I always write ‘Wake Up’ on my To-Do-List so I can at least accomplish one thing a day.

Am observat că, de fiecare dacă când am simţit nevoia de o schimbare, am ales calea cea mai simplă- ori vopsit şi/sau tuns părul, ori diete şi sport, pentru nişte kg în minus. And nothing changed. Altă culoare a părului, altă tunsoare, altă masă corporală nu fac decât să aducă alte bătăi de cap, alte necesităţi, alte frustrări.

Schimbarea trebuie să vină din alte lucruri, mi-am zis. Din acele momente pentru care nu avem niciodată timp, din acele lucruri la care visăm, dar uităm, dimineaţa, goniţi de viaţă.

Schimbarea nu trebuie să vină întotdeauna din noi. Noi suntem bine. Noi suntem fericiţi. Noi suntem puternici. Ne trebuie puţin sânge pasional în vene, iar ăsta nu curge prin capilare, decât dacă e pompat de o inimă îndrăzneaţă.

Am auzit de atâtea ori be yourself şi, inconştient, am simţit nevoia de schimbare. Nu pentru că nu-mi place self-ul meu, ci pentru că ştiu, există un eu mai puternic, mai cu voinţă, mai curajos, dar pe care nu-l folosesc, din prea multă comoditate.

http://www.youtube.com/watch?v=sknDfB3pJB8

Amintire

Tristă, a închis ochii. A strâns pumnii, şi-a băgat capul în pernă şi s-a gândit: poate că e mai bine aşa. "Să nu uiţi niciodată: minunile se întâmplă doar celor care cred în ele! Trebuie doar să lupţi şi să ai încredere!", şi-a zis. A adormit întinsă pe marginea patului, prinsă într-un joc de amintiri pe care nu le vroia răscolite.

S-a trezit târziu, când afară era deja întuneric. La început nu şi-a dat seama unde se află: aceeaşi casă nouă şi goală? S-a îmbrăcat şi a ieşit repede pe uşă. Nu ştia încotro merge, totul în jur era atât de necunoscut şi totuşi atât de familiar.

S-a oprit brusc şi s-a aşezat pe o bancă. Şi-a adunat gândurile, a scos telefonul din buzunar şi a sunat la primul număr din agendă: "A pierdut…".

Story...

Pastra oglinda cea noua ascunsa in camara,nedesfacuta.Ezitase multa vreme sa o aduca in dormitor,dar acum simti ca a venit vremea.Trebuia sa priveasca lucrurile si din alt unghi,din alta lumina.

Cu mult curaj, desfacu repede cutia de carton si vazu o oglinda mare si frumoasa.Se uita atenta in stanga,in dreapta,apoi se intoarse."Da,stiu",gandi,sprijinind oglinda plină de lumina de peretele ferestrei.Acum,camera era imensa si chiar daca era doar o iluzie,ei ii placea privelistea.

Privind mai atenta in sticla cea noua,isi dadu seama ca are plete.Nu se mai privise de mult timp asa,pe de-a-ntregul,de sus pana jos.Cateva bucle inocente ii alintau umerii,coborand apoi timid în jos,pe spatele incordat.

Avea un par blond,cu nuante delicate de auriu.In oglinda,soarele ii alinta suvitele si o facea sa para si mai copila.Nemachiata si doar cu un prosop in jurul corpului,se uita cu uimire in ochii adanci ai fetei care tocmai rasarise in fata ei.

Dincolo,in oglinda,o alta lume se anima in fiecare secunda.Buclele dansau cu vantul care intra pe furis prin fereastra intredeschisa,lumina ii scalda pleoapele grele,linistea o incalzea.Un gand ii trecu prin minte si tresari brusc.

Pletele ii aduceau aminte de el,de clipele cand o mangaia timid,o tinea in brate,ii savura parfumul si îi spunea ca parul ei este moale..

"Doar cativa centimetri in sus,pana la umeri…",isi spuse.Lua foarfecele de pe masa si ofta.

Bucle vechi,reflectate intr-o oglinda noua,straine.Acele plete parfumate nu erau ale ei.Erau ale lui,iar el nu mai era.

Curand,pe jos se adunara fire langa fire,bucle langa bucle.Tot parfumul din pletele ei se raspandi in oglinda…

Speranta... vs ajutor umanitar

Un om sufera pentru propriul cod,propriul crez,indiferent ca deasupra ar fi soare si lumina,si dedesubt,pacură si intuneric.Suferinta reiese din neasumarea totala a acestui cod dar,mai ales,din nerespectarea cu sinceritate,adesea atribuindu-se alte valori,cu binele de mana sau langa rau salasluind,deasupra lumii si vremii,printr-un joc spre maine simtind izbavirea ... reala sau,dimpotriva,falsa.Desi ziua,in general,ne da drumul spre alti straini ai strazilor noastre din suflet,ajutandu-ne sa-i facem sa devina apropiati ai iubirilor vanturate in caile trecerii,nu este clipa in care sa nu-mi trag fiinta de urechi,cand simt ca deviez de la propriul meu sens.

