adrianfloreadotcom

Am gura amară
Ya no teno amor
Am băut cerveza
Todo es de dolor.

Ya no hago nada
Ca să fiu la fel
Y todo me angustia
Că așa sunt eu!

Por favor te pido
Lasă-mă acum
Ya no quiero verte
Nu știu cum să-ți spun.

A sosit și clipa
Ahora me largo
Și tot ce rămâne
Todo es del pasado.

Eu nu cred că vuelvo
Nunca más la tine
Quiero olvidarlo
Tot ce-a fost cu tine.

Azi mie-mi rămâne
Decât los recuerdos
Vreau ca să uit totul
Todos los momentos.

Totul aparține
Solo al pasado
Peste-o săptămână
Estaré casado.

Así que no hables
Despre despărțire
Todo lo que ha sido
E o amintire!

Admit că devin din ce în ce mai patriot și mă înfurie ideea autorităților maghiare care cer autonomie în țara noastră. România nu-i Ungaria, așa cum nici Ardealul nu-i al lor. Noi avem o istorie milenară pe aceste meleaguri, pe când ei, ungurii, au venit din Mongolia și s-au așezat în Panonia la anul 896. Nu au niciun drept să ne terfelească istoria poporului nostru sfânt. Deci Ardealul e al nostru tărâm sfânt, de când suntem pe pământ! Fiindcă sunt bozgori, mai bine ar cere autonomie în țara lor, în Bozgoria! Iar în limba engleză, Ungaria se scrie Hungary, ceea ce face ca o literă în plus (adică ”a”) să schimbe un alt cuvânt, și anume, Hungry = adică foame! România e Dacia, tărâmul adevăraților noștri strămoși. Un vechi proverb român spune – apa trece, dar pietrele rămân! Translivania a fost, este și va fi parte din România! Transilvania nu le-a aparținut niciodată. Acum două mii și ceva de ani, când Herodot (părintele istoriei în antichitate) scria cine sunt Dacii (adică adevărații noștri strămoși), ei, ungurii încă erau prin Mongolia. Ei au venit în Panonia la anul 896, pe când acele teritorii erau populate tot de daci! Guvernele de la Budapesta, de-a lungul anilor au dus o politică de schimbare a identității naționale, care a făcut ca rasa pură maghiară să se epureze constant, astfel că acum, ungurii au trăsături europene. Uitați, atașez aici un link pentru mai multe informații:

https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0CEYQFjAG&url=https%3A%2F%2Fkitty.southfox.me%3A443%2Fhttp%2Fdanielroxin.blogspot.com%2F2014%2F06%2Fdezvaluiri-in-ungaria-din-punct-de.html&ei=kjU2VJ_fCIfpywOVnoKoDQ&usg=AFQjCNHXc_pE3PG_HYw4LhYI_J7hYHeqKQ&sig2=mz6-IOsDqDaR5t4zDOJAsg&bvm=bv.76943099%2Cd.bGQ

Trecem, fugim în zbor, zi după zi,
Şi, parcă mai ieri, am fost copii!

Ne-am născut în anii `80 şi vedem acum în 2014 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci cănd au cumpărat-o ei, şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Am învăţat să numărăm distractiv folosind numărătoarea şi beţişoarele şcolare. Făceam lucru manual şi ţeseam pe etamină sau ne jucam cu hârtie creponată. Fiecare dintre noi mergem la şcoală în uniforme, nu în haine de firmă.
Suntem ultimii care au folosit telefoanele ci fise, dar primii care ne-am jucat jocurile video [remember Super Mario] şi primii care am văzut desene animate color.

Purtam pantaloni evazaţi, blugi şi geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gaşcă. Noi băieţii ne scriam numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe spatele tricoului, iar fetele îşi coseau pe blugi steluţe şi inimioare.

La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză, am cântat Mulţi ani trăiască, nu Happy Birthday la aniversări şi spuneam „mişto şi fain” în loc de „cool”! Stăteam cu ochii lipiţi de televizor la serialele „Beverly Hills”, „Dallas”, „Melrose Place”, „Twin Peaks”, şi cine zice că nu s-a uitat, ori minte, ori nu avea încă televizor.

