Dicționarul conține câteva cuvinte pe care le detestăm, fie în mod conștient, fie altfel. Poate cel mai reprezentativ dintre ele este verbul “a asculta (de cineva)” (a se conforma, a se supune, asemenea lui “obey” în engleză), cuvânt prezent chiar pe primele pagini ale dicționarului. Nu este nevoie să aducem argumente în favoarea acestei constatări. Lipsa atitudinii pe care verbul o definește este evidentă la copii încă din fragedă pruncie, în vreme ce la adulți intensitatea neascultării se poate dezvolta gradual până la rebeliune deschisă. A nu asculta, a nu se supune, a nu se conforma este norma pentru “eu”, aproape fără excepție.

Singurul factor unificator în univers și stabilizator în societate este voia revelată a lui Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor. Ignorarea voii Sale este totuna cu uzurparea autorității Sale și are ca urmare instalarea anarhiei pe care guvernarea umană o constată și se străduiește s-o țină în frâu prin legi și măsuri de constrângere, dar n-are putere s-o eradicheze. Vezi situația din vremea Judecătorilor (17:6 și 21:25).

Dificultatea de a asculta (de autoritate legitimă) decurge în parte din prețul care trebuie plătit pentru a i ne supune. Ca ființe create, care în prezent ne ducem viața într-un mediu moral al dualității bine-rău, în care neutralitatea nu este posibilă, nu suntem independenți, oricât ne-am strădui să credem această amăgire, dar avem încă libertatea să alegem de cine ascultăm, cui ne supunem, de cine depindem.

Eșuând, sau refuzând să ascultăm de Creatorul nostru, vom asculta de glasul alternativ al nesupunerii. Procesul a început în grădina Edenului. Apostolul ne spune că, “firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” (Galateni 5:17).

Prețul de plătit pentru ascultare este robia. Ascultarea presupune robie și robia, la rândul ei, pretinde ascultare, “Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire”? (Romani 6:16) și, în cuvintele apostolului Petru, “Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19).

Apostolul Pavel scrie Romanilor o recomandare cu putere de poruncă, consistentă cu înțelepciunea bunului simț, al cărei beneficiu este evident, “… nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele” (Romani 13:14). Cu alte cuvinte, nu creați condiții prielnice seminței otrăvite, care zace latentă în fiecare ființă umană, pentru a-i facilita germinarea, creșterea și rodirea. Acesta este frontul interior al luptei noastre cu vrăjmașul.

Apoi, apostolul ne face conștienți de situația existentă pe frontul exterior al înfruntării cu păcatul, când ne asigură că, “Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Lupta noastră lasă de dorit și ne aflăm încă departe de a fi obținut victoria. Și, fără biruință, nu va fi răsplată.

Dacă situația o cere, nici un sacrificiu nu poate fi prea mare, când țelul propus este a birui păcatul. În joc este însăși Viața. Trofeul pentru care luptăm noi justifică vărsarea de sânge. Ascultarea este, de fapt, jertfa. Samuel ne asigură că “Ascultarea face mai mult decât jertfele …” (1 Samuel 15:22). Vezi pilda de ascultare a lui Avraam în Geneza 22.

Nu suntem independenți, iar prețul de plătit pentru ascultare, conform Scripturii, este robia, oricât de aspru ar suna această afirmație pentru urechile noastre.