Din nou, copiii ne deschid ochii. Seara trecuta, imi povestea prietena mea cum, sora ei mai mica, o intrebase ce inseamna "Bacalaureat". Elevi in clasa a 12-a, maine sustinem examenul la limba romana, dar nu am auzit niciodata la liceu sa ni se spuna `Copii, numele examenului provine de la…` sau ceva asemanator. Suntem instruiti ca trebuie sa invatam 17 autori canonici, cam 3 eseuri la fiecare autor (proza), plus `Dacia literara` si asa mai departe. In total cam 300 pagini (redactate) doar la limba romana. Sa nu mai vorbim de n formule la matematica si z la fizica.

Si totusi… de ce?

Da, inteleg conceptul de cultura generala, si ca trebuie sa ne cunoastem autorii nationali, sa ii respectam, sa stim cat de putina matematica si asa mai departe, dar consider ca este total inutil ceea ce se cere in programa. Nu sunt singura, persoanele carora le-am adresat intrebarea Ce inseamna examenul acesta pentru tine?  au spus in mare doar Lucrul de care depinde admiterea mea la facultate sau nimic (pentru elevii care doresc la medicina). Consider ca, cultura generala nu reprezinta memorarea semnificatiei titlului sau a definitiei pluriperspectivismului (idem cu formula capacitatii calorice); cultura generala ar semnifica 200-300 de cuvinde despre fiecare opera, autor si asa mai departe, nu minim 600 (pe care majoritatea dintre noi le tocim pentru ca alta alternativa nu vedem) care vor fi uitate pana in iarna.

As we all know, the best moments in life can’t be shared with everyone, or, at least, not with anyone. The very best thoughts and moments are meant to be kept only for our mind and soul.

You crave to tell someone, to get an opinion, or just to know they are aware of that little special moment, but at the same time you don’t. There might be several reasons, or none at all, just your inner voice telling you it’s best to be kept only for you. You simply just want it for yourself, being selfish.

Moments, feelings, craves, opinions, the best ones are secret. But why?

Mistery can easily become misery.

Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar adevărul e că… Nu. Timpul nu vindecă nimic, nu cu adevărat.

Într-adevăr, ne obișnuim cu durerea în timp, dar nu se vindecă rana. Este o mică-mare diferență între aceste două aspecte, și vreau să le clarificăm.

A vindeca (=Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc.), putem spune că înseamnă să trecem peste. Să uităm, să nu ne mai intereseze. Și-acum îmi spuneți voi „De parcă ar fi posibil așa ceva”. Știu și eu că nu e, însă e posibil să îngropăm trecutul. Mai exact să ne concentrăm pe prezent și viitor, că doar ele sunt importante. Concentrându-ne pe acestea, lăsăm de-oparte trecutul și în timp, ne obișnuim să îl ignorăm. „Rana” rămâne dar alegem să o ignorăm și să ne vedem în continuare de viața noastră, să facem alegerile bune. Să ne obișnuim (= a se învăța; a se familiariza) cu acea „rană”

Să nu vă fie frică să faceți alegeri. Ele fac parte din viața de zi cu zi. Asumă-ți riscul, fă o alegere! Dacă nu e bună, nicio problemă. Cazi și de ridici, mai puternic ca niciodată. Dar dacă nu faci asta, și trăiești doar cu frica în jurul tău nu vei evolua niciodată. Ba chiar e posibil să nu stagnezi ci să involuezi (din punct de vedere moral, desigur).

Cum decurg relațiile din ziua de azi? Păi ieși în oraș, pui ochii pe o gazelă sau pe un Ochi-frumoși, după caz, te holbi (Ceea ce ne spunea bunica, că nu-i frumos) la el/ea o perioadă, după ieșiți maxim o dată (Atenție! Nu la o cafea, obligatoriu în club!) și gata! Să vă țină! Vă ține, cum să nu, vreo două săptămâni până începeți să vă cunoașteți și hotărâți că de fapt nu vă potriviți și că nu are rost să vă irosiți timpul unul cu celălalt când puteți avea alte relații în timpul acesta, să cunoașteți un Ochi-frumoși2  sau o gazelă2 cu care să faceți la fel. Și în ziele următoare dacă vă vedeți nici nu vă lăsați loc de bună-ziua.

