Mutatul la țară / casă cu grădină nu e pentru oricine sau e pentru oricine poate fi puternic și slab, creativ și neputincios, liniștit și energic, econom și cheltuitor, inventiv sau lipsit de imaginație, sentimental sau dur, nostalgic sau puternic ancorat în prezent, serios sau frivol, toate în același timp. Puternic pentru a face față oricărei provocări din partea ambelor naturi: umană și vegetală.
Slab pentru a îngenunchea în fața frumuseții unui apus văzut de pe terasa casei ori a unui curcubeu zărit printre frunzele umede ale livezii.
Creativ pentru a imagina diverse utilizări ale unei pietricele, ale unui lemn căzut în cărare, ale unor frunze îngălbenite cărora, prin creativitate, vrei să le acorzi șansa unei alte vieți.
Neputincios în fața stihiilor naturii. Liniștit și răbdător pentru a simți iarba cum crește, merele cum se coc sau pentru a urmări un stol de berze pe cer.
Energic pentru a primeni curtea și casa în aerul binefăcător al primăverii sau pentru a culege roadele pământului cu iarna în gând.
Econom pentru a ști că din recoltele proprii poți obține roade și te poți hrăni ani la rând.
Cheltuitor doar cu timpul pe care-l petreci ascultând bondarii prin frunze, culegând ierburi de leac sau investind pași verzi pentru sănătate. Inventiv pentru a imagina noi surse de relaxare și confort. Lipsit de imaginație, invocând somnul după o zi plină de treburi. Sentimental atunci când faci un buchet din florile grădinii și-l dăruiești celor dragi. Dur cu lemnele de spart pe care îți verși toate frustrările acumulate și obții de 2x căldură: prima dată te încălzești pregatindu-le de foc și a doua oară de la trosnetul din sobă 😉😁 Nostalgic atunci când te hotărăști să păstrezi cauciucurile primei tale mașini dar le dai o înfățișare nouă, vopsindu-le. Puternic ancorat în prezent când, după o furtună zdravănă, bradul plantat la un eveniment important zace doborât la pământ și trebuie să iei o decizie rapidă privind înlăturarea sa. Serios în ce privește consecvența și determinarea cu care îți dorești ” un colț de rai”.
Frivol pentru a zâmbi norilor negrii de furtună și a le face în ciudă privind relaxat de la adăpostul terasei din sticlă sau pentru a afla dacă te iubește sau nu din petalele unui trandafir. Despre asta și multe altele e viața la țară. Mai presus de toate e despre valori, libertate, reconectare cu tine și natura, alerta simțurilor, multe energii dăruite și acumulate.
Ritualurile vechi nu începeau cu cuvinte, ci cu gesturi. O ofrandă adusă zeilor sau celor morţi se oferea în tăcere, cu respect şi convingerea că ceea ce oamenii dăruiesc trebuie să reziste dincolo de ei. Nu era ales orice lucru. Doar ceea ce nu se strică, ceea ce rămâne şi păstrează sensul chiar şi după trecerea timpului.
Există o moştenire a soarelui care se adună picătură cu picătură din inima florilor. Este un aur viu, care curge lent, purtând în el ecoul unei întregi veri şi hărnicia miilor de aripi ce au bătut în ritmul vieţii.
Nu e doar un gust, ci o memorie ancestrală conservată într-o textură mătăsoasă, o dulceaţă care se aşează blând vindecând rănile spiritului.
Acest miracol vâscos, născut din pacea grădinilor poartă în geneza sa un război tăcut şi neîncetat. În spatele fiecărei picături de nectar transformat se află o bătălie pentru supravieţuire, o luptă aprigă împotriva intemperiilor şi a prădătorilor ce râvnesc la tezaurul stupului. Este un conflict al devotamentului absolut, unde mii de soldaţi cu aripi apără cetatea de ceară cu preţul propriei vieţi, ştiind că fară această unitate de nezdruncinat dulceaţa s-ar preschimba în cenuşă.
Istoria ne-a aratăt că, în vremuri de restrişte, când fierul secera pe câmpul de luptă, acest aur fluid a fost singurul aliat care nu a trădat. În timp ce tunurile urlau, mâini tremurânde ungeau rănile cu substanţă care refuză să putrezească, folosind puritatea ei ca pe un scut împotriva morţii. Soldații se bazau pe ea și ca aliment vital, singura sursă de energie pură capabilă să le îndulcească zilele atunci când speranța părea un lux pe care nu și-l mai puteau permite iar trupurile lor cereau un ultim strop de puterea pentru a rezista.
