http://danadorian.ro
….la buna revedere
Posted in De-ale vietii | Leave a Comment »
Oricate calatorii as face cu avionul, nu cred sa ma pot detasa vreodata de panica. Nu teama, nu emotii, ci panica pura. Cu whisky sau melatonina la “bord”, cu testament facut sau “Tatal Nostru” silabisit, de fiecare data resimt zborul cu avionul, ca senzatie, ca un fel de cutremur de 7 grade trait prin proprie alegere. Alegand, asadar, sa mor de frica, am plecat cu acadeaua uriasa (Wizzair) in Italia, mai exact la Roma. Mi-am zis ca, daca Dumnezeu e milostiv, merita 2 ore de panica pentru a vedea un Vatican. Cum m-am deplasat cu mama dotata cu baston, am avut locuri privilegiate, adicatelea in fata, “la scena”. Scena n-a fost rea deloc. Cu Raluca-stewardesa si prietena mea Cristina Caramarcu – specialista in a-mi tromboni cele mai mari minciuni cu credibilitatea Papei, m-am simtit chiar bine. Dupa aterizare, am fost curioase sa vedem cabina. Mica rau. Iat-o.
De indata ce am aterizat, m-am simtit ca un nou nascut cu pampersii uscati. Dupa un expresso mic, despre care am inteles acum ca e o injectie strong (in care am pus juma de litru de lapte pentru a-l putea bea), si o tigara fumata in gura aeroportului, viata mi se desfasura in fata ca matasea. Probabil n-are rost sa precizez ca atat aeroportul, cat si intreaga Roma este intesata de romani si chinezi. La un moment dat ma intrebam daca in China a mai ramas careva. In schimb, am avut surpriza de a face cunostinta, vizual vorbind, cu populatia feminina italiana. Vai, mamica mea! Rar vedeai femeie sub 40 de ani care sa fie macar ingrijita. Adolescentele, posesoare ale unei unice conformatii (fund mare, adica mare rau, picioare scurte si subtiri), alegeau tinute stas, adecvate neam: blugi stransi pe corp, bluze/tricouri pocnind pe trup, lanturi, gablonturi, centuri, adidasi. Ca si comportament, imaginati-va un oras de Nikite: galagioase, fara simtul penibilului (sau fara complexe, in functie de considerentele fiecarui cititor), flencaind guma de mestecat. O minunatie!
Roma incearca sa fie un oras curat. Cu atata trafic de turisti e nitel cam greu, asa ca deseori am avut senzatia, privind in jur, ca sunt in cartierul Colentina. In schimb, imobilele arata impecabil, in contrast cu tot kitschul acela miscator. Rar balcon fara flori, rar zona fara spatiu verde, de parca s-ar fi pandit expres fiecare centimetru patrat de pamant ramas liber pentru a se planta oaresce pe el. Experienta mea italiana anterioara (Venetia) nu m-a bucurat intr-atat incat sa-mi doresc “reeditarea”, insa Roma este impresionanta. Ceea ce este de-a dreptul socant e grija autoritatilor pentru mentinerea echilibrului in imaginea de ansamblu. Langa un edificiu vechi, plin de istorie, n-ai sa vezi trei turnuri mari, cu pereti-oglinda sau vreun imobil neadecvat zonei. (Bonus: n-am crezut ca poate exista un cer atat de… albastru)
Daca tot ce inseamna alimentatie este peste intelegerea mea de ieftin, transportul insa e scump al dracu’: tren, taxi, metrou, autobuz. Iar in Roma, daca nu ai masina personala, este destul de obositor sa tai orasul imens cu mijloacele de transport in comun. Exista doua linii de metrou, cu traseu lung cat o zi de post, dar care nu pot acoperi decat jumatate din oras. Cealalta jumatate e plina de autobuze pe care, daca ai sange rece sa traversezi printre masini, le poti prinde in statii. Se circula dement. Ideea de “trecere de pietoni” inseamna un asfalt pe care, din lipsa de preocupare sau dintr-un ciudat simt estetic, l-a mazgalit administratia locala cu niste dungi albe din vopsea. Autoturismele sunt, cu exceptii rarisime, zgariate si lovite in diverse stadii. (Nu am avut intentia unor fotografii de arta. Pur si simplu, setasem aparatul gresit. 🙂 ) Apropo: ghici ce nationalitate este cuplul din dreapta mamelor noastre?
