Graffiti-uri pe pereţii unei gări

Distanțele
Nu se mai măsoară
De mult timp
În kilometri,
Ci
În ecou:
Cu cât ești
Mai departe
Cu atât e
Mai puternic-
Obsesiv,
Pe vocale.

CONTRASTE

Jocuri de lumina si culoare, buchetele de flori la mijlocul verii.

Ohne Worte!

Sursă: MegaShot.net

Nu suntem certați.

Azi eu privesc spre răsărit, tu spre apus, spre seară privirile ni se vor întâlni în mijlocul cerului.

Locuim în același cuib, ne adăpostim sub ramuri când plouă, ne împreunăm aripile, eu te acopăr pe tine, tu pe mine.

Când părăsim cuibul, tu pleci înaintea mea, despici aerul cu aripile tale, să fie lin zborul meu, îndepărtezi norii.

Nu suntem certați, dar eu privesc spre răsărit, tu spre apus, însă ne petrecem ziua împreună, în același cuib, ne strângem aripile să încăpem, eu te acopăr pe tine, tu pe mine.

Noi doi!

Stau cu ochii în tavan și număr crăpături fine. Pe la douăzeci și ceva mă opresc din numărat și-mi imaginez că umplu o găleată roșie cu apă, că adaug puțin detergent de podele, că înmoi mop-ul zmotocit în apa fierbinte și că, în cele din urmă, reușesc cu chiu cu vai, să scot dunga de pe podea.

(între zâmbet și suspin, o poveste de primăvară în plină vară, în iulie, un iulie de care mă tem, dar care este spre sfârșit)
Într-o primăvară, în alte vremuri, pe o ploaie ce spărgea asfaltul, într-un întuneric ce ascundea luna, o pereche, două mâini înlănțuițe, două trupuri pe care umbrela nu le putea adăposti, străbăteau aleea de sub Tâmpa, fără vorbe, însoțiți de muzică, de un gând.
Aveau un singur gând!
S-au oprit, gândul era rotund, firav, alb gălbui, stătea cuibărit în pumnul lui, i l-a furișat pe deget, pe inelar, ea a ridicat mâna să-l privească, a început să lovească asfaltul mai tare ca ploaia, gândul rotund, firav, alb auriu, a alunecat de pe degetul ei subțire, ud și s-a rostogolit în întuneric.

Luna lipsea, felinarele erau stinse, l-au căutat, dar a rămas doar muzica, îi însoțește pretudindeni, în două colțuri ale lumii.

http://www.youtube.com/watch?v=xDXekoy116M

Bărbaţii, vreo trei patru, sting arşiţa cu cîteva rînduri de bere. Femeile, vreo patru cinci, îşi sting ţigările de marginea bordurii şi stau cu ochii pe droaia de plozi de-o şchioapă din jur. Strigătele intermitente ale acestora te fac să tresari din minut în minut ca la gîndul unor teribile incidente. Din cînd în cînd se schimbă pamperşi pe capota maşinilor ascunse prin tufişurile din parcare. Cîte un scîrţîit de cauciucuri ameninţă şi el, la intervale fixe de timp, siguranţa cuiburilor de pisoi şi căţei care completează habitatul familist care-mi aminteşte de atmosfera plină de muşte a străzilor mărginite de blocurile de nefamilişti de odinioară.
Ce-i drept, muşte sunt şi aici, destule, şi te conduc la sigur, dacă ai rătăcit cumva calea, spre tomberoanele de la marginea perimetrului. Acolo e zona de zi şi de muncă a nemernicilor cu căutături perfide spre „familia” de dincoace (posibila pradă). Uneori, cîte o…

Încerc !

Să îmi răspund şi să-ţi răspund.

Nu ştiu ce-i amalgamul de cuvinte mute. Nu ştiu decât că-i curcubeul de vise şi trăiri. Am învăţat să fiu femeie şi să nu cenzurez gesturile de tandreţe şi afecţiune, am învăţat să nu mă agăţ de paradisuri artificiale însă atunci…

Am capul plin de vise, şi inima plină de dor intr-un colţişor uitat de gânduri în care ochii şi sufletul vorbesc fără zor. O simţire dulce mă cuprinde şi tăcerea misterioasă vorbeşte ,cu mine, cu tine. Gândesc, dar nu ştiu sigur la ce şi de ce.E un altar de taine. O fântână de dorinţe în care arunc o sărutare şi aştept cu ardoare şi mâinile întinse să  …să culeg vise.