Un mic plus un pic conteaza...Calin Rosca m-a rugat si..va roaga:S-o ajutam pe mama lui,Ana Papuc.Povestea o puteti citi,aici! Ajutor Ana Papuc.


Nu va spun sa va deschideti sufletele,pentru ca se apropie Craciunul.Stiu ca nu aveti nevoie de ocazii speciale pentru a fi OAMENI.

Speranta este innascuta zambetului.

Uite tocul..nu e tocul..

Sa fac drum intors la birou??Cum sa nu...plec si cu 2 secunde inainte sa ajung la facultate mi se rupe tocul de la pantof. Na belea!Sa ma descalt??Iau tocul in mana. Ireparabil..nu..norocul meu.

Nu mai zic de mistourile facute de colegi. “Hai vino sa te calc pe picior din greseala”,”Bai, zi-i lu` tactu` sa-ti ia o pereche de papuci”,”Bai, zi-i ma lu` sheftu` sa te plateasca si pe tine ca uite, nici pantofi n-ai”, “Ce faci ma, ai fugit de acasa?”. Mda…Plec...PE VARFURI..merg vreo 3 statii asa..

Ma sui in masina. Plec. Ajung in fata blocului. Un munte de oameni. “De unde dracu` ati aparut toti taman acum?”..(eu fiind descaltata-uitasem sa precizez). Cobor repede din masina, salut cativa si fug repede in scara. Intru, ajung la lift. Era la 2. “Bun, nu e nimeni si vine repede.” Si pana sa apuc sa apas pe buton vad sagetica de coborare. Auuu. Ma ascund. Iese o vecina cu cainele, astept sa iasa din bloc ca sa pot intra in lift. “Doamne, ajuta-ma sa nu plece liftul intre timp.” Nu pleaca. M-am bagat repede in lift si dusa am fost.Si..poftim bucurie..aseara ma durea piciorul..si ma durea...da' ma durea frate..zic "asta e..imi trece"..hmmm..si ma trezesc azi...nu mai simteam nimic..fericire pe capul meu..muschiul relaxat,totul ok...si dau sa ma ridic.."AUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU..nu pot sa merg-doareeeeeeeee"..si tot asa..am intindere musculara acuta,cica..ma rog..si nu pot sa ma tin pe picioare :))

Cam asa a fost azi la mine. La voi, ceva interesant?

Fragilitate si aparenta

Textele&fotografiile nu pot fi preluate fara acordul meu!

Da,aşa ma simt de ceva vreme si nu are legatura cu toamna.Are legatură doar cu mine si cu tot ce ma inconjoara.
Ma simt la limita,atunci cand nu spun sau aud o gluma,sunt trista si tristetea doare,atunci cand nu rad,plang si plansul e hohotit.
Ca întotdeauna analizez.De ce?
Pentru ca traim in aparenta.Naturalul nu mai este de mult un fel de a fi,nu ne mai permitem,din diferite motive,fie conjucturale,fie din dragoste,fie din prietenie.

Aparenţă care si la mine functioneaza.Femeie puternica,gata oricand sa faca fata. Femeia care poate,oricand sa se descurce.Femeia care nu are nevoie de prea multe vorbe si sentimentalisme.Femeia care este disponibila la nevoile familiei, oricand gata sa se sacrifice pentru ea.Femeia care nu are nevoie de flori,de la cei mai apropiaţi ei,femeia care este impinsa sa faca un clasament la ce a primit si cat a dat.Femeia pentru care sensibilitatea a devenit o povara,nu pentru ca o are ci pentru masura in care o are. Pentru ca nimeni nu are timp si chef.Pentru ca fiecare in felul lui,se simte dator sa o caleasca.Femeia arici!

Femeia care nu mai e femeie si nici om.E o masinarie proasta!Dar cu randament,intr-o normalitate a altora!
Care dincolo de aparente,se cauta sa se regaseasca,sa-si amintească ce-a vrut candva,ce vrea acum ea si nu alţii.Femeia fara memorie pe care a pierdut-o candva,intr-o conjuctura trista si care face eforturi disperate sa-si aminteasca ziua de ieri.Slaba si nu puternica,gata sa se franga,ca o crenguta uscata.Care cauta raspuns intr-un zambet,intr-o mana intinsa,intr-o recunoastere la masa deschisa,nu doar cu lasitate intr-un particular, cateodata fortat.

E timpul sa iau masuri.Masurile nu le stiu,pentru ca lupt cu mine insumi.Si e greu. Cel mai greu.

Mi-am pus sufletul pe tava,nu din prostie...ci din onestitate,nu din egoism.. ci din altruism.

Eu stiu cel mai bine,fata care rade,nu e mea.

Asa cum v-ati obisnuit...

Can the little things make us happy?

Nu stiu de ce, dar melodia asta imi provoaca exact starea de extaz pur…