Am stat intr-un hotel (bestial, ieftin si foarte curat care, pe langa multe altele, avea in curtea interioara si o fantana cu vreo 8 pesti foarte vii – pestii nu se vad in poza, dar imi trebuia si mie un motiv sa ma proptesc ) situat la cativa kilometri de Cinecitta, capitala filmului italian. Hectare de teren si cladiri imense … absolut pustii. Daca exista sau nu viata inauntrul spatiilor nu aveai de unde afla. Pe asfaltul din fata intrarii in Cinecitta, erau stantate stele hollywoodiene. Doar una apartinea cuiva. Era cea dedicata Annei Magnani, actrita celebra, un fel de artist al poporului…lor.
Fontana Di Trevi este senzationala…atat cat se poate vedea de puhoaiele de turisti. Fiind o cinefila maniaca, am scos din “arhive” scenele din filme celebre trase la Fontana Di Trevi si parca scria si pe mine un pic de Hollywood. Vazandu-ma ca ma pregateam sa arunc moneda, o cucoana imi spune in limba romana (de unde am dedus ca pe mine se citea mai degraba Lacul Tei decat Hollywood) ca trebuie s-o arunc peste umarul stang si sa-mi pun una din trei dorinte. Adica: 1) sa te intorci la Fontana Di Trevi; 2) sa te mariti sau 3) sa divortezi. N-am avut incotro si mi-am ales varianta cea mai putin nociva, insa atat de preocupata eram sa stau la poza, ca orice taran ajuns in strainatate, incat am uitat sa-mi pun dorinta. Asa ca am mai aruncat o moneda, direct, de-a-mboulea, ca doar trebuia sa indeplinesc tot ritualul in mod corect… peste umarul stang, cu mana dreapta, in pozitie…. Te doare capul!
Am mers patru zile de mi-au intrat picioarele in fund, dar a meritat. In ziua a treia, m-am trezit dimineata, plina de emotii si nerabdare. Era ziua in care urma sa vizitez Vaticanul. Adica, exact scopul calatoriei mele si motivul pentru care am indurat zborul cu acadeaua. In afara zidurilor Vaticanului, am gasit Piata Obor. Fiind un stat bine irigat turistic, Vaticanul e inconjurat de tarabe, standuri, dughene care comercializeaza produse cu specific. Brelocuri cu Papa, brichete cu Papa, scrumiere cu Papa si o gama extrem de variata de Iisusi-prunci, de toate culorile, marimile si trasaturile. (Acolo, am experimentat si salata de fructe de mare de 20 euro portia. La pretul asta, numai de-a naibii n-am regurgitat-o.)
Pe harta, Vaticanul este un punct. In realitate, sau mai bine zis in realitatea mea, Vaticanul mi s-a parut imens. St. Pietro e cat un cartier. Si cu toate ca misunau cateva mii de oameni, piata parea pustie. La intrarea in Muzeul Vatican se formase o coada care se termina undeva in afara Vaticanului si pe care nu am reusit s-o surprind in fotografii. Par cuvinte mari, insa nu stiu cum altfel sa exprim emotia pana la lacrimi pe care am trait-o la maxim in Vatican: e un loc plin de istorie, oricat de putina istorie ai cunoaste. Basca ecranizarea Codul lui Da Vinci, bonus track cu Tom Hanks guest star.:)
Zborul spre casa a fost ca-n basme. Din 150 de pasageri, 273 erau copii pana intr-un an. … care cand s-a apucat unul sa tipe, au inceput toti… pe diferite tonuri. Bastonul mamei n-a mai functionat, asa ca in lipsa de compasiune am stat in coada avionului mov-roz. O fericire! 300 de “Tatal Nostru” , 280 de “Ave Maria” si o aterizare ca-n filmele de actiune. Peste vreo 4 ani, cand voi mai uita putin din experienta zborului, probabil ca voi avea curaj sa-mi indeplinesc si dorinta care zace amprentata pe fundul Fontanei Di Trevi.
Posted in De-ale vietii | Tagged roma, vacanta, vatican | Leave a Comment »
Voi fi tributara in veci muzicii, ca manifestare artistica, si firescului, indiferent de starile care-l genereaza sau pe care se sprijina. Muzica, de dragul muzicii.
Celtic Woman
Posted in De-ale gurii | Tagged arta, bun-simt, firesc, intonatie, orchestratie | Leave a Comment »
Cand NASA a inceput trimiterea de astronauti in spatiu s-a descoperit ca pixurile nu functioneaza in imponderabilitate. Pentru a rezolva problema, oamenii de stiinta americani au cheltuit 12 miliarde de dolari si s-au chinuit zece ani ca sa realizeze un pix care sa scrie chiar si in lipsa gravitatiei, tinut cu susul in jos, sub apa, pe orice suprafata, inclusiv pe sticla, si la orice fel de temperatura, de la conditii de inghet, pana la 300 grade C.