Noi am fost ultimii care au jucat „ţară, ţară vrem ostaş”, „raţele şi vânătorii”, „castelul”, „sticluţa cu otravă, „şotron”, şi am fost ultimii care au ascultat muzică la casetă sau poveşti la pickup.
Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum şi puştile alea absolut superbe de apă.

Am ascultat Metallica, Roxette, Backstreet Boys, Ace of Base, Dj Bobo, Michael Jackson şi încă nu auzisem de manele; singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam… Şi noi, spre deosebire de copii de azi, am auzit atât de Queen şi Scorpions, cât şi de noile nume 50 Cent şi Eminem, etc.
Dimineaţa beam Cola Cao, nu Nesquik, şi ne plăcea la nebunie. Nu jucam cu maşinuţe, nu cu roboţi Power Rangers. Mestecam gumă Turbo şi ne rupeam dinţii în ea, dar aveam colecţii întregi de surprize.

Noi nu ieşeam la terase să bem frappe, ci stăteam la colţul blocului sau al străzii şi beam Tec sau Cico.
Am citit Licurici, Pif şi Hercule şi am băut Cico şi sucuri de la Tec fără să ne fie frică că au prea multe E-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teama de viruşi. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, nu aveam dolby sorround şi tăceam cu toţii să auzim acţiunea filmului.

Nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris şi de televizor, dar care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm „Fântâniţa”, „Flori, fete, filme sau băieţi”, „Adevăr sau provocare” sau orice ne dădea un pretext să pupăm pe gură pe cine „iubeam”! Tot noi suntem ultimii care au mai cerut (sau li s-a cerut) prietenia şi care roşeam la auzirea cuvântului „sex”.

Noi am completat mii de oracole, sperând că iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie „De cine îţi place”! Ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate lacurile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam. Ne bucuram când ne luau părinţii mentosane şi nu ne era scârbă să le mâncăm după ce au căzut pe jos. Nu aveam telefoane mobile, ci vorbeam prin cutii de margarină Linco legate cu aţă.

Cu toţii ne jucam „avioanele” şi nu ne uitam pe reviste pentru adulţi. Noi nu aveam aragaz electric şi nu ne era frică să-l aprindem cu chibrituri. Închiriam casete video şi nu luam filmele de pe net. Noi am trăit revoluţia din `89 şi am văzut pieţele pline de sânge şi clădirile ciuruite de gloanţe.

Ne bucuram de emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş” sau „Abracadabra”! Am fost ultimii care au copilărit cu adevărat.. Suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers… Dacă ai citit şi ai căzut măcar o secundă pe gânduri, eşti de-al nostru. Aceasta este copilăria noastră şi ne vom aminti de ea tot restul vieţii noastre…

   De fiecare dată când cineva ajunge un mare star ţine morţiş să mulţumească la televizor cum tot succesul se datorează unei x personae pe care l-a ajutat să ajungă în locul respectiv. Pentru unii au fost părinţii, pentru alţii prietenii; alţii s-au mulţumit cu încurajările bunicilor, iar alţii, norocoşi cu nişte prieteni care şi-au lăsat orgoliul la o parte şi au ştiut să aibă atitudinea şi dorinţa de ,,a fi acolo”.

Nu trebuie să fi un star ca să ai nevoie de motivaţie în ceea ce faci. Şi un om care mătură strada trebuie să fie încurajat. Problema cu ziua de astăzi este că puţini oameni se mai simt motivaţi să mai facă ceva. Ne limităm valorile pentru posturi mult mai bine plătite. Unii se concentrează pe nevoia de câştiga cât mai mulţi bani pentru a-şi satisface anumite dorinţe, sau poate pe cea a orgoliului.

Nevoia de comunicare precum şi plăcerea şi deplina libertate de a călători, de cunoaşte cât mai multe locuri şi oameni, m-au propulsat către meseria de jurnalist. Nu este vorba şi a nu se înţelege greşit că-mi place să fiu în centrul atenţiei, ci îmi place să fiu exact la locul potrivit, la locul desfăşurării unor evenimente de amploare cu rezonanţă de relatare care să servească drept opiniei publice. Cunoscător a cinci limbi străine – engleza şi spaniola (fluent), italiana (bine) şi germana şi franceza (satisfăcător), au fost alte ingrediente ajutătoare care au stat la baza deciziei mele de a urma o astfel de facultate.

