Avem puține informații despre agathyrsi, cât și despre hiperboreeni, datorită conjuncturilor nefaste, ce au apărut de-a lungul timpului. Mă voi strădui, totuși, în această lucrare, să fac puțină lumină cu ajutorul referințelor d-lor lor N. Densușianu, V. Pârvan și C.tin Daniel, precum și spicuiri din lucrările celor mai renumiți cronicari și istorici antici: Herodot, Platon,Thales din Milet, Diodor din Sicilia, Iordanes, Pitagora și mulți alții, care, deși lurările lor de multe ori se resping, datorită inegalității datelor cronologice, și totodată ale întâmplărilor petrecute în diferite perioade de timp, putem trage totuși o concluzie adecvată, urmărind firul din mijloc al tuturor evenimentelor istorice, pentru a descoperi purul adevăr, despre colonizatorii Eurasiei și al Africi, geto-daci, cu neamurile lor.

În spațiul intra și extracarpatic, au existat încă din cele mai vechi timpuri, două curente religioase, sau două misterii divinatorii: curentul dionoisiac, și curentul zamolxian, ce au existat în același timp, pe teritoriul intra și extracarpatic.

Curentul dionisiac, era răspândit în Transilvania și Moldova de astăzi, avându-i adepți pe <agathyrsos>, cei care aveau toiagul împodobit cu iederă și viță de vie.
Societatea agathyrsilor, era, un <tot la comun>, ogoarele, le aveau neâmpărțite, averea era un bun al tuturor, inclusiv femeile, care de cele mai multe ori, ele își alegeau bărbații.
Atât femeile, cât și bărbații agathyrsi, se îmbrăcau în haine luxoase, se tatuau în albastru și roșu și erau împodobiți cu aur și argint și pietre scumpe. Erau veșnic puși pe petreceri și ospețe bacanale, făceau orgii împreună cu preotesele lui Dionisos, și ale Dianei, prin lunci și păduri, atunci când marginile regatului agatyrs, nu era călcat de hoarde cotropitoare.

Imaginile zeului Dionisos și a zeiței Diana:

Zeul Dionisos și preotesele bacante:

Pe niște vase descoperite în Moldova și datate cu C(6).14, ce atestă cca. 2600 de ani vechime, erau desenate femei ce aveau tatuate pe mâini, frunze de iederă și viță de vie, ceea ce ne duce cu gândul la Bacanale, preotesele dionisiace. Tinerii agaryrsi, începând de la 18 ani, erau educați totalmente de către stat, și primeau o solidă cultură militară și culturală. Totodată, agatyrsii, dețineau o forță militară de temut, în fața cărora chiar și puternicii sciți au bătut în retragere. Spargapeithes, regele agathyrsilor (Herodot. IV. 78), a nimicit armata sciților, tăindu-le pofta acelor sălbatici, ce se hrăneau din tigve omenești, și se dădeau la ospețe canibalice (Platon..), sacrificând pe cei prinși în diverse bătălii. Numai după dispariția statului agatyrs, putem observa o năvălire a triburilor scitice, în Sciția Minor (Dobrogea actuală și Dunărea de Jos).

Vas și fresce antice, cu ospețele dionisiace:

Agatârșii, -fon. ro.- (agatyrsos), după etnonimul lor, cuvântul are două terminații grecești sau mai bine zis etnonimul agathyrsos este format din două cuvinte grecești și anume: aga= purtător; thyrsos= toiag, adică purtărorii de toiege, care au fost prin misteriile lor, adoratorii cultului lui Dionisos, zeu get, împrumutat de greci și de romani, precum și a Dianei, zeiță getică, împrumutată și ea de greci și romani. Valerius Flaccus, un cronicar antic roman de origine getică, îi numește pe agatyrsi <thyrsagetae>, adică geții cu thyrs (toiag).

Sculptură (stânga) și imagine (dreapta) înfâțișând Agathyrsi:

După Platon, statul agathyrsilor, ce se regăsea în ținuturile Transilvaniei și al Moldovei de astăzi, ar fi existat, după cum atestă izvoarele istorice, de la începutul sec al VI-lea, î.e.n. și ar fi dăinuit până la sfârșitul sec. al IV-lea, î.e.n. iar asemănarea dintre agarții subpământeni, la care numeroși misteriiologi fac referire, poate să fie o pură speculație, sau, de ce nu, un adevăr ce cu siguranță îl vom descoperi în curând.

 

 

 

În partea cealaltă, începând din mijlocul arcului intracarpatic, până la Dunărea de Jos, era răspândit curentul zamolxian, al geților hiperboreeni- albioii sau blajinii zamolxieni. Aceștia, trăiau în cumpătare, și se îngrijeau de spirit și de nemurirea sufletului, având o viață ascetică și în deplină pace cu ei înșiși, precum și cu vecinii frați din neamul get – agathyrsii.

Acești geți hiperboreeni, albioii sau blajinii zamolxieni, au fost -se spune în izvoarele antice -semi divini, buni la inimă, cuminți și binefăcători, ce au luat parte chiar la facerea lumii.

Căsătoriile la blajini, se realizau conform legilor, iar femeile și bărbații se întâlneau o dată pe an, pentru a procrea. Când se năștea un băiat, acesta era dat după ce era înțărcat, bărbaților, iar dacă pruncul era o fetiță, aceasta rămânea cu mama ei. Aceștia se pare că au dăinuit mai mult ca agatyrsii, cu cca. 800 de ani, până ce credința lor, cea zamolxiană, a dispărut ca artă divinatorie, din viața publică a locuitorilor din spațiul intracarpatic și al Dunării de Jos.

Aici a greșit părintele istoriei (?), Herodot, când îi amestecă pe agathyrsi cu zamolxieni,  neamuri getice și vorbitori de aceiași limbă, dar care aveau societăți totalmente diferite, din punct de vedere laic sau religios, spunând că „Geții sunt un popor sărac și  trăiesc doar cu miere de albine și lapte, fără să se atingă de carne, nu au podoabe (bijuterii), nici pentru ei și nici pentru femeile lor…”, ceea ce este doar parțial adevărat, și ar fi trebuit să se refere strict la zamolxieni, care nu lucrau pâmântul și nu vânau, nu lucrau în mine, chiar și mâncarea o primeau de la soțiile lor, ce le lăsau bucatele în locuri stabilite, unde blajinii albioi zamolxieni, le luau după căderea serii. Agathyrsi, în schimb, se ospătau din belșug cu carne și alte produse, făcând ospețe și orgii, ori de câte ori doreau .

Să revenim din nou, însă, la zamolxieni; mai târziu, însuși Deceneu, ar fi adus un aport important în misteriile zamolxiene, după cum spunea Platon și chiar Pitagora get și el, dar trăitor pe tărâmurile Eladei și contemporan cu Zamolxe.

Deceneu, Mare Preot și Mare Inițiat, a umblat prin Egipt unde l-a întâlnit pe Marele Inițiat Zoroastru, și prin Palestina, unde l-a întâlnit pe proroocul Zaharia, la fel ca și Marele Zeu Zamolxe, predecesorul său.

Acest Mare Preot, Deceneu, le-ar fi spus fraților săi geți, trăitori în partea de centru înspre Dunărea de jos, așa cum am specificat mai sus, să-și ardă vitțele de vie, căci spunea el: „… este un mijloc de nebunie și întunecare a minții”, iar geții, așa au și făcut. Totodată, Deceneu, i-a învățat pe zamolxieni, deslușirea simplă a matematicii și a fizicii, tainele universului, precum și ale vieții și morții. Ne vom opri puțin aici, pentru a arăta, ce însemna în viziunea zamolxienilor <Taina Vieții și a Morții>.
Blajinii/Albioii zamolxieni, considerau că viața este interligată de moarte, ce, aceasta nu este decât un prag ce se trece spre viața eternă. Acest fapt le-a fost descoperit lor, de însuși Zamolxe Getul, întors din Egipt, după ce a primit Steaua Veșniciei și trecut în rândul zeilor, de Păzitorul Vieții și al Morții ce își avea sălașul în piramida cea mare, construită de Ke-Ops, faraonul get.
Zamolxe Getul, a înființat prima școală zamolxiană, avându-l ca ajutor pe discipolul său, Likanos- cel ce grăia cu lupii. Punând deci bazele Scolii Zamolxiene, în regatul ce cuprindea interiorul arcului carpatic și până la Dunăre, stăpânit de Oroles, Zamolxe, s-a retras în interiorul Muntelui sfânt Ko-Ga-Ion, mai precis în peștera ce astăzi poartă

numele de <Polovraci>, lăsându-l pe Likanos să se ocupe de Școala Zamolxiană. A stat în peșteră 3 ani, într-un întuneric absolut, în deplină claustrare și deprivare senzorială, ieșind o dată la 9 zile, fără ca să recurgă la substanțre halucinogene, amestecate cu vin, așa cum făceau agathyrsii, atunci când doreau să-i vadă pe zeii lor, Dionisos și Diana.
Prin acest mod de deprivare senzorială și claustrare absolută, Zamolxe, le-a arătat calea spre nemurire geților zamolxieni. Deschiderea glandei pineale și al celui de al treilea ochi, devenind clarauditivi și clarvăzători, deținând toate puterile ce azi le numim paranormale, putând să se transforme în animate (să ne aducem aminte de Legiunea Lupilor..), sau metamorfii (ființe ce se pot transforma, și pot lua orice fel de înfățișare),  chiar reușind să iasă din corp și să călătorească printre stele sau în alte orizonturi paralele (dedublare), le-a adus geților hiperboreeni albioi/blajinilor zamolxieni, statutul de nemuritori.
Aici, se termină scurta istorie despre Marii Străbuni, înaintașii noștri, fie că a fost vorba de agathyrsi, sau albioi/blajini, atât de diferiți prin felul de a fii, dar frați de neam, din stirpe unică străbună.
Vinovați de disparițiile cultelor religioase, al acestor fabuloase credințe divinatorii, se fac irviții iudei, cei care au preluat din aceste credințe și au creat așa-zisul <creștinism>, ce nu este altceva, decât vechile forme, legi, orânduiri sociale și misterii divinatorii, al celor mai mari curente religioase din protoistoria Marilor Străbuni, geto-dacii agathyrsi, sau zamolxieni.

Imaginile au fost preluate  de pe  internet; mulțumesc autorilor!

Articol, de Aron Șandru.

Pe zi ce trece, viața pe care am cunoscut-o cândva, în care moralitatea și buna cuviință, erau concepte sociale sănătoase, se va schimba total dacă nu vom lua ATITUDINE.
Să ne reântoarcem în trecut, pentru a enunța câțiva factori importanți și să aducem la lumină chestiuni, pe care unora dintre noi ni se vor părea neverosimile: Totul a început cu Thule, cea mai veche societate secretă.  Această societate secretă, este mai veche chiar decât francmasoneria, fiind premergătoarea tuturor societăților de acest fel. Această societate secretă, are ca blazon Soarele Negru, ce cred ei că se găsește în interiorul pământului. Făcând o corelare între toate acestea, mai știm că Lucifer- îngerul căzut, a fost alungat de divinitate, din cer, în interiorul pământului.
Acum știți aproape tot!
Problema estă că acel fost înger al luminii, este f. viclean și distorsionează (prin slugile sale), adevărul. Noi mai știm că sunt f. multe așezări în interiorul pământului, ce se spune că ar fi ale civilizațiilor trecute prin negura uitării și care s-au retras în interiorul pământului, dar probabil nu au nimic de a face cu problema de mai sus, însă s-a făcut în așa fel ca să nu se mai știe ce e adevărat și ce este fals.   Nu voi dezbate acum acest subiect.. o voi face într-un alt articol, special creat pentru acest tip de chestiune.
Am făcut această introducere, să vedem de unde încep toate. Thule, prin societățile secrete actuale, a creat conceptul de globalizare prin Noua Ordine Mondială (New Age), ce atinge tot globul, prin sistemul de tip caracațiță.
Știm că aceste societăți doresc crearea unui unic guvern mondial, ce poate controla mai ușor această lume; practic, planul lor este pe ultima sută de metri. Europa, prin crearea Uniunii Europene, intră și ea în această sintagmă.
Odată creată această „uniune” suveranitatea țărilor ce au intrat în această comunitate, nu mai există. Poate vă întrebați -și pe bună dreptate- de ce își doresc acești întunecați să facă aceste lucruri, pentru că ei doar au băncile și guvernele de partea lor, ce le mai trebuie? Păi, le trebuie puterea deplină; asta îi face pe ei să se simtă stăpânii lumii. După ce au obținut această putere, vor crea revolte socio-populare, atât între haplogrupul (poporul de aceiași etnie), ce locuiește în țara moștenită sau cucerită, cât și extra haplogrup, prin strămutarea acestora în alte țări -deja strămutarea musulmanilor din țările arabe pe teritoriul Europei creștine, arată acest lucru- tocmai pentru chestiunea amintită mai sus.
În același timp se va crea o singură „religie” pentru toți, căci nu-i așa? poporul unit mondial are nevoie de religie..
Această religie deja a luat ființă, cel puțin în actele semnate de ecumeniști, prin consiliul ce s-a desfășurat lunile trecute în Creta .. parcă, punând pecetea „religiei” lui Lucifer, Satan, Bahmotep, sau cum s-o mai fi chemând.., cu concursul papei catatolic- unul din anticriști actuali. Se dorește răsturnare valorilor și legilor creației- legi cu care au viețuit străbunii noștri, primii oameni ce au locuit pe Terra, noi urmașii lor și toți locuitorii de pe glob în genere. În schimb întunecații -slugile fidele ale îngerului căzut, vor aproba,motiva și încuraja și legaliza desfrâul, homosexualismul, violul, pedofilia, zoofilia și altele asemenea. Ura va înlocui iubirea, iar Cutia Pandorei o vor redeschide, lăsând să iasă din nou toate relele, ce se vor împrăștia pe tot pământul aducând groază mare și deznădejde cumplită. Atunci va apărea întunecatul înger căzut ca domn peste tot pământul. Domnia lui însă va fi de scurtă durată, căci Cel ce S-a jertfit pe sine, pentru a ne salva din moartea eternă, va apărea din nou și va sfărâma pe veci capul fiarei, alungându-l în osândă veșnică, ducând cu el pe toți cei care l-au ajutat.
Vi se pare o prostie crasă ceea ce am enunțat eu aici? Priviți mai atenți dragi prieteni, ce se întâmplă chiar în zilele noastre, pe tot mapamondul și probabil îmi veți da dreptate. De aceea se cuvine, ca păstrători de Lumină -Fii Lumini ce suntem, să respectăm și să luptăm, pentru a menține vechile valori și legi, ce Bunul Dumnezeu Cel Adevărat și Veșnic Viu- Creatorul nostru, al tuturor oamenilor, ni le-a încredințat pentru a trăi în pace și bucucurie, pe acest pământ bun și frumos, spre veșnică moștenire.

Autor, Aron Șandru.

 

 

 

 

Muntele care se ascunde privirilor” nu se vrea o formulare metaforică, ci o realitate a cărei acceptare şi înţelegere îl ancorează într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2. 291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul şi Oltenia, care constituiau arealul spiritualităţii şi politicului geto-dacilor, dar şi a ceea ce avea să fie Dacia Felix, după cucerirea de către imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire dată de Herodot (484-425 i.d.h.) în “Istorii”) sau Zamolxis (după Strabon (63 i.d.h. – 19 d.h.) în “Geografia”) pare a se regăsi sub această denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spirituală la geto-daci, precum şi la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunărene, prin personaje cu rol de mari preoţi, care s-au identificat cu zeul suprem al cărui nume l-au împrumutat. Herodot, părintele istoriei, îl plasează pe unul din aceşti Zalmoxis ca şi contemporan cu Pitagora, iar pentru a-l da o dimensiune perenă, adaugă: “. Mi se pare, însă, că el a trăit cu multi ani înainte de Pitagora” (Istorii. IV. 96).

Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru că el, prin învăţăturile pe care le propovăduia, a adus “zalmoxianismul ” mai aproape de puterea de înţelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul “vrednic de domnie”, adică de a conduce, a sfătui. În baza afirmaţiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune – legat de natura lui umană – că “fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora”, se pot formula câteva idei:

Cunoscând că Pitagora (cca 580 – 500 i.d.h.) a făcut călătorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta şi Creta, se pare că l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în călătoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunoştinţe astronomice de la iniţiaţii (preoţii) de acolo. Este posibil ca Pitagora şi epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, să se fi apropiat ca dascăl-învătăcel şi nu neapărat ca stăpân-sclav. Trebuie subliniat că şi la epopţii în zalmoxianism călătoriile de studii erau relativ curente, dacă se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în “Scitul sau oaspetele”, unde este vorba de Toxaris – figură legendarăcare a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII i.d.h.), cu mult înaintea lui Anacharsis.

Iniţierea va fi durat până la anul 531 i.d.h., când Pitagora emigrează în Italia meridională, la Crotona, unde fundează o comunitate religioasă şi politică, datorită căreia cetatea obţine supremaţia în regiune, devenind un model, ulterior şi pentru Tarent şi Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, să se fi “îmbogăţit” (cf. Herodot. IV. 95), ca după aceea “. Să se întoarcă în patria lui, unde a clădit o casă pentru adunarea bărbaţilor, în care îi punea să benchetuiască pe fruntaşii tării, învăţându-l.” (Herodot). Ceea ce pare o certitudine în relaţia celor doi, este faptul că getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice învăţate în Egipt şi la Samos, la care se adaugă iniţierea făcută de Pitagora în matematică şi filosofie. Herodot subliniază: “Zalmoxis avuse legături cu grecii şi cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora.” Pitagora i-a transmis getului – ca o premieră pentru lumea sa – realitatea că matematica este o ştiinţă demonstrativă, iar numerele, principiul, rădăcina şi sursa tuturor lucrurilor. Atenţia s-a concentrat asupra numărului 10, care apărea sub forma unui triunghi, cu laturile alcătuite din patru unităţi (tetraktys) În cosmologie, Pitagora îi va fi transmis că numărul avea un rol esenţial, el constituind partea raţională a universului, granita lui cu infinitul. Ceea ce s-a păstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI i.d.h. în structura spirituală a geto-dacilor nord-dunăreni, ca formă de gândire şi concepţie, independent de elementele filosofice şi ştiinţifice, a fost o profundă religiozitate. Trebuie menţionat că în acea perioadă istorică, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburător, în întreaga lume antică se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanităţii:

La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 i.d.h.) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca “Turnul lui Babel”, în mod cert şi cu rol de observator astronomic.

Trăia şi crea filosoful chinez Lao-Tse (604-531 i.d.h.), întemeietorul daoismului.

Trăia şi crea Zarathustra (599-522 i.d.h.), filosof şi întemeietor al religiei iraniene.

Trăia Sakya-muni, adică Gauthama Buddha (555-486 i.d.h.), întemeietorul budismului.

Trăia filosoful şi moralistul Kon -Fu -Tzâ (551 – 479 i.d.h.), întemeietorul confucianismului.

Se scriau cele mai vechi părti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI i.d.h.

În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etruscă, “Lupoaica”, devenită simbolul cetăţii Eterne.

O explicaţie la apariţia aceastei incredibile liste de reformatori şi reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (? – 21 d.h.): “Într-adevăr, se povesteşte la arieni că Zarathustra a făcut să se creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el. La aşa-numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţine şi el că a intrat în legături cu zeiţa Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea căreia îi spune Iahve. “(“Biblioteca istorica” 1. 94. 2.)

După întoarcerea acasă, ZAMOLXE avea să construiască amintita “casă” în care-l aduna pe puternicii tării, punându-l să “benchetuiască”, cert fiind vorba de mese rituale, învăţându-l că sunt nemuritori. Această “casă” trebuie să se fi aflat într-o zonă accesibilă şi frecventată. Herodot specifică, legat de casa în care marele preot făcea cunoscute învăţăturile sale în “adunarea bărbaţilor”, că era o construcţie cu caracter public şi aminteşte că noul Zamolxis a poruncit să i se construiască apoi şi o locuinţă subpământeană, de uz personal, în care avea să trăiască timp de trei ani, făcând prorociri bazate pe semne cereşti şi primind numele de zeu, după care s-a retras, “petrecându-şi viaţa într-o peşteră.” Între perioada de locuire în acel centru unde era “casa bărbaţilor” şi retragere, din textele lui Herodot şi Strabon se constată că a existat o perioadă de locuire de trei ani într-o locuinţă subpământeană, care a însemnat prorociri pe bază de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia că acea locuinţă ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonă favorabilă observării mersului astrelor şi planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonă sacră.

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu “zona sacră” sau “muntele sacru”, în mai tot lanţul Carpaţilor, cum ar fi Munţii Călimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionuluimuntele sfânts-au ridicat obiecţii legate de faptul că muntele în cauză trebuia să fie, neapărat, “un munte ascuns”, aşa cum pretind vechile tradiţii. În legătură cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit că majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin şi Hadrian Daicoviciu, susţin ideea că muntele “Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Grădistei), din Munţii Orăstiei, cu complexul său de sanctuare. Istorici de seamă ca C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu par a admite că Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situată aproape de vârf, adusă în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar şi pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte, cât şi pentru apa care curge în preajma lui (amintită de Strabon) Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banală ceată, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: “. Acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus şi e senin şi soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceată, sau cine ştie cum şi în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul şi orizontul, ca şi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde. ” (Victor Kembach- “Muntele ascuns al lui Zamolxis”, România pitorească nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicaţie acceptului de egalitate între “muntele sacru” şi Vf. Gugu, trebuie subliniat că este vorba de un fenomen optic de totală refracţie a luminii, care se produce în anumite condiţii meteo. El se datorează straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se “pliază” pe versanţii estici ai munţilor din zonă, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebită complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are “centrul de frig local”, generat de prezenta a două căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu şi a vârfului Cracul Peşterii, care modifică densitatea stratului de aer şi, implicit, indicele de refracţie. Un alt fenomen asociat acestui “centru” este cel de drenare a nebulozităţii (ceată, nori) de pe versantul estic al celor două vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitaţii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. În aceste condiţii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile menţionate conferă locului o trăsătură de “sacralitate”, dar mai ales versantului estic îi oferă condiţii ce permit observarea cerului.

Conexând cele de mai sus cu afirmaţia lui Strabon legată de faptul că Zamolxis “întemeiat pe semne cereşti, făcea prorociri. “, se pot avansa următoarele:

În perioada în care Zamolxis “îi învaţă pe fruntaşii tării”, în sec VI i.d.h., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovadă studiile de climatologie istorică, pe baza mişcărilor gheţarului Fernau), rezultând şi o nebulozitate accentuată şi de lungă durată, ceea ce ridica probleme în privinţa amplasării unui observator astronomic.

Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, să poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era “o locuinţă subpământeană”, în fapt o crevasă naturală în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificată, pentru a obţine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumită dechidere unghiulară.

După ce lucrarea a fost terminată, Zamolxis “dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinţa lui de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult săaibă, jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui. “(Herodot. IV. 95).

Desi vreme de trei ani a lăsat să se creadă că este mort, ca apoi să apară iar în comunitate, se pare că Zamolxis nu a urmărit o “reînviere” care să întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebită importantă. Locuinţa subpământeană, ca un observator astronomic şi poate ca o construcţie ce permitea urmărirea astrelor şi ziua, pentru că, desi fântânarii se feresc să o spună, se ştie că din fundul fântânilor adânci se poate vedea şi ziua licărirea stelelor, datorită reflexiei razelor de lumină sub un anumit unghi de incidentă în mediul dat. În plus, dacă lumina soarelui n-ar “estompa” în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelaţiile zodiacului se perindă una după alta, la o oră şi jumătate, deasupra orizontului.

Terenul ales, un “amfiteatru” cu “amplificare” naturală, datorită orografiei locului, ar fi putut să fi fost incinta sacră, unde, după reapariţie, se asista la “revenirile” zeului şi de unde acesta îşi făcea cunoscute învăţăturile şi prorocirile pe baza observaţiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epocă, iar Iordanes (sec. VI d.h.), istoric al goţilor, atrage atenţia că geto-dacii, în timpul regelui Burebista şi a marelui preot Deceneu, cunoşteau “teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creste şi scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întreß/sce măsura globului pământesc, sub ce nume şi sub ce semne cele treisute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotaţia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc să atingă regiunea orientală şi sunt duse înapoi în regiunea occidentală”. Este ceva, nu? Amplasarea “observatorului astronomic” din Gugu, semnalat pentru prima dată de Alexandru Borza (“Sanctuarul Dacilor”, Publicaţiile Institutului Social Banat-Crisana, Timişoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situaţia dată, în perioada solstiţiului de iarnă se putea observa Constelaţia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstiţiul de vară permitea observarea culminaţiei Constelaţiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasă dintre toate constelaţiile zodiacului. Între orbitele celor două constelaţii, se înscriu orbitele celorlalte constelaţii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu “observatorul astronomic” îşi primeşte astfel încă o legitimitate.

Trebuie subliniat că la o încercare, astăzi, de a se reconstitui “cerul” observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore, datorită procesiei echinocţiilor în timpul celor peste 2. 500 de ani trecuţi, în care punctul vernal şi semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fată de constelaţiile zodiacale. În ce priveşte “observatorul”, acesta este o crevasă amenajată în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lăţime 2 m, înălţime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16’ 54” latitudine nordică şi 22 42’ 44” longitudine estică, altitudinea fiind de de 2. 150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc şi astăzi stânele, care acum două milenii şi jumătate “asigurau” probabil pe cel de la “observator”. Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Haţeg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu – Cracul Peşterii – este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate şi prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toată inaccesibilitatea muntelui şi duritatea rocilor, “peştera” sugerează o muncă titanică de amenajare, intrarea amintind de o poartă megalitică. Realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule şi eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie – o credinţă intensă, capabilă să mobilizeze energii spirituale şi materiale la un înalt nivel. În afară de acel “confort astronomic” necesar, locul trebuia să mai conţină şi unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti.

Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis întrupează geniul religios al daco-geţilor, pentru că, în ultimă instanţă el reprezintă spiritualitatea autohtonilor, a acelor strămoşi aproape mitici învinşi de romani.

Literatura îi atribuie sensuri simbolice, de figură aurorală a spaţiului mitic românesc. În poemul Memento mori, Eminescu îl prezintă în ipostaza de zeu războinic:

Şi Zamolxe, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri mişcă caii lui de fulger şi-a lui car.

Înveşmântat cu hlamidă albă, Zamolxe conduce oştirea dacă împotriva romanilor; portretul său este realizat în replică la cel al lui Zeus:

Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare,

Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare,

Colţuroasa lui coroană e ca fulger împietrit,

Împletit cu stele albastre. Răsturnat în car cu rune,

Cu-a lui mână arată drumul la oştirile-l bătrâne şi de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit.

În poemul „Gemenii “ apare ca zeu al armoniei, însoţit de lună şi soare:

În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,

Ce lesne urcă lumea cu umăru-l atletic.

În dreapta lui sub vălul de ceaţă mândrul soare,

În stânga-l şade luna sfioasă, zâmbitoare.

Tot ca zeu suprem, capabil să readucă viaţa în trupul îngheţat de moarte este înfăţişat şi în poemul Strigoii.

Lucian Blaga scrie o dramă întitulată Zamolxe, în care abordează problema naşterii religiilor; subintitulată mit păgân, scrierea sa îl prezintă pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru că propăvăduieşte credinţa în Marele Orb; timp de şapte ani trăieşte într-o peşteră din mijlocul pădurii. Între timp, ideile lui se răspândesc în cetate. Simţindu-se ameninţat de noua religie, marele mag al dacilor hotărăşte să-l transforme pe Zamolxe în zeu. Îi comandă o statuie, iar când profetul se reîntoarce în postura de străin sălbăticit găseşte lumea adunată la templu pentru a-l înălţa statuia. Magul îi explică acest demers:

Poporul se răzbună fără să vrea fără să ştie.

Ai încercat să-l scapi de zei şi azi îţi ai şi tu un chip de piatră printre ei!

Furios pe manevra preotului, îşi distruge statuia stârnind revolta mulţimii care îl ucide cu bucăţi din statuie. În final, lumea recunoaşte în cel mort pe Zamolxe şi realizează că prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugerează discret că înstituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfă; de altfel, în singurătatea peşterii sale Zamolxe primeşte mai multe semne care îi vestesc sacrificiul.

Puţine referinţe antice descriu, nu întotdeauna la fel, zeul suprem al daco-getilor, Zamolxis prezentându-l fie ca pe o divinitate htonica, fie personificând cerul sau prin cumul de atribute-erou civilizator, zeu mesianic, învăţător şi judecător al oamenilor vii şi gazda cereasca prielnica şi mântuitoare a morţilor, arătându-ne deci o divinitate totala.

Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minima incertitudine, ca Zamolxe a fost un erou national, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeşte iniţiaţi, ceea ce se întâmpla de obicei în epoca de formarea miturilor, când, după dispariţia sa, eroul, care a fost învăţător şi judecător al poporului său, a fost transformat în zeu.

Izvoarele antice sunt puţine şi incerte:

Astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obţinut oarecare informaţii despre fenomenele cereşti, în timpul peregrinarii sale în Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor şi pe al poporului, ca tălmăcitor al fenomenelor cereşti. În cele din urma a izbutit să-l convingă pe rege sa şi-l facă asociat, ca pe un om ce avea însuşirea de a dezvălui voinţa zeilor. La început i s-a încredinţat doar funcţia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el însuşi. Zamolxe şi-a ales o anume peştera, inaccesibila tuturor celorlalţi şi acolo îşi petrecea viaţa, întâlnindu-se rar cu oamenii, afara de rege şi de dregătorii lui. Regele, când a văzut ca oamenii sunt mult mai supuşi fata de el decât mai înainte, ca fata de unul care le da porunci după indemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit pina în vremea noastră; după datina, mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era chiar numit zeu. Pina şi muntele cu peştera a fost socotit sfânt şi aşa il şi numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al râului care cuege pe lângă el. Apoi când peste geţi a ajuns sa domneasca Burebista, împotriva căruia divinul Cezar s-a pregătit sa pornească o expediţie, aceasta cinste o ţinea Deceneu. Iar practica pythagoreica de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o porunca data de Zamolxe” (Strabon, Geografia, VII, 3, 5)

După aceea am aflat de la helenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, ca acest Zamolxis ar fi trăit în Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobândind, după aceea libertate, ar fi strâns multa bogăţie şi astfel, cu averea câştigată, s-ar fi întors, printre ai sai, bogat. Deoarece tracii trăiau în cumplita sărăcie şi erau lipsiţi de învăţătură, acest Zamolxe, intru-cit trăise printre eleni, îndeosebi în preajma lui Pitagora, omul cel mai înţelept al Helladei, cunoscând astfel modul de viaţa ionian şi nişte moravuri mai de soi decât cele din Tracia, a cerut sa i se clădească o sala de primire unde le oferea ospeţe, cetăţenilor de vaza; în timpul ospeţelor, îi învăţa ca nici el, nici oaspeţii sai, nici urmaşii lor, nu vor muri vreodată, ci numai se vor muta într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot acest răstimp, cât îşi găzduia oaspeţii vorbindu-le astfel, poruncise sa i se facă o locuinţă subterana. Când locuinţă a fost gata, el a dispărut dintre traci, coborând în adâncimea încăperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au bocit ca pe un mort. Dar în al patrulea an, a apărut iarăşi dinaintea tracilor, făcându-l astfel sa creadă tot ce le spunea. Iată ce istorisesc helenii ca ar fi făcut. Întrucât il priveşte pe Zamolxe, ca şi locuinţa lui de sub pământ, eu nici nu tăgăduiesc toate câte s-au spus, nici nu le cred insa prea mult. Cred totuşi ca acesta a trăit mult înainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decât un om ori nu va fi fost decât un zeu de pe meleagurile Getiei, il părăsesc” (Herodot, Istorii, IV, 95-96)

La fel este şi acum cu descântecul nostru. L-am învăţat acolo, înarmată, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune ca îi fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac ma încredinţa ca au dreptate confraţii sai din Hellada sa sprijin ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adăugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeşte, ca un zeu ce este, ca tot aşa cum nu se cuvine sa încerca a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici Sa tămăduim capul fara sa ţinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie sa încercăm a vindeca trupul fara a căuta sa tămăduim sufletul; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc întregul, pe care ar trebui să-l îngrijească, iar daca acestui întreg nu-l merge bine, nu poate să-l meargă bine nici părţii. ” (Platon, Charmides, 156 d-e)-Socrate într-un dialog platonician.

Zamolxe-pretindea ca lui îi dăduse legile Hestia” (Diodor din Sicilia)

Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata, de Enea din Gaza, Origene (Contra Celsum, III, 54), Porphirius (232-304), Iamblichos, Iulian Apostatul, Hesychios din Alexandria, Clement Alexandrinul (Stromateis, V, 213), Iordanes (Getica, V, 40)

În plus, Platon il mai compara pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris, socotindu-l pe amândoi mari meşteri în arta incantaţiei.

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalităţii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere iniţiatice (magia psihomedicala-[Platon] şi mitul unităţii trup-spirit [divinitate-omenire] confirmata de trimiterea la calendarul specific dacic şi de asemenea cu trimiterea la doctrina orfica) şi de lipsa totala a thanatofobiei la geto-daci subliniază caracterul cu desăvârşire original a lui Zamolxe în panteonul lumii antice. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul) şi cu atât mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncaţi fiind în sus ca sa cada în sulite, se credea ca vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat sa moara având contact cu pământul şi desigur după jertfa trupul era ars pe rug) Herodot ne arata şi ritualul trimiterii solului:

Tot la al cincilea an, ei (geto-dacii) trimit la Zamolxe un sol, tras la sorti, cu porunca să-l facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare data, au nevoie. Iată cum il trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi de picioare pe cel ce urmează sa fie trimis la Zamolxe şi ridicându-l în sus il arunca în sulite. Daca-strapuns de sulite-acesta moare, geţii socot ca zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc învinuiri solului zicând ca este un om ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit pe altul, căruia îi dau însărcinări inca fiind în viaţă. Aceiaşi traci, când tuna şi fulgera, trag cu săgeţile în sus, spre cer şi ameninţa divinitatea (care provoacă aceste fenomene) deoarece ei cred ca nu exista alt zeu în afara de al lor” (Herodot, Istorii, IV, 94)

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta sa construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost: DAIMON GETIC (Herodot), INIŢIAT (Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT (Platon), LEGISLATOR (Diodor din Sicilia), PROFET (Strabon), MARE PREOT şi REFORMATOR RELIGIOS (Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII (Al. Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS (R. Vulcănescu), ZEUL-MOS (N. Densusianu) În linii mari doctrina zamolxiana respecta următoarele principii: nemurirea ca atare (Herodot) sau imortalitatea sufletului (neexistând credinţa celtica în metempsihoza); vindecarea prin corelaţia trup-spirit ceea ce indica omul integral (Platon); ascetismul-urmarind sa nu folosească nimic viu în hrana; predicarea curajului cel putin la ktistai (Strabon); cunoaşterea astrelor (Iordanes); morala dreptăţii şi a cinstei (Herodot)

După unii scriitori, Zamolxis a fost daimon getic (Herodot) sclav al lui Pytagora (Herodot, Strabon, Celsus, Origene) înţelept iniţiat (Strabon, Iordanes), înţelept prepitagoreic (Herodot), erou civilizator zeificat (Herodot, Strabon) mag şi medic psihoterapeut sau rege ajuns zeu (Platon) legislator (Diodor din Sicilia), filosof savant (Iordanes), profet (Strabon), reformator religios cultural şi politic (Herodot; Iordanes), mare preot al divinităţii daco-getice supreme (Strabon), personaj mort şi înviat (Celsus), divinitate feminină (Suidas), Hiperboreu (Clemet Alexandrinul), Şaman (E. R. Dodds), zeu dyonisiac după modelul Sabazius (G. G. Tocilescu) zeu celest şi atmosferic (V. Pârvan), zeu uranian (M. Eliade), zeu urano-solar evoluat dintr-un zeu htonic (H. Daicoviciu), zeu htonic (I. I. Russu), divinitate iniţiatică (T. Herseni), profet htonic, naturist şi iniţiatic al unui zeu suprem (R. Florescu), zeul carpatic al nemuririi (Al. Busuioceanu), zeu totemic întruchipând ursul (R. Vulcănescu), un zeu care reapare periodic (Al. Popescu), Zeul-Moş (N. Densuşianu, R. Vulcănescu).

Este cert că acest cult a influenţat sau a fost influenţat de celţi. O dată la 4(5) ani se sacrifică un sol sacrificiul nu se producea pe pământ ci în aer iar solul era ales în urma unor teste. Dacă solul nu murea era învinuit şi se trimitea alt sol.

Doctrina zamolxiană avea, în linii mari, următoarele principii:

Nemurirea ca atare (sau numai imortalitatea sufletului).

Vindecarea prin corelaţia trup-suflet.

Ascentismul.

Predicarea curajului, mai ales la caste ktistailor, ai căror membrii erau lipsiţi de teamă.

Cunoasterea astrelor.

Morala dreptăţii şi a cinstei.

Conturul personalităţii marelui zeu dac este absolut original în panteonul antic european, prin sistemul de mistere iniţiatice, magia psihomedicală, mitul unităţii spirit-trup, respectiv divinitate-umanitate (confirmat de trimiterea rituală a solului în cer), mitul unităţii astrale (confirmat de calendarul specific al dacilor) ca şi absenta totală a thanatofobiei (confirmată de conştiinţa dacilor că, iniţiaţi între Zamolxe ei ajung nemuritori cu adevărat). Urme ale cultului zamolxian se găsesc în folclorul românesc (Moşii; Caloianul) dar dintre toate cultele antice, aceste s-a pretat cel mai mult la creştinare. Creştinismul ortodox a preluat, odată cu enoriaşii şi majoritatea conceptelor zamolxiene trecerea făcându-se lin şi organic. Populaţia locala nu a fost creştinata cu edicte sau cu forţa şi nici nu a cunoscut războaiele religioase.

SIMILITUDINI.

Zamolxis învăţa ca”nici el şi nici adepţii sai, niciunul din urmaşii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume, unde vor trai pururi şi vor avea parte de toate bunătăţurile lumii” (Fontes, II, 19) Isus Cristos învăţa “cel ce crede în mine, chiar de va muri va trai. Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri niciodată [.] dar cei rai vor merge la osânda veşnică iar drepţii la viaţa veşnică” (Ev. Matei, 25, 46)

MOŞTENITORII STELELOR.

Hertovalus (aprox. 683 î.d. h)

Cam la amurg, în jurul focului

Artemis şi suratele ei

Bătrâni, bărbaţi, femei, copii

Veghează în mila cerului

Tot întrebând-o Artemis spune:

Fericiţi cei cutezători

Ca a lor este victoria

În plaiurile cele sfinte

Fericiţi cei ce plâng, ca aceia

În dalbe ceruri se vor mângâia

Fericiţi cei blânzi, ca aceia

Vor moşteni întreg pământul.

Fericiţi acei ce flămânzesc şi acei ce însetează de ştiinţă,

Ca aceia se vor satura şi niciodat anu vor mai răbda

Fericiţi aceia care muncesc

Pământul făcându-l gradina

Ca ei vor culege roadele

În grădinile cerurilor

Fericiţi vor fi cei milostivi

Ca aceia se vor mântui

Fericiţi cei curaţi în suflet

Ca s-or hrăni doar cu lumina

Fericiţi făcătorii de pace

Ca fii cerului se vor chema

Fericiţi cei prigoniţi pentru

Dreptate, ca a lor este cerul.

Fericiţi veţi fi voi, iniţiaţi

În Legământul Tainic şi Nou

Ca voi veţi bea din Apa vie şi veţi gata renaşterile

Primind pe veci ca moştenire

Fiecare câte o stea în dar

Veghind Divina Rânduire

Investiţi cu glorie şi dar!

Herto Văluş „Cartea Secretă “ PREDICA DE PE MUNTE A LUI ISUS (aprox. 30 en.)

Văzând mulţimile, Isus

S-a suit în munte şi aşezându-se,

Ucenicii lui au venit la el şi deschizându-şi gura

Îi învăţa zicând:

Fericiţi cei saraci cu duhul

Ca a lor este împărăţia cerurilor,

Fericiţi cei ce plâng ca aceia se vor mângâia,

Fericiţi cei blânzi, ca aceia

Vor moşteni pământul

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate,

Ca aceia se vor satura

Fericiţi cei milostivi

Ca aceia se vor milui,

Fericiţi cei curaţi cu inima

Ca aceia vor vedea pe Dumnezeu

Fericiţi făcătorii de pace

Ca aceia fiii lui D-zeu se vor chema

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate

Ca a lor este împărăţia cerurilor

Fericiţi veţi fi voi când va vor ocărî şi va vor prigoni şi var zice tot

Cuvântul rau împotriva voastră,

Minţind din pricina mea.

Bucuraţi-vă şi va veseliţi

Ca plata voastră mult aeste

În ceruri, ca aşa am prigonit

Pe proorocii cei dinainte de voi.

Noul testament; Evanghelia după Matei cap. 5, l-12 scrisa aprox. Sec 3en)

Niciodată adoratorii lui Zalmoxis n-au înţeles să cedeze fără luptă” afirma un istoric contemporan. Această credinţă în nădejdea existenţei războinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esenţial în Getica – “. Sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un preţ, poftele lui nu trebuie ascultate, la război el trebuie judecat fără părere de rău. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curăţându-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdărire a sufletului. Prin asceză şi monoteism, dacii respectau precepte creştine înainte de creştinism. ”

Pentru daci, odiseea sfântului Andrei a venit în întâmpinarea ethosului zalmoxist. O viziune a modelelor exemplare confirmată de Porphirios atunci când relatează că pe Zalmoxis, daco-geţii “îl adoră ca pe Heracles”. Ni se dezvalule astfel şi un alt aspect al principiului zalmoxist, care duce la existenţa unui cult al eroismului “la cele mai războinice populaţii” – cum numea Pliniu cel Tânăr pe strămoşii noştri. Istoriografia a dat numeroase valenţe timpului: ciclic, spirală, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum şi de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reîntoarcei. Pierre Chaunu în lucrarea sa Istorie şi decadenţă creionează un timp al verticalităţii, considerând timpul iudeo-creştin, timpul nostru contemporan.

Din traci s-au născut românii” spunea Mihai Eminescu intuind esenţa etnică a poporului român. Românii au moştenit de la daci, ramura nordică a tracilor, tipul şi trăsăturile de suflet întru Zamolxis.

Constantin Brâncuşi, sculptorul român al universalităţii, moştenit a însufleţit într-o binecunoscută sculptură a sa, “Cuminţenia Pământului”, o trăsătură ingenuă de bun simţ încarnat din spiritul neamului nostru. Popor cu adânci rădăcini ţărăneşti, în spaţiul mioritic, românii au cultivat bunul simţ, smerenia, buna vecinătate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spaţiul euro-asiatic. Ei au rămas aici ca o piatră din muntele Kogaionullui. Această trăinicie telurică izvorăşte din originea milenară, de la începutul vieţii umane, a strămoşilor neamului românesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din această experienţă milenară s-a născut înţelepciunea “Cuminţenia Pământului”.

Viaţa pe aceste meleaguri “gură de rai” a fost supusă permanentei incursiuni barbaro-satanice. Daco-românii s-au apărat, războit, răsculat, numai atunci când “a ajuns cuţitul la os”.

O altă faţetă a spiritului nostru o găsim în acel weltanschaung războinic, haiducesc, “a se face nemuritor” (Herodot): care este sufletul zalmoxist, sub semnul lupului. Lup -”daos”- este numele de origine indo-europeană a dacilor ca temelie a “Cuminţeniei Pământului”.

De la daci, românii au moştenit această sinteză între “cuminţenia pământului” şi spiritul trăirii războinice”. Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit această trăire spirituală în cele două poeme din “Tristele” şi “Scrisori din Pont”. Iată versunile din “Tristele”, dacii: au glas aspru/chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte/Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată/Măna lor dreaptă e totdeauna gata să înfingă cuţitul/pe care îl are legat la şold orice barbar. ” În “Scrisori din Pont” Ovidiu spunea: “. Un bătrân, care întâmplător se află în acea adunare, /răspunse vorbelor mele astfel, /Şi noi, bunule oaspe, cunoaştem numele prieteniei, /noi care locuim departe de voi, la Pont şi la Istru”.

Prin această moştenire ancestrală zalmoxistă românii s-au ridicat întotdeauna la luptă, răzvrătire, război de câte ori fiinţa lor a fost agresată de factori externi.

Astfel, din adâncul metafizic at trăirii româneşti s-au născut simboluri naţionale unice, colectivităţi unite în individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Ştefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din şirul lung aI eroilor neamului.

Românii au creat propriul lor timp, cel al trăirii telurice, chtonice ancestrale, metafizice – Timpul transcendenţei ce leagă pe Pământ şi în Ceruri omul şi neamul cu Dumnezeu într-o trinitate a veşniciei. Iisus ne-a relevat că neamurile se înfăţişează în faţa Domnului, neamurile ca o creaţie firească divină veşnică opuse contopirii cosmopolite, federative.

Urmând linia individ-neam-Dumnezeu, unită prin forţa esenţială a iubirii creştine avem a contopire a împlinirii individului şi neamului într-o unitate inseparabilă. Învierea şi misionarismul individului au conţinut numai atunci când omul se jertfeşte pentru mântuirea sufletului neamului său.

Iisus ne-a relevat puterea sacrificiului. Pentru neam sacrificiul eroului reprezintă mântuirea sufletului colectiv. În acest fel se explică sacriflciul individual al celui mai bun şi frumos fiu al neamului, pe altarul credinţei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria în război – Fiinţa Omului pentru perenitatea fiinţei Neamului, într-o simbioză indestructibilă.

Pentru români, urmaşii dacilor, mitul, credinţa în Zalmoxis, în “a te face nemuritor” se substituie Vechiului Testament, devenind temelia înţelegerii şi trăirii fireşti a sensurilor Noului Testament. Rădăcina ancestrală zalmoxistă este un izvor spiritual ce dăruieşte viaţa perpetuă spiritualităţii noastre ortodoxe.

Pornind de la această adorare a lui Zalmoxis de către vechii daci, putem descoperi căi nebănuite ale sufletului strămoşilor noştri.

Dacii sunt cel mai deosebit popor din spaţiul european şi universal. O sinteză unică de cultură şi civilizaţie originară. Ei sunt după Nicolae Densuşianu obârşia panthenonului grec, scuar al zeilor. Dacii “cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii” (Dio Cassius), au fost cu siguranţă “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (Herodot). Originea lor a născut multe controverse, dar datorită cercetărilor din ultimii ani, în special ale lui Nicolae Miulescu prin cartea „Dacia – Ţara Zeilor “ s-au dezvelit multe secrete despre trecutul strămoşilor noştri. Nicolae Miulescu afirmă că populaţia continentului nostru are la bază două mari grupuri de europeni care, având aceleaşi rădăcini de la omul erei glaciare, s-au diferenţiat unul de celălalt până au format astfel două mari familii înrudite. Ramura nordică, pe care o numim baltică – masuriană (.) popoarele germanice şi cele slave (.) cea de-a doua ramură, ramura de sud, era formată din acea populaţie care s-a dezvoltat în bazinele mai joase şi a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunărenii (carpato-lstrieni).” “Dacii s-au născut sub semnul lupului, al războiuiui, încă din timpuri imemorabile, legendare. “Grupul carpato-dunărean, dezvoltându-se ca un prim nucleu în ţara din urul munţilor (.) de unde cele mai frumoase râuri se îndreptau spre Dunăre (Istrul), care le aduna în apele ei curgătoare, după ce a adoptat viaţa de tip pastoral a început să se simtă tot mai înghesuit între dealurile natale” (Nicolae Miulescu). Aşa cum grecii au prin Homer, legenda războaielor Troiei, Nicolae Miulescu vine cu teoria unui război, un fel de Goterdamerung al dacilor susţinând o cucerire de către strămoşii noştri a subcontinentului indian, aducând pentru această afirmaţie dovezi de asemănare între limba dacă şi cea sanscrită. Nicolae Miulescu aşează epopeea războinică din Mahabharata şi Ramayana la originea spiritului războinic al dacilor.

Ion Horaţiu Crişan în „Civilizaţia geto-dacilor “ vorbeşte despre influenţa miceniană asupra caracteristicilor armelor de luptă dace în epoca bronzului. Dar mergând pe linia teoretică care o impune Nicolae Densuşianu în “Dacia preistorică” vom putea susţine că topoarele de luptă din tezaurul de la Ţufălău sau sabia de la Perişani – toate cu profunde caractere miceniene – după I. H. Crişan – pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densuşianu ca originare din spaţiul carpato-dunărean. Un model al mijloacelor de luptă pe care micenienii, vechi greci, il preiau de la daci. În acest mod au preluat şi orfismuI sau sămânţa filosofică a lui Pitagora.

Dacii – în semnul lupului – după o ipoteză a lui I. H. Crişan îşi trag denumirea “dintr-un cuvânt – daca – ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curbă, armä specifică a geto-dacilor, numai că un asemenea cuvânt nu este atestat în texte literare sau inscripţii. Arma specifică dacilor în textele de limba latină se numeşte sica. ” Mai degrabă există o apropiere între denumirea dacilor cu indo-europenismul “dhaukos”, ce înseamnă lup. Deci această asemănare justifică apropierea pe care o face I. H. Crişan, că “legătura între numele dacilor prin lup sugerează originea totemică ce ar putea fi susţinută şi de stindardele în formă de cap de lup întâlnite pe Columna lui Traian sau pe ceramică”.

La daci religia se interfera într-o sinteză inseparabilă cu doctrina militară. Herodot remarca două lucruri la daci “dacă ar avea a singură conducere şi s-ar înţelege între ei ar fi după părerea mea de neînfrânt şi cu mult mai puternici decât toate seminţiile pământului” şi faptul că “stăpânesc meşteşugul de a te face nemuritor. (.) şi faptul că ei nu mor şi că cel care piere se duce la Zalmoxis”. Numai această credinţă organică explică marile victorii ale dacilor în luptele cu sciţii, persanii, macedonenii, celţii sau romanii.

Sunt interesante de analizat două texte ale unui istoric antic, Strabon, pentru a surprinde strânsa legătură între cele trei elemente de rezistenţă ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armată. Strabon face următoarele referiri la Burebista “. Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista i-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinerea de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în ultimii ani s-a făcut un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani”. Denumirea de geţi a fost dată dacilor de greci care aveau obiceiul să dea denumiri diferite de numele pe care şi-l dădeau popoarele sieşi. După Strabon, dacii se numeau “daoi”. Iar a tradiţie consemnată de Hesychios ne informează ca daos era numele frigian al lupului. După Mircea Eliade dacii se numeau ei înşişi mai demult “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor, cei ce seamănă cu lupii”. Tot după Eliade numele lor etnic derivă foarte probabil din iranianul “dahoe”, ce înseamnă “lup”. Lupul în antichitate era simbolul ‘fugarului”, o ipoteză susceptibilă de a explica numele dacilor scoate în evidenţă capacitatea de a se transforma în lupi (.). Imitarea rituală a lupului caracterizează îndeosebi iniţierile militare şi prin urmare ale celor Männerbunde, confreriile secrete de războinici” (Mircea Eliade).

