Arina Delcea

Da! Sunt feministă! Nu! Nu urăsc bărbaţii!

”Ce ochi frumoși, ai, băiatule!” Pe bune??!!

Veneam de la muncă. Ploua. La Răzoare, se știe, aglomerație mare. Îl rog pe un șofer din dreapta mea să mă lase în fața lui. (eram încadrată aiurea pe bandă, că doar sunt ”șoferiță proastă”). Read more…

Odihna bărbaților; munca femeilor sau… ”Paște Fericit!”

Ce bine că e Paștele! Așa se mai odihnesc și bărbații…  Read more…

Imperfecta “Femeie Perfectă”

“Femeia perfectă” = imperfecţiune întruchipată în maşinărie şi perfecţiune întruchipată în imperfecţiune.  Read more…

“Gata? Doar atât a durat?”

Este slabă şi cam pitică. Are părul lung şi ondulat, ochi albaştri sau parcă verzi; are o talie aşa de îngustă… sau nu! Poate este chiar plinuţă, poate şoldurile neascultătoare îi tot ies din perechea de blugi prespălaţi sau poate îşi acoperă rotunjimile cu o rochie lungă, peste care aruncă un pulover vechi al soţului; poate e chiar brunetă, tunsă scurt… Read more…

Nici azi? Atunci când va fi “THE BIG DAY”?

“Do you want to be my Valentine?” sau, mai bine, “Vrei să fii soţia mea?” ( am zis “soţia”, pentru că, din păcate, invers se practică mai rar).

Read more…

“Te sună el? Răspunde-i la al treilea apel!”

“Noi, fetele, trebuie să facem în aşa fel încât să îi atragem atenţia băiatului pe care îl placem! Apoi, doar aşteptăm să vină să ne abordeze! Niciodată altfel!”. Read more…

Victima din faţa ta

“Victima în viaţă” este în faţa ta! Este mai mereu în faţa ta, numai că, fie chiar nu o vezi, fie alegi să nu o vezi. Oricum, cel mai des, alegem să ne vedem de viaţă! Read more…

Noi şi “organul”

În categoria “experienţe cu organele de poliţie”, am putea, fiecare dintre noi, femei sau bărbaţi, să introducem, probabil, o mulţime de situaţii prin care am trecut sau care ne-au fost povestite.

Read more…

Efecte perverse ale discriminării zilnice

Conduc mica mea “scufiţă” roşie. În dreapta stă un prieten bun, partenerul meu de discuţii. Read more…

El: “Eşti prea sensibilă!” Ea: “Da, ştiu. Oricum, e vina mea!”

Mă ia în braţe şi mă strânge puternic. Îmi şopteşte la ureche: ” E îngrozitor!”. Începe să plângă în hohote. Se aşază pe scaunul din mica mea bucătărie; îşi şterge nervos lacrimile cu un şerveţel şi respiră adânc. Ochii ei negri, mari, par şi mai mari din cauza plânsului. Îşi ţine capul aplecat, iar părul ei negru, ondulat îi acoperă faţa. Îi tremură mâinile şi îmi mărturiseşte cât de mult se bucură că vorbim. Îmi aprind o ţigară, gata să ascult povestea. Read more…

Post Navigation

Design a site like this with WordPress.com
Get started