Castane

10 oct.

Era penultimul tău an pe Pământ.
Urma primul tău an în Cer…

„Ooo! Castane românești, ai zis, nu știam că sunt atât de bune!”

Tată, nici eu nu știam!

Dacă aș fi știut că era penultimul tău an!

Te-aș fi lăsat să te plimbi în acea zi însorită,

așa cum mă rugai,
Ți-aș fi permis, chiar și cu riscul de a te pierde!

„Poate că e ultima zi însorită a mea!, ai zis.”

N-a fost, nu era,

ultima

zi însorită a ta,
dar era ultima toamnă…

Ultima…

Era penultimul tău an
cu Soarele nostru mare

Vizibibil de pe Pământ,

Printre frunze-aurii

de castan,
Printre florile toamnei târzii,
O toamnă cum n-a mai fost alta

De luminoasă și caldă…

Ochii tăi suferinzi,

începând a-și pierde lumina,

Copilărește rotunzi,

cu o lacrimă în zâmbirea amară,

cerșindu-mi o oră solară,

și, de frica unei noi crize,

refuzul meu implacabil…

Abia acum, târziu și-nzadar,

Conștientizându-mi orbirea și vina,

Aș da oricăt și orice, ca să-ți pot oferi

Acea oră de toamnă,

de „părinte-ștrengar”,

hoinărind printre amintiri,

poate uitând de dureri, de operație…

poate aripi prinzând,

poate inspirație…

Poate niște castane…

…Le cumpărasem din primul magazin mare
deschis la Chișinău
cu capital românesc.
Și erau de peste Prut.
De pe malul de vest…

„Castane românești!, te-ai entuziasmat,

Tot ce e românesc e Bun!
Și nu piere! Nu piere! Nu piere!”

„Castane românești!, ai zis.”

Și le-ai inspirat aroma,
Înainte de a gusta din ele…
Tatăl meu, român, stoic, sever, luptător…

și gurmand,

ca și bunica mea Ecaterina,

Tată meu, care imi citea, râzând cu mine,
Rabelais: Pantagruel și Gargantua…
Apoi, plângând împreună,
Vaporul Alb

(Cinghiz Aitmatov)…

…Mâncam, amândoi, pentru prima dată

în viață,

castane…

Clipe și cuvinte pe care

Nu le poți cumpăra cu toți banii…

Peste un timp, nu mai vedeai bine, nu mai mergeai bine,
Dar simțeai aroma de castane, dominând peste simțuri,

Dureri, amintiri…

Aș vrea să refac filmul, aș vrea să mai savurăm, cu toți Ciocanii
(sau, cum îți plăcea să glumești, cu Ciocanele),
din familia noastră (mama, tu, Doru), castane!

Oare simțiți și voi, de acolo,

Regretul și dorul

din aroma de ultim rămas

a castanelor?

27 august, o dublă sărbătoare, furată, trădată…

29 aug.

„Indzipindzentza” a trecut, dar polemicile continuă. Repet și aici: am votat, pe 27 august (în 1989, apoi în 1991), două lucruri SFINTE pentru mine: Limba Română, repusă în drepturi, și Primul Pas spre REUNIREA României, hăcuită de doi tirani genocidari: stalin și hitler. Și punctum. N-am vrut „indzipindzentzî”, de nicio culoare! Am vrut să fiu în aceeași țară în care s-au născut bunica Elena (am tot povestit despre ea aici, pe blog), bunicii, părinții și nanii mei de botez, să îmi vorbesc FRUMOS limba, să-mi pot citi clasicii, interziși cândva de (pactul) Molotov-Ribbentrop, să pot spune fără teamă că sunt româncă… în Țara Mea!

No, acum să vedem polemicile. Dintre toate, cea mai interesantă mi s-a părut aia despre cauzele desfacerii urss. Da, cu litere mici, din motive sentimentale – ăsta e răspunsul meu către o doamnă mankurtă, care (aici se pretează cacofonia, e logică – 🙂 ) îmi reproșa că nu prea știu gramatica limbii române. Știu că nu știu gramatică (facultatea de filologie îți dă acest sentiment (nobil, aș spune eu) de inferioritate (de pietate, de fapt) în raport cu Măria Sa Gramatica), dar am manualul la îndemână și toate dicționarele – ca să nu uit să învăț mereu. Și doamna ar trebui să învețe să nu mai folosească, mai ales atunci când scrie comentarii publice, calcuri rusești inutile (există și calcuri utile, dar alea sunt rare).