Este paradoxul suprem al naturii: un produs al muncii neobosite şi al sacrificiului de sine, care aduce mângâiere în mijlocul haosului, dovedind că, în final, forţa care construieşte este infinit mai preţioasă decât cea care distruge.
După ce ecoul tunurilor se stinge, sufletul caută o altfel de vindecare, una care se găseşte în tăcerea chiliilor. Acolo unde războiul a dezbinat, mănăstirea adună umanitatea rămasă, oferind şi un leac pentru trup: aceeaşi dulceaţă sacră pe care soldaţii o foloseau ca pansament sau aliment de bază. Pentru că, nu-i aşa, şi călugării sunt soldaţi pe câmpul de luptă nevăzută. Aceeaşi putere care a supravieţuit haosului şi distrugerii se retrage între zidurile sfinte, transformându-se din aliat al supravieţuirii în martor al veşniciei, îndulcind amintirile şi pregătind inima pentru rugăciune.
Toată această călătorie a simţurilor, care împleteşte supravieţuirea cu divinul, se concentrează în miere. Acesta este cuvântul care uneşte soarele, munca şi sănătatea. Ea este răspunsul naturii la căutarea noastră pentru eternitate. Este secretul păstrat în cupele florilor, un miracol ce nu poate fi fabricat, ci numai dăruit de albine.
Sursa info: Honey | Definition, Uses, & Facts | Britannica
Fiind pe deplin conştientă de toate beneficiile extraordinare pe care mierea le aduce organismului, am căutat mereu să o integrez în viaţa mea de zi cu zi, considerând-o un pilon esenţial al sănătăţii. Mai mult decât atât, legătura mea cu mierea este una profund personală: o experienţă nefericită atunci când eram copil a avut un final fericit datorită puterii vindecătoare a mierii.
Am explorat multe variante şi surse însă căutarea mea s-a oprit acolo unde am găsit puritatea absolută: la mierea Bârnova. Este, fără îndoială, cea mai naturală variantă pe care am găsit-o, reuşind să păstreze intactă forţa vindecătoare a naturii.
Dincolo de beneficiile generale pe care mierea le aduce, marca Bârnova reprezintă pentru mine standardul absolut al excelenţei, un loc unde natura este lăsată să lucreze fără adaosuri artificiale. Calitatea acestei mieri transcende simplul gust: se simte în densitatea curgerii, în strălucirea vie a fiecărei picături şi în aroma profundă.
Indiferent de sortiment, fie că e vorba de fineţea celei de salcâm, de bogăţia polifloră sau de intensitatea calmă a celei de tei, mierea Bârnova păstrează identitatea senzorială inconfundabilă. Este o miere „vie” care nu a fost forţată sau procesată excesiv, păstrându-şi intacte toate enzimele şi vitaminele care o consacră drept cel mai eficient remediu natural.
În fiecare borcan marca Bârnova regăsesc aceeaşi promisiune de onestitate: o miere care nu doar îndulceşte, ci vindecă şi fortifică. Este pentru mine singura sursă care onorează cu adevărat finalul fericit al poveştii mele din copilărie, oferindu-mi zi de zi garanţia unui produs de o nobleţe rară.
Când deguşti, prima senzaţie care te cucereşte este textura să mătăsoasă şi densă, care îmbracă simţurile într-o catifea lichidă. Indiferent de sortiment, mierea se prelinge cu o lentoare elegantă, semn al unei concentraţii scăzute de apă şi al unui conţinut bogat în nutrienţi vii.
La contactul cu papilele gustative oferă o întreagă paletă de nuanţe florale care se dezvăluie treptat, formând un gust autentic şi reconfortant. Este o experienţă tactilă şi gustativă care îmi confirmă că alegerea de a o integra permanent în viaţa mea este cea mai sănătoasă alegere.
Pe lângă aceste aspecte, interacțiunea cu acest furnizor a fost și este una plăcută și de încredere. Plătesc mereu în avans, fără nicio temere. Produsele sunt livrate prompt, foarte bine ambalate și mereu cu mici surprize dulci pe lângă.