Ceea ce mă motivează în continuare pentru această profesie este dorinţa mea inefabilă de a comunica tot timpul şi de a relata tuturor despre evenimentele care s-au derulat sau care se vor desfăşura în timp.

Jurnalistul este un actor principal al comunicării şi totodata pilonul susţinerii unei comunicări cât mai eficiente şi perfecte din punct de vedere gramatical al limbii native. Cu alte cuvinte, jurnalistul poate fi considerat apărătorul gramaticii unei limbi şi cheia potrivită pentru o comunicare perfectă şi la obiect. Jurnalistul poate fi considerat piatra de temelie a comunicării.

 

   Realitatea diversă, avalanşa istovitoare de evenimente/ştiri la care suntem supuşi zilnic necesită din partea jurnalistului o pregătite informaţionala solidă, ajutându-l şi integrându-l astfel în sofisticatul mecansim nimit „societate”. Alături de existenţialele „a fi” sau ,,a nu fi”, verbul ,,a fi informat” a devenit un imperativ al secolului XXI. A fi informat nu este suficient VERIDIC – iată condiţia la cere trebuie să aspire un cetăţean la meseria de jurnalist în spiritual valorilor civice sănătoase.

   Această misiune (deloc uşoară, de altfel) îi revine în totalitate celui mai animat actor social (părerea mea pur subiectivă) – jurnalistului.

   Activitatea jurnalistului/reporterului nu se rezumă doar la sincronizarea unor evenimente banale, scrierea/redactarea unor articole menite să umple spaţiul ziarelor, lui îi revine responsabilitatea de a descoperi, mediatiza, transforma orice detaliu neînsemnat într-un fapt de importanţă majoră. Jurnalistul lucrează în interiorul societăţii, între aceşti doi termeni stabilindu-se o coeziune evidentă, dar îşi prezintă munca din poziţia de ,,arbitru”, reuşind să-şi păstreze neutralitatea, fiind echilibrat şi obiectiv în ceea ce realizează.

   Realitatea zilei de azi oferă jurnaliştilor teme şi subiecte într-o diversitate uluitoare, însă puterea jurnalistului constă în capacitatea sa de a le identifica pe cele mai elocvente, de a le prezenta opiniei publice în toată amploarea şi complexitatea lor, aducând la iveală adevăruri ce merită a fi spuse sus şi tare.

   Prin condeiul (mai nou laptopul ) jurnalistului, realitatea existentă se poate metamorfoza, iată de ce verticalitatea, responsabilitatea şi obiectivismul sunt calităţile primordiale ale acestei meserii.

Epoca masinilor clasice a apus demult! Astazi zarim pe strazi din ce in ce mai multi bolizi cu geamuri blindate si fumurii, ca doar e la moda! Multe marci de masini ne iau pur si simplu fata cand le vedem trecand pe langa noi.

Fie ca sunt decapotabile, fie ca sunt de lux, fie ca sunt foarte scumpe, sau intr-un cuvant masini de fitze sau de ultimul racnet, cu toate intra sub auspiciul dorintei fiacaruia, iar aceasta dorinta a masinilor scumpe se cuibareste in mintea multora.

Multe marci de masini reusesc sa-mi ia fata cand le vad trecand pe strada. Am vazut pana acum sute de masini, una si una; marci precum BMW M3, Mercedes-Benz S Classe, Mybach Excelero, Lamborghini Gallardo sau Bugatti Veyron, sunt demult marci apuse in ceea ce priveste DESIGNUL, si din nou spun, DESIGNUL, ce le face inconfundabile din toate punctele de vedere.