Eliade afirmă că datorită eroismului şi tenacităţii tineretului războinic al unui trib, epitetul lor ritual “lupii” a devenit numele întregului trib! Mai departe Eliade crede că “epitetul acestor tineri imigranţi victorioşi a fost acceptat de aborigenii învinşi şi supuşi. Continuând putem afirma că numele lor de daci vine de la un grup de tineri războinici răzvrătiţi, purtători de sabie, care la romani sunt cunoscuţi ca haiduci ce impun societăţii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducătorul acestui grup a fost probabil un tânăr cu numele de Zalmoxis care a dăruit dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum şi credinţa în nemurire; un principiu compatibil cu spiritul războinic al oamenilor locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea unei armate invincibile cu un rol hotărâtor în formarea statului dac centralizat al lui Burebista. Această credinţă naşte tipul de rege – zeu – conducător suprem al armatei. Remarcabilă este descoperirea în anii ‘50 ai secolului XX a unei inscripţii datând din jurul anului 300 înainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale regelui sintetizează funcţia politicpă de rege cu cea spirituală întru Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual şi credinţei în nemurire şi vitejie. O dată cu Burebista se produc mutaţii importante privind rolul regelui în spiritualitatea dacică. Cu două secole înainte de Burebista, după victoriile lui Dromichaites împotriva lui Lisimah, datorită influenţelor negative ale coloniilor greceşti de la Pontul Euxin asupra moravurilor şi credinţei dacilor se remarcă o decădere a spiritului combativ din cadrul armatei dace al războinicilor lupi.

Această pervertire a credinţei tradiţionale dace s-a sfârşit odată cu Burebista. Perioada o putem încadra cronologic între 290 şi 80 înainte de Hristos. Încă pe vremea lui Dromichaites, cel care l-a învins pe regele macedonian. Diodor din Sicilia ne arată cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate, iar ei deşi erau învingători au păstrat atitudine rezervată şi modestă deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai plăcerilor ci de oameni robuşti, puternici, capabili să îndure foametea şi setea, să reziste durerilor fizice şi să înfrunte moartea cu neasemuit curaj.

Dacii, aşa cum ne arată Jordanes după victoria asupra generalului roman Fuscus “i-au numit pe conducătorii lor semizei, adică “anzi” şi nu simpli oameni.”

Porphirios relatează că pe Zalmoxis, dacii “îl adora ca pe Heracles”. Odată cu Burebista are loc o renaştere a credinţei tradiţionale dace. Burebista cu ajutorul marelui preot Deceneu repune în drepturi vechea religie a lui Zalmoxis, vechile rituri tradiţionale, oarecum uitate şi datorită războaiebor intestine între daci, precum şi a influenţei celţilor. În vremea lui Burebista are loc o revoluţie a fondului autohton autentic. Strabon în Geografia arată că Deceneu era “bărbat vrăjitor, care umblase prin Egipt şi învăţase oarecare semne de proorocire, lăsând a se crede ca îi sunt cunoscute tainele divine. După câtva timp era socotit chiar zeu (.). Ca dovadă de cât îl ascultau geţii, e ca s-au lăsat convinşi să-şi stârpească viile şi să-şi ducă viaţa fără vin”. Relatarea ne dovedeşte că Zalmoxis era un principiu, o stare de spirit, ascetică, unificatoare, creatoare de religie şi stat. Deducem din text cum dacii înlătură influenţele orgiastice ale cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scădere a combativităţii războinice. În acea perioadă are loc o regenerare morală prin Zalmoxis.

Grigore Tocilescu afirmă că în Dacia ar fi existat familia poligamă. Burebista şi Deceneu a interzis tocmai pentru a feri de moleşeală soldatul dac. S-a dus o luptă acută împotriva dezintegrării şi disoluţiei valorilor tradiţionale dace, de sorginte zalmoxistă. Pe Deceneu îl interpretăm ca pe un restaurator, nu ca pe un creator de religie. Odată cu epoca lui Burebista, regele păstrează funcţia politică şi militară dar pierde din prerogativele spirituale care trec în seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor – funcţia spirituală ce precede Patriarhia ortodoxă la români.

În jurul anului 80, înainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului războinic al dacilor. Ovidiu îl surprinde în Tristele. Spirit războinic, Zalmoxis, personaj consubstanţial a dăruit Daciei o religie compatibilă cu sufletul războinic al strămoşilor noştri. Zamolxis precede eroii noştri naţionali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu şi bineînţeles şi multi alţii. Aceşti eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit întru nemurirea lui Zamolxis.

Numeroase sunt reprezentările călăreţului pe plăcuţele de argilă de la Letniţa. El este îmbrăcat în armură cu suliţa în mână atacând un urs ce stă înaintea calului. Şi sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj îl putem considera o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sfântu Gheorghe.

Dacii s-au creştinat repede şi datorită preceptelor bui Zamolxis: monoteism, nemurire, lumea de dincolo, care au făcut din daci creştini înainte de creştinism, iar din Marelepreot, un patriarh înainte de patriarhie.

Poporul român, urmaşul dacilor, a preluat matricea de la Zalmoxis într-o treime mitică a spiritualităţii neamului sintetizată în ciobanul din Mioriţa, care acceptă moartea cu seninătatea unui dac, a Meşterului Manole ce-şi sacrifică cea mai dragă fiinţă pentru biserica creştină, simbol at temeliei şi trăiniciei neamului românesc. Nu în ultimul rând Zalmoxis se regăseşte în Toma Alimoş ca spirit de dreptate, revoltă şi neatârnare creştină – un Zalmoxis ce revine azi în sufletele noastre.

 

Notă; Am preluat acest conținut de pe net, fără a să cunosc autorul.

 

Capitolul 1

1. Iata cuvintele lui Enoh prin care el binecuvinteaza pe cei alesi si cei drepti care vor trai timpuri de mahnire profunda, cand vor fi respinse toate rautatile si toate nelegiuirile. Enoh, om drept care a mers in fata Domnului, cand ochii lui au fost deschisi si cand el a contemplat o viziune sfanta in Ceruri si a spus: „Iata ce mi-au prezentat ingerii”.

2. Acesti ingeri mi-au dezvaluit toate lucrurile si mi-au dat minte sa inteleg ce am vazut, cele ce nu vor avea loc in aceasta generatie ci intr-o generatie urmatoare, pentru binele celor alesi.

3. Aceasta pentru ca eu am putut vorbi si discuta cu cel care va parasi intr-o zi locuinta sa celesta, Sfantul si Atotputernicul, Domnul acestei lumi.

4. Cel care va cobori o zi pe varful muntelui Sinai, aparand in tabernacolul sau si manifestandu-se cu toata forta puterii Sale divine.

5. Toti cei prezenti vor fi ingroziti de spaima.

6. La fel pe tot pamantul vor fi cuprinsi de teama si groaza. Muntii se vor prabusi, colinele se vor scufunda, ele se vor topi in fata Sa, ca ceara in fata flacarii. Pamantul va fi acoperit cu apa si vor pieri toti cei ce-l locuiesc, asadar toate fiintele vor fi judecate, toate chiar si dreptii.

7. Dar cei drepti vor obtine linistea; El ii va feri pe cei alesi si le acorda iertarea Sa.

8. Atunci ei vor deveni proprietatea lui Dumnezeu; ei vor fi coplesiti de fericire si binecuvantare; splendorile Divinitatii ii vor lumina.

Capitolul 2

Iata! El soseste cu zece mii dintre sfinitii sai pentru a judeca toate creaturile, pentru a nimici toate rasele de raufacatori si a condamna cu tarie crimele pe care pacatosii si nelegiuitii le-au facut contra lui.

Capitolul 3

1. Toti aceia care locuiesc in Ceruri cunosc ce se intampla pe pamant.

2. Ei stiu ca sferele ceresti care ne lumineaza nu-si schimba niciodata drumul; ca fiecare din ele rasare si apune cu regularitate, la timpul propriu fiecaruia, fara a se abate niciodata de la ordinele pe care le-a primit. Ei privesc pamantul si stiu imediat totul despre el de la inceput si pana la sfarsit.

3. Ei vad ca fiecare din creatiile lui Dumnezeu urmeaza fara abatere drumul care i s-a dat. Ei vad vara si iarna; vad ca pamantul e indestulat cu apa si ca norii, ceata si ploaia improspateaza vazduhul.

Capitolul 4

Ei vad si admira cum fiecare copac isi alcatuieste coroana sa de frunze, cum apoi o pierde, cu exceptia a 14 copaci privilegiati care raman totdeauna verzi si care in timpul multor ierni creaza impresia de primavara.

Capitolul 5

Ei admira apoi in zilele de vara cum soarele incalzeste pamantul, inca de la inceputul drumului sau, in timp ce voi cautati racoarea frunzisului; in timp ce pamantul crapa de caldura arzatoare si voi nu mai sunteti in stare sa va plimbati nici la munte, nici la ses.

Capitolul 6

1. Ei admira apoi cum in copaci la adapostul frunzelor se incarca in acelasi timp de fructe; dar de asemenea ei inteleg, si in acelasi timp recunosc ca toate aceste lucruri sunt facute pentru noi de Cel care traieste vesnic.

2. Ca toate lucrarile din fiecare an, ca toate creatiile Sale urmeaza fara abatere ordinea dinainte stabilita; si totusi; cand Dumnezeu hotareste asa toate lucrurile trebuie sa dispara.

3. Ei vad cum marile si raurile savarsesc fiecare misiunea lor.

4. In timp ce voi, voi suportati cu greutate , voi nu duceti la bun sfarsit multe din obligatiile voastre fata de Domnul vostru, voi calcati ordinele Sale; voi denigrati maretia Sa si gurile voastre hulesc prin pronuntarea de blasfemii impotriva maiestatii Sale.

5. Pacatosi cu inima impietrita, nu va exista nici un fel de pace pentru voi.

6. Zilele voastre vor fi blestemate si anii vietii voastre vor fi stersi din cartea vietilor; veti fi dispretuiti de toate creaturile si nu veti obtine nici o indurare.

7. In acea zi linistea voastra va disparea pentru totdeauna, fiind blestemati de toti dreptii si pacatosii insisi va vor respinge.

8. Da, ei va vor dispretui la fel ca nelegiuitii.

9. Dar pentru alesi, a lor va fi lumina, bucuria, pacea; a lor este mostenirea pamanteasca.

10. Pentru voi necredinciosilor, pentru voi e blestem.

11. Atunci alesii vor primi intelepciunea si nu va mai fi incalcata ordinea, nu se vor mai face nelegiuiri si nu vor mai fi orgoliosi: ci ei se vor purta cu grije, se vor smeri si nu vor incalca legile sfinte.

12. Astfel ei nu vor fi pedepsiti niciodata, toata viata lor, iar moartea lor va fi fara tulburari si durere; viata lor va fi implinita; vor imbatrani in bucurie si pace; si anii lor de fericire se vor inmulti cu bucurii, cu liniste, fara nori, fara tulburari, in toti anii vietii lor.

Capitolul 7

1. Pe cand copii oamenilor se inmultisera in acele zile. s-a facut ca fiicele lor s-au nascut gratioase si frumoase.

2. Si atunci cand ingerii, copiii Cerurilor, le-au vazut, s-au indragostit de ele; si ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei din rasa oamenilor si sa avem copii cu ele.

3. Atunci Samyaza, seful lor, a zis: ” Eu ma tem ca voi nu veti fi in stare sa va impliniti gandul vostru”.

4. ” Si ca eu voi suporta singur pedeapsa pentru crima voastra”.

5. Dar ei au raspuns: noi va juram.

6. Si noi ne legam cu totii cu blestem; noi nu vom schimba cu nimic planul nostru, noi vom savarsi ceea ce am hotarat.

7. Intr-adevar ei au jurat si s-au legat intre ei printr-un legamant cu blestem. Ei erau in numar de 200 si coborau din Adis, loc asezat in apropierea muntelui Hermon.

8. Acest munte era denumit Hermon (in original armon ), pentru ca acolo au jurat si s-au legat printr-un legamant cu blestem.

9. Iata numele sefilor lor: Samyaza, seful lor, Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel, Azkeel, Sarakmyal, Asael, Armers, Batraal, Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel, Yomyael, Arazeal. Acestia erau sefii celor 200 de ingeri; si restul erau toti cu ei.

10. Si ei si-au ales fiecare cate o femeie si s-au apropiat de ele si au convietuit cu ele; si ei le-au invatat vrajitorii, farmece si insusirile radacinilor si arborilor.

11. Si aceste femei au zamislit si au nascut uriasi.

12. Statura lor era de 300 de coti. Ei au inghitit tot ce munca oamenilor poate sa produca si n-a fost chip sa fie saturati.

13. Atunci s-au intors impotriva oamenilor insisi ca sa-i manance.

14. Si au inceput a se repezi la pasari, la dobitoace, la taratoare si la pesti, pentru a-si potoli foamea cu carnea lor si setea cu sangele lor.

15. Si atunci pamantul a murmurat impotriva celor rai.

Capitolul 8

1. Azazyel i-a mai invatat pe oameni sa faca sabii, cutite, scuturi, platose, oglinzi; el le-a aratat cum sa faca bratari si podoabe, cum sa foloseasca vopsele, arta de a-si inegri sprancenele, de a folosi pietre pretioase si tot soiul de spoieli, astfel incat oamenii s-au stricat.

2. Nelegiuirea s-a intins; depravarea s-a inmultit, creaturile incalcau orice ordin si distrugeau tot ce le iesea in cale.

3. Amazarak i-a invatat tot felul de vrajitorii, de farmece si insusirile radacinilor.

4. Armers i-a invatat arta de a dezlega vrajitoriile.

5. Barkayal i-a invatat arta de a urmarii stelele.

6. Akibeel i-a invatat semnele.

7. Tamiel i-a invatat astronomia.

8. Si Asaradel i-a invatat miscarile lunii.

9. Si oamenii, pe punctul de a pieri, au murmurat si glasurile lor s-au ridicat pana la cer.

Capitolul 9

1. Atunci Mihail si Gabriel, Rafael, Suryal si Uriel, isi coborara privirile lor din Cer spre pamant si au vazut valurile de sange care-l inroseau; si nedreptatile care se savarseau; si si-au spus unul altuia: „Aceasta este larma strigatelor lor”.

2. Pamantul caruia i s-au furat copiii si-a ridicat glasul pana la portile Cerului.

3. Catre voi, o! spirite ceresti , catre voi se ridica plangerile sufletelor spunand: Obtineti pentru noi dreptate de la Prea-Inaltul. Atunci ei au spus Domnului si Stapanului lor ; Tu esti Domnul domnilor, Zeul zeilor, Regele regilor. Tronul gloriei Tale se inalta pentru vesnicie, si pe veci Numele Tau este sfintit si slavit. Tu esti binecuvantat si slavit pentru totdeauna.

4. Tu esti Creatorul, Stapanul preamarit al tuturor lucrurilor; nimic nu este ascuns privirilor Tale; Tu stapanesti peste toate si nimic nu poate ocoli puterea Ta.

5. Tu ai vazut ce a facut Azazyel; cum i-a invatat pe oameni tot felul de nedreptati, si cum a aratat el lumii tot ce se petrece in Ceruri.

6. Samyaza, de asemenea, a invatat pe oameni vrajitorii, el pe care Tu l-ai asezat deasupra tuturor camarazilor sai . Ei s-au insotit cu fiicele oamenilor; au pacatuit cu ele si s-au dezonorat.

7. El le-au dezvaluit lor crimele cele mai dezgustatoare.

8. Si femeile au nascut uriasi.

9. Si tot pamantul a fost acoperit de sange si faradelegi.

10. Si iata acum, ca sufletele celor morti ridica glasurile catre tine.

11. Si s-au ridicat plansetele lor pana la portile cerului.

12. Vaietele lor urca spre tine; oamenii nu pot sa scape de silniciile care acopera fata pamantului. Insa Tu cunosti toate lucrurile, chiar inainte ca ele sa ia fiinta.

13. Tu cunosti toate lucrurile: Tu stii tot ce se intampla si totusi nu ne spui nimic.

14. Pentru atatea crime, ce trebuie sa facem noi celui rau ?

Capitolul 10

1. Atunci Prea-Inaltul, Cel mare si sfant, si-a facut auzita vocea.

2. Si il trimise pe Arsayalalyur la fiul lui Lameh ( adica Noe ).

3. Ii spuse: Vorbeste-i in Numele Meu, dar ascunde-te de ochii lui.

4. Apoi dezvaluieste-i marele prapad care va face sa piara toti oamenii: intrucat apele potopului se vor revarsa pe toata fata Pamantului si toate creaturile vor fi distruse.

5. Dar invata-l calea de a scapa; spune-i lui in ce chip rasa lui va avea fiinta pe tot pamantul.

6. Apoi, Domnul spuse catre Rafael: ” Prinde-l pe Azazyel, leaga-i picioarele si mainile; arunca-l in intunericul vesnic si paraseste-l in pustia Dudael”.

7. Fa sa ploua peste el pietre grele si ascutite; invaluieste-l in intunerec deplin.

8. Sa ramana acolo pentru totdeauna , fie ca fata sa sa ramana acoperita cu un voal gros; si fie ca el sa nu mai vada lumina niciodata.

9. Si cand se va face ziua judecatii, arunca-l in foc.

10. Intre timp, curata pamantul pe care ingerii l-au dezonorat; prevesteste-i viata; prevesteste-i ca Eu il voi reinvia.

11. Fiii oamenilor nu vor pieri cu totii, din pricina tainelor pe care veghetorii lor li le-au aratat si pe care ei le-au aratat urmasilor lor.

12. Dar pamantul a fost murdarit de invataturile necurate ale lui Azazyel. Si de aceea el trebuie sa fie facut raspunzator de toate crimele.

13. Domnul i-a spus lui Gabriel : „Mergi la fiintele cele rele, la cei condamnati, la copiii depravarii, omoara acesti copii de depravati, acesti urmasi ai ingerilor veghetori, din mijlocul oamenilor; impinge-i, atata-i pe unii contra altora. Fa-i sa piara de propriile lor maini; pentru ca zilele lor nu vor fi implinite.

14. Ei te vor implora, dar rugile lor nu vor obtine nimic pentru ei; si ei vor spera in zadar pentru copiii lor viata de veci si chiar o viata de 500 de ani.

15. Dupa aceea Domnul ii spuse lui Mihail: Du-te si anunta pedeapsa care-l asteapta pe Samyaza si pe toti cei care au participat la crimele acestea, care s-au unit cu femeile, care s-au dezonorat prin tot felul de murdarii. Si cand fiii lor vor fi omorati, cand ei vor fi vazut ca a pierit tot ce le-a fost mai scump pe lume, incatuseaza-i sub pamant pentru saptezeci de generatii pana in ziua judecatii si a sfarsitului lumii; si cuvantul acestei judecati ii va osandi pe veci.

16. Atunci ei vor fi aruncati in adancul unui foc care ii va chinui fara incetare; si ei vor ramane asa o vesnicie.

17. Impreuna cu ei, seful lor va arde in flacari; si cu totii vor fi incatusati pana la moartea unui mare numar de generatii.

18. Nimiceste, in acelasi timp, toate sufletele dedate la jocurile vinovate, omoara urmasii ingerilor veghetori; destul si prea mult timp ei au oropsit semintia omeneasca.

19. Prigonitorii sa fie stersi de pe suprafata pamantului.

20. Raul sa fie nimicit.

21. Si ramura dreptatii si a omeniei sa infloreasca si sa devina o marturie a binecuvantarii.

22. Caci dreptatea si omenia vor trebui sa infloreasca in bucurie pentru timpuri fara de sfarsit.

23. Si atunci cei sfinti vor inalta Domnului rugaciuni de indurare si vor trai pana cand vor da nastere la o mie de copii; in timp ce zilele tineretii lor si sabaturile lor se vor scurge in bucurie si pace. In aceasta epoca tot pamantul va fi cultivat in dreptate; el se va acoperi de arbori si de binecuvantari; vor fi saditi pomi bogati in roade.

24. Vita de vie va creste din abundenta si va produce struguri din belsug toate semintele care vor fi incredintate pamantului, vor da o mie de masuri pentru una; si o masura de masline va ajunge la 10 teascuri de ulei.

25. Pamantul va fi mantuit de toate silniciile, de toate nedreptatile, de toate crimele, de toate nelegiuirile, de tot ce il poate murdari. Raul va disparea pentru totdeauna.

26. Atunci, copiii oamenilor vor trai in dreptate, si toate neamurile imi vor da onorurile care mi se datoreaza; toate ma vor binecuvanta; toate ma vor adora.

27. Pamantul se va elibera de toata stricaciunea, de toate crimele, de toate caznele, de toata suferinta, si el nu va mai avea a se teme ca-i voi trimite un potop nimicitor.

28. In acele zile, voi deschide comorile binecuvantarilor pastrate in cer, le voi raspandi pe pamant si ele vor aduce spor in lucrarile si munca oamenilor.

29. Pacea si dreptatea se vor uni cu oamenii si aceasta unire sfanta va dura cat va fi lumea si cat vor fi generatiile.

Capitolul 11

1. Inainte de a se implini toate aceste lucruri Enoh a fost rapit de pe pamant; si nimeni nu a stiut unde a fost si nici ce a devenit.

2. Toate aceste zile, el le-a petrecut cu sfintii si cu ingerii veghetori.

3.Eu, Enoh, voi binecuvanta pe Domnul, marele rege al pacii.

4. Si iata: ingerii veghetori m-au numit Enoh scribul.

5. Si Domnul mi-a zis: Enoh, scrib al dreptatii, du-te si vorbeste ingerilor veghetori ai cerului, care au parasit inaltimile desavarsite ale cerului si locuintele lor vesnice, cei care s-au dezonorat cu femei.

6. Si au facut ca oamenii, luand neveste dupa exemplul lor si strivind tot pamantul.

7. Spune-le lor ca pe pamant, ei nu vor capata niciodata, nici liniste, nici iertarea pacatelor lor. Niciodata nu se vor bucura de urmasii lor; ei ii vor vedea murind pe cei ce le sunt mai dragi; ei vor plange dupa fiii lor ucisi; si ma vor ruga pentru ei, dar niciodata nu vor obtine pacea sau iertarea.

Capitolul 12

1. Atunci Enoh pleca si ii spuse lui Azazyel: Nu mai exista liniste pentru tine, o mare sentinta s-a pronuntat impotriva ta. Vei fi incatusat;

2. Nu va fi niciodata pentru tine nici usurare, nici iertare, nici putinta unui ajutor, din cauza faradelegilor pe care tu le-ai aratat.

3. Si pentru ca tu i-ai invatat pe oameni sa-l insulte pe Dumnezeu, sa pacatuiasca si sa-i asupreasca pe semenii lor.

4. Apoi l-am parasit si am mers sa le anunt eu insumi noutatile la tovarasii lui de crime.

5. Si ei s-au inspaimantat si au fost apucati de un trumurt ingrozitor.

6. Si ei m-au implorat sa scriu pentru ei o plangere umila, pentru a obtine iertarea greselilor lor ; m-au rugat s-o fac sa ajunga la tronul lui Dumnezeu din cer, caci ei nu indrasnesc sa i se adreseze, nici sa-si ridice ochii spre cer din cauza marelui pacat pentru care au fost judecati.

7. Atunci eu am scris o plangere umila in sprijinul lor, pentru a obtine liniste si iertare pentru tot ce au facut.

8. Apoi i-am parasit si mi-am continuat drumul, recitind mereu plangerea lor, catre apele lui Danedan care se afla la rasarit de Hermon si acolo m-am culcat.

9. Si iata ca am avut un vis si o viziune divina. Am cazut in extaz si am vazut atunci pedeapsa pe care trebuia sa o anunt, vestea trista si mustratoare pentru copiii cerului. Cand m-am trezit, ma aflam in apropierea apei. Ei erau adunati, plangeau si fetele lor erau intoarse catre Ubelseiael, loc asezat intre Liban si Semeser.

10. Le-am impartasit viziunile mele si visele mele.

11. Si le-am spus aceste cuvinte de judecata si dojenile pe care le meritau copiii cerului.

Capitolul 13

1. Aceasta este cartea cuvintelor de judecata si cuvintele adresate ingerilor veghetori, care sunt in aceasta lume, dupa porunca pe care mi-a dat-o in viziunea mea Cel Sfant si Cel Mare. Am vazut atunci in vis ca vorbeam cu limba mea din carne si cu acelasi suflu cu care Atotputernicul a insufletit buzele oamenilor pentru a se intelege intre ei.

2. Si am inteles cu inima. Insusi Dumnezeu a dat oamenilor putinta sa inteleaga cuvintele adresate mintii lor; iar mie, El mi-a dat autoritatea de a-i cerceta pe ingerii veghetori, copiii cerului. Deci eu am scris rugamintile voastre; dar eu am vazut in viziunea mea, ca atat cat va exista lumea, niciodata voi nu veti obtine ceea ce ati cerut.

3. Judecata s-a pronuntat impotriva voastra; toate rugamintile voastre sunt in zadar.

4. Asadar, de acum inainte voi nu veti mai urca la ceruri; iar pe pamant, voi veti fi incatusati atata timp cat va exista lumea.

5. Dar, mai inainte, voi veti fi martori la nenorocirea celor care va sunt dragi; ei nu va vor mai apartine. Ei vor cadea sub sabie chiar sub ochii vostri.

6. Si nu puteti adresa nici o ruga pentru ei , nici pentru voi!

7. Ci veti plange si veti suferi in tacere. Acestea sunt cuvintele din cartea pe care am scris-o.

8. Iata acum viziunea pe care am avut-o;

9. Iata: M-am vazut inconjurat de nori si de ceata deasa; priveam cu ingrijorare miscarea astrelor si a fulgerelor in timp ce vanturi prielnice isi ridicau aripile si grabeau drumul meu.

10. Am fost inaltat astfel pana la cer si am ajuns curand la un zid cladit din pietre de clestar. Flacari miscatoare ii invaluiau marginile. Am simtit cum ma cuprinde groaza.

11. Cu toate acestea, m-am varat in mijlocul acestor flacari.

12. Si am ajuns intr-o vasta locuinta care era pavata cu pietre de cristal. Peretii ca si podeaua, erau de asemeni din cristal si la fel si temeliile. Tavanul era format din stele ratacitoare si fulgere de lumina si in mijloc se vedeau miscandu-se heruvimi de foc intr-un car agitat. Flacari tremurau imprejurul zidurilor si poarta era de foc. Cand a fost sa intru in aceasta locuinta, ea era in acelasi timp arzatoare ca focul si rece ca gheata; si nu exista acolo nici urma de fericire, nici de viata. Atunci o spaima a pus brusc stapanire pe mine; m-am cutremurat de groaza.

13. Tremuram ca varga, m-am intors cu fata spre pamant si am avut o viziune.

14. Iat-o: Eram intr-o alta locuinta mai larga decat prima, portile careia erau toate deschise in fata mea, in mijlocul unei flacari tremuratoare.

15. Era atata stralucire, maretie si fala incat imi este peste puteri sa va descriu, nici splendoarea ce o inconjoara si nici intinderea sa.

16. Podeaua era de foc; in tavan straluceau fulgere si stele ratacitoare, iar acoperisul era in intregime un foc scanteietor.

17. L-am examinat cu atentie si am vazut acolo inaltat un tron;

18. Al carui aspect era ca batut de grindina cu toate ca marginile sale erau stralucitoare ca globul soarelui; din el se auzeau voci de heruvim.

19. Din acest tron puternic ieseau torente de flacari;

20. Stralucitoare incat era imposibil sa le privesti.

21. Si era cineva asezat pe acest tron maret.

22. Al carui vesmant era mai stralucitor decat soarele si mai alb decat zapada.

23. Nici un inger nu era in stare sa il priveasca in fata pe Stralucitorul si Magnificul, nici sa se apropie de El; nici un ochi de muritor nu putea sa IL priveasca. Un foc stralucitor ardea in jurul Lui.

24. Si se ridica, chiar inaintea lui, un foc de o mare intindere; astfel incat cei ce-l inconjurau, nu puteau sa se apropie de El; si erau in fata lui mii si mii. El nu avea nevoie nici de sfaturi, nici de ajutoare, dar sfintii care formau curtea lui nu il paraseau nici ziua nici noaptea. M-am apropiat cat am putut, acoperindu-mi fata si plin de teama. Atunci, Domnul, El insusi, a binevoit cu propria Sa gura sa ma cheme pe nume: Apropie-te, spuse El, apropie-te mai mult si vino sa auzi cuvintele Mele sacre.

25. El m-a primit si m-a facut sa ma plec in fata portii. Si imi tineam ochii coborati in pamant.

Capitolul 14

1. Atunci mi s-a adresat si mi-a spus asa: Asculta, asculta fara frica, o, Enoh cel drept, o, scrib al dreptatii, apropie-te si asculta vocea mea. Du-te, spune-le ingerilor veghetori care te-au trimis sa ma rogi pentru ei: Voi trebuie sa va rugati pentru oameni si nu oamenii pentru voi!

2. De ce ati abandonat inaltimile sfinte ale cerului, locuintele voastre eterne, pentru a merge sa pacatuiti cu femeile? De ce v-ati indragostit de fiicele oamenilor; v-ati insotit de ele; v-ati dedat cu ele la lucruri care tin de copiii pamantului si ati dat nastere unei rase nelegiuite?

3. Voi care erati spirite ale cerului, avand sfintenie si viata eterna, v-ati murdarit cu femeile, v-ati dedat la muncile carnii, ati zamislit in sange, v-ati purtat ca si aceia care sunt numai din sange si carne.

4. Ei au fost creati pentru a muri.

5. Iata de ce le-am dat lor femei, in scopul de a convietui cu ele pentru a procrea copii care sa le pastreze rasa pe pamant.

6. Dar voi ati fost creati ca spirite curate inca de la inceput, voi aveti o viata eterna, voi nu puteti muri.

7. Si de aceea Eu nu v-am dat voua femei, pentru ca fiind spirite curate voi trebuia sa locuiti in cer.

8. Si acum uriasii care sunt rezultatul targului dintre spirit si carne, se vor numi pe pamant spirite rele si ele vor trai pe pamant. Ei vor procrea la randul lor spirite rele, pentru ca ei tin de cer cu o parte a firii lor pentru ca isi trag samanta din ingerii veghetori cei sfinti. Ei vor deveni deci spirite rele pe pamant si se vor numi spirite ale raului. Locuinta spiritelor ceresti este cerul; iar pamantul este locuinta spiritelor pamantesti care sunt nascute din pamant.

9. Spiritele uriasilor vor fi ca norii care aduc peste pamant nenorociri de toate soiurile, ciume, razboiul, foamea.

10. Si doliul. Ele nu vor bea si nu vor manca, invizibile pentru toate privirile, ele se vor amesteca intre barbati si femei, pentru ca ele au primit viata in zilele de nimicire si masacru.

Capitolul 15

1. Dupa moartea uriasilor, oriunde vor zbura sufletele lor, atunci cand isi vor abandona trupurile, carnea lor va trebui sa piara inaintea judecatii. Ea va fi nimicita pana in ziua marelui sfarsit al Universului; atunci cand ingerii veghetori si nelegiuitii vor fi distrusi pentru totdeauna.

2. Cat despre ingerii veghetori care te-au trimis sa te rogi la mine pentru ei,

3. Le spun lor, acestor inteligente ceresti: Voi ati avut cerul pentru a locui; tainele cele mai ascunse nu v-au fost aratate; cu toate acestea voi ati cunoscut un secret al nedreptatii.

4. Si voi l-ati dezvaluit femeilor care v-au miscat inimile si prin voi s-a inmultit raul pe suprafata pamantului.

5. Spune-le lor deci: Niciodata voi nu veti obtine iertarea, niciodata nu veti mai avea pace!

Capitolul 16

1. Apoi ei m-au ridicat intr-un loc unde exista un foc mistuitor; si unde dupa bunul lor plac, ei luau infatisarea unui om.

2. M-au condus pe un loc ridicat, pe un munte al carui varf se avanta catre ceruri.

3. Si eu am vazut izvorul fulgerelor si tunetelor la marginile acestui loc, in coltul sau cel mai adanc.

4. Apoi ei m-au dus in apropierea unei ape tasnitoare si tot mai mult catre apus, catre focurile soarelui ce apune. Am ajuns la marginea unui rau de foc care curgea ca apa si se varsa in marea cea mare de la apus.

5. Am vazut toate marile fluvii si am nimerit in mijlocul negrelor tenebre; in acest loc pe orice carne il paraseste; am vazut muntii de intuneric care se nasc iarna si locurile in care apa se pravale in propriile genuni.

6. Am vazut si locul de varsare al tuturor fluviilor din lume si pe cel al genunii.

Capitolul 17

1. Am ajuns apoi la magazia tuturor vanturilor si am vazut modul in care ele folosesc drept ornament pamantul si la pastrarea temeliilor pamantului.

2. Am vazut piatra unghiulara care sustine pamantul.

3. Am vazut si cele patru vanturi care sustin pamantul si bolta cereasca.

4. Am vazut vanturile care sufla in inaltul cerului;

5. Cele care se inalta intre cer si pamant si care formeaza stalpii cerului.

6 Am vazut vanturile care fac sa se roteasca cerul si care pun in miscare pe orbitele lor soarele si stelele si deasupra pamantului am vazut vantul care sustine norii.

7. Am vazut drumul ingerilor.

8. Am vazut la marginea pamantului bolta cereasca sprijinindu-se de el. Atunci m-am intors spre miazazi.

9. Acolo ard, noapte si zi sase munti de pietre pretioase, trei la partea de rasarit, trei la partea de miazazi.

10. Cei dinspre rasarit erau facuti din pietre de diverse culori; perle si antimoniu; cei dinspre miazazi erau pietre rosii. Varfurile lor se inaltau pana la cer la tronul lui Dumnezeu care era din alabastru si in partea de sus din safir. Am vazut si focul dogoritor care ardea pe munti.

11. Acolo, am mai vazut si o regiune intinsa unde se adunau apele.

12. Am vazut si izvoarele pamantului, ascunse in coloanele luminate ale cerurilor.

13. Si in aceste coloane ale cerului, eu am vazut focuri care izbucnesc fara numar, dar nici in sus, nici in jos. Deasupra acestor izvoare, am vazut un loc care nu are nici bolta deasupra, nici pamant dedesupt si nu era nici pic de apa; si nimic la dreapta, nimic la stanga; un loc cu desavarsire pustiu.

14. Si acolo am zarit sapte stele, stralucind ca muntii de foc, sau ca niste spirite desavarsite.

15. Atunci ingerul a spus: acest loc va fi, pana la disparitia cerului si a pamantului, inchisoarea stelelor si a armatelor cerului.

16. Aceste stele care se rostesc deasupra focului sunt acelea care au calcat porunca lui Dumnezeu, inainte de a-si incheia incercarile lor. Si de aceea au fost incatusate in acest loc, pana cand isi vor ispasi crimele lor in anul cel de taina.

Capitolul 18

1. Atunci Uriel striga : Iata ingerii care au trait cu femei si au fost destinati a fi conducatori;

2. Cei care au dezonorat oamenii, inmultind greselile printre ei, punandu-i sa aduca jertfe demonilor precum lui Dumnezeu. Dar in ziua cea mare ei vor fi judecati si vor pieri; si femeile lor impreuna cu ei, pentru ca s-au lasat ademenite fara sa se opuna.

3. Si eu, Enoh, eu singur, am vazut sfasitul tuturor acestor lucruri; si nimanui nu i-a fost dat sa vada ce am vazut eu.

Capitolul 19

1. Iata numele ingerilor care vegheaza.

2. Uriel, unul dintre ingerii sfinti, care comanda strigatele si groaza.

3. Rafael, unul dintre ingerii sfinti, care comanda asupra spiritelor omenesti.

4. Raguel, unul dintre ingerii sfinti, care pedepseste lumea si astrele.

5. Mihail, unul dintre ingerii sfinti care vegheaza la virtutile oamenilor si comanda neamurile.

6. Sarakiel, unul dintre ingerii sfinti, care vegheaza asupra copiilor oamenilor care au gresit.

7. Gabriel, unul din ingerii sfinti, care comanda peste Ikisat, peste paradis si peste heruvimi.

Capitolul 20

1. Eu am facut, in sfarsit, un lung ocol pentru a sosi intr-un loc unde nimic nu era intreg.

2. Eu nu am vazut acolo nici lucrurile minunate aratate in cer, nici pamantul cu minunatiile sale; acolo nu era decat un pustiu singuratic si ingrozitor.

3. Acolo am mai vazut sapte stele inlantuite unele cu altele precum niste munti mari, precum niste focuri mistuitoare. Si am strigat cand am vazut aceasta. Pentru ce crime sunt inlantuite aceste stele; pentru ce au fost ele surghiunite in acest loc ? Atunci Uriel, unul dintre ingerii care era cu mine si care mi-a fost insotitor, mi-a raspuns: Enoh, de ce o astfel de intrebare ? De ce aceasta ingrijorare, aceasta neliniste ? Aceste stele au incalcat ordinele Domnului Prea-Inalt; si pentru a-si ispasi crimele lor, ele au fost incatusate in acest loc pentru un numar fara sfarsit de veacuri.

4. De aici am mers intr-un alt loc al groazei.

5. Acolo am vazut lucrand un foc imens, dogoritor si mistuitor, in mijlocul caruia exista o despicatura si coloanele de foc se luptau intre ele si se infundau in genuni. Mi-a fost peste putere sa apreciez atat marimea cat si inaltimea lui; nu am putut cunoaste nici originea sa. Si am strigat inca o data in fata a ce am vazut: Ce loc teribil ! Si cat este de dificil sa cercetezi aceste taine.

6. Uriel, unul dintre ingerii care era cu mine, mi-a raspuns si mi-a spus: Enoh, de ce aceasta teama, de ce aceasta mirare, la vederea acestui loc teribil, la vederea acestui loc de suferinta ? Aici este, adauga el, inchisoarea ingerilor; si aici vor fi ei inchisi pentru totdeauna !

Capitolul 21

1. De acolo, am plecat catre celalalt loc, asezat inspre apus, unde am vazut un munte mare si inalt, o stanca abrupta si patru locuri de intalnire incantatoare.

2. In interior, acest loc era adanc, spatios, lustruit si egal, dar intr-un intuneric deplin.

3. Atunci, Rafael, unul dintre ingerii sfinti care ma insoteau, mi-a spus: Iata locurile preafericite unde se aduna spiritele, sufletele mortilor; acesta este locul unde se vor aduna toate sufletele copiilor oamenilor.

4. Acestia vor ramane in acest loc, pana in ziua judecatii, pana la vremea care le-a fost harazita.

5. Insa mai este mult timp pana in ziua marii judecati. Si am vazut sufletele copiilor oamenilor care murisera si strigatul lor acuzator se ridica pana la cer.

6. Atunci l-am intrebat pe Rafael, ingerul care ma insotea, si i-am spus: A cui este aceasta voce acuzatoare care urca spre cer ?

7. El mi-a raspuns: Aceasta este vocea spiritului lui Abel, care a fost ucis de fratele sau Cain si care il va invinui pana cand neamul sau va fi nimicit de pe fata pamantului.

8. Pana cand neamul sau va fi sters din randul oamenilor.

9. Atunci, l-am intrebat despre el, despre judecata de apoi si i-am spus: De ce sunt unii despartiti de ceilalti ? El mi-a raspuns: Sunt trei clase diferite pentru spiritele mortilor, trei clase diferite pentru spiritele dreptilor.

10. Aceste clase se despart printr-o prapastie, printr-o apa si printr-o lumina pe apa.

11. Pacatosii sunt impartiti la fel; dupa moartea lor, ei sunt ingropati in pamant, daca judecata nu i-a ajuns inca in viata.

12. Acesta este locul in care sunt inchise sufletele lor, aici sunt lasati prada durerilor de neindurat, pedeapsa celor care sunt condamnati pentru eternitate si sufletele carora vor fi osandite si incatusate pentru totdeauna.

13. Si iata acestea exista de la facerea lumii. Sufletele celor ce se plang sunt separate de cele care vegheaza la nimicirea lor in ziua judecatii.

14. Asa arata locul destinat sufletelor oamenilor nedrepti si pacatosi, sufletele acelora care au comis nedreptati si care s-au amestecat in obstea nelegiuitilor cu care se asemanau. Sufletele lor nu vor fi nimicite in ziua judecatii; dar vor fi inchise in acest loc, de unde nu vor mai scapa niciodata. Atunci l-am laudat pe Dumnezeu.

15. Si am zis: Fii binecuvantat Doamne al meu, Domn al gloriei si al dreptatii, stapanul suprem si vesnic.

Capitolul 22

1. De acolo am plecat spre alt loc, in partea de apus, la marginile pamantului.

2. Acolo am vazut un foc puternic si o miscare continua, care se rotea si noapte si zi fara a se opri niciodata.

3. Si l-am intrebat pe ingerul care ma insotea si i-am spus lui: Ce este acela ? De ce aceasta miscare fara de ragaz ?

4. Atunci Raquel, unul dintre ingerii care ma insotea, mi-a raspuns:

5. Acest foc dogoritor care se misca fara incetare spre apus, este focul care aprinde toti astrii cerului.

Capitolul 23

1. De acolo am ajuns intr-un alt loc si am vazut un munte de foc arzand noapte si zi. Cand m-am apropiat, am zarit sapte munti stralucitori care erau separati unul de altul.

2. Pietrele din care erau formati, erau frumoase si stralucitoare; ei sclipeau si radiau, iar suprafata lor era lustruita. Erau trei catre rasarit, cu atat mai de neclintit, cu cat erau asezati unul peste celalalt; si existau trei la miazazi la fel de neclintiti. Erau, de asemenea, vai adanci, dar care erau separate unele de altele. In mijloc se ridica cel de al saptelea munte. Si toti acesti munti apareau de departe ca niste tronuri majestoase. Si ele erau acoperite de arbori frumosi mirositori.

3. Printre acesti arbori, exista unul cu un miros improspatat fara incetare si atat de suav incat nu mai exista altul nici in gradina Edenului care sa raspandeasca un miros atat de incantator. Frunzele sale, florile sale, lemnul sau, nu se vestejeau niciodata si fructele sale erau frumoase.

4. Fructele sale se asemanau cu fructele palmierului. In fata acestei privelisti, am strigat: Iata un arbore demn de vazut; ce frunze frumoase, ce fructe gustoase ! Atunci Mihail, unul din ingerii sfinti si slaviti care ma insoteau si care era conducatorul lor, mi-a raspuns:

5. Enoh, de ce intrebi de parfumul acestui arbore ?

6. De ce esti tu atat de dornic de a-l cunoaste ?

7. Atunci eu, Enoh, I-am raspuns: Vreau sa stiu totul, dar in special totul cu privire la acest arbore.

8. Ingerul mi-a raspuns: Acest munte pe care il vezi si al carui varf ajunge la aceasi inaltime cu tronul Domnului, va fi locasul unde se va odihni Domnul Sfinteniei si gloriei, Regele cel vesnic, atunci cand va veni si va cobora pentru a vizita pamantul, in bunatatea Sa.

9. Cat despre acest arbore cu mirosul sau suav, al carui parfum nu are nimic senzual, nimeni nu va putea sa puna mana pe el pana in ziua judecatii. Atunci cand cei rai vor fi abandonati chinurilor vesnice, acest arbore va fi dat celor drepti si umili. Fructele sale vor fi pastrate pentru cei alesi. Caci viata va fi resadita intr-un loc sfant catre miazanoapte, catre locuinta Regelui vesnic.

10. Atunci ei se vor bucura si se vor cutremura de fericire in Sfantul sfintilor, un miros incantator le va patrunde in oase si ei vor avea, ca si stramosii tai, viata lunga pe pamant; si aceasta viata nu va fi tulburata nici de nenorociri, nici de suferinte, nici de saracie.

11. Si am binecuvantat pe Dumnezeul gloriei, Regele vesnic care a harazit acest arbore si a avut bunavointa de a-l destina sfintilor.

Capitolul 24

1. De acolo am fost condus catre mijlocul pamantului si am cuprins cu privirea un loc binecuvantat si roditor une arborilor le cresc fara incetare ramuri verzi. Acolo am vazut inca un munte sacru si dedesupt pe latura de rasarit, am vazut o apa care curgea catre miazazi. Am mai vazut catre rasarit si un alt munte, la fel de inalt, asezat in mijlocul unor vai adanci, dar inguste.

2. Apa curgea catre munte, pe partea sa de la apus: dedesupt se inalta un alt munte

3. Si la picioarele acestui munte se afla o vale ingusta si in mijloc erau alte vai adanci si stancoase care se intindeau catre cei trei munti. Dar aceste vai care erau adanci dar inguste, margineau o stanca uriasa pe care era plantat un arbore. Si cu uimire am admirat stanca si vaile.

Capitolul 25

1. Apoi am strigat: Ce inseamna acest pamant binecuvantat, acesti arbori inalti si aceasta vale blestemata care le separa ?

2. Si Uriel, unul dintre ingerii sfinti care erau cu mine, mi-a raspuns: Aceasta vale este blestemata pentru vesnicie. Aici vor fi adunati toti cei care si-au folosit limbile pentru a-l huli pe Dumnezeu, cei care au deschis gura pentru a blestema gloria Sa. Aici vor fi adunati si aici le va fi locuinta.

3. In ziua suprema a judecatii, El va face din ei un mare exemplu de dreptate in ochii tuturor sfintilor; caci acestia vor obtine iertarea in fata lui Dumnezeu si il vor binecuvanta in toate zilele vietii lor ca pe Domnul si Regele lor.

4. Si ei vor sarbatori in ziua de temut a judecatii datorita iertarii pe care o vor obtine pentru ei. Atunci eu m-am intors fireste catre Dumnezeu si am laudat numele Sau, maretia si gloria Sa.

Capitolul 26

1. De acolo m-am indreptat catre partile de rasarit, catre un munte care se inalta in mijlocul unui desert si caruia nu i-am putut zari decat fata.

2. El era acoperit de arbori iesiti din semintele despre care s-a vorbit si o apa cobora de pe el.

3. Din acest loc, o cadere de apa, alcatuita din altele nenumarate, se desprindea catre apus si catre rasarit. Pe o latura cresteau arbori, pe cealalta se vedeau apa si roua.

Capitolul 27

1. Atunci am inaintat catre o alta parte a desertului, catre rasaritul muntelui, de care m-am apropiat.

2. Acolo am observat arbori de soi, mai ales din cei care se fac arome cu mirosuri suave, tamaia, smirna, toti arborii deosebiti unii de ceilalti.

3. Si mai era in acest loc, dominand toti acesti arbori, o inaltime catre rasarit care nu era departe.

Capitolul 28

1. Am mai vazut inca un loc, cu vai prin care se rostogoleau ape care nu secau niciodata.

2. Am vazut un arbore falnic care avea un parfum egaland pe cel al arborilor de mastic.

3. Si pe laturile acestei vai am observat cinamonul, cu un parfum delicat. Am mers apoi catre rasarit.

Capitolul 29

1. Atunci am observat un alt munte, plin de arbori, de unde izvora o apa asemanatoare cu „neketra”. Numele ei era Sarira si Colbanen. Si pe acest munte am vazut un altul pe care cresteau arbori de aloe.

2. Acesti arbori erau incarcati ca migdalii si grosi, iar fructele pe care le faceau aveau un parfum care depasea orice alt miros cunoscut.

Capitolul 30

1. Dupa aceea, m-am intors la partea de miazanoapte si am vazut intrarile pe sub munti; si am observat sapte munti acoperiti de lavanda fina, de arbori parfumati, de scortisoara si papirus.

2. Apoi am lasat in urma mea culmile acestor munti si am inaintat catre rasarit, trecand peste marea Eritreei. Si cand am fost dincolo de ea, m-am indreptat dincolo de ingerul Zatael si am ajuns in gradina dreptatii. Acolo am vazut, intre altele, multi arbori inalti si acoperiti de flori.

3. Parfumul lor era minunat, formele lor erau deosebite si gingase. Era de asemenea acolo pomul intelepciunii, fructele caruia deschideau mintea celui ce se hranea cu ele.

4. El era asemanator cu un tamarin si fructele sale, de o frumusete remarcabila, semanau cu ciorchinii de strugure, parfumul lor inmiresma locul de jur-imprejur. Si am strigat: Ce arbore frumos! Ce spectacol minunat!

5. Atunci ingerul Rafael, care era cu mine, mi-a raspuns: Acesta este pomul intelepciunii, din care au mancat stra-strabunicul tau si stra-strabunica ta, aceste fructe le-au deschis ochii si dupa ce au vazut ca erau goi au fost izgoniti din paradisul terestru.

Capitolul 31

1. Dupa aceea am inaintat catre marginile pamantului; acolo am vazut animale mari, cu infatisari diferite, pasari deosebite ca forma si infatisare si avand glasuri diferite.

2. La rasarit de locul unde se gaseau aceste animale, am zarit granitele pamantului si locul unde cerul se sfarsea. Portile cerului erau deschise si am vazut iesind din ele stelele. Atunci am socotit timpul la care au iesit si am notat exact numarul. Mi-am notat in acelasi timp numele lor, drumul lor mereu reinnoit, incercarile prin care trec, toate pe masura ce Uriel, care era cu mine, mi le deslusea.

3. Deoarece el mi-a aratat totul si despre toate mi-a dat cunostinta.

4. El mi-a facut cunoscut numele lor, locul lor si inrauririle pe care le au.

Capitolul 32

1. Apoi m-au condus catre miazanoapte, la marginile pamantului.

2. Si acolo la marginile lumii, am vazut o intinsa si mareata minune.

3. Am vazut portile cerului deschise, intre ele trei fiind deosebite. Prin ele ieseau vanturile de nord, parinti ai frigului, grindinei, ghetii, rouai si ploii.

4. Pe una dintre aceste porti vanturile suflau usor, dar celelalte doua suflau cu violenta si suflul lor se raspandea pe pamant.

Capitolul 33

1. De acolo, am fost condus spre apus la marginile pamantului.

2. Si am vazut trei porti, ca si la miazanoapte. Si aceste trei porti aveau aceeasi maretie.

Capitolul 34

1. Dupa aceea am fost condus spre miazazi, la marginile pamantului. Acolo existau de asemenea trei porti, prina care ieseau roua, ploaia si vantul.

2. Apoi m-am dus catre rasarit, la marginile pamantului, unde am vazut trei porti ale cerului intoarse catre rasarit si a caror deschidere era mai mica. Prin aceste porti ieseau stelele cerului, care isi urmau drumul lor neabatut catre apus; si acest drum stralucitor a fost vizibil in toate timpurile.

3. Cand le-am vazut, mi-am ridicat vocea si am laudat pe Domnul care a facut aceste corpuri luminoase si stralucitoare, pentru a arata inteligentele ingerilor si oamenilor, maretia lucrarilor Sale; pentru ca ei sa sarbatoreasca si unii si altii minunatiile puterii Sale, pentru ca ei sa glorifice lucrarile divine ale mainilor Sale si pentru ca ei sa-L laude in vecii vecilor.

Capitolul 34

1. Iata o alta viziune, a doua viziune a inteleptului, viziunea avuta de Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Mahalaeel, fiul lui Cainah, fiul lui Enos, fiul lui Seth, fiul lui Adam. Aici este inceputul acestei intelepciuni care mi s-a dat sa o deslusesc si sa o fac iubita de cei care locuiesc pe pamant. Ascultati deci si intelegeti lucrurile sfinte pe care am venit sa vi le dezvalui in prezenta lui Dumnezeu. Cei care au trait inaintea noastra au vazut in oficierea cuvantului o datorie pentru ei.

2. Iar noi care am venit dupa ei, nu am pus nici o piedica propovaduirii intelepciunii; dar niciodata in aceasta zi nu i s-a dat unei persoane ceea ce mi s-a dat mie, intelepciunea pe potriva intelegerii mele si pe masura bunului plac al lui Dumnezeu. Ceea ce am primit de la EL este intr-adevar o farama din viata eterna.