Rusii au folosit un creion.
Posted in De-ale vietii | Leave a Comment »
Apa plata este la acelasi pret cu berea. Branza e mai scumpa decat carnea (branza telemea 19 lei, branza de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei). Carnea de pui este mai ieftina decat ciupercile. Nucile noastre, mai scumpe decat nuca de cocos. Laptele simplu mai scump decat laptele batut. Portocalele mai ieftine decat merele. Cartile sunt mai ieftine decat revistele. Biscuitii fara ciocolata sunt mai scumpi decat ciocolata. Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta. Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu propriul sambure. Ceasurile mici sunt mai scumpe decat ceasurile mari. Hartia nescrisa (A4) este mai scumpa decat hartia gata tiparita. Vinul este mai ieftin decat strugurii. Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.
Oamenii neinstruiti sunt mai “scumpi” decat oamenii valorosi care, pentru a supravietui, se “vand” ieftin.
Posted in De-ale vietii | Tagged paradox, preturi, prostie | 4 Comments »
Ei bine, asa cum am promis, topai de fericire ca nu am avut dreptate ! Paula Seling si Ovi se intorc acasa, de la Oslo, cu un miraculos loc 3. Intre noi fie vorba, eu am serbat si victoria intrarii in finala, caci aveam asa o strangere de fese de teama ca n-o sa pupam scena in seara de sambata…! Cum s-a intamplat minunea, ca a fost glasul magic al Paulei, ca a fost piesa lui Ovi, ca a contat jocul de glezne facut de TVR inainte, ca a impresionat pianul dublu cu leduri, nici nu conteaza. Ceea ce conteaza este ca putem sta drepti, plini de mandrie. Ceea ce conteaza este ca presa n-o sa mai arunce cu pietre in cei pe care ar trebui sa-i sustina neconditionat, in bucuria victoriei sau in deznadejdea esecului. Ceea ce conteaza este ca, in nesfarsita noastra speranta, o sa visam iar, motivati de acest succes, intr-o glorie a locului intai. Ceea ce conteaza este ca, din cand in cand, e buna o reimprospatare a nationalismului, printr-un artist, printr-un sportiv, printr-un om de litere. ( Cineva spunea ca nationalismul e o mare prostie. Hm, depinde de care parte a granitei locuiesti….)
Andrei Tudor si Cristian Faur au ajuns la concluzia ca Eurovisionul, la acel nivel, este o loterie. Piese bune, culese dintr-o intreaga Europa ajung la pubela clasamentului, in timp ce piese slabe castiga trofeul, respectul si o caruta de bani. Cand castiga o piesa buna, cantata frumos, e doar exceptia care confirma regula. Asa sa fie? Loterie se cheama asta?
Loteria a facut ca Germania sa fie gazda Eurovision din 2011? Loteria cui? Lena duce trofeul in tara lui “aineclaine”. De ce? Probabil pentru ca trebuia. Piesa saraca si vocea stearsa a interpretei aflata deseori in confict deschis cu tonul nu m-au impresionat pozitiv. Nu am nicio problema sa suport dezaprobarile oamenilor de muzica sau aproape muzica. Si imi amintesc de Michael Cicero, muzician prin educatie, care a reprezentat Germania in urma cu putin timp, la acelasi Eurovision, cantand o piesa de mare bun simt melodico-armonic, care s-a clasat pe un loc second-hand. Si ma gandesc la piesa “Luna”, o mini capodopera a genului marca Dan Teodorescu (Taxi), piesa care mai avea putin si cadea din tabelul finalistelor. Si de rockerii finlandezi care au racnit la mine pret de 3 minute si care au plecat acasa cu mult ravnitul trofeu. Si de piesa al carei titlu nici nu m-am straduit sa-l retin, cantata de 6 flacai in sase limbi, intitulandu-se ei Todo Mondo, sau cum naiba se chemau, care a luat locul 17. Si de piesa fara moarte “Dincolo de nori”, cantata de marele Bitman, clasata printre primele locuri din coada clasamentului. Si de Dana International, da-i-ar Dumnezeul ei / lui niste talent. Si de piesa lui Andrei Tudor care a luat premiul pentru cea mai buna creatie din concurs, premiu atribuit oficial de catre toate delegatiile participante la festivalul de acum 2 ani, piesa care, pe tabelul plangerii s-a zbatut intre viata si moarte.