Foto din arhiva personală
Prisaca Bârnova: O privire de ansamblu asupra ecosistemului de produse apicole
Gama de produse de la Prisaca Bârnova reflectă o abordare diversificată a apiculturii, extinzându-se de la consumul alimentar de bază până la soluții pentru îngrijire personală și wellness. Oferta este structurată pe câteva direcții principale:
Alimentație și Delicii Naturale Portofoliul include alternative la dulciurile convenționale, utilizând mierea ca îndulcitor principal. Printre acestea se numără biscuiții cu miere, acadelele, bomboanele și cremele tartinabile. De asemenea, categoria cuprinde siropuri naturale și miere cu fructe, oferind opțiuni variate pentru diversificarea dietei zilnice. Apiterapie și Imunitate Segmentul dedicat sănătății se concentrează pe produse brute, minim procesate. Acesta include elemente esențiale ale stupului precum: Polen și Păstură: Recunoscute pentru aportul nutrițional ridicat. Propolis și Lăptișor de Matcă: Utilizate frecvent în curele pentru susținerea sistemului imunitar. Mixuri pentru imunitate și Apilarnil: Formule concentrate destinate vitalității organismului. Miere în stare pură și derivate Consumatorii pot regăsi miere raw (nefiltrată) și faguri, dar și produse derivate cu tradiție, precum miedul și oțetul de miere. Acestea păstrează proprietățile enzimatice ale mierii neprelucrate termic. Îngrijire personală și Ambient Dincolo de produsele comestibile, gama se extinde către zona de lifestyle prin: Cosmetice și săpunuri: Formulate cu ingrediente apicole pentru îngrijirea pielii. Lumânări din ceară naturală: O alternativă ecologică pentru ambientul locuinței. Cadouri și mărturii: Pachete predefinite potrivite pentru evenimente sau uz personal.
Apreciez în mod deosebit Stupina Bârnova pentru nivelul ridicat de transparență de care dă dovadă în tot ceea ce face și pentru implicarea exemplară în educarea copiilor, dar și a adulților. De exemplu, vara aceasta, copiii au participat la o activitate educațională deschisă, menită să le ofere o perspectivă transparentă asupra vieții din stup și a muncii apicultorului. Prin implicare directă și explicații pe înțelesul lor, au descoperit importanța muncii în echipă și respectul pentru natură, bucurându-se la final de mierea proaspăt recoltată.
Consider admirabil faptul că nu se limitează doar la producerea mierii, ci investesc timp, energie și pasiune în formarea generațiilor viitoare, promovând respectul pentru natură, albine și munca responsabilă.
Pentru mine, Stupina Bârnova reprezintă un model de bună practică, dedicare și responsabilitate față de comunitate.
Privesc poza de pe profilul de WhatsApp. Atât (mi-)a(i) mai rămas. Cursorul clipește nerăbdător să simtă atingerea gândurilor mele. Să trimit, să nu trimit…?! Îmi revin în minte frânturi de conversații, frânturi de noi…Ce tineri, nebuni și frumoși, alergând prin viață fără să știm ce ne așteaptă, constructori în prezentul trecut și demolatori în viitorul prezent. Nimic nu ne-a stat în cale…doar noi și (ne-)a(m) fost de ajuns.
Două pietre tari ce s-ar fi epuizat în scântei de… contradicții.
Rapid culminând în neant, povestea noastră ne definește și acum.
Albastru e-același cer pe care-l privim amândoi, ascunși sub cicatrici cu nume.
Gonind prin timp, fără să știm unde, proiectăm în ceilalți așteptări nerealiste.
O secundă, atât mă desparte de tine.
Și totuși n-o fac însă, de emoție scap telefonul din mână. Mă uit frenetic la ecran: pfiu…ce bine că nu s-a tastat nimic… Și asta spune tot despre ce simt..ce vreau …sau nimic.
Rămâi acolo unde îmi ești acum: suspendat între două lumi…ca „Desire” pe care simt să îl ascult din când în când, atunci când trecutul, chiar și în amintiri, îmi oferă mai mult decât prezentul…
Albastru în tine, roșu în mine, galben e soarele ce-a apus între noi. Albastru te eu, roșu mă tu, galben e spicul ce-l mâncam cândva amândoi. Albastrul pierdut în ochii tăi muți, m-aprinde într-un roșu sintetic demult, Și-un galben ce-agale venea de prin zare m-a prins când te priveam ca pe-un necunoscut. Albastru te tu, roșu mă eu și-n galben ne scriem povestea acum. Roșu mă eu, albastru te tu și-un galben ne-mbie la drum.