3.Aceasta invatatura a fost infatisata in 103 parabole, pe care mi-am facut datoria sa le vestesc locuitorilor acestei lumi.

Capitolul 35

1. Prima parabola. Cand adunarea celor drepti isi va arata puterea pe pamant, pacatosi vor putea fi pedepsiti si isi vor primi rasplata cuvenita pentru faradelegile lor, in fata tuturor.

2. Cand dreptatea se va manifesta inaintea celor drepti, fie ca lucrarile lor sa fie masurate de Domnul spiritelor si meritele lor sa primeasca recompensa promisa; cand lumina celor drepti si a celor alesi care traiesc pe pamant va straluci de-a strafulgerare nemuritoare, in acel moment care va fi locuinta celor pacatosi ? Unde va fi locul de odihna al celui care l-a respins pe Dumnezeu ? Oh! ar fi fost mai bine pentru el daca n-ar fi existat niciodata!

3. Cand vor fi revelate tainele gandite de cei drepti, pacatosii vor suferi o judecata severa si nelegiuitii vor fi chinuiti in fata lor.

4. Din acel moment, stapanii pamantului vor inceta de a mai avea putere si autoritate. Ei nu vor fi in stare sa priveasca sfintii in fata; caci lumina celor drepti si alesi nu poate fi asemuita decat cu cea a Domnului spiritelor.

5. Cu toate acestea, puternicii lumii nu vor fi nimiciti, ci ei vor fi predati in mainile celor drepti si sfinti.

6. Si dupa aceasta nu va mai fi mila pentru ei din partea Domnului, caci, odata cu viata, va fi trecut si timpul iertarii.

Capitolul 36

1. In acele zile, rasa sfanta si binecuvantata va cobori din inaltimea cerului si generatia sa va trai laolalta cu fii oamenilor; Enoh a primit cartile de revolta si furie, cartile de framantare si agitatie.

2. Ei nu vor capata niciodata iertare spune Domnul spiritelor.

3. Atunci un nor gros m-a ridicat si vantul m-a inaltat deasupra pamantului si m-a dus la marginile cerului.

4. Acolo am avut o alta viziune. Am vazut locuinta si locul de odihna al sfintilor. Acolo erau rugaciuni, plangeri ale copiilor oamenilor. Dreptatea curgea in fata lor ca o apa curata si iertarea se raspandea pe pamant ca o roua pretioasa. Si astfel este fiintarea lor pentru totdeauna.

5. In acest timp ochii mei nu se mai saturau privind lacasurile alesilor si locul adevarului, al credintei si al dreptatii.

6. Numarul sfintilor si alesilor lui Dumnezeu va fi fara sfarsit in toate secolele.

7. Eu am vazut locuinta lor asezata sub protectia Domnului spiritelor. Toti sfintii, toti alesii, cantau in fata Lui, stralucind ca focul; gurile lor erau pline de laude pentru Dumnezeu si buzele lor se deschideau pentru a glorifica numele Domnului spiritelor. Dreptatea era la loc de cinste in fata Lui.

8. Acolo mi-am dorit sa raman, acolo sufletul meu suspina dupa aceste lacasuri. Acolo era partea mea de mostenire, de la inceputul lumii, caci aceasta era asupra mea vointa Domnului spiritelor.

9. In acest timp eu preamaream si proslaveam numele lui Dumnezeu, prin binecuvantari si laude. Caci aceasta este spre multumirea Domnului spiritelor.

10. Mult timp ochii mei au contemplat aceste bogate locuinte si L-am laudat pe Dumnezeu zicand: Binecuvantat sa fie El, binecuvantat pentru totdeauna! De la inceputuri, dinainte de facerea lumii si pana la sfarsitul veacurilor.

11. Ce este aceasta lume? Da, toate generatiile au datoria sa Te binecuvanteze, toti aceia care nu au adormit in pulberea pamantului, ci care admira gloria Ta, care Te sarbatoresc, Te preamaresc si Te binecuvanteaza zicand: Sfant, sfant, sfant este Domnul spiritelor, care a umplut cu imensitatea Sa intreaga lume a inteligentelor.

12. Acolo ochii mei au contemplat pe toti aceia care nu au adormit in fata Lui, care L-au glorificat zicand: Binecuvantat sa fii Tu, binecuvantat sa fie numele Domnului pentru totdeauna! Si fata mea s-a schimbat pe neasteptate, incat nu am mai putut vedea.

Capitolul 37

1. Dupa aceasta am vazut mii de mii, miriade de miriade si un numar nesfarsit de oameni care stateau drepti in fata lui Dumnezeu.

2. Sub cele patru aripi ale Domnului spiritelor, pe cele patru parti, am vazut si altii in afara de primii care stateau in fata Lui. Am invatat in acest timp numele lor, pentru ca ingerii care erau cu mine mi le-au lamurit dezvaluindu-mi toate tainele.

3. Atunci am auzit vocea acelora care erau in cele patru laturi; ei preamareau pe Domnul in toata gloria Sa.

4. Prima voce preamarea pe Domnul spiritelor in toate veacurile.

5., A doua voce, pe care am auzit-o preamarea pe Cel ales si pe alesii care se framantau pentru Domnul spiritelor.

6. A treia voce pe care am auzit-o se ruga si implora pentru cei ce sunt pe pamant si care il chemau pe Domnul spiritelor.

7. A patra voce, pe care am auzit-o respingea ingerii necredinciosi si ii oprea sa se arate in fata Domnului spiritelor, pentru ca ei sa nu starneasca acuzatii impotriva locuitorilor pamantului.

8. Dupa acestea i-am cerut ingerului pacii care era cu mine sa imi desluseasca toate aceste taine. I-am zis lui: Cine sunt cei pe care i-am vazut pe cele patru laturi in jurul Domnului si carora le-am auzit si le-am scris vorbele? El mi-a raspuns: Mai intai este sfantul Mihail, ingerul cel milostiv si rabdator.

9. Apoi este sfantul Rafael, ingerul care vegheaza asupra durerilor si a vatamarilor oamenilor. Vine apoi Gabriel care vegheaza pe toti cei puternici. In sfarsit este Phanuel care vegheaza cainta si speranta celor care isi doresc sa mosteneasca viata vesnica. Acestia sunt cei patru ingeri ai lui Dumnezeu Prea-Inalt. Ale lor sunt cele patru voci pe care le-ai auzit.

Capitolul 38

1. Mai apoi am vazut tainele cerului si ale raiului cu toate partile lor si tainele faptelor oamenilor, fiecare dupa importanta si valoarea lor. Am scrutat lacasurile celor alesi, locurile de sedere ale sfintilor. Acolo, de asemenea, ochii mei au vazut toti pacatosii care au respins si tagaduit pe Domnul gloriei si care au fost la randul lor respinsi. Caci pedeapsa pentru crimele lor n-a fost inca pronuntata de Domnul spiritelor.

2. Tot acolo au mai observat ochii mei tainele trasnetelor si tunetelor, tainele vanturilor si cum se impart ele atunci cand sufla peste pamant; tainele vanturilor, a picaturilor de roua si a norilor. Am vazut locul lor de origine, locul de unde se slobozesc pentru a merge sa se sature cu pulberea pamantului.

3. Acolo am vazut camarile de unde ies vanturile inainte de a se separa; camarile grindinei, camarile zapezii, camarile norilor si chiar acel nor gros care inaintea facerii lumii plutise peste fata pamantului.

4. Am vazut in acelasi timp comurile Lunii, locul in care se nasc fazele sale, inceputul lor, reintoarcerea lor glorioasa, stralucirea lor cand mai mare, cand mai mica, cresterea lor fireasca, legaturile dintre ele, supunerea lor si ascultarea lor dupa mersul Soarelui, dupa porunca Domnului spiritelor. Oh! Numele Sau fie laudat in veacul veacurilor!

5. Dupa aceea au fost implinite cararile lunii, atat partea sa ascunsa, cat si partea sa vizibila, mergand pe cararile sale cele de zi si cele de noapte, fiecare dintre acestea intorcandu-si privirile catre Domnul spiritelor, glorificandu-L si laudandu-L fara intrerupere, cu atat mai mult cu cat laudele se fac in timpul rezervat odihnei, caci la lumina soarelui acestea se schimbau adesea, cand in binecuvantare, cand in blesteme.

6. Lumina lunii este pentru cei alesi, precum intunericul pentru cei pacatosi; aceasta este vointa lui Dumnezeu, care a deosebit lumina de intuneric cum a deosebit si spiritele oamenilor, intarind pe cele ale dreptilor prin dreptatea Sa.

7. Si nici un inger nu va trece inaintea sa, caci nici unul dintre ei nu a primit aceasta putere. Cat despre Domnul din inaltul tronului Sau, El vede toate creaturile Sale si este singur stapan in judecata lor.

Capitolul 39

1. Intelepciunea nu a putut gasi pe pamant niciun lacas unde sa isi aseze capul si pentru aceasta s-a mutat in cer.

2. Intelepciunea a coborat din cer pentru a locui cu copiii oamenilor, dar ea nu a putut gasi o locuinta. Atunci intelepciunea s-a intors in locuinta sa dumnezeiasca, printre ingerii cei sfinti. Dupa retragerea sa, s-a ivit nedreptatea si ea a gasit locuinta si a fost primita de copiii oamenilor, la fel cum este ploaia primita de desert si roaua primita de un teren uscat.

Capitolul 40

1. Am vazut o alta splendoare si stelele cerului. Am cunoscut ca toate erau chemate pe numele lor si ca ele raspundeau la chemarea Lui. Am vazut cine le punea in balanta judecatii, dupa lumina lor, dupa marimea drumurilor pe care ele le strabateau si dupa ziua in care ele trebuiau sa apara sau sa dispara. Splendoarea aduce splendoarea si miscarile lor se potrivesc celor ale ingerilor si credinciosilor.

2. Atunci l-am rugat pe ingerul care era cu mine si care mi-a lamurit aceste mistere si l-am intrebat care este numele lor. El mi-a raspuns: Domnul spiritelor te-a facut sa ai o viziune. Acestea sunt numele celor drepti, care sunt pe pamant si care cred in numele Domnului spiritelor in toate veacurile.

Capitolul 41

1. Am mai vazut si o alta aparitie deosebita prin splendoarea sa; din ea izvorau stele si deveneau stralucitoare si totusi nu se imprastia deloc.

Capitolul 42

1. A doua parabola, care se adreseaza acelora care nu recunosc numele si locuinta ingerilor si pe Domnul spiritelor.

2. Ei nu vor putea urca la cer; ei nu vor putea cobora pe pamant. Iata care va fi soarta pacatosilor care reneaga numele Domnului spiritelor; ei vor fi pastrati pentru ziua pedepsei si a razbunarii.

3. In aceasta zi, Alesul se va afla pe un tron al gloriei. El va hotari soarta lor; si intarind prin prezenta Sa spiritele celor sfinti, El va harazi cate o locuinta tuturor acelora care si-au pus increderea si iubirea lor in numele Sau sfant si glorios.

4. In acea zi, Eu imi voi aseza Alesul in mijlocul lor; si voi schimba fata cerului; si o voi acoperi de lumina pentru totdeauna.

5. Si voi schimba si fata pamantului, o voi binecuvanta in acelasi fel, precum pe toti aceia pe care i-am ales si pe care ii voi face sa locuiasca pe pamant, dar pentru aceia care au facut nedreptati, nu vor mai exista locuinte, caci eu i-am vazut si i-am insemnat. Dar pe cei drepti ii voi satura cu pacea Mea si ii voi aseza inaintea fetei Mele; pacatosii vor fi condamnati pentru totdeauna, ei vor fi stersi de pe fata pamantului.

Capitolul 43

1. Acolo l-am vazut pe Cel Batran de zile, al carui cap era ca lana alba si cu El erau si altii care aveau fete omenesti. Fata lui era plina de bunatate, ca cele ale ingerilor sfinti.

2. Atunci l-am intrebat pe unul dintre ingerii care erau cu mine si care mi-a lamurit toate tainele despre Fiul Omului. Eu l-am intrebat cine era, de unde venea si de ce il insotea pe Cel Batran de zile. El mi-a raspuns cu aceste cuvinte: ” Acesta este Fiul Omului , la care trimit toate justitiile, cu care ei locuiesc si care tine in mainile Sale cheia tuturor comorilor ascunse; caci Domnul spiritelor L-a ales si i-a harazit o stralucire mai presus de toate creaturile”.

3. Acest Fiu al omului pe care tu l-ai vazut, va smulge regii si stapanitorii din paturile lor pline de desfatari, ii va scoate de pe pamanturile lor neclintite, va pune frana stapanirii lor, va sparge dintii pacatosilor.

4. El va alunga regii de pe tronul lor si din regatele lor, pentru ca au refuzat sa Il onoreze, Sa-i ridice osanale si sa se umileasca in fata Aceluia caruia i-au fost date toate regatele. El va semana tulburare in rasa celor puternici; ii va sili sa plece in fata Lui. Intunericul va deveni locuinta lor si viermii le vor tine tovarasie in paturile lor; nici o speranta pentru ei sa iasa din acest loc desgustator, caci ei nu au chemat numele Domnului spiritelor.

5. Ei vor dispretui astrele cerului si vor ridica mainile impotriva Atotputernicului; gandurile lor intoarse doar catre pamant, pe care vor dori sa si-l faca locuinta lor vesnica; si lucrarile lor nu vor fi decat nelegiuiri. Ei isi vor pune bucuriile lor in averile lor si increderea in idoli fabricati de propriile lor maini. Ei vor refuza sa iL cheme pe Dumnezeul spiritelor; ei iL vor izgoni din templele Sale.

6. Ca si pe credinciosii care vor fi prigoniti pentru numele Domnului spiritelor.

Capitolul 44

1. In ziua aceea, rugaciunile sfintilor vor urca de la pamant pana la piciorul tronului Domnului spiritelor.

2. In ziua aceea, sfintii care locuiau sub ceruri se vor aduna si intr-o voce vor ruga, vor implora, vor celebra, vor lauda, vor glorifica numele Domnului spiritelor, in numele sangelui celor drepti varsat pentru El; si aceste rugaciuni ale dreptilor se vor ridica neintrerupt catre tronul Domnului spiritelor, pentru ca El sa faca in sfarsit dreptate si pentru ca rabdarea Sa fata de cei rai sa nu tina la nesfarsit.

3. In acest timp, l-am vazut pe Cel Batran de zile, asezat pe tronul gloriei Sale. Cartea vietii era deschisa in fata Lui si toti stapanii cerului stateau in picioare in fata Lui si in jurul Lui.

4. Atunci inimile sfintilor au fost inundate de bucurie pentru ca timpul judecatii a sosit, pentru ca rugamintile sfintilor au fost auzite si pentru ca sangele credinciosilor avea sa fie pretuit de catre Domnul spiritelor.

Capitolul 45

1. In acest timp, am zarit izvorul dreptatii care nu seaca niciodata si de unde se raspandesc o multime de raulete care sunt rauletele intelepciunii. Acesta este locul in care veneau sa bea toti cei insetati si astfel se incarcau de indata cu intelepciune si isi faceau casa lor alaturi de cei drepti. cei alesi si cei sfinti.

2. Si la acea ora, Fiul omului a fost chemat in fata Domnului spiritelor si numele Sau in fata Celui batran de zile.

3. Si inainte de facerea soarelui si a astrelor, inainte ca stelele sa fi fost asezate pe bolta cereasca, a fost chemat numele Fiului de om in fata Domnului spiritelor. El va fi bastonul celor drepti si sfinti, ei se vor sprijinii de El si astfel nu vor putea fi clintiti; El va fi lumina neamurilor.

4. El va fi speranta pentru cei a caror inima este cuprinsa de neliniste. Toti cei care locuiesc pe pamant se vor inchina in fata Lui si iL vor adora; ei iL vor sarbatori, iL vor lauda, ei vor canta laude Domnului spiritelor.

5. Astfel Alesul si Misteriosul a fost creat, inainte de facerea lumii si fiinta Sa nu va avea sfarsit.

6. El a fost prezent si a aratat sfintilor si dreptcredinciosilor intelepciunea Domnului spiritelor; caci El este Cel care a pastrat partea lor de mostenire. Caci ei au urat si au alungat departe de ei lumea cea nelegiuita, au urat lucrarile si drumurile acesteia si n-au vrut sa cheme decat numele Domnului spiritelor.

7. Astfel, prin acest nume, vor fi ei mantuiti si vointa Sa va fi viata lor. In ziua aceea, regii si puternicii de pe pamant, cei care au cucerit lumea prin forta bratelor lor, vor fi umiliti.

8. Caci in acea zi de teama si framantare, sufletele lor nu vor putea fi salvate, dar ei se vor supune acelora pe care Eu i-am ales.

9. Eu ma voi lepada de ei cum se leapada paiele in foc, cum se separa plumbul de apa. Ei vor arde in fata celor drepti, se vor ineca sub ochii sfintilor si nu va fi gasita nici macar a zecea parte din ei.

10. Dar in ziua framantarii lor, pacea se va instala pe pamant.

11. Ei vor cadea in prezenta Sa si nu isi vor mai reveni; si nu va fi nimeni sa ii poata smulge din mainile Sale si sa ii poata apara, caci ei au respins pe Domnul spiritelor si pe al Sau Mesia. Fie numele Domnului spiritelor binecuvantat.

Capitolul 46

1. Intelepciunea curge ca apa si gloria Sa este de nesecat in vecii vecilor, caci ea este puterea in toate tainele dreptatii.

2. Dar nelegiuirea trece ca o umbra, pentru ca ea nu isi poate gasi lacas, caci Alesul se tine drept in fata Domnului spiritelor si gloria Sa va dura in veacul veacurilor si puterea Sa este vesnica.

3. Cu El locuieste spiritul intelepciunii si al inteligentei, spiritul cunoasterii si puterii, spiritele celor adormiti in dreptate. El judeca si deosebeste lucrurile cele mai ascunse.

4. Nimeni nu poate pronunta un singur cuvant in fata Lui; intrucat Alesul este in fata Domnului spiritelor dupa bunul sau plac.

Capitolul 47

1. In acele zile, va fi vremea celor sfinti si alesi. Lumina zilei va salaslui in ei si splendoarea si gloria ii va lumina.

2. In zilele de framantari, toate relele vor cadea asupra pacatosilor, iar cei drepti vor triumfa in numele Domnului spiritelor.

3. Ceilalti vor intelege in sfarsit ca a venit vremea caintei si ca trebuie sa inceteze lucrarile cele rele ale mainilor lor; ei vor intelege ca nu se pot astepta la laude in fata Domnului spiritelor, dar ca ei mai pot fi inca mantuiti prin numele Sau. Domnul spiritelor va cobora mila Sa asupra lor, caci mare este iertarea Sa si dreptate este in judecatile Sale si el nu poate fi nedrept. De asemeni, cine nu se va putea cai, va pieri.

4. Nici ei nu se vor mai putea astepta la iertare din partea Mea, zice Domnul.

Capitolul 48

1. In acele zile, pamantul va inapoia din sanul sau si iadul din al sau cele ce au primit si genunile isi vor inapoia datoria.

2. El va separa dreptii si sfintii de cei rai, caci acestea vor fi pentru cei dintai zile ale iertarii si salvarii.

3. In acele zile, Alesul isi va ocupa locul pe tronul Sau si toate tainele intelepciunii si inteligentei vor izvori din gura Sa; caci Domnul spiritelor i-a dat Lui o glorie vesnica.

4. In acele zile muntii se vor cutremura ca berbecii si colinele vor salta ca niste miei satui de lapte si cei drepti vor fi ca ingerii in cer.

5. Fetele lor vor straluci de o veselie fermecatoare; caci in acele zile, Alesul va fi glorificat. Pamantul se va cutremura de fericire, cei drepti il vor locui si cei alesi il vor calca cu picioarele lor nevinovate.

Capitolul 49

1. Dupa acest timp, in chiar locul unde am vazut aceste mistere, am fost ridicat de un vartej si dus catre apus.

2. Acolo, ochii mei au zarit tainele cerului si cele ale pamantului; un munte de fier, un munte de bronz, un munte de argint, un munte de aur, un munte de metal lichid si, in fine, un munte de plumb.

3. Si l-am intrebat pe ingerul care era cu mine si i-am spus: Ce sunt aceste lucruri pe care le-am zarit?

4. Si ingerul mi-a raspuns: Toate aceste lucruri pe care tu le-ai vazut, privesc imperiul lui Mesia si sunt simbolul domniei Sale si a puterii Sale pe pamant.

5. Si acest inger al pacii mi-a raspuns in continuare: Ai rabdare inca putin timp si tu vei vedea si ti se vor arata toate lucrurile pe care le-a hotarat intelepciunea Domnului spiritelor. Acesti munti pe care tu i-ai vazut si care sunt unul de bronz, altul de fier, al treilea de argint, al patrulea de aur, al cincilea din metal lichid si, in sfarsit, al saselea de plumb, toti acesti munti, iti spun, vor fi in fata Alesului ca o prajitura cu miere in fata unui cuptor dogoritor sau ca apa care curge din inaltimea unui munte; ei se vor pravali la picioarele Sale.

6. In acele zile, oamenii nu isi vor gasi salvarea nici in aur, nici in argint.

7. Ei nu vor putea nici sa fuga nici sa se apere.

8. Atunci nu vor mai fi arme de facut din bronz, nici platose care sa le apere pieptul.

9. Fierul va fi inutil; el insusi nu va mai servi la nimic care sa nu rugineasca ori sa se strice si plumbul nu va mai fi cautat.

10. Totul va fi aruncat, totul va fi sters de pe fata pamantului, cand Alesul va apare in prezenta Domnului spiritelor.

Capitolul 50

1. Atunci, ochii mei au zarit o vale adanca a carei intrare era larga si incapatoare.

2. Toti acei care locuiesc pe pamant, in mare si pe insule, isi vor aduce aici tributurile lor, darurile lor si totusi nimic nu ii va umple adancurile. Mainile lor vor face nelegiuiri. Tot ce munca nobila a dreptilor va fi facut, pacatosii vor devora in mod rusinos. Dar ei vor pieri din fata Domnului spiritelor si chiar de pe fata pamantului. Pe cand cei drepti, ei se vor ridica si vor trai in vecii vecilor.

3. Am vazut ingeri ai pedepselor care salasuiesc aici si pregatesc uneltele lui Satan.

4. Atunci m-am adresat ingerului pacii care era cu mine si l-am intrebat pentru cine sunt aceste unelte?

5. El mi-a raspuns: Ele sunt pregatite pentru regii si puternicii pamantului; prin aceasta va trebui ca ei sa piara.

6. Dupa aceea va aparea un templu preamarit, in care alesii si dreptii se vor uni pentru a nu mai fi niciodata despartiti, prin virtutea numelui Domnului spiritelor.

7. Acesti munti nu vor mai dainui in prezenta Sa, nici pamantul si nici colinele; ci ele se vor surpa in fata Lui, precum niste izvoare de apa vie. Dreptii vor fi atunci eliberati de prigoana pacatosilor.

Capitolul 51

1. Atunci am vazut o alta parte a pamantului, spre care m-am intors; si am zarit o vale adanca plina de foc.

2. In aceasta vale erau condusi regii si stapanii.

3. Acolo, ochii mei au vazut unelte de cazna si lanturi dintr-un fier lipsit de greutate.

4. Atunci l-am intrebat pe ingerul pacii care era cu mine si i-am spus lui: Pentru cine sunt pastrate aceste lanturi si aceste unelte de schingiuire?

5. El mi-a raspuns: Toate aceste cazne sunt pregatite pentru armata lui Azazyel; acesta este locul in care ostenii sai nelegiuiti vor fi aruncati pe pietre ascutite; asa a vrut Domnul ostirilor.

6. Cat priveste pe Mihail, Gabriel, Rafael, Phanuel , ei vor fi recunoscuti in acea zi; si ei vor primi insarcinarea de a arunca in cuptorul dogoritor ingerii razvratiti; astfel va fi razbunat Domnul spiritelor; in acest fel vor fi pedepsite crimele lor; caci ei s-au facut uneltele si servitorii lui Satan; ei au fost ademenitorii celor care au locuit pe pamant.

7. In acea zi, Dumnezeu va da semnalul caznelor; camarile apelor care sunt pe cer se vor dechide ca si izvoarele care sunt sub cer si sub pamant.

8. Toate apele, atat cele de sus, cat si cele de jos, se vor amesteca.

9. Apa de sus va indeplini rolul barbatului.

10. Apa de jos cea a femeii; toti aceia care locuiesc pe pamant, toti aceia care locuiesc sub hotarele cerului, toti, spun eu, vor fi nimiciti.

11. Ei vor intelege, prin marimea pedepsei, marimea nelegiuirii lor si ei vor pieri.

Capitolul 52

1. Si apoi Cel Batran de zile s-a cait si a spus: Este fara rost ca am distrus pe toti locuitorii pamantului.

2. Si El a facut legamant pe marele Sau nume zicand: Nu, eu nu ma voi mai purta asa cu locuitorii pamantului.

3. Ci eu voi aseza un semn pe cer si el va fi o marturie intre ei si mine, pentru vesnicie, pentru toate timpurile cat vor mai dura cerul si pamantul.

4. Mai mult, iata ce am hotarat: daca ii voi mai prinde pacatuind, ma voi servi de ingeri ca de niste unelte ale razbunarii in ziua de durere si de tulburare si mania mea va apasa greu asupra lor, a spus Domnul spiritelor.

5. O! regi, O! puternici ai acestei lumi, voi veti vedea pe Alesul meu asezat pe tronul gloriei mele; El ii va judeca pe Azazyel, pe toti partasii si toata ceata lui in numele Domnului spiritelor.

6. Acolo am vazut cetele ingerilor in mijlocul caznelor inchisi in capcane de fier si de bronz. Atunci am intrebat pe ingerul pacii care era cu mine: catre cine merg toti acesti prizonieri?

7. El mi-a spus: Catre alesii lor si copiii lor prea iubiti, pentru ca ei sa fie cu totii aruncati in adancurile vaii.

8. Si aceasta vale va fi plina de alesii lor si de iubitii lor, ale caror zile s-au terminat, fara indoiala, dar ale caror zile de ispasire nu vor avea niciodata sfarsit.

9. Atunci printii se vor aduna si vor unelti impreuna. Principii de la rasarit dintre parti si mezi isi vor alunga regii, stapaniti de ganduri tulburi si de greseli. Ei ii vor rasturna de pe tronurile lor, sarind ca leii din barlogul lor si ca lupii infometati in mijlocul turmei.

10. Ei se vor napusti si vor calca sub pasii lor pamantul alesilor lor. Pamantul alesilor lor se va intinde in fata lor; cuibul, calea si orasul inteleptului Meu va opri caii lor. Ei se vor ridica pentru a se nimici unul pe celalalt ; dreapta lor va capata putere si nici un om nu va mai recunoaste pe fratele sau sau pe prietenul sau.

11. Nici pe tatal sau, nici pe mama sa, pana cand numarul mortilor va fi implinit prin moartea lor si pedeapsa lor. Si asa se va face dreptate.

12. In acele zile, genunea isi va dechide gura sa mistuitoare si va inghiti pacatosii care vor disparea astfel din tara celor alesi.

Capitolul 53

1. Dupa aceea, am vazut o alta multime de care de lupta si aceste care erau pline de razboi.

2. Aplecati in batalia vanturilor, ei veneau dinspre rasarit, apus si miazazi.

3. Se auzea de departe zgomotul carelor lor in involburare.

4. Si acest zgomot era asa de mare, incat sfintii l-au auzit din cer; coloanele si temeliile Pamantului s-au zguduit si zgomotul a rasunat in acelasi timp, din marginile pamantului si pana la acelea ale cerului.

5. Atunci toti s-au inchinat si l-au venerat pe Domnul spiritelor.

6. Asa se sfarseste a doua parabola.

Capitolul 54

1. Atunci am inceput sa fauresc a treia parabola despre cei drepti si cei alesi.

2. Fiti binecuvantati cei drepti si cei alesi, caci destinul vostru este glorios.

3. Dreptii vor sta in lumina soarelui si alesii in lumina vietii vesnice, a acelei vieti in care zilele nu cunosc scadere; zilele sfintilor nu vor putea fi numarate; ei au cercetat lumina, ei au gasit dreptatea Domnului spiritelor.

4. Pacea fie deci sfintilor prin Domnul lumii.

5. Din acel moment se va spune ca dreptii cauta in cer tainele dreptatii si partea din mostenirea care le-a fost promisa prin credinta. Caci ei s-au ridicat precum soarele peste pamant si intunericul a disparut. Acolo va fi lumina fara sfarsit si zile nenumarate. Intunericul se va imprastia si lumina va spori in fata Domnului spiritelor; lumina dreptatii va straluci peste ei cu o maretie fara asemanare.

Capitolul 55

1. In acele zile, ochii mei au luat seama la tainele fulgerelor si tunetelor si la rostul lor.

2. Ele stralucesc cand pentru a binecuvanta, cand pentru a blestema, urmand vointa Domnului Spiritelor.

3. Am inteles de asemenea, secretele tunetelor, cand tuna din cer si rasuna pe pamant.

4. Am mai vazut locuintele de pe pamant. In ceea ce priveste tunetele, chiar daca uneori bubuie pentru a anunta pacea si pentru a binecuvanta, el bubuie adesea si pentru a anunta nenorocirea, urmand vointa Domnului spiritelor.

5. Dupa aceea am inteles toate secretele trasnetelor si fulgerelor. Si unul si altul anunta lumii binecuvantarea si rodnicia.

Capitolul 56

1. In a paisprezecea zi din cea de a saptea luna a celui de-al cincisutelea an al lui Enoh, am trait in aceasta parabola; ca cerul cerurilor a fost zguduit si ca stapanii prea inalti si mii de mii si miliarde de miliarde de ingeri erau intr-o stare de mare framantare. Si privind, l-am vazut pe Cel Batran de zile asezat pe tronul sau de glorie si inconjurat de ingeri si de sfinti. Am fost prins de o mare spaima si ca lovit de neputinta, picioarele mi s-au muiat si am cazut prosternat cu fata la pamant. Atunci ingerul Mihail, unul din ingerii sfinti, a fost trimis pentru a ma ridica.

2. Si cand am fost pe picioare, mi-am recapatat simturile pe care le pierdusem, neputand suporta aceasta viziune mult prea strasnica pentru nevolnicia mea si aceasta framantare si tresarire a cerului.

3. Atunci sfantul Mihail mi-a zis: De ce te tulburi de aceasta viziune?

4. Pana astazi a fost timpul indurarii Sale si El a fost milostiv si rabdator fata de locuitorii pamantului.

5. Dar cand vor veni ziua si puterile, pedeapsa si judecata pe care Domnul spiritelor a pregatit-o pentru aceia care se inclina in fata judecatii drepte, ca si pentru aceia care tagaduiesc judecata dreapta si pentru aceia care iau in desert numele Lui.

6. Acea zi va fi pentru cei alesi o zi de unire, iar pentru pacatosi o zi de pedeapsa.

7. In acea zi, vor fi facuti sa iasa pentru a se hrani cu cei rai, doi monstri periculosi, unul barbatesc, unul femeiesc; cel femeiesc se numeste Leviathan, el locuieste in maruntaiele marii, la izvoarele apelor.

8. Monstru barbatesc se numeste Behemoth, el se invarte intr-un desert invizibil.

9. Numele sau era Dendagin, la rasarit de gradina unde vor locui alesii si dreptii si unde a fost asezat stramosul meu, al saptelea dupa Adam, primul om creat de Domnul spiritelor.

10. Atunci am intrebat pe celalalt inger care mi-a aratat puterea acestor monstri si cum au fost ei separati chiar in aceasi zi pentru a fi aruncati, unul in fundul marii, iar celalat in adancul unui desert.

11. Si el mi-a spus: O, fiu de om, tu vrei sa stii lucrurile misterioase si ascunse.

12. Si ingerul pacii care era cu mine mi-a spus: acesti doi monstri sunt creaturi ale puterii divine, ei ii vor devora pe aceia care vor fi osanditi prin razbunarea lui Dumnezeu.

13. Atunci copiii vor cadea cu mamele lor, fiii cu tatii lor.

14. Si ei vor primi pedeapsa pe care ei o merita si justitia lui Dumnezeu va fi implinita, dar dupa aceasta judecata va veni ora indurarii si a unei mari rabdari.

Capitolul 57

1. Atunci, celalalt inger care era cu mine mi-a vorbit.

2. Si mi-a aratat primele si ultimile taine ale cerului si ale pamantului.

3. Pe marginile cerului si in temeliile sale, in lacasurile vanturilor.

4, El mi-a aratat cum suflurile lor sunt impartite si cumpanite, in ce mod vanturile si izvoarele sunt impartite dupa taria si abundenta lor.

5. El m-a facut sa vad stralucirea luminii Lunii, ca aceasta este o putere a dreptatii, felul in care stelele se impart intre ele si ce nume este propriu fiecareia.

6. El mi-a aratat cum se recunosc tunetele intre ele, prin greutatea lor, prin taria lor si prin puterea lor.

7. Am cunoscut felul in care aceste bice ceresti asculta de vointa divina. Am aflat ca lumina nu se poate separa de trasnet si ca desi unul si celalat au fost uniti prin spirite diferite, ei nu pot fi totusi despartiti.

8. Deoarece cand trasnetul strabate norii, tunetul bubuie, dar spiritele lor se opresc la momentul oportun si restabilesc echilibrul corect, tezaurele lor sunt atat de numeroase ca firele de nisip. Si unul si altul se linistesc cand trebuie si dupa imprejurari isi aduna forta sau o dezlantuie.

9. In acelasi fel, spiritul marii este puternic si tare, cu acelasi prisos de putere cu care isi retrage apele in sine insasi, ea se arunca apoi inainte si se napusteste asupra muntilor. Spiritul chiciurei este ingerul sau, spiritul grindinei este asemenea unui inger bun, la fel ca si cel al zapezii, din cauza fortei sale; si se afla in primul rand un alt spirit care le face sa se ridice ca un fum si numele sau este prospetime.

10. Spiritul norilor nu locuieste laolalta cu cele despre care am vorbit, ci el are o locuinta numai a sa, mersul sau se petrece in splendoare.

11. Pe lumina si intuneric, iarna sau vara, locul unde el se aseaza este stralucitor si ingerul sau este intotdeauna luminos.

12. Spiritul picaturilor de roua isi face locuinta sa chiar pe marginile cerului, asezarea sa este invecinata cu aceea a ploii: puterea sa se arata atat in timpul iernii, cat si in timpul verii. Cat priveste norii, iata originea lor: este creat mai intai un nor gros, lui i se alatura multi altii, curand ei se aduna purtand ploaia in flancurile lor umede, atunci apare ingerul, el deschide camarile de sus si ploaia este astfel creata.

13. Acelasi lucru se intampla cand ploaia se revarsa pe suprafata pamantului, cand ea se va uni cu toate apele care curg la sanul sau, dupa ce au fost fecundate, caci apele sunt hrana pamantului, aceasta fiind vointa Atotputernicului.

14. Iata de ce exista masuri ale ploii si ingerii care o insotesc o raspandesc cu masura dreapta.

15. Am vazut toate aceste minunatii, tot asa ca si gradina celor drepti.

Capitolul 58

1. In acele zile am vazut ingeri care tineau lungi funii si care purtati pe aripile lor usoare, zburau catre miazanoapte.

2. Si l-am intrebat pe inger de ce aveau in maini aceste funii lungi si de ce zburau. El mi-a raspuns: Ei se duc sa masoare.

3. Ingerul care era cu mine mi-a mai spus: Acestea sunt masurile dreptilor, ei vor pune funiile dreptilor pentru ca ei sa se sprijine pe numele Domnului spiritelor pentru totdeauna.

4. Alesii vor incepe sa locuiasca cu Alesul.

5. Iata masurile care vor fi date credintei si care vor adeveri cuvintele dreptatii.

6. Aceste masuri vor fi toate secretele din adancurile pamantului.

7. Si toti care au pierit in desert, care au fost devorati de pesti de mare sau de fiarele salbatice, vor reveni plini de speranta in ziua celui Ales, caci nimeni nu va pieri in fata Domnului spiritelor, nimeni nu poate pieri.

8. Si toti cei care erau in cer au primit vaza si bucurie, glorie si splendoare.

9. Ei vor lauda prin vocea lor Alesul Lui Dumnezeu si Il vor proslavi si lauda cu intelepciune si vor vadi intelepciunea lor in vorbe si in spiritul vietii.

10. Atunci Domnul spiritelor va aseza pe Alesul Sau pe tronul gloriei Sale.

11. Pentru ca el sa judece toate lucrarile sfintilor din inaltul cerurilor si sa puna actiunile lor in balanta justitiei. Si El isi va ridica fata pentru a intelege drumurile tainuite pe care ei le-au urmat, increzatori in numele Domnului spiretelor ca si inaintarea lor pe caile dreptatii.

12. Toti isi vor unii vocile, Il vor binecuvanta, Il vor lauda, Il vor proslavi si vor celebra numele Domnului spiritelor.

13. Si El va chema in tribunalul Sau pe toti puternicii vazduhului, pe toti sfintii, heruvimii, serafimii si ophanimii, pe toti ingerii puterii, toti ingerii dominatiei, adica ingerii Alesului si ai celorlalti puternici care in prima zi pluteau deasupra apelor.

14. Cu o voce unanima ei vor proslavi, vor lauda, vor glorifica, vor preamari aceste spirite credincioase, aceste spirite ale iertarii, aceste spirite ale dreptatii si pacii, aceste spirite ale bunavointei; toti vor striga laolalta: Binecuvantat sa fie El! Numele Domnului spiritelor, fie binecuvantat! Toti aceia care nu au adormit il vor lauda in ceruri.

15. Toti il vor lauda, sfintii din cer, alesii care traiesc in gradina si toate spiritele luminii in stare sa binecuvinteze, sa laude si sa proslaveasca, sa sarbatoreasca numele Sau sacru; tot ce e carne si tot ce e putere va lauda si va sarbatori numele Sau, in veacul veacurilor.

16. Caci mila Domnului spiritelor este mare, mare este rabdarea Sa si El a aratat lucrarile Sale, puterea Sa si tot ce este El sfintilor si alesilor, in numele Domnului spiritelor.

Capitolul 59

1. Domnul a poruncit regilor, printilor, puternicilor si tuturor celor care locuiesc pe pamant si le-a spus: Deschideti ochii, ridicati fruntile voastre catre cer si incercati sa iL intelegeti pe Cel Ales!

2. Si Domnul spiritelor s-a asezat pe tronul sau de glorie.

3. Si spiritul dreptatii s-a raspandit in jurul Lui

4. Vorbele din gura Sa vor nimici pe toti pacatosii si pe toti nelegiuitii, nici unul dintre ei nu va mai trai in fata Lui.

5. In acea zi, regii, principii, cei puternici si cei care stapanesc pamantul, se vor ridica, vor vedea si vor intelege, ei Il vor vedea asezat pe tronul de glorie ca si pe sfintii din fata Lui care vor fi judecati dupa dreptatea Sa.

6. Si nimic din ce se va spune in fata Lui nu va fi zadarnic.

7. Atunci ii va cuprinde tulburarea, ei vor fi asemenea unei femei cuprinsa de durerile facerii, ale carei munci sunt chinuitoare, a carei eliberare este grea.

8. Ei se vor uita unii la altii si in uimirea lor isi vor cobora fata.

9. Si ei vor fi zguduiti de groaza, cand vor vedea Fiul unei femei asezat pe tronul Sau de glorie.

10. Atunci regii, principii si toti stapanitorii pamantului vor sarbatori pe Acela care ii conduce pe toti, pe Acela care era ascuns. Caci de la inceputuri, Fiul omului a fost ascuns. Prea Inaltul L-a pastrat in apropierea gloriei Sale si nu L-a aratat decat alesilor.

11. Acesta este Cel care i-a adunat pe sfinti si pe cei alesi si toti alesii vor fi de asemenea in fata Lui in acea zi.

12. Toti regii, principii, cei puternici si acei care conduc pe pamant se vor prosterna in fata Lui si il vor adora.

13. Ei isi vor pune speranta lor in Fiul omului, ii vor adresa rugaciunile lor si vor invoca mila Sa.

14. Atunci Domnul spiritelor se va grabi sa ii goneasca din fata ochilor Sai. Fetele lor se vor umple atunci de mirare si se vor acoperi de o apasare intunecata. Apoi, ingerii pedepselor divine ii vor apuca si razbunarea lui Dumnezeu se va lasa asupra acelora care i-au progonit pe copii si sfinti. Pilda teribila pentru sfinti si pentru alesi, care se vor bucura de aceasta dreptate fara limita, caci mania Domnului spiritelor va starui asupra lor.

15. Atunci spada Domnului spiritelor se va satura de sangele celor rai, dar sfintii si alesii vor fi salvati in acea zi si nu vor mai avea in fata ochilor jocurile celor rai si nelegiuiti.

16. Dumnezeul spiritelor va pluti singur in viitor asupra lor.

17. Si ei vor locui cu Fiul omului, ei vor manca, vor dormi, se vor scula cu El in veacul vecilor.

18. Sfinitii si alesii se vor ridica de la pamant, ei vor inceta sa isi mai coboare privirea, in semn de supunere si umilire, ei vor fi imbracati cu un nou vesmant de viata. Acest vesmant al vietii lor este comun cu cel al Domnului spiritelor, in prezenta Sa vesmantul vostru nu se va invechi deloc si faima voastra nu va apune nicicand.

Capitolul 60

1. In acele zile, regii cei puternici si cei ce stapanesc pamanturile, ii vor implora pe ingerii care le vor imparti pedepsele ceresti sa le dea ragaz, pentru a se prosterna in fata Domnului spiritelor si pentru a-L adora si a-si marturisi pacatele.

2. Ei iL vor lauda si sarbatori pe Domnul spiritelor zicand: Fie binecuvantat Domnul spiritelor, Regele regilor, Printul printilor, Domnul domnilor, Domnul gloriei, Domnul intelepciunii !

3. El va dezvalui toate secretele.

4. Puterea Ta este in veacul veacurilor, ca si gloria Ta.

5. Tainele Tale sunt adanci si nenumarate si dreptatea Ta este fara margini.

6. Ah ! Noi vedem acum ca trebuie sa sarbatorim si sa laudam pe Regele regilor, Cel care este Stapanul deplin al tuturor lucrurilor.

7. Si ei vor spune: Cine ne-a dat noua o usurare a relelor noastre pentru a sarbatori, pentru a lauda, pentru a binecuvanta, pentru a marturisi pacatele noastre si crimele noastre in prezenta gloriei Sale ?

8. Usurarea pe care noi o cerem este doar de cateva clipe si totusi nu o putem obtine; luminile noastre s-au stins pe veci si bezna ne va invalui pentru totdeauna.

9. Caci noi nu ne-am destainuit Lui, nu am sarbatorit numele Regelui regilor, nu L-am glorificat pe Domnul in toate lucrarile Sale, ci noi ne-am increzut in puterea noastra si in sceptrul gloriei noastre.

10. De asemenea, in ziua durerii si spaimei, El nu ne va salva si noi nu ne vom gasi niciodata odihna. Noi intelegem acum, Domnul este credincios in toate lucrarile Sale, in dreptatea Sa.

11. In judecatile Sale, El nu tine cont de absolut nimeni; si iata ca suntem departati din preajma Sa din cauza lucrarilor noastre rele.

12. Pacatele noastre sunt prea bine cantarite !

13. Apoi ei si-au spus unii altora: Sufletele noastre sunt saturate de bogatiile nedreptatii.

14. Si iata ca ele nu ne sunt de nici un folos in acest moment in care noi coboram in flacarile infernului.

15. Atunci fetele lor se vor acoperi de umbre si de buimaceala in prezenta Fiului omului si ei vor fi alungati departe de El, caci in fata Lui spada justitiei s-a ridicat pentru a-i nimici.

16. Si Dumnezeu a zis: Iata, aceasta a hotarat judecata Mea impotriva printilor, regilor, celor puternici si celor care au stapanit pamantul.

Capitolul 61

1. Am mai avut si alte viziuni in acest loc pustiu. Am auzit vocea ingerului care mi-a zis: Iata ingerii care au coborat din cer pe pamant; care au aratat secretele lor fiilor oamenilor si i-au invatat sa cunoasca nedreptatea.

Capitolul 62

1. In timpul acela, Noe a vazut pamantul stricandu-se si amenintat de ruina.

2. Din aceasta cauza el a pornit la drum si s-a indreptat catre marginile pamantului, in partea locuintei stramosului sau Enoh.

3. Si Noe striga de trei ori cu o voce amara: Asculta-ma, asculta-ma, asculta-ma ! Si el i-a mai zis: Spune-mi ce se petrece pe pamant, caci el sufera si este rau zbuciumat; sigur eu voi pieri odata cu el.

4. Intr-adevar, era o mare tulburare pe pamant si o voce s-a facut auzita din cer. Am cazut cu fata la pamant; atunci stramosul meu Enoh aparu si se aseza in fata mea.

5. Si el mi-a zis: De ce m-ai strigat cu o voce asa de amara si atat de jalnica ?

6. Domnul a hotarat, prin judecata Sa, ca toti locuitorii pamantului sa piara, pentru ca ei cunosteau toate tainele ingerilor, pentru ca ei aveau in mainile lor puterea raufacatoare a demonilor, puterea magiei si ei au creat idoli peste tot pamantul.

7. Ei au invatat cum se trage argintul din pulberea pamantului, cum se gasesc in pamant filoane metalice, caci plumbul si cositorul nu sunt fructe ale pamantului, ci trebuie sa mergi sa le cauti pana in maruntaiele sale.

8. Si un inger a fost pus sa ii pazeasca, iar el s-a lasat ademenit.

9. Atunci stramosul meu Enoh m-a prins de mana si ridicandu-ma, mi-a spus: Caci eu l-am intrebat pe Domnul despre aceasta tulburare a pamantului si El mi-a raspuns: ei au umplut paharul nelegiuirilor si dreptatea Mea cere razbunare! Ei au cercetat astrele si au cunoscut ca pamantul va pieri cu toti locuitorii sai. Ei nu vor gasi loc de refugiu, in vecii vecilor.

10. Ei au dezvaluit taine pe care oamenii nu trebuiau sa le cunoasca; iata pentru ce vor fi judecati, dar pentru tine, fiul meu, Domnul spiritelor cunoaste curatia ta si nevinovatia ta. El stie ca tu condamni dezvaluirea acestor taine.

11. Domnul, primul dintre sfinti, a pastrat numele tau intre cele ale sfintilor; El te va pastra curat intre decazutii locuitori ai pamantului. El iti va da pentru urmasii tai regate si o mare glorie; si el va naste din tine o rasa de drepti si de sfinti al caror numar va fi fara sfarsit.

Capitolul 63

1. Dupa aceea, el mi-a aratat ingerii pedepselor ceresti care se pregateau sa vina sa dea apelor pamantului toata violenta lor,

2. pentru ca ei sa serveasca dreptatii lui Dumnezeu si ca ei sa aduca osanda meritata de toti aceia care locuiesc pe pamant.

3. Si Dumnezeul spiritelor le-a interzis ingerilor sa vina vreunul in ajutorul oamenilor.

4. Caci acesti ingeri conduceau forta apelor. Atunci eu m-am retras din preajma lui Enoh.

Capitolul 64

1. In acele zile, cuvintele Lui Dumnezeu s-au facut auzite in urechile mele, ele spuneau: Noe, iata, viata s-a ridicat pana la mine, o viata de crime, o viata plina de iubire si dreptate.

2. Deja ingerii zidesc inchisori si indata ce ei isi vor termina lucrul, Eu iti voi intinde mana Mea si te voi pastra.

3. Din tine va rasari un sambure de viata care va reface pamantul, pentru ca el sa nu ramana gol. Eu voi adeveri rasa ta inaintea mea; si rasa acelora care vor locui cu tine va fi binecuvantata si se va inmulti pe fata pamantului prin virtutea numelui Domnului.

4. Cat priveste acei ingeri care au savarsit nelegiuiri, ei vor fi inchisi si azvarliti in aceasta vale arzatoare, pe care stramosul meu Enoh mi-a aratat-o catre apus, unde se afla muntii de aur, argint, fier, metal lichid si cositor.

5. Eu am vazut aceasta vale si acolo se afla o mare ravaseala si apele se involbureaza.

6. Si dupa ce s-au facut toate acestea, s-a raspandit o masa curgatoare de foc, un miros puternic de pucioasa, cu ape involburate; si valea ingerilor vinovati de ispita ardea in adancul acestui pamant.

7. In aceasta vale s-au scurs si fluviile de foc in care erau aruncati ingerii, care i-au dus in greseala pe locuitorii pamantului.

8. In acele zile, ele vor ajuta tamaduirea sufletelor si corpurilor regilor, puternicilor, celor mari si a celor care locuiesc pe pamant, iar pe de alta parte, ele vor ajuta la pedepsirea spiritelor.

9. Spiritele lor vor fi la bunul plac, pentru ca ei sa fie judecati in corpurile lor, dat fiind ca l-au tagaduit pe Domnul spiritelor si ca desi au stiut de pedepsele care ii amenintau, totusi nu au chemat numele Lui cel sfant.

10. Si asa cum corpurile lor vor fi supuse unor cazne groaznice, in acelasi fel, sufletele lor vor suporta o pedeapsa vesnica.

11. Caci Cuvantul Domnului spiritelor a fost totdeauna implinit.

12. Judecata Sa va cadea peste ei, pentru ca s-au increzut in desfatarea corpurilor lor si pentru ca l-au tagaduit pe Domnul spiritelor.

13. In acele zile, apele acestei vai vor fi schimbate, cand ingerii vor fi judecati, focul din aceste izvoare va dobandi o noua tarie.

14. Si cand ingerii vor urca, apele din aceste izvoare se vor raci dupa ce au fost infierbantate. Atunci l-am auzit pe Sfantul Mihail care mi-a spus: Judecata pe care o vor indura ingerii ii ameninta la fel pe regi, pe principi si pe toti cei care stapanesc pamantul.

15. Caci aceste ape, dand viata spiritelor ingerilor, vor da moarte trupurilor lor. Dar ei nu vor intelege, ei nu vor crede ca aceste ape racoritoare se pot schimba intr-un jeratic dogoritor care va arde pe veci.

Capitolul 64

1. Dupa aceea stramosul meu Enoh mi-a dat de stire asupra tuturor tainelor cuprinse in cartea sa si mi-a deslusit pildele care i-au fost aratate in mijlocul cuvintelor cartii.

2. In acest timp, Sfantul Mihail a raspuns si a spus lui Rafael: Spiritul meu se ridica si se tulbura contra judecatii secrete impotriva ingerilor, cine va putea sa suporte oare o judecata atat de aspra, care nu va fi niciodata schimbata, care trebuie sa ii piarda pentru totdeauna ?

3. Sentinta a fost pronuntata contra lor de catre cei care i-au facut sa iasa in felul acesta. Si stand inaintea Domnului spiritelor, Sfantul Mihail a raspuns si a spus catre sfantul Rafael: Ce inima nu ar fi deloc tulburata, ce spirit nu ar avea mila ?

4. Apoi Sfantul Mihail i-a vorbit lui Rafael: Eu nu ii apar deloc in fata Domnului, caci ei L-au jignit pe Domnul spiritelor purtandu-se ca niste zei, de aceea justitia suprema va cobora asupra lor pentru vecie.

5. Nici un inger nevinovat, nici un om nu ii va simti asprimea, doar aceia singuri care sunt vinovati si care vor fi pedepsiti pentru totdeauna.

Capitolul 65

1. Dupa aceasta, ei vor fi izbiti de uimire si de groaza din cauza judecatii pronuntate asupra lor, ca pedeapsa pentru cele aratate locuitorilor pamantului.