Asadar: loterie e asta? Alba-neagra? Sa ma mai surprinda gloria Lenei si a piesei dumisale? Nici gand! Las toate gandurile negre legate de jocuri la care Romania nu poate plati gajul de participare, si ma bucur pentru Paula, pentru Ovi si pentru mine. Ca-s romanca, fi-r-ar a naibii de treaba!
P.S. Si daca mai taiem 15 % din pensiile de urmas, 25 % din pensiile de handicapat si infiintam taxa pe fermoarul de la slitz, atunci poate vom avea bani la anul si de oareshce scenografie. La anul, zic, cand se duce Andra, nu Marina?
Posted in De-ale show-bizului | Tagged eurovision, loterie, Romania, Seling, succes | 5 Comments »
Generalul-maior Peter Cosgrove este un australian care-şi iubeşte ţara aşa cum orice militar o face, indiferent carei tari ii apartine.Recent, Generalul Cosgrove, care a fost pe cale de a sponsoriza o Scoala de Copii deTrupa, a fost intervievat la radio. De cealalta parte s-a aflat un reporter de sex feminin.
Reportera :
Deci, generale Cosgrove, ce lucruri ai de gând să predai acestor baieţi tineri atunci când vizitează baza dv ?
General Cosgrove :
Îi învăţăm alpinism, canotaj, tir cu arcul şi tir.
Reportera :
Trageri! Asta e un pic iresponsabil, nu-i aşa?
General Cosgrove :Nu văd de ce, aceştia vor fi supravegheaţi în mod corespunzător cu privire la gama de arme.
Reportera :
Trebuie să recunoaşteţi că aceasta este o activitate foarte periculoasă care urmează să fie predată copiilor?
General Cosgrove :
Nu văd cum. Nu vor face trageri înainte să înveţe şi să atingă chiar, o armă de foc.
Reportera :
Dar le oferi pobisilitatea de a deveni asasini violenţi.
General Cosgrove :
Ei bine, coniţă, eşti echipată din naştere pentru a fi o curvă, dar iată nu eşti una, nu?
Radioul a tăcut 90 de secunde şi atunci când şi-a revenit, acest interviu nu a mai fost reluat, reportera fiind destituită !
Posted in De-ale vietii | Tagged amatorism, jurnalism | 2 Comments »
Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în colaps. În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut. Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.
Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească. Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
Şi-acum aud că România se duce fix în faliment. Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidar nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş. Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru. Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc… Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.
Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.
Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.
Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat. Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat… instituţia preşedintelui României.
Nu mama – mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.
Nu populaţia a prăpădit banii statului – sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.
Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!
V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.
Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!
Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă.
Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere. Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi!
Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi. După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.
După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui… gras, de 500 sau 600 de lei.
1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi.
2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!
3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?
5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.
8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.
Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde! Nu ţipă.
Lt. col. rz.
ing. Gheorghe NEDELCU
Posted in De-ale vietii | Tagged revolta, saturatie | 5 Comments »
Autor: Miron Manega
Ceea ce se întâmplă acum în România este o batjocură fără precedent. Ni se induce pe toate căile concluzia că nu există soluţii. Soluţii există! Sunt simple, europene şi profund naţionale. Într-un an de zile România se poate redresa. Reamintesc afirmaţia lui Mugur Isărescu făcută în urmă cu un an: “Nu de bani are nevoie România, ci de gospodari”. Culmea, există şi gospodari! Nu-i întreabă nimeni, nu le cere nimeni părerea. Iar cei care-şi dau cu părerea, pe toate posturile Tv, în toate ziarele şi pe toate reţelele online, sunt oameni care n-au nicio legătură cu soluţiile. Sunt cel mult diagnosticieni. Unii foarte pricepuţi, de altfel, pentru că suntem, totuşi, o naţie cu un potenţial ridicat de inteligenţă. Gândim însă pe o temă INDUSĂ, nu pe cea IMPUSĂ DE REALITATE.