Nu sunt decât un paramedic. Așa ar spune unii…Eu prefer să mă prezint astfel: un om cu recunoștință pentru detaliile mici, cu mâini care învață zilnic răbdarea, creat să intervină în momentele în care fiecare gest devine salvator. În fiecare zi manevrez lucruri mărunte cu impact mare: o pereche de mănuși care mă protejează și îmi oferă siguranță, un leucoplast textil care ține fix un pansament chiar și când pacientul tremură, un plasture hipoalergenic pentru pielea delicată a unui bebeluș, un plasture de fixare pentru branulă care ține perfuzia stabilă când viața are nevoie de un drum clar înapoi. Pentru mulți, acestea sunt doar consumabile medicale, pentru mine sunt instrumente de încredere care fac diferența dintre viață și moarte. Noi de fapt lucrăm cu încrederea oamenilor prinsă în aceste detalii.
Nu sunt decât un plasture. Așa ar spune unii…Eu prefer să mă prezint astfel: o mică bucată de grijă, cu adeziv blând, cu fibre moi, creat special pentru momentele în care viața zgârie, lovește sau sperie. Stau liniștit într-o cutie ordonată, alături de ”frații” mei- textili, hipoalergenici, de fixare. Toți diferiți, toți cu misiuni precise. Unii spun că suntem ”consumabile medicale”. Eu cred că suntem de fapt povești în miniatură, gata să se lipească de oameni.
Astăzi a început ca oricare altă zi- cu un salut rapid către colegi, un control reflex al echipamentului și un gând bun către oamenii pe care urma să-i întâlnesc. Nu știu niciodată ce mă așteaptă. Sunt zile mai scurte și zile mai lungi, zile mai relaxante și zile mai stresante. Știu doar că voi avea nevoie de precizie, calm și materiale în care pot avea încredere. Produsele pe care le folosesc de ani buni sunt de la Medicale-Shop.ro. Am ales acest furnizor deoarece prin calitatea și diversitatea consumabilelor medicale comercializate îmi oferă siguranța și profesionalismul pe care se bazează fiecare intervenție.
Creație Canva cu imagini de pe site
În timp că făceam verificarea de rutină, am observat că îmi lipsea un plasture de fixare pentru branulă. Nu pot pleca fără el. Am deschis cutia și am luat unul nou, steril.
Îl aleg pentru că știu cum aderă, cât de blând e cu pielea sensibilă, cât de bine păstrează fixarea chiar și când pacientul se mișcă sau tremură.
Azi am fost ales dintre frații mei. Cutia s-a deschis și lumina rece a unui început de zi m-a atins pentru prima dată. Nu știam unde voi ajunge dar simțeam că acolo cineva are nevoie de mine. Nu sunt făcut să rămân într-o cutie. Sunt făcut să protejez, să țin, să ofer un strop de liniște acolo unde timpul apasă.
Nu a trecut mult timp și apelul a venit: ”Persoană inconștientă, posibil lipotimie. Adresa….”
Atât, fără detalii, fără context. Doar un om care are nevoie de noi.
Am urcat în ambulanță și am pornit sirena care a spart liniștea dimineții iar inimile noastre au accelerat odată cu motorul.
Când am ajuns, femeia era prăbușită pe trotuar, palidă, cu respirația superficială. M-am așezat lângă ea, în genunchi, într-o mișcare pe care corpul o știe de ani de zile. Avea nevoie de perfuzie, imediat.
Am introdus cateterul cu o mișcare sigură. Pacienta a tresărit dar nu s-a tras. Acest moment nu e un detaliu ci o necesitate vitală așa că fiecare mișcare și fiecare produs medical trebuie să lucreze împreună pentru siguranța tuturor. Am desfăcut plasturele. Marginile lui rotunjite s-au mulat perfect pe piele. Decupajul central a îmbrățișat branula ca pe un prieten vechi și devotat, fără efort, fără ezitare. Aderent dar blând, fix dar delicat, exact cum aveam nevoie. Un plasture nepotrivit poate irita pielea, poate aluneca, poate permite branulei să se miște. Orice derapaj, orice desprindere, orice iritație poate compromite perfuzia și poate pune pacientul în pericol. De aceea nu pot folosi orice plasture.