2. Iata numele vinovatilor: Primul dintre toti este Semiaza, al II-lea Arstikifa, al III-lea Armen, al IV -lea Kakabael, al V-lea Tur-el, al VI-lea Rumiat, al VII-lea Dan-el, al VIII-lea Nukael, al IX -lea Baruq-el, al X-lea Azaz-el, al XI-lea Armers, al XII-lea Batar-ial, al XIII-lea Basasael, al XIV-lea Auan-el, al XV-lea Tur-ial, al XVI-lea Simatsiel, al XVII-lea Letar-el, al XVIII-lea Tumael, al XIX-lea Tar-el, al XX-lea Rumael, al XXI-lea Izezeel.

3. Acestea sunt numele printilor ingerilor vinovati. Iata acum numele capeteniilor peste o suta, ale capeteniilor peste cincizeci si ale capeteniilor peste zece.

4. Numele primului este Yekum. Acesta este cel care a ademenit pe toti fiii ingerilor sfinti, cel care i-a pus sa coboare pe Pamant pentru a procrea copii cu fiintele umane.

5. Numele celui de-al doilea este Kesabel, care a inspirat ganduri rele fiilor ingerilor si ii va pune sa-si intineze corpurile lor imperechindu-se cu fiicele oamenilor.

7. Acesta este cel care a ispitit-o pe Eva si le-a aratat fiilor oamenilor uneltele care dau moartea: platosa, scutul, spada si tot ce poate da sau ocoli moartea.

8. Aceste unelte au trecut din mainile sale in cele ale locuitorilor Pamantului si acolo au ramas pentru totdeauna.

9. Numele celui de-al patrulea este Tenemue; acesta este cel care i-a invatat pe fiii oamenilor ce-i amaraciunea si desfatarea.

10. Si care le-a dezvaluit toate secretele unei false intelepciuni.

11. El i-a invatat sa scrie si le-a aratat cum sa foloseasca cerneala si hartia.

12. De asemenea, prin el s-au vazut inmultindu-se cei care s-au ratacit, in ciuda falsei lor intelepciuni, de la facerea lumii si pana in aceasta zi.

13. Caci oamenii nu au fost creati pentru a-si inscrie credinta lor pe hartie cu ajutorul cernelii.

14. Ei au fost facuti pentru a fi in curatenie si dreptate deopotriva cu ingerii.

15. Ei nu ar fi cunoscut moartea care nimiceste totul; aceasta pentru ca puterea devoreaza.

16. Ei nu vor pieri decat din cauza prea marii lor stiinte.

17. Numele celui de-al cincilea este Kasaide; acesta este cel care a aratat copiilor oamenilor toate artele diavolesti si raufacatoare.

18. Aceste mijloace infame de a omori un copil in pantecele mamei sale, aceste arte care se practica prin muscatura de sarpe, prin puterea, in mijlocul zilei, din samanta sarpelui ce se numeste Tabaet.

19. Astfel este numarul lui Kesbel, principalul juramant pe care Atotputernicul, din sanul gloriei Sale, l-a aratat ingerilor.

20. Numele sau este Beka. Acesta i-a cerut sfantului Mihail sa ii dezvaluie numele secret, pentru a avea inteligenta si pentru a tine minte legamantul de temut al lui Dumnezeu si sa ii faca sa tremure la auzul acestui nume si al acestui legamant, pe aceia care au aratat oamenilor toate secretele primejdioase.

21. Acesta este, intr-adevar, misiunea magica a acestui legamant, el este de temut si fara mila.

22. Si el a dat acest legamant al lui Aka, in mainile sfantului Mihail.

23. Iata rezultatele acestui legamant:

24. Prin puterea sa magica, cerul a fost despartit de ape inainte de crearea lumii.

25. Prin el, pamantul s-a ridicat deasupra si din partile ascunse ale colinelor tasnesc izvoare limpezi, de la crearea lumii si pentru totdeauna.

26. Prin acest legamant , marea a fost asezata intre granitele sale si pe fundamentele sale.

27. El a pus fire de nisip pentru a o opri la vreme de furie si niciodata ea nu va putea depasi aceasta limita. Prin acest legamant de temut, a fost scobita genunea si ea isi pastreaza locul pentru vecie.

28. Prin acest legamant, soarele si luna isi fac fiecare drumul lor mereu reinnoit, fara a se abate niciodata de la calea care le-a fost harazita.

29. Prin acest legamant, stelele isi urmeaza calea lor eterna.

30. Si cand sunt ele strigate pe numele lor, ele raspund:Iata-ma!

31. Prin acest legamant, vanturile conduc apele, toate au spiritul lor propriu care stabileste intre ele o fericita armonie.

32. Acolo se pastreaza izvoarele tunetelor si fulgerarea trasnetelor.

33. Acolo sunt pastrate izvoarele grindinei si ghetii, izvoarele zapezii, ploii si ale picaturilor de roua.

34. Toti acesti ingeri vor pastra si vor binecuvanta numele Domnului spiritelor.

35. Ei il vor sarbatori prin toate felurile de laude si Domnul spiritelor ii va sprijini, ii va incuraja in aceste fapte de multumire si ei vor proslavi, vor sarbatori si vor glorifica numele Domnului spiritelor in vecii vecilor.

36. Si acest legamant va fi adeverit pentru ei si drumul lor va fi aratat si nimic nu ii va putea impiedica sa-l urmeze.

37. Mare va fi bucuria lor.

38.Ei il proslavesc, il sarbatoresc, il glorifica, pentru ca taina Fiului omului le-a fost aratata.

39. Si el va fi asezat pe un tron de glorie si lui i-a fost pastrata partea cea mai mare a judecatii. Pacatosii vor disparea si vor fi nimiciti de pe fata pamantului, iar aceia care i-au ademenit vor fi legati in lanturi pentru totdeauna.

40. Dupa gradele lor de vinovatie ei vor fi dati diferitelor cazne, in ceea ce priveste lucrarile lor, ele vor disparea de pe fata pamantului si din acel moment nu va mai fi cine sa ispiteasca pentru ca s-a ivit Fiul omului asezat pe tronul sau de glorie.

41. Toate nedreptatile vor inceta, tot raul va disparea din fata Sa si Cuvantul, Fiului omului, va fi singur in fata Domnului spiritelor.

42. Iata a treia parabola a lui Enoh.

Capitolul 67

1.Dupa aceasta, numele Fiului omului, traind cu Domnul spiritelor , a fost preaslavit de locuitorii pamantului.

2. El a fost laudat in carele lor si a fost sarbatorit in mijlocul lor

3. De la acest moment, eu nu m-am mai vazut in mijlocul copiilor oamenilor, ci am fost asezat intre doua spirite, intre miazanoapte si apus, unde ingerii au primit funii pentru a masura locul harazit dreptilor si alesilor.

4. Acolo am vazut pe primii patriarhi, sfintii care locuiau in aceste locuri frumoase pentru eternitate.

Capitolul 68

1. Dupa aceea spiritul meu s-a ascuns si si-a luat zborul spre ceruri. Am vazut fii de ingeri sfinti mergand pe un foc arzator, vesmintele lor erau albe si fetele lor transparente precum cristalul.

2. Am vazut doua rauri de foc stralucind ca hiacintul.

3. Atunci m-am prosternat in fata Domnului spiritelor.

4. Si Mihail, unul din arhangheli, m-a prins de mana, m-a lamurit si m-a condus in sanctuarul secret al iertarii si al dreptatii.

5. El mi-a aratat toate lucrurile ascunse ale marginilor cerului, locasurile stelelor, razele luminoase care veneau sa ilumineze fetele sfintilor.

6. Si el a ascuns spiritul lui Enoh in cerurile cerurilor.

7. Acolo am vazut, in mijlocul luminii, un palat construit din pietre de cristal.

8. Si in mijlocul acestor pietre straluceau limbi de foc, spiritul meu a vazut un cerc care inconjura locasul, arzand in cele patru laturi si fluvii de foc erau primprejur.

9. Serafimii, heruvimii si ophanimii stateau in picioare de jur imprejur. Ei nu dormeau niciodata, ei pazeau tronul gloriei.

10. Si am vazut ingeri nenumarati, mii de mii si miriade de miriade care incojurau acest palat.

11. Mihail, Rafael, Gabriel, Phanuel si ingerii sfinti care erau in cerurile superioare, intrau si ieseau. Rafael si Gabriel ieseau din acest palat laolalta cu o multime fara numar de ingeri sfinti.

12. Cu ei a aparut atunci si Cel Batran de zile, al carui cap era alb si curat ca o lana si ale carui vesminte sunt cu neputinta de descris.

13. Atunci m-am prosternat si toata carnea mi-a fost zguduita de un tremur convulsiv si spiritul meu s-a topit.

14. Am ridicat vocea pentru a binecuvanta, a lauda si a glorifica.

15. Si laudele care mi-au iesit din gura era placute Celui Batran de zile.

16. Cel Batran de zile a venit cu Mihail si Gabriel, Rafael si Phanuel, cu mii de mii si miriade care nu putea fi socotiti.

17. Atunci acest inger s-a apropiat de mine si m-a salutat in acest fel: „Tu esti Fiul omului, tu te-ai nascut pentru dreptatea noastra si dreptatea se afla in tine.

18. Dreptatea Celui Batran de zile nu te va parasi”.

19. El a spus:”Voi cobori peste tine pacea, caci pacea vine de la cel care a creat lumea.

20. Si ea va ramane in tine pentru totdeauna.

21. Toti cei care vor trai si care vor merge pe calea dreptatii, vor forma cortegiul tau pentru eternitate.

22. Si casa lor va fi langa tine, destinul lor va fi acelasi cu al tau si ele nu vor fi niciodata separate.

23. Si astfel li se va da lor un lung sir de zile impreuna cu Fiul omului.

24.Pacea va fi pentru cei drepti, drumul intelepciunii pentru cei sfinti, in numele Domnului spiritelor, in toate veacurile”.

Capitolul 69

1. Cartea mersului astrelor ceresti, dupa regulile lor, epocile lor, numele lor, locului unde isi incep drumul lor si a diferitelor lor pozitii, toate lucrurile pe care Uriel, ingerul sfant care era cu mine si care le conduce, mi le-a lamurit pe rand.

2. Iata prima lege a astrelor. Soarele, lumina zilei, iese pe portile cerului aflate la rasarit si apune in partea opusa intrand pe portile cerului care sunt la apus.

3. Am observat sase porti prin care soarele isi incepe drumul si sase porti prin care el il termina.

4. Prin aceleasi porti iese si intra si Luna; si am vazut acesti printi ai luminatorilor ceresti cu astrele care ii devanseaza, cele sase porti pe unde rasar si cele sase porti pe unde apun.

5. Toate aceste porti sunt aliniate una dupa alta si la dreapta si la stanga sunt facute ferestre.

6. In primul rand se vede inaintand luminatorul cel mare care se numeste soare, al carui drum este crugul cerului si care straluceste de foc si de flacari.

7. Vantul impinge carul pe care el este ridicat.

8. Dar de indata el se indreapta catre miazanoapte pentru a inainta apoi catre rasarit, el se intoarce trecand prin aceasta poarta si lumineaza aceasta parte a cerului.

9. Astfel se arata el in prima luna a drumului sau.

10. El pleaca din a patra din aceste porti care este la rasarit.

11. Si la aceasta a patra poarta prin care el trece in prima luna sunt douasprezece ferestre deschise pe unde ies torente de flacari, cand ele se deschid la timpul care le este hotarat.

12. Atunci cand soarele se ridica pe cer, el trece prin a patra poarta in timp de treizeci de zile si prin a patra poarta din partea de apus el coboara in linie dreapta.

13. Dupa acest timp zilele se maresc, noptile se micsoreaza timp de treizeci de zile. Atunci ziua este cu doua parti mai lunga ca noaptea.

14. Intr-adevar, ziua are zece parti, in timp ce noaptea are opt parti. 15. In acest timp soarele trece prin aceasta a patra poarta si apune trecand prin poarta corespunzatoare, dupa aceea el se apropie de a cincea poarta care este la rasarit timp de treizeci de zile si apune de asemenea trecand prin poarta corespunzatoare.

16. Atunci ziua se mareste cu inca o parte, in acest fel ziua are unsprezece parti, noaptea descreste si nu are decat sapte.

17. Atunci soarele inainteaza catre rasarit pentru a trece prin a sasea poarta si el se ridica si apune la trecerea prin aceste porti la fel timp de treizeci de zile.

18. In acest timp ziua este de doua ori mai lunga decat noaptea si are douasprezece parti.

19. Cat priveste noaptea, ea se micsoreaza in aceeasi masura si nu contine decat sase parti. In sfarsit soarele coboara, astfel incat ziua se micsoreaza, pe cand noaptea se mareste.

20. Caci soarele revine catre rasarit trecand prin a sasea poarta prin care el iese si intra timp de treizeci de zile.

21. Dupa aceasta perioada ziua se micsoreaza treptat, asadar ea nu are mai mult de unsprezece parti, in timp ce noaptea are sapte.

22. Soarele paraseste apusul trecand prin poarta a sasea si inainteaza catre rasarit, rasarind prin a cincea poarta timp de treizeci de zile si apunand in acelasi fel la apus la trecerea prin a cincea poarta.

23. In acest moment ziua este micsorata cu doua douasprezecimi, in asa fel incat are zece parti, in timp ce noaptea are opt.

24. Si soarele trece la rasarit ca si la apus prin a cincea poarta. In sfarsit el rasare prin a patra poarta timp de treizeci si una de zile si apune la apus.

25. In aceasta perioada ziua este egala cu noaptea, astfel incat si una si alta au in mod egal cate doua parti.

26. Atunci soarele paraseste aceasta poarta si inainteaza catre apus, trecand prin a treia poarta unde rasare si apune.

27. In aceasta perioada noaptea creste timp de treizeci de zile in asa fel incat noaptea va avea zece parti in timp ce ziua va avea numai opt.

28. Atunci soarele va rasari prin a treia poarta si va apune in acelasi fel prin a treia poarta de la apus timp de treizeci de zile.

29. Apoi el trece prin a doua, atat la rasarit cat si la apus.

30. In acest timp, noaptea are unsprezece parti si ziua numai sapte.

31. Acesta este timpul in care soarele trece prin a doua poarta, atat la rasaritul cat si la apusul sau. Apoi el coboara si ajunge la prima poarta, ceea ce se intampla timp de treizeci de zile.

32. El apune la fel prin prima poarta.

33. Atunci noaptea este dubla fata de zi.

34. Astfel ea are douasprezece parti, in timp ce ziua nu are decat sase.

35. Si cand soarele ajunge la aceasta poarta, el isi reincepe crugul sau.

36. El trece prin aceasta poarta timp de treizeci de zile si apune in aceeasi poarta la apus.

37. In acest timp noaptea se micsoreaza cu o parte, avand astfel unsprezece parti.

38. Cat priveste ziua, ea nu are decat sapte parti.

39. Atunci soarele va trece prin cea de a doua poarta la rasarit.

40. Revine prin cea pe care inainte o evitase timp de treizeci de zile, rasare si apune prin doua porti asemanatoare.

41. Noaptea se micsoreaza in continuare, ea mai are zece parti si ziua opt. Soarele trece prin a doua poarta, atat la rasaritul sau cat si la apusul sau, apoi el inainteaza catre rasarit, rasare prin a treia poarta timp de treizeci si una de zile si apune prin poarta corespunzatoare de la apus.

42. Noaptea continua sa se micsoreze; ea nu mai are decat noua parti, la fel ca si ziua, caci este egalitate intre una si cealalta; anul este in cea de a trei sute saizeci si patra zi a sa.

43. Astfel, acesta este crugul soarelui insusi care duce la lungimea sau scurtimea zilelor si a noptilor.

44. Caci el face ca ziua sa creasca treptat si ca noaptea sa scada in acelasi fel.

45. Aceasta este legea crugului soarelui, el inainteaza si se retrage, rand pe rand. Astfel i-a fost scris acestui astru harazit sa lumineze pamantul.

46. Acesta este astrul caruia Dumnezeu inca din genuni i-a dat numele de soare.

47. Si astfel el rasare si apune fara a avea odihna niciodata, despicand ziua si noaptea in carul sau intinderile diafane. Lumina sa lumineaza sapte parti ale lunii, dar marimile lor, la amandoua sunt egale.

Capitolul 70

1. Dupa aceasta prima lege, am observat acelea care privesc astrul inferior si care se numeste luna, al carui drum este cat crugul cerului.

2. Exista un vant care impinge carul pe care ea este ridicata, dar lumina sa este impartita cu masura.

3. In fiecare luna, apusul sau si rasaritul sau difera si zilele sale sunt ca zilele soarelui; si cand lumina sa e plina, contine sapte parti de soare.

4. Ea rasare si porneste in drumul sau catre apus, timp de treizeci de zile.

5. In acest timp, ea apare si aceasta inseamna pentru voi inceputul lunii. Timp de treizeci de zile ea trece prin poarta prin care trece si soarele.

6. Atunci ea este aproape invizibila, astfel incat nu apare nici o lumina, cu exceptia unei septimi din lumina sa totala care creste zilnic cu o parte, dar rasarind si apunand mereu odata cu soarele.

7. Cand soarele rasare, luna rasare cu el si primeste de la el o parte firava de lumina.

8. In aceasta noapte, prima zi inaintea zilei lunii, luna apune odata cu soarele.

9. Si in timpul acestei nopti, luna este intunecata, dar ea rasare cu a saptea parte din lumina sa, indepartandu-se de rasaritul soarelui. 10. Dar, putin cate putin, ea se lumineaza, pana cand lumina sa ajunge deplina.

Capitolul 71

1. Atunci am aflat o alta lege care arata cum se stabileste luna lunara: Uriel, ingerul meu sfant si indrumatorul meu, nu mi-a lasat nimic necunoscut.

2. Asadar am scris totul asa cum mi-a fost aratat.

3. Am notat lunile anului in ordinea in care ele sosesc, aparitia si fazele lunii in timpul a cinsprezece zile.

4. Am notat in care vreme luna pierde cu desavarsire lumina sa si in care vreme ea straluceste cu toata lumina sa.

5. In anumite luni, luna trece pe cer singura si in timpul altor doua luni ea apune odata cu soarele, prin cele doua porti care se afla in mijloc, adica prin a treia si a patra. Ea rasare timp de sapte zile si isi implineste drumul sau.

6. Apoi ea se apropie de poarta prin care a trecut soarele si timp de opt zile ea trece prin a doua poarta la fel ca si soarele.

7. Si in timp ce soarele rasare prin poarta a patra, luna rasare timp de sapte zile pana cand soarele trece prin poarta a cincea.

8. Inca din timpul celor sapte zile, ea coboara catre poarta a patra, ea este atunci in toata lumina sa, dar ea se micsoreaza curand si inainteaza prin prima poarta timp de opt zile.

9. Apoi ea se indreapta din nou catre a patra poarta de unde rasare soarele.

10. Am aflat deci locurile lor ca si rasaritul si apusul soarelui, urmand ordinea lunilor anului.

11. Si in aceste zile, la fiecare cinci ani se adauga treizeci de zile, pentru ca ele sunt in plus in anul solar. Si toate zilele care vor apartine unuia dintre acesti cinci ani vor fi in numar de treisute saizeci si patru. Vor fi mai mult cu sase zile pentru fiecare dintre ele, astfel incat sa se alcatuiasca o luna suplimentara de treizeci de zile.

12. Luna lunara este mai scurta decat luna solara si stelara.

13. In rest, ea este cea care potriveste anii in asa fel incat ei sa nu difere cu nici o zi si sa fie tot timpul de trei sute saizeci si patru de zile. In trei ani sunt o mie nouazeci si doua de zile, in cinci ani o mie opt sute douazeci de zile, in opt ani doua mii noua sute douasprezece zile.

14. Cat priveste anii lunari, trei ani contin o mie saizeci si doua de zile, cinci ani mai scurti decat cei ai soarelui, cu cincizeci de zile nu cuprind decat o mie sapte sute saptezeci si doua de zile, iar opt ani lunari cuprind doua mii opt sute treizeci si doua de zile.

15. Astfel, opt ani lunari sunt mai scurti decat opt ani solari, cu optzeci de zile.

16. Anii se socotesc deci prin crugul soarelui sau al lunii, ei sunt mai lungi sau mai scurti, dupa cum ne luam dupa unul sau dupa altul dintre acesti astri.

Capitolul 72

1. Iata acum conducatorii si printii care hotarasc peste toata creatia, peste toate stelele ca si peste cele patru zile adaugate pentru implinirea anului.

2. Ei au nevoie de aceste patru zile, desi ele nu fac parte din an.

3. Oamenii s-au inselat asupra acestor zile caci trebuie tinut cont de acesti luminatori pentru a se face socoteala, stiind ca una este adaugata la prima poarta, a doua la a treia, alta la a patra si ultima la a sasea.

4. Acesta este felul in care se implineste numarul de treisute saizeci si patru de pozitii care formeaza tot atatea zile. Iata semnele:

5. Anotimpurile

6. Anii

7. Si zilele, asa cum Uriel mi le-a facut cunoscute. Uriel este ingerul pe care Domnul gloriei l-a asezat peste toti astrii

8. Care stralucesc in cer si lumineaza pamantul. Acestia sunt:

9. Cei ce impart zilele si noptile, altfel spus, soarele, luna, astrele intregii armate ceresti care strabat cerul pe carele lor in toate directiile.

10. Astfel Uriel mi-a aratat dousprezece porti care se deschid pentru carul soarelui, de unde izvorasc raze fara numar.

11. Prin ele vine pe pamant, atunci cand aceste porti se deschid la timpul hotarat, prin ele izbucnesc de asemenea vanturile si spiritele picaturilor de roua, cand ferestrele de la marginea cerului se deschid la timpul hotarat prin vointa divina.

12. Am vazut douasprezece porti in cer la marginile pamantului prin care ies soarele si luna si stelele si toate lucrarile cerului la rasarit si la apus.

13. Si alte ferestre se deschid inca la dreapta si la stanga.

14. Una dintre aceste ferestre mareste caldura verii, ca si portile prin care pleaca si unde se reintorc fara incetare aceste stele intr-o rotire fara sfarsit.

15. Si am vazut in cer carul pe care se afla aceste stele, rotindu-se deasupra lunii fara a obosi niciodata. Una dintre ele este mai stralucitoare decat celelalte, aceasta face crugul lumii intregi.

Capitolul 73

1. Si catre marginile pamantului am vazut douasprezece porti pentru toate vanturile care ies din timp in timp pentru a se raspandi pe pamant.

2. Trei dintre aceste porti se deschid in partea opusa cerului, celelalte trei la apus, trei spre dreapta si trei spre stanga. Primele trei privesc spre rasarit, ultimile trei spre miazanoapte. Cele care sunt asezate la dreapta si la stanga privesc spre miazazi si spre apus.

3. Prin patru porti ies vanturile de binecuvantare si de mantuire si prin celelalte opt vanturile de jale. Cand ele sufla, ele aduc stricaciune pamantului si locuitorilor sai, apelor si tuturor celor ce traiesc in ele.

4. Printul vanturilor iese prin poarta aserzata la rasarit si prin prima poarta de la rasarit care se apleaca spre miazazi. Acest vant aduce distrugerea, seceta, caldura inabusitoare si stricaciunea.

5. De la a doua poarta care este in mijloc se raspandeste egalitatea sau masura dreapta pentru toate lucrurile, ploaia, fertilitatea, curatenia si forta; de la ultima poarta, intoarsa catre miazanoapte vine frigul si seceta.

6. Dupa aceste vanturi vin vanturile lui Notus care sufla prin trei porti principale, prin prima, intoarsa catre rasarit iese un vant cald.

7. Dar prin poarta din mijloc se imprastie un miros placut, picaturi de roua, ploaia mantuirea si viata.

8. De la a treia poarta, catre apus, vin roua, ploaia, taciunea si stricaciunea

9. Vantul din nord sufla prin trei porti. De la a saptea, asezata langa aceea care priveste la miazazi ies roua, ploaia, taciunea si stricaciunea. De la cel de mijloc vine ploaia, roua, viata si mantuirea. De la a treia poarta intoarasa spre apus, dar apropiata de miazanoapte vine grindina, gheata, zapada, ploaia si roua.

10. Vin in sfarsit, din a patra regiune, vanturile de apus. De la prima poarta ies roua, ploaia, gheata, frigul, zapada si gerul, de la poarta din mijloc, ploaia, linistea si abundenta.

11. De la ultima din partea de miazazi, uscaciunea, dezastrul, seceta si moartea.

12. Astfel se incheie descrierea celor doisprezece porti asezate in patru colturi ale cerului.

13. Toate legile lor, toate inrairirile lor, bune sau rele, eu ti le-am dat lamurit, o fiul meu Metusala!

Capitolul 74

1. Primul vant se numeste de rasarit pentru ca este primul.

2. Al doilea se numeste vantul de miazazi, pentru ca acesta este momentul cand coboara Cel vesnic, Cel binecuvantat pe veci.

3. Vantul din apus se mai numeste si vantul scaderii pentru ca acesta este partea in care toate astrele ceresti se micsoreaza si coboara.

4. Al patrulea vant, vantul de miazanoapte se imparte in trei parti: una este destinata locuintelor oamenilor, cealalta e ocupata de lacuri, de vai, de padure, de rauri, de locuri acoperite de intuneric sau de zapada, a treia este raiul.

5. Am vazut sapte munti mai inalti decat toti muntii de pe pamant, de acolo se imparte chiciura, zilele, anotimpurile si anii vin si trec peste ele.

6. Am vazut sapte fluvii pe pamant mai mari decat toate celelalte fluvii, unul curge de la apus spre rasaritsi merge sa se verse in Marea cea Mare.

7. Celelalte doua curg din miazanoapte spre mare si vin sa se verse in marea Eritreei, catre rasarit.

8. Am vazut sapte insule mari pe aceasta mare, doua in apropierea tarmului, cinci in Marea cea Mare.

Capitolul 75

1. Numele soarelui sunt: Oz-iares si Tomas.

2. Luna are patru nume: Primul este Asonia, al doilea Ebla, al treilea Benaces, al patrulea Erae.

3. Acestia sunt doi mari luminatori, drumurile carora sunt cat crugul cerului si care au marimi egale.

4. In drumul soarelui exista sapte parti de lumina care sunt reflecate de luna. Aceste sapte parti vor lumina luna pana la sfarsit. Ele ies prin poarta de la apus, dupa ce au luminat in miazanoapte si revin pe cer prin poarta de la rasarit.

5. Cand luna rasare, ea apare in cer, si ea este luminata de jumatate din a saptea parte a lunii.

6. Aceasta lumina se intregeste la captul a paisprezece zile.

7. Curand se vor intregii de trei ori cinci parti de lumina, astfel incat dupa cinsprezece zile ea ajunge la marimea sa intreaga.

8. Atunci luna reflecta toata lumina pe care o primeste de la soare. 9. Ea descreste apoi si urmeaza in descresterea sa acelas drum pe care l-a avut si la cresterea sa.

10. In unele luni luna are 29 de zile.

11. Exista alte luni cand ea are douazeci si opt de zile.

12. Uriel mi-a aratat inca o lege. Aceasta este felul in care lumina data de soare vine si se imprastie pe luna.

13. In tot timpul in care luna creste in lumina sa, ea inainteaza in fata soarelui pana cand la terminarea a paisprezece zile lumina sa ajunge pana in cer.

14. Dar cand ea creste, sau cand aceasta lumina este absorbita putin cate putin in cer, prima zi se numeste luna noua, pentru ca in aceasta zi ea reincepe sa primeasca lumina de la soare.

15. Ea este completa, in ziua cand soarele coboara la apus, pe cand luna urca la rasarit.

16. Atunci luna straluceste toata noaptea pana cand soarele rasare inaintea ei, atunci luna se sterge in fata soarelui.

17. Cand lumina se apropie de luna, ea descreste inca, pana cand ea este complet acoperita, atunci timpul sau este terminat.

18. Atunci crugul sau gol este fara nici o lumina.

19. In timpul a trei luni ea face drumul sau in treizeci de zile si in timpul altor trei luni ea il face in douazeci si noua de zile.

20. Si in timpul a trei luni ea are un drum de treizeci de zile si in timp de trei luni un drum de douazeci si noua de zile.

21. Noaptea ea apare timp de douazeci de zile ca o figura de om si ziua ea se confunda cu cerul.

Capitolul 76

1.Si acum fiul meu Metusala, eu ti-am facut tie cunoscut totul, si descrierea cerului este terminata.

2. Te-am facut sa vezi cursa tuturor astrelor luminoase care stapanesc anotimpurile, diferitele perioade ale anului si diversele lor influente, formalea lunilor, a saptamanilor si a zilelor. De asemenea te-am facut sa vezi descresterile lunii, care se petrec la a sasea poarta, caci aceasta este poarta la care luna isi pierde lumina.

3. Acesta este locul in care incepe luna, acesta este si locul unde ea se termina la vremea harazita, dupa ce ea a parcurs o suta saptezeci si sapte de zile, adica douazeci si sapte de zile, adica douazeci si cinci de saptamani si doua zile.

4. Drumul sau este mai scurt decat al soarelui, al are cinci zile mai putin pe semestru.

5. Cand ea este plina prezinta o fata de om. Aceasta mi le-a facut cunoscute Uriel, marele inger care le guverneaza.

Capitolul 77

1.In aceste zile Uriel mi-a spus: Iata, te-am facut sa stii totul , o Enoh!

2. Ei ti-am revelat totul. Tu vezi soarele, luna si ingerii care dirijeaza stelele din cer, care conduc miscarile lor, fazele lor si schimbarile lor.

3. Zilele pacatosilor nu vor fi implinite.

4. Samanta lor nu le va ajunge in sesuri si campii, muncile pamantului vor fi ravasite, nimic nu le va veni la timpul sau. Ploaia va ramane in aer si cerul va fi de bronz.

5. In acele timpuri roadele pamantului vor fi intarziate, ele nu vor inflori la timpul lor si pomii isi vor opri fructele.

6. Luna isi va schimba drumul sau, ea nu va mai apare la timpul sau. Cerul va dogora si nici un nor nu se va vedea si uscaciunea se va intinde pe suprafata pamantului. Stele cazatoare vor brazada cerul caci multe stele se vor intoarce din drumul lor obisnuit, ratacind prin genuni.

7. Si ingerii care le conduc nu vor putea face nimic ca sa le intoarca pe drumul lor si toate stelele se vor razvrati impotriva pacatosilor.

8. Locuitorii pamantului vor fi buimaci in gandurile lor, ei isi vor strica toate caile lor.

9. Ei vor calca poruncile Domnului si se vor crede zei, in acest timp raul se va inmulti in sanul lor.

10. Dar pedeapsa cerului nu se va lasa asteptata, ei vor pierii cu totii.

Capitolul 78

1.Si el mi-a zis: „O Enoh, priveste aceasta carte care este coborata din ceruri, citeste ce este in ea si incearca sa intelegi tot ce cuprinde ea”.

2. Atunci am vazut tot ce a venit din cer si am inteles tot ce era scris in carte. Citindu-le, am cunoscut toate lucrarile oamenilor.

3. Toate lucrarile copiilor carnii, de la inceputuri si pana la sfarsit.

4. Si am laudat pe Domnul, Regele Gloriei, Fauritorul tuturor acestor minunatii.

5. Si L-am preamarit pentru marea Sa rabdare, pentri indurarea Sa fata de copiii lumii.

6. Si am strigat: Preafericit este omul care moare in dreptate si in bine si caruia nu i se poate pune in fata nici o carte a faradelegii care nu a cunoscut nedreptatea!

7. Atunci cei trei sfinti m-au apucat si m-au dus pe pamant, lasandu-ma in fata usii casei mele.

8. Si ei mi-au spus: Explica toate aceste lucruri fiului tau Metusala, anunta-i pe toti copiii tai ca nici o fiinta nu va ramane fara a fi judecata in fata lui Dumnezeu, caci El este Creatorul.

9. Timp de un an intreg, noi te vom lasa cu copiii tai, pentru ca sa iti gasesti puterile dintai si ca tu sa poti sa iti inveti familia, sa scrii toate lucrurile pe care le-ai vazut si sa le deslusesti copiilor tai. Dar in mijlocul anului viitor, te vom ridica din mijlocul alor tai si inima ta se va intoarce la puterea dintai, caci Alesul va dezvalui alesului secretele greptatii, cel drept se va inveseli cu cel drept, ei vor marturisi pe Dumnezeu laolalta. Cat priveste pacatosii, ei vor pieri cu pacatosii.

10. Si depravatii cu depravatii.

11. Si chiar aceia care au trait in dreptate vor muri din cauza faptelor rele ale oamenilor si ei isi vor da sufletul din cauza faptelor celor rai.

12. In acele zile, ei vor inceta sa imi mai vorbeasca.

13. Si am revenit la fratii mei, laudand si binecuvantand pe Domnul.

Capitolul 79

1.Deci, fiul meu Metusala, eu ti-am spus totul, am scris totul, ti-am dezvaluit totul si ti-am dat o carte pentru fiecare lucru.

2. Pastreaza, fiul meu, cartile scrise de mainile tatalui tau si transmitele generatiilor viitoare.

3. Ti-am dat intelepciune, tie, copiilor tai si urmasilor tai, pentru ca ei sa dea mai departe aceasta inalta intelepciune in toate gandurile lor, urmasilor lor. Si cei care vor intelege nu vor mai putea dormi, dar ei vor deschide urechile pentru a le primi, pentru ca sa se faca vrednici de aceasta intelepciune care va fi pentru ei ca o hrana cereasca.

4. Fericiti sunt cei drepti, fericiti cei care merg in dreptate cei care nu cunosc deloc nedreptatea si care nu se aseamana deloc cu pacatosii ale caror zile sunt numarate.

5. Cat priveste drumul soarelui in cer, el intra si iese prin diferitele porti timp de treizeci de zile cu conducatorii a mii de specii de stele, cu cei patru care le sunt alaturati si care sunt legati de cele patru zile suplimentare.

6. Oamenii sunt intr-o mare greseala cu privire la aceste zile, ei nu tin cont de ele in calculele lor. Dar aceste zile suplimentare exista: una la prima poarta, a doua la a treia, a treia la a patra si ultima la a sasea poarta.

7. Anul se compune astfel din trei sute saizeci si patru de zile.

8. Astfel calculul este exact. caci acesti astri, aceste luni, aceste perioade, acesti ani si aceste zile Uriel mi le-a aratat si lamurit, el care din partea lui Dumnezeu are putere asupra tuturor acestor astri si care potriveste inrauririle lor.

9. Iata ordinea astrelor fiecare dupa locul lor din cer, unde rasare si apune dupa anotimpuri, perioade, zile si luni.

10. Iata numele celor care le conduc, care vegheaza aspura drumurilor lor, perioadele lor, inrauririle lor.

11. Patru dintre ei deschid drumul, ei imparta anul in patru parti. Alti doisprezece vin dupa aceea, cei care formeaza cele doisprezece luni ale anului, impartite in trei sute saizeci si patru de zile, cu conducatorii de cate o mie care doasebesc zilele, zilele obisnuite ca si zilele suplimentare, cei care ca primii conducatori impart anul in patru parti.

12. Conducatorii miilor sunt asezati in mijlocul celorlalti si fiecare dintre ei este asezat la locul sau. Ci, iata numele celor care conduc cele patru parti ale anului, anume: Melkel, Helammelak.

13. Meleyal si Marel.

14. Cat priveste numele celorlalti, acestea sunt: Adnarel, Jyasural si jeyeluineal.

15. Acestia trei din urma merg dupa comandantii claselor de stele, fiecare merge de fiecare data dupa aceia care imparta anul in patru parti.

16. In prima parte a anului apare Melkel, care se mai numeste si Tarnaa si Zahaia.

17. Zilele supuse influentei sale sunt in numar de nouazeci si una.

18. Si iata ce se intampla pe pamant in timpul acestor zile: sudoare, caldura si munca. Toti arborii devin fertili, frunzele cresc, recolta de cereale ii bucura pe agricultori , trandafirii si toate florile impodobesc campiile iar copacii morti in iarna, acum se usuca.

19. Iata-i pe cei care conduc al doilea rand: Barkel, Zahebelo si Heloyalel, pe care il ajuta si helammelak, numit si soare sau prea stralucitorul.

20. Zilele supuse influentei lor sunt in numar de nouazeci si una.

21. Iata ce se intampla pe pamant in acest timp: caldura si seceta, pomii isi dau fructele lor si fructele sunt bune de uscat.

22. Turmele merg la pasunile lor si oile se aseaza jos. se recolteaza toate darurile pamantului, se ingramadesc granele in hambare si se pun strugurii in prese.

23. Numele celorlalti sunt: Gedael, Keel, Heel.

24. Carora trebuie sa il adaugam pe Asphael.

25. Si zilele autoritatii sale sunt implinite si terminate.

Capitolul 80

1. Si acum fiul meu Metusala, ti-am impartasit toate viziunile pe care le-am avut inaintea ta. Am avut altele doua inainte de casatoria mea si una dintre ele nu seamana cu cealalta.

2. Prima mi-a aparut in timpul cand eram ocupat sa citesc, si a doua cu catva timp inainte de casatoria cu mama ta. Acestea au fost doua viziuni importante.

3. In legatura cu ele am intrebat pe Domnul.

4. M-am odihnit in casa bunicului meu Mahalaleel si am vazut cerul stralucitor si luminos.

5. Si m-am prosternat si am vazut pamantul mistuit de o mare genune si muntii agatati deasupra muntilor.

6. Coline cadeau peste coline, copacii cei mai inalti se despicau pe toata lungimea lor si erau aruncati in adanc si cadeau pana la fund.

7. Vazand acest prapad, vocea mea s-a impleticit. Am strigat Gata, s-a sfarsit cu pamantul. Atunci bunicul meu Mahalaleel ma ridica si imi spuse: Pentru ce strigi fiul meu, de ce jelesti?

8. Ii povestii viziunea pe care am avut-o si el imi spuse: Ce ai vazut tu este grav fiul meu.

9. Si viziunea pe care tu ai avut-o este izbitoare, ea se refera bineinteles la pacatele pamantului, pe care trebuie sa il inghita adancurile. Da, va veni o mare pustiire.

10. Pentru aceasta, O! fiul meu, ridica-te si roaga-l pe Dumnezeul gloriei, caci tu esti credincios si pentru ca El sa lase cateva persoane pe pamant si pentru ca oamenii sa nu piara cu totii. Fiul meu pustiirea va veni din cer pe pamant si aceasta va fi o mare ruina.

11. Atunci ma ridica si il implorai pe Dumnul, mi-am scris rugile mele pentru generatiile din lume, dandu-i fiului Metusala toate lamuririle pe care el putea sa le doreasca.

12. Si cand am iesit si am vazut soarele ridicandu-se la rasarit, luna coborand la apus, toate stelele pe care Dumnezeu le-a creat inaintand falnic pe cer, atunci L-am preamarit pe Domnul a toata dreptatea, am slavit numele Sau cel sfant, pentru ca el a facut ca soarele sa se iveasca prin ferestrele de la rasarit, el urca si se ridica pe bolta cerului si isi implineste calea sa stralucitoare.

Capitolul 81

1. Si ridicai mainile spre cer si laudai pe Cel Prea Inalt. Si deschisei gura si ma folosi de limba pe care Dumnezeu a dat-o tuturor copiilor oamenilor, pentru a o folosi ca unealta pentru gandurile lor si L-am slavit in acesti termeni:

2. tu esti binecuvantat Doamne, rege puternic si desavarsit, Domnul tuturor creaturilor din cer, Rege al regilor, Domn al intregului univers a carei Domnie, Stapanire si Maretie nu se va termina niciodata.

3. Din veac in veac Domnia Ta va dainui. Cerurile sunt tronul tau pentru totdeauna si pamantul este scara ta din vesnicie in vesnicie.

4. Caci Tu le-ai facut si Tu esti cel care le conduci. Nimic nu poate ocoli puterea Ta fara sfarsit. Cu Tine intelepciunea ramane vesnic aceeasi, ea vegheza fara incetare langa tronul Tau. Tu cunosti, Tu vezi,Tu auzi tot, numic nu scapa privirii Tale puternice, caci ochiul tau este pretutindeni.

5. Iata ingerii care au calcat ordinele Tale si furia Ta planeaza asupra trupurilor omenesti pana in marea zi a judecatii.

6. Ci, Domnul Dumnezeul meu, rege puternic si indulgent te implor, te rog insistent asculta rugile mele, fa ca pasi mei sa dainuiasca pe pamant si ca neamul omenesc sa nu piara cu totul!

7. Nu parasi pamantul devastat si fa ca el sa nu fie distrus niciodata!

8. O, Doamne inlatura de pe fata pamantului fiintele care te-au jignit. Dar pastreaza rasa celor drepti pentru a dainui pentru totdeauna. O Doamne nu iti intoarce fata de la servitorul tau!

Capitolul 82

1. Dupa aceea avui o alta viziune pe care vreau sa ti-o lamuresc, O!fiul meu. Si Enoch se ridica si spuse catre fiul sau Metusala: Lasa-ma sa iti povestesc, o, fiul meu. Asculta vorba din gura mea si pleaca-ti urechea la viziunea si visul tatalui tau. Inainte de a lua in casatorie pe mama ta, avui o viziune in patul meu.

2. Iata un taur iesind din pamant.

3. Si acest taur era alb.

4. Dupa aceea a iesit o junca su cu ea doi vitei tineri dintre care unul era negru si unul rosu.

5. Cel negru il lovea pe cel rosu si il urmarea pe tot pamantul.

6. Din acel moment nu il mai observai pe vitelul cel rosu, dar cel negru devenii deodata foarte batran si avea cu el o junca

7. Dupa aceea vazui mai multi tauri nascuti din acest cuplu care le semanau si care ii urmau.

8. Si prima junca se indeparta din apropierea primului taur si ea cauta vitelul rosu dar nu il gasi.

9. Si ea scotea gemete jalnice cautandu-l.

10. Si ea continua tipetele sale pana cand taurul se apropie de ea, din acel moment ea inceta sa mai planga si sa geama.

11. Si apoi ea aduse pe lume un taur alb.

12. Si dupa aceea multi alti tauri si alte junci.

13. Mai vazui in visul meu un bou alb care crescu la fel si sfarsi prin a deveni un mare bou alb.

14. Si din el iesira multi boi care erau asemanatori cu el.

15. Si ei incepura sa faca alti boi albi asemanatori si ei urmau unii dupa altii.

Capitolul 83

1. Imi ridicai privirea si vazui cerul deasupra capului meu.

2. Si iata ca o stea cazu din cer.

3. Si ea se inalta in mjlocul acestor tauri si paru ca paste impreuna cu ei.

4. Dupa aceea vazui alti tauri mari si negri si iata ca ei schimba fara incetare pasiunile si staulele, in timp ce tinerii lor vitei incep sa se jeleasca impreuna cu ei si uitandu-ma inca o data la cer, vazui mai multe astre care coborau si se indreptau spre aceasta stea unica.

5. In mijlocul viteilor tineri, taurii erau cu ei si pasteau cu ei.

6. Privii si admirai aceste lucruri si iata ca taurii au inceput sa intre in calduri si sa se suie peste junici, acestea primind samanta lor au adus pe lume elefanti, camile si magari.

7. Si tauri erau inspaimantati de aceasta generatie monstruoasa si imediat ei i-au muscat si i-au lovit cu coarnele lor.

8. Si elefanti i-au devorat pe tauri si iata ca toti copiii pamantului s-au cutremurat de cele ce au vazut si au ramas ingroziti.

Capitolul 84

1. Privii in continuare si ii vazui cum se loveau unii pe altii, se mancau intre ei si auzii pamantul care gemea. Atunci intorsei a doua oara privirile mele catre cer si intr-o a doua viziune, vazui iesind oameni asemanatori cu oamenii albi. Era unul si altii trei care il insoteau.

2. Acesti trei oameni care au iesit la urma, m-au luat de mana si ridicandu-ma deasupra pamantului si a locuitorilor sai m-au condus intr-un loc deosebit.

3. Si de acolo m-au urcat pe un turn inalt inconjurat de coline mai joase si ei mi-au spus: Ramai aici pana cand tu vei vedea ce se va intampla cu acesti elefanti, aceste camile si acesti magari, aceste stele si toate aceste vite.

Capitolul 85

1. Atunci observai pe acela dintre cei patru oameni albi care iesise primul.

2. Si el apuca prima stea care cazuse din cer.

3. Si el ii lega picioarele si mainile si o arunca intr-o vale ingusta, adanca, dezgustatoare si intunecata.

4. Atunci unul din cei patru trase o sabie si o intinse elefantilor, camilelor si magarilor, care au inceput sa se loveasca cu ea unii pe altii, si tot pamantul se cutremura.

5. Si in viziunea mea, iata: vazui pe unul din cei patru oameni coborati din cer cum aduna si apuca toate stelele mari ale caror parti sexuale erau asemanatoare cu partile sexuale ale cailor si le arunca pe toate, cu picioarele si mainile legate, in pesterile pamantului,

Capitolul 86

1.Atunci unul din cei patru oameni se apropie de ceilalti tauri si le arata lor anumite mistere la care ei s-au cutremurat. Si se nascu un om care construi o mare corabie. El locui in aceasta corabie si cu el trei tauri si s-a facut o invelitoare pe deasupra lor.

2. Imi ridicai din nou privirea catre cer si observai o mare boltire si avea deasupra sapte cascade care varsau torente de ploaie peste sat.

3. Privii iarasi si iata ca izvoarele pamantului se raspandira peste pamant in acest sat.

4. Si apa incepu sa se involbureze si sa creasca peste pamant in asa fel incat nu mai am putut zari acel sat, pentru ca era tot acoperit cu apa.

5. Era intr-adevar multa apa, intumeric si nori si iata ca inaltimea apei depasi inaltimea tuturor satelor.

6. Apele au acoperit in intregime si au invaluit pamantul.

7. Si toti taurii care erau adunati fura inecati si pieira in ape.

8. Dar nava plutea peste suprafata acestor ape. In acest timp toti taurii si elefantii, camilele si magarii si cirezile, pieira in aceasta inundatie imensa, ei disparura ighititi si nu i-am mai putut vedea in adancurile din care nu au mai putut sa scape.

9. Mai privii inca si iata cascadele incetara sa mai cada din inalt, izvoarele pamantului sa mai curga, iar adancurile se intredeschisera.

10. Si apele se retrageau in ele si aparu pamantul.

11. Si corabia se aseza pe pamant, intunericul se imprastie si aparu lumina.

12. Atunci boul alb, care s-a facut om, iesi din arca si cu el a tras tauri.

13. Si unul din cei trei tauri era alb si semana cu acest bou, un altul era rosu ca sangele si al treilea era negru, si taurul alb se retrase de ceilalti.

14. Si animalele campului si pasarile cerului incepura sa se inmulteasca.

15. Si diferitele specii ale acestor animale se grupara, lei, tigri, lupi, caini, mistreti, vulpi, camile si porci.

16. canari, ulii, vulturi si corbi.

17. Si printre ei se nascu un bou alb.

18. Si ei incepura sa se muste unii pe ceilalti si boul alb care a fost nascut intre ei va zamisli un catar si un bou alb si dupa aceea mai multi catari. Si boul alb care a fost zamislit din el a nascut la randul sau un mistret si o oaie alba.

19. Mistretul zamisli multi alti mistreti.

20. Si oaia alte douasprezece oi.

21. cand aceste douasprezece oi sau facut mari ele vandura una dintre ele magarilor.

22. Si magarii vandura oaia lupilor.

23. Si ea crescu printre ei.

24. Atunci Domnul aduse celelalte oi pentru a locui cu prima si sa pasca cu ea in mijlocul lupilor.

25. Si ele se inmultira si pasiunile lor erau din abundenta.

26. Dar lupii incepura sa le inspaimante si sa le prigoneasca si le omorau mieii.

27. Si ei ii aruncau in adancurile unui mare fluviu.

28. Atunci oile au inceput a se jeli din cauza pierderii micutilor lor si a se intoarce catre Domnul lor, una dintre ele reusi sa scape si se intoarse printre catari.

29. Si vazui oile gemand, rugandu-se si implorand pe Domnul,

30. din toate puterile lor ,pana cand Domnul a coborat la strigatele lor, din inaltimea locuintei Sale ceresti si binevoi sa le viziteze.

31. Si El chema oaia scapata din mijlocul lupilor si i-a comandat sa mearga sa ii gaseasca pe lupii ucigasi si sa le spuna sa nu le mai supere pe oi.

32. Atunci oaia merse sa duca lupilor forta Cuvantului lui Dumnezeu si o alta oaie a venit in intimpinarea primei si merse cu ea.

33. Si amandoua intrara in locuinta lupilor si le-au spus sa nu mai persecute oile.

34. Dupa aceea vazui lupii napastuind tot mai mult turmele de oi. Si oile strigara iarasi catre Domnul si Domnul cobora in mijlocul lor.

35. Si El incepu sa omoare lupii care urlau, dar oile au pastrat linistea si nu au strigat.

36. Si iata ca vazui cum ele iesira din tara lupilor. Ochii acestor lupi au orbit si ei au iesit si au urmarit oile cu toate fortele lor. Dar Domnul oilor mergea cu ele si le conducea.

37. Si toate oile L-au urmat.

38. Fata Sa era infricosatoare, infatisarea Sa era stralucitoare si mareata. In acest timp lupii au inceput sa urmareasca oile pana cand au ajuns la marginea unei mari intinse.

39. Atunci marea a fost impartita si apele se trasera in parti ca un zid.

40. Si Domnul oilor care le conducea se aseza intre ele si lupi.

41. In acest timp lupii nu puteau vedea deloc oile, dar ei le-au urmarit pana in mijlocul marii si atunci apele s-au inchis in spatele lor/

42. Dar cand l-au vazut pe Domnul, ei s-au intors pentru a fugi dinaintea fetei Lui.

43. Dar atunci apele s-au reunit dupa legile firesti si ele i-au inghitit pe lupi. Si eu vazui pe toti aceia care au urmarit oile inecandu-se in valuri.

44. Cat pentru oi ele trecura marea si au mers in acel pustiu care nu avea nici un copac, nici apa, nici verdeata. Si ele vor incepe sa deschida ochii si sa vada.

45. Di il vazui pe Domnul acestor oi traind impreuna cu ele si dandu-le apa necesara.

46. Cu oaia care le conducea pe celelalte.

47. Si aceasta oaie se sui pe culmea unei stanci inalte si Domnul oilor a trimis-o catre celelalte.

48. Si il vazui pe Domnul acestor oi in mijlocul lor si fata Sa era aspra si infricosatoare.

49. Si cand l-au observat, oile s-au inspaimantat.

50. Si tremurand toate au inconjurat-o pe oaia care le conducea si pe cea care era cu ea si ele i-au zis: Noi nu putem nici sa ramanem in fata Domnului, nici sa il privim in fata.

51. Atunci oaia care le conducea se sui din nou pe piscul muntelui.

52. Si celelalte oi au inceput sa fie orbite si sa se departeze de drumul pe care le-a aratat oaia. Dar aceasta nu stia nimic.

53. Si Domnul s-a maniat contra lor si cand oaia a inteles ce se intampla la poalele muntelui,

54. ea cobora in graba si cand se apropie de ele, ea gasi multe,

55. Care erau oarbe,

56. si care si-au parasit drumul. Si cand celelalte oi au vazut-o. ele strigara si tremurara in prezenta sa.

57. Si ele ii cerura sa revina la staulul lor.

58. Atunci aceasta oaie, conducand pe celelalte oi cu ea s-a apropiat de cele care erau ratacite.

59. Si ea incepu sa le loveasca si ele erau inspaimantate de prezenta ei. Atunci ea a adus inapoi la stana pe cele care erau ratacite.

