Când eram io prunc de până-n 12 ani la casa alor mei, aveam o plăcere deosebită. În fiecare weekend, când nu aveam de făcut teme (nu că ar fi fost ăsta un impediment în timpul săptămânii), luam niște „neckermane”, și le răsfoiam, și pe o foaie de hârtie îmi făceam o listă de cumpărături cu tot ce mi-ar fi plăcut mie de-acolo (țoale, combine audio, televizoare, biciclete, etc). Și la sfârșit trăgeam linie, și așa-mi mai plăcea mie să-mi închipui că am cele 30.000 de mii de euromărci necesare micilor cumpărături; și apoi îmi închipuiam că le-am și cumpărat, și aveam cel mai mișto trening, cu cei mai mișto adidași, pe cea mai mișto bicicletă (un checker pig, că era cea mai scumpă, recte cea mai pizdoasă), cu cei mai mișto ochelari de soare. Cvasipițiponc promițător. Înțelegeți voi. Vise. Totodată, înțelegeți, irealizabile. Dar eu mă simțeam un mic om foarte împlinit.
Zilele astea am descoperit , totuși, că nu îs singurul cu hobby-ul ăsta în istoric. Serios. Uitați-vă din nou la lista cu proiecte a lu’ dom’ primarele nostru. Diferența e că mie mi-o trecut pe la 12 ani.
...at clawd's 