N-am fost niciodata cel mai iubit sau popular dude. In liceu puteai sa-mi confunzi foarte usor ochelarii cu sticla unui dus, iar pielea fetei parca se incapatana sa-i faca oareste concurenta cerii de papuci … incolore, nu va imaginati prostii. Cu alte cuvinte eram aproape orb si plin de sebum. Cu greu am uitat tachinarile colegilor: ce faci coite? in sus, ce faci coite? in jos. Cum indreazneam sa ies si eu pe corridor in pauza pana si ultimul looser ma plesnea cu afurisitele de coite. Imi strigau asa pentru ca aveam vocea extrem de pitigaiata, de parca as fi fost constant chinuit in zonele cele mai intime. Enervant si umilitor la culme, dar ce era sa fac? Lumea celor care nu cuvanta parea atrgatoare la momentul respectiv, insa nu era singura din care putea sa aleg sa fac parte.
Fizic nu pot spune ca eram nici macar pe aproape la fel de dotat ca bodygardul clasei care se numea fara nici un fel de stanjeneala Boris – Boris the Blade. Si nici puterea lui de intimidare nu-mi era caracterisrica. Asa ca incet incet am ales sa nu mai ies in pauze decat dupa 12, cand aproape tot liceul chiulea. Atunci mai fumam cate o tigara la coltul salii de fotbal – nu ca imi placea, nici ca voiam sa fiu cool sau sa fiu racolat de vreun gang, ci pentru ca citisem pe net ca ti-ar ingrosa vocea. Pare-se ca amenintarea cancerului era prêt correct in schimbul unei voci mai masculine. Nici faptul ca riscam sa fiu exmatriculat nu ma impiedica prea mult sa-mi fortez maturizarea corzilor vocale. O data ajuns acasa mai inghiteam sic ate un ou crud, tot pentru voce, cum ma sfatuise mare intelept, internetul. Nu-i de mirare ca mama incepuse sa creada ca vecina si singura ei prietena de suflet Alina, era, de fapt, cleptomana. Ba ii lipsea cate un ou din frigider, ba maruntisul din borcanul pentru cumparaturi – acesta din urma era, din punctual meu de vedere, alocat necesarului meu zilnic de tutun.
Cu toate efoturile mele, vocea-mi ramase neschimbata pana la terminarea liceului si ceva timp dupa.in clasa a 12-a abia ca mai raspundeam la oral. Ma ridicam in picioare si-l lasam pe prof sa astepte sic ate 5 minute pana sa-mi dea 2, 4 sau 3, in functie de materie. Preferam sa raman corigent decat sa fiu coitul clasei. Si apoi mai eram si suspectat de copiat la lucrari – ca la toate luam 10. Bine ca nu s-a demonstrate nimic niciodata. La viata sociala ce-o duceam puteam oare sa nu invat? Cunosteam anatomia feminine ca pe tabelul lui Mendeleev, darn u vazusem vreo tipa fara sutien decat la cel mai bun prieten al meu, internetul. Nici n-am stiut pana la 21 de ani ca pielea feminina are alta textura decat cea a barbatilor. Ce mai, mi-era scris tocilar sip e frunte sip e cur. Nimic mai rau in combinatie cu pitigaitul.
Mi-aduc aminte ca bacul la romana oral ma ingrozea ce mai tare. Si avea si de ce – am aflat chiar in mijlocul raspunsului. Trei dintre colegii mai se poastasera la usa de la intrarea in clasa in care se afla comisia ascultandu-mi parerea despre Alexandru Lapusneanul. Usa era semideschisa din cauza caldurii molesitoare si puteam sa le vad fetele. Bineinteles ca tot raspunsul mi-a fost dat peste cap pentru ca-i vedeam si auzeam cum rad. Intr-un final am rugat unul dintre profesori sa-i trimita de acolo, dar era deja prea tarziu. Am luat 7 cu interventii speciale de la secretara liceului ce o stia pe cumnata sotiei sefului de comisie. Altfel picam, sigur!
Coadadeidei Blog 