Insa, dintre toate marcile de lux, una singura a reusit sa-mi capteze atentia, avand un DESIGN foarte greu de realizat cu toata tehnologia moderna. Este vorba de noul model nemtesc WOLKSWAGEN ISBITTEN – ZYDD. Cateva dintre caracteristicile acestei masini ce tocmai am zarit-o parcata saptamana trecuta pe o strada din Ploiesti, sunt:

1. Bordul este de un DESIGN aparte, facandu-i invidiosi chiar si pe cei ce dispun de resurse financiare consistente.
2. Proiectia geamurilor este de un rafinament extravagant, care la prima vedere iti taie pur si simplu respiratia.
3. In ceea ce priveste tavanul masinii, este usor incovoiat spre interior si inclinat la 35 de grade.
4. Tabla de pe masina este de un aspect cu totul si cu totul iesit din comun in ceea ce priveste gama de culori cu care a fost proiectata.
5. Rotile sunt confectionate dintr-un material ce imbina rezistenta la temperature inalte si scazute, dar si la socuri puternice.

Insa ca orice masina, si aceasta are dezavantajele ei, iar cel mai mare dezavantaj este ca poate fi rulata la viteza maxima doar pe autostrazile nemtilor, adica pe Autobahn, asa cum sunt denumite in limba germana, nu insa si pe strazile din Romania.

Pana acum mai multi romani si-au comandat acest WOLKSWAGEN ISBITTEN – ZYDD din Germania, un bolid demn de invidiat la romani si foarte apreciat la scara internationala.

Dar am uitat insa, sa va descriu peisajul in care putea fi privit bolidul de catre toti trecatotii. La iesirea din oras, pe drumul ce leaga Ploiestiul de Targoviste, pe un carosabil “pavat” cu multe gropi, la umbra unui falnic stejar, era parcat un WOLKSWAGEN ISBITTEN – ZYDD, care atragea privirile tuturor celor care treceau prin zona.

Etimologia cuvantului ISBITTEN – ZYDD provine din termenii romanesti “izbit” si “zid” care unite intr-un cuvant si pronuntat sub un accent nemtesc se contopesc in ISBITTEN – ZYDD, mai pe romaneste ca sa ma intelegeti, WOLKSWAGEN izbit in zid…

Bolidul era practic proiectat in acel copac datorita unui grav accident petrecut pe acea sosea.

La ce va gandeati cand ati citit marca noului bolid WOLKSWAGEN ISBITTEN – ZYDD?

A fi cool, inseamna a fi la moda. Eu nu lucrez cu astfel de concepte. A fi la moda inseamna sa intelegi putin din ce se intimpla acum si sa intri intr-o masinarie care produce aparente si nu sensuri. Eu lucrez cu sensul, diferenta si daca e sa gasesc un echivalent care sa ma reprezinte in zona acestui termen cool / moda. 

A fi la moda inseamna sa reproduci continuu un stil, sa fii, sa gindesti, sa epatezi in stilul lui escu. Eu vreau sa produc reflectie, dialog si diferenta. Cel care lucreaza cu un discurs bazat pe stil si cu retorici stilizate (emotii, jumatati de argument, stari de spirit) nu prea are de a face cu discursul bazat pe idei si argumente insiruite rational. Observ ca astazi, din ce in ce mai multe persoane cu functii inalte lucreaza cu o strategie care se cheama deturnarea sensului.

A deturna sensul e sa arunci discutia, textul la care faci referinta intr-un orizont de sens fals, care nu apartine textului. E o tehnica des folosita in Romania. Apare o tema, o problema care trebuie discutata si apoi apare un culturnic-sef care-i deturneaza sensul pentru a discuta despre ce doreste el, pentru a ajunge la concluziile dorite. Sunt culturnicii care “te fac” din retorica, nu din idei.

Deci, pana la urma e la moda sa fii ”cool”?

 

 

Mancarea nu este numai necesitate si placere ci este si o cultura specifica fiecarui popor. De la mancarea de cactus si pana la soarecii mancati de cubanezi, fiecare popor are gustul, specificul si ciudatenia sa in materie de alimentatie. 

Pentru alte popoare, mancarea noastra traditionala de Craciun, caltabosul, preparat din intestinul porcului este departe de a fi o delicatesa. Dupa cum pentru noi, soarecii consumati in Cuba sunt o mancare cel putin bizara, informeaza hubpages.com.

