Politica și oameni de nerecunoscut.

           Despre politică se vorbește/scrie în multe feluri și mai ales cam tot timpul. În general, oamenii dacă discută despre politică își imaginează că fac politică. Părerile lor, argumentate sau nu, despre subiecte politice sunt variantele incotestabile, adevărate și oricare altă opinie este adesea imposibil de analizat, nici vorbă de acceptat.

          Din acest punct pornesc problemele. Se generează controverse, dispute mai calde ori fierbinți, se ajunge la jigniri, injurii și nu de puține ori la agresiuni de toate felurile. Însă se naște întrebarea dacă merită politica atâta patimă și consum de energie din partea unor semeni. Personaje care, de fapt, nu pot corecta în niciun fel evoluția ori modificarea  subiectului pentru care se aprind, pentru simplul motiv că deciziile politice le iau, ați ghicit, politicienii.

           Bine, bine o să-mi spuneți, numai că politica ne schimbă modul de trai, viitorul etc. Firește că este adevărat și sunt inevitabile scenele cu comentatori despre subiecte la ordinea zilei, chiar dacă nu sunt scene celebre precum cele din beletristica lui Marin Preda, acelea de la fierăria lui Iocan. Însă subiecte de discutat sunt și astăzi, la fel ca în epoca când „fonciirea” era la fel una dintre problemele mari ale românului. Și atunci mă veți trage de mânecă și întreba, cum să nu discutăm politică? Cum să nu fii indignat, iritat, să nu fii tentat să dai alte soluții, finalmente să nu înjuri etc., etc.

           Perfect, numai că problema care încerc să o salt la fileu este că dacă noi ne aprindem și nu putem schimba politicul la 180° dacă este nevoie, totul este inutil. O demisie din funcția de ministru sau prim-ministru a rezolvat vreodată problema pentru care oamenii au protestat? Nu și asta pentru că cei rămași la butoanele politicii au făcut în continuare aceeași politică pe care o făcuseră și demișii. Poate una două mici diferențe așa de ochii poporului…

           Problema cea mai serioasă este că mulți oameni nu mai fac efortul de a gândi cu mintea lor și se alătură conform spiritului de turmă după un ideal politic promovat de multe ori de impostori, cu școală puțină, cu interese personale, de grup sau străine de țara asta, fără să mai vorbim de fals patriotism și ipocrizie cu o seninătate vecină  cu patologicul. Și apropo de patologic, nu trebuie să fii mare specialist pentru a constata că mulți politicieni nu stau bine cu sănătatea mintală. Și ce folos. Nimeni nu îl va convinge pe X  sau Y să nu-i voteze, fiindcă ne-au făcut să gândim cu mintea lor nu a noastră.

           Dacă românii nu vor să se trezească măcar să lase deoparte vrajba și disputele politice care au făcut din mulți oameni caractere de nerecunoscut. Mare păcat pentru exemplele pe care le știu…

Lectura și adevărurile ei.

         Astăzi se dă startul pentru Ziua Națională a Lecturii. Cine îl dă? Se pare că Ministerul Educației, care invită pe toți, de la mic la mare să citească. Ce citim, dacă citim? Ce ne taie capul pe fiecare…

         Fără să vreau mi-am amintit de ultima lectură, recunosc nu chiar de luna trecută. Scriere veche, Îndreptări scrisă de neuitatul Duiliu Zamfirescu, care m-a surprins încă odată cu frumusețea condeiului. Firește că este scriitorul ce trebuie citit în adolescența timpurie. Însă cred că multe din cele trăite, gândite cu mulți ani în urmă sunt absolut reale și în aceste timpuri. Altfel spus, istoria se repetă și adevărul fiecărei generații rămâne neschimbat. Dovadă stau câteva pasaje extrase din carte.

         „Tot ce vezi d-ta la noi e minciună. Sub masca înșelătoare a patriotismului, sau a interesului pentru literatură, sau a iubirii de aproape, se ascund două cauze: căpătuiala și vanitatea.”

         „…adevărata frumusețe a sufletului stă tocmai în împlinirea unor datorii ce mai întotdeuna par nelogice. Nu e logic să sufere el, ca să nu sufere ea; dar e foarte frumos.”

         „La tinerețe aforismele sunt încântătoare. Mai târziu însă contrazicerile vieții pulverizează adevărurile sufletești găsite de alții, și atunci aforismele nu mai fac două parale.”

         „Caracterul se preface și el ca tot în lumea asta și, pentru a-l păstra într-o desfășurare logică,  e bine a nu schimba condițiile de viață în care trăiești. Lumea cea mare se freacă și se rostogolește ca valurile oceanului, care sunt toate rotunde; iar omul are, la temelia vieții lui sufletești, darul neprețuit al imitației…”

         „…cine vrea să-și păstreze nota personală a poporului sau a familiei din care se coboară, e bine să stea acasă; comparația trage după sine imitația, iar imitația omoară originalitatea.”