Revenind la oile noastre, s-au menționat diverse aspecte care au condus la implozia urss (de la sistemul slab, care se autodevorează, până la lupta geopolitică, diplomatică și propaganda antisovietică). Ideea mea era că mișcarea de eliberare națională a avut și ea un impact în procesul de erodare a colosului stalinist (și hitlerist, prin colaborarea dintre cele două regimuri, care s-au influențat și potențat reciproc).

Nu neg influențele din afară în demantelarea statului sovietic. Ele au fost evidente, a fost un „război rece”, se știe. Dar, dacă ținem să negăm voința populară (voință e mult spus, era mai degrabă un piuit, în condițiile dictaturii PCUS, dar buturuga mică…), ajungem să negăm legitimitatea fenomenului. Există forțe externe care dărâmă imperii, dar cred că mereu primează cauzele interne – tot ceea ce ține de ordinea internă, inclusiv dorința popoarelor de a ieși din jugul imperial.

În caz contrar, rezultă că îi dai dreptate lui putler, care deplângea adineaori căderea urss – că, vezi Doamne, străinii au subminat „raiul sovietic”! N-a fost niciun rai. A fost un iad, construit pe suferințele noastre, rai a fost pentru nomenklaturiști. Atenție, deci, când tindem să ne creăm false elite și să legitimăm conducători petrecăreți! Recent, am dat peste niște informații despre dependența de droguri printre conducătorii urss și în anturajul lor. Dacă măcar a zecea parte din informație e adevărată, e groaznic! E groaznic să afli ce nimicuri și-au bătut joc de viața noastră! Dar tot ce am aflat explică, după părerea mea, explozia acelei plăgi sociale (un număr catastrofal al cazurilor de BTS și de dependență de droguri) din ultimul deceniu al urss. Da, și societățile de la cap se strică. Dacă într-o societate, domină viciile, dacă ele se ascund sub preș, își găsesc protecție legală și instituțională, înseamnă că acea societate are vârfurile virusate.

Aș vrea totuși să cred (și să văd!) că voința poporului contează.

Ce înseamnă să fii român antiunionist?

23 iun.

În acest moment, un român antiunionist este ori un ignorant (care nu a învațat nimic din istorie) și/sau adept al proiectului rezultat din concubinajul dintre hitler și stalin. Sau… e ghidat de interese financiare care decurg din vulnerabilitatea frontierei de est a României. Nu poți fi politician integru, nici în rm, nici în România, și să nu conștientizezi că frontiera hitlerist-stalinistă e un factor geopolitic având drept scop subminarea statului român. Așa sau altfel, românii antiunioniști sunt principalul pericol pentru… securitatea din regiune.

Știu, veți întreba ce sunt, în acest caz, cetațenii altor state, care nu ne prea doresc reUnirea? Alte state au alte interese. E firesc să-și apere interesele proprii.

Și „statul rm” are interese ANTIROMÂNEȘTI, evident. Iredentismul reomalldafinesc abia începe să se manifeste (așa cum s-a manifestat, pe etape, și iredentismul moldovenist din perioada stalinistă), dar va urma, negreștit, o consecință geopolitică a prezenței unui „stat moldav” la est de Prut. Mai ales, dacă rm reușește să adere la UE. De ce? Simplu: entitatea statală rm este parte a planului imperialist rus. Conform acestui plan, Rusia trebuie să domine în toată Europa, iar România e una dintre căile ei de acces. Aș aminti aici etapa de legiferare a alfabetului latin în fosta RASS Moldovenească, cu justificarea că „revoluția bolșevică” trebuia exportată în Europa. Vedem, azi, o continuitate logică a acelor tendințe din urss, abandonate, la un moment dat, din motive care țineau de incapacitatea regimului sovietic de a altera identitatea românească din regiunea din stânga Nistrului. Apropo, alterarea identității, alienarea românilor s-a produs mult mai tărziu, e foarte probabil că nu s-a produs definitiv nici până azi, dar niște cercetări sociologice și etnografice nu se pot face în etapa actuală, din cauza situației conflictuale din regiunea separatistă.

