Atât de multe s-au adunat că am impresia că o să explodez, doar că explozia nicicum nu vine, și toată acumularea asta de frustrări, temeri, traume, așteptări neîmplinite (ale altcuiva față de mine) fierbe în mine și așteaptă un moment potrivit pentru a ieși din umbră. Ce va fi atunci? Acum sunt între două lumi: sunt prea distrusă emoțional ca să pot simți ceva versus simt mai multe decât ar trebui deoarece sănătatea mentală e fragmentată.

And so it goes.

Life becomes so much easier when you understand that you can’t manage it all, you can’t do it all by yourself – basically, you rid yourself of the self-centered thought that everything depends on you.

Quick question: how do you actually do that? Is there life after overtime? Can you respect yourself if you go home from work on time and enjoy life in your spare time? Why does that feel like a crime?

Asking for a person whose life is work and work is life.

Maturitatea asta e cam overrated. Și foarte solicitantă. Și câteodată te face să cauți sensul vieții șezând pe teracota de la bucătărie la 4 dimineața și să nu te poți ridica de pe jos.

Mai sunt momente când unica formă pe care o iau buzele e o linie dreaptă – în cel mai bun caz. Și efortul pe care trebuie să-l depui ca să schițezi un zâmbet ca ai tăi să nu suspecteze că ești, emoțional, în cur, e puțin cam inuman.

În speranța de a mă ridica de pe jos, am întrebat oamenii unde găsesc ei fericirea. Night rides, food, sleep, ciocolată, familia au fost unele dintre răspunsuri.

Știți ce ajută? Râsul forțat. Nu fals, dar anume forțat. Asta e atunci când te plouă permanent, dar niște chestii și momente sunt prea prețioase ca să nu râzi cu tot sufletul.

Dar asta trece, expiră, e efemer. Și revin la bucătărie, pe teracota care îmi ascultă of-urile pe care nici măcar nu le pot pune în cuvinte.

Deoarece mai mult de “nu mă pot ridica de pe jos” nici nu trebuie de spus.

M-am băgat azi în capul meu și am găsit niște urme de sfaturi (foarte) nesolicitate și gânduri și aluzii că n-aș fi suficient de bună. Am văzut acolo și presupuneri că personalitatea mea nu place unor oameni. Ce am făcut cu informația asta? Mi-am vopsit unghiile în roșu dramatic și am continuat să privesc Friends.

Ești iubit pentru cine ești tu, nu pentru ceea ce vor alți oameni să vadă în tine. Dacă nu-ți place ce vezi, mergi mai departe. Dacă sentimentele tale nu sunt reciproce, mergi mai departe. Dar niciodată nu obliga pe cineva să se schimbe pentru mofturile tale. Aici mă refer doar la “defectele din fabrică”. Or, nu iert cuiva faptul că aruncă deșeurile în stradă sau că își lasă vesela nespălată în chiuveta de la lucru.

Ca să fii iubit de altcineva, trebuie, în primul rând, să te respecți, să te iubești, să te asculți și să ai grijă de sufletul tău. Nu trebuie să fii jumătatea cuiva. N-ai venit pe lumea asta să completezi pe cineva sau să fii completat de cineva. Eliade și nunta lui în cer e ficțiune.

Deseori am fost întrebată ce caut. De cele mai multe ori, întrebarea venea de la taximetriștii mirați că plec la 1 noaptea de la lucru. “Ce zice soțul?” era întrebarea zilei. Ce caut? Pe mine. Caut cu ce aș putea să mă mai surprind. Caut ce aș putea să mai învăț. Ce aș mai putea să ofer ca lumea să devină mai bună, mai respectuoasă și mai empatică. Caut argumente că sunt un om tolerabil. Caut mai multe motive să râd cu tot sufletul. Pentru ca atunci când persoana care mă va accepta pentru tot ceea ce sunt și nu sunt va apărea, să pot contribui cât mai mult la cosmosul pe care îl vor crea tot întregul meu cu tot întregul lui.

Cum să fii iubit? Începe de la tine. Restul se rezolvă.

Moartea i-a spus: tu mergi cu mine.

A încercat să-i spună că nu e gata, că n-are nici 63 de ani. Că vrea să trăiască, să mai facă bine și să răspândească blândețe.

Ea a insistat, spunând că anume de asta și are nevoie de el: ești tânăr și voinic. O să mă ajuți să construiesc gardul, că… prea mulți au început să vină singuri, fără invitație. Trebuie de rezolvat problema asta. După 63, aici ești bun numai de “offisnaia rabota”, dar de-aceștia am mulți.

Și au pornit la drum.

Dar pe noi cine o să ne ajute la construit? Că… fără matale s-a cam lărgit pustiul din suflet și fuge pământul de sub picioare.