Creație Canva
În acele minute în care pacienta lupta cu propria fragilitate iar eu încercam să-i stabilizez starea, știam că materialele potrivite pot face diferența reală între confort și disconfort, între control și haos, între o viață salvată și una pierdută. Totul trebuie să protejeze, să stabilizeze, să ofere confort și igienă, fără să pună presiune în plus pe pacient.
L-am netezit ușor, simțind cum tensiunea cedează sub degete și am știut că perfuzia nu se va mișca niciun milimetru. Perfuzia a început să curgă și ușor, ușor femeia și-a revenit. Respirația, cândva firavă, a devenit mai profundă și mai stabilă. În timp ce monitorizam parametrii, am observat prima clipire conștientă: corpul ei reacționa.
Astăzi am simțit cum viața întreagă s-a sprijinit pe mine. Când mâna sigură m-a așezat pe pielea rece, am simțit răceala panicii și a neputinței și am înțeles că nu sunt acolo doar ca să fixez un tub. Am fost ales pentru a oferi stabilitate într-un univers în prăbușire. Am fost creat să protejez și dacă asta e tot ce pot face în viața mea scurtă, atunci îmi este de ajuns.
Câteva minute mai târziu, a apărut o tânără care s-a așezat lângă noi, vizibil îngrijorată.
-Mamă….Ești bine? M-ai speriat îngrozitor…
Femeia a ridicat mâna ușor, cooperând și a atins degetele fetei care a oftat ușurată.
Apoi telefonul a început să sune neîncetat. Fiica l-a ridicat și a răspuns, dar am putut auzi vocile:
-Unde este? E la spital?
-Este bine? Trebuia să semnăm contractele astăzi…Spune-ne, te rugăm, dacă aveți nevoie de ceva… Erau colegii ei de serviciu. O întreagă echipă avea nevoie de ea, nu pentru muncă ci pentru ceea ce le aducea prezența ei ca momente și competențe. Absența ei i-ar fi destabilizat pe toți dar mai ales ar fi compromis viitorul unei întregi comunități locale care depindea de proiectul ei- aveam să aflu mai târziu când am primit un mesaj de recunoștință de la colegii ei.
În acele secunde, privind-o pe fiica ei și auzind frânturi de conversație am conștientizat, încă o dată în plus, că o viață salvată mișcă, liniștește și atinge multe alte vieți.
Creație Canva
Creație Canva
Nu sunt făcut pentru glorie, nici pentru aplauze sau recunoaștere
Sunt acolo pentru siguranță,
Pentru curajul altcuiva,
Pentru sprijinul de care are nevoie cel vulnerabil
Pentru timpul care vindecă.
În fiecare fibră a mea există o promisiune:
Să nu provoc durere
Să nu irit pielea,
Să las aerul să circule,
Să protejez cu delicatețe,
Să vindec răni…și suflete.
Dar nu aș putea face nimic din toate acestea dacă nu aș fi fost creat corect, din materiale potrivite, cu grijă reală pentru omul care mă poartă pe piele.
Iar această grijă începe cu mult înainte de momentul aplicării
Începe acolo unde sunt selectat:
La Medicale-Shop, unde calitatea este prioritară și fiecare produs este ales cu grijă și profesionalism!
Cărțile ne deschid ochi pe care nu știm că îi avem…
Într-o după-amiază obișnuită, privindu-mi biblioteca, am observat ceva interesant, aproape hipnotic. Între două volume era un spațiu îngust, perfect dreptunghiular, ca o absență, ca o carte care ar fi trebuit să fie acolo dar nu fusese încă scrisă. Gândul m-a dus la cărțile pe care le-am răsfoit de-a lungul timpului, volume care vorbeau despre autocunoaștere, emoții și sens personal. Dar, spre deosebire de ele, golul acesta părea să ceară nu un ghid, ci o poveste.
Pe măsură ce priveam, gândul meu a căpătat o formă mai clară. Am început să percep golul ca pe o poartă, ca pe o intrare către o lume nouă, diferită de orice alta cunoscută. Aceasta nu este o lume palpabilă, cu granițe și continente, ci există într-un loc mult mai fragil și mai schimbător: în interiorul oamenilor. O lume care nu se dezvăluie celor care se uită în jur ci acelor care au curajul să se uite înăuntru. Așa am realizat că această carte care lipsește de pe raft nu este ceva ce trebuie găsit, ci este ceva ce trebuie inventat.