60. Si mai vazui intr-o viziune ca aceasta oaie se facu om si el construi pentru Domnul o stana si el a adus oile in ea.

61. Vazui inca cum a cazut o oaie care era venita in fata celui care era conducatorul celorlalte. Vazui in sfarsit pierind un mare numar din celelalte oi, micutii lor crecand in locul lor, intrand intr-o noua pasune si venind la malul unui fluviu.

62. Si oaia care le-a condus si a devenit om, se desparti de ele si muri.

63. Si toate oile au cautat-o si au strigat-o cu tipete jalnice.

64. Vazui si ca ele se oprira din plans si ca ala trecura peste apele unui fluviu.

65. Acolo crescura alte oi, pentru a le inlocui pe cele care murisera si care le-au condus mai inainte.

66. in sfarsit le vazui intrand in acest loc norocos, pe un pamant al binefacerii si al bucuriei.

67. Ele si-au potolit foamea si stanele lor se ridicara pe acest pamant preafericit si ochii lor erau cand deschisi cand orbiti, pana cand una dintre oi s-a ridicat din mijlocul lor si le-a condus in asa fel incat le-a readus pe toate si le-a deschis ochii.

68. Dar cainii, vulpile si mistretii au inceput sa le manance pana cand o alta oaie a ajuns ruina turmei si berbecul care le condusese. Acest berbec incepu sa loveasca cu coarnele sale cainii, vulpile si mistretii si i-a omorat pe toti.

69. Dar cand prima oaie deschise ochii, a vazut fala berbecului palind si stingandu-se.

70. Caci el incepuse sa loveasca si oile, sa le napastuiasca si sa isi uite toata onoarea.

71. Atunci Domnul trimise pe aceasta prima oaie la o alta oaie pentru a o face berbec si conducator al turmei in locul celui care si-a manjit gloria sa.

72. Ea a mers si i-a vorbit si a asezat ca un berbec si cainii nu incetau sa le supere pe oi.

73. Si primul berbec la napastuit pe al doilea.

74. Atunci acesta se scula si fugi din fata primului berbec. Vazui cainii care l-au chinuit pe acest prim berbec.

75. Dar al doilea se ridica si conduse tinerele oi.

76. Si el zamisli mai multe oi, dar in cele din urma muri.

77. Si el a pus ca urmas un berbec tanar care deveni comandantul si conducatorul turmei.

78. Si sub el oile crescura si se inmultira.

79. Si toti cainii, vulpile si mistretii se temeau si fugeau din fata lui.

80. caci acest berbec lovea si tinea la distanta toate fiarele salbatice in asa fel ca lor le era peste putinta sa mai prigoneasca oile sau sa rapeasca macar una singura.

81. Si stana deveni mare si minunata si se ridica un turn inalt cu ajutorul acestor oi.

82. Stana era putin ridicata, dar turnul era foarte inalt.

83. Si Domnul oilor se aseza in acest turn si voi sa i se ridice o masa mareata.

84. Dar vazui curand ca oile au inceput sa greseasca din nou, sa urmeze drumuri diferite si sa paraseasca stana lor

85. Si Domnul chema pe unele si le trimitea pe celelalte.

86. Dar acestea incepura sa le omoare pe primele. Cu toate acestea una dintre ele a reusit sa ocoleasca napasta care o ameninta si fugind, predica impotriva celor care au vrut sa o ucida.

87. Si Domnul oilor a scapat-o din mainile lor, a urcat-o si a asezat-o langa mine si ramase aici.

88. El trimise atunci la aceste oi nelegiuite alte oi pentru a avea un martor impotriva lor.

89. Mai vazui ca aceste oi care l-au abandonat pe Domnul si turnul inaltat in onoarea Sa, rataceau orbecaind in regiuni necunoscute.

90. In sfarsit il vazui pe Domnul insusi razbunandu-se, caci El facu un mare masacru, dar ele strigara impotriva lui, atunci El abandona templul Sau si il lasa in puterea leilor, tigrilor, lupilor, vulpilor si tuturor soiurilor de animale.

91. Si aceste animale vor incepe sa le sfasie.

92. vazui de asemenea ca Domnul pe care ele il abandonasera le parasi prada leilor rai si cruzi si la toate soiurile de fiare salbatice.

93. Atunci tipa din toate puterile mele si il implorai pe Dumnezeu pentru aceste oi care erau sfasiate de toate soiurile de animale salbatice.

94. Dar El nu a raspuns deloc si privea cu un ochi multumit aceste oi care erau sfasiate si nimicite. In sfarsit el chema saptezeci de pastori si dadu lor in grija sa vegheze asupra turmei.

95. Si El le-a spus lor: Fiecare ditre voi sa vegheze asupra oilor si sa faca ceea ce Eu ii voi porunci, Eu va voi da fiecaruia un anumit numar sa le conduceti.

96. Si acelea pe care va voi spune sa le omorati, voi le veti omora, si le dadu lor.

97. Apoi El chema un altul si ii spuse: Priveste si fii atent la tot ce pastorii vor face cu aceste oi, pentru ca ei vor face sa piara mult mai multe decat le voi arata eu.

98. Si orice incalcare a ordinelor mele, toate omorurile pe care pastorii le vor face, vor fi notate, adica vor fi insemnate cele pe care ei le vor omora din ordinile mele si cele care vor pieri din propria lor autoritate.

99. Toate omorurile comise de pastori le vor fi socotite. Nu uita deci sa scrii cate oi le-au facut sa piara din propria lor viata, cate le-au dat ei chinurilor, pentru ca aceasta socoteala sa fie o marturie impotriva lor, ca sa stiu tot ce au facut, daca mi-au ascultat ordinele sau daca ei au uitat sa le indeplineasca.

100. Dar ei sa nu stie ce ti-am poruncit, nu le deschide lor catusi de putin ochii, nu le da niciun avertisment, ci socoteste cu grija toate omorurile pe care le vor face si da-mi Mie o socoteala buna a lor. Si vazui cum acesti pastori condusera turma fiecare la timpul sau. Si ei au inceput sa omoare mai multe oi decat trebuia ei sa faca sa piara.

101. Si ei si-au abandonat oile in puterea leilor, astfel incat multe dintre ele au fost mancate de lei si de tigri, si mistretii s-au aruncat asupra lor, au dat foc turnului inchinat Domnului si au distrus stana.

102. Si am fost mult intristat de arderea acestui turn si de distrugerea stanei.

103. caci dupa aceea nu am mai putut-o vedea.

104. Cat priveste pastorii si complici lor, ei insisi au dat oile tuturor fiarelor salbatice, pentru a le manca. Fiecare dintre ele le-a fost data la randul sau si la timpul sau. Ci fiecare era inscrisa intr-o carte si toate cele care pierea erau notate cu grija.

105. Caci fiecare pastor facea sa piara mult mai multe decat ar fi trebuit.

106. Atunci incepui sa plang si sa ma revolt pentru soarta nenorocita a acestor oi.

107. Si vazui in viziunea mea cum cel care scria, nota zi de zi omorurile comise de pastori, cum el urca si prezenta Domului oilor si ii dadea Lui cartea in care era socoteala exacta a tot ce facusera pastorii cu toti aceia pe care i-au facut sa dispara.

108. Si tot raul pe care ei l-au facut.

109. Si cartea a fost dusa in fata Domnului spiritelor care intinse mana, semna si apoi o puse deoparte.

110. Dupa aceea vazui cum pastorii au capatat autoritate timp de douasprezece ore.

111. Si iata ca trei din aceste oi revenite din captivitate s-au reintors si au intrat in locul stanei si au inceput sa ridice tot ce a fost distrus.

112. Dar mistreti ii impiedicau, insa eforturile lor erau zadarnice.

113. Si oile au continuat sa cladeasca, intocmai ca mai inainte si ridicara un turn care se numea turnul inalt.

114. Si ei au inceput sa aseze o masa in fata turnului, dar painea pe care ei o puneau pe ea era murdara si stricata.

115. In plus toate oile erau orbite, ele nu puteau vedea mai mult ca pastorii.

116. Pastorii le-au dat, de asemenea, pentru a fi omorate in numar mare.

117. Dar Domnul oilor a tacut si toate oile s-au lasat tarate. Pastorii si oile, toti s-au amestecat si nimeni nu le-a mai aparat de atacul animalelor salbatice.

118. Atunci cel care scria cartea, urca si o dadu Domnului oilor. Dar in acelasi timp el se ruga pentru ele, aducand marturie impotriva pastorilor care le-au facut sa piara. Si dupa ce depuse cartea, el pleca.

Capitolul 87

1. Si observai cum treizeci si sapte de pastori au reinceput sa aiba grija de cireada pana cand fiecare disparu la randul sau, ca si primii. Atunci oile au fost lasate in grija celorlalti pastori care le-au pazit fiecare un timp anume.

2. Apoi observai in viziunea mea toate oile din cer care erau fugarite de vulturi, ulii si corbi. Si vulturii ii conduceau pe toti ceilalti.

3. Si ei au inceput sa manace oile, sa le crape ochii cu ciocurile lor si sa se hraneasca cu carnea lor.

4. Si oile scoasera strigate jalnice simtindu-se mancate in felul acesta.

5. Si eu strigai, de asemenea si gemui in somnul meu impotriva pastorului care si-a luat asupra sa paza turmelor.

6. Si vazui oi sfasiate de caini, de vulturi si de corbi. carnea lor, muschii lor, totul a fost mancat, nu le-au ramas decat oasele care au cazut pe pamant. Si numarul oilor a scazut mult.

7. Si vazui dupa aceea douazeci si trei de pastori asezati in capul turmelor si al caror timp, adunat, facea cincizeci si opt de ani.

8. Atunci miei au fost adusi pe lume de catre oile albe si ei au inceput sa deschida ochi si sa vada si sa isi cheme mamele.

9. Dar oile nu i-au privit, nu au ascultat deloc plansetul lor, caci ele erau surde, oarbe si impietrite.

10. Si am vazut in viziunea mea cum corbii se aruncau asupra acestor miei.

11. Care le inhatau si mancau oile dupa ce le sfasiau.

12. Vazui de asemenea cornitele acestor miei crescand, dar corbi incercau sa le smulga.

13. Iata ca in sfarsit, un corn mare a crescut pe capul uneia dintre aceste oi si ochii tuturor celorlalte s-au deschis.

14. Si prima le privi si ochii lor au fost deschisi si ele i-au chemat.

15. Boii prezicatori se grabira catre ea.

16. In acest timp, acvilele, ulii, corbii si vulturii continuau sa napastuiasca oile, zburand peste ele si mancandu-le. Si oile au tacut, dar boii se jeleau si gemeau.

17. Atunci corbi s-au luptat cu ea.

18. Cautand sa ii zdrobeasca cornul, dar eforturile lor au fost zadarnice.

19. Si privii pana cand venira pastorii, acvilele, ulii si vulturii.

20. Care pusesera pe corbi sa rupa cornul acestei vite si ale celor care se luptau cu ea. dar ea suporta atacul lor si ceru ajutoare.

21. Atunci vazui venind omul care avea inscris numele pastorilor si care era ridicat in prezenta Domnului oilor.

22. El veni sa aduca ajutoare vitei si ii anunta pe toti ca el este venit pentru a aduce ajutoare vitei.

23. Si iata ca Domnul oilor cobora inflacarat de manie si toti cei care l-au zarit au rupt-o la fuga. Ceilalti sau inchinat in tabernacol, iar acvilele, ulii, corbii si vulturii s-au unit si au adus cu ei toate oile de pe camp.

24. Se unira cu toti incercand sa rupa cornul vitei.

25. Atunci vazui omul care a scris la ordinele Domnului luand cartea distrugerilor implinita cu cu ultimii doisprezece pastori si aduse dovada ca ei au facut sa piara mai multa lume decat de catre cei care au fost inaintea lor.

26. Vazui inca venind la ei pe Domnul oilor tinand in mana sceptrul maniei Sale, lovi pamantul care se intredeschise si animalele si pasarile cerului incetara sa mai napastuiasca pe oi si cazura in prapastiile cascate in pamant, care s-au inchis apoi deasupra lor.

27. Mai vazui apoi dandu-se o sabie mare oilor cu care acestea au urmarit la randul lor pe fiarele salbatice si le-au ucis.

28. Ci toate animalele si toate pasarile cerului s-au retras din fata lor

29. Si vazui un tron ridicat intr-o regiune promitatoare.

30. Pe care statea Domnul spiritelor care primii toate cartile,

31. Si le deschise.

32. Atunci Domnul chema primii sapte oameni albi si le ordona sa duca prima stea, cea care a fost inaintea tuturor celorlalte, ale carei parti sexuale erau asemanatoare cu partile sexuale ale cailor, care in sfarsit a cazut prima, si l-au adus cu totii in fata Lui.

33. Si El zise omului care scria in prezenta Sa si care era unul din cei sapte oameni albi: Aduceti acesti saptezeci de pastori carora le-am incredintat oile si care au facut sa piara mai multe decat le-am dat ordin. Si iata, ii vazui inlantuiti si in picioare in fata Lui. Si se incepu prin a se judeca astrele si ele au fost gasite vinovate si au fost duse la judecata si le-au aruncat intr-un loc adanc si plin de flacari. Dpa aceea au fost judecati cei saptezeci de pastori si au fost gasiti vinovati, ei au fost la fel aruncati intr- prapastie in flacari.

34. In acelasi timp, vazui in mijlocul pamantului o genune plina cu foc.

35. Acesta era locul in care au fost duse oile orbite care au fost judecate ca vinovate, toate au fost aruncate in prapatia de foc.

36. Si prapastia era asezata la dreapta acestei stane.

37. Si vazui oile arzand si oasele lor mistuite de foc.

38. Si am socotit in sinea mea ca aceasta straveche stana era distrusa, dar mai inainte au fost luate coloanele, fildesul si toate bogatiile pe care le continea si acestea au fost ingramadite intr-un loc aflat la rasarit.

39. Vazui de asemenea si pe Domnul oilor ridicand o casa mai mare si mai inalta ca prima si cladita in acelasi loc unde fusese prima. Toate aceste coloane erau noi, fildesul era nou si era mai mult ca mai inainte.

40. Si Domnul oilor locuia in interior. Si toate fiarele salbatice, toate pasarile cerului s-au inchinat in fata oilor care ramasesera si le adorau, le adresau rugaciuni, supunandu-se lor in toate lucrurile.

41. Atunci cei trei oameni care erau imbracati in alb si care m-au prins de mana facandu-ma sa urc, ma ridicara din nou si ma asezara in mijlocul oilor, inainte de inceputul judecatii.

42. Oile erau toate albe, lana lunga si curatata de toate petele. Si toate celelalte care au pierit sau care au fost omorate, toate fiarele salbatice, toate pasarile cerului s-au adunat in aceasta casa si Domnul oilor tresarea de bucuria de a vedea oile intrand in stana.

43. Si vazui ca ele asezara jos sabia care le-a fost data, pe care ele au adus-o la stana si au pecetluit-o in prezenta Domnului.

44. Oile erau inchise in casa care se straduia sa le cuprinda pe toate. Si ochii lor erau deschisi si ele priveau pe Cel Bun si nu era nici una printre ele care sa nuy il vada.

45. Mai vazui ca aceasta casa era mare si incapatoare si plina de lume. Si iata ca se nascu un vitel alb ale carui coarne erau mari si toate animalele salbatice, toate pasarile cerului il adorau si il implorau fara incetare.

46. Atunci vazui cum se preschimbau cu totii si ei deveneau vaci albe.

47. Si prima dintre ele a fost facut Cuvantul su Cuvantul deveni un animal mare si El purta pe capul sau coarne mari si negre.

48. Si Domnul oilor se bucura sa vada toate aceste vaci.

49. Si eu care m-am prosternat, m-am trezit, dar am pastrat in minte tot ceea ce am vazut. Aceasta este viziunea care mi-a aparut in timpul somnului meu. eu am sarbatorit la trezirea mea pe Domnul a toata dreptatea si i-am adus Lui Toata slavirea.

50. Dupa aceea, am varsat multe lacrimi si ele curgeau fara intrerupere amintindu-mi de cele ce am vazut. Caci toate aceste lucruri se vor implini si toate lucrarile celor fericiti se vor vadi la timpul lor.

51. Si ma gandii noaptea la visul pe care l-am avut si plansei amarnic, tulburat inca de viziunile pe care le-am avut.

Capitolul 88

1.Si acum, O, fiul meu Metusala! fa-i sa vina la mine pe toti fratii tai si strange in fata mea pe toti copiii mamei tal. Caci ma framanta o voce interioara, spiritul din inalt m-a acaparat, vreau sa va arat ceea ce se va intampla in vremurile care vor veni.

2. Atunci Metusala se duse si aduna in fata lui Enoh pe toti fratii sai si pe toate rubedeniile sale.

3. Atunci Enoh, se adresa tuturor copiilor sai:

4. Ascultati, zise el, copiii mei, ascultati vorbele tatalui vostru si dechideti urechile la ceea ce vreau sa va spun caci voi trebuie sa fiti atenti cand am sa va vorbesc. Iubitii mei, urmati caile derptatii sinu vadepartati de ele deloc.

5. Sa nu aveti inima indoita si sa nu va insotiti cu oamenii inselatori, ci mergeti pe caile dreptatii, urmatidrumul cel bun si adevarul sa fie tovarasul vostru.

6. Caci va anunt: prigoana va domni intr-o zi pe pamant, dar la sfarsit Dumnezeu va face o marejudecata, cand nedreptatea va fi alungata, ea va fi starpita din radacina. Ea se va ridica totusi din nou, dar zadarnice eforturi! Lucrarile sale vor fi din nou nimicite, toate asupririle, toate nelegiuirile vor fi din nou pedepsite.

7. Pentru aceasta, atunci cand nedreptatile, pacatele, blasfemiile, tirania, toate soiurile rele intr-un cuvant, se vor intinde peste pamant, cand neascultarea, nedreptatea si nepedepsirea vor predomina, atunci va veni din cer o osanda inspaimantatoare.

8. Domnul in toata sfintenia Sa, va apare plin de manie si va pedepsi pe vinovati cu pedepse teribile.

9. Domnul in toata sfintenia Sa, va apare plin de manie si va veni sa judece pamantul.

10. Atunci prigoana va fi starpita din radacina si nedreptatea va fi nimicita.

11. Toate locurile pamantului vor fi distruse de foc cu locuitorii lor. Toti, de oriunde ar veni, vor fi judecati si pedepsiti dupa lucrarile lor si pedepsele vor fi vesnice.

12. Atunci cei drepti se vor trezi din somnul lor si Domnul se va ridica impotriva celor rai.

13. Atunci radacinile nedreptati vor fi nimicite, pacatosi vor pieri cu foc si cei care hulesc vor pieri prin sabie.

14. cei care isi asupresc fratii, ca si cei care hulesc vor pieri prin sabie.

15. Si acum lasati-ma, copiii mei, sa va arat caile dreptatii si cele ale nedreptatii.

16. Apoi va voi spune ce mai trebuie sa se mai intample.

17. Ascultati-ma deci, O copiii mei! mergeti pe calea dreptatii, ocoliti calea nedreptatii, caci toti aceia care vor urma aceasta cale vor pieri pentru totdeauna.

Capitolul 89

1. Iata ceea ce a fost scris de Enoh: El a scris acest tratat de intelepciune pentru toti oamenii chemati sa ii conduca sau sa ii judece pe ceilalti oameni. El l-a mai scris pentru toti copiii mei care vor trebuii sa locuiasca pe pamant in vremurile ce vor veni si sa mearga pe caile dreptatii si pacii.

2. Fie ca spiritele voastre sa ne se indurereze pentru cele ce vor veni. Caci Prea-Sfantul si prea-Inaltul a stabilit fiecaruia timpul sau.

3. Fie ca omul drept sa se trezeasca din somnul sau, fie ca el sa se ridice si sa mearga pe caile dreptatii, ale bunatatii si ale iertarii. Mila va cobora peste omul drept si el va fi investit pentru totdeauna cu putere si sfintenie. El va trai in bine si in dreptate si calea sa va merge spre lumina vesnica, dar pentru pacatosi ea nu va merge decat in intuneric.

Capitolul 90

1. In sfarsit Enoh incepu sa vorbeasca dupa o carte.

2. Si el zise: despre copiii dreptatii, despre alesii lumii, despre planetele dreptatii si nevinovatiei.

3. Despre toate aceste lucruri am vrut sa va vorbesc,, vi le voi lamuri pe toate copiii mei, eu care sunt Enoh. caci prin viziunile pe care le-am avut, eu am obtinut o mare cunoastere si mi-a fost dat sa citesc chiar tablele din cer.

4. Atunci Enoh incepu sa vorbeasca dupa o carte si zise: Sunt nascut in a saptea zi di prima saptamana in timp ce judecata si dreptatea asteptau cu nerabdare.

5. Dar dupa mine in a doaua saptamana, se va arata o mare nedreptate si inselatoria se va inmulti rapid pe pamant.

6. Si va fi atunci un prim sfarsit si un singur om va fi salvat.

7. Dar de cand prima saptamana va fi terminata, nedreptatea va spori si Domnul va pune sa se implineasca cele ce a hotarat impotriva pacatosilor.

8. Dupa aceea, in timpul saptamanii a treia, un om va fi ales pentru a fi tulpina unui popor puternic si drept si dupa el planta dreptatii va creste pentru totodeauna.

9. Dupa aceea, in timpul celei de a patra saptamani sfintii si dreptii vor avea viziuni, ordinea generatiilor va fi stabilita si se va construi pentru ele o locuinta, in a cincea saptamana se va ridica pentru ele o casa glorioasa si puternica.

10. Apoi in timpul celei de a sasea saptamani, toti cei care vor exista vor fi invaluiti de intuneric si inimile lor vor uita intelepciunea si omul va fi ridicat din mijlocul lor.

11. Chiar in timpul acestei perioade, casa puternica si mareata va fi prada flacarilor si rasa celor alesi va fi risipita pe tot pamantul.

12. Dupa aceea in timpul cele de a saptea saptamani se va ridica o rasa corupta, ale carei numeroase lucrari vor fi lucrari ale nedreptatii. Atunci dreptii si alesii vor fi rasplatiti si lor li se va da o cunoastere de sapte ori mai mare asupra partilor creatiei.

13. Va veni dupa aceea o alta saptamana, saptamana dreptatii care va avea sabia judecatii si a dreptatii, pentru a lovi pe toti cei ce asupresc.

14. Atunci pacatosii vor fi dati in mainile celor drepti, care in timpul acestei saptamani vor fi binemeritat o locuinta pentru dreptatea lor si vor cladi un palat pentru marele Rege. Dupa aceasta saptamana va veni a noua, in timpul careia va veni judecata universala.

15. Lucrarile necredinciosilor se vor sterge de pe fata pamantului. Lumea va fi condamnata la distrugere si toti oamenii vor merge pe calea dreptatii.

16.Apoi in a saptea parte a saptamanii a zecea va fi judecata de veci, care va fi aplicata contra veghetorilor si tot cerul va renaste in mijlocul ingerilor.

17. Primul cer va fi inlaturat si ca disparea, va aparea cel de al doilea si toate puterile ceresti vor straluci intr-o splendoare de sapte ori mai mare. Apoi vor veni multe alte saptamani al carui numar este nesocotit care se vor petrece in sfintenie si dreptate.

18. Atunci nu vor mai exista pacate.

19. Cine dintre copiii oamenilor va auzi vocea Sfantului si nu va fi impresionat?

20.Cine va putea socoti gandurile Lui? Cine va putea privi lucrarea prin care a fost creat cerul si sa inteleaga aceste minuni?

21.Se va putea vedea sufletul sau , dar niciodata spiritul sau. Nu se va putea vorbi despre ea cu intelepciune, nici sa se ridice pana la inaltimea sa. Cine priveste spre limitele cerului va vedea ca ii este imposibil sa atinga imensitatea acestuia.

22. Cine dintre copiii oamenilor va putea cerceta lungimea si latimea pamantului?

23. Cui au fost oare dezvaluite dimensiunile tuturor lucrurilor? Exista oare un singur om care sa poata prin inteligenta sa sa cuprinda cerul, sa cerceteze adancimea lui, sa coboare pana la temeliile sale?

24. Cine stie oare numarul stelelor si cunoaste locul de odihna al tuturor astrelor?

Capitolul 91

1. Si acum copiii mei, eu va indemn sa iubiti dreptatea, sa mergeti pe caile sale. Caci caile dreptati merita sa fie urmate, in timp ce cele ale nedreptatii se curma dintr-odata si se termina intr-o prapastie.

2. caile nedreptatii si ale mortii vor fi aratate oamenilor cestiti, dar ei se vor tine departe de ele si nu vor merge niciodata pe ele.

3. Ma adresez acum voua, O cei nedrepti! nu urmati niciodata caile rautatii si ale asupririi. feriti-va de caile mortii, nu va apropiati de ele catusi de putin, caci veti pieri!

4. Alegeti mai bine dreptatea si viata sfanta si curata.

5. Mergeti pe calea pacii si veti fi vrednici de viata vesnica.Pastrati amintirea vorbelor mele, nu le lasati niciodata sa se stearga din inima voastra, caci eu stiu ca pacatosii imboldesc cu incrancenare omul sa faca rau. Dar ei nu vor reusi in nici un loc si incercarile lor vor fi fara rezultat.

6. Nenorocirea e a celor care inalta nedreptatea si partinirea si care sustin inselatoria caci ei vor fi rasturnati si nu vor obtine niciodata pacea.

7. Nenorocirea e a celor care isi construiesc locuinta in pacat caci fundamentele acestei locuinte vor fi rasturnate , iar ei vor pieri prin fier. Nenorocirea e inca si acelora care au aur si argint caci ei vor pieri, nenorocire deci voua, bogatilor, care aveti incredere in bogatii, dar voi veti pierde aceste bogati, pentru ca voi l-ati uitat pe Atot-Inaltul in ziua imbelsugarii voastre.

8. Voi ati hulit si ati facut nelegiuiri, voua va este destinata o zi de masacru, o zi a intunericului, o zi a marii judecati.

9. Eu v-am spus adevarul, v-am spus voua, Cel ce va creat va va pierde!

10. Lui nu ii va fi deloc mila de soarta voastra, din contra, El se va bucura de pieirea voastra.

11. Si dreptii care sunt in mijlocul vostru sunt in zilele acelea bataia de joc a pacatosilor si nelegiuitilor.

Capitolul 92

1.I-a placut lui Dumnezeu ca ochii mei sa fie doi nori de apa pentru a-mi plange stricaciunile si sa vars puhoaie de lacrimi si sa imi potolesc astfel nelinistea din inima mea.

2. Cine v-a dat voie voua sa faceti astfel de nedreptati si nelegiuiri? nenorocire voua pacatosilor, iata judecata!

3. Dreptii nu se vor teme de cei rai, caci Dumnezeu ii va supune intr-o zi puterilor voastre, pentru ca voi sa va razbunati pe ei dupa bunul vostru plac.

4. Nenorocire voua care blestemati, veti pieri din cauza pacatului vostru! Nenorocire voua care faceti rau vecinului vostru pentru ca veti avea rasplata pe care o merita lucrarile voastre.

5. Nenorocire voua, martori ai minciunii care sporiti nedreptatea, caci veti pieri!

6. Nenorocire voua pacatosilor, care respingeti pe cei drepti care primiti sai respingeti dupa pofta voastra, cei care faceti nedreptati, caci veti fi dusi sub jugul lor.

Capitolul 93

1. Aveti deci sperante de bine o, dreptilor! caci pacatosii vor pieri in fata voastra, voi veti deveni stapanii lor si le veti porunci cum veti vrea.

2. In ziua judecatii pacatosilor, rasa voastra va fi slavita si se ca ridica precum cea a vulturilor. Cuibul vostru va fi purtat la o inaltime mai mare decat zborul uliului, voi veti urca, veti intra in maruntaiele pamantului si in pesterile de piatra pentru a scapa de pacatosi.

3. Si va vor crede pierduti si vor gemete si plansete.

4. Dar nu va fie teama de cei care va chinuiesc, caci voi veti fi salvati si o lumina stralucitoare va va invalui si un cuvant de pace se va auzi din cer. Nenorocire voua pacatosilor, caci bogatiile va vor face sa treceti drept sfinti, dar constiinta voastra va marturisi ca voi nu sunteti dect niste pacatosi. Si aceasta invinuire interioara va fi condamnarea voastra.

5. Nenorocirea voastra, care va hraniti cu cel mai bun grau si beti cele mai bune lichioruri si care, in marea voastra ingamfare, ii impovarati pe saraci.

6. Nenorocire voua care beti apa in toate timpurile, caci voi veti avea in curand rasplata voastra, veti fi nimiciti, veti fi masacrati pentru ca voi nu v-ati potolit catusi de putin setea din izvoarele vietii.

7. Nenorocire voua care faceti nelegiuiri, inselatorii si blestematii, voi veti lasa in urma voastra o amintire rea.

8. Nenorocire voua puternicilor, care calcati in picioare dreptatea, caci iata vine ziua pedepsirii voastre. Atunci, in timp ce veti suferi pedepsele meritate pentru crimele voastre, cei drepti se vor bucura de zile numeroase si norocoase.

Capitolul 94

1.Cei drepti au incredintare, dar pacatosii vor fi ravasiti si vor pieri in ziua faradelegii.

2. Voi insiva veti fi constienti de aceasta caci prea-Inaltul isi va aminti de pieirea voastra si ingerii se vor bucura. Ce veti face voi atunci pacatosilor si unde veti fugi in ziua judecatii, cand veti auzi vocea rugaciunii celor drepti?

3. Voi nu va semanati deloc cu ei, caci se va rosti impotriva voastra un cuvant inspaimantator: sunteti insotitorii pacatosilor.

4. In acele zile rugaciunile celor drepti se vor rodoca spre Dumnezeu, dar ziua judecatii voastre va sosi si toate faradelegile voastre vor fi aratate in fata celui Mare si Sfant.

5. Fata voastra se va acoperi de rusine, toti cei care au facut crime vor fi respinsi.

6. Nenorocire voua pacatosilor, chiar daca ati fi in mijlocul marii sau pe o campie uscata, caci o marturie de rea credinta este indreptata contra voastra. Nenorocire voua care aveti argint si aur, bogatii pe care nu le-ati strans catusi de putin pe cai cinstite. Voi care ziceti: Noi suntem bogati, noi traim in belsug si avem strans tot ce ne putem dori.

7. Noi vom face prin urmare tot ce ne place, caci noi avem gramezi de argint, granarele noastre sunt pline si familiile fermierilor nostri sunt atat de numeroase ca apa dintr-un izvor imbelsugat

8. Aceste false bogatii se scurg ca apa si comorile voastre se vor topi si va vor fi luate, pentru ca le-ati strans pe cai necinstite si veti fi coplesiti de blestemul divin.

9. Eu va blestem de asemenea, prudentii veacului, voi adevaratii smintiti care cu ochii pironiti in pamant ati incercat sa va acoperiti cu vesminte mai elegante ca o tanara logodnica si mai bogate ca cele ale fecioarelor. Voi ati aratat peste tot maretia voastra, generozitatea, stralucirea si norocul, dar aurul vostru, maretia si bogatia voastra se vor topi ca si o umbra.

10. Caci nu aceasta este intelepciunea. Asa ca vor pieri si ei cu bogatiile lor, cu falsa lor glorie si cu onoarea lor zadarnica.

11. Ei vor pierii de rusine si dispret si sufletele lor vor fi azvarlite in cuptoare dogoritoare.

12. Eu va jur, o , pacatosilor, nici un munte, nici o culme nu a fost creata pentru a folosi ca gateala unui molesit.

13. Pacatele nu vin niciodata de sus, ci oamenii au gasit secretul de a face raul, dar nenorocire, celor ce il fac.

14. Femeia nu a fost creata ca sa nu faca copii, dar cele care nu vor copii fac aceasta cu propiile lor maini.

15. Dar eu jur pe Cel Mare si Sfant. toate lucrarile voastre rele vor fi vadite si nimeni nu se va putea feri in ziua cea mare.

16. Nu va ganditi si nu spuneti: Crima mea este ascunsa, pacatul meu nu este cunoscut de nimeni, caci in cer se noteaza intocmai, in fata Atot-Inaltului, tot ce se face pe pamant si toate gandurile oamenilor. Se stiu in fiecare zi nedreptaile de care va facem vinovati. 17. nenorocire voua smintitilor, caci veti pieri in nebunia voastra. Voi nu vreti deloc sa ii ascultai pe cei intelepti, voi nu veti obtine rasplata celor drepti.

18. Aflati asadar ca sunteti haraziti zilei judecatii, nu sperati sa traiti daca ati fost pacatosi, veti muri, caci voi nu v-ati folosit de pretul izbavirii.

19. Da, voi sunteti destinati pentru ziua maniei divine, pentru ziua de doliu si de rusine a sufletelor voastre.

20. Nenorocire voua a caror inima este impietrita, care ati facut atat de usor crima si v-ati hranit cu sange!

Cine v-a dat bunatatile de care va bucurati? Nu este cumva Atot-Inaltul, care le-a raspandit pe pamant pentru a le folosi voi? Voi l-ati uitat: deci nici o farame de pace pentru voi.

21. Nenorocirea voastra, celor care iubiti nedreptatea. Cu ce drept primiti voi vreo rasplata? Aflati ca veti fi dati pe mana celor drepti care va vor sparge capetele, care nu vor avea pentru voi nici o mila.

22. Nenorocire voua, care va bucurati in prigonirea celor drepti, caci nu veti avea nici un mormant.

23. Nenorocire voua care faceti sa fie fara rost cuvintele Domnului, caci pentru voi nu exista deloc speranta vietii.

24. Nenorocire voua, care scrieti cuvinte amagitoare, cuvinte nedrepte, caci minciunile voastre, nelegiuirile voastre sunt si ele scrise si nici una nu va fi uitata.

25. Nici o pace pentru pacatosi! Moartea, doar moartea pentru pacatosi!

Capitolul 95

1. Nenorocire celor ce se poarta fara credinta, care lauda si lingusesc minciuna. Voi sunteti niste stricati si viata voastra este o viata dezgustatoare.

2. Nenorocire voua care stricati cuvintele adevarului, ei pacatuiesc impotriva hotararii de veci.

3. Si ei au facut sa fie condamnat cel nevinovat.

4. In acele zile, o dreptilor, voi meritati ca rugaciunile voastre sa fie indeplinite, ele vor urca si vor fi asezate in fata ingerilor ca o marturie acuzatoare impotriva crimelor celor pacatosi.

5. In acele zile, popoarele vor fi inspaimantate si neamurile ingrozite se vor ridica pentru ziua celei mai inalte judecati.

6. In acele zile femeile gravide vor aduce pe lume si vor lepada fructul maruntaielor lor. Copiii vor muri sub ochii mamelor lor, si in timp ce ei vor suge laptele, ele ii vor respinge si vor fi fara mila pentru fructele iubirii lor.

7. Eu va mai anunt, o pacatosilor, pedeapsa va asteapta in ziua judecatii care nu se va sfarsi.

8. Ei iubesc pietrele, icoanele de aur, argint si lemn, spiritele josnice, demonii si toti idolii din temple, dar ei nu vor obtine nici o mantuire. Inima lor va deveni nesimtitoare din cauza necredintei si ochii lor vor fi orbiti de superstitii. In visele si viziunile lor, ei vor fi necredinciosi si superstitiosi, ei vor fi mincinosi si pagani. De asemenea ei vor pieri cu totii.

9. Dar in acele zile preafericiti vor fi cei care vor fi primit vorba intelepciunii, care vor fi cautat si urmat caile Celui Prea-Inalt care vor fi mers pe caile dreptatii si nu pe cele ale necredintei.

10. Da, ei vor fi mantuiti!

11. Dar, nenorocire voua care veti fi rai cu aproapele vostru, veti cadea in abis.

12. Nenorocire voua care asezati temelia pacatului si inselatoriei, care sunteti rai si batjocoritori cu semenii vostri: vai veti fi nimiciti.

13. Nenorocire voua care inaltati cu sudoarea altora palate pentru voi, fiecare din pietrele care le alcatuiesc, fiecare farama de mortar care le leaga este pentru voi un pacat. Asadar eu va spun voua, nu veti avea pace deloc.

14. Nenorocire voua care dispretuiti cocioaba si mostenirea parintilor vostri si care purtati o credinta nelegiuita in idoli. Nu, nici o pace pentru voi.

15. Nenorocire acelora care fac nedreptati, care sunt ca uneltele asupririi, care ucid pe aproapele lor. Caci Dumnezeu insusi va ofili maretia voastra, El va impietri inimile voastre si va starni focul maniei Sale si va va nimici pe toti.

16. Atunci drepti si sfintii, martori ai consecintelor razbunarii Sale isi vor reaminti crimele voastre si va vor blestema.

Capitolul 96

1.In aceea zi parintii vor fi macelariti impreuna cu copiii lor si fratii impreuna cu fratii lor, sangele va curge ca valurile unui fluviu.

2. Caci omul nu va opri bratul sau sa il loveasca pe fiul sau si copiii pe copiii sai, el va crede ca se poarta cu milostivire si nu ii va cruta.

3. Pacatosul nu se va teme sa il ucida pe fratele mai cinstit ca el. Omorurile vor continua fara lancezeala de la rasaritul soarelui si pana la apus. Calul va fi in sange pana la piept, iar carul sau pana la osii.

Capitolul 97

1. In acest timp ingerii vor cobora in locurile ascunse si toti aceia care au inlesnit crimele vor fi adunati in acelasi loc.

2. Atunci Prea-Inaltul va cobora pentru a face dreptate peste toti pacatosii si El va da ingerilor sfinti paza dreptilor si sfintilor si ei ii vor apara ca pe lumina ochilor pana cand raul si toata nedreptatea va fi nimicita.

3. Cand drepti vor fi scufundati in cel mai adanc somn, ei nu vor avea de ce se teme, inteleptii vor vedea adevarul.

4. Si copiii pamantului vor avea desteptaciunea tuturor cuvintelor din aceasta carte, stiind de acum ca bogatiile nu vor putea sa ii mantuiasca de pedeapsa pe care o vor merita pentru crimele lor.

5. Nenorocire voua pacatosilor care ii chinuiti pe cei drepti si ii faceti sa arda in foc, in ziua marii framantari, voi veti primi rasplata pentru lucrarile voastre.

6. Nenorocire voua stricatori de inimi, care cautati sa aveti asupra raului o cunoastere totala, frica o sa va cuprinda. Nimeni nu va veni in ajutorul vostru.

7. Nenorocire voua pacatosilor, caci cuvintele din gura voastra si lucrarile mainilor voastre au fost reale, asadar veti cadea in flacarile vesnice.

8. Aflati ca ingerii din cer vor cerceta cu grija toate lucrarile voastre, ei vor intreba soarele, luna si stelele, despre pacatele voastre, pentru ca voi ati indraznit sa ii judecati pe cei drepti.

9. Toate vor da marturie impotriva voastra: norii, zapada, roua si ploaia, caci din cauza voastra toate aceste creatii vor fi oprite, ca voua sa nu va mai fie de folos.

10. Aduceti prin urmare jertfe ploii pentru pentru ca ea sa cada in sfarsit, si rugati roua pentru ca ea sa primeasca de la voi aur si argint. Dar, in zadar! Gheata, frigul, vantul furtunos si toata chiciura se vor napusti peste voi si voi nu veti mai putea indura inversunarea lor.

Capitolul 98

1. Priviti cerul, copii ai cerului, ganditi asupra lucrarile Celui Prea-Inalt si temeti-va de ele si nu faceti nimic rau in prezenta Sa.

2. daca El inchide ferestrele cerului si opreste ploaia si roua, lasand pamantul neroditor, ce veti face?

3. Cand el isi coboara mania sa asupra voastra si peste lucrarile voastre, voi nu stiti sa ii cereti mila, voi blestemati contra judecatii Sale si vorbele voastre sunt pline de trufie si semetie. Deci nu va fi pace pentru voi!

4. Priviti aceste corabii, cum plutesc in voia vantului si amenintate fara incetare de o amenintare infricosatoare.

5. Si carmaciul tremura, pentru ca duce cu el pe ocean bogatiile sale, el tremura sa nu se scufunde si sa piara.

6. Or, marea, valurile sale furtunoase, genunile sale adanci nu sunt ele facute de Atot-Puternicul? Nu este El cel care i-a pus hotare si i-a asezat malurile?

7. La vocea Sa valurile se retrag infricosate si pestii care traiesc in interiorul lor sunt loviti de moarte. Si voi pacatosilor care traiti pe pamant, nu va temeti deloc? Nu este El Creatorul a tot ce se afla pe el?

8. Si deci eine, daca nu El a dat cunoasterea si intelepciunea pentru toti cei care traiesc pe pamant si celor care sunt pe mare?

9. Or navigatorii nu se tem oare de ocean? Voi singuri nu aveti nici o teama de Atot-Inaltul?

Capitolul 99

1. In toate aceste zile cand veti fi invaluiti de flacari arzand, unde veti fugi, unde veti cauta adapost?

2. Si cand Cuvantul se va ridica impotriva voastra, nu veti tremura, nu va veti ingrozi?

3. Toate marile astre se cutremura de teama, pamantul se cutremura de spaima si groaza.

4. Toti ingerii isi vor indeplini datoria aspra si vor incerca sa stea deoparte inaintea maiestatii supreme, in ce priveste fiii pamantului ei vor fi loviti de buimaceala.

5. Dar voi pacatosilor, dezgustatori pentru vecir, nu va fi salvare pentru voi.

6. Nu va temeti deloc, sufelete ale celor drepti, ci asteptati in pace si siguranta ziua in care veti muri, ca o zi a judecatii. Nu plangeti deloc pentru ca sufletele voastre vor cobora cu tristete si amaraciune in mormant, ori pentru ca in aceasta viata nu ati primit rasplata pe care o meritau lucrarile voastre bune ci din contra, pacatosii au fost mai presus in zilele vietii voastre, caci iata va venii pentru ei ziua groazei si a casnelor.

7. Cand veti muri pacataosii va vor zice: Iata dreptii mor ca si noi! Ce au avut ei din lucrarile lor? Iata ca ei parasesc viata in acelasi mod ca si noi, tulburati si infricosati. Cu ce sunt ei mai bine tratati ca noi? Noi suntem deci egali. Iata, ei sunt morti si nu vor mai reveni niciodata la lumina! Dar eu va spun, o pacatosilor, voi v-ati saturat de carne si bautura, despuindu-i pe fratii vostri, prapadindu-i, pacatuind in toate felurile, nu ati precupetit nimic pentru a castiga averi, zilele voastre au fost zile de veselie si fericire. Dar voi nu ati vazut sfarsitul celor drepti, felul in care ei vor avea pace si liniste. Acestia nu au cunoscut nelegiuirea pana in ziua mortii lor. Ei sunt morti si sunt ca si cum nu ar fi fost niciodata si sufletele lor sunt coborate in lacasul mortii.

Capitolul 100

1. Deci, va jur, o dreptilor pe maretia si pe gloria Sa, pe regalul si pe maiestatea Sa, va jur ca eu am capatat cunostinta de aceste mistere, caci mi-a fost dat sa citesc inscrisurile cerului, am vazut scrierile sfintilor, am descoperit ce era scris despre voi.

2. Am vaicirea, bucuria si gloria care va este pregatita si ii steapta pe cei care vor muri in dreptate si sfintenie. Voi veti capata atunci rasplata pentru suferintele voastre si pentru partea voastra de rau pe care ati primit-o pe pamant.

3. Da, spiritele celor care vor muri in dreptate, vor trai si se vor odihni pentru totdeauna, ele vor fi glorificate si amintirea lor va fi vesnica in fata tronului Atotputernicului. Si ei nu se vor mai teme niciodata de rusine.

4. Nenorocire voua pacatosilor , daca veti muri in pacat si cei care va seamana va vor spune voua ; fericiti sunt pacatorii! Ei si-au savarsit zilele si viata lor si ei mor acum in fericire si abundenta. Ei nu au cunoscut in timpul vietii lor nici tristetea, nici ingrijorarea, ei mor acoperiti de onoare si ei nu au fost supusi nici unei judecati.

5. Dar nu li s-a dovedit oare ca sufletele lor vor fi silite sa coboare in taramurile mortii unde ii asteapta relele si chinurile de tot felul? Ba da, spiritele lor vor cobora in intuneric, in capcane, in acele flacari care nu se vor stinge niciodata si osanda primita la judecata lor va fi vesnica.

6. nenorocire voua, caci voi nu veti mai avea pace deloc si veti incerca zadarnic sa va cereti iertare in fata dreptilor si sfintilor zicand: Si noi am cunoscut zile de durere adanca si am indurat si noi numeroase rautati.

7. Spiritele noastre au fost chinuite, supuse, strivite.

8. Noi suntem pierduti si nimeni nu ne vine in ajutor si nimeni nu ne incurajeaza, nici macar cu vorba, ci am fost lasati prada nefericirii si ne este teama pentru noi.

9. Noi nu speram sa ne mai bucuram de viata.

10. Si totusi noi ne vedem intr-o zi ca fiinte de prim rang.

11. Si iata-ne la ultima. Noi am devenit prada pacatosilor si nelegiuitilor, ei au facut sa apese jugul lor asupra noastra.

12. Si aceia care ne-au dispretuit si ne-au asuprit erau mai puternici decat noi si noi am plecat capul in fata celor care ne urau si ei au fost fara mila fata de noi.

13. Noi voiam sa fugim de ei pentru a ne bucura de pace, dar nu am gasit nici un loc pe care sa il folosim ca adapost impotriva prigoanei lor. noi am mers cu plangerile noastre la printi si nu am ridicat vocea impotriva acelora care ne sfasiau, dar tipetele noastre au fost zadarnice si ei nu au vrut sa ne asculte.

14. Din contra, ei au protejat pe cei care ne-au dezbracat si ne-au sfasiat, cei care ne-au istovit si ascuns asuprirea lor, cei care ne-au necajit si ne-au macelarit si au ascuns moartea noastra si nu isi aminteau ca ar fi ridicat vreodata mana impotriva noastra.

Capitolul 101

1. Cat va priveste pe voi, o ! dreptilor, eu va jur ca in cer ingerii arata in fata tronului Atotputernicului dreptatea voastra si numele voastre sunt scrise in fata Prea-Inaltului.

2. Aveti deci o buna speranta, intrucat ati indurat rautatea si durerea in aceasta viata veti straluci in cer ca astrele si obstacolele ceresti vor fi inlaturate din fata voastra. Strigatele voastre cer dreptate si veti fi razbunati de toate relele pe care le-ati suferit inca de la inceput si de la toti cei care v-au asuprit sau care au fost uneltele asupritorilor vostri.

3. Asteptati deci si nu va lasati doborati, caci voi ceti avea parte de o bucurie egala cu insasi bucuria ingerilor si in ziua judecatii voi nu veti avea a va fi teama de nici o condamnare.

4. Nu va descurajati deci, o! dreptilor, cand veti vedea pacatosii fericiti si inflorind in caile lor.

5. Nu deveniti pastasii lor, stati deoparte de tagma asupritorilor, voi sunteti partasi cu armatele ceresti. Pentru voi pacatosilor care spuneti: Toate faradelegile noastre vor fi uitate, sa stiti ca din contra, toate crimele voastre sunt inscrise cu grija in cartea din cer.

6. De aceea va spun ca lumina si intunecimile, ziua si noaptea vor fi martori impotriva voastra si a greselilor voastre. nu mai faptuiti deci nelegiuiri, nici minciuni, nu mai strambati adevarul, nu va mai ridicati impotriva cuvantului Sfantului si Puternicului. Nu va mai inchinati in fata idolilor fara rost caci pacatele voastre, nelegiuirile voastre vor fi judecate ca niste crime foarte grele.

7. Acum ascultati taina care va priveste: Multi pacatosi vor strica si vor stramba Cuvantul Adevarului.

8. Ei vor folosi cuvinte nepotrivite, vor spune minciuni, vor alcatui carti in care vor spune gandurile lor infumurate. Dar daca ei mi-au folosit cuvintele,

9. ei nu le vor schimba, nici nu le vor strica ci vor scrie intocmai tot ce am spus eu despre ei de la inceput.

10. Vreau sa va dezvalui inca o taina: carti de bucurie vor fi date dreptilor si inteleptilor si ei vor crede in aceste carti care cuprind regulile intelepciunii.

11. Si ei se vor bucura si toti cei drepti vor fi rasplatiti pentru ca au invatat sa cunoasca caile dreptatii.

Capitolul 102

1. In ace timp Domnul le va ordona sa adune pe copiii pamantului pentru ca ei sa aplece urechea la cuvintele intelepciunii sale, El le va spune: aratati-le aceasta intelepciune, caci voi sunteti conducatorii si stapanii lor.

2. Aratati-le lor rasplata care va trebui sa o primeasca toti cei care au urmat cuvantul caci Eu si Fiul Meu vom face cu ei un neam etern in numele dreptatii. Pace voua, copii ai dreptatii, bucurie si fericire!

Capitolul 103

1. Dupa catva timp, Metusala, Fiul meu dadu o femeie fiului sau Lameh.

2. Aceasta ramase gravida si aduse pe lume un copil care avea pielea alba ca zapada si roza ca un trandafir, un par alb si lung ca lana si ochii de o mare frumusete. De abia i-a deschis ca ei au inundat cu lumina toata casa ca stralucirea soarelui.

3. Si de abia a fost primit de mainile moasei ca el a deschis gura ca sa proslaveasca minunile lui Dumnezeu. Atunci Lameh, tatal sau, plin de uimire alearga sa il gaseasca pe Metusala si l-a anuntat ca el are un fiu care nu se poarta ca ceilalti copii. Acesta nu este un om, a zis el, acesta este un inger din cer, fara indoiala acesta nu este din neamul nostru.

4. Ochii sai sunt stralucitori ca razele soarelui, figura sa este inspirata, el nu pare sa fie din mine ci mai curand dintr-un inger.

5. Mi-e teama ca aceasta minune prevesteste unele evenimente de pe pamant.

6. Si acum, o! tata, te rog mergi si gaseste-l pe Enoh, bunicul meu si cere-i lui o lamurire, caci el locuieste cu ingerii.

7. Dupa ce a ascultat vorbele fiului sau, Metusala a venit sa ma caute la marginile pamantului, caci el stia ca eu eram acolo, si ma striga.

8. La glasul lui am alergat la el si i-am spus: Iata-ma fiul meu, de ce ai venit sa ma cauti?

9. Si el mi-a raspuns; Un mare eveniment m-a adus la tine, o minune greu de inteles despre care am venit sa iti cer o lamurire.

10. Asculta deci o! tata, si afla ca fiul meu Lameh are un fiu care nu ii seamana deloc si care pare sa nu tina de neamul omenesc. El este mai alb ca zapada, mai roz ca trandafirul, parul saueste mai alb ca lana si ochii lui arunca raze ca soarele, cand ii deschide umple casa de lumina.

11. Si de indata ce el a iesit din mainile moasei, el a deschis gura si L-a binecuvantat pe Domnul.

12. Tatal sau Lameh este ingrozit de aceasta minune, a alergat la mine, necrezand ca acest copil este al lui, ci ca este nascut dintr-un inger din cer, si iata eu am venit la tine pentru ca tu sa imi dezvalui adevarul despre acest mister.

13. Atunci eu, Enoh, i-am raspuns: Domnul este pe cale sa faca o noua lucrare pe pamant. Eu am vazut intr-o viziune. eu ti-am vorbit de timpurile tatalui meu Jared, de aceia care nascuti din cer au calcat in acest timp cuvantul Domnului. Iata ei au facut nedreptati si au calcat ordinele si au locuit cu femeile oamenilor si au procreat urmasi josnici.

