Usa era deschisa. Intra inaintru, pasind usor, incercand sa isi reprime dorinta de a-i impulsiona starea in directia gresita. Podeaua pocnise scurt, isi aruncase geaca pe un scaun, acel scaun care era plin de zambetele ei.
Se uita imprejur, isi trecuse o palma peste cap, incerca sa isi opreasca respiratia, in incercarea de a-si pastra controlul. Avea un gust amar in gura, de fiere si de sange. In acel moment isi dori sa isi poata musca limba, sa curga tot sangele. Sangele care intotdeauna ii parea vital, acuma parca era in plus. Ii pulsa in vene, ii impingea adrenalina prin corp, si ii modifica firele de par intr-o pozitie incomoda si sensibila.
Isi stranse pumnul, cautand metode de a prelua controlul asupra trupului sau. Avea o grimasa pe fata, sufletul care il simtea prea plin uneori, ori de pacate, ori de neputinta, acuma ii disparuse. Nu era acolo, fugise din el, si il lasase singur sa se ocupe de asta.
Mai facu un pas, se arunca singur in fata, doar pentru a incerca sa deruleze inainte tot ce se intamplase. Camera era o intreaga lacrima, pregatita sa pocneasca ca un balon cu apa. Se uita la bariera invizibila care era incadrata de usa, si nu dorea sa intre. Pentru o secunda era invizibil, si putea rationa.
Fusese violata. Era ca o lectie de disectie, intelegea ce i se intampla, isi simtea pielea crapandu-se, lasand la iveala o inima mare rosie pulsand a rau. Isi dorea sa o poata opri, insa era a ei. Nu avea controlul pe care il dorea. Inima ii era imprumutata, si tocmai fusese calcata in picioare si pusa la uscat.
Stafida care incerca sa pulseze in el, se opri la un moment dat, in clipa puternica pe care o numesti luciditate, insa in momentul ala din spatiu si timp, care nu mai erau aceleasi si nici nu mai puteau fi vreodata, luciditatea nu insemna altceva decat un chip neinsufletit si o pata de substanta aruncata pe jos, lipita de un perete fara vreo sansa sa isi recapete forma vreodata .
Dintr-o zi aromata, mirosind a ceai si vibrand a triluri de pasari, un filtru alb negru i se puse pe ochi, totul capatand o atractie fascinanta, dar in lumea alb negru nu poti atinge nimica, totul e doar cenusa aranjata frumos.
Isi muta piciorul in fata, si mintea ii pocni. Ca o gara plina, gandurile te lovesc insa tu esti pe pasarela sus si te gandesti la altceva. Pentru un moment pierdu orice vedere periferica, devenind una cu camera patrata in care se afla varful piciorului sau. Era in pereti, insa putea vedea doar un singur lucru.
Buzele ii erau lipicioase, iar limba mustea a saliva. Probabil intr-o lume perfecta, pentru un moment ca asta gura nu ar trebui sa existe. Ii vazu piciorul, avea o vanataie mare pe ea, si isi aminti cum statea in pat cu ea in gand in fiecare dimineata. Iar apoi ea se trezea, si ii ridica genunchiul usor, il saruta cum saruti o gura de apa in desert: ultimul lucru pe care vrei sa il faci este sa te repezi, iti trece chiar prin cap doar sa o privesti, si sa nu distrugi frumusetea care se afla in fata ta. Cateodata suntem prea profani ca sa ne putem imagina un sarut pe o articulatie cartilaginoasa acoperita de derma.
Ii dezvelea piciorul usor, cu o miscare fina, ca pasiunea violonistului cand isi verde corzile vibrand subt prezenta amprentelor tale. Ii saruta piciorul cu fiecare miscare irosita in zar, pierzandu-si pentru o clipa imaginea din fata ochiului, care si asa nu mai distingea altceva in afara de ea. Isi inchise ochii, isi tinu respiratia si continua. Ii era teama, si chiar tremura cu fiecare sarut intins pe pielea ei calda.
Simti o mana excitandu-i firele de par din cap, si se bloca. Si-ar fi dorit sa fie altcineva. Se simtea o clepsidra, lasandu-se sa se scurga cu fiecare secunda, insa stiind ca in final el se va termina pentru ea. Ea nu era nisipul lui, el era clepsidra ei.
-Imi pare rau, zise cu ochii inchisi, inghitand in sec. Imi pare rau ca nu te pot iubi mai mult, imi pare rau ca nu te pot iubi mai mult azi.
Se duse cu ochii inchisi spre buzele ei, si pentru o clipa se scurse ca fumul din tigara in gura ei, si apoi disparu in aer. Mortalitatea era o chestie depasita, iubirea iti ofera in fiecare moment o clipa care te consuma si apoi te renaste cu nici o amintire despre ce se intamplat.
Respiratia ei grava si rece ii umplu curbele fetei, dorind sa fie vant in acel moment, sa poata respira cu el in fiecare clipa.
Vanataia de pe picior era mov. Se uita la ea, si remarca ca ea era exact ca el: fara suflare, cu un mimetism artificial in trup care nu putea decat sa ii coaguleze sangele acolo unde fusese vatamata.
Stia ca daca ar fi luat-o in brate, ar fi trebuit sa o zgarie, si ar fi fost in stare sa o zgarie pana ajunge in interior, ca sa vada ca acolo unde era ea acuma el nu putea ajunge. Ochii ei erau goi, ca o camera deschisa in care nu poti intra, dar cineva dintr-un colt, subt un birou te priveste inapoi, apoi isi muta privirea pe geam, indiferenta la afectiunea ta.