Altceva e că Rusia uită că nu mai are niciun haz renumitul testament al lui Petru cel Mare, pentru că între timp s-au inventat căi de acces mult mai ușoare și mai „eficiente”. No, dar asta e deja prostia lor, a noastră e legată de cecitatea politicienilor hrăpăreți de pe ambele maluri de Prut, care COLABOREAZĂ, prin sabotarea tendinței unioniste, cu… regimul lui putler. 😦

Dumnezeu fie cu noi/voi!

7 iun.

Ceea ce nu înțeleg narcisiștii ăștia e că e ridicol să te autoidentifici doar prin felul în care te… „orientezi sexual”. Cu toții suntem oameni, fiecare e unic, prin ceea ce i-a dat Dumnezeu. Și prin felul în care a ales să valorifice educația primită. Din punctul meu de vedere, să te manifești în stradă ca în dormitor e semn de lipsă a celor șapte ani de acasă. Așa țin minte io că m-au învațat ai mei, acasă. Venind eu de la școală sau de la grădiniță, mama îmi cerea să-mi scot hainele „de oraș”, sa le igienizez (pe măsura capacităților pe care le dezvoltam la o vârstă sau alta), să mă spăl riguros, sa-mi pun haine „de casă”, apoi abia să mănânc, să mă relaxez, după care să-mi fac temele… Pregătirea pentru somn avea cam aceeași „filosofie”: nu iei cu tine în pat (și în somn!) nici hainele, nici grijile zilei, ci te refugiezi în intimitatea spiritului tău, pentru a… crește, a te recupera și a fi apt/ă să reiei, a doua zi, o viață căt mai… sănatoasă. Și mai plină de frumusețe. Asta am învățat, asta m-a ajutat sa supraviețuiesc, asta pot să confirm… Asta mărturisesc.

Exemplul meu e banal, sunt sigură că așa a crescut fiecare dintre voi. Omenirea a ajuns la acest gen de organizare, trecând prin haos și promiscuitate, învațând din greșeli fatale, din păcate generatoare de boli, din crime generatoare de traume și crize. Dacă vă place să recădeți în cercurile inferioare, nu aveți decât să vă mândriți cu exhibiționismul sexual în zi de sfântă sărbătoare. Mi-e egal. Sunteți liberi să vă faceți rău vouă înșivă, dar nu-mi cereți să vă admir pentru asta! Cu toții suntem datori cu admirație doar părinților, strămoșilor noștri și lui Dumnezeu. În rest, fiecare își alege obiectele de admirat.

Ești cu atât mai strălucitor, cu cât e mai măreț idealul tău. Cum poate fi măreț visul de a avea dreptul să defilezi în stradă în ținută de „dormitor” și să faci din viața ta intimă circ, iar din iubire un spectacol grotesc – asta nu înțeleg. Am militat pentru dezincriminarea homosexualității. Din dorința sinceră de echitate socială și din repulsia față de violență și față de practicile de racolare ale KGB (KGB, azi FSB, a excelat prin cruzime, ipocrizie și perfidie, manipulând persoanele vulnerabile, molestând adolescenți, pe care i-a folosit în scenariile sale monstruoase – despre asta vorbesc arhivele). Mai mult, am considerat că Legea partenereatului are o logică, pentru că există loc și pentru căsătorii în care îndoielile par să lupte contra fericirii celor doi. Dar nu înțeleg de ce se insistă prin a impune întregii societăți „viziunea” unei minorități, mai ales a unei minorități care nu o respectă pe cea a majorității. Democrația presupune armonizarea diferențelor, nu impunerea unor standarde străine majorității, pe calea ideologizării și coerciției.

Lumina care ne definește

5 iun.

