Astazi a fost inmormantat Dobrin. A plouat toata ziua mocaneste si 5000 de oameni au asistat la slujba de pe stadionul de langa Trivale si l-au insotit pe ultimul drum. In ultimele doua zile, mii de oameni din toata tara au trecut pe la stadion, sa-l vada si sa-i aduca ultimul omagiu. Stiu, suna cam cliseistic fraza de mai sus dar inmormantarea asta, fata de altele mediatizate de presa, a avut demnitate si simplitate, lucruri care lipsesc din ce in ce mai mult azi. Au lipsit, din fericire, stridentele care apar in media in astfel de ocazii. Probabil Realitatea TV a considerat ca e sub demnitatea lor sa caute audienta de la un fotbalist. Ei sunt intelectuali, nu ar da bine. Foarte bine au facut pana la urma, oricum nu era se incadra in demagogia pretioasa pe care o practica. Si acum despre Print. Sau gascan, cum vreti sa-i ziceti. Lucurul care m-a frapat cel mai mult cu privire la el, caci nu l-am vazut jucand, e modul in care povesteau cei ce l-au privit pe teren . Absolut toti, fara exceptie, afisau un zambet cald, pe alocuri chiar tamp, ca cei cazuti in admiratie in fata unei minunatii . Apoi, chiar si cei mai incruntati lasau sa se odihneasca oleaca sprancenele si fata li se lumina.

De fapt, cum spunea cineva, Gascanul nu juca fotbal ci se juca fotbal. Dealtfel, am descoperit cu stupoare zilele trecut in presa cateva randuri scrise de el. Spun stupoare pentru ca parca mi-am revazut o parte din copilaria mea in fata ochilor. Am crescut in Pitesti, chiar in zona de langa Strand, unde era pe vremuri ( n-am prins-o ) vestita Marcana pitesteana unde se jucau copiii din cartier fotbal pe nisip, desculti. Pe vremea mea se mai imburghezise lumea. Aveam mingi de cauciuc de 18, sau de piele, cateodata, si obligatoriu tenesi . Jucam de dimineata pana seara, in vacante mai ales, cand era ziua mai lunga dar nu ne dadeam inapoi nici de la jocul pe zapada sau in noroi. Asa povestea si Gascanu si chiar mergea mai departe si spune ca i-ar placea ca fotbalul sa se joace 6 zile, ca ciclismul. Si are dreptate. Ma uit azi la copii si constat ca nu se mai joaca decat pe jumatate. Probabil de aici vine si problema sportului nostru: copiii nu se mai joaca . Sper ca intr-o zi, cineva cu mai mult har ca mine, regizor sau scriitor, sa spuna lumii povestea Printului din Trivale.