14. Pentru aceste crime un mare prapad va veni pe neasteptate asupra pamantului, un potop il va inunda si il va pustii timp de un an.

15. Acest copil care vi s-a nascut va fi singurul care va supravietui acestui mare dezastru impreuna cu cei trei fii ai sai. Cand toate fiintele umane vor fi nimicite, el singur va fi salvat.

16. Si urmasii lui vor face copii pe pamantul uriasilor care nu s-au nascut din spirit ci din carne. Pamantul va fi deci pedepsit si toata depravarea va fi spalata. Din acest mootiv arata-i fiului tau Lameh ca fiul care i s-a nascut este intr-adevar fiul sau, sa-i dati numele de Noe, pentru ca el va supravietuii. El si fiii lui nu vor fi partasi la desfrau si se vor pazi de pacatele care vor acoperi fata pamantului. Din nefericire dupa potop, nedreptatea va fi inca si mai mare ca inainte, caci eu stiu ca trebuie sa vina, insusi Domnul mi-a aratat toate tainele despre acestea si am putut citi in scrisurile din cer.

17. Am citit ca neamurile vor urma unul dupa altul pana cand se va ridica o rasa sfanta, pana cand crima si nedreptatea vor disparea de pe fata pamantului, pana cand toti vor fi partasi la dreptate.

18. Si acum, o !, fiul meu mergi si anunta-l pe fiul tau Lameh

19. ca copilul care i s-a nascut este intr-adevar fiul sau si ca nu este nici o inselatorie legata de nasterea sa.

20. Si cand metusala a auzit cuvintele tatalui sau Enoh, care i-a aratat lui toate secretele, s-a intors plin de incredere si i-a pus copilului numele de Noe, pentru ca el va deveni fiinta care va fi alinatorul pamantului dupa marele prapad.

21. Iata o alta carte pe care Enoh a scris-o pentru fiul sau Metusala si pentru cei care vor trebui sa vina dupa el si sa pastreze la fel ca si el cuvantul si simplitatea obiceiurilor lor. Voi cei care suferiti, asteptati cu rabdare vremea cand pacatosii vor disparea si forta raului va fi nimicita, asteptati ca pacatul sa dispara de pe pamant, caci numele lor vor fi sterse din cartile sfinte, rasa lor va fi distrusa si spiritele lor vor fi supuse caznelor. Ei vor tipa si se vor jeli intr-un pustiu nevazut si vor arde intr-un foc care nu se stinge niciodata. Acolo am mai observat ca un nor gros, prin care ochii mei nu puteau trece, caci din partea sa de jos nu se putea vedea partea sa de sus. Am mai vazut si flacarile unui foc aprins, asemanator cu niste munti stralucitori, clatinati de un vartej si impinsi la dreapta si la stanga.

22. Si i-am intrebat pe sfintii ingeri care erau cu mine si le-am spus: Ce este aceasta frumusete? Nu se poate sa fie cerul, ceea ce vad eu, acestea trebuie sa fie flacarile unui cuptor intins, aud strigate de durere, strigate de disperare.

23. Si el mi-a spus: Acolo, in locul in care te uiti, sunt supuse la cazne sufletele pacatosilor si ale celor care au hulit, ale celor care au fost rau indrumati, care au stricat ceea ce Domnul le-a spus prin gura profetilor Sai. Caci se pastreaza in cer listele cu numele lor si cu lucrarile lor rele, si ingerii au luat cunostinta de ele si ei cunosc si pedepsele ce le sunt cuvenite, ei stiu si ce ii asteapta pe cei care si-aucrucificat trupul lor si care au fost prigoniti de oamenii rai, pe cei care L-au iubit pe Dumnezeu, care nu siau pus iubirea in aur si argint, care departe de a-si da corpul desfatarilor acestei lumi, si-au chinuit de bunavoie trupul cu cazne.

24. La cei care din ziua nasterii lor nu au cautat sa stranga bogatii pamantesti ci s-au privit ca un spirit calator pe pamant.

23. Asa se purtau ei si totusi Dumnezeu i-a pus la numeroase incercari, dar spiritele lor au fost totdeauna gasite curate si nevinovate, pregatite sa iL binecuvinteze pe Domnul, am insemnat in cartile mele toata rasplata pe care o vor merita ei pentru ca au iubit lucrarile ceresti mai mult decat pe ei insisi. Iata ce a zis Domnul: Cand erau asupriti de oameni rai, acoperiti de rusine si jigniri ei nu au incetat sama laude. Acum eu voi ridica spiritele lor pana la lacasul luminii, ii voi schimba pe cei care sunt nascuti in intuneric si care nu le-au oferit onoarea la care le dadea dreptul credinta lor.

24. Eu ii voi conduce in lacasul splendorilor pe cei care au iubit Numele Meu, ii voi face sa se aseze pe tronul gloriei si ii voi face sa simta o bucurie vesnica, caci judecata lui Dumnezeu este plina de dreptate.

25. El va da credinciosilor Sai o casa fericita, cat priveste pe cei care s-au nascut in intuneric, ei se vor adanci si mai mult in intuneric pentru ca dreptii se vor bucura de o fericire fara margini. Pacatosii vazandu-i vor scoate strigate de disperare in timp ce dreptii vor trai in splendoare si onoare si vor cunoaste pe veci adevarul celor promise de un Dumnezeu pe care ei L-au iubit. Sfarsitul viziunii lui Enoh. Fie ca binecuvantarea si mila Domnului sa coboare printre cei ce Il iubesc. Amin!

Preluare după https://iokronos.wordpress.com/

_____ PENTRU CEI PASIONAȚI DE ISTORIE.______

Improprie este denumirea de daci. Romani, ne-au numit daci (davoi, d* aci) = localnici; locuitori ai unui ținut, în acest caz ținutul danubiano pontic.
Dar dacii aveau alte nume precum, costoboci, apuli, iliri, roxolani, buridavensi etc.
Dacii cu neamurile sale, au făcut parte din marea familie getică.
Getia, amintită de istoricii vremurilor de mult trecute (Dio Cassius, Iordanes, Herodot, Tales din Milet etc.) Urmăriți dacă aveți timp, câteva din scrierile acestora și veti afla adevărul.
De ce se merge atât de mult pe ideea că, strămoșii noștri s-au numit daci? Pentru că teritoriul stăpânit de aceștia, tinea de la gurile Dunării, Marea Neagră, Carpații Meridionali până în nord, trecând chiar peste Câmpia Panonică-astăzi H-ungaria, putin mai mult decât teritoriul României de azi, fără să se facă aluzie la geți= traci, cum ne numeau vechii eleni (trake- lociutor din nord), retezându-ne din condei, mi și mii de ani de istorie străbună, cu ținuturile sale începănd din estul Europei. incluzând și o parte din Rusia la nord -vest și Ucraina(stat satelit rus) și trecând în sud-vestul și centrul Asiei, până in Africa centrală și de nord-vest.

’ România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală , teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo – europenizate patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului ( . . . )- Marija Gimbutas, eminentă profesoară a Universităţii California din Los Angeles.
Nu Dacia a fost numele vechi al țării noastre ci Geția- Dio Geția.
Dio, Dios= Dumnezeu; Getae, Geea-mama pământ=Pământul lui Dumnezeu.
Ca să ne reducă la minim apartenența la cel mai numeros popor după inzi (indieni- popor format de masageți) pseudoistoricii de serviciu vor să ne facă să credem, că dacii au fost un popor fără apartenența la marele neam al geților, cu o istorie de maxim 2000 de ani, dar noi știm datorită izvoarelor istorice și arheologice (tăblițele de la Sinaia și Tărtăria, civilizația Hamagia, civilizația Cucuteni etc) care arată fără putință de tăgadă, că istoria noastră depășește pe puțin 18 000 de ani, situându-ne ca civilizație de sine stătătoare, ce a luat ființă pe pământul României de astăzi, undeva între paleoliticul mijlociu și  paleoliticul superior, cca. 60 000-5000 de ani și care era împărțită la rândul ei în două neamuri; ramayanii și atlanți, după numele fiilor lui Pelasgos Hiperboreeul- Fiul Luminii: Ramayan și Atlantos.

Prin descoperirea fosilei umane se la Bugiuleşti, jud. Vâlcea, limita paleoliticului este împinsă înapoi în timp  DOAR cu aproximativ 800.000, 1.000.000 de ani(!).
Nu-i așa că istoria străbună este magnifică?
Frați români, cercetați cu atenție, istoria străbună, căci fără ea nu putem avea un prezent și nici atăt un viitor cu o continuitate eternă.
Acești pseudoistrorici, actualmente postacii și scriitorii de serviciu, ai laboratoarelor ocultei globaliste, vă împuie capul cu fel și fel de nerozii, iar cei neavizați, o iau de bună, cum dealtfel se întâmplă de ceva timp cu Dacismul- teorie absurdă și imperfectă din punct de vedere istoric.
AVIZ PE ACEASTĂ CALE CELOR MAI TINERI ROMÂNI:
– Să puneți mâna pe cartea de istorie ( nu cea pe care colonii, v-o predă în școli ci, cea adevărată) și să o învățați, ca să știți și din somn dacă vă trezește cineva și vă întreabă, despre geneza poporului vostru cu rădăcini adânc înfipte în pământul ancestral, lăsat vouă ca dreaptă moștenire.
OUEST ERAT DEMONSTRANDUM.

Autor, Aron Șandru.

Studiul haplogrupurilor din paleolitic specifică masele mari  de oameni și popoare, din diferite regiuni de pe glob constituite în cete, ginte și triburi, care în  perioada pleistocenului de mijloc și  a celui superior și-au început migrațiile în întreaga lume datorită unor serii de factori, însă  cel mai important ar fi cel al ultimei ere glaciare- glaciațiunea Wurm- din  cauze probabile ca explozia demografică și dorința înnăscută a omului de a  explora noi și noi orizonturi pentru a-și  asigura supraviețuirea ca specie dominantă pe terra.

Acum avem posibilitatea, în această eră a descoperirilor tehnologice, precum  hi-tec, studiul nano particolelor sau studiul pe Carbon 14, de a afla cât mai exact despre istoria rasei umane, cel puțin pentru ultimii 50.000 de ani.

Bazându-ne pe cunoașterea structurii ADN-lui și  luând în discuție distribuția actuală a haplogrupurilor, putem specula cu o certitudine rezonabilă, deplasările masive de popoare, dintr-o parte într-alta, pe întreg mapamondul.

După toate probabilitățile, conflictele  între masele mari de oameni  aparținând unor triburi diferite, în perioada paleoliticului de mijloc (circa 120.000 – 35.000)  și a paleoliticului superior, izolat,  grupuri  de  cete, ginte, triburi să fie înlocuit cu altul, atât din zona imediat învecinată, cât și din zone mai îndepărtate.

În zona geografică în care se găsește astăzi România, ce  corespunde cu perioada paleoliticului de mijloc (circa 120.000 – 35.000), se caracterizează  prin persistența culturii Mousterian. De-a lungul acestei perioade, uneltele din piatră, au început să se diferențieze, în funcție de funcționalitatea acestora și apar primele unelte  din os si piatră de silex,  .

atribuite omului de Neandhertal.

Aceste chestiuni, ne oferă viziuni expeditive a trecutului nostru la distanță, în ciuda unor oameni de știință care sunt sceptici, în legătură cu descoperirile făcute despre evoluția rasei umane. Posibil ca acești „oameni de știință” să fie în slujba ocultei, care fac tot ce le stă în putință să îngroape trecutul, în loc să-l dezgroape, servind astfel intereselor meschine ale acestora.

Studiul ADN-ului și în special, a PUN-ului (polimorfism unic de nucleotide), impune în mod inevitabil considerarea a câtorva factori foarte importanți: comportamentul uman și teritoriul locuit de popoare (haplogrupuri), migrația acestora, schimbările climatice de-a lungul a miilor și zecilor de mii de ani, parțial- amestecarea de rase, dar acest aspect este dezbătut în continuare de cei mai buni oameni de știință specializați în anatomie, genetică, biologie moleculară, nano particule, având sprijin important și de la renumiți paleologi, speologi, geologi și arheologi.

Mai jos, vom arăta masele de migrații:

Este necesar, să luăm în considerare ierarhia pe haplagroup și distribuția actuală a popoarelor care au migrat în masă. Așa cum am enunțat mai sus, unele dintre aceste migrații au fost fără îndoială cauzate de schimbările climatice, sau  de conflicte și război. Osemintele găsite în diferite părți ale globului, indică și propune superioritatea rasială folosind argumente genetice.

Distribuția popoarelor pe glob oferă, de asemenea, dovezi ale sexualității umane. Totuși studiul este defectuos, probabil sub influența corectitudinii politice ori a organizațiilor ocultei globaliste, care sub aspectul dominației omului de către om, ascund informații prețioase despre continuitatea speciei umanoide, pe întreg cuprinsul planetei noastre.

Distribuția popoarelor, depinde de o multitudine de factori care afectează alegerea partenerilor și prin urmare, selecția naturală  este proces cât poate de exact și care stă la baza evoluției acestora.

În cazul în care o nouă „elită” și-ar face apariția pe glob datorită migrării și implicit a amestecări-încrucișării de rase, repet: fără a se schimba A.D.N-ul haplogrupului, sau oricare alt factor, NU  se schimbă mixul genetic și nici distribuția popoarelor pe glob, NU se schimbă  semnificativ. Rămâne de văzut și de identificat dacă această „rasă” este terestră, sau  este venită din universul infinit.

Știm că cromozomul Y determină dezvoltarea embrionului  spre sexul masculin, precum cromozomul X determină dezvoltarea embrionului spre sexul feminin, deci in cazul unor încrucișări între rase acest lucru ar schimba distribuția cromozomului Y cât și a cromozomului X, între popoare- haplogrupuri, dar nu semnificativ, căci pe o perioadă îndelungată (vorbim de mii de ani), mixul genetic se reduce la minim, efectuându-se o „curățare” a A.D.N-ului și A.R.N-ului uman, dintr-un haplogrup specific, revenind la perioada de dinaintea unei presupuse amestecări de rase.

Ne vom întoarce în trecut, departe, înapoi în istorie, pentru a descoperi că majoritatea popoarelor au practicat poligamia, atât în sânul comunității sale, cât și atunci când acestea se încrucișau unele cu altele, diferind ca rasă (albă ariană-caucaziană, galbenă sau neagră) iar numărul de copii erau în măsură să-i proporționeze tatălui- conducător de ceată, gintă sau trib, putere pentru crearea de noi habitate, sau sprijin în incursiunile și luptele pentru supremație.

Acest fapt a dus la o amestecare între rase, iar în acest fel a apărut o alta,  care o putem cataloga și pe bună dreptate ca sub-rasă; cea metisată, ce nu are  sorți de izbândă să aibă o continuitate îndelungată, la fel ca rasele pure, din cauza amestecării cromozomilor, paritatea acestora făcându-se disproporțional, favorizând apariția în ADN și ARN, a unor noi gene. Pe de altă parte, putem vorbi, cu certitudine și despre selecția naturală, femeile alegând  întotdeauna pe cei mai sănătoși, curajoși și mai puternici pretendenți ca parteneri.

Cu trecerea timpului omul a evoluat atât ca fizionomie, cât și spiritual, ca mod de propagare a speciei, iar castitatea la femei, alături de controlul parental, a schimbat modul de viață; poligamia a luat sfârșit la cele mai multe popoare, iar  monogamia  a presupus alegerea  unui unic partener. Această schimbare în viața omului, a tins  să reducă fondul genetic,  totodată restrângând aria perpetuării speciei, în comunitatea din care omul  face parte. Se presupune că spre sfârșitul erei paleoliticului de mijloc și începuturile paleoliticului superior (vorbim doar de perioade cuprinse între ultimii 50 000 de ani), societatea civilă era condusă de femei, pe un sistem de tip matriarhat. Femeile erau cele care își puteau alege bărbații mai plăcuți fizic și mai puternici.

Desmond Morris, în cartea sa Naked Ape, a elaborat o teorie ușor discutabilă de critici, cum că femeile, au o predilecție umană, care s-ar constitui în mai mulți parteneri, de-a lungul vieții. Acesta a  teoretizat, că femeile nu ar putea evita acest lucru, pentru că face parte din instinctul lor natural, de perpetuare fondului  genetic al speciei.

În termeni științifici  se presupune că dominația totală a cromozomului Y într-un  haplogroup (popor),  poate fi, de asemenea, prevenit sau încurajat de diferențele culturale, etnice sau religioase.

S-au făcut numeroase investigații  pe fond tradițional, la  diverse triburi sau popoare și diferențierea între popoare s-a concentrat pe descoperirile arheologice, cele care în sine conduc la identificarea de culturi specifice, cum ar fi „Hallstadt” sau culturi „La Tene”, de multe ori definite prin diferite stiluri de construire, înmormântare, bijuterii sau obiecte de uz casnic. Să ne aducem aminte de cultura Hamagia- mileniul IV-II î.Hr ce s-a dezvoltat pe teritoriul de astăzi al României și mai târziu  pe teritoriul Bulgariei, zona Varna și Buegas, apărând așezări răzlețe și la N- E de Dunăre,

sau cultura Cucuteni- 350.000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Rep. Moldova și Ucraina.

De asemenea, un alt factor considerat important este identificarea limbii -idiomei vorbite, din totalul grupurilor de limbi vorbite în acea perioadă de timp pe glob. Limbile vorbite pot fi folosite pentru a defini rasa sau poporul din arealul său, fiecare dintre acestea având o serie de dialecte zonale. Acesta este motivul pentru care identificarea oarecum academică al grupului de limbă indo-european, a fost amestecat cu rasa Master Ayrian  a poporului germanic din centrul și vestul Europei, elucubând o  fascinație aparte a continuității supremației albe.

Pe de altă parte, oamenii de știință indieni nu recunosc acești termeni din dorința de a stabili supremația rasială indiană și neagă faptul că orice „invazie” Ayriană ar fi avut loc în India,  și nici că limba indo-europeană și-ar fi avut începuturile în Europa. Aceștia teoretizează că atât  limba cât și civilizația indo-europeană și-ar fi avut începuturile sale în India, la modul general pentru tot restul lumii, detașându-se în special în zona Europei de centru și vest.

Aceste teorii sau opinii  trebuie să fie luate în considerare, deoarece informațiile pe care le conțin fac subiecte de discuție considerabile, generând multe dezacorduri între geneticieni de bază.

Pe de altă parte, renumiți geneticieni români ca Constantin Maximilian, Andrei Pali și mulți alții, precum și o parte din istorici antici mai importanți precum Pliniu cel Bătrân, Iordanes, Dio Cassius, luându-i în considerare și pe istoricii români ca Nicolae Densușianu, Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, C.tin Giurescu, Pârvan  și mulți alții nu mai puțin importanți, afirmă în baza izvoarelor istorice, arhelogie, istorie scrisă sau transmisă oral, limba vorbită și cultură, obiceiuri și tradiții, etnofolclor că strămoșii tuturor popoarelor indo-europene, sunt într-adevăr  arieni-pelasgi care au locuit în spațiul intra și extra-carpatic; România de astăzi. Vom aminti aici pe masageți-peregrini, care au ajuns până in sudul și centrul Asiei, iar India,  China și Afganistanul, sunt o dovadă în plus. La granița  dintre India și Pakistan- Kașmir (altădată terioriu comun), precum și în N-V țării se găsesc comunități  care  vorbesc o limbă străveche, asemănătoare cu limba geto-dacilor- pelasga priscă bătrână, precum și în fostele republici sovietice Kirghistan  și Kazahstan.

Revista „World Mysteries” a întocmit topul celor mai mari enigme ale lumii. Pe primul loc se afla dispariția civilizației de pe Valea Indusului, cea mai veche cultură de pe teritoriul Indiei (3300-1300 î.Hr.). Dezvoltată în vestul Indiei, Pakistan și sudul Afganistanului, cu o populație de peste cinci milioane de locuitori, a fost cea mai igienica dintre civilizatiile epocii bronzului. Aici s-a descoperit primul sistem de evacuare a apelor reziduale. Istoricii occidentali nu știu cine au fost locuitorii, nici de ce și-au părăsit cetățile, nici unde s-au dus. Cele mai cunoscute cetăți sânt Harrappa și Mohenjo-Daro, unde au fost descoperite numeroase sigilii și tablete de lut cu rol religios. Se susține că simbolurile de pe sigilii nu pot fi descifrate, dar ele sânt arhicunoscute în religia solară a arienilor carpatici: zvastici, romburi, cercuri cu cruce înscrisă, arborele vieții, liniile cuneiforme simbolizând cerul, pământul, soarele, luna, aștrii, natura, apa, vântul, păsările , animalele, peștii, etc. La Mohenjo-Daro s-au descoperit tăblițe de lut cu simboluri identice celor de pe tăblițele de la Tărtăria- acestea sunt cu 2000 de ani mai vechi. Harpii erau un trib  geto-dacic apropiat de cel al carpilor, cel care, în sec. II-III e.n. era localizat intre Prut si Nistru. Locul doi, în topul enigmelor se referă tot la arienii carpatici. Istoricii occidentali se minunează si acum cu privire la mumiile blonde de la Tarim, vestul Chinei, vechi de 2000 de ani. Ce căutau acei „caucazieni”, vorbitori de indo-europeană în acel ținut îndepărtat, și care era originea lor? Chinezii, au spus-o întotdeauna, consemnându-i din mileniul I î.Hr.: acești blonzi cu ochi albaștri erau „yue-chi, originari din Geto-Dacia, purtători de cușme”- masagetii, după cum erau numiti in vechime. (fragment din enciclopediagetodacilor.blogspot.com).

Țineți cont de faptul că decizia de a lua în considerare acest aviz-diagramă, care îl vom arăta în figura de mai jos în loc să fie un fapt împlinit, îl putem cataloga mai degrabă ca o opinie decât un fapt în sine. Acesta, este un arbore geneaologic, în care se arată atât mutațiile suferite în ADN, cât și migrațiile popoarelor, în intervale de timp din pleistocenul de mijloc și cel superior:

Ierarhia popoarelor este discutabilă deci, din acest punct de vedere întemeiată pe faptul că fiecare PUN (polimorfism unic de nucleotide), are loc o dată într-un singur individ și indiscutabil nu se va inversa. Fiecare mutație, este izolată la o mică parte din ADN, și prin urmare, porțiunea care a existat înainte de mutație poate fi încă detectată.

În harta de mai jos vom vedea, popoarele, care se aseamănă atât din punct de vedere lingvistic, cât și cultural:

Așadar, noi românii, avem în ființa noastră genomul celor dintâi oameni, cei care au colonizat Europa, precum și Asia de sud și centrală, iar istoria ancestrală iese la iveală cu fiecare bradă trasă de plugul veșniciei poporului nostru primordial născut odată cu pământul.

Să fim mândrii, căci suntem urmașii Fiilor Lumini; arienii-pelasgi, hiperboreenii.

Mă întreb totuși, unde erau  popoarele hunice și turanice, născute din stricăciunea pământului neroditor? Unde erau acestea  pe firmamentul popoarelor deja constituite.

Q E.D.

Surse; The Naked Ape/ Ximene și enciclopediagetodacilor.blogspot.com.

Autor, Șandru Aron.

Poporul român, în excelența sa este un popor de „blajini”  popor fiu al înaintașilor pelasgo-geto-daci!

Am primit întotdeauna cu brațele deschise, pe orișicine!
Acești „orșicine” s-au dovedit a fi cu toții niște viermi, care au ros încetul cu încetul poporul nostru de „blajini” !

Cine știe, poate că tocmai aici stă secretul longevității noastre istorice și încă vom dăinui până la sfârșitul veacurilor.

Unii sunt prea sceptici, să creadă că poporul român, atât de urgisit, hăcuit fără milă, scos afară din țară, într-o epurare etnică totală și de proporții, cu efecte dezastruoase pentru națiune, va avea o continuitate geo-istorică, pe pământul dăruit de strămoșii noștri, pelasgo-geto-dacii.

Alții, cred că etnicul român va dispărea in următorii 100 de ani, tocmai din considerentele mai sus amintite, dară eu, încăpățânat de cind mă știu, nu am numai speranța dar am și convingerea, că blajinul popor român are în el sămânța nemuririi, tocmai pentru că este urmaș în linie directă al celor care au colonizat dintr-u începuturi această planetă.

Poporul român, duce pe umerii săi uriașa răspundere, a continuității OMULUI pe această planetă! M-am scrîntit la cap ar spune cu ironie, veșnicii critici! Păi uite că nu e așa cum ar crede ei! Tocmai, pentru că dacă acest popor român de blajini, ar dispărea, atunci OMUL așa cum îl cunoaștem noi ar dispărea și el, fiindcă va fi lipsit de SĂMÎNȚA ANCESTRALĂ, a continuității omului pe terra.

În spatiul geo-istoric intra și extracarpatic, există dintr-u începuturi, pepiniera de genii a lumii. Am avut descoperiri de la penicilină, până la energiile renovabile, ba… prin dezvoltarea motorelor cu reactie (descoperire de Henri Coandă), am trimis omul în afara spatiului intraterestru și l-am aruncat în spațiul interstelar.
Avem cei mai buni matematicieni și filozofi, cei mai buni rapsozi , glorificând națiunea și acest pământ străbun, iar Gheorghe Zamfir este unul dintre ei în mijlocul multora, care face cinste acestui pământ magic;

Istoria însăși se revoltă, iar cu fiecare brazdă trasă și întoarsă de plug, iese la iveală și le dă peste nas celor care ne vor pieirea. Tăblițele de la Sinaia, altădată de aur, acum doar plumbuite;

Tăblițele de la Tărtăria jud.Sibiu;

http://http://https://upload.wikimedia.org/…/Monument_for_the_Neolithic_T…

Civilizația (cultura) Cucuteni;

Civilizația (cultura) Hamagia;
http://http://ahref=

Am convingerea până în străfundul ființei mele, că Dumnezeu va aranja lucrurile în așa fel încât lucrul mîinilor sale, Opera Sa Primă- OMUL ca esență divină, preponderent în spațiul intra și extracarpatic și până la Balcani, urmași ai Fiilor Luminii, cei dintru începuturi, vor dăinui peste veacuri.

Acum, îi întreb eu pe toți acești indivizi certați cu Legea Divină:  mai doriți oare să exterminați si să ucideți SĂMÂNȚA, și/sau RĂDĂCINILE vieții pe terra, sau veți sfârși prin a înțelege că cu toții avem un loc sub soare ???!

Bogățiile vieții acesteia (pământuri, case, mașini etc), sunt efemere, nimic nu luăm cu noi,  iar când ne întoarcem acolo de unde am venit, totul  va rămâne aici, până și corpul fizic.

Dintre toate animalele acestui pământ, OMUL este singurul din specia sa care î-și distruge propriul habitat. Deja am început să consumăm, încă de acum 45 de ani, resursele păstrate pentru înaintașii noștri. Deci cum rămânem și cum stăm!??

Cred că a sosit timpul, să privim serios nu numai în față și în spate, ci în toate părțile, pentru a găsi soluții pașnice în privința continuității omului ca specie dominantă pe acest pământ.

Oare credeți că o mână de oameni, care în nimicnicia lor, se cred stăpânii acestei planete, înlăturând Creatorul și preluindu-i atribuțiile sale, făcând deci pe Dumnezeu Cel Atotputernic, pot să continuie așa la nesfârșit!??

Nu, cu siguranță că nu!!!

Cum  ei, nu sunt decât o pleavă de vânt, aceste slugi ale satanei, la rândul lor, vor da socoteală pentru tot, căci ei sunt doar ca un grăunte de nisip în calea măreției infinite a Unicului Dumnezeu Adevărat și Veșnic Viu.

Se povesteste cum, cu mult timp in urma, in vremurile in care oamenii se contopeau cu Natura-Mama si credeau in puterea timpului si a zeilor sai, exista un plai de legenda, o tara ca-n basme, cu mult mai bogata decat toate celelalte aflate pe pamant. Apele, muntii, padurile, sesurile, toate erau darnice si faceau ca belsugul sa fie pentru toti ceva obisnuit.

      Peste acest tinut, Mos Timp impartea dreptate din belsug. Cetatea lui de scaun era Muntele Ascuns si, asa cum conducatorul avea grija de multime, asa si supusii isi cinsteau mai-marele: aduceau la poalele Muntelui Sacru ofrande nenumarate de grane si miere, de lapte si branza, tot ce oferea mai bun pamantul manos pe care traiau si pe care-l iubeau nespus. De cateva ori pe an se puteau vedea procesiuni ale Dacilor, caci despre ei este vorba, venind spre picioarele Sfinxului si lasand acolo darurile prin care isi aratau multumirea fata de Duh.

      In acele vremuri, intr-un mic catun asezat la marginea muntilor, se spune ca traia un staroste batran, drept si curajos ca toti fratii sai, si care avea o turma de oi cum nicaieri nu mai puteai afla alta sa i se asemene, intr-atat erau de frumoase si darnice in lana si lapte mioarele lui. Viata sa era lipsita de orice fel de grijasi necaz, era bogat si nicicand nu cunoscuse suferinta. Cu toate acestea, era un lucru care-i amara pana in maduva oaselor traiul de fiecare zi: se apropia vremea cand turmele trebuiau lasate mostenire unui urmas, dar, din pacate, el nu avea pe nimeni.

      -Privesc in jur la toate cele si ma intreb cui va ramane avutia ce am strans…Pe pustiu se va duce, caci nimeni nu-i sa le primeasca si nici anii de pe urma sa mi-i mangaie! Plangea batranul, in gandul sau.
      Marele necaz al vietii acesta ii era: nu avea nici un copil sa-i aline batranetile. Toata tineretea, el si femeia sa incercasera sa aduca pe lume un prunc, dar zeii nu-si intorsesera privirea catre ei, iar acum, cand trupurile le erau batrane si istovite de viata, nu le mai ramasese decat rugaciunea. La care nu renuntasera niciodata, insa. Speranta nu le pierise din suflet, erau oameni cu mare credinta in bunatatea lui Zamolxis. Ani si ani la rand se rugasera, adusesera ofrande bogate, dar degeaba.

      Intr-o noapte insa, starostele nostru avu un vis ciudat, care il intineri dintr-o data cu douazeci de ani. Se facea ca Mos Timp a venit langa patul sau, l-a privit o clipita, apoi, fara nici un fel de introdicere, i-a spus urmatoarele:
      – In prima luna a anului vei merge la Sfinx. Sa faci in asa fel incat sa ajungi acolo taman cand luna de pe cer va fi in al patrulea patrar, nu mai tarziu si nici mai devreme. Pentru ca nu ti-ai rispit credinta sacra si speranta, Sfinxul iti va indeplini dorinta. Te vei intoarce din Hotarul Sacru insotit de un prunc. Tot acolo vei afla misiunea sacra pe care trebuie sa o duci la bun sfarsit, pentru ca pruncul este urmas de zeu. Va trebui sa ai mare grija si sa nu te abati cu nimic de la povetele pe care le vei primi.

      Imediat ce rosti aceste cuvinte, Mos Timp se topi in vazduh si eroul nostru se trezi.
      Vremea era chiar in luna lui Gerar si nu mai ramanea mult timp pana la venirea sorocului prevestit de Duhul Pietrei Sacre. Asadar, dis-de-dimineata, starostele nu a stat in cumpana nici macar o clipa si I-a spus femeii sale:
      – Mare este bunatatea stapanului nostru! Babo, umple-mi degraba desaga cu merinde ca trebuie sa plec la drum lung.
      – Da ce-ti veni, barbate, sa te scoli asa grabit si sa te apuce plecatul asa, pe nepusa masa? Te pomeni ca vrei sa ma parasesti la batranete! rase baba.
      – Taci, babo, nu vorbi prostii. Nu trebuie sa stii prea multe! La intoarcere voi avea un prunc cu mine, iar el va fi al nostru prin mila Domnului nostru si marinimia sa fara margini. Acum taci, apuca-te de treaba, si nu mai grai nimic, stiu eu tot ce-i nevoie de stiut.
      – Bine, omule, dar macar…
      – Nici un dar, babo! Asculta la vorbele mele si fa ce-ti poruncesc caci s-a petrecut o minune, iar Zeul ne-a ascultat rugaciunile.

      Vazand ca n-o scoate la capat cu barbatul, baba nu mai spuse nimic, dar o podidi plansul de fericire, asa ca merindele starostelui fura binecuvantate si de lacrimile ei. Nu se scurse multa vreme pana cand ea il petrecu inlacrimata cu privirea din poarta ograzii…Starostele plecase in cea mai mare graba pe calea care avea sa le aduca bucuria in casa. Nu-l luase cu el decat pe cel mai credincios caine ce se afla pe langa turma, spre a-l avea tovaras de drum. Era singurul suflet muritor care avea sa-i fie aproape in calatoria spre Muntele Sacru.

      Dupa ce a strabatut vai rar batute de piciorul omului, a lasat in spate munti inalti ce pareau a avea piscurile pana la cer,a sarit peste rauri inspumate, a trecut prin codri batrani si desi a suit pe stanci ascutite, intr-un tarziu a reusit sa ajunga in fata marelui Sfinx. Desi nu dormise in cateva nopti decat putine ceasuri, nu simtea deloc oboseala, trupul sau era parca de aceeasi varsta cu sufletul pentru ca, vedeti voi, starostele in sinea sa era la fel de tanar ca si in vremea cand isi indragise pentru prima data femeia, iar pe atunci nu avea mai mult de saptesprezece primaveri.

      Acum se afla chiar la picioarele Sfinxului si ii privea chipul taiat in piatra. Stia inca de cand era copil ce era de facut pentru a-l trezi pe paznicul Hotarului. Numai ca atunci, in timpul in care asculta cu urechile ciulite si ochii mariti a mirare legendele spuse de batrani, n-ar fi crezut in ruptul capului ca se va afla si el, la randul sau, intr-una din situatiile in care numai cei mai viteji eroi se puteau gasi. Asa ca, putin speriat de ceea ce urma sa faca, dar si mai inspaimantat chiar ca povestea va deveni aievea, starostele inchise ochii strangand pleoapele puternic, se lasa sa cada in genunchi si ridica bratele cu degetele in forma stelei cu zece colturi. Statu asa putin, apoi deschise ochii si privi catre Sfinx, vorbindu-i:

      – Marite Sfinx, paznic vesnic al Muntelui Sacru! Am primit in vis chipul si vorbele bunului Mos Timp, Duh al Pietrei atotputernice, iar el, in marinimia sa, m-a indreptat spre tine. Ma gasesc la picioarele tale si porunca astept sa-mi dai!
      Chipul Sfinxului se lumina si prinse viata, graind:
      – Bine ai venit, om vrednic, te asteptam. Eu iti voi arata doar calea pe care trebuie sa apuci, mai departe nu este treaba mea. Va trebui sa iei drumul potecii nordului si sa mergi fara odihna pana la caderea intunericului. Acum este dimineata, asa ca vei merge intreaga zi. Sa nu te opresti si nici sa nu te abati macar cu un pas de la calea nordului pentru ca vei pierde totul. Cand soarele va apune, ai sa te opresti. Chiar in acel loc vei astepta trei zile si trei nopti pentru ca visul sa se implineasca.
      – Iti multumesc, marite Sfinx, gandul meu va fi pururea catre tine si spre marea ta bunatate, spuse cu lacrimi in ochi starostele, care vedea in fata sa Legenda.
      – Zamolxis fie cu tine, muritorule, fura ultimele cuvinte ale Sfinxului, dupa care se intoarse la haina sa de granit.
      Emotionat si induiosat ca ceea ce visase o viata intreaga avea, in sfarsit, sa se petreaca, starostele arunca o ultima privire spre Sfinx, dupa care se ridica si porni in urmatoarea parte a calatoriei ce avea sa-i aduca pruncul mult dorit.

      Zapada mare si viscolul crunt al muntilor il faceau sa inainteze greu. De multe ori era azvarlit intr-o parte sau in alta de pale puternice de vant, dar nimic in lume nu l-ar fi putut opri. De cate ori cadea, de tot atatea ori se ridica, mai indarjit parca. Se orienta si gasea linia nordului, apoi iar mergea, mergea faca ca macar o clipita sa-i treaca prin minte sa renunte. Ore in sir a tinut-o tot asa, el si credinciosul sau caine, pana in momentul in care soarele s-a hotarat sa atinga zenitul in spatele piscurilor albite de nea.

      O data cu apusul, ca prin minune, a incetat si viscolul, iar pe locul unde starostele se oprise, zapada s-a topit dintr-o data , dand la iveala un loc destul de mare, suficient pentru a se intinde si el si cainele. Locul era acoperit numai de iarba grasa si muschi uscat.
      -Iata, asadar, sfarsitul drumetiei mele, isi spuse in gand starostele. Aici voi petrece trei zile si trei nopti din viata asteptand sorocul poruncit de Zeu. Ah, dar voi pleca ducand acasa pruncusorul meu, fiul iubit pe care de amar de ani il astept. Dar mai este mult pana atunci, deocamdata ar trebui sa vad ce bunataturi a pregatit baba, caci de multisor n-am mai simtit gustul mancarii.

      Tot vorbind asa, starostele a deschis desaga si a impartit frateste cu animalul sau credincios merindele binevenite dupa atata mers. La sfarsitul cinei se uita spre marele Sfinx, a carui silueta impunatoare o putea banui in departari. Isi indrepta gandul plin de recunostinta spre Mos Timp, spre el si spre Zamolxis, le multumi pentru marinimia aratata, apoi se inveli cu sarica ce-o avea pe spate si adormi.

      Stand numai si numai in acel loc, se scursera trei zile si trei nopti, lungi, chinuitoare, dar pline de speranta. Atunci cand simtea nevoia, isi amintea de baba lui de acasa, care urma sa fie atat de fericita la intoarcearea sa, de mioarele lui dragi si de locurile de acasa, iar asteptarea devenea mai putin chinuitoare. Se implinise in sfarsit sorocul din vis, ultima zi se transformase in seara si mai apoi in noapte. Eroul nostru avea simtamantul ca timpul se oprise in loc. Intr-un tarziu, luna ajunse pe cer si nu mai trebuia asteptat decat momentul in care zilele se vor schimba intre ele. Inima batea de emotie in pieptul starostelui, mai-mai sa iasa afara, dar chipul ii era ca de piatra, nu lasa sa se intrezareasca nimic din zbuciumul interior.

      Pe cand orologiul cerului batea al doisprezecelea ceas, se petrecu si minunea asteptata de batran care, cu inima cat un purice, putu vedea cum din centrul Triunghiului Sacru porneste o raza de lumina spre cer indreptandu-se spre o anume stea. Din povestirile batranilor stia ca aceea este Steaua-Mama a Pietrei Sacre. Cand raza atinse bolta instelata, din chiar acel punct pornira spre pamant opt raze luminoase venind cu putere spre staroste.

      “Ah, ce se intampla? Voi merge la cer sau voi cobori in adancul pamantului?” isi spuse iar, fara a banui ca al doilea sau cuget era mult mai aproape de adevar decat ar fi crezut vreodata.
      Cele opt raze se indreptau, intr-adevar, spre viteazul staroste, dar nu el fu cel lovit si inconjurat de lumina orbitoare, ci o stanca de cremene din fata sa. Acoperit de un zgomot infiorator, lasandu-se la pamant pentru a se feri de cutremurul ce parea iminent, omul nostru putu vedea cum in fata ochilor I se deschide un coridor ce patrunde adanc in inima muntelui. Cerul si Pamantul se unisera sub voia Zeului si isi spusesera cuvantul sub privirile unui muritor ales de soarta. Batranul cazu cu piosenie in genunchi, pleca ochii in jos, apoi grai cu glas incet, dar ferm:

      -Bunule Duh al Pietrei Sacre, si tu, Marite Zamolxis, sunt nedemn de cinstea facuta. Cu ochii scaldati in lacrimile fericirii si recunostintei va multumesc pentru ceea ce am vazut si trait aici, in Hotarul Sacru al Dacilor Liberi.
      Dupa ce termina cuvintele, lasand afara cainele, desaga si sarica, starostele porni in munte pe urma taiata in stanca de cele opt raze. Calea pe care mergea era luminata ca ziua, iar mosul, namaifiind nevoit sa lupte cu vrajmasia vremii, inainta vioi si fara sa simta nici o clipa povara anilor sai. Nu se uita in nici o parte, doar in fata. Nu se temea si isi lasa pasii sa il conduca prin culoarul de piatra. Mergea cu pas sigur prin munte, pentru ca la sfarsitul aventurii va putea duce acasa linistea atat de mult visata.

      Drumul era lung si intortocheat, dar pe masura ce se afunda mai mult in munte, lumina devendea mai puternica, iar aerul pe care-l tragea in piept era altfel, parca. Peretii erau mai departati, iar, in scurt timp, starostele se trezi intr-o sala mare de forma triunghiulara. In mijloc se gasea o masa de granit si un tron la fel. Pe masa se afla, mareata, stralucitoarea Piatra Sacra, simbolul sfant al Dacilor Liberi. Ea era cea care luminase calea pe care venise. Pe tron, privindu-l cu ochi blanzi, sta insusi batranul din vis, Mos Timp. Vazandu-l pe Duh, starostele se lasa din nou sa cada in genunchi, lipindu-si fruntea de lespezile reci ale podelei. Nu statu asa mult timp, pentru ca Duhul Pietrei sacre ii grai:

      -Tu, staroste, pentru dreptatea si vrednicia ta te afli acum aici, in inima Muntelui Ascuns, in fata Pietrei Sacre a Geto-Dacilor. Ridica-ti privirile!
      Starostele isi indrepta fruntea si, cu o voce tremuranda, spuse:
      -Multumesc, stapane bun, pentru cinstea ce mi-o faci.
      -Nu mie trebuie sa-mi multumesti, zambi Duhul, ci inimii tale. Acum, insa, asculta la mine: ai fost ales pentru sufletul tau curat sa cresti un copil sacru, prunc nascut din stanca si izvor. Poarta numele de Muntean. Il vei lua cu tine si-l vei purta printre oameni pentru a invata pe indelete felul si obiceiurile lor. In fiecare vara veti urca amandoi pe munte si vei aduce aici, in locul din care-l vei lua, aceleasi ofrande ca si pana acum. Toata pasunea ce-o vei cuprinde cu ochii la iesirea din Muntele Ascuns va fi a ta si numai a ta.

      Starostele asculta cu mare atentie si vru sa intrebe ceva, dar Duhul il opri printr-un gest poruncitor al mainii si tot el fu cel care continua:
      -Nu ma intrerupe, caci vei afla tot ce trebuie sa stii. Pruncul va trai cu tine vreme de opt ani. Opt raze coborat-au din inaltul cerului, tot atatia ani va sta el langa tine. La sfarsitul acestor ani, porunca este sa vii aici si sa ne slujesti asa cum vom crede noi de cuviinta, iar pe Muntean sa-l lasi sa-si urmeze destinul ce-i este harazit. Este alesul Zeului si va deveni nemuritor cand se va-ntampla sorocul, dar pana atunci are de invatat si de trecut prin incercari grele. Daca va sti sa nu calce stramb, va fi nemuritor precum stanca ce ii este mama, si intelept ca Steaua Sacra ce ne-a zamislit pe toti si care lumineaza destinul Geto-Dacilor. Ai inteles, staroste, ce ai de facut si cum trebuie crescut Muntean?

      -Da, stapane, raspunse el simplu, cu inima apasata de bucurie.
      -Atunci du-te in drumul tau, mai adauga Mos Timp, dupa care, dintr-o data, masa si tronul se acoperira ca prin farmec de o pacla groasa ce nu mai lasa sa se vada nimic in spatele ei.
      -Multumesc, preamarite stapan, multumesc din adancul inimii pentru bunatatea aratata, spuse starostele cu glas tare, desi nu mai distingea nimic in incapere, dar convins fiind ca este auzit.
      Se intoarse si pleca pe acelasi drum, mergand mai repede decat la venire, chiar daca lumina era tot mai slaba acum.

      Imediat ce pasi afara din Muntele Sacru, stanca se inchise in urma sa fara nici un zgomot, iar cand starostele se intoarse pentru a privi inapoi ar fi putut jura ca este asa de cand lumea si ca niciodata nu fusese deschisa, intr-asa fel arata. Parea ca nimic nu se afla acolo, afara doar de piatra muntelui. Starostele zambi tainic la gamdul ca el cunoaste scretul. Privi inaintea sa si se freca la ochi pentru a se incredinta ca ce vede este aievea si nu doar in inchipuirea sa: in locul pe care putin mai devreme statea o stanca,langa care isi petrecuse trei zile si trei nopti, acum era o minunatie de prunc ce gangurea usor si intindea bratele-i micute spre batran, dorind caldura parinteasca, cerandu-i sa-l imbratiseze. Din stanca aceea fusese nascut si tot in ea se va intoarce, precum spusese Duhul, dar haideti sa nu o luam inaintea evenimentelor, ci sa mergem pas cu pas.
     
Starostele lua copilul, il inveli in sarica si privi cu ochii inlacrimati de jur imprejur. Sub abruptul pe care se intindeau tapsane ce vara trebuie ca erau pline de iarba grasa, hranitoare.
      -Aici vom veni la vara, micutul meu.
      Baciul fluiera apoi scurt, iar cainele se ivi din spatele unor stanci dand din coada mai-mai sa si-o rupa, scancind de bucurie si gudurandu-se la picioarele stapanului sau. Cei trei pornira apoi in cea mai mare graba spre catunul sau de bastina. Acum mergea mult mai usor. Zamolxis si Mos Timp avusesera grija de el: zapada se dadea la o parte din calea lui, stancile ii faceau lor, suvoaiele isi opreau apele pe unde trecea. Intr-un tarziu, ajunse in sat unde o vazu din departare pe baba lui ce statea lipita de poarta ograzii si-l astepta.
      “Draga de ea, gandi batranul, oare asa sta de cand am plecat?”

      Acum vom intoarce usor foaia povestirii si vom sari peste fericirea netarmurita a celor doi batrani si grija lor pentru Muntean, fiul muntilor. Vom spune doar ca nicicand n-a existat pe undeva vreun copil mai indragit. In rest, ii vom lasa sa se bucure in tihna.
      Muntean parea a fi un Fat-Frumos din basme, asa crestea de repede si de frumos. Mintea-i era agera si trupul il avea puternic. Asculta cu sfintenie vorbele parintelui sau drag si nu-i iesea niciodata din cuvant. Statea mult printre oameni, dar vorbea putin, pentru ca dorea sa afle cate-n luna si-n stele, si orice lucru demn de retinut ramanea in mintea lui. In rarele clipe cand deschidea gura, o facea spre a pune intrebari.

      Copil nepamantean, zamislit de zei si nascut din stanca, pentru eroul nostru vremea se scurgea altfel decat pentru ceilalti oameni. Asa se facea ca in anul opt al vietii sale Muntean era deja un zdrahon de flacau, cu plete si barba sure ca stanca, intelept si puternic cum n-ai mai fi putut intalni altul pe lume. Destinul si-l cunostea, il aflase din gura starostelui in chiar primul an al vietii sale si il acceptase cu seninatate, fara a pune intrebari.
      Batranul respectase intocmai poruncile primite de la Mos Timp si in fiecare vara ducea mioarele la pascut impreuna cu Muntean, sus in munti, povestindu-i de-a fir a par flacaului ce aflase din gura Duhului Pietrei Sacre.

      Iata insa ca venise si a opta vara, cea din urma, si destinul trebuia dus la bun sfarsit. Era pentru cea din urma oara cand tatal si fiul urcau alaturi. De-aici inainte alta urma sa fie menirea fiecaruia dintre ei. Destinul hotarase de mult ca ei trebuie sa se desparta.
      Starostele, dupa ce i-a dat ultimele sfaturi tanarului, l-a lasat singur cu mioarele, precum fusese porunca. Prea mare lucru nu avea de facut tanarul nostru, asa ca toata ziulica umbla si canta doine stiute de la staroste sau de la baba acestuia. Se gandea la tot ce invatase pana in clipa aceea, si nu stia la ce-i vor fi de folos aceste lucruri, daca tocmai isi traia ultima vara ca muritor, dupa cum ii spusese batranul. Raspunsul, insa urma sa il afle destul de curand, pentru ca nu mai era asa de mult pana la sfarsitul verii, care avea sa aduca odata cu sine si dezlegarea misterului. Lucrurile, insa, nu merg intotdeauna precum ni le inchipuim…

      Intr-una din seri, pe cand se lasa purtat de pasi spre stana, i se paru ca aude in jnepenis un fosnet ciudat. Parea a fi un suspin, dar putea fi si altceva.
      -Oare ce-o fi? Se mira Muntean. Salbaticiunile nu se preumbla pe aceste coclauri, altceva trebuie sa fie, isi mai spuse, si se indrepta spre locul de unde venea zgomotul.
      Nu mica ii fu mirarea cand, dand crengile la o parte, vazu ce se petrece: o preafrumoasa fata dormea, iar lacrimi amare de tristete ii curgea suvoaie pe obraji in somnul sau zbuciumat. Muntean ramase tintuit locului de chipul neasemuit de gingas al fetei. O privi mai multe minute in sir fara sa se indure a o trezi…Intr-un tarziu, se apropie de ea si o atinse usor pe umar. Fata deschise imediat ochii, il privi uimita si, fara sa se sperie, isi sterse cu dosul manecii lacrimile si il intreba:
      -Cine este?
      -Eu sunt Muntean, dar asta nu conteaza. Mai degraba eu ar trebui sa te intreb pe tine asta, raspunse el impresionat de glasul dulce al fecioarei.
      -Nu sunt decat o copila ce n-a avut noroc. M-am ratacit de grupul de vanatori alaturi de care am pornit din satul nostru acum trei zile, pe-nserat. De azi dimineata m-am pierdut pe aici, prin munti. Nu i-ai intalnit cumva?
      -Nu, din pacate.
      Muntean privea copila cu nesat si se indragostea de ea cu fiecare clipa ce trecea, intr-atat era de frumoasa. Intr-un tarziu, se hotari sa vorbeasca din nou:
      -Din pacate, nu te pot duce in sat pentru ca pana la poalele muntelui e cale de mers de trei zile si trei nopti, iar daca te-as indruma in ce fel se ajunge acolo, te-ai pierde iarasi. Data viitoare s-ar putea sa nu te mai gasesc eu, ci o fiara a padurii.
      Fata tresari la gandul ca ar putea ajunge hrana salbaticiunilor, dar alunga repede din minte aceasta idee si intreba rugator:
      -Atunci, ce-i de facut?
      -Nimic mai simplu. Ramai alaturi de mine pana la sfarsitul verii si atunci te voi duce eu insumi in sat. Primesti?
      -Sigur ca da! Se veseli ea pe data. Dar…
      Muntean, beat de fericire, nu o lasa sa termine ce avea de spus.
      -Trebuie sa afli ceva, Muntean!
      -Ba nu trebuie de loc. Daca te-ai hotarat sa ramai, atunci nu-mi trebuie sa stiu nimic altceva, raspunse el fara a banui catusi de putin ce amarnic avea sa se caiasca pentru vorbele rostite. Dragostea il orbise pe data, ii cuprinsese inima si trupul, o simtea ca pe o febra.