Lumina cântă. Și cântă românește. L-am pierdut pe Eugen Doga, dar ne-a regăsit muzica lui… Ne va lipsi compozitorul, geniul modest și exigent, în smoking alb, ne vor consola mereu valsurile sale…

Niciodată n-a dus lupsă de aplauze. Pe cât de dotat de la natură, pe atât de muncitor, a avut mereu spectatori și admiratori. Mai puțini acasă, mai mulți în străinătate…

Eram la Moscova, în Kolonnyi Zal, când le vorbea moscoviților despre felul deosebit al nordicilor de a asculta muzica. Sudicii îl enervau printr-un soi de „deficit de atenție” („scârțâind din scaune”, șușotind etc.) Atunci mi-a displăcut aluzia la concetățenii mei. Eram în sala aia, plină de „nordici” aroganți, poate prea aroganți, ascultam liniștit, poate prea liniștit pentru o „sudică”… Eram fascinată de muzica lui Doga, îmi venea să le spun tuturor: „E totuși un sudic! E o muzică sudică, în esență! Dacă nu i-ați fi rusificat voi, nordicii, numele, s-ar fi numit nu Doga, ci Doagă, și ar fi fost aplaudat de o lume întreagă, nu ca un minoritar „norocos” al imperiului sovietic, ci ca un geniu al Gintei Latine, al Europei, al lumii libere!”

Puțin mai târziu, discutând despre toate astea, am înțeles că aceeași nemulțumire îl rodea și din interior, era la fel de nemulțumit de propria muncă, de propria creație… Un etern nemulțumit. O nemulțumire care l-a mânat mereu în luptă. Și care l-a ținut în stare de a crea toată viața – aparent, fără sincope sau coborâșuri (sigur, doar aparent). Exigență extremă și disciplină totală, iar muzica sa, un teren fertil pentru noi armonii, ca pădurea în primăvară, sortită mereu să renască… „și c-a murit să nu-și aducă-aminte” (Leonida Lari, Magul)

Mai spunea că nu știe ce e inspirația, că inspirația e perseverență și dedicație.

Mai spunea că a fost românofob. „Pentru că așa au fost timpurile”. Pentru că „Transnistria e și azi românofobă”. Spunea adevărul. Cu o rectitudine dureroasă, mai sublinia: „Dacă m-ar fi lăsat să scriu muzică pentru filmele românești, acele premii prestigioase (pentru coloana sonoră) le-ar fi luat România (pe care a simțit-o ca pe adevărata sa Patrie, în ciuda timpului și în ciuda scenariului geopolitic românofob, în care a fost forțat să joace), nu URSS, nu Rusia”…

A fost inițiatorul și co-autorul spectacolului dedicat Centenarului Unirii. El, „românofobul” român transnistrean Eugen Doga, „cetățeanul Mileniului”, artistul universal, aștepta reUnirea cu România, Patria sufletului său, unde s-a întâmplat și cea din urmă lansare a ultimei sale cărți…

Eugen Doga nu e doar un român genial, care și-a recuperat România și pe care și România l-a recuperat, după un veac de Siberii. E și un simbol identitar al dramei românilor de la est de Prut.

Atunci când îi ascultăm valsurile cu unduiri de izvor sau romanțele pe versurile Veronicăi Micle, atunci când muzica din baletul Luceafărul ne taie respirația, să ținem seama că în mijlocul acelei simfonii de sentimente și de culori, e sufletul unui român din Transnistria, înstrăinat chiar și acolo, ACASĂ, în Transnistria, prin simplul fapt că mama i-a fost basarabeancă. Mult timp după implozia URSS, în percepția transnistrenilor rusificați, basarabenii „au rămas ceea ce au fost mereu: români”, dar român a rămas sinonim cu „dușman al poporului”.

Drama dezrădăcinării, în cazul acesta, e roditoare de lumină. Și aici îmi vine în minte o imagine din romanul Biserica Albă, de Ion Druță, alt român (și ucrainean, pe linie maternă) dezrădăcinat, dar creator de lumină (în limba română): cu cât încerci să îngenunchezi un popor, cu atât sufletul i se avântă mai sus, spre lumină! (citez din memorie, deci cu aproximație)

O melodie scrisă de Eugen Doga pentru Fuego se numește „Ești lumina mea”. Astfel, ca printr-o minune, lumina creațiilor lui ne adoptă și ne… definește. Uite că și asta e posibil, uneori: să fii adoptat de propriul suflet, rătăcitor printre dureri… Ce poate fi mai luminos?

Lumină Lină lui Eugen Doga…

Banal miracol

22 mart.

Miracolul începea,
ca de obicei,
cu ceva banal,

în regatul pisicilor roz
și al trandafirilor mov,
dintre care abia ne vedeam.