Avea tot pieptul dezvelit, o muscatura pe gat, si in mana tinea niste smocuri de par. Parul ei stralucea in raza de lumina ce ii cadea pe mana, ca ultima dovada a insufletirii ce traia in ea.
Ii uitase culoarea la par, totul parea doar gri acuma, cu mici reflectii de lumina ce nu fac decat sa banalizeze un obiect, sclipind in sictir de pe el cum saliva sare intr-o traiectorie definita, aruncata pe pamant.
Se pusese pe podea, isi apleca capul in mana, si incerca sa isi traga bluza de pe spate, peste cap. La inceput cu miscari automate, apoi zvacnirea din el il forta sa traga de ea cu putere si sa se tina de ceafa cu mana, pana izbucni in plans.
Auzea o voce in cap, care radea, cea care ar fi dorit sa fie acolo sa vada ce s-a intamplat, sa participe ca spectator fascinat de spectacolul violarii carnale, a lacrimilor imbinate cu sange, cu strigatul nasterii si cu privirea batjocoritoare a lui. Plangea pentru ca stia ca nu ar fi facut nimica, vocea din capul lui ar fi privit totul cu afinitate, aruncandu-si cele mai spurcate trairi in fata, desfatandu-se cu imaginea dezgustatoare ce se afisa in fata lui.
Si-ar fi dorit sa o iubeasca mai mult, si si-ar fi dorit sa nu fie papusa din mana papusarului, si nici sa aiba o voce in cap care in momente ilogice sa gaseasca totul natural.
O vedea stand pe pat, isi linse buzele si inchise ochii. Ar fi linso pe gat, i-ar fi lins ranile, ar plange pana ar spalao in lacrimile sale, ar astepta in genunchi, gol, cu o cruce deasupra capului, langa patul ei pana ii creste parul inapoi. Ar fi dat foc la tot, aruncand-o pe ea in camera, aruncandu-se pe el in foc, numai ca lumea gri sa aiba culoare, sa arda in verde galben si rosu si sa se desparta de ea cu un ultim cadou.
Se si vedea batund usa in cuie, ar fi tinut-o ascunsa si ferita pentru vecie. Ar fi construit un tunel, spre labirintul vesnic al pamantului, la capatul caruia i-ar fi promis ca ii aduce soarele. Ar tavali-o prin carbune, numai ca sa o curete apoi cu propria lui pielea, dorind sa aiba capacitatea de absorbtie atat de mare incat sa suga tot carbunele de pe pielea lui, spalatul insemnand despartirea de statului de sluga care dorea sa fie, vanzandu-si trupul si apoi sufletul pentru a o intregi pe ea.
Dar nu putea sa ii dea nimica, sufletul care o parasise pe ea il parasise pe el, nu mai avea nimica de dat, amintirile frumoase si gustul rochiei sale pe asternutul lui erau acuma liniare, o insiruire de termeni menit sa ii aduca aminte intr-o forma logica de actiunile pe care le-a interprins in viata sa. Nici asta nu mergea, si se temea ca sufletului lui nu va reveni, bufnind de furie ca are un suflet atat de slab.
Incerca sa isi imagineze o metoda sa se decupeze singur, sa se adune, sa faca o sfera perfecta, tiparul spiritului care traieste in mintea tuturor, s-ar fi transformat intr-o sfera, ar fi renuntat la toate simturile sale daca stia ca in final o va ajuta, ar fi putut trai ca o sfera, fara amintiri, vaz auz sau miros, uitandu-se la ea doar prin atingerile pe care ea le-ar fi putut acorda, traind in interiorul ei.
Se trezi uitandu-se dupa curatatorul de cartofi, repezandu-se sa isi materializeze gandul ce insemna sa se jupeasca putin cate putin, sa se lipeasca pe ea, ca un scut protector, sa o lase sa iasa din camera in care se ascunsese subt birou atunci cand ea ar fi vrut.
Insa camera incepea sa se miste, si inima ii pulsa pe timpan. Isi pusese mainile la ureche, sa o simta vajaind in el. Simtea o mana pe gat, masandu-l ca pe un tub de mancare, din care storci ceva afara. Mana urca si cobora, puternic, destul incat sa ii impinga sange in cap, si sa ii scoata ce a mai ramas din el afara, impingand vointa si puterea inapoi acolo unde puteau ajuta.
Se ridica in picioare, se aseza langa ea pe pat, si o trase de umeri. Ea il urma automat, miscarea plamanilor fiind singurul indiciu care trada ca exista o forma de viata in camera, insa si ei lucrau sub impulsul unui instinct necesar.
Ii saruta parul, ii prinse doua fire in dinti, si trase de ele. Ea dadu capul pe spate, ochii mari privindu-l indifenta. Coltul buzei stangi i se misca hotic, isi ingusta privirea o data cu rotirea capului cu ceva grade, si ii spuse: „ Sunt aici”.
O trase spre el, si se intinsera pe pat. Usa de la apartament era deschisa, insa racoarea sau caldura erau acuma lucruri care nu puteau reflecta decat un lucru abstract, pielea lor de piatra ascundanu-i in interior si ignorand restul.
Ii culca capul pe el, ii imprejmui trupul cu mana, ii agasa piciorul lovit, tragandu-l sub al lui, si adormira, el cu rugamintea „te rog…te rog scoala-te prima si fa un dus, imi vand orice pentru o clipa de egoism…te rog” in gand, iar ea cu privirea in gol, adormind cu ochii deschisi, subt biroul ei era intuneric deja, si isi adusese si o patura, si avea o mana care ii tinea de cald.
by Sorin
Clumsyfeather's Weblog 