Creație Canva
Mi-am imaginat un adolescent rătăcit într-un oraș cu lumini și umbre, un tânăr care încă nu știe cine este, ce își dorește sau ce îl sperie. În acest oraș, fiecare pas pe care îl face îi arată ceva din propria ființă: gânduri pe care le evită, dorințe și temeri nerostite, visuri încă neatinse. Acolo, identitatea nu este un concept abstract, ci o condiție pentru a rămâne prezent. Cine nu se cunoaște, se estompează iar orașul îl uită treptat, ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Cine îndrăznește să se privească sincer devine parte din țesătura orașului, tot mai clar, tot mai viu. Era ca și cum orașul este alcătuit exact din oamenii care știu cine sunt și nu se tem să arate asta.
Creație Hailuo
Orașul pe care mi l-am imaginat exact asta face: te obligă să te întrebi cine ești cu adevărat.
Dacă te oprești și respiri o secundă în liniștea lui simți ceva tulburător: orașul te privește înapoi.
În depărtare, turnurile se ridică în aer ca niște degete subțiri care încearcă să atingă cerul, însă arhitectura lor pare să se schimbe ușor de la o zi la alta, ca un puzzle viu. Drumurile se rearanjează, se îngustează sau se lărgesc după starea celor care le străbate. Nu există hartă pentru acest loc. Fiecare vizitator primește propriul oraș.
Casele sunt făcute dintr-un material care nu seamănă nici cu piatra, nici cu lemnul. De aproape, par solide, de departe par transparente. Dacă stai destul de mult într-un loc, poți vedea culorile vibrând în ziduri, ca și cum interiorul lor ar fi viu. Aerul are o greutate aparte, ca și cum ar ascunde secretele celor care au trecut pe acolo înainte. Uneori se simte un miros de ploaie, alteori un parfum metalic, rece, ca în diminețile în care nu știi ce drum să alegi.
În centru se află Piața Cerurilor Deschise, un spațiu larg în care acoperișurile dispar brusc, iar cerul pare mai aproape. Aici se aud cel mai clar șoaptele orașului- nu cuvinte, nu vibrații, ca un murmur care îți spune că ești privit, cântărit, înțeles. E un oraș care nu te acceptă cu jumătăți de adevăr, care nu are răbdare cu măștile și care se dezvăluie în măsura în care și locuitorii lui o fac. E un oraș al vocilor trăite, simțite, nu doar articulate verbal. Și doar cei care au curajul să se cunoască și să se accepte pe ei înșiși pot rămâne.
Dacă un vizitator încearcă să fugă de ceea ce simte, orașul îl prinde între două alei care nu existau cu o clipă înainte. Îi oprește pașii nu cu forță, ci cu dezorientare: direcțiile se amestecă, formele se topesc, timpul pare că nu mai știe încotro curge. Totul până când persoana se oprește, respiră și își rostește adevărul, fie chiar și în șoaptă.
Orașul uită lent, dar sigur, iar cine nu își rostește adevărul la timp devine o formă fără contur, un ecou fără glas. Străzile nu îl mai recunosc, felinarele nu se mai aprind să-i lumineze pașii, ferestrele nu îl mai reflectă, iar aerul se închide în jurul lui ca o perdea tăcută. E o ștergere fină, ca și cum realitatea îl desprinde încet dintr-un tabloul urban. Uitarea lui nu e o pedeapsă ci o consecință.
Dar când cineva are un moment de sinceritate, oricât de mic, orașul răspunde cu o blândețe nedefinită. Culorile clădirilor devin calde, ca pânza unei picturi pastelate. Zidurile freamătă ușor ca și cum ar recunoaște curajul. Străzile se aștern line ca și cum ar spune: ”Ești pe drumul cel bun.”
Creație Fliki.Ai
Orașul nu pedepsește, doar oglindește. Nu amenință, doar arată. Nu te respinge fără motiv dar nici nu te primește dacă ai venit cu o identitate care nu îți aparține.
Creație Canva
Adâncită în acest exercițiu de imaginație, nici nu am observat cum s-a făcut seara. Mi-am preparat un ceai, mi-am luat agenda și m-am așezat confortabil pe sofa, încântată de noul drum mental care mi se desfășura înaintea gândurilor.
Cum ar fi dacă…? Oare aș putea umple un gol din bibliotecile oamenilor? Cum aș putea să mă fac memorabilă?
Am deschis agenda și am schițat câteva idei pentru acest volum conturat într-o epifanie de moment.
