Despre solidaritate
Se vorbeste mult despre solidaritate în ultimele zile, e un cuvânt rostit de multe voci, aflat pe multe buze.
Dar ce este ea, cum este, ce simțim de fapt, cum o trăim, ce anume ne mișca? Sunt întrebări la care cred ca este bine sa reflectam. Noi nu am avut o cultura a solidaritatii (cultivare a acestei trairi) și asta ne lipsește acum. Nu am pretentia sa dau o lecție sau sa epuizez subiectul. Poate reușesc sa deschid o discuție pe acesta tema. Cred ca e important sa încercam sa înțelegem ce trăim, ce ni se întâmpla.
Sa pornim de la etimologie, e atât de evident și solid ce ne spune: rezistenta, forma, putere, structura, chiar și valoare (moneda de aur în imperiul roman).
Adică, trăim un sentiment, în care este vorba despre un fel de-a fi împreuna al oamenilor, dincolo de prietenie, de dragoste, de simpatie, de compasiune, de colegialitate,… Dar, în care este vorba de rezistenta, putere, structura, valoare.
Și atunci, ce este solidaritatea? Pentru ca nu este nici prietenie (deși, pentru unii este și asta), nici dragoste (deși, mulți vorbesc de dragoste de patrie, de copii), nu este nici simpatie (deși, unii vorbesc de simpatie pentru x sau y), nici compasiune (deși, unii ofera suport și ajutor), nici colegialitate (deși, sunt unii care sunt sau au fost în aceast tip de relație).
Vreau sa fac aici o paranteza, cred ca e important sa nu confundam solidaritatea cu aceste sentimente. Am văzut deja reactii de respingere (de delimitare) care vin probabil din aceste confuzii. Cei care sunt în strada nu trebuie să fie nici prieteni, nici sa iubească aceleași lucruri, nici sa simpatizeze aceiași oameni, nici sa compătimească împreuna…..
Și ajung, în sfârșit, la solidaritate care cuprinde, după mine, trei elemente: a crede (în-credere)- a fi împreuna- valoare. Adică, credem impreuna ca ceva e bun și valoros. Faptul ca trăim încrederea în acea valoare ne aduce împreuna. De aceea suntem impreuna. Faptul ca valoare în care credem este amenințată ne face sa încercam s-o apăram.
Dar, în ce valoare credem? Se vorbește de dreptate, de cinste, de onestitate. Dacă asculți mai atent auzi:
– „Nu vreau sa plec din Romania, vreau sa trăiesc aici cu prieteni și părinții mei”
– „Nu vreau să-mi văd nepoții plecați, doar în vacanțe”
– „Nu vreau să mă simt trădat și înșelat, sa fiu luat de prost„
–„ Am trăit în acesta lume stramba și nu am făcut nimic s-o schimb, acum nu mai vreau sa stau pe margine.„
– „ Copii mei vreau sa trăiască într-o alta lume, mai buna, mai dreapta„
– ” Nu este nici o garantie ca nu vor mai face schimbari peste noapte”etc,etc…
Ceea ce văd eu, (dincolo de dreptate, onestitate, cinste,..) este adevărata valoare pentru care luptam: viața noastră care este buna cand exista de toate : copii , nepoti, soti, sotii, parteneri, prieteni, colegi, patrie, (adica dragoste, prietenie, amicitie, colegialitate, apartenența, ) in care este nevoie de siguranța (adică, încredere,dreptate, cinste, onestitate, identitate) și respectul pentru mine ca om, pentru viața și munca mea.
Cel puțin pana acum, asta e concluzia la care am ajuns. Pare simplu, dar despre aceasta „trezire” sau „desteptare” cred eu ca este vorba. Iar, solidaritatea se naște în noi ca sentiment, doar atunci când fiecare din noi și toți împreuna ne simțim atinsi în valoarea fundamentala: valoarea vieții. E un moment de gratie, dar e și un moment grav pe care îl simțim împreuna.
Ar mai fi multe de spus aici, pentru ca vedeți: de aici vine și furia și teama („suntem cu ochii pe voi”). Furia asta a fost bine canalizata și e important să fie așa și în continuare. Dar, asta e o alta discuție.
Analizaexistentiala's Blog 