In Bolivia, una dintre mancarurile specifice zonei este tocanita din vena de vita, in Uganda furnicile gatite sunt la mare cautare si in Etiopia, rinichii de camila, consumati cruzi, sunt specifici.

In Cuba, anumite secte pastreaza ritualuri unde mancarea joaca un rol esential. Santeria este religia etnicilor yoruba, veniti in Cuba ca sclavi din Africa. 

Ritualurile lor religioase constau in cantece si dansuri pentru purificare, in timp ce pasarile sunt sacrificate pentru a fi mancate. 

In India se consuma urina de vaca si este considerata un tonic. In Uganda sangele ei are acest rol. In Mississippi, soarecii sunt traditionali, iar in Trinidad supa din piele de vaca si sosul din picioare de porc si gheare de pui sunt delicatese. 

In Singapore se mananca capul de peste in sos curry, iar in Australia, oua de crocodil, broaste testoase si furnici. 

Caviarul Estului este supa din ciubul de pasari. Si nu este vorba de ciubul cu fan obisnuit ci de cel realizat chiar de pasari,…

Avionul este mijlocul de transport in comun tot mai mult solicitat azi, datorita confortului si rapiditatii cu care se ajunge la destinatie. In timpul zborului, dar mai ales la decolare si aterizare, pasagerii pot prezenta rau de calatorie, denumit in acest caz, „rau de avion”. O astfel  de suferinta este considerata un fenomen normal, intalnindu-se chiar la unii elevi-piloti in primele ore de zbor.

Simptome. Raul de avion se manifesta sub forma de ameteli, greturi si varsaturi, care apar imediat dupa decolare. In unele cazuri, scaderea brusca a presiunii aerului din interiorul avionului provoaca tulburari mai grave, denumite de specialisti barotraumatisme. Una dintre acestea este asa-zisa „otita de avion”. Ea se manifesta prin zgomote in urechi sub forma de fluieraturi, tiuituri, batai neregulate etc., senzatia de „cap umplut cu vata”, ameteli, greturi. Uneori, aceste fenomene sunt insotite de dureri in urechi si chiar scurgeri sagvinolente (perforatia timpanului).

Barotraumatismele survin foarte des cand avionul zboara la o altitudine foarte mare, de peste 9.000 de metri, si presiunea din interiorul sau este perturbata. Un alt moment critic din timpul calatoriei cu avionul il constituie atingerea altitudinii de 3.000 de metri, cand pilotul recomanda punerea centurilor de siguranta si scoate trenul de aterizare. Aceasta faza dureaza 2-3 minute, pana cand se ajunge la altitudinea de 1.000 de metri.

Cauze. Otita de avion (aerootita) se intalneste frecvent la pilotii de pe avioanele de turism nepresurizate sau la cei aflati in cabinele defectuos presurizate ale avioanelor mari. Raul de avion survine mai ales la pasagerii care sufera de rinita, faringita sau sinuzita cronica, dar si la cei care fumeaza si expulzeaza fumul mai mult pe nas. Se pare ca inflamatia cronica a mucoasei nazale are un rol principal in producerea raului de avion.

Ce trebuie facut pentru ameliorarea sau chiar prevenirea raului de avion:
– inainte de plecare se va manca ceva, putin si usor, intrucat greturile si varsaturile survenite pe stomacul gol sunt mult mai accentuate;
– fumatorii si cei care sufera de rinofaringita sau sinuzita cronica trebuie sa-si puna in nas cateva picaturi, in compozitia carora sa se afle mentol si eucalipt.

Masuri ce trebuie luate in timpul zborului:
– persoanele aerosensibile vor ocupa un loc la mijlocul avionului;
– se va adopta o pozitie cat mai comoda in fotoliu, daca se poate cu picioarele intinse;
– centura de siguranta trebuie sa fie stransa ceva mai puternic;
– se vor consuma lichide mai mult ca de obicei, pentru a evita deshidratarea produsa de aerul presurizat din interior;
– lichidele se ingereaza prin inghitituri mici si repetate;
– se va folosi guma de mestecat;
– se va casca cat mai mult.
Pentru sustragerea atentiei pasagerilor si prevenirea raului de avion, este necesara o ambianta cat mai placuta, audierea unei piese muzicale sau chiar vizionarea unor filme pe ecrane speciale.