Creație Canva
Am tresărit la auzul telefonului. M-am uitat pe ecran: mă suna prietena mea cea mai bună. Pentru un moment am ezitat dacă să îi răspund sau nu dar am hotărât că, dacă m-a sunat acum, e un semn că am nevoie de o părere sau poate chiar de o încurajare, de ce nu!
I-am răspuns, entuziasmată de noul meu proiect și hotărâtă să îi cer și ei o părere.
După ce am terminat convorbirea, am rămas cu două întrebări în minte pe care ea, M., pragmatică așa cum o știu, mi le-a adresat ca un fel de temă de gândire aposteriori:
Ce nevoie ar acoperi? Ce ar aduce diferit?
Am sorbit din ceai acordându-mi o clipă de răgaz mental ca o liniște dinaintea furtunii, ca o clipă de tăcere înaintea unui adevăr de necontestat. Asta e: cartea va acoperi nevoia adolescenților și adulților de a înțelege cine sunt cu adevărat, într-o lume în care identitatea este adesea confuză. Va aduce diferit o experiență interactivă unică, în care orașul devine oglinda cititorului iar povestea se modelează în funcție de sinceritatea sau minciuna alegerilor.
Buuun, mi-am zis. Îmi place cum sună și mai ales, unde am ajuns. Încă o dată mi s-a confirmat potențialitatea unui gol. Doar acesta poate oferi direcții multiple de analiză și reflecție, de brodat cu imaginație și intensități.
Mai departe… Să mă ocup și de partea concretă de lansare și promovare.
Pentru partea de promovare pot să fac un booktrailer, un cont de instagram cu postări tematice, un blog în care să postez fragmente ce îndeamnă la autoreflecție, un PR box pentru influenceri, un set de cărți de joc tematice, un profil de TikTok de tip ASMR și call to action în care cei care vizualizează să ghicească alegerile eroului după sunetele orașului, niște semne de carte și o serie de emailuri creative de tip newsletter.
Și tot gândindu-mă la toate acestea, mi-am amintit că urmează să particip la o lansare de carte cu titlul ”Independenţa emoţională. Libertatea de a fi tu însuţi şi de a-ţi alege drumul în viaţă” la Editura NICULESCU. Gândul acesta a venit ca o confirmare silențioasă pentru direcția în care mergeam deja. Uneori, pare că anumite momente din viața noastră se aliniază fără să le forțăm: idei la care ne gândim în tăcere se întâlnesc în mod natural cu materializarea lor exterioară fără ca noi să avem vreo contribuție directă.
Așa am simțit de fiecare dată când am întâlnit cărțile de la Editura NICULESCU : nu ca pe simple volume scoase pe piață, ci ca pe niște invitații la introspecție. Nu e doar o linie editorială. Pare mai degrabă o filosofie: ideea că fiecare carte pe care o publici poate deveni un spațiu de transformare pentru cineva. De aceea titlurile lor au mereu ceva în comun: ating nevoi reale ale oamenilor-fie că este vorba de dezvoltare personală, o mai bună înțelegere de sine ori ficțiuni revelatorii. De fapt, toate volumele lor sunt ca niște felinare aprinse în puncte diferite ale drumului: fiecare luminează altceva dar toate invită la descoperiri.
Pentru că uneori ai nevoie de lumina unei alte povești pentru a-ți aprinde propriile revelații…
În bucătăria mea miroase a condimente de iarnă și a amintiri. Afară zăpada cade în cercuri mici iar înăuntru focul dansează în reflexia sticlei de ulei Monini. Pe masă, printre formele de fursecuri și tăvi e așezată o hârtie îngălbenită de timp: ”Rețeta fericirii de Crăciun”.
-Mami, ce e asta? întrebă Mara cu făină pe vârful nasului.
-E cea mai veche rețetă din lume, scumpo. Nu se găsește nici în caiete, nici pe internet. Se gătește doar o dată pe an și numai în familie. Mara clipește curioasă.
-Ce ingrediente are?
-Hmmm….să vedem. Îmi pun ochelarii de ”bucătărit” și citesc teatral:
”O cană de râsete”- asta punem din belșug să se audă până la vecini.
”Două linguri de amintiri”- poate din iernile în care bunica frământa cozonacul și împodobea bradul cu mere, portocale și bomboane.
Sursa foto: Canva
”Un strop de Monini”- pentru că orice bucurie adevărată are nevoie de un strop de soare italian.
