Criticasociala's Blog

Din Adevarul de ieri:

„Letonia se afla, recent, în pragul falimentului. După împrumutul acordat de FMI şi UE, salariile au fost tăiate cu până la 40%, concomitent cu creşterea taxelor. Măsurile au avut efect: ţara a devenit din nou „competitivă”, fără a-şi deprecia moneda naţională. Exporturile şi-au revenit, iar agenţiile de rating au acordat un calificativ mai bun ţării. Letonii nu au ieşit masiv la proteste, în ciuda şomajului galopant – aproape 23%.”

Daca mai vroiati o dovada mai buna a existentei „neoliberalismului popular” cultivat de „anticomunism” ca substitut de identitate nationala.

Nickel and Dimed: On (Not) Getting By in America, este un expozeu de Barbara Ehrenreich.
Filmul este bazat pa cartea omonima a Barbarei si investigheaza efectul „reformelor” statului bunastarii in SUA.
Orwellian.

http://www.britishpathe.com/record.php?id=73709

(BRITISH POP STARS IN BUCHAREST)

Your browser does not support iframes.

Sebastián Piñera, reprezentant al partidului conservator, economist şcolit la Harvard, om de afaceri şi magnat al mediilor sud-americane, a cîştigat alegerile prezidenţiale în ianuarie, împotriva unui fost preşedinte al statului, Eduardo Frei.
E prima data în Chile în ultimii cincizeci şi doi de ani cînd dreapta ajunge la putere în mod democratic.

Două decenii de guvernare a diverselor coaliţii de stînga au sfîrşit prin a confirma un presedinte care intenţionează mai mult decît orice să ducă la bun sfîrşit ceea ce politica de privatizări a lui Pinochet nu reuşise niciodată: să privatizeze CODELCO (Corporación Nacional del Cobre), cea mai mare întreprindere de exploatare a cuprului din lume. În ciuda îndemnurilor economiştilor neoliberali care consiliau politicile economice ale regimului Pinochet, în ciuda disponibilităţii statului de-a contribui cu un plus de violenţă în reprimarea protestelor, privatizarea fusese împiedicată de grevele îndelungate ale minerilor şi de opoziţia populaţiei.
CODELCO fiind naţionalizată în 1971 – o reuşită majoră a guvernului Allende şi un eşec costisitor pentru lobby-ul nord-american al anilor ’70 -, s-a dovedit, în anii de după îndepărtarea lui Pinochet, o resursă economică vitală pentru statul chilean.

Imediat după alegerea sa, Piñera a anunţat că intenţionează să modifice regimul constituţional de exploatare a principalei companii deţinute de stat pentru a putea permite investiţii ale capitalului privat.
Se va dovedi oare noua generaţie mai puternică, mai brutală sau mai inteligentă decît Pinochet?

Mentinerea inflatiei la niveluri mici de 2-3 la suta a fost una din punctele centrale ale consensului neoliberal si a fost institutionalizata ca norma constitutiva a monedei euro. Aceasta politica constrange excesiv marja de manevra pentru politici socia-democrate. Recent, insa, dogma inflatiei mici a fost atacata chiar deun raport al FMI.

http://www.imf.org/external/pubs/ft/survey/so/2010/INT021210A.htm

Raportul arata ca bancile centrale se pot juca cu rate ale inflatiei de 4 procente si chiar mai mult in caz de criza. Insa in timp ce maharul suprem al neoliberalismului global isi revizuieste politicile macroeconomice, ortodoxia monetarista ramane in vigoare in Germania, sediul „capitalismui renan,” cu ale sale institutii „socialiste”, cum ar zice libertarienii si neoconii. prin lege, Curtea Constitutionala a Germaniei poate declara apartementa Germaniei la zona euro nula daca statele mai interventioniste vor face presiuni pentru a mari inflatia in scopul maririi cheltuielilor publice. Iar atata timp cat Germania va fi in euro, Banca Centrala Europeana nu va accepta astfel de presiuni.

