M-a transformat… Iubirea

”Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă,

nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului”

Efeseni 5:15-18

Doar cu câteva zile în urmă am pășit în Anul Nou 2014 și, probabil că, încă ne mai stăruie în minte câteva întrebări caracteristice oricărui început de an : cum va fi anul acesta pentru lumea în care trăim ? Va fi pace… ? Va fi… altfel ? Cum va fi pentru familia noastră ? Cum va fi pentru noi personal ? La sfârșitul acestui an, dacă vom ajunge până acolo, vom privi înapoi cu bucurie sau cu regret ? Privim viitorul an cu anticipare sau cu teamă ?

Versetele de mai sus ne atrag atenția, parcă în mod intenționat, asupra viziunii pe care ar trebui să o avem cu privire la viața noastră, în mod special acum, la început de an, ocazie de noi oportunități și direcții.

Am citit zilele trecute o secvență din viața Katherinei Lowes, soția directorului închisorii Sing Sing din aria New York. Prin dragostea dezinteresată și necondiționată ce a arătat-o deținuților din închisoarea aflată sub conducerea soțului ei, aceasta a reușit să schimbe condiția acelor oameni și mintea lor.

La 1 Ianuarie 1920, Lewis Edward Lawes a fost numit directorul închisorii Sing Sing din aria New York și a rămas pe aceeași poziție până la pensionarea lui, 21 de ani mai târziu. În timpul acesta, condiția morală a deținuților de acolo s-a schimbat atât de mult încât criminologiștii care au studiat fenomenul, l-au întrebat pe Lowes, la pensionarea sa, care a fost secretul acestei transformări miraculoase, deoarece cei închiși acolo erau din categoria celor mai violenți criminali. Răspunsul lui a fost neașteptat : ”Totul se datorează soției mele, Katherine, care este îngropată lângă zidurile închisorii…”.

Katherine Lowes, mamă a trei fete, după ce soțul ei a preluat conducerea închisorii Sing Sing, a fost sfătuită ca nu cumva să pună vreodată piciorul în incinta închisorii respective, unde erau încarcerați cei mai de groază criminali ai vremii. Plină de dragoste și compasiune pentru oameni, Katherine însă nu a plecat urechea la asemenea sfaturi ci, dorind să arate dragoste creștină, acolo unde o așezase Dumnezeu, a început să viziteze închisoarea, neavând teamă să stea, împreună cu fiicele ei, între acești marginalizați ai societății, din cauza purtării lor rele și a crimelor ce le săvârșiseră. Când a descoperit că unul din deținuți era orb, l-a învățat pe acesta alfabetul Braille, deși i-a luat și ei destul timp ca să îl învețe ea întâi. Descoperind un alt deținut care era mut, Katherine a învățat ”sign language” (semnele necesare) și apoi l-a învățat pe deținutul respectiv cum să comunice cu cei din jur în felul acesta. La orice fel de celebrare ar fi avut loc în închisoare, Katherine, împreună cu fiicele ei, era nelipsită, stând la masă cu deținuții și petrecând timp cu ei.

Dar într-o zi, Katherine a avut un accident și a murit. A doua zi, soțul ei nu a venit la  serviciu și toți deținuții au știut că ceva tare rău trebuie că s-a întâmplat de directorul nu a venit la lucru. Și au aflat ! Cea care le arătase atâta dragoste și înțelegere, care le vorbise despre iertarea lui Dumnezeu, mult deasupra iertării legilor și a oamenilor, cea care nu s-a temut să stea la masă cu ei, împreună cu fetele ei, la diferite celebrări, nu mai era printre cei vii. Locuința directorului închisorii se afla doar la cca 1 km de închisoare și acolo se afla și sicriul cu trupul ei neînsuflețit. În ziua înmormântării, directorul adjunct s-a speriat pur și simplu vâzând cca 1000 de deținuți, dintre cei mai periculoși și odioși criminali, adunați la poarta închisorii și cerând să fie lăsați să plece la înmormântarea Katherinei. Fiecare deținut avea lacrimi de durere în ochi. Directorul adjunct, ca de altfel toată lumea, știa cât de iubită a fost Katherine de acești condamnați la închisoare pe viață. De aceea, adresându-se gloatei de deținuți și împotriva oricărei legi, acesta le-a spus : ”Bine, oameni buni ! Puteți să mergeți la înmormântare. Dar, întoarceți-vă înapoi deseară cu toții.” Și a deschis porțile închisorii, lăsându-i să plece, fără nici o supraveghere, pentru a-și arăta respectul lor față de cea care le-a arătat că, deși erau criminali, condamnați la închisoare pe viață, fără nici o valoare pentru societate sau poate chiar și pentru familiile lor, în ochii ei au avut valoare. După înmormântare, la căderea serii, s-a făcut apelul la închisoare : nici unul din ei nu lipsea. Toți s-au întors și au răspuns la apel.