”O inimă deschisă”- fără asta nu se leagă nimic.
-Mami, de ce miroase a vară în plină iarnă? întrebă Mara, curioasă, ridicând o portocală la nas.
-Pentru că azi aducem un pic de Italia pe masa noastră de Crăciun!
-Italia? Acolo unde crește uleiul tău preferat?
-Da. Acolo unde măslinii prind rădăcini în soare și oamenii știu să trăiască frumos și în tihnă.
Fetița surâde și îmi dă portocala. O tăiem împreună iar sucul ei strălucitor se prelinge ca o rază de lumină.
-Mami, pot să apăs eu butonul?
-Desigur draga mea, dar apasă-l cu grijă. Asta e prima regulă în bucătăria noastră: totul se face cu dragoste, nu cu grabă.
În timp ce bucățile se învârt în blender, aroma de citrice umple aerul.
Îmi amintesc brusc de bunica, de mâinile ei aspre, de felul în care gusta preparatele, închizând ochii.
-Draga mea, nu uita: gustul vieții vine din ceea ce pui în ea, nu doar din ce pui în farfurie.
Pe masă, sticla de ulei de măsline extra-virgin prinde reflexii de foc din lumânarea de pe blat. O ridic și o torn încet în bolul cu ouă și zahăr. Picăturile aurii se preling ca un șirag de mărgele.
-Uite, Mara, vezi cum se leagă? Asta e magia Monini- le aduce pe toate împreună.
Mara privește fascinată cum uleiul se topește în compoziție.
Eu amestec încet, ca și cum aș povesti o amintire din vremuri imemoriale. O altă amintire care începe cu bunica și continuă cu mine.
Îmi amintesc lentoarea cu care deschidea de fiecare dată sticla de ulei de măsline. O făcea mereu în tăcere, ca și cum ar fi aprins o lumânare. ”Uleiul ăsta e viu” spunea ea. ”Are soare în el, nu-l turnăm oricum.” Îl folosea cu o grijă aproape sfântă- câteva picături peste legume coapte, un strop în aluatul de cozonac sau în salata de pe masa de Paște. Nu era doar un ingredient, era un ritual, o rugăciune rostită în tăcere: pentru sănătate, pentru iubire, pentru armonie în casă. Poate de aceea astăzi, când torn Monini peste prăjitura noastră cu portocale, mi se pare că ating o amintire. Aceeași lumină, același gest și aproape aceeași bătaie de inimă. Doar mâinile s-au schimbat.
Pe lângă mine, Mara cântă colinde în șoaptă. ritmul ei devine metronomul prezenței noastre.
-Ce frumos miroase, mami!
-Miroase a Crăciun… și a soare!
Torn aluatul în tavă. Acesta curge molcom, ca un apus lichid. Îl netezim cu o lingură de lemn.
-Gata, iubito. Acum îl lăsăm în cuptor și-l rugăm să crească frumos.
-Trebuie să spunem ceva? întrebă Mara cu ochii mari.
-Da. Bunica spunea mereu : ”Crește, bucurie!”
În timp ce noi coacem prăjitura pentru Crăciun, la mii de kilometri distanță, în Umbria, o altă familie duce mai departe același gest: presarea la rece a măslinelor, picătură cu picătură, așa cum făcea Zefferino Monini în 1930.
-Știi care este secretul final al rețetei? o întreb.
-Care?
-Să o împarți. Fericirea nu are gust dacă o ții doar pentru tine.
Mara gustă prima felie.
-Mamiiii…e cald ca o îmbrățișare!
-Da, iubito! Căldura nu vine doar din cuptor, vine din uleiul care păstrează sufletul măslinului! Uleiul nu vorbește dar dacă l-ai asculta, ți-ar spune o poveste despre răbdare, iubire, tradiție. În fiecare picătură se ascunde o scrisoare: de la soare, de la pământ, de la mâinile care culeg măslinele cu grijă.
Pentru Mara gustul acela e mai mult decât hrană: e legătură, e amintire, e primul capitol din povestea ei.
Creație Canva
Peste ani, gustul a rămas același. Doar mâinile care îl dăruiesc s-au schimbat. De la bunica, la mamă, la tine –
Povestea gustului continuă.
Adaugă Monini și scrie următorul capitol al gustului tău sau lasă-te inspirat de tradiția care trăiește în fiecare postare de pe Instagram.