Ca şi când ei n-ar fi existat
Suntem bombardaţi, pe toate căile, cu diagnosticul fals că AVEM CANCER, diagnostic argumentat, ilustrat până la exasperare, cu aceleaşi şi aceleaşi imagini şi declaraţii. Suntem năuci, de parcă ne-a prins flama violetă şi nu mai distingem nimic. Privim, orbi, în direcţia în care se aud petarde şi sirene. Murim de sete lângă fântână, pentru că n-o vedem, privim în altă direcţie. Murim ca proştii, de un diagnostic fals, pus de paramedici politici retardaţi, corupţi sau plătiţi. N-AVEM CANCER, avem un virus! Un virus politic, fabricat în laborator. Nu e fatal, dar asta nu înseamnă că nu ne poate ucide. Vom muri, dar de mâna noastră, sau cu consimţământul nostru de a refuza antidotul. Suntem sedaţi, setaţi, mankurtizaţi să ne complacem în boală, în mizeria propriei putrefacţii, în blazare. Ne convine să acceptăm fantasma că suntem blestemaţi, că ne-am născut fără coloană vertebrală, că avem o ereditate infectă. Ca şi când n-ar fi existat Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Constantin Brâncoveanu, Mihai Eminescu, Brâncuşi, Eliade, Ţuţea, Paulescu, Vlaicu, Vuia, Coandă sau cei care au murit în temniţele comuniste, pentru că au refuzat pactul cu diavolul… Sau, un exemplu aproape anonim: profesorul meu de istorie din liceu, care nu-şi începea ora până nu deschidea harta României Mari. Iar când i-au furat-o o desena pe tablă… EI CE ERAU? Cirkizi? Găgăuzi? Tuaregi? Ne comportăm ca şi când n-am exista sau, şi mai rău, ca şi când n-ar exista Dumnezeu.
N-AVEM CANCER!
Încerc, de câteva luni, să atrag atenţia că există o soluţie simplă, un proiect impecabil şi extrem de economic, prin care România poate fi resuscitată şi relansată în cursă. Proiectul se numeşte MODELUL DE ŢARĂ. Autorul lui este tot un român, profesorul Florian Colceag, preşedintele IRSCA Gifted Education. Foarte puţini au avut răbdarea să-l cerceteze, şi mai puţini l-au înţeles (ceea ce este normal, pentru că este un model matematic, cu o teorie economică în spate), dar şi mai puţini, dintre cei care l-au înţeles, au avut vreo tresărire de interes pentru a-l susţine. Ca să nu fiu nedrept, au fost şi oameni care au simţit vibraţia mesajului şi au reacţionat prompt: “OK! Ce am de făcut?”
În ce constă eficacitatea acestui proiect? Simplu: 120 de oameni pot schimba România. Adică o pot salva… Nu reiau ceea ce am mai scris. Cei care sunt interesaţi vor accesa linkurile de mai jos…
Doamnelor şi domnilor, vă dau o veste proastă: N-AVEM CANCER! N-avem, aşadar, nicio scuză dacă murim ca proştii!
P.S. Proiectele: MODELUL DE ŢARĂ, NOUA CONSTITUŢIE şi PROGRAMUL DE RETEHNOLOGIZARE A ROMÂNIEI aparţin prof. Dr. Florian Colceag.
Posted in De-ale vietii | Tagged cancer, model, protest, retehnologizare, tara | Leave a Comment »
La sfarsitul lui aprilie am plecat intr-un cantonament de studii, in Fagaras. Noua oameni, 7 clape, boxe, mixere, microfoane (cu si fara fir), doua chitare, doua laptopuri, doua topuri de caiete de muzica, doua duzini de creioane, un portbagaj plin cu mancare, unul cu bagaje si o masina plina cu scule si instrumente. Patru zile de studiu, fara televizor, telefoane mobile sau facebook. Patru zile – mult prea putine – in care timpul s-a masurat in patrimi, teme si emisii. S-a lucrat zi-lumina, deseori pana spre dimineata, s-a gatit la comun, s-a mancat la gramada, s-a dormit, de multe ori, cu adidasii in picioare, s-a ascultat si analizat muzica ore in sir, s-a filmat tot. S-a ras cu lacrimi, s-a plans cu zambete, s-a muncit in draci. Peisajul sublim ne-a fost sursa de inspiratie, iar susurul Sebesului, oaza de relaxare. Nu stiu ce le va rezerva show-bizul acestor haruiti, dar sunt ai naibii de buni!
p.s. Nu, domnule Popi, nu sunt buni pentru domnia-ta. Astia fac muzica!
Posted in De-ale gurii, De-ale vietii | Tagged cantonament, echipa, muzica | 1 Comment »
Blog Stats
- 54,933 hits
Calendar
January 2026 M T W T F S S 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 -
Categories
Archives
Recent Comments
aris on Spânzuraţi-ne !!! danadorian on Paradoxuri romanesti OANA M on Paradoxuri romanesti Nu am ce sa spun mai… on Spânzuraţi-ne !!! Anca on Paradoxuri romanesti -
Join 13 other subscribers
Dana Dorian's Blog 