De ce? Pentru că încă ești un copil. Nu, nu adolescent, copil. Că dacă ai fi adolescent nu ai face așa. Copiii țin mai mult la orgoliu, sau hai să spun latura  puerilă. Măi! Reveniți-vă! Nu mai distrugeți speranțe, pierdeți timp și nu vă mai faceți o reputație. Că nu vă faceți reputația pe care o vreți, oricum. Dacă ieși cu mulți băieți nu ești considerată populară  că ești considerată (curvă) ușuratică, și dacă ieși cu multe fete nu ești considerat mare macho că ești văzut un (curvar) afemeiat.

Înainte de a începe o relație încercați să cunoașteți persoana mai bine (și nu mă refer la câți bani au mămica și tăticu), vă scutiți pe voi de heartbreak, nopți plânse, numere de telefon șterse, persoane cunoscute pe lângă care treci și nu te salută, nervi, block pe facebook, crize și nota aia de 4 (pe care o primești din cauză că în loc să înveți tu trebuie să vezi cu cine iese și pentru cine te-a părăsit).

Faceți-vă vouă un serviciu și aveți răbdare, că nu se termină lumea azi sau mâine, și dacă persoana respectivă vrea să te cunoască sau chiar te place nu se va combina cu alta in timp ce iti trimite ție mesaje de noapte bună. Merită, promit!

(P.S.: Aveți grijă pe cine sărutați că multe boli se iau prin sărut, deci cereți și o fișă medicală și niște analize)

Cel puțin o dată pe zi mi se aduce la cunoștință faptul că „poate” mănânc prea mult. I admit, mănânc uneori cât 10, alteori foarte puțin, depinde de zile, vreme, stare  apucăturile mele. De când mă știu sunt gurmandă și mănânc, așa, cât poftește inimioara mea. Fac și sport, dar totul ține de metabolism.  Și aceste informații vin deseori însoțite de „te vei îngrășa” sau „bucură-te până nu iei greutate”, și culmea, tot sexul masculin spune asta. că fetele sunt invidioase

Băi nene! Eu mă iau de tine când mănânci shaorma în fiecare zi sau șnițele de pui, făcute de mămica, pe nerăsuflate? Să nu mai spun de veșnica bericică și cum nu lipsește ea de la ieșirile cu băieții. (Faci tu mai repede burtică de la bere, decât mine de la pieptul de pui sau salata Caesar)

Da, și fetele îmi spun asta, dar nu într-un mod rău. Masculii parcă o spun cu ură, de parcă aș deveni omulețul de la Michelin  sau mai am puțin și nu mai încap pe ușă. Și dacă le spui că și ei mănâncă mult, te iau cu „Da, dar eu merg și la sală„. Ei na! Uite că și eu fac sport, tati.

Lasă-mă, frate, să mănânc atât cât poftesc! În timpul ăsta, tu bea-ți berea sau ia-ți proteinele pentru sală. Și nu-mi mai spune că „spun asta doar pentru că îți vreau binele”, că nu-i așa. Spui asta pentru că ești obișnuit cu fetițele care nu mănâncă decât o frunză de salată pe zi, să nu se îngrașe și să-și păstreze așa-zisa „siluetă”. Nu înțelegeți greșit, nu spun de cele care țin cură, au probleme de sănătate sau fac ceva pentru a-și îmbunătăți imaginea (Respect vouă!) mă refer la cele care nu mănâncă pentru că „așa-i la modă acum”.

Fetelor, sunteți frumoase oricum ați arăta. Cele grase, anorexice, cu acnee sau fără, cu paranteze sau „prea fără”, cu păr lung sau scurt, roșu, negru sau roz, sunteți frumoase. Pe tocuri sau cu adidași, cu sutien sau bustieră, hanorac sau maieu cu dantelă, tot frumoase. Fiecare în felul ei, fiecare apreciată de persoana potrivită. Iubiți-vă voi primele, apoi vor începe și ceilalți să vă adore.

Așa că, poftă bună!