Locuiam în miezul unui măr eram singur

Vara citeam lungi poezii anonime

Iarna ascultam înfiorat cum vântul

Construieşte cuburi de aer pentru posteritate.

Mă lăsam copleşit de căldura dinlăuntru

Închideam pleoapele şi realitatea

Se dezbrăca sub pleoapele mele oarecum

Ruşinată de vremea aceea nimicul încă nu exista

În zilele ploioase încercam să-mi aduc aminte

De unele lucruri mai subtile

Cum ar fi de pildă compoziţia universului

Ori starea primului principiu

Încercam să-mi aduc aminte de prima ploaie

Şi de primul castan înflorit şi de prima încercare

A spiritului de a cugeta mai mult de o secundă

Alteori când amurgul îşi trimitea razele

Adânc prin coaja mărului până în pielea mea

Subţiată de somn şi de aşteptare

Mă gândeam la frumoasa Makta

Singura mea imagine despre sublim

Atunci cădeam în genunchi

Acolo în miezul aromat şi roşu

Zguduind mâna celui care

Tocmai ducea mărul la gură.

Fără margine şi limpezi

Noi doi eram

Nimica, nimica nu ne despărţea

Pe noi doi

Orice privire deodată

Prin noi doi trecea

Umărul tău era mâna mea

Ochiul meu era umbra ta

Respirarea ta era

Inima mea

Glezna mea era

Geana ta

Gura ta era

Vederea mea

Nara mea era

Coasta ta

Fără de margini şi limpezi

Noi doi eram

Când deodată loc

N-am mai avut unul de altul

Cum aerul apăsat în aer

Sub aripa păsării zburânde.

Se rupe totul, adânc, de neuitat,

Eu inima, tu inima – adevărul

Se lasă să fluture netulburat

Ce peste frunte, doar părul.

Unul vine, celălalt aşteaptă.

Repezi cuvinte goale: nu şi da.

Fiecare secundă-i o treaptă

Pe care altădată moartea se cobora

Se lasă întuneric, se lasă lumină;

Se aruncă ancora printre peşti.

E o bulboană, un vârtej, o dulbină;

Vorba sunt, vorba eşti.

Noi doi am vrea să ne luăm în brate,

Să ne amestecăm, să murim.

Ora vrea să ne înhaţe

Să ne muşte cu şerpi de venin.

Ceasul bate singur, nu suntem de faţă

Zidul are singur ferestre.

Cine ştie, cine spune, cine învaţă

Primeşte o piatră de zestre.

“I dream. Sometimes I think that’s the only right thing to do. To dream, to live in the world of dreams.”

Haruki Murakami, Sputnik Sweetheart, 1999

Azi am văzut un ochi

Care mă iubea.

Vedeam bine că m-ar fi primit

Sub sprânceana lui.

Dar a venit un nor

Şi ochiul s-a-nchis,

Ori s-a speriat

Şi-a fugit în chipul tău

Lângă celălalt ochi,

Lângă fruntea şi lângă gura

Care nu mă iubesc.

„Şi lumea, privită de acolo, pare mult mai largă. Iar sensul e dat de faptul că nu mai urc de unul singur, ci mă ţine de mână, ajutându-mă şi încurajându-mă, cu mâna ei delicată şi puţin rece, cea mai caldă şi mai rară, rarrisimă fiinţă, a cărei prietenie şi împreună-fiinţare ştiu că valorează viaţa mea toată.”

The night has a thousand eyes,

And the day but one;

Yet the light of the bright world dies

With the dying sun.

The mind has a thousand eyes,

And the heart but one;

Yet the life of a whole life dies

When love is done.

Francis William Bourdillon

Iar eu te iubeam

atât de mult, încât te uitam,

crezând că faci parte din mine.

Şi numai atunci mă miram

când, uneori, surâdeam, şi tu

Nu surâdeai,

când jefuiam copacii de frunze,

şi tu

rămâneai lângă ei mai departe.

Atunci mi-apărea

că eşti altcineva,

dar numai atât cât poate să fie

altcineva soarele serii –

luna …

Nichita Stănescu

“I can sit alone by an open window for hours if I like, and hear only bird songs, and the rustle of leaves. The trees are pure gold and orange.”

Virginia Woolf in a letter to Violet Dickinson dated 22 October 1904

My dear Lucy,

I wrote this story for you, but when I began I had not realized that girls grow quicker than books. As a result, you are already too old for fairy tales, and by the time it is printed and bound you will be older still. But some day you will be old enough to start reading fairy tales again. You can then take it down from some upper shelf, dust it and tell me what you think of it. I shall probably be too deaf to hear, and too old to understand a word you say but I shall still be,

Your affectionate Godfather,

C. S. Lewis.

(Letters of C. S. Lewis)