Ce nu trebuie facut:
– plecarea in calatorie in stare de ebrietate sau chiar numai dupa un consum moderat de bauturi alcoolice;
– consumarea de bauturi alcoolice in timpul calatoriei, intrucat efectele lor sunt de doua ori si jumatate mai puternice la altitudine decat pe pamant;
– dormitul in timpul aterizarii.

Avertismente de retinut: 
– persoanele care au suferit de infarct miocardic pot calatori cu avionul numai dupa trei luni de la iesirea din spital si numai cu avizul medicului cardiolog;
– gravidele pot calatori cu avionul numai pana la luna a 7-a;
– copiii pot calatorii cu avionul la orice varsta, cu conditia de a consuma in timpul zborului cat mai multe lichide si a fi bine imbracati, cand temperatura din interior este mai scazuta;
– sugarilor li se va da biberonul la aterizare, iar daca drumul este foarte lung, acelasi lucru se poate face si la decolare.

   M-am nascut la tara si nu mi-e rusine sa recunosc asta cum fac unii de pe la bloc. Chiar ma mandresc cu asta, ei nu au avut o copilarie ca a mea si probabil ”sufera” din cauza asta ( nota mea: se stie la cine ma adresez in cazul asta )

M-am facut mare si totusi sangele in apa nu se face. Mi-e dor de bunica mea, care ma invata sa ma rog seara la Dumnezeu, care avea grija de mine sa nu fac prostii, dar eu copil fiind ma furisam dupa coltul casei si o speriam… si cate si numai cate nu faceam. Acum imi pare rau ca am necajit-o pe bunica, dar timpul nu mai poate fi dat inapoi si nici bunica nu mai e. :((

Mergeam dupa bureti prin padure sau dupa adunat uscaturi din padure pentru foc… ce vremuri … o ajutam sa bata putineiul ca sa facem lapte batut si unt… mergeam la cirese, unde am cazut din cires si bunica m-a prins aproape jos de pamant( a contat foarte mult, a amortizat caderea)… ce copilarie sanatoasa am avut …mi-a placut sa traiesc in mijlocul naturii, sa ma joc de-a v-ati ascunselea sau sa merg cu animalele la pascut unde ma intalneam cu copii de seama mea. Imi amintesc ca o data m-am suit pe acoperisul casei si am vrut sa sar pe cotineata de la gaini, numai ca odata ce-am sarit, cotineata fiind mai subreda, s-a rupt cu mine si m-am trezit inauntru de unde am speriat toate gainile. Alta data tin minte ca m-am urcat in podul casei si am inceput sa fac ca toate alea, ca deh, eram si eu mai mic; si in timp ce eu ma manifestam in fel si chip, bunica se gandea ca o fi vreun strigoi ceva care scoate fel si fel de sunete…La un moment dat s-a urcat in pod, iar cand a vazut cine era ”strigoiul” care ii bantuia podul casei, s-a inchinat cu stanga si si-a scuipat de trei ori in san facandu-si semnul crucii! Ptiu, ptiu, ptiu drace, tu erai…

Imi pare rau ca nu ma e bunica care m-a crescut si acum ii simt lipsa, mai mult ca oricand.Seara ne povesteam tot felul de ”chestii” copilaresti, iar uneori ne apuca si unu noaptea. Seara cand intram in casa, ne jucam ”toci” – un joc de carti pe care ea m-a invatat si tintar. Iarna dupa ce taia porcul, toata carnea o baga la cazan cu untura, de unde scotea mai mereu cateva bucati pentru prajit…Doamne ce gust mai avea…parca si acum imi lasa gura apa cand ma gandesc. Nu era moft sa nu mi-l satisfaca bunica, imi facea toate poftele si niciodata nu zicea ca nu se poate.

CAND VENEAM IN VACANTA SI MA VEDEA ASA CRESCAND IN OCHII EI, II ZICEAM -SARUT’MANA MAMAIE si ea cu lacrimi in ochi imi zicea – SA TRAIESTI!

Oriunde ai fi TE IUBESC MAMAIE ! INTR-O ZI TE VOI INTALNI IARA !