Asociatia Romana pentru Gandire si Oratorie

Sunt unele momente in viata de care iti vei aduce aminte pana foarte tarziu, momente pe care atunci cand le retraiesti in mintea ta te fac sa te gandesti cat de mult iti poate influenta un eveniment viata. Unul din momentele de felul asta a fost pentru mine cand, incepator fiind, la cea dea 2-a intalnire de club din viata mea, a trebuit sa tin primul meu discurs. Tin minte cum, pe rand, cu frica si multa reticenta, colegii mei ieseau in fata si, timizi, incercau sa vorbeasca 3 minute despre o tema pe care si-o alegeau ei. Tin minte cum am ales sa vorbesc despre jocuri pe calculator si cum iti stimuleaza intelectul. Si in special tin minte cum am inceput sa vorbesc si cum privirile celor din sala se intalneau mereu cu privirea mea. Nu tin minte in schimb ce am zis exact, cert este ca lumea ma asculta si era interesata de ce spuneam, de cum spuneam. Si undeva in discurs am realizat ca imi placea enorm. Imi placea enorm sa vad oamenii cum ma asculta si cum dau din cap aprobator din cand in cand. Acela a fost momentul in care m-am decis ca vreau sa devin un debater in adevaratul sens al cuvantului, un debater bun, cum s-ar zice.
Si cum orice calatorie de o mie de kilometri incepe cu primul pas, asa a inceput si cariera mea in debate. Competitiv din fire, in clipa in care am auzit despre competitia de incepatori organizata de club, Primu’ Turneu ARGO, mi-am setat ca si scop sa fac tot ce imi sta in putinta sa-mi imbunatatesc calitatile pentru a obtine un rezultat cat mai bun acolo. Poate chiar sa castig. Nu a fost sa fie, m-am oprit in semifinale. Insa ceea ce a insemnat pentru mine acea competitie a fost mai mult decat o cupa, o diploma si ceva de trecut in CV. A fost pentru mine semnul clar, confirmarea daca vreti, a faptului ca dezbaterile sunt ceva deosebit, care imi place extraordinar de mult si ca trebuie sa muncesc ca sa devin cat mai bun.

Si mai e ceva. In punctul asta, dezbaterile deja incepusera sa isi puna amprenta pe mine, sa imi modeleze caracterul si gandirea. Devenisem mult mai analitic, mai critic si mai persuasiv comparat cu acel Victor de inaintea dezbaterilor. Ma simteam mai bine in pielea mea, simteam ca pot sa discut orice, cu oricine. Evident, nu era chiar asa, insa cert este ca incepeam deja sa ma dezvolt spre acel obiectiv mentionat la inceput, anume a deveni un “Debater” in adevaratul sens al cuvantului.
Dar mai era drum lung, si, din fericire pentru mine, mi-am dat seama de asta. Dupa inca doua competitii, competitii la care, fie vorba intre noi, nu am trecut in eliminatorii, dar m-am dezvoltat din ce in ce mai mult ca debater, a aparut un alt moment din seria “momente de care iti aduci aminte”. La prima intalnire de club dupa cele doua competitii, 2 colegi cu experienta mult mai mare in debate au venit sa ma intrebe daca vreau sa joc cu ei la urmatoarea competitie. Tin minte cum m-au luat George si Octavian de o parte sa imi zica “Ma Victoras, nu e asa ca joci cu noi la Black Sea Open?”. Nici nu am stat pe ganduri. Era sansa mea sa ma afirm, sansa mea a ma dezvolta ca debater, de a invata o groaza de lucruri de la ei si, de ce nu, de a castiga o competitie.
Acela a fost saltul de care aveam nevoie. Am lucrat cu colegii mei de echipa intens, ne-am pregatit, m-au invatat o groaza de chestii. Devenisem, parca peste noapte, din omul care se ducea la cei mari sa il ajute cu cazurile, omul care ajuta alti oameni cu cazurile. Era de necrezut. Si ghiciti ce: chiar am castigat competitia aia! Si am fost si al doilea vorbitor in top. Din momentul acela, am incetat sa mai spun ca “fac debate”. Expresia a devenit “sunt debater”. Din nou, chiar si intre acel Victor de dupa PTA si cel de dupa Black Sea Open era o diferenta de la cer la pamant. Devenisem mult mai analitic si incepusem sa fiu la curent cu ce se intampla in lume, sa citesc mai mult despre economie, despre politica si sa comunic mai bine.
In mod evident, povestea nu se opreste aici. Nu pot decat sa ma bucur ca nu se opreste aici, si, sa fiu sincer, nu as vrea sa se opreasca niciodata. Am continuat sa evoluez ca debater. Am mai mers la competitii, am invatat lucruri noi, am cunoscut oameni extraordinari. Ca si pana atunci de altfel, numai ca intr-un ritm accelerat. Experienta dezbaterilor devenea din ce in ce mai intensa. Si a culminat cu al 3-lea moment cheie din cariera mea de debater de pana acum: selectia pentru echipa nationala. Numai cand ma gandesc la emotiile pe care le-am avut, la sperantele si temerile indescriptibile… a fost incredibil. Momentul despre care vreau sa va povestesc are loc dupa selectie, dupa 2 zile de meciuri, emotii, stres si nervi, la anuntarea celor 5 alesi din totalul de 12 calificati pentru selectia live. Serban Pitic, trainerul meu de la club si totodata trainerul noii echipe nationale, anunta lista celor calificati. Dupa ce Alexandru Mehedinti, Claudiu Toader si Vlad Surdea fusesera strigati, a venit si randul meu. In momentul in care am auzit “Victor Negoescu”, am expirat, am ridicat mainile si inca unul din acele “salturi” la nivel mental s-a produs. In mintea mea: evoluasem. Nu mai eram “debater”. Eram ceea ce imi propusesem cu 6 luni inainte sa devin. Un debater bun. Printre cei mai buni. Si, din nou, acest Victor era total schimbat comparat cu cel de la Black Sea Open. Era mai sigur pe el, mai informat, mai critic, mai analitic, mai persuasiv, mai bun in a relationa cu oamenii. Din nou, alt om.

Debater-ul de azi? Unul la care nici nu visam cu fix un an in urma. Omul? Unul care a reusit sa isi descopere un talent si sa il dezvolte, unul care si-a gasit chemarea daca putem spune. Un om care e mai fericit si mai sigur pe el. Un om mai informat si mai inteligent. Un om mai bun. Si toate astea nu ar fi fost posibile fara dezbateri.

Text scris de Victor Negoescu, elev in clasa a 11a in CNMV Ploiesti, membru al echipei nationale pentru WSDC, castigator al Black Sea Open, 1st ESL team la ESDC, semifinalist la Forumul National 2013.