Sistemul monedei euro este setat pentru a apara marele capital financiar de posibilitatea reducerii profiturilor sale prin inflatie. Franta postbelica si-a triplat prodisul intern brut cu rate ale inflatei de 6-8 la suta, iar alte tari cu crestere spectaculoasa (Spania) au urcat spre 14 la suta. Actualele bariere interne ale euro fac aceste optiuni imposibile.
Capitalul financiar a fost apoi lasat sa adauge un strat de constrangeri in plus: marirea inflatiei ar antrena cresterea dubanzilor pe bondurile emise de trezoreriile nationale in tarile zonei euro care s-ar incumeta sa faca acest lucru.

In absenta acestei optiuni, guvernele nu au de ales decat sa se imprumute si mai mult pentru a trece o criza generata de acelasi capital financiar care acum le pedepseste pentru marirea pragului de deficit.

Sursa suplimentara:
http://books.google.com/books?hl=en&lr=&id=DqtFEBLm_EAC&oi=fnd&pg=PR9&dq=euros+and+europeans&ots=QsG60qXd6u&sig=Rd-pK1vYMv1y3Qc_maY3jIQGrpI#v=onepage&q=&f=false

Un gand subtil de pe blogul lui Ciprian Mihali:

„Aşa cum violenţa creează falsa aparenţă a unei vieţi trăite intens, a unui spectacol perpetuu al existenţelor, tragic sau euforic, tot aşa precaritatea la nivelului omului de rînd fisurează pojghiţa rutinei transformînd-o nu în ceva „interesant” (ori, mai bine zis, doar în ceva „interesant”), ci în incoerenţă, în lucru mereu neînfăptuit, ruinîndu-se în el însuşi. O viaţă trăită precar e una lipsită violent de orizont, violent ataşată prezentului sau cel mult proiecţiei pe un termen foarte scurt şi obligată după fiecare acţiune să reia totul de la început, să refacă efortul cel mai elementar pentru duce la bun sfîrşit (sau doar la sfîrşit) un alt plan, cît de minor ar fi el.
Atunci cînd deschide seara televizorul la jurnalul violenţelor mondiale sau naţionale, omul de rînd se reconfortează în precaritatea lui: alţii sînt ucişi, sînt cuprinşi de flăcări, de ape, iar pe lîngă toate aceste tragedii de care îl desparte totul, meschina lui existenţă, insuportabilă pe toată durata zilei, devine dintr-o dată călduţă, acceptabilă, iar violenţele la care a fost supus pe stradă, la serviciu, par jocuri ale supravieţuirii la limită. La limita de jos.

Se inmultesc tot mai mult vocile care cer reducerea deficitelor bugetare in tarile afectate de criza. Desi are un grad de indatorare sub media UE, Spania este practic laminata de bursele si presa internationala doar pentru ca a facut ceea ce era firesc pana si dupa principiile economiei neoclasice: a marit cheltuielile publice pe timp de criza. In Europa de est situatia este si mai tragica. Spre deosebire de unele guverne occidentale care nu s-au sinchisit sa dea cu impozite mai mari in bogati, in „Est” teologia neoliberala este in faza „Contrareformei.”

Lasand la o parte problemele de gust, reducerea deficitelor in acest moment este o idee proasta pentru urmatoarele motive:

1. Atata timp cat somajul este la cote inalte si continua sa creasca, comprimarea cererii este o greseala istorica. Au facut-o americanii in 37 si japonezii in 97. Consecintele au fost tragice.

2. Nivelul deficitelor nu este scapat de sub control in Europa in afara Italiei, Greciei si Portugaliei. Din acest punct de vedere Romania este bine sub media UE.

3. In majoritatea covarsitoare a tarilor europene deficitele mari sunt rezultatul unei crize fara precedent generata de acelasi capital financiar care cere „ajustari” sangeroase dupa ce tocmai a fost salvat anul trecut de la innec.

4. Cum vor reactiona creditorii internationali daca masurile de reducere a deficitelor vor acutiza si mai tare criza, asa cum se intampla de obicei?

http://www.ft.com/cms/s/0/84b12d80-1cdd-11df-8d8e-00144feab49a.html

Clip despre inceputul Marii Cooptari.

http://www.britishpathe.com/record.php?id=73711