Exemplul acestei femei mi-a atras atenția în mod special acum, la început de an. Ni se oferă o nouă șansă. Cât va fi durata acestei șanse nu știm. Katherine Lowes a trăit 53 de ani. Eu am deja un număr de ani trecuți și la fel aveți și voi. Cât a mai rămas ? O știe doar El. Dar poate că nici nu este atât de important cât mi-a mai rămas de trăit, important este ce voi face cu acest timp, cum voi trata această șansă oferită de Dumnezeu. În versetele din Efeseni 5:15-18, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să tratăm șansa, timpul ce încă ne este oferit de El pe acest pământ, cu înțelepciune și pricepere, înțelegând care este voia și planul Domnului cu fiecare din noi. Din exemplul Katherinei Lowes am văzut ce poate să facă dragostea față de aproapele nostru. Transformă vieți, chiar și viețile celor mai odioși criminali, a celor mai mari păcătoși. Biblia ne spune că creștinii ar trebui să practice dragostea în toate relațiile lor. Eu mă consider creștină și cred că la fel și cititorii acestui articol. Practic eu, oare, dragostea în toate relațiile ce le am cu cei din jurul meu ? În 1 Cor. 13:1-3, Pavel subliniază prioritatea pe care dragostea ar trebui să o aibă în viața unui creștin, față de toate celelalte daruri : vorbirea în limbi, proorociile, cunoștințele biblice sau omenești, generozitatea, sacrificiile fizice, ba chiar credința este menționată aici. Ideea aceasta pare chiar şocantă dar… ne-o spune Biblia !

Toată lumea în jurul nostru vorbește despre felul în care societatea a regresat din punct de vedere moral și al compasiunii. Și, din nefericire, este o realitate pe care o constatăm cu toții. Problema aceasta a atras atenția sociologilor și a psihologilor și, în urma studiilor efectuate, aceștia au decis că avem nevoie de mai multă educație pentru a corecta violența și imoralitatea, instalate ca la ele acasă în societatea zilelor noastre. Dar iată că Pavel, în 1 Cor. 8:1, are o altă părere cu privire la soluționarea unei societăți decadente : ” … cunoştinţa îngîmfă, pe când dragostea zidește”. Nu cred că avem nevoie de mai multă educație, deși și aceasta își are importanța ei în societate. Dar avem mult mai multă nevoie de dragoste și dacă inimile noastre vor fi afectate de o dragoste sinceră pentru cel de lângă noi, cu siguranță vom avea și o nouă societate.

Cum ne simțim atunci când suntem adânc răniți în sufletul nostru și nimenea nu ne observă ? Ce simțim când suntem roși de o boală grea, uneori poate incurabilă și nimănui nu-i pasă ? Ce simte, oare, un handicapat și cum ar dori să fie tratat de mine ? Care sunt sentimentele unui grup minoritar, când fiecare își vede de drumul lui și nimănui nu-i pasă să le acorde puțină atenție ? Dar cei căzuți în păcate, aflați în divorțuri, fără servicii de ani de zile, jelindu-și copiii care au luat calea drogurilor, a imoralităţii sau chiar au murit ? Lumea din jurul nostru poartă poveri incredibile. Îmi pasă de cineva ? Dau un telefon ? Îmi iau timp să ascult necazul lor ? Uneori dragostea față de aproapele poate să fie doar o lungă tăcere în care să îl asculți doar pe el. Dar faptul că i-ai oferit timpul tău, a fost expresia dragostei tale pentru acea persoană. Acestea sunt câteva aspecte ale iubirii și compasiunii pentru aproapele nostru.

Rugăciunea mea este ca Duhul lui Dumnezeu să ne inspire la a umbla cu băgare de seamă în anul în care tocmai am pășit. Și, chiar dacă zilele sunt rele, să răscumpărăm vremea prin prioritatea ce o vom acorda iubirii aproapelui nostru și încercând să înțelegem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Cineva a spus : ”Viața este ceea ce se întâmplă în timp ce îți faci planul să faci ceva diferit…”. Cât este de adevărat… Un an s-a scurs și tocmai am început unul nou. Doamne, ajută-ne să folosim cele 8760 de ore ale anului 2014 în cel mai înțelept mod posibil, pentru Tine și gloria Ta !

1 Cor. 13:1-3

„Nu fă rău celui de lângă tine dorind să-i dai o lecție ;

mai bine fă-i bine, ca să învețe lecția iubirii”

Acest material a fost publicat în revista creștină pentru femei ”DE SUB FINICUL DEBOREI” nr.43 din luna ianuarie 2014, la pag. 2-4 și a fost preluat cu acordul editorului revistei.

Editor : Aurelia Gabor

1002 NE 91 Avenue

Vancouver, Washington 98664, Tel. 36o-944-9638 ;

EMail : aureliagabor@yahoo.com

Filed under: Uncategorized | Leave a comment »