      O data cu fiecare clipa scursa, Muntean se adancea tot mai mult in iubirea sa. Ar fi vrut sa o aiba pentru totdeauna lange el pe frumoasa copila si nu stia ce ar putea face pentru asta. Batranul sau parinte nu-i vorbise defel despre astfel de lucruri, n-avea ideea cum se putea descurca. Simtea ca o indrageste aproape la fel de mult ca si pe munti, paduri, sau ca pe parintii sai, iar in toate acestea se aduna ceea ce Muntean avea mai sfant pe pamant. Ar fi dat orice sa o poata avea pe vecie si sa fie fericiti impreuna. Fetei se ferise sa-i arate vreuna din trairile sale, si asta pentru ca stia din gura starostelui care-i era destinul. Pe masura ce toamna era mai aproape, insa, Muntean devenea tot mai framantat, si se gandea din ce in ce mai aprig la ceva anume. Cu orice chip trebuia sa gaseasca o iesire.
      Fata il simtea ca nu este in apele sale si deseori il intreba:
      -Muntean, prietenul meu drag, te-am necajit eu, oare, cu ceva, de esti asa de tulburat? Spune-i surioarei tale ce te framanta!
      -Nu, draga copila, raspundea el repede, nu tu esti de vina, altele sunt necazurile ce le am si nu ma poti ajuta degel, iar apoi in sinea sa: Ah, dragostea mea, dac ai sti numai cat ma poti ajuta…macar daca as sti ca iti sunt drag jumatate din cat te iubesc eu, as fi cel mai fericit om din lume.
      Numai ca urechile fetei nu auzisera niciodata astfel de vorbe din gura lui Muntean.
      Vara se scursese mai repede decat ar fi crezut, ca un parau zglobiu ce alearga in vale spre a-si intalni raul mama. Cei doi tineri stateau alatusi si, cat era ziulica de lunga, tot radeau, cantau, dansau si alergau pe imasurile inverzite ale muntelui. Intreaga vara paru o clipire de ochi, asa de repede trecu.

In ultima saptamana in care mai trebuiau sa stea pe munte, framantarea lui Muntean intrecuse orice cunoscuse pana atunci. Pur si simplu, nu mai putea dormi sau minca din cauza iubirii ce-i mistuia sufletul, asa ca, intr-un tarziu, dupa multe codeli si ezitari, isi dadu seama ca nu are de facut decat un singur lucru. Cand intelese aceasta, fu intaia data cand dormi bustean dupa mult timp. Mai era o singura noapte pana cand aveau sa coboare cu turma spre sat pentru iarna. Fara sa dea nici o explicatie, Muntean lasa fata in stana, langa foc, si porni spre Sfinx, zicandu-si:

      -Nu pot trai fara ea, iar Duhul va trebui sa ma inteleaga. Am sa plang, am sa ma rog in genunchi in fata lui si am sa-l conving de ceea ce simt. Daca altfel nu se poate, am sa-i cer sa ma faca muritor de rand, pentru ca viata ce o traiesc nu are nici un rost departe de ea, departe de dragostea ei.
      Isi vorbi asa pana ajunse la poalele paznicului Zonei Sacre, dar la strigatul sau disperat acesta ramase mut. Deznadajduit, Muntean cazu in genunchi. Cu fata in tarana, spuse printre lacrimi amare:
      -O, preamarite Sfinx, inlesneste-mi, rogu-te din inima, calea spre stapanul nostru, pentru a-i cere indurarea. Simt cum am pieptul in flacari, mintea nu-mi mai e la locul ei, trupul nu ma mai asculta. Fara iubita mea eu nu pot sa traiesc de-aici-nainte, nu-mi ramane decat sa incerc a-mi curma zilele, dar nici macar asta voie nu am.
      Din intuneric, fara nici un zgomot, aparu Mos Timp. Se opri in fata lui Muntean si grai:
      -Nu te mai plange Sfinxului degeaba, caci el nu te aude. Ai inima bolnava si n-are dezlegare sa te-asculte. In schimb, iata-ma pe mine.
      Muntean, imbratisand picioarele Duhului, planse:
      -Te implor, bunul meu parinte si stapan, da-mi viata de muritor spre a putea iubi fiinta ce inima si minea-mi stapaneste. Nu-mi trebuie nemurirea, atata vreme cat sunt departe de frumoasa mea si nu o pot avea.
      Nimic nu se citea in privirile Duhului. Ii opri cun un gest rugaciunea, apoi vorbi din nou:
      -Asculta la mine, Muntean! In noaptea aceasta vei ramane aici, langa Sfinx. Maine, in zorii zilei, te vei inturna la stana si vei face taman cum crezi de cuviinta. Din aceasta clipa, alegerea este a ta si numai a ta, eu mi-am ridicat mana de deasupra vietii tale. Daca vei voi sa te intorci…ei bine, am sa te primesc.
vDe cum rosti ultimul cuvant, Duhul Pietrei Sacre se topi in vazduh ca prin farmec si Muntean se trezi singur langa Sfinx. Se dezmetici intr-o clipa si, atunci, nebun de fericire, striga in noapte de se cutremurara muntii:
      -Iti multumesc! Iti multumesc! Iar lacrimile care-i siroiau acum pe fata erau de fericire adanca. Speranta i se indeplinise, avea sa-si vada a doua zi dimineata visul cu ochii.
      Fericit Muntean, sarman Muntean…
      Noaptea se scuse cumplit de greu pentru eroul nostru. Muntean se foi in jurul Sfinxului ocolindu-l de zeci de ori, nu fu in stare sa inchida ochii nici macar o clipa, iar pe cand zorii nici nu mijisera bine, porni alergand spre fata lui draga si spre mioarele ce asteptau in liniste coborarea din munti. Zbura parca, nu alerga, atat de dor ii era de ea. Nici macar nu-si mai amintea ca doar cu putine ceasuri in urma renuntase la nemurire,intr-atat de pline erau simtamintele sale. Singurul gand pe care il avea era sa ajunga mai repede, cat mai repede, si sa imparta fericirea-i cu cea care avea sa-I devina soata si care va sta langa el ani multi si plini de bucurii.
      Mai avea putin pana la stana. Striga:
      -Am venit inapoi, Dragos…dar strigatul ii ingheta in piept.
      Muntean ramase tintuit locului ca lovit de traznet. Din gat ii iesi mai departe o bolboroseala de neinteles, corpul i se inmuie, un vuiet surd ii cuprinse capul.
      Dar iata ce vazuse: langa foc, in loc de un singur om, erau doi. Era chiar iubita lui, care statea in bratele unui necunoscut, sarutandu-l cu patima. Muntean nu intelegea nimic din ce vedea, i se parea ca e un vis urat. Cand fata isi dadu seama ca cineva se afla langa ei, se ridica si alerga spre Muntean, il lua de mana si, aratand spre necunoscut, spuse printre suspine de fericire:
      -Uite, Muntean! El este iubitul meu, cel de care m-am pierdut la inceputul verii. In tot acest timp el n-a facut altceva decat sa ma caute cu disperare prin munti, i-a batut in lung si-n lat, le-a invatat potecile si padurile toate, si acum m-a gasit. Dac-ai stii cat sunt de fericita!!! Niciodata n-am mai fost asa , parca zbor.
      Nici o trasatura nu se clinti pe chipul lui Muntean. Ceva cumplit se intamplase, ceva straniu ii patrundea prin oase si-I inmuia picioarele, parca nu sange ci lesie ii curgea prin vine. Totul era naruit acum si din nou avu senzatia ca viseaza, ca nu el era cel de acolo, ci un alt om, oarecare. Aproape se sperie cand deschise gura sa spuna ceva si auzi gajaitura jalnica ce-i iesise din gatlej. Isi drese glasul si, intr-un tarziu, cu un efort puternic, reusi sa ingaime:
      -Bine, dar niciodata nu mi-ai spus…
      Fata nu-l lasa sa termine si, luandu-i vorba din gura, zise:
      -Am incercat sa-ti spun asta chiar din prima zi, atunci cand m-ai gasit dormind. Iti mai aduci aminte?
      Muntean nu raspunse. Era prea tarziu pentru el. Tot fata continua:
      -Iti multumesc din suflet, Muntean, pentru ceea ce ai facut. Niciodata nu-ti voi putea arata intr-adevar cat iti sunt de recunoscatoare. Daca nu erai tu, as fi murit in padure fara a-l mai putea vedea vreodata pe iubitul meu si nici nu i-as mai fi putut fi mireasa, pentru ca imediat ce vom ajunge in sat ne vom casatori. Fericirea noastra tie ti-o datoram, Muntean, iar pentru acest lucru iti vom fi pururi indatorati. Iti multumim din inima, Muntean! incheie ea, prinzandu-l de maini.
      Atingerea sa, care parea binecuvantata pana atunci, nu facu de asta data decat sa sporeasca durerea tanarului. Fara sa stie prea bine daca era chiar el cel care vorbea, Muntean grai catre cei doi tineri ce-I avea in fata:
      -Fiti fericiti, prieteni, traiti ani multi impreuna si numai in bucurii sa va scaldati. Eu sunt cel care va ramane dator pentru cele invatate. Bunaoara, luati turma mea de mioare drept cadou de nunta. Mie nu-mi mai este de trebuinta. Mergeti in pace, aveti grija de voi si fiti fericiti!
      -Multumim din suflet, bunule Muntean, spusera ei, il imbratisara si pornira la vale inconjurati de mioare.

      Mai privira o data spre binefacatorul lor, ii facura din departare, de data aceasta, semne prietenesti cu mainile, apoi se dusera, unul in bratele celuilalt, pentru totdeauna. Ceva se rupse in sufletul lui Muntean dar nu-si dadu prea bine seama ce.
      Cand s-au indepartat destul de mult, astfel incat sa nu-i mai poata vedea, Muntean, fara graba, s-a asezat pe o piatra lasandu-si privirile sa se piarda in zarea in care disparuse singura lui iubire. Fara sa fi stiut, se asezase chiar pe piatra din care se nascuse el cu opt ani in urma. Destinul sau sacru era pe cale sa se intample.

      A stat nemiscat, fara sa tresara, pana ce a trecut toamna, iar iarna si-a asezat mantia alba de omat peste el. A venit apoi primavara, inca o vara, a mai trecut si toamna peste munti, iar iarna urmatoare l-a prins la fel de nemiscat, asa cum il lasase. Fara sa-si dea seama, se transformase intr-o stana de piatra cu privirile pierdude pe vecie in zarile necuprinse. Devenise nemuritor, intrase inapoi in mantia de granit care-i daduse candva nastere si care-l chemase indarat la ea. O parte a fetei ii imbatranise de tot, iar cealalta ii ramasese la fel de tanara ca atunci cand iubita lui se pierduse de-a pururi in zare. Stia sa rada si sa planga in acelasi timp.

      Desi secole s-au scurs peste el, si astazi Muntean asteapta la fel de nemiscat intoarcerea tinerei fete cu turma la pascut. Dar cum aceasta nu mai vine, Muntean sta si priveste, ducandu-si peste veacuri menirea de aparator al Pietrei Sacre si al Muntelui Ascuns. Niciodata, poate, nu se va mai scutura de haina-i de piatra, ramanand in eternitate sub mantia sa, afara doar de clipele in care destinul Dacilor Liberi va avea nevoie de el.
      Raspunsul adevarat il veti afla, dar aceasta este o alta poveste, iar voi nu aveti de facut altceva decat sa cititi mai departe pentru a afla ce s-a mai petrecut.

Legendele dacilor liberi

Felix Crainicu; Cristi Ioniţă;
Editura Dacica – 2009

Ne aflam in acele vremuri vechi, de mult uitate, in timpurile in care mandrul neam al Geto-dacilor era atat de bogat, incat pana si caii erau adapati in vase de aur sau de argint. Mos Timp si Zamolxis imparteau cu darnicie sfaturi drepte din locul lor ascuns din munti, iar oamenii ii ascultau cu sfintenie si supunere. Tot in munti aduceau supusii ofrande. Din acelasi spatou porneau luptele impotriva oricui avea cutezanta sa incalce teritoriul Dacilor.
Aceasta neasemuita bogatie a poporului Dac avea si partea ei rea, pentru ca asa sta randuiala pe lume: binele nu poate dura la nesfarsit.
Ori de cate ori se ivea prilejul, dusmanii hrapareti atacau Dacia, incercand sa fure cat mai mult cu putinta. Numai ca in calea cotropitorilor, Geto-Dacii aveau grija sa arda recoltele, sa otraveasca fantanile sis a ascunda odoarele in pesteri adanci, imposibil de gasit.
Vrasmasii erau atrasi spre munti si, daca faceau gresala sa cada in capcana, erau intampinati in trecatori cu ploi de sageti de care nu se mai puteau feri. Nici macar nu reuseau sa-si dea seama de unde vin si cum de-I tintuiesc atat de bine. Singura scapare era fuga.
Se intorceau acasa cu mainile goale si cu coada intre piciore, plecand insa cu mult mai putini la numar decat venisera.
Dusmanii erau mereu infranti si se intrebau cum reuseau Dacii sa afle de atacuri pentru a se pregati in timp pentru aparare?
Ei bine, in acele vremuri, Mos Timp avusese grija ca un strajer sa stea mereu pe munte sis a priveasca in zarile indepartate, iar cand ochii lui vedeau ca hotarele erau inculcate, imediat suna buciumul pentru ca toti sa prinda de stire.
-Nimeni, vreodata, san u patrunda pe pamantul nostrum fara sa suni indelung din bucium, intelegi? Spuse Duhul Pietrei Sacre vrednicului strajer, atunci cand ii poruncise sa pazeasca tara.
Viteazul paznic despre care vorbim era un tanar inalt si puternic si, pe deasupra celorlalti muritori de rand, avea un dar primit de la zei: privirea lui ajungea pana departe, departe, fara nici cel mai mic effort, iar legenda sune ca , daca se straduia, ochii sai reuseau sa recunoasca fata unui om de dincolo de hotarele tarii.. Cum se facuse si de ce primise chiar el acest har, nimeni nu stie. Datorita lui, insa, atat regale cat si poporul aveau parte de o pace deplina si liniste, pentru ca nimeni nu reusise vreodata sa-I surprinda nepregatiti.
Vrednicul nostrum ostean era numit simplu: Omu.
Era orfan, nimeni nu-l stiuse nicand parintii, daramite el. Crescuse in linistea muntilor si al padurilor, acestia fiind de fapt, singurii lui prieteni. Dusmani avea cu duiumul, caci la un moment dat, niste straini patrunsera chiar in tara cu gandul necurat de a-l ucide, darn u facusera prea multi pasi, pentru ca Omu ii dibuise repede, desi aveau straie schimbate si portul precum al fratilor Daci. De prieteni ducea lipsa, insa, dar nu se plangea. Asa invatase decand era mic. Cand ii era urat, vorbea cu stancile ce-l inconjurau pe crestele muntilor unde-si avea locul:
-Voi, ma intelegeti mai bine decat ar pute-o face orice glas de om, dragele mele, le vorbea Omu, si lasa apoi, cu glas tare sa se auda pasurile pe care le avea.
Zi si noapte nu facea altceva decat sa stea pe piscurile sale semete sis a priveasca in zari, spre hotare.
La inceput, cand regale aflase de puterile tanarului, il chemise in cetatea de scaun spre a-I oferi onoruri si pentru a-l tine in slujba sa. Omu il refuzase insa. N-ar fi putut trai pentru nimic in lume in fast si zgomot, intre oameni multi, dintre care nu toti erau binevoitori. Ii spuse atunci regelui:
_Stapane! Eu sunt Omu, fiul muntilor si al padurilor, orfan de parinti, cu sufletul si trupul liber. Nu pot trai aici, lucrurile ce le vad in jur nu sunt pentru mine facute. In afara de asta, cum te-as putea ajuta de aici, dintre zidurile groase, cand eu trebuie sa stau pe muntele meu pentru a veghea hotarele? Aici m-as stinge incet si nici prezenta mea nu ti-ar folosi prea mult.Daca vei porunci, stapane, atunci ma voi supune, dar , rogu-te, lasa-ma sa plec si sa te slujesc cu folos de acolo.
Impresionat de sufletul si de credinta tanarului din fata sa regale grai asa:
-Ai dreptate, fatul meu! Mergi in muntii tai si pazeste marginile Daciei asa cum numai tu stii sa o faci, iar daca vreodata vei avea nevoie de ceva, trebuie numai sa-mi dai de stire.
Atunci il vazuse Omu pentru intaia si ultima oara pe rege.

*****
Anii treceau, Mos Timp isi depana fara contenire fuiorul, iar strajerul isi facea de fiecare data datoria fara gresala. Toate bune si frumoase pana aici, o data cu scurgerea vremii, tanarul Omu se transformase intr-un ostean puternic, un barbat in toata puterea cuvantului. Nu ca acest lucru l-ar fi suparat, dar de la o vreme incoace , un gand negru nu-I mai iesea din cap. Si iata ce-si spunea fara oprire in mintea sa:
-De pazit, pazesc eu cu drag hotarele noastre… dar uite ca tot imbatranesc. Anii trec peste mine si nu pe langa, iar sa se intoarca inapoi nici pomeneala. Daca odata cu pierderea tineretii imi voi pierde si harul vederii? Dacia va ramane descoperita, si oricine va dori va putea da navala, ori asta nu are voie sa se intample. Dusmanii sunt cu nemiluita peste tot si abia asteapte prilejul sa loveasca.
Si tot asa, mereu, zi de zi, noapte de noapte, se plimba incoace si in colo, fara a afla liniste, framantandu-se si gandind la c ear putea face. Pasamite, tara ii era maid raga decat orice pe lume si ar fi facut tot ce-I statea in putinta, pentru meleagurile lui dragi. Se gandea sa se duca la rege, acesta ii promisese sprijinul la necaz, dar in ce chip l-ar fi putut ajuta in durerea sa?
Era doar un om , nu un zeu.
Omu era din ce in ce mai chinuit in cugetul sau ca batranetea era pe cale sa-l prinda fara de intoarcere.
Simtind ce se petrece, intr-una din zile, la poalele colinei de veghe s-a aratat insusi Mos Timp, care dup ace-l privi cateva clipe pe Omu cum se framanta, urca la el si vorbi:
-Spune fiule, care-I baiul tau? Am vazut ca te roade ceva pe dinauntru si ca-I necaz mare la mijloc
Vrei oare sa parasesti postul? Eu cred ca ti-ai facut pe deplin, cu varf si indesat datoria, asa ca daca doresti acum sa-ti capeti simbria ce ti se cuvine, spune! Orisice vrere ai avea, iti va fi implinita, pentru ca meriti. Te ascult fiule, mai adauga Mos Timp zambind ingaduitor, dupa care tacu si privi chipul lui Omu.
In fapt, Duhul Pietrei Sacre stia foarte bine ce-I cu Omu, dar vroia sa-l puna la incercare. In acest timp, osteanul, vazand cu cine are de-a face, cazu in genunchi si pleca privirea.
-Nu asta e dorinta mea, stapane, spuse el, ci cu totul alt bai am in suflet, si-I povesti Duhului de-a fir a par ce-l durea atat de rau. Omu era ostean simplu si nu avea mestesugul vorbelor, asa ca I se adresa Duhului Pietrei Sacre in acelasi fel in care vorbea cu sine: Ce ma fac Stapane? Cum voi putea apara tara de-aici inainte, caci batranetea si neputinta imi bat la poarta? Apoi vorbi din ce in ce mai apris: Nu stiu exact ce voi, marite stapan, dar trebuie sa ma ajuti sa fiu in continuare la fel de ager in priviri, pentru ca vremuri grele se vor abate asupar tarii noastre dragi, si numai eu pot ajuta de aici de sus, ca hotarele san u fie inculcate. Ajuta-ma bunul meu stapan. Meleagurile sfinte ale Daciei trebuie pazite pe vecie astfel incat nimeni sa nu le cotropeasca.
Mos Timp il privi cu blandete, ii aseza o mana pe umar si grai cu voce calda:
Omu, tu nu poti avea nemurirea ca si mine sau ca bunul nostrum stapan, Zamolxis, nu ai acest har. Te pot ajuta insa, si prin tine intrega tara, in alt fel.
-Cum stapane? Spune repede, pentru ca trebuie sa o faci, striga Omu, uitand ca are in fata sa pe insusi Duhul Pietrei Sacre.
Sta in puterile mele sa te fac cel mai inalt munte. In acest chip vei putea pazi vesnic hotarele Daciei. Este singura cale in care te pot ajuta, mai mult nu pot face, nici eu nici altcineva. Omu nu a mai rostit nici un cuvant. A ridicat doar privirile spre Mos Timp, iar Duhul putu citi in lacrimile osteanului tot ceea ce trebuia sa afle. Lasa bratele pe umerii lui Omu si zambi. Osteanul incerca si el, la randul lui, sa ii zambeasca Duhului, darn u reusi. Se simti greu, tot mai greu. Umerii ii apasau din ce in ce mai tare, rasuflarea ii umfla pieptul gata sa-l sparga.
Chipul sau atat de hotarat pana atunci, se transforma in stana de piatra, sporindu-I astfel puterea de nestramutat. Doua gauri, ca doi ochi sapati in stanca, pareau ca sorb departarile din inaltimile lor aflate chiar sub cer. Erau ochii lui Omu, vesnic aprinsi, pazind hotarele pentru eternitate.

Omu, cel mai inalt munte, mereu tanar si incordat, domina cu prezenta si forta lui intrega tara a Dacilor Liberi.Priveste in zare neobosit, prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga. Sacrificiul sau a scos din nevoi secole de-a randul poporul Geto-Dac prin vestirea la timp a necazurilor. Omu inca mai suna din buciumul sau atunci cand trebuie, dar numai cei care stiu asculta il pot auzi negresit.

Inchideti pentru putin timp, ochii si lasati-va cu gandul sa zboare pe culmile Bucegilor. Auziti buciumul?
El este! Omu!

Preluare, de pe site-ul Sfatul Batrinilor

Legendele Dacilor Liberi

Odata, demult, se spune ca Salile Sacre ale Muntelui Ascuns, erau direct luminate de soare si de stele. Sfanta credinta in puterea si dreptatea bunului Zamolxis era in inimile tuturor, si nu era nevoie ca lacasul sa fie ascuns de privirile muritorilor de rand care traiau sub obladuirea Marelui Zeu si a Pietrei Sacre. Dacia acelor vremuri era sub carmuirea viteazului Burebista, om mandru si drept care, indrumat de Zamolxis si Deceneu, ducea poporul spre un viitor stralucit. Chiar si in zilele noastre se mai stie cate ceva despre faptele eroice savarsite de Dacii lui Burebista.
Oamenii erau simpli si buni, darnici si bogati, iar pamantul manos al Daciei oferea mai multe daruri decat orice alt meleag de pretutindeni. Agricultorii, pastorii si stuparii faceau schimb de produse, iar aurul si painea calda existau in fiecare casa. In acele dulci timpuri toti se inchinau marelui Zeu Zamolxis, pentru ca el aducea linistea si belsugul supusilor sai, avand grija ca tara sa fie libera si drept condusa.
Dupa cum v-am povestit insa, timpul aducea odata cu trecerea sa schimbari si necazuri, iar o parte din Daci au inceput sa-si indrepte gandurile si rugaciunile spre alte zeitati. In momentul in care ne aflam noi cu povestirea, o buna parte a oamenilor isi pastrasera credinta vie. Totusi, Zamolxis, era din ce in ce mai trist, pentru ca el nu avusese decat bunatate pentru supusi, si nu putea ingadui ca Dacii sa-si piarda credinta. Tot mai des Zeul, era nevoit sa-si poarte pasii spre Triunghiul Sacru in care se gasea Piatra, pentru a incerca sa mentina cu ajutorul ei adevarata credinta vie.
Se pare ca incercarile sale au fost zadarnice, asa ca, intr-un tarziu, dupa atatea secole de fericire si bunastare, Zeul se hotari sa se retraga definitive in Hotarul Sacru, dupa care sa-l inchida pentru a putea veghea in liniste de acolo, lasand destinele Daciei in mainile lui Burebista si Deceneu.
-Mare Preot, ii spuse atunci Zamolxis lui Deceneu, eu voi fi de aici inainte in Pestera, impreuna cu duhul Pietrei Sacre si cu Marele Lup Alb. Tu si Burebista sunteti oameni destoinici si stiti foarte bine ce aveti de facut, iar in caz de nevoie va trebui doar sa-mi dati de veste pentru a va ajuta.
Cei doi, Deceneu si Burebista, erau oameni cum rar mai puteai intalni si care aveau totodata, o imensa dragoste pentru Dacia, asa ca au stiut ce si cum sa faca pentru a conduce tara pe cai drepte.
Atunci, cand era apriga nevoie, in vremurile grele, si care pareau fara iesire pentru popor, ei cereau sfaturile Zeului, printr-un sol de incredere si totul mergea cat se putea de bine. Timpul se scurgea prin matca sa fara sa lase urme prea grele. Oamenii stiau sa fie fericiti, iar dusmanii care aveau cutezanta sa incalce hotarele erau usor invinsi si fugariti inapoi de unde venisera.

Inainte de a se retrage in Munte, Zeul a mai parcurs o data traseul celor Cinci Varfuri ce ascunde in interior Triunghiul Sacru. Pe cand se lasa amurgul, Zamolxis ajunse in varful Magura si se hotari sa se opreasca o noapte la stana ce se afla acolo…. Asa ca batu la usa si intra fara sa astepte raspuns.Vazu un om, baciul probabil, care statea langa foc si invartea cu o lingura de lemn fiertura intr-o oala. Zamolxis fu cel care vorbi primul:
-Buna seara baciule, spuse el zambind, sunt un drumet ostenit pe care l-a prins noaptea pe aceste meleaguri. Am batut la poarta-ti spre a te ruga sa-mi dai adapost pana maine in zori, pentru ca sunt batran si somnul sub cerul liber nu-mi mai prieste ca in tinerete.
-Buna sa-ti fie inima, drumetule, spuse Leandru, pentru ca acesta era numele baciului.
In timp ce vorbea, Leandru cta spre Zeu, dar prin intunericul din stana nu reusi sa desluseasca prea bine chipul celui care intrase, asa ca nu-si dadu seama cu cine are de-a face.
-Intra, continua el, sit e aseaza langa foc. Imediat va fi gata si mancarea. Stai si-ti incalzeste mai intai oasele, apoi vom imparti cina si vei putea dormi aici pe laita. Eu m-am intors cu mioarele de putin timp si abia mai devreme m-am pus sa fac de-ale gurii.
-Multumesc mult, baciule, spuse Zeul pe cand se aseza intr-un colt mai retras, astfel incat lumina focului sa-I nu-I dezvaluie chipul. Ai un suflet bun.
-Pe mine asa m-au invatat de mic sa ma port, raspunse Leandru, s-apoi… o avea grija bunul nostrum stapan Zamolxis, sa puna la loc tot ce am dat pe asta lume.
Zamolxis, auzindu-l, zambi, dar nu spuse nimic.
In timpul mesei, Leandru si Zeul vorbira cate in luna si-n stele, iar in cele din urma, prin cuvinte mestesugite, Zeul afla totul despre inimosul baci fara a-I spune insa macar o vorba despre sine. Leandru era cioban din tata-n fiu, dar acum ramasese singur pe lume, toti ai lui se prapadisera. De cand era doar un tanc, tot numai printre mioare traise, iar acum ajunsese sa stie mai bine rostul lor decat pe cel al oamenilor. Pastorea turmele pe acele plaiuri ale Magurei de ani si ani, nici el nu le mai stia numarul, iar cand vorbea despre asta avea lacrimi in ochi:
-Vezi dumneata, drumetule, ii spuse Zeului, eu as mai sta pe aceste meleaguri inca o suta de ani, daca-si putea, pentru ca tare imi sunt dragi, si ele, si oitele mele,iar munca ce o fac o iubesc ca pe lumina ochilor si nici pentru tot aurul din lumen u as schimba-o.
Si tot asa o tinura in timpul cat mancara. Dup ace a terminat sa-l ospateze pe Zeu cu ce s-a priceput mai bine, pe cand se pregateau de culcare, Leandru i-a spus:
-Ramai aici drumetule, sit e odhneste pe laita pentru ca trebuie sa fii ostenit tare. Jarul te va incalzi peste noapte, si, iata, ia si sarica asta de te acopera. Eu voi dormi in ocol, langa oi, si daca vei avea trebuinta de ceva, numai sa strigi si eu o sa vin.
Impresionat de vorbele auzite, Zamolxis grai:
-Ai inima buna, Leandru si-ti multumesc pentru omenie. Dar nu vrei sa dorm eu intre oi sis a ramai tu aici?
-Nu-I nevoie, spuse Leandru, pentru ca eu sunt obisnuit sit u esti cel oboist. Odihneste-te fara grija. De altfel, atunci cand ma apuca uratul si ma incearca singuratatea in pustiul asta, tot acolo dorm, pentru ca mioarele sunt singurele suflete care ma alina.
-Bine, baciule, rosti Zeul si mai impresionat, vom face asa cum ai hotarat.
-Noapte buna, drumetule!
-Noapte buna, baciule, mai adauga Zamolxis, dupa care inchise ochii si se lasa prada somnului odihnitor.
Dis-de-dimineata, pe cand soarele de-abia isi arata chipul de dupa piscurile muntilor, Zeul il chema la el pe Leandru. In luminal impede a zorilor revarsati, baciul ramase incremenit, cu gura cascata si cu ochii atintiti la musafirul sau de peste noapte: intelesese in sfarsit, cine era cel pe care il gazduise in stana. Citindu-I privirile uimite, Zamolxis spuse:
-Da, Leandru, sunt Zamolxis, nu te-nseli. Si iti multumesc inca o data pentru odihna si hrana ce mi-ai oferit.
Leandru, adanc emotionat si lacrimand, se lasa sa cada in genunchi zicand:
-Preamarite stapan, iertare cer pentru putinul ce-l am avut spre a te multumi.
Zamolxis zambi cu bunatate si grai poruncitor:
-Nu trebuie sa spui asa ceva! M-ai ospatat cu ce-ai avut mai bun in stana, si m-ai lasat sa dorm pe laita ta. Nu stiai ieri seara cine sunt, iar asta dovedeste ce suflet curat si demn ai.
-Multumesc stapanului meu pentru bucuria ce mi-a facut, nu voi uita niciodata aceste clipe.
-Opreste-te, Leandru, si lasa-ma sa termin ce am de grait. Candva, va veni vremea in care voi avea nevoie de ajutorul tau. Vei veni atunci sa ma slujesti?
Leandru casca ochii mari de tot de mirare si spuse cu glas tremurat:
-Stapane, cinstea pe care mi-o faci este prea mare pentru mine!
-Nu, Leandru, asta stiu eu mai bine.
_Preamarite Zamolxis, pleca privirile Leandru, daca tu socotesti ca un biet cioban iti poate fi de ajutor, atunci eu ma invoiesc. La cel mai mic semn pe care il voi primi, voi fi la picioarele tale pentru a te sluji cu credinta.
-Bine, Leandru, ma bucur sa aud aceste cuvinte din gura ta. Cand vremea va sosi, te voi chema la mine, dar pana atunci iata ce ai de facut…..
-Sunt numai urechi, stapane, spuse Leandru.
-De aici inainte, in fiecare iarna, cand vei cobori cu oile din munte, va trebui sa le lasi in grija cuiva, iar tu sa mergi la Deceneu. Ii vei spune ca eu te-am trimis si ca trebuie sa te tina pe langa el iarna de iarna, pentru a invata toate cele trebuincioase, pentru a fi pregatit in clipa in care te voi chema. Ai inteles?
-Da, preamarite Zeu! Asa voi face, si nu-ti voi iesi din cuvant, dar….
-Te intrebi cum te va recunoaste Deceneu, nu-l lasa Zeul pe Leandru sat ermine.
-Da, stapane, intocmai. La acest lucru ma gandeam.
-Este foarte simplu, Leandru. Cand te vei duce la el, in iarna care va veni, ii vei da acest inel, iar Deceneu te va recunoaste fara gresala. In timp ce vorbea , Zeul scoase de la mana un inel pe care Leandru, inainte de a-l pune in deget, il saruta cu evlavie. Acum nu mai ai a te teme de nimic, incheie Zamolxis.
-Sufletul si trupul meu pe vecie-ti apartin, preabunule Zamolxis! Spuse Leandru, simtind cum emotia il patrunde pana in maduva oaselor.
-Bine, mai adauga Zeul. Acum ne vom desparti, sis a nu uiti ca va veni vremea in care te voi chema langa mine, dupa care il lasa pe Leandru ingenunchiat si pleca.
Baciul nu-si reveni timp indelungat din starea nascuta de intalnirea cu Zamolxis. Statu asa, ingenunchiat si cu privirea plecata, vreme de mai multe ceasuri. La un moment dat, se intreba chiar daca nu fusese totul un vis, dar strangand pumnii a disperare simti in carne piatra inelului si un geamat de fericire ii iesi din piept; intelesese ca nu fusese decat adevar in ceea ce traise: insusi Zamolxis, marele Zeu al Dacilor sin u altcineva, statuse alaturi de el, dormise pe laita lui si-I spusese ca va avea nevoie de el candva. Intr-un tarziu, cand reusi sa se ridice, avea ochii scaldati in lacrimi. Mintea ii era plina de un gand ce sufletul sau il cunostea pentru inatia oara: Leandru vroia ca vara sa treaca mai repede pentru a putea cobora din munte. Privind in zarea indepartata care ascundea Muntele Ascuns si in care se topise Zeul cu ceva ceasuri in urma, Leandru isi spuse mai intai in gand:
“In iarna aceasta ma voi afla in fata marelui Deceneu, deci si asta prin bunatatea Zeului nostrum stapan.”, iar apoi cu glas tare:
-Multumesc, Zamolxis, multumesc!
De atunci, ani de zile, in fiecare iarna, Leandru mergea la Deceneu, unde statea pana primavera si invata tot ce-I spunea Preotul. Niciodata nu scapa vreo ocazie de a pune intrebari, dorind sa afle cat mai multe. Stia ca marele Preot este unul dintre cei mai invatati oameni, si mai intelesese ca foarte putini muritori de rand aveau ocazia de a sta atat de aproape si atat de mult timp alaturi de Deceneu. Leandru vroia sa foloseasca acest prilej cat mai mult cu putinta. In plus dorea ca Zeul sa fie cat mai multumit de el, atunci cand va considera de cuviinta sa-l cheme la el, in Muntele Ascuns.
-Leandru, ii spusese Deceneu in chiar prima zi, luind totodata din mana baciului inelul lui Zamolxis, eu multe te pot invata, insa numai de tine si de rabdarea pe care o vei avea de aici inainte depinde totul. Daca vei sti sa-mi urmezi sfaturile, iti va fi mult mai usor, iar daca vei sti a pune intrebari, atunci treaba noastra va deveni floare la ureche, atat pentru mine, dar mai ales pentru tine.
-Stapane, raspunse atunci Leandru, vei vedea ca gura nu ti se va raci de pomana cand imi vei vorbi; voi fi cel mai silitor invatacel pe care l-ai avut vreodata, pentru ca e nobila cauza pentru care ma straduiesc. N-am voie sa gresesc!
-Adevarat ai grait, Leandru, mai ramane doar sa te tii de cuvant.
Deceneu se convinsese ca nu vorbeste in vant atunci cand era cu eroul nostru, asa ca, in scurt timp, acesta afla, incetul cu incetul, despre credinta si despre stele, despre oameni si despre felul lor de a fi, despre bunatate si iubire, despre dusmani si rautate, despre pace si despre timp. An de an, invata tot mai multe lucruri si mai adanci, iar Leandru n-ar fi crezut niciodata pana atunci ca pe pamant pot exista atatea, daramite sa le mai si afle.
Mos Timp avea grija ca fuiorul sau sa nu stea pe loc, si iata ca veni si vremea in care Deceneu se retrasese si el, la randul sau, in Muntii Orastiei pentru a veghea de acolo asupra a tot ce se intampla intre hotare .
Leandu il urma si aici in fiecare iarna. Povatuitorul si invatacelul erau nedespartiti in anotimpurile reci, numai ca, de acum, Leandru nu mai era un simplu elev; ajunsese sa cunoasca la fel de multe ca si Deceneu. In serile lungi de iarna, stateau si vorbeau cate-n luna si-n stele, cautand sa descopere cat mai multe din ascunzisurile intortochiate ale spiritului omenesc, patrundeau in tainele sorilor si ale lumilor ascunse, rosteau adevaruri care astazi nu mai sunt cunoscute.
Vremea se scurgea peste Dacia si oamenii erau frumosi, dar anii treceau pe langa Leandru, caci el ramanea la fel ca in vara in care Zamolxis se oprise la stana sa pentru a-I cere adapost. Fara a-I spune, ca rasplata pentru sufletul si bunatatea sa, Zeul il rasplatise daruindu-I nemurirea.

…………………………………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………

De-acum, pe taramul sacru al Daciei, ajunsese Decebal conducator. Deceneu era de mult retras in Muntii Orastei si nimeni nu parea ca-l mai cunoaste pe Marele Preot, afara doar de cativa batrani care, si ei, rar de tot isi mai aduceau aminte de el in rugaciuni sau in momente grele. Credinta Dacilor se ducea din ce in ce mai mult pe apa Sambetei, si doar o mana de oameni din cei ce fusesera candva mandrii osteni Geto-Daci , mai pastrau in inimi pe Zamolxis si mai credeau in puterea Pietrei Sacre.
Zeul s-a hotarat sa inchida definitiv Muntele Sacru cu un perete de stanca, astfel incat nici un muritor de rand sa nu mai vada Piatra Muntelui stralucind sub cerul liber, pana in momentul in care nu se vor inturna toti la vechea credinta. O data cu acoperirea Muntelui Ascuns, soarta Daciei nu mai era aparata de Piatra Sacra…. Romanii au atacat din nou si au reusit sa cucereasca Dacia.
Ei bine, intr-o astfel de clipa dureroasa, Zamolxis l-a chemat la el pe Leandru.

…………………………………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………

Fostul baci nu-si mai vazuse stapanul de multi ani, asa ca emotia care l-a incercat auzind chemarea a fost puternica. Atunci cand Zamolxis l-a intampinat pe Leandru, acesta a cazut in genunchi si, cu glas inflacarat, a rostit:
-Bine te-am regasit, Preamarite Zeu. Am auzit chemarea si iata-ma la picioarele tale, gata sa-ti indeplinesc orice porunca!
-Bine ai venit, Leandru. Ma bucur sa te revad, dar mai cu seama, ma bucur ca ai facut intocmai ce ti-am spus si ai invatat de la Deceneu toate cele de trebuinta.
-Asa am facut, Zamolxis, dar care este pricina pentru care m-ai chemat? Nu-mi pare a fi una buna, fata-ti este intunecata.
-Leandru! Dacia, pamantul nostru drag si sfant este in mainile dusmanilor acum. Suntem putini la numar cei care am ramas Daci Liberi cu adevarat, cu trupul si cu sufletul, si numai de noi depinde cum vor decurge faptele in continuare.
-Inteleg ce spui, stapane, eu insumi am simtit acest lucru pe cand vorbeam cu Marele Preot sau cu alti oameni.
-Si….?
-Primul gand a fost spre tine, bunule Zeu, as fi vrut sa stiu calea spre luminarea poporului dar, din pacate nu o cunosc.
-Bine, spuse Zeul ganditor, si continua dupa o scurta tacere: Ridica-te acum , Leandru, si asculta-ma cu atentie. A venit vremea de care ti-am vorbit, am nevoie de tine acum, iar prin mine, insusio spiritual Geto-dacilor are nevoie de sacrificiul tau. A sosit clipa sa-ti indeplinesti datoria sacra!
-Ascult, marite Zeu, spuse simplu Leandru.
-In primul rand, trebuie sa stii ca de-aci-nainte te vei numi Sihastrul Sacru. Va trebui sa privesti cu mare grija la toti cei care vor trece Hotarul, sa afli gandurile ce le au, fie ele ascunse sau nu, sa vezi daca sunt sortiti a fi acolo. In cele din urma, dup ace vie sti toate cele ce ti-am spus, vei veni si imi vei da de veste spre a hotari intrarea lor in Zona Sacra a Muntelui Ascuns.
-Dar cum pot face asa ceva stapane? Deceneu nu mi-a pomenit nimic despre asta in invataturile sale.
-Vei sti totul! De fapt, Marele Preot nu a facut altceva decat sa te pregateasca pentru marea invatatura pe care de-abia in cele ce urmeaza o vei primi.
-Prea bine, inteleptule Zamolxis.
-Urmeaza-ma acum, spuse Zeul. Esti pe cale sa-ti intalnesti destinul sis a cunosti ce numai putini stiu. Vei afla si vei invata toate secretele Muntelui Ascuns si deplina putere a Pietrei Sacre, marea forta a Dacilor.
Spunand acestea, Zamolxis, urmat indeaproape de Leandru, pasi spre Muntele Ascuns. Erau doi nemuritori ce ingrijeau istoria sacra a Daciei. Erau doua suflete ce intrupau simtirea neamului intreg.
L-a condos in Prima Sala a Muntelui, loc in care Zanele trebuiau sa primeasca solii, singura sala a Muntelui Ascuns in care aveau voie sa intre femeile, dar pe care Leandru o cunostea deja.
Zeul si supusul intrara impreuna in A Doua Sala, mai mare decat cea dintai. Interiorul acestei incaperi ar fi uimit adanc orice muritor: de jur-imprejur, coloane inalte, negre, sustineau bolta rotunda a Grotei. Pardoseala stralucea de albul orbitor al stancii, nimic nu se gasea acolo sa intineze perfectiunea si frumusetea nemaivazuta a acestui loc. Si aceasta Sala ii era cunoscuta lui Leandru. Pana aici patrunsese cel mai departe dupa inchiderea Muntelui Ascuns.
Zeul vorbi incet, fara ca Leandru, noul Sihastru Sacru, sa-si poata da seama daca I se adreseaza lui sau, pur si simpl,u, graieste pentru sine in acel spatiu al eternitatii si al fericirii:
-Atatia ani au trecut…secole pentru muritori.
-De cand, marite stapan? Intreba timid Leandru, speriat putin de gandul ca ar putea tulbura cugetul lui Zamolxis.
Zeul il privi ciudat, parca si durere, dar si o fericire linistita ii straluceau in ochi. Durere pentru ca vremurile trecusera, iar bucurie pentru ceea ce se intamplase candva, atunci cu secole in urma. Paru ca-si aduna putin ideile rascolite de aduceri aminte si abia atunci vorbi din nou, cu glas schimbat:
-De cand n-a mai calcat pe-aici picior de muritor, Sihastrule!
-Stapane, vorbesti cumva de vremurile in care aici era sala de ofrande? Intreba eroul nostru, mirat parca de tristetea Zeului.
-Ei bine, da! Imi aduc uneori aminte de acei ani, de mult apusi, in care Dacii veneau aici si indeplineau ritualul Sacrificiului Suprem, atunci cand nu exista decat fericire si bunastare pe plaiurile tarii.
-Deceneu mi-a povestit despre toate acestea in serile lungi de iarna. Ti-e dor de acele vremuri , bunule Zamolxis?
-Imi este dor cumplit de fericirea adanca a poporului meu, nu de altceva, sic red ca Marele Preot ti-a spus sic and totul va reveni la felul in care a fost…
-Nu mi-a spus cand, parinte, desi l-am intrebat! Mi-a spus, in schimb, in ce fel se va petrece totul, atunci cand se va petrece…
Zeul nu mai raspunse. Se lasa furat di nou de gandurile sale, ganduri pe care le pastra doar pentru el de data aceasta.. Priveau amandoi locul cel mai adanc al Muntelui Ascuns in care patrunsesera vreodata muritorii de rand. Mai departe numai alesii aveau voie.
Tot in timpurile vechi, in locurile in care se gaseau acum Zeul si Leandru se aducea cateodata Piatra Sacra, atunci cand era nevoie grabnica de puterile ei.. Fiecare dintre cei doi se gandeau la acelasi lucru probabil, dar altfel: Zeul era cel care a dat totul si a fost tradat, iar Leandru era copilul destinului, pe cale sa inceapa noul drum, fara intoarcere, prin care va da orice pentru fericirea celor multi.
Desi emotionat pana la maduva oaselor de ceea ce traia, dar mai ales de ceea ce urma sa vada, Sihastrul isi aminti de prima sa calatorie in Muntele Ascuns, atunci cand Zamolxis il chemise brusc si fara explicatie intr-un mijolc de iarna. De altfel, nu intelesese prea bine nici macar mai tarziu de ce il chemise Zeul, dar aceea fusese unica oara cand nu petrecuse o iarna intreaga alaturi de Deceneu.
Sentimentele traite atunci erau insa mai presus decat orice invatatura.
-Prietene Leandru, ii spuse Zamolxis, te-am chemat alaturi de mine pentru ca sunt pe cale sa iau o hotarare importanta.
-Prea bine, stapane, spuse el, uimit si bucuros in acelasi timp, dar cum te pot ajuta?
-N-ai cum, replicase Zeul sec. Vreau numai sa fii langa mine, de aceea ai venit! Sa intram totusi.
Vorbele acestea fusesera rostite chiar la intrarea in Muntele Ascuns, iar in afara de cei doi nu se mai gasea in imprejurimi decat Marele Lup Alb, care state ape o colina si privea in departari, asteptand probabil semne de la haitele sale. Leandru se oprise sa-I admire o clipa maretia si frumusetea.. Vazand cu coada ochiului. In timp ce privea spre Marele Lup Alb, ca Zamolxis se indreptase spre calea ce ducea in inima Muntelui, Leandru intrebase cu glasul plin de uimire:
-Cum, stapane, a sosit vremea sa te insotesc?
-Nu, Leandru, n-a sosit inca! Deocamdata nu vei cunoaste decat o mica parte din Munte, caci nu pentru asta te-am chemat aici.
Zeul mersese inainte, urmat indeaproape de Leandru, pana cand, intr-un tarziu, pasii li s-au oprit in ce-a de-a doua Sala. Pe drum, Zamolxis nu-I descisese in nici un fel ce se afla inauntru, dar eroul nostrum cunostea totul in cele mai mici amanunte, intr-atat de bine ii fusesera descrise lucrurile de catre Marele Preot.
In cea de-a doua sala se oprisera, si cateva zile nu se intamplase nimic. Zeul nu spunea in nici un fel de ce l-a chemat pe Leandru la el.
Parea adancit in ganduri grele, iar fostul baci avea mare rabdare de a nu pune intrebari.
Intr-una din zile, fara nici un fel de pregatire, Zeul intrebase:
-ce crezi, leandru, noi suntem mai aproape de miazazi sau de miazanoapte?
-Nu stiu, stapane, spuse leandru, banuind ca intrebarea avea un rost ascuns.
-Eu zic ca miazanoapte este mai aproape si ca el este parintele nostru. Intelegi?
-Cunostiintele tale sunt nemarginite, spuse Leandru, cuvantul tau este lege. In afara de asta, fiecare are un parinte.
Zeul paruse ca-si allege vorbele si, dupa o clipa de tacere, spuse;
-Miazanoapte este mai aproape, Leandru, e sigur mai aproape!
-Da, stapane!
-Tocmai de aceea voi lua hotararea despre care ti-am vorbit cand ai sosit, s-ar putea sa nu intelegi acum, dar candva o vei face.
-Ascult cu mare atentie, marite Zeu. Despre ce este vorba?
-Ei bine, voi avea grija de un lucru de mare insemnatate. Dacii Liberi nu vor mai bea vin de-aci inainte, asta mi-e vrerea! Tulpinile de vita-de-vie vor fi distruse, iar cine nu se va supune va fi socotit tradator. Nimeni pe pamantul Daciei, de la oier si stupar pana la rege, nu mai are voie sa sadeasca vita de vie pentru a face vin. Aceasta imi este porunca!
-Prea bine, inteleptule Zamolxis!
-te vei inturna degraba la Deceneu si-I vei spune intocmai ce am grait. El iti va spune ce sa faci si cum sa duci porunca la rege. De acolo va porni in toata tara. Oamenii de rand vor trebui sa stie numai ca vinul le tulbura mintile si le impleticeste picioarele, iar asa nici nu pot munci si nici porni la lupta, atunci cand este nevoie. Sa-I spui intocmai lui Deceneu: pe toata intinderea Daciei nu se va mai bea vin!
-Tot ce ai spus va ajunge intocmai la urechile Marelui Preot, stapane, grai Leandru.
-Du-te, prietene, si nu uita: miazanoapte este mai aproape.
Intr-adevar, Leandru please atunci fara sa inteleaga prea multe din porunca Zeului sau, darn u avea nici un gand de a se indoi de intelepciunea si dreptatea cugetului lui Zamolxis.
Isi aminti…
–Sihastrule Sacru, urmeaza-ma!
Era vocea Marelui Zeu care il trezea la realitate si-I oprea depanarea amintirilor care-l furasera fara a-si da seama. In mai putin de o clipa, gandurile despre trecut ii fugira din minte, lasand loc acelorasi emotii puternice care pusesera stapanire pe el , ceva mai devreme.
Era pe cale de a afla adevarul Sacru si se infiora adanc.
Zamolxis il conduse pe un culoar lung pe care Leandru nu-l mai zarise pana atunci. Probabil ca avea o intrare secreta. Ii spuse:
-De aci inainte vei afla cea mai ascunsa taina. Te vei gasi fata in fata cu marea mostenire a Geto-Dacilor, Piatra Sacra a Muntelui Ascuns, forta care poate indeplini orice dorinta, care poate ucide sau care poate reinvia mortii. Cel care o cunoaste, este ales. El este atotputernic, iar Piatra trebuie pazita cu sfintenie de oricine incearca sa vina cu ganduri rele sau nu cunoaste Legile Sacre.
Leandru mergea ca prin vis si la fel auzea cuvintele insotitorului sau care rasunau tainic in acea incapere de basm, se loveau de pereti si se intorceau inapoi intr-un fel care-I sporea trairile, si asa destul de puternice. Calea era luminata din nu se stie ce putere interioara a muntelui, iar lumina devenea din ce in ce mai puternica pe masura ce inaintau. Pe cand mai aveau de facut doar cativa pasi pana la intrarea in ultima sala,Zamolxis vorbi din nou:
-Pregateste-te prietene! Vom intra in centrul lumii Pietrei, Triunghiul Sacru, vom fi impreuna in chiar inima Muntelui Ascuns. Cei doi pasira unul langa celalalt in interiorul de vis al Triunghiului. Spectacolul fascinant oferit de Piatra si simplitatea extraordinara a incaperii ne sunt deja cunoscute.
Zamolxis si Leandru se lasara in genunchi, privira Piatra Sacra si infaptuira ritualul cuvenit: ridicara bratele cu degetele rasfirate in forma de stea cu zece colturi; sentimentele intiparite pe fata Sihastrului nu pot fi descrise. Momentul parea o frantura de basm, clipele stateau pe loc, parca, pentru eroul nostru sip area ca aceasta era clipa cea mai de prêt din viata sa.
La un moment dat , din Piatra porni o raza puternica spre ei, si ii invalui intr-o ceata luminoasa, orbitoare pentru stralucirea ei. Se auzi un tunet, dupa care totul disparu de parca nici n-ar fi fost vreodata.. Cei doi ramasera incremeniti in genunchi. Piatra statea linistita pe masa ei de granit. Totul durase mai putin de o fractiune de clipita. Leandru era naucit, dar Zeul zambind spuse:
-Tocmai ai trecut de ultima incercare, prietene, despre care nu-ti puteam spune nimic. Ea nu imi apartine. A fost cea mai grea dintre toate, dar ai trecut de ea cu bine, si suntem legati pe vecie de aici inainte: noi, Piatra Sacra si destinul Geto-Dacilor. Piatra ti-a vorbit adineauri in felul ei, te-a cunoscut sit e-a aceeptat, pentru ca daca ia fi avut sufletul patat ai fi murit pe data.
Leandru nu mai putea rosti nici un cuvant, era amutit de ceea ce vedea. Trebuira sa treaca ceasuri bune pana isi capata in intregime simturile zdruncinate. Cand, intr-un tarziu, isi reveni pe deplin, il asculta pe Zeu care, cu voce domoala si calda, ii vorbi despre puterea nemarginita a Pietrei. I-a spus istoria ei, felul in care aceasta a ajuns in Muntii Daciei, i-a povestit tot ceea ce un o mar putea face cu ea dup ace ar invata sa o foloseasca, dar cu mare insistenta, Zamolxis repeta:
-Ia aprig aminte, Leandru, sin u uiat nicicand vorbele mele: numai cei ce au sufletul curat si cugetul fara de pata au forta si putere asupra Pietrei. Ceilalti vor sfarsi groaznic daca vor incerca sa se apropie de ea…
Niciodata san u uiti!
Totul a continuat asa prêt de cateva zile in care nici macar un ceas nu a fost pierdut de Zeu in initierea ce i-o oferea Sihastrului. In acest timp, mintea lui Leandru era rupta de cele lumesti, sufletul ii era plin si corpul sau parca plutea.
-Stiu ce traiesti, Leandru! Spuse Zamolxis. Nu-I nevoie sa incerci in vreun fel sa-ti ascunzi simtamintele pentru ca eu le cunosc foarte bine, chiar eu le-am avut, asemeni tie, la vremea mea, cu multe secole in urma.
In privirile Sihastrului Sacru nu se puteau citi decat doua lucruri: o recunostiinta netarmurita pentru ceea ce-I fusese harazit si o dragoste imensa pentru poporul si Zeul sau, dorind acum sa fie in slujba lui mai mult ca niciodata. Daca ar fi avut ceva mai pretios decat viata, ar fi daruit fara preget. Se adresa Stapanului sau:
-Spune-mi, preamarite Zamolxis, ce trebuie sa fac acum? In ce fel imi pot arata recunostiinta pentru faptul ca am fost ales sa cunosc toate acestea si pentru ca am pasit alaturi de tine, bunule Zeu, in istoria neamului nostrum?
Cei doi se gaseau in Triunghi, iar Zeul, inainte de a raspunde, a privit spre Piatra, apoi spre bolta, si in cele din urma se uita spre Leandru:
-Atunci cand Dacii sau ail or urmasi vor sti sa reinvie credinta in Piatra Sacra si se vor intoarce la cele sfinte….. doar atunci durerea si nesiguranata vor fi stapanite. Acele clipe, sunt departe insa, iar Piatra va sta pururi in acest lacas, pana cand va fi asa cum am spus. Cand bolta triunghiului Sacru se va deschide din nou, iar lumina soarelui se va contopi cu cea a Pietrei intru fericirea oamenilor, ei bine, abia atunci tu si Deceneu va veti gasi linistea pe care o tot cautati, alt chip nu este. Acele vremuri vor veni candva… poate intr-o mie, poate doua mii de ani, vor veni cu siguranta!

