Arrowsmaker's blog

Cu câtva timp în urmă, vorbeam despre drumul parcurs până în punctul culminant de către o relaţie bazată, iniţial, pe atracţie fizică şi despre perioada imediat următoare, a cărei speranţă de viaţă, conform părerii experţilor în domeniu, nu depăşeşte 3-4 ani.  https://arrowsmaker.wordpress.com/2010/04/14/uitare-prostie-sau-firesc

În această ultimă etapă, patronată mai puţin de calităţi şi farmec personal şi mai mult de poziţionarea astrelor, relaţia poate să se transforme, luând calea stabilizării şi maturizării, sau, din contră, să moară într-un mod cât se poate de ireversibil. Să te afli în cea de a doua situaţie şi totuşi să îţi mobilizezi toate forţele pentru „resuscitare” înseamnă, după părerea unora mai puţin experţi în domeniu… să tragi de un cal mort.

Mă voi referi, aşadar, doar la prima situaţie, însă acest articol nu se pretinde a fi rezolvarea unei probleme, ci numai un punct de vedere (incomplet şi strict personal) privind identificarea acesteia.

Iar problema în discuţie, caracteristică majorităţii covârşitoare a relaţiilor trecute deja de faza de maturizare şi ajunsă la declin, este aceea că… RUTINA UCIDE!

Ceea ce urmează sunt câteva aspecte de care consider că trebuie să se ţină cont pe timpul analizei cauzelor declinului mai sus menţionat, prezentate, nu neapărat într-o ordine anume, deoarece ele se întrepătrund atât sub aspect cronologic, cât şi sub cel al efectelor.

–   Totdeauna o să îmi doresc ceea ce nu am (simpla conştientizare a acestui lucru nu este suficientă pentru rezolvarea problemei, însă o face posibilă).

–   Fericirea se află în noi, nu în ceea ce ne înconjoară.
–   Rareori poţi ajunge în stadiul de fericire incontestabilă, fără a te asigura, în prealabil, că i-ai dat fericirii o definiţie corespunzătoare.
–   Adaptarea, aflată într-o legătură incontestabilă şi indestructibilă cu rutina, are două laturi: una favorabilă nouă, prin aceea că ne ajută să supravieţuim durerii şi lipsurilor, şi una nefavorabilă, prin aceea că, în cazul unei stări de lucruri ce tinde către perfecţiune şi care rămâne neschimbată până în cele mai mici detalii pentru o perioadă nedefinită, nivelul satisfacţiei scade în mod constant.
–   Alegerea conştientă a unui partener a cărui natură să permită rezolvarea problemelor inerente, este fundamentală. Nu există partener perfect; există, însă, partener compatibil.
–   Nu poţi fi fericit în mod constant dacă nu eşti realist; naivii şi idealiştii pot fi şi ei fericiţi, însă cu intermitenţe.

Care sunt posibilităţile ce se deschid în faţa celui care conştientizează că a păşit deja în împărăţia declinului?

Conform unui punct de vedere, din nou, cât se poate de personal, şi excluzând resemnarea, care este încă mai distrugătoare decât lupta cu calul mort, variantele de abordare sunt următoarele:

1. îşi ajustează visele, speranţele şi standardele la posibilităţile oferite de natura partenerului;
2. acceptă provocarea şi începe lupta cu rutina, o luptă atât de greu de câştigat, cum puţini muritori îşi pot imagina;
3. schimbă partenerul.

Nu cunoaştem încă avantajele şi dezavantajele fiecărei variante, în acest punct, topicul rămânând deschis.

Cea din urmă variantă, însă, ne oferă cu generozitate riscul de a o lua de la capăt, dar de data aceasta cu handicapul timpului irosit cu încercarea precedentă…