         „Se vedeau pe drum vite rătăcite, cu părul mițos, cu nările fumegânde. Pe sub streșinile țărănești sfârâiau vrăbioi, sgribuliți de frig. Pe copacii din curte clămpăneau ciorile.”

        „Întinderea albă, nesfârșită, ce se pierdea în jocul luminii din marginea orizontului, umplea sufletul de pace și oarecum de nepăsare, parcă ființa îngustă a trecătorului s-ar fi simțit mai aproape de neființa imensă a totului.”

        „Fata se bucura de tot, de plantele verzi, de ruinele termelor lui Dioclețian pe lângă care trecură, iar el se bucura de bucuria ei.”

        „Se deteră jos amândoi, uimiți de splendoarea acestor ruine, peste care soarele ploua o pulbere de picături de aur.”

        „El îi strânse brațul slab de al lui, fără însă să se uite la dânsa, pierdut departe, în  întinderea infinită a timpului, regretând că în  astfel de momente mai sunt oameni și mai cu seamă femei, care apoi mai și vorbesc despre sentimentele lor.”

       „…cine are voință puternică, suferă când cedează, și totuși e așa de frumos în a ceda în  lucrurile zilnice!”

       „Neamul nostru a avut poate Generali mai mari, a avut pe Ștefan Vodă al Moldovei, admirabil geniu militar, încântătoare fire de idealist, care însă părea a nu pricepe nimic în  politică, deorece el socotea că e mai bine să se unească Moldova cu oricine, cu Turcii, cu tătarii, numai cu Polonii și Muntenii nu.”

       „D’apoi nu-i nicio pagubă dacă n-am avea poeți. Cu poeții dăm de mal. Nouă domnule ne trebuesc bărbați cari să stea la noi și să lupte cu noi! Că doară poeții fug peste munți la domniile-voastre, că acolo e traiu mai bun și muncă mai puțină.”

        „Omul de geniu este acela care stăpânește pe alții prin puterea armelor și prin bogăție, căci la urme urmelor, oricine concepe un plan, fie de bătaie, fie de îmbogățire, și-l aduce cu succes la îndeplinire creiază, căci lucrează cu entități, prin urmare cu esența însăși  a ființelor. Și asta făceau Romanii.”

       „Parcă, în  adevăr, pe fețele acelea bărbătești sta zugrăvită așteptarea senină a ușurării de jugul străinului, sperarea hotărâtă într-o vreme bună, când ciobanii de pe Tibru se vor redeștepta pe văile Carpaților în nepoții lor, în  adevărații și singurii lor nepoți de pe pământ.”

N.B. Sublinierile îmi aparțin.

 

Trăiască libera circulație!

      Aș vrea să știu ce ar fi  spus Occidentul despre România dacă ploșnițele ar fi apărut mai întâi la București și nu la Paris.

     Probabil, primul lucru imputat era de felul „și mai vreți și în Schengen…”

     Cât de naivă  a devenit societatea contemporană. Chiar nimeni nu vrea să bage în seamă că jumătate din populația globului este într-o mizerie fizică inadmisibilă? Fiindcă de mizeria psihică, mai bine nu deschidem subiectul.

     Circulați, circulați, circulați! Cât mai departe și să nu vă mai mirați/speriați de pandemiile următoare.

Despre ancheta azilelor.

Fiecare instituție face control pe bucățica lui.” Citare după onorabilul ministru al sănătății, Rafila în scandalul azilelor ce ar trebui să aibă grijă de bătrâni.

Cum vreți românilor să meargă bine lucrurile în țara asta când ne conduc niște analfabeți funcțional, care nu sunt în stare să acorde subiectul cu predicatul? Este inadmisibil să auzi limba română stâlcită de către unii cu titluri de profesor, doctor, jurist etc. și, pe deasupra, se află în funcții de răspundere.

De fapt, credința mea este că așa după cum tratează modul de exprimare în public,  tot așa își îndeplinesc și atribuțiile funcționale din fișa postului. Pentru ei, banul să curgă!

Secunde ce pot fi fatale.

Foarte probabil că pe drumurile patriei circulă personaje care nu ar trebui să facă asta. Dacă tirul de pe contrasens nu frâna, cel grăbit avea să mai trăiască numai câteva secunde…

Următorii 50 km acest inconștient a mers numai în fața camionului pe care l-a depășit. Pentru ce asemenea manevre

și când vom ajunge să circulăm toți în stare de conștiență?