Daniel Negut

În faţa unei frustrări personale eşti ca şi în faţa morţii – singur!…
Nimeni, în afară de tine, nu înţelege cu adevărat ce ţi se întâmplă şi prin ce stări treci…
Şi degeaba strigi şi vrei să le împărtăşeşti şi celorlalţi stările tale, pentru că ţipătul tău speriat nu se va auzi decât superficial, poate chiar cu teamă.
Iar oamenii vor spune, dând din cap: „Iată-l şi pe frustratul ăsta”!…
Aşa că, dacă simţi că în lumea asta ceva nu merge aşa cum ţi-ai dorit tu, ai două variante:
(1) ori schimbi ceva (dar, pentru asta, trebuie să ai determinarea şi mijloacele ca să şi schimbi, nu doar să te vaiţi);
(2) ori taci şi accepţi realitatea, ca să nu provoci reacţii neaşteptate sau chiar nedorite, total împotriva ta…

Aflu de la Romania TV ca fochisul unei scoli este acuzat de „agresiune sexuala”, pentru ca a facut sex cu doua eleve minore, „fara voia lor” (citat din stire).
Pai, „fara voia lor” suna mai degraba a viol, nu doar „agresiune sexuala”! Bun…
Mergem cu stirea mai departe:
„Bărbatul le dădea fetelor, în schimb, bani şi ţigări”…
Adica, le… platea!
Iar fetele, care va sa zica, faceau sex pe bani.
Ups!
Cum e cu „fara voia lor”?
Mama ei de stire!!!…

Viaţa este ca o reţea de drumuri, cu două capete clare: naşterea şi moartea. În rest, totul înseamnă „să alegi”!…
Omul îşi poate alege calea, la fiecare intersecţie de drumuri din reţeaua vieţii lui…
Apoi, merge pe drumul ales de el până la viitoarea intersecţie, unde iarăşi poate alege! Acolo, poate să-şi dorească o cale cu totul nouă şi necunoscută, indiferent de risc, poate încerca să repare ceea ce a greşit la alegerile trecute, ori poate să persiste în greşeală şi să facă o nouă alegere greşită pentru el…
Aşadar, starea de bine a sufletului fiecăruia depinde de alegerile pe care le face, neîngrădit de nimeni, la intersecţia drumurilor destinului său…

În fiecare toamnă am sperat
Şi-n pasiune-mi ardea buza!
Şi-aproape m-am pensionat,
Tot aşteptând să cadă… „frunza”!

De când nu aţi mai spus „te iubesc”, chiar dacă iubiţi pe cineva? …

Dacă şi oamenii s-ar bucura şi ar iubi aşa de sincer, precum câinii…

Teatrul este – în mare parte – rupt din viaţa reală:

„Atâţia oameni cu nimic mai buni decât mine sunt fericiţi şi nu plătesc nimic pentru această fericire. Eu, însă, am plătit pentru toate. Şi cât de scump am plătit !”
(ANNA PETROVNA – în piesa „Ivanov”, de CEHOV)

O altă declaraţie de dragoste, printre cele mai frumoase care au existat vreodată:

„Tu eşti, pentru mine, cerul plin de stele!
Dimineaţa, când vorbim, se aprinde Steaua Bucuriei…
Peste zi, rând pe rând, se aprind: Steaua Iubirii, a Încrederii, a Împărtăşirii, a Speranţei, a Împlinirii…
Seara este ceva mai greu, deoarece se aprinde Steaua Dorului, care luminează atât de tare încât simt că mă transform şi eu în Stea de Dor şi pornesc către tine. Şi te iau cu mine în Lumină, pentru că te iubesc!…
Iar cerul se îmbogăţeşte, apoi, cu încă două Stele: ochii tăi, când îmi spui că mă iubeşti”!… …

Durerea sufletului nu trece în timp! Doar te obisnuieşti cu ea şi nu o mai simţi.
Însă, durerea ta îţi va fi pentru totdeauna în suflet.
Iar, din când în când, durerea sufletului tău va răbufni, ca un abces netratat. Şi o vei resimţi ca şi cum totul s-a întâmplat ieri…

Sufletul fiecărui om ar trebui să aibă un crâmpei de geam, ascuns bine undeva.
Un geam neştiut de nimeni, dar pe care să-l poţi deschide repede-repede, ca să lasi drumul liber pentru oamenii care îţi încălzesc sufletul…!