Zalmoxis tacu o clipa si Leandru crezu ca vede cum durerea cuprinde sufletul zeului, dar chipul ii ramase impietrit.
-Pana se vor petrece cele ce ti-am spus, Leandru, vei avea de partea ta, in slujba pe care o vei primi, ajutorul nepretuit la Pietrei, pentru ca ea este cea care, prin ochii bunului nostrum sfinx, vede lumea de afara. Iar prin Sfinx poti ajunge oricand la Piatra, daca vei avea nevoie. Iata acum de ce ti-am spus toate acestea: menirea ta va fi de acum sa mergi afara sis a stai de straja pe varful gavanelor. Acolo te vor astepta doi pui de Soimi Regali al caror grai trebuie sa-l inveti si mai pe urma sa-I faci sip e ei a prinde vorba omeneasca. Tu, impreuna cu cei doi Soimi Regali va trebui sa paziti Hotarul Sacru si Piatra, si repede sa-mi dati de stire cand cineva incearca sa patrunda spre Muntele Ascuns. Adta ti-e menirea sacra, Leandru, acum ramai cu bine si fie ca sufletul tau san u cunoasca pata!
De cum a rostit Zeul ultima vorba, totul s-a invelit intr-o pacla densa, pornita pesemne din inima Pietrei, si Sihastrul nu a mai putut vedea nimic pentru o clipa.
In momentul urmator, era afara, pe munte, chiar in fata Sfinxului. A privit putin imensa stanca in forma de cap de om si, la un moment dat, I se paru ca vede o lucire in ochii sai, sau poate a fost doar o nazarire. Leandru nu putu sa-si dea seama prea bine. Pe urma, in timp ce se ridica si se pregatea de plecare, i-a vorbit paznicului de stanca incet, ca pentru sine:
-Ramai cu bine Sfinxule, dar ne vom revedea curand…
Pe Gavane a ajuns pe inserate si imediat cei doi pui de soim i-au iesit in intampinare, asezandu-i-se pe brate. Leandru nu se simtea defel obosit dupa toate intamplarile pe care le traise in ultima vreme si, de fapt, nici nu si-ar fi dat voie sa fie asa.
-Misiunea ce-am primit este sacra si n-am voie sa ma odihnesc atunci cand Zeul si poporul au nevoie de mine, isi spuse Sihastrul in sinea lui.
Stia ca slujba primita era mult mai importanta decat orice altceva, asa ca nu a mai stat pe ganduri si s-a apucat de treaba. Legenda spune ca eroul nostru a stat fara a dormi prêt de mai multe saptamani, tot chinuindu-se cu soimii sai spre a le deprinde graiul si, mai apoi, sa-I invete cum sa vorbeasca in limba Dacilor. Totul a meritat pe deplin insa ,: la capatul a sapte sapatamani lungi si obositoare, cei trei se intelegeau de minune in oricare dintre cele doua graiuri ar fi dorit, cel al soimilor sau cel al oamenilor. In momentul in care invatatura era desavarsita, Leandru le-a spus soimilor:
-Voi doi sunteti alesii marelui Zeu al Geto-Dacilor, bunul nostru stapan Zamolxis, si ma ajutati in menirea mea de a supraveghea Hotarul Sacru. Va trebui sa ascultati de porunca mea sis a aveti grija astfel incat nimeni san u paseasca spre Muntele Ascuns fara ca voi sa-mi dati de stire.
-Asa vom face, Leandru, ii spusera soimii si plecara chiar in acea clipa spre inaltul cerului pentru a privi de acolo Platforma Sacra a Bucegilor.
In acest fel, oricine s-ar fi aflat prin imprejurimi ar fi fost observat cu siguranta de cei doi maiestuosi Soimi Regali.
Tot asa, luni de zile la rand, marele zburatoare l-au ajutat pe Sihastrul Sacru fara a face nici cea mai mica gresala. Zburau fie mai sus, fie mai jos, si nici macar o ciuta nu trecea pragul Hotarului fara sa fie observata de ei. Intr-o buna zi , Leandru vazu ca soimii vin spre el si I se aseaza in fata.
-Ce-I prieteni, zise Sihastrul, vine cineva spre Zamolxis?
-Nu, stapane, alte ganduri ne framanta.
-Spune-ti fetii mei, nu va nelinistiti! Care-I pricina venirii voastre?
-Parinte Leandru, iata ce se intampla! Noi nu putem avea urmasi, iar ultimile vlastare ale mandrului neam al Soimilor Regali suntem chiar noi doi. O data cu moartea noastra se vas tinge pe vecie istoria Soimilor Regali, dar nu aceasta este marea noastra grija, ci cu totul alta. Ne aflam in slujba lui Zamolxis si a Dacilor –Liberi, sin u cunoastem alt lucru mai sfant decat lupta noastra,insa cum vom putea pazi vesnic Triunghiul Sacru daca ne vom stinge candva din viata? Noi nu suntem oameni, nu avem dreptul la nemurire, si de aceea am venit sa-ti cerem ajutorul.
-Adevarat ati grait, prieteni! Spuse Sihastrul ingandurat si minunat totodata de credinta puternica a fratilor sai inaripati. Voi pleca de indata spre Sfinx, continua el, iar maine, candma voi intoarce, vom sti cu totii ce este de facut, pentru ca Piatra Sacra ne poate da un raspuns la grija noastra.
Pe maine, prieteni! Mai adauga el, si porni in vale pentru a ajunge cat mai degraba la poalele Marelui Sfinx.

…………………………………………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………
In zorii celei de-a doua zile, Leandru se afla inapoi pe varful Gavanelor. Scruta cerul si ii vazu pe cei doi soimi cum se rotesc in inalt deasupra Hotarului. Ii admira cateva clipe in plutirea lor maiestuoasa apoi, printr-un tipat prelung si ascutit, ii chema la el. Venira amandoi iute si se asezara pe doua stanci in fata lui. Sihastrul Sacru fu cel care, cu glas potolit, vorbi primul:
-Sfinxul a grait, fiii mei! Stiu ce am de facut!
-Ascultam, stapane!
-Ieri ati dovedit netarmurita intelepciune cand mi-ati aratat cugetul vostru. Nimic altcineva nu poate pazi din inaltimi Hotarul asa cum o faceti voi, iar Muntele Ascuns este ferit de multe rele datorita voua.
Zamolxis, si prin el neamul nepieritor al Dacilor Liberi, are nevoie de asta. Voi, prin zborul vostru si prin stapanirea vazduhului, sunteti o pecete a libertatii si un indemn al mandriei. Sunteti ultimele vlastare ale frumoasei semintii a Soimilor Regali. Parintii vostri si-au castigat de multe veacuri dreptul la nemurire, iar voi veti fi aceia care pentru ei si pentru poporul Geto-Dac, veti ramane pururi pe pamant.
-Asta inseamna ca am castigat dreptul la nemurire? Intrebara soimii fara a le veni sa creada urechilor
.-Ascultati-ma pana la capat, prieteni! Zambi bland Leandru. Veti ramane intru vesnicie chiar aici, pe Varful Gavanelor, veti pazi ca si pana acum Piatra Sacra si veti arata urmasilor cum au stiut sa fie strabunii lor, Geto-Dacii, mandri si liberi.
Dup ace Leandru termina, pe Gavane se lasa o tacere deplina. Pana si vantul se opri in loc pentru a nu tulbura prin vuietul sau mareata clip ace se desfasura pe creasta. Sihastrul Sacru ridica mainile spre cer, sip e data, cei doi Soimi Regali se transformara in stane de piatra chiar acolo unde stateau, pe stancile din varful muntelui. Legile Scare isi spusesera din nou cuvantul: cei doi soimi aveau, de aici inainte, sa pazeasca, pentru totdeauna , secretul Muntelui Ascuns.

In momentele de primejdie, sau daca cineva stia Cuvintele Sacre ce dezlegau vraja, ei reveneau la viata, ir dup ace terminau porunca ce o aveau de indeplinit, se reintorceau la trupurile lor de piatra. Daca cineva rostea descantecul de dezlegare fara a avea gand curat, chiar acolo, pe gavane, isi gasea sfarsitul: cei doi soimi ii ucideau fara mila cu ghearele si pliscurile lor pentru ca numai faptele care au ca drept scop binele tarii ii pot despietri. Apoi reveneau la chipurile lor de stanca. Multimea de stanci care inconjoara trupurile pietrificate ale soimilor de pe Gavane nu sunt altceva decat lesurile celor necinstiti care, in lungul vremii, s-au transformat in bolovani. Si astazi, Soimii continua sa pazeasca Hotarul Sacru, la fel ca acum mai bine de doua mii de ani, si ii slujesc cu credinta lui Leandru, Sihastrul Sacru, sip e Zamolxis.
Se spune ca, in timp, multi au incercat sa ajunga la Zeu, dar putini sunt cei care au reusit.
Soimii Sacri vegheaza necontenit si ii ucid pe toti cei netrebnici sau care nu au vrednicia de a ajunge in fata lui zamolxis.
Totusi, spune legenda, un tanar va reusi sa invie intr-una din zile dragostea lui Zamolxis pentru poporul Geto-Dac, iar acesta va redeschide Poarta Sacra si-l va aduce pe Deceneu la Zeu, punand astfel capat durerii neamului sau.

Potecile sunt in vazul lumii, dar numai cei alesi le stiu pe ascuns. Soimii pot fi private de oricine in straiele lor de piatra, dar cugetul necurat ar putea atrage pieirea oricui ar incerca sa intre in Hotarul Sacru.
Poate chiar acum, cineva ingenunchiaza pe Gavane pentru a le implora mila intru libertatea poporului…..

Preluare, de pe site-ul Sfatul Batrinilor.

Legendele Dacilor Liberi

Se povesteste ca in muntii ce-l adaposteau pe Marele Zeu al Geto-Dacilor se afla un preot al lui Zamolxis care avea parul alb ca neaua. Preotul nu era batran, era chiar un barbat in floarea varstei, si cu mare putere, dar care pur si simplu asa se stia de cand era pe lume, cu plete lungi si albe ca omatul.
La inceput, el umblase din sat in sat, si vorbise cu oamenii, convingandu-I de adevarata credinta, de puterea si bunatatea marelui Zamolxis. Aceasta ii era menirea de preot si o indeplinea cu sarg deosebit si bucurie, pentru ca era convins de ceea ce facea.
Preumblarile sale intre hotarele tarii au durat pana in clipa in care Zeul a aflat, ca are in el un slujitor puternic si demn de incredere, asa ca l-a chemat in munti mai aproape de el. Acum, preotul cu parul alb ca neaua nu mai era nevoit sa ceara in fiecare noapte adapost si mancare taranilor. Avea propria sa coliba la intrarea intr-o pestera. Fructele padurii erau hrana sa , iar un izvor din apropiere ii dadea cea mai dulce apa din cate fusese vreodata pe pamant.
Preotul nu statu degeaba in padure. Pentru ca nu avea aproape oameni carora sa le vorbeasca, incepu cat era ziulica de lunga, sa glasuiasca vietuitoarelor codrului. Mai mult: stand cat era ziulica de lunga singur, si avand ca tovarasie doar fiarele si vietuitoarele padurii, le-a prins graiul. La inceput era mai greu, doar le intelegea, apoi, inectul cu incetul a inceput sa le vorbeasca pe limba lor, sa le ajute sis a le cara sfatul cateodata. Nu de putine ori a a facut in asa fel incat animalele sa nu se mai ucida intre ele.
Preotul cu parul alb ca neaua ajunsese in cativa ani conducator al padurii, dar dintre toate vietuitoarele de acolo, mari si mici, cel mai bine se intelegea cu lupii, acestia fiind mai aproape de sufletul sau. Haitele veneau mereu la coliba din gura pesterii pentru a vorbi cu preotul, iar atunci cand foamea mistuitoare le cerea sa omoare vreo ciuta, omul nostru mergea chiar in fruntea lor la vanatoare, invatandu-I pe lupi sa aleaga pentru hrana animalele bolnave sau batrane. Le spunea:
-Cu totii ne-am nascut pe acelasi pamant si traim pentru bunul nostru stapan, Zamolxis, atotputernicul.
Si eu, si voi, dar si bietele ciute. Fiecare lucru are un rost pe lume, asa ca sa nu ucideti decat caprioarele care, dintr-o pricina sau alta, nu mai sunt de trebuinta.
Haitele ascultau cu luare aminte de vorbele sale. Atunci cand nu intelegeau intrebau. Se mai certau din cand in cand, dar totdeauna dupa atfel de clipe veneau la preot si-I cereau iertare daca il suparasera cu ceva. Il iubeau ca pe unul din fratii lor si-l respectau ca pe o capetenie. Viata preotului nostru continua multi ani asa, dar soarta sa avea sa se schimbe in curand..
In vremurile in care ne aflam,nu numai preotul, dar intreg poporul Geto-Dac traia in buna intelegere cu jivinele de prin paduri si munti, si mai ales se intelegeau cu haitele de lupi care cresteau si se inmulteau sub obladuirea Zeului. Poate tocmai de aceea preotul cu parul alb ca neaua se apropiase atat de mult de ei… sau poate fusese mana lui Zamolxis, asta nu o mai stim, caci pierdut pe veci in negura vremii ramane acest lucru. Dar daca Geto-Dacii traiau uniti prin credinta in Zamolxis, haitele lupilor nu aveau un conducator care sa le adune si sa le indrume. Fara de foame, nimic nu le tinea impreuna.
Zamolxis intelesese cat de mare ajutor ii pot aduce lupii in vremurile de izbeliste ce se vesteau, asa ca se hotari asupra unui gand ce de multa vreme il framanta. Il chema la el pe preotul cu parul alb ca neaua.
-Preotule, spuse Zamolxis, am urmarit pas cu pas tot ce ai facut de la venirea ta in munti si pana acum. Stiu cat de bine te intelegi cu salbaticiunile padurii si mai cunosc si faptul ca haitele de lupi te asculta orbeste.
Sufletul ti-l stiu de mai demult pe de-a-ntregul. Iata acum de ce te-am chemat la mine si pentru ce ti-am spus mai intai toate aceste vorbe: se apropie vremuri grele si a sosit clipa ca sacrificial tau sa ajute neamul Dacilor. Esti gata sa te supui, sa urmezi calea destinului tau?
In timp ce graia, Zamolxis se uita in ochii si in sufletul preotului cu parul alb ca neaua. Isi dadu seama inca o data, ca are in fata un supus ce s-ar fi aruncat si-n flacari pentru fericirea tarii sale.
Preotul cazu in genunchi la auzul cuvintelor rostite de zeu si vorbi apoi, molcom, la fel cum o facea odinioara taranilor pe care-I povatuia despre adevarata credinta si puterea ei:
_Stapane, nu cunosc nimic sa-mi fie mai drag decat meleagurile acestea , libertatea si fericirea nemului meu. Vointa ta pteabunule Zamolxis, este lege pentru mine, iar daca sacrificial meu poate fi de ajutor, nu pot decat sa-ti multumesc ca m-ai ales. Porunceste sa mor si asa voi face, daca asta trebuie. Sunt la picioarele zeului meu si ma supun.
-Nu, preotule cu parul alb ca neaua, spuse Zamolxis, moartea tan u-mi este de nici un folos, iar in inimole dusmanilor tarii ar aduce o mare usurare pentru ca soarta gliei noastre va depinde, de aici inainte, si de tine. Asa sa stii!
Zamolxis tacu prêt de cateva clipe parand ca se gandeste la ceva anume, apoi il privi adanc in ochi pe preot si continua:
_Te voi transforma prin puterea mea si a Pietrei Sacre, intru Gloria vesnica a Dacilor Liberi, intr-un lup… dar nu intr-unul obisnuit. Parul ti-e alb ca neaua si asta iti arata gandirea ta adanca. Bratul ti-e puternic, iar asta dovedeste forta ta. Iti voi darui nemurirea si vei deveni Marele Lup Alb, conducatorul in lupta si pe timp de pace al tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marii Dacii. Vei fi, ca si pana acum, supusul meu.
Preotul cu parul alb ca neaua, avea lacrimi in ochi atunci cand vorbi din nou:
-Stapane, nu sunt demn de aceasta cinste!
-Asta nu tu o hotarasti, raspunse aprig Zamolxis, ci eu. Hotararea mea este luata.
-Ma voi supune cu dragoste, preabunule Zamolxis.
-Stiu. Dar iata ce trebuie sa faci: prima ta menire este aceea sa unesti toti lupii sub cuvantul si porunca ta, astfel incat sa fie gata de lupta, iar la cel mai mic semn al tau sa se adune pentru a-mi asculta porunca. Cand acest lucru va fi bine dus la indeplinire, vei veni alaturi mie, in Muntele Sacru, pe care nu-l vei mai parasi, afara doar de cazurile de primejdie grava pentru tara.
Dupa ce termina ce avea de spus, Zamolxis se ridica de pe tronul sau de granit si se indrepta spre Piatra, o ridica de la locul ei si o inalta spre cer. Din inima Pietrei Sacre a Geto-Dacilor porni o raza de lumina ce invalui dintr-o data pe preot intr-o ceata orbitoare. Orice muritor de rand si-ar fi pierdut vederea in fata acelui fantastic spectacol. Ca prin minune, preotul cu parul alb ca neaua se transforma in lup, dar nu intr-unul ca toti ceilalti ci intr-unul asa cum nimeni n-a mai vazut unul asemanator nici pana atunci nici dupa aceea.. Lupul nou ivit era unic in toata semintia sa. Mare de statura cat un urs, avea ochii precum jaraticul, labele puternice, ghearele si coltii lungi si ascutiti ca sabiile, iar blana era alba, alba, mai alba ca lptele.
Prin vrerea si puterea bunului Zamolxis, se nascuse Marele Lup Alb al Dacilor Liberi. Din acea clipa, destinul patriei avea inca un aparator de temut.

Misiunea Marelui Lup Alb incepu imediat si nu a fost nevoie de vreme prea indelungata pentru ca toate haitele de lupi din tara, de la catalandri abia nascuti si pana la cei mai batrani si neputinciosi, sa se afle sub conducerea sa.. Pasamite, lupii asteptasera si ei indelung momentul in care vor avea un stapan demn,un ales al Zeului.
Marele Lup Alb a avut grija sa invete haitele sa nu mai atace casele si gospodariile oamenilor pentru a le prada, iar la strigatul sau trebuiau sa se adune cu totii, pentru a porni la lupta. In acest timp zamolxis le-a cerut dacilor, sa-si ajute fratii de sange, cum erau considerati lupii, sa le ofere hrana si adapost ori de cate ori aveau nevoie. Acesti a, la randul lor aveau datoria invatata de la conducatorul lor si trebuiau sa-I ajute pe geto-daci in lupta si in apararea Muntelui Sacru.
Marele Lup Alb mergea tot timpul la Zamolxis, aducandu-I vesti aflate de la lupii ce erau cata frunza si iarba prin muntii si luncile Daciei. Nimeni nu trecea spre Hotarul Sacru fara ca fiarele sa aiba de stire, anuntandu-si imediat carmuitorul. In momentele de cumpana, cand oamenii erau atacati si libertatea si viata le era pusa in pericol, ei mergeau in lupte alaturi de armate si loveau dusmanii de unde acestia se asteptau mai putin. Nenumaratele victorii ale Dacilor au fost castigate cu ajutorul lupilor, care-si ofereau ofranda de sange pentru apararea minunatului tinut al Daciei.
Tot ei erau aceia care patrundeau nestiuti de nimeni in taberele dusmane aducand informatii nepretuite Marelui Lup Alb, pe care acesta la randul lui, le transmitea comandantilor de osti. Marele Lup Alb avea si sarcina de a aduce in fata Zeului, la judecata tradatorii si lasii. Dupa ce netrebnicii erau judecati dupa faptele lor, erau oferiti fara mila lupilor, caci nu aveau dreptul la Sacrificiul Suprem al Nemuririi, ci trebuiau sa aiba o moarte cat mai injositoare si nedemna, pentru a fi dati exemplu celorlalti.
Toti cei care se simteau vinovati se temeau de Marele Lup Alb, care era fara de mila in astfel de cazuri, dar cei drepti si bravi, atunci cand auzeau din mijlocul muntilor mugetul sau de lupta, simteau cum se infioara pana in strafundul finite de mandrie si curaj, pornind la lupta cu gandul ca nimeni nu-I poate invinge. Mana protectorate a Zeului era deasupra lor si ii apara. Atunci cand dusmanii se simteau impresurati de haite si oameni, si auzeau cantecul de lupta al Marelui Lup Alb, intelegeau pe data ca sfarsitul nu le poate fi prea departe, singura cale de scapare ce le mai ramanea fiind rusinoasa fuga.
Vrasmasii capturati in lupta si tradatorii erau cei care aveau parte de cea mai cumplita soarta. Totusi, in acele vremuri, in randurile Dacilor erau putini tradatori, si cei mai multi proveneau din multimea strainilor adapostiti din mila caestui popor brav, dar care in micimea lor nu se multumeau intotdeauna cu ceea ce li se oferea, dorind mereu tot mai mult. Daca pe tradatorii pripasiti ii devorau lupii, pe nenorocitii din randurile poprului lui Zamolxis, ii lasau dupa judecata, sa moara de foame in chinuri groaznine. Sila ce o aveau lupii fata de ei,nu ii lasa nici macar pe ei sa se apropie de lesurile lor.

Intr-o vara, pe cand Zamolxis privea cerul instelat in fata intrarii in Muntele Ascuns si se gandea la poprul sau drag, Zeul il intreba pe Marele Lup Alb:
-Spune-mi prietene credincios, crezi ca ar trebui sa te fac din nou om? M-ai slujit secole la rand si poate ti s-a facut dor de ceea ce erai candva.
Marele Lup Alb privi mirat spre Zamolxis si grai:
– Stapane, gandurile mele nu stau la ceea ce mi-as putea dori eu. Destinele Daciei si fericirea semenilor mei sunt mai presus de orice vrere a mea.
– -Stiu asta., spuse Zeul zambind cu caldura, dar daca ai vrea te-as putea intoarce la fiinta muritoare ce erai.
– Marite Zeu, Dacii au nevoie de mine asa cum sunt acum, iar nu altfel. Datoria ca om mi-am facut-o pe cand umblam prin sate, asa cum sunt,, haitele s-ar destrama sin u ar mai ajuta in lupte. Apoi in scurta vreme ar incepe iarasi sa atace oamenii si gospodariile lor. Lasa-ma rogu-te asa cum ma aflu,pentru ca hotararea de atunci a fost inteleapta.
– Bine, Mare Lup Alb. Am sa-ti respect voia, si-ti multumesc pentru credinta ta,dar totusi iti voi spune de ce te-am intrebat aceasta.
– Urechile-mi sunt ciulite, bunule Zamolxis.
– Se apropie vremea cand n-am sa te mai pot face om iarasi. In curand va veni momentul greu cand ne vom retrage in Munte si de acolo vom veghea.
– Eu insumi simt asta, marite, ofta Marele Lup Alb. Stiu insa ca de mare folos iti pot fi asa decat ca om.
– Bine, Mare Lup Alb. Asa va fi, precum ai grait.
– Stapane! Relua usor lupul.
– Da, prietene, ce teframanta?
Marele Lup Alb statu putin in cumpana intrebandu-se daca era mai bines a taca sau sa deschida gura. Zeul fu cel care hotari:
-Graieste, nu ai teama! Spune ce ai pe suflet!
-Marite Zamolxis, iata ce ma tot intreb de ceva vreme incoace: oare nu se poate face ceva pentru a feri pe Dacii Liberi de gresala pe care o vor savarsi?
Zamolxis se incrunta usor la gandul negru ce-I trecuse prin minte si spuse ferm:
-Nu, Mare Lup Alb! Nu exista leac, oamenii singuri trebuie sa-si traiasca viata asa precum aleg. Sa vada unde gresesc si apoi sa se caiasca. Noi nu avem nimic a face, nun e sta in putiinta.
-Inteleg, stapane.
-Acum hai sa mergem! Mai adauga Zeul.
Cei doi se retrasera in inima Muntelui Sacru care avea sa devina, nu peste multa vreme, pentru totdeauna Muntele ascuns. Pentru asta, insa, vor mai trebui sa treaca secole, pe care noi le vom parcurge ca si pana acum. Nun e mai ramane decat un singur lucru de facut, si anume acela de a reinoda firul povestii din locul in care a fost intrerupt.

Legatura Marelui Lup Alb si, prin el, a haitelor, cu Geto-Dacii era profunda, dar se pare ca,de multe ori, mai bine se intelegeau lupii decat oamenii ce se intampla.
Cateodata, parca, tot ei erau mai aproape de credinta stramoseasca in Zamolxis. Si asta pentru ca fiarele aveau o singura dorinta: sa se apere, de era nevoie cu pretul vietii lor, MUntele Sacru si tara acestuia. Cateva secole fericite haitele Marelui Lup Alb si Geto-Dacii au trait in buna intelegere, se ajutau unii pe altii in viata de zi cu zi si in lupta, iar Marele Lup Alb conducea cu dreptate vointa lupilor ce-I erau supusi, la fel cum Zamolxis facea cu oamenii.
Toate bune si frumoase, numai ca oamenii sunt nestatornici, iar cand este asa, fericirea si intelegerea nu pot dura la nesfarsit. Marea invazie era din ce in ce mai aproape de Hotarele Daciei, iar o parte din supusii lui Zamolxis, spre marea lor nefericire, incepusera sa se indoiasca de puterea Marelui Zeu, indreptandu-si rugaciunile si ofrandele spre alte zeitati. Se vede treaba ca frica roade sufletul omului, sau poate ca acei tradatori sperau la avutii tot mai mari. Miseii nu s-au multumit numai cu tradarea si, de teama ca nu care cumva sa ajunga in fata Marelui Lup Alb, incepura sa omoare in nestire orice lup care le iesea in cale. Pacea Dacilor incepea sa se clatine datorita fricii si pierderii credintei stramosesti.
Din haitele numeroase ce populau tara, ramaneau pe z ice trece tot mai putine animale, iar lupii, infricosati de moarte, se retrageau tot mai adanc in munti si paduri din calea asupritorilor, incercand sa sde furia dezlantuita a celor care le fusesera, nu cu mult timp in urma frati. Putini la numar mai erau cei care ascultau acum de conducatorul lor, Marele Lup Alb.
Mai intai cativa, razleti, apoi din ce in ce mai multi tradatori isi luau armele la spinare si cutreierau codri pentru a ucide lupi. Numeni nu rostea cu voce tare un gand anume, dar fiecare in sinea lui spera la ceva: toti doreau sa-l gaseasca pe Marele Lup Alb sis a-I taie capul pentru a-l putea arata conducatorilor romani, nadajduind astfel intr-o rasplata grasa.
Pasamite, printre Daci patrunsesera, prin gratia tradatorilor destule iscoade ale romanilor. Acestea starnisera la revolta pe cei mai slabi de inger mai intai si apoi, incetul cu incetul, pe ceilalti.Acest fapt nu-l mai stiu précis nici cei mai batrani, insa , daramite noi.
Si astfel, intr-un tarziu, s-a petrecut ceea ce se stia dinainte: suparat la culme pe nelegiuirile din juru-I Zamolxis l-a chemat la el pe Marele Lup Alb si s-au retras impreuna in ascunzisul Muntelui, interzicand totodata prin porunca apriga, haitelor adapostite in Muntele Sacru sa mai insoteasca trupele in lupta. Zeul manios, ii spuse prietenului sau cu blana alba ca neaua:
-Poate, candva, intr-un tarziu pe care nici macar eu nu-l cunosc, Dacii se voi caii pentru greselile lor si vor intele ca numai eu le potconduce destinele intru fericire si pace. Pana atunci insa, mania ce m-a cuprins va fi neinduplecata. Vom astepta impreuna prietene, pana cand va sosi clipa in care Dacii vor crede iarasi in libertatea lor si in noi. Sa mergem in mUnte sis a asteptam, este singurul lucru ce ne mai sta in putiinta acum.
Indurerat, cu ochii scaldati in lacrimi amare, Marele Lup Alb il intreba pe Zeu:
_oare ani multi vor trece, stapane, pana atunci?
-Ani nu doar multi, ci foarte multi, Mare Lup Alb. Vremuri grele cobori-vor asupra Daciei si sufletul ma doare crunt, dar nu-I nimic ce noi am putea face.
Vino! Mai adauga Zamolxis, dupa care cei doi se indreptara spre Triunghiul Sacru din inima Muntelui Ascuns, langa Piatra Geto-dacilor.
In Triunghi il astepta Mos Timp, Duhul Pietrei, iar in priviri I se putea citi aceasi durere surda, nemangaiata.Nici el nu putea face nimic in calea nenorocirii ce se abatuse, cerul isi intorsese fata de la Dacii carora le slabise credinta. Nu mai rosti nimeni nici un cuvant. Tacerea era apasatoare, dar tot ce fusese de spus, se auzise deja..
Priveau bolta inalta a Grotei si fiecare traia in sine propria durere, care era si durerea celorlalti.

Cu toata vitejia de care au dat dovada cei care mai credeau in zamolxis, fara ajutorul Zeului si al Marelui Lup Alb, acesti ultimi bravi Daci au fost in cele din urma invinsi, iar cei care au reusit sa scape cu viata, s-au refugiat in adapostul oferit de marea Cetate a Muntilor Apuseni.
Din cand in cand, in toil luptelor, Marele Lup Alb putea fi zarit pe vreo colina indepartata cum privea la moartea fratilor sai. Nimeni insa nu l-a mai auzit, iar daca cineva s-ar fi putut afla destul de aproape de el incat sa-I poata citi sufletul prin ochii inlacrimati, si-ar fid at seama ca marele onducator cu blana alba ca neaua plange cu durere. In fata sa se desfasura infrangerea pas cu pas a poporului sau drag, iar el nu putea decat sa priveasca neputincios. O data cu biruirea definitiva a Dacilor, Marele Lup Alb s-a retras fara cale de intoarcere langa stapanul sau, Zamolxis, iar sub privirile muritorilor de rand nu s-a mai aratat decat rar, foarte rar. Cand o facea, insemna ca erau vremuri de mare izbeliste pentru urmasii Dacilor Liberi. Nu intra in lupta, nu aduna haitele, doar privea cu jale, dupa care revenea la Zeu povestindu-I ceea ce se intampla afara.
Desi s-au scurs de atunci multime de secole, Marele Lup Alb si astazi mai vegheaza si asteapta indurarea Zeului intru iertarea Dacilor Liberi, in randul carora el insusi se nascuse. Inca mai spera sa vina clipa in care Zamolxis ii va cere sa stranga iarasi haitele pentru a alunga dusmanii, pentru a recladi vechiul Regat Dac, pentru a bucura urechile credinciosilor si a inspaimanta pe tradatori prin urletu-I de lupta, cantul atat de dulce al neimblanzitului Mare Lup Alb.

In codrii batrani ai muntilor, sub bolat instelata, in bataia calda a vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum chemarea la lupta a Marelui lup Alb.
Pamantul, frunzele si cerul il cunosc prea bine. Voi il auziti?

Candva, demult, in vremurile cand oamenii cunosteau doar pacea si fericirea si nimic nu se putea ivi pentru a tulbura linistea din sufletele pamantenilor sau de pe plaiurile pe care traiau cu atata drag, undeva in locurile binecuvantate de inteleptii vechilor traditii, exista o tara bogata, cu paduri si munti, cu vanat din belsug, cu recolte mari si cu bogatii in adancurile pamantului. Turmele pasteau o iarba grasa cum nicaieri in lumen u se afla, iar albinele dadeau cea mai dulce miere care existase vreodata. Toate aceste bogatii erau stapanite de un popor pe masura, harnic si viteaz, mandru si drept, intelept si fara prihana.
Ursitoarele erau de partea acestor oameni fara asemanare, care erau nimeni altii decat Geto-Dacii. Tot ceea ce spuneau prevestitoarele se implinea si Dacii aveau grija ca prin munca lor sa inzeceasca belsugul.
Ei bine, in mijlocul acestor minunatii, in sanul poporului Geto-Dac, s-a nascut un tanar care avea sa cunoasca un destin unic: el va duce pe umerii sai soarta neamului Dac si niciodata mintea si sufletul nu-I vor cunoaste trecerea timpului. Spiritul ii va fi vesnic tanar, iar inima pururi ii va bate, pentru binele supusilor sai.
Dar Zamolxis, caci acesta era numele tanarului nostrum, pe cand era doar un flacau, nu stia inca de soarta ce-I fusese harazita.
Era un voinic cum numai in vechile basme mai puteai intalni: puternic precum un urs, sprinten ca iepurele, ager la minte ca vulpea si mandru ca un soim. Invata orice cu o repeziciune uimitoare si depasea in desteptaciune sip e cei mai batrani oameni, care stiau cate in luna si-n stele. Dar, mai presus de toate, Zamolxis iubea meleagurile pe care se nascuse, ii placea sa umble pe potecile pierdute prin paduri si munti sis a afle tot ce-l inconjoara.
Invata din linistea si zbuciumul copacilor mai mult decat de la batranii satului. Gasea misterul vietii in traiul fiarelor din codri mai bine decat orice alt grai omenesc care l-ar fi putut exprima. Lasa pasii sa-l poarte prin locuri neatinse de picior de om si, mereu, cu nesat, sorbea din priviri tot ce intalnea in cale. Ani de zile, fara sa stie de oboseala, Zamolxis invata de peste tot si din fiecare lucru. Setea sa de cunoastere era nermurita.
Intr-una din zile, pe cand colinda muntii sai atat de dragi, a patruns intr-o vale necunoscuta, stiuta doar de lighioanele padurii, sau poate nici de ele, intr-atat era de linistita. Felul in care valea era ascunsa de muntii ce-o inconjurau, lumina soarelui care cadea parca altfel in acel spatiu, stancile neatinse de picior de om, freamatul copacilor si-al ierbii, pana si susurul izvorului pe al carui fir pasea, toate erau altfel si il facura pe tanarul Zamolxis sa simta o usoara strangere de inima. Nu de teama, caci nu avea cunostiinta de ea, dar ceva plutea in aerul de il respire. Frunzele copacilor parca altfel se miscau in adierea vantului, aratandu-I drumul, iar crestele muntilor parca anume se deschisesera pentru a-I da voie chiar lui sa patrunda in acel loc. Nu putea sa fie o simpla parere, trebuie ca era un semn.
-Ia sa fiu eu cu ochii in patru, pentru ca nu e lucru curat la mijloc ce se petrece aici, isi spuse in sinea lui Zamolxis pe cand scruta curios imprejurimile. Ceva imi spune ca sunt asteptat aici, Dar de cine? Si de ce?
Se tot gandea asa si inainta usor, lasandu-se purtat de pasi in taramul ce parca pentru el anume fusese faurit si care il astepta de cand lumea. Nu stia de ce, dar avea simtamantul nedefinit ca mai fusese acolo, ca mai trecuse candva peste aceste pietre. A mers fermecat, fara tinta, prin tinutul abia descoperit pana cand soarele a ajuns la asfintit si timpul nu i-a mai permis sa se intoarca spre meleagurile sale.
-Se pare ca nu imi ramane decat sa inoptez pe aici, pe undeva, isi spuse tanarul in gand.
Zis si facut. Zamolxis porni sa gasesca un adapost prin padurile care il fermecasera intr-atat. Nu fu nevoie sa umble prea mult pentru ca, in scurt timp, el se trezi in fata unei intrari intr-o pestera.Grota parea a strabate muntele mult in interior, dar Zamolxis nu avea vreme de pierdut cu asta. Trebuia sa-si aseze culcusul pentru noapte. Cauta cateva ramuri mai tinere, aduna ceva frunze si muschi de padure si in cateva clipe patul sau fu gata. Aprinse apoi focul, spunandu-si ca jarul il va incalzi pana spre dimineata, atunci cand zorii ii vor da voie sa caute drumul spre casa. Socoteala de acasa nu se potriveste insa cu cea din targ, insa……
Nici nu apucase focul sa se inteteasca bine ca se si auzi o miscare undeva indarat: la numai cativa pasi de Zamolxis, in chiar gura pesterii, statea un urs urias care-l privea mormaind. Ivirea sa in acel loc taia orice mijloc de fuga din grota. Era o fiara cum nu mai vazuse si, dupa felul nemultumit in care mormaia, se parea ca ea era stapana acelui salas.
Zamolxis a inteles dintr-o clipire ca nu are cum sa infrunte animalul cu mainile goale. Ridicat pe labele din spate si mormaind infricosetor, ursul ar fi bagat pe oricine in sperieti: asa cum statea era de doua ori mai inalt decat el, iar ghearele le avea precum cutitele purtate de osteni la brau, intr-atat pareau de lungi si ascutite.
-Acum sa te vad, prietene Zamolxis, pe unde mai scoti camasa, gandi eroul nostrum in timp ce un fior ii strabatea tot trupul.
Nu avea nici macar o arma la el pentru a incerca sa lupte, nu era obisnuit sa poarte, asa ca tanarul a inteles ca singura scapare era sa incerce sa patrunda cat mai adanc in grota, in speranta ca fiara avea sa-l piarda in intuneric sau ca va gasi ceva macar sa-l ajute in infruntarea ce parea din clipa in clipa de neinlaturat.
Zamolxis se avanta sprinten spre fundul pesterii. In zadar insa. Ursul, mormaind furios si privindu-l cu ochi de foc parca, il urmarea pas cu pas. Nici un siretlic incercat de tanarul incoltit nu-l face ape urs sa se opreasca. Fiara il ghicea fara ezitare dupa fiece bolovan dupa care incerca sa se piteasca, ba chiar era gata-gata sa se catere sip e pragul inalt pe care, la un moment dat Zamolxis sperase sa-si gaseasca salvarea.
Zamolxis era prea tulburat pentru a intelege ca, daca ar fi vrut, fiara l-ar fi putut ataca si ucide din primele momente. Acum, singurul lucru pe care il stia era ca fuga era singura scapare.
Omul si fiara pandeau in intuneric. Destinul avea sa-si spuna in curand cuvantul.
Tot retragandu-se din calea fiarei, Zamolxis a ajuns intr-o sala mare. A cuprins-o cu privirea si a inteles imediat ca nu aici putea sa-si gaseasca scaparea. Sa lupte contra ursului cu bolovani ar fi fost in van in acele clipe, cand mai pastra inca speranta vie , iar sa incerce sa se catere pe vreunul din pereti ar fi insemnat sa se transforme singur intr-o tinta sigura. Se convinsese deja de asta. Va trebui sa continue fuga.Ceva ii atrasese atentia: la capatul opus la salii avu impresia ca intrezareste o dara de lumina asa ca, fara sa mai ezite, se napusti intr-acolo. Dadu de un corridor ingust si intortochiat ce patrundea adanc in inima muntelui. Zamolxis spera ca ursul nu va reusi sa-l urmeze prin acele cotloane, dar repede intelese ca se inselase amarnic.. La numai cativa pasi in urma sa se afla chiar fiara ce-l adusese acolo. Incordarea sporea necontenit, goanna devenise aproape disperata. Eroul nostru aproape ca se resemnase.
Nu putea sti de unde venea ace alumina stranie, care devenea din ce in ce mai puternica pe masura ce se afunda mai mult in munte, dar Zamolxis isi continua drumul sperand ca va gasi un loc facut de mana omului sau poate chiar iesirea in cealalta parte a muntelui.
Daca nu…. Numai o minune il mai putea salva. De cate ori simtise in ceafa respiratia fierbinte a urmaritorului. Chiar mai avu taria de spirit sa se mai mire ca nu a fost doborat pana atunci. Era stranie senzatia pe care o traia, ursul parca dorea sa-l duca undeva sin u sa-l omoare, insa nu putea sa stea sa cugete prea mult la intentiile fiarei pentru ca cea mai mica greseala ar fi putut insemna moartea. Zamolxis nu stia decat un singur lucru: trebuia sa mearga inainte. A trecut de inca o sala, mai mica de data aceasta, cu ursul in urma sa, continandu-si drumul apoi prin corridor. Lumina crestea din ce in ce , se putea vedea acum ca ziua-n amaiaza mare, insa nu aparea nimic care sa-l poata ajuta pe eroul nostrum ca sa se salveze.
Zamolxis aproape ca renuntase sa mai spere ca va scapa, cand a patruns intr-o a treia sala, de data aceasta in forma de triunghi. In mod ciudat, simti o liniste interioara nefireasca atunci cand intra in acel loc. Fu izbit de ceea ce vazu in mijloc: pe o masa de granit se gasea o nestemata imensa, asa cum nu mai exista alt ape pamant si care imprastia lumina ce-l atrasese pana acolo. Ursul era foarte aproape, deci Zamolxis nu mai avea timp sa cugete la bogatia din fata lui. Viata ii atarna de un fir de par.
Incerca sa intrezareasca o iesire si de aici, dar pare-se ca nu mai exista o continuare a coridorului. Singura intrare era cea care tocmai o patrunsese cu putine clipe in urma. Zamolxis se intoarse iute. In fata intrarii se afla ursul. Pasmite ajunsese in inima muntelui si de aici nu mai putea fugi: trebuia sa lupte pentru a-si apara viata. Singurul lucru pe care il putea folosi ca arma era nestemata. Cu ea trebuia sa loveasca ursul intr-o stradanie disperata de a-l dobori.
Nu mai statu pe ganduri. Intise mainile, lua piatra iar in clipa in care o ridica deasupra capului pentru a o aruca, rosti cu glas tare:
-Acum sa te vad, lighioana ce esti, care dintre noi este mai tare!
Zamolxis nu mai apuca sa-si duca intentia la bun sfarsit sis a azvarle nestemata asupra ursului, pentru ca se petrecu un fapt neasteptat: supus unei forte nevazute, tanarul se transforma parca in stana de piatra, degetele de la maini I se deschisera de la sine in forma de stea cu zece colturi, si cuprinsera si mai puternic piatra, iar din inima armei improvizate, porni o raza luminoasa ce lovi ursul in piept, trantindu-l pe data la pamant. Scena era mistica si fantastica in acelasi timp: chipul impietrit al tanarului, sala fermecata in forma de triunghi, piatra aceea nemaivazuta si raza binecuvantata, ursul prabusit pe dalele reci ale podelei, totul cufundat in cea mai profunda liniste.
Dupa ce groaznica fiara se prabusi la pamant, fara sa aiba timp sa se desmeticeasca si sa inteleaga ce s-a petrecut, Zamolxis puse repede la locul sau nestemata ce-l salvase din ghearele mortii. Pe chip nu I se putea citi decat o uimire fara margini. In adanc percepu o teama mistica si neinteleasa, iar in momentele ce urmara atentia I se ascuti pentru ca ceva si mai straniu se petrecu. Cu spaima in san, intrebandu-se unde a nimerit si daca va mai reusi sa scape cu viata din acea pestera ce-I oferea surpriza dupa surpriza, el putu vedea ceva care intrecea cu mult aventurile sale de pana acum: din piatra pe care abia o asezase pe masa de granit, umbra unui om se ridica in vazduh. Dup ace Duhul se intrupa in aerul rece al salii, luand chipul unui batran bland, acesta glasui:

-Eu sunt Duhul Pietrei Sacre din Muntele Ascuns. Bine ai venit Zamolxis. Aceasta piatra este a ta, la fel si nestemata care ti-a salvat viata. Prin tine, ea va fi a ta, iar prin tine a poporului tau, pentru ca menirea asta iti este, sa aperi sis a conduci poporul tau. Vremea aceea nu a sosit inca.
Zamolxis deschise gura si vru sa spuna ceva, dar Duhul ridica mana pentru a-l opri, dupa care continua:
-Tocmai ti-ai cunoscut soarta, Zamolxis! Asa ti-e scris, tinere conducator, iar eu te astept de mii de ani. Stiu ca rabdarea iti este pusa la incercare, dar aceasta este una din virtutile pe care va trebui sa le dobandesti. Pana atunci insa, va trebui sa inveti sa stapanesti Piatra, sa-I cunosti puterile. Insa nu esti pregatit pentru asta, dar acel moment va veni.
Din nou, tanarul vru sa rosteasca ceva, dar Duhul si de acesta data, il opri sa rosteasca vreun cuvant.
-Nu pune nici o intrebare! Vei afla tot ceea ce vrei si trebuie sa stii, insa numai la timpul potrivit. Deocamdata, iata ce ai de facut.
Desi nu se putea trezi din uimirea in care cazuse, spaima ii trecu odata cu primele cuvinte ale Duhului. Zamolxis era numai ochi si urechi. Liniile vietii fusesera trasate pentru el de puteri ascunse iar acum afla ceea ce simtise demult: ca menirea lui era alta, decat cea a unui muritor de rand.
-Vei dormi aici, continua Duhul, iar maine in zori vei porni sa colinzi lumea larga. Numai asa o sa poti cunoaste totul, si aceasta este singura cale spre a intelege cum se foloseste puterea Pietrei. Aici se gaseste motivul venirii tale pe lume, iar neamul Dacilor are nevoie de tine, sa nu uiti niciodata!
In toata calatoria ta vei purta pe umeri blana ursului pe care l-ai doborat.
Ne vom revedea peste ceva vreme, dar, deocamdata, drum bun! Sin u uita: priveste la tot si la toate pentru a invata, mai adauga Duhul, dupa care se facu nevazut, de parca nici nu ar fi existat.
Tanarul nostrum incetase sa se mai mire. Intelesese. Isi adusese fara voia lui aminte, iar sufletul ii zvacni, de simtamintele avute in aceeasi zi, cu putin timp in urma, pe cand mergea spre pestera.
-Deci nu m-am inselat cand am avut senzatia ca locurile acestea ma asteapta, isi spuse in sinea sa. Apoi nu mai statu pe ganduri: urmand povetele venite de la Duh, se apuca sa jupoaie blana ursului. O intinse pe dalele reci si se culca fara a reusi sa adoarma prea curand insa. Zamolxis revazu cu ochii mintii intreaga zi si retrai ultimele aventuri ce-l adusesera in fata propriului destin. Era prea tulburat ca sa inteleaga bine ce I se intamplase. Continua multa vreme sa cugete la ziua pe care o traise, intorcand pe toate fetele pataniile sale. Nu gasi nici cel mai mic raspuns insa, si pana la urma somnul il fura si-l duse intr-o lume a viselor in care nimic nu era clar. Se facea ca trecea prin culoare nenumarate, intortochiate, apoi, deodata era ascuns intr-o negura deasa prin care nu se deslusea nimic. Brusc, fiecare contur se pierdea intr-o bezna deplina pentru a reaparea cateva clipe mai tarziu. O singura data vazu ceva cert: un urs imens, cu labele ridicate, gata sa-l ucida. In clipa urmatoare, cand fiara pornea atacul, se trezi.
Cand a deschis ochii, a doua zi dimineata, probabil, pentru ca nu putea sa-si dea seama cat dormise, nu se mai afla pe podea salii triunghiulare ci sub cerul liber, chiar in fata unei stanci caudate. Se freca la ochi, apoi inconjura granitul si-l privi cu atentie. Avea strania forma a unui cap de om, iar in momentul in care Zamolxis se uita chiar in ochii sai, stanca prinse viata si incepu sa vorbeasca:
-Eu sunt Sfinxul, paznicul cu chip de piatra al Triunghiului Sacru si al Pietrei Sacre.
Asadar, datorita lui stia Duhul cine intra in Hotar, ce ganduri are si daca sortie erau de partea lui pentru a afla marele secret al Muntelui Ascuns, Sfinxul de granir continua sa se adreseze lui Zamolxis:
-Din acest loc, ce se gaseste chiar la intrarea in Hotar, vei porni in marea ta calatorie, si tot aici te vei intoarce, atunci cand va trebui. La acea vreme vei sti ca eu voi fi supusul tau, iar odata cu mine, intregul neam mandru si drept de pe meleagurile pe care ne-am nascut cu totii. Mergi inainte, Zalmoxis, mergi cu bine!
Ultimele vorbe ale Sfinxului se auzira tot mai greu, mai departe. Spiritul sau se retrasese in adancuri, lasand numai piatra cu chip de om sub lumina soarelui. Zamolxis nu mai avu vreme , nici macar sa deschida gura sa rosteasca macar una din intrebarile care I se imbulzeau in minte.
-Pesemne ca asta e tot ce trebuie sa aflu, gandi el, apoi spuse cu glas tare: Ramai cu bine Sfinxule, sit u, bunule Duh. N-am sa ies din povetele voastre si voi fi demn de soarta ce mi-a fost harazita. Ramaneti cu bine, prieteni dragi!
Isi aseza blana de urs pe umeri, privi pentru ultima oara Sfinxul, dupa care isi lasa ochii sa vada imensa cetate a muntilor. Lor le vorbi:
-Pe curand muntii mei. Voi sunteti inima si crezul meu, forta si iubirea mea. In voi sta libertatea fratilor mei de pe acest taram si prin voi vor avea viata vesnica. Datorita voua fi-vom puternici ca neam si ca tara. Ramaneti cu bine, dragii mei munti, iar in clipa in care termina de glