De fapt, bunica ne-a deschis binisor o uşă a cămării ei cu dulceţuri delicioase, pentru că a înţeles vremurile moderne şi i-a venit ideea să… socializeze pe Facebook, la un loc cu tinereii care sporovăiesc. Aşa că întreg Dulapul Bunicii s-a instalat de-a binelea pe respectivul site de socializare, şi-a “tras” pagină de prezentare şi acceptă invitaţii la chat. Din prima conversaţie cu bunicuţa în cauză am aflat că, de fapt, bătrânica cea harnică este mereu ocupată, aşa că de prezentarea minunilor culinare ce ies din mâinile ei se ocupă purtătorul de cuvânt. Adică, bunica de pe Facebook nu e chiar bunică, e bunic, şi încă dintre cei cărora le-ai putea cânta în voie “moşule, ce tânăr eşti”, pentru că are doar 30 de anişori şi încă nu-şi imaginează cum va fi el pe la 60 ori 70. Şi totuşi, nu e nicio păcăleală. Nepotul în cauză, că despre un nepot al bunicii creatoare vorbim, s-a dedicat unui proiect frumos, serios şi sănătos.
Un proiect gustos
Cristian este sucevean şi locuieşte în respectivul municipiu şi acum. Nu e dintre cei ce n-au ocupaţie şi pierd timpul pe net. A absolvit două facultăţi, Drept şi Administraţie Publică, ultima completată cu studii de master în domeniu, are o slujbă, ca tot omul, are prieteni, dar…
Deocamdată nu e vorba despre o afacere adevărată, ci doar despre un proiect, un test de piaţă pentru dulceaţă, la care participă cu drag şi de-a dreptul încântaţi de savoarea ofertei prietenii şi cunoscuţii lui. În viitor ar putea, poate, să îi aducă profit, dacă va decide să transforme proiectul de simplă promovare a reţetelor autentice de dulceaţă într-o firmă de producţie pentru aşa ceva. Acum însă, Cristian ar vrea doar ca reţetele să nu se piardă şi să nu se piardă gustul oamenilor pentru aşa ceva.
“Am cochetat mult timp cu ideea «dulapul bunicii», în fiecare dimineaţă când pe pâinea prăjită, peste untul ce cădea sclav căldurii, puneam câte o linguriţă de dulceaţă, fie ea de trandafiri, căpşuni sau alte arome deosebite. Dar ce dulceaţă! O dulceaţă delicioasă şi aromată, pe care ai recunoaşte-o dintr-o mie. O dulceaţă desăvârşită de mama şi bunica mea, adevărate experte. Şi uite aici intervin «bunicile». Ele sunt responsabile cu umplerea rafturilor din dulăpior. Dar cum «ce sare din pisică şoareci mănâncă», voi fura secretele. Nu sunt egoist şi asta m-a făcut să deschid dulapul şi în faţa altora, să-i îndemn să guste şi să mi-i fac prieteni. Nu am considerat asta o afacere. Pur şi simplu vreau să fac ceva, vreau să capăt puterea să promovez produsele tradiţionale, singurele, de altfel, sănătoase şi cu adevăratul gust al copilăriei. Şi oare ce perioadă a fost mai frumoasă, mai lipsită de griji şi mai plină de bucurii? În fiecare borcan, sub fiecare capac aş vrea ca fiecare degustător să găsească această aromă a copilăriei, să regăsească amintiri legate de cei dragi, de mama, de bunica lui. Că tot veni vorba despre trecut, oare nu putem reînvia obiceiul servitului dulceţii în chisea şi a unui pahar cu apă aburit în arşiţa verii, să renunţăm la ciocolată, la alune şi la sucul colorat şi bogat în… of, nici nu vreau să pomenesc de E-uri. Ele nu au ce căuta nici în dulap!”, spune Cristian.
Tânărul chiar iubeşte duleţurile copilăriei, nu doar pentru că erau gustoase, ci şi pentru că au fost şi sunt încă pregătite în fiecare vară cu multă dragoste de mama lui şi de bunica. “Dulceţurile sunt făcute de mama mea (58 de ani), împreună cu bunica mea (76 ani, dar încă în putere, şi încă ce putere şi energie are…!). Mama a învăţat de la bunica şi speră să ne înveţe şi pe noi, cei tineri. Să descriu o dulceaţă e greu, ar trebui să dau gust şi miros scrisului sau hârtiei, pentru că o dulceaţă o recunoşti după gust şi miros, şi nu după o descriere. Reţetele… sunt o mulţime, le putem găsi oriunde, dar ceea ce face o dulceaţă delicioasă e dăruirea cu care o faci. De asta am zis că nu privesc acest mic proiect ca pe o afacere, pentru că atunci ar trebui produsă în cantităţi foarte mari, ceea ce ar denatura gustul. Cred că m-aş orienta spre maximizarea profitului şi m-aş depărta de scopul iniţial. Privesc proiectul ca pe o posibilitate de suplimentare a veniturilor în viitor, ca pe o dorinţă de a face ceva, de a-mi apropia oameni şi de a reînvia tradiţia”, ne explică modest Cristian.
Dulceaţa de pe net
Cristi ajută şi el „Dulapul bunicii” să se dezvolte, cu mijloacele pe care le oferă vârsta şi noile tehnologii. Amănuntele contează, aşa că borcănelele cu dulceaţă, legate tradiţional cu sforicele şi pânză cu pătrăţele, poartă şi etichete, aşa cum aveau şi în cămările ordonate cu grijă ale gospodinelor de odinioară. Numai că nu le mai scrie nimeni cu creion chimic umezit pe buze, ci sunt produse la imprimantă. Poartă numele dulceţurilor, ca şi în vechime, dar au şi ceva nou: un număr de telefon mobil şi o adresă de e-mail, pentru că, în zilele noastre, bunicii i-ar fi imposibil să culeagă “feedback” fără asemenea instrumente.
Cristian e fericit, pentru că prietenii lui şi prietenii lor se înghesuie acum să guste din dulceaţă. Unii chiar vor să le aibă acasă şi o imploră pe bunica lui să le pregătească proviziile dulci pentru iarnă. “A pornit ca un joc, ca un simplu apel să iubim ce e bun, tradiţional, sănătos şi să respectăm eforturile gospodinelor noastre adevărate, care fac minuni fără conservanţi şi artificii chimice. Acum am ajuns să fim căutaţi pe Facebook de prietenii mei de prin ţară şi de prietenii lor, care insistă acolo, ori la telefon sau prin e-mail să le mai trimit dulceaţă făcută acasă la noi. Mă gândesc chiar să particip la târguri de specialitate în oraşele mai mari şi în viitor, cine ştie, dacă vom avea cu ce şi dacă vor fi la fel de sănătoase şi entuziaste mama şi bunica, poate transformăm totul în afacere şi oferim dulceţurile şi în magazine. Deocamdată sunt fericit că reuşesc să nu las lumea să uite bunătăţile tradiţionale şi că încă există destui care să le aprecieze”, a conchis Cristian.
Articol scris de: IULIANA TITA
bunatatialese 