Invitația strălucea.
Nu beau șampanie cu necunoscuți, voiam să-ți zic.
Dar ar fi urmat sarcasmul tău usturător,
(Asta aveam să remarc ulterior)
Și propunerea, banală,
de a ne cunoaște.
Banal, pur și simplu, banalll…
Și trimiterea la școală.
Ne tot promiteam.
Un bal,

o poveste banală…

Îți simțeam tensiunea
prin porii mei virtuali,
dilatați
de realitatea deschisă ochilor mei
printr-o promisiune…
Goală.

Cum de îndrăznește!?, mi-am zis.

Dar cum eram conștientă că habar nu aveam
de protocolul regalității
(Din regatul pisicilor roz și al trandafirilor mov, repet),
mi-am ascuns revolta în blănița albă
și am așteptat următorul atac.

Un atac total:
devenisem, peste noapte, Regină!

Nicio o otravă nu te doboară mai ușor decât
puterea totală.

Sentimentul că domnești peste toată suflarea
Lui
te face praf.
Din diamant.

Nimic nu te desființează
mai rau decât cuceririle totale.

Pentru că eram și eu o lumină
în domeniul cuceririlor de ziduri
virtuale,

n-am mai luat în calcul
eventualele riscuri.
Dacă stau să mă autoanalizez,
nici nu mai știam să calculez!

Nu știam nimic! Abia mă născusem!

De foame, ochii tăi
Mi se lăsară greu peste pleoape…
Voiam să-ți spun că semeni puțin
Cu Dinu Lipatti…

Am ripostat, confuză.


Teamă îmi era de protocolul regal…
Aveai, la desert,
Un trandafir. Mov.
Banal.

Despre compromis și compromitere

15 mart.

Am învățat și aplicăm foarte usor compromisul. Să fie clar, sunt pentru compromis, pentru că fără el, ajungem la războaie. Deci, DA – pentru compromis -, atâta timp cât asta nu te compromite în fața lui Dumnezeu.

Să zicem că am acceptat, o dată, să facem din opt martie o sărbătoare pentru mame, a fost un compromis, forțat de împrejurări nefaste: am fost subjugați, mințiți, manipulați. Atunci, transformarea acestei date fatidice în prilej de beții la locul de muncă a fost, să zicem, un compromis necesar. Perpetuarea acestei tradiții bolșevice, acum, când urss nu mai există, nu mai e un compromis, acceptat cu pistolul la tâmple, ci o dovadă de ignoranță, în cel mai bun caz. În cel mai rău, e o dovadă de lăcomie și lipsă de conștiință.

Dacă s-a demonstrat (și s-a demonstrat!) că opt martie e o sărbătoare mincinoasă, impusă de regimul bolșevic, în scop propagandistic, e un sacrilegiu să marchezi această sărbătoare, mimând grija și recunoștința față de femeie, iubită sau mamă, transformând acest prilej într-un ecou al propagandei bolșevice din urss. Există atâtea alte ocazii de a sărbători feminitatea și maternitatea, încat ceea ce unii mai consideră că ar trebui sărbătorit pe opt martie poate fi lesne abandonat.

Avem o tradiție românească atât de frumoasă, Mărțișorul! Avem sărbători religioase, care venerează femeia și maternitatea! Există și sărbători dedicate primăverii, și sărbători ale familiei – mi-ar lua prea mult spațiu, ca să le înșir aici pe toate… Și dacă nu le-am avea pe teren cultural autohton, am putea apela la tradiții vechi ale lumii occidentale.

Dat fiind că opt martie e unul dintre primele simboluri ale ipocriziei pe care s-a construit imperiul comunist, această dată ar putea fi doar un prilej de comemorare a victimelor comunismului. Nu-i înțeleg pe cei care țin cu tot dinadinsul să organizeze sindrofii TAMAN pe opt martie. Înțeleg că artiștii au o ocazie de a se manifesta în această zi. Dar ei pot cânta femeia în toate celelalte zile, iar pe 8 martie, pot comemora, prin arta lor, victimele regimurilor totalitare. Nu vi se pare corect?

„Floare albastră, floare albastră…”

7 mart.

Mă rugase să nu-i aduc flori de opt martie. „Eu nu sunt femeie internațională!”, glumea, dar interdicția nu era o glumă. Niciodată n-a agreat această sărbătoare. Întâi, pentru că era o ipocrizie, în fosta urss, în care femeile simțeau poate chiar mai mult decât bărbații presiunea totalitarismului, indiferent de etapele prin care trecea societatea…

Apoi, după ce a aflat istoria acestei sărbători, mama, spirit justițiar, intransigentă și fermă, în ciuda diplomației de care a dat mereu dobadă, a dezvoltat intoleranță la „tradiția sovietică”, azi poate doar… stângistă (ceea ce e același lucru, în fond). Cu tandrețe, așa cum ne obișnuise, dar și cu demnitate, respingea cadourile dedicate acestei zile… „cu ghiocei însângerați”.

De 1 martie, i-am dus mărțișoare, din alea de care îmi făcea și ea, când eram mică – pătrățele, mereu tot mai mici, model învățat de la nana Olimpia… Peste câteva zile, i-am dus, în ghiveci, o zambilă albastră, atăt de mirositoare, încăt a atras imediat o primă albină, rătăcită nu știu cum la etajul șapte al unui bloc de la Botanica… Pe 30, când mama mea urca la stele, steluțele zambilei încă străluceau și parfumau micul apartament în care locuiau părinții mei… Parfumul lor a rămas, pentru mine, ultima amintire olfactivă a mamei. „Floare albastră, floare albastră…”

De atunci, îi tot rog pe cei care au mame aici, nu printre stele: iubiți-le în fiecare zi, mângâiați-le, căci și ele v-au mângâiat! Dăruiți-le florile sufletului vostru, cu recunoștință, dar… nu organizați sindrofii de opt martie! Pentru că nu e ziua potrivită pentru a sărbători sfințenia maternității și a dragostei.

Întreaga lună martie, luna Mărțișorului, e un prilej pentru a sărbători iubirea. Tradiția ne permite să fim extrem de generoși, sărbătorind-o în fiecare zi din an, dar mai ales de la Dragobete până de Înviere, apoi și pe 1 Mai, și de Sânziene, și de sf. Marie, și… oricând! Numai nu pe 8 Martie, când minciuna și crima au pus temelia unei crime de proporții globale!

Briciolanellatte Weblog

Navigare con attenzione, il Blog si sbriciola facilmente

Gândurile libere

Simt, gândesc deci exist

tableta de minte

este o tabletă virtuală menită să conştientizeze valoarea demnităţii umane

Doar Nicole...

...foind de zor/...cu rânduri și cu imagini, ce dansează printre pagini...

Deeablog

Deeablog

DORADO SYSTEMS®

Service PC & Laptop Bucuresti

de-ale lui Matei

~ basic tips for surviving teenage life ~

dialog cu mine însămi

Propriile-mi gânduri așezate pe ciorne digitale!

Mihai Cotea.

Curajul de a te lăsa purtat într-un vis scris

Myrela

Art, health, civilizations, photography, nature, books, recipes, etc.

Poezii pentru sufletul meu

REVISTA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI * LITERATURĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ

Jurnal de Bucovina

Dincolo de Zgomot – Refugiu digital pentru conținut cu sens

blog 57

testi e fotografie dell'autore

GriArg

Impresii, Argumente, Atitudini...

Pensieri Parole e Poesie

Sono una donna libera. Nel mio blog farete un viaggio lungo e profondo nei pensieri della mente del cuore e dell anima.

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

Mystic Land

let's mend the broken

Raisa- Poezii

Poezia este acea neliniște în versuri din care se naște liniștea poetului

omsimplu

Când elevul este pregătit,profesorul apare

Sstele verzi

maternitate pentru gânduri născute spontan

Cenaclul ROMANTICII (Migdale Marius)

Prolog: Poate că Iubirea nu face Pământul să se învârtă... Dar face ca scurta noastră călătorie prin viaţă să merite!

imagine continua

Ipostaze, fotografii vechi, acareturi de prin colecția mea, într-un cuvânt, lumea de altadata si cea de azi...

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu” ~ Mariette „Amintirile negate locuiesc doar în pieptul copiilor a căror singurătate se zbate în inocență” ~ Toamna „Toamna este o ciornă rescrisă” ~ Mouelle Roucher 2 „Se iubeau dincolo de limitele impuse de creația literară” ~ Țare minunilor ce țin „Tratat fantastic de vindecare a copilului interior, indiferent de vârstă sau de locul unde l-ar găsi vindecarea.”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe