Anhàled

Stimabilul DEX, ne explică cuvântul indiferenţă aşa: „INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată nici un fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nici o însemnătate, care nu trezește interes.”. Mda…din nou, atât de plastic, şi de exact…şi atât de lipsit de sentimente. Hmm…vreau sa merg mai departe de aceste cuvinte care au fost aruncate de psihologi pe o bucată de hârtie, sau au fost scrijelite-n grabă, ca să nu uite definiţia…

Indiferenţa? Hmm … este acel sentiment…pardon, este o lipsă de sentimente. Este un sinonim pentru … roboţi? Ei nu au sentimente. Este ironică indiferenţa asta…pentru ca poţi să fii indiferent doar unui anumit domeniu, sau să fii indiferent cu o anumită persoană…dar, în acelaşi timp, poţi fii indiferent şi cu toată lumea, şi să fii doar tu, şi lumea ta, şi să nu mai dai doi bani pe alţii, neh? Hei, asta nu era cumva o boală? Hmm, ba cred că. Dar … eu ma refer strict la indiferenţă, şi nu mă afund în medicina, sau altceva. Neh…

Eu urăsc indiferenţa, şi oamenii indiferenţi. Ce paradox sunt…pentru că, întocmai persoana mea este indiferentă, şi asta v-o spun fără şagă. Sunt indiferentă faţă de colegi, profesori…faţă de mediul social. De ce? Prea multe amintiri dureroase, şi prea multe lacrimi vărsate ca să îmi amintesc…şi oricum, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic ciudat. În fine.

Ce am eu cu indiferenţa? Hmm, multe dar în acelaşi timp, nimic. E extrem de utilă uneori, dar e extrem de enervantă alteori. Cum? Foarte simplu. E utilă atunci când tu nu ai chef să asculţi teoriile existenţiale a unui amic, sau când pur şi simplu cineva te ia peste picior. Atunci, este foarte utilă !…şi da, mai este utilă atunci când profii îţi ţin teoreme fără sens. Dar…(da, există un „dar”), cum orice lucru bun are o parte negativă (celebrul dualism, a.k.a.yin-yang), este şi enervantă. Adică, este destul de enervantă, atunci când un bun prieten de care…să zicem, ai nevoie, sau vrei pur şi simplu să-l mai întrebi despre viaţă, despre ce a mai făcut, etc … este … exact: indiferent. Nu-ţi răspunde, iar mai târziu se va disculpa, zicând: „scuze, nu eram”, sau va zice şi mai târziu: „no tu/mă, iar eşti indiferent/ă?”, şi atunci tu vei mări ochii, ţi-i vei da peste cap, vei ridica din umeri şi vei privi cerul gândind: „tot eu, doamne?” … şi mda, pe urmă vei afişa un zâmbet tâmp şi vei zice: „îmi pare rău.”…Ce frumos!…tot tu eşti devină.

Mda, probabil că, citind rândurile de mai sus veţi spune că sunt o revoltată, şi că, nu am alt lucru mai bun decât să mă leg de un defect pe care omul îl posedă de pe la începuturi? Ei bine, uite că n-am. Şi, ştiţi? Până la urmă, e o ţară liberă, şi fiecare face/citeşte/scrie ce vrea, neh? Şi da… ca un ultim cuvânt: „indiferenţa NU este beatitudine”.

Mulţumesc WordPress că m-ai lăsat să mă descarc, şi-ţi mulţumesc ţie cititorule că ai citit aceste rânduri, de la capăt la final !

Arry (The Killer Harlequin)