Alunecarea caldă a suflării tale îmi leagănă gândurile în note înalte. Şi uneori mă gândesc , că dragostea cere să fie exprimată, că emoţiile precise caută o cale precisă de exprimare…

Aud un foşnet…O adiere rece a vântului de iulie îmi atinge lin obrajii. Închid ochii, şi încep să visez,lăsând atingerea vântului să mă conducă spre Nicăieri. Unde nimeni nu distruge nimic, iar Nimeni e mult mai bun decât umanitatea. Nu aştept nimic, nu uit orice, nu caut baliverne,nu cred tâmpenii,şi simt falsitatea în sânge. Aud sunetul liniştii moarte care aduce a vânt, ce se plimbă nestingherit prin gânduri şi halucinaţii. Un şir estompat de promisiuni demult uitate îmi lasă remuşcări, îmi răscoală ultimele amintiri demult apuse. Mă ţin pe loc,de parcă un lanţ se prinde de mine. Mă rănesc…

De ce mă las să-mi fac asta? Poate că liniştea asta mormântală mă disperă. Gândurile mi s-au amestecat,au făcut un adevărat talmeş-balmeş prin creier. O perdea de dantelă, a inimii şi a emoţiilor,este pustiită prin Nicăieri,sfâşiată, murdară şi total oribilă. Cum s-a întâmplat asta? Cum am putut să las un lucru…

Sâmbătă, 27 iulie
Accesul publicului se face începând cu ora 08:00, intrarea ROMAERO

08:30 – 13:30 SPECTACOL AERIAN
08:30   Motoparapante
08:45   Hidroavion
08:50   Aeroclubul României: formaţie 2 Ikarus C42
09:00   Deschidere fanfara militară şi rulaj Vlaicu II
09:15   Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă: formaţie 5 CESSNA 172
09:25   Aeroclubul României: formaţie 4 ZLIN 142
09:37   Aeroclubul României, ZLIN 50
09:47   Aeroclubul României: evoluţie planor
09:55   Exerciţiu desfăşurat de forţele Ministerului Afacerilor Interne
10:05   Aeroclubul României: lansare paraşutişti
10:14   The Flying Bulls: evoluţie B-25J Mitchell
10:24   Aeroclubul României: evoluţie Extra 330 SC
10:34   Polish Eagles Foundation, evoluţie MIG 15
10:44   Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă -­ EC 120
10:54   Şcoala de paraşutism TNT Brothers: lansare paraşutişti
11:02   Hawks of Romania & TAROM, Boeing 737
11:13   Jurgis Kairys, evoluţie SU 31
11:24   Luca Bertossio, evoluţie planor
11:32   Iacării Acrobaţi, formaţie 3 YAK 52
11:47   The Flying Bulls, evoluţie Alphajet
11:57  …

Cred că te-am zărit în clipa în care ni s-au născut stelele…altfel de ce aş aştepta în fiecare noapte la poarta viselor, îmbrăcată în mătasea lunii?… poate ţi-am fost cândva vis, poate cândva am făcut echilibristică pe marginea norilor ţinându-ne strâns de mână, de teamă c-o să ne îngropăm în auriul care-i tivea şi-o să rămânem veşnic îndrăgostiţi, poate cândva am sorbit împreună mirarea şi neastâmpărul zilei din potirul amurgului îndulcit cu mierea unui sărut şi apoi ţi-ai lăsat capul pe genunchii mei adormind în şoapta unui cântec de dragoste pe care îl ştiai pe de rost… poate ţi-am fost cândva iubita din vis, ori poate tu ploaie peste genele încurcate-n mirarea de-a mă fi îndrăgostit fără veste mi-ai fost… poate că te-am îngânat ca pe-un cântec neştiut de iubire în timp ce mă căutai printre vise fără să ştii că mă ascundeam în căuşul pleoapelor tale…

Îngerul meu…nu-i aşa…

O relaţie în timp e ca o casă bine zidită
C-o fundaţie solidă, din piatră şi cărămidă
Şi-atunci când totul se termină
tu eşti prea prost să ştii
Căci casa voastră acum arde din temelii!
Tu zaci neputincios, vărsând lacrimi amare
în timp ce alţii spun
„ridică-te, că nu e-nmormântare!”
ţine capul sus, nu sta cu el culcat
Chiar dacă fata visurilor tale
departe a plecat.
Şi ştii şi tu mai bine, nu-i voie să ţi-o zic
N-o da mereu în drame, crezând că n-ai nimic.
Că eu ca prieten, voi fi aici cu tine
Şi-ntr-o noapte ca asta, n-o sa cadă suspine.
Şi dacă-mi dai un zâmbet
Eu o să-ţi dau o-mbrăţişare
Şi ţi-o ofer din suflet, ca o mamă iubitoare!

Avea un nume ciudat, și totuși strângea pielea posesoarei cu coperta ei verde de smarald, înfingându-și colțurile reci în cutele albe ale cărnii fragede, încă intacte. Avea o sută patruzeci și șase de file ticsite cu litere mici, negre, pe foii îngălbenite, mirosind a frunze de nuc sau insulină, cum a auzit vorbindu-se despre ea. Și se simțea foarte mândră știind că nu miroase ca toate cărțile, că este specială.

În cele câteva dimineți tărzii de iarnă se deștepta odată cu soarele rece ce-și plimba mânile pe părul castaniu al posesoarei sale. Îl avea la fel de castaniu ca o coajă de nucă strivită între bolovani de marmură. Ciudat lucru însă, nu mirosea nici a nuc, nici a praf vechi de pe rafturile pline cu cărți. Mirosea a cotor negru de la cartea ce mereu aștepta pe noptieră. Iar cartea, respirând adânc aerul stătut de somn zbuciumat, trezit de…

Mă strâng ghem când mor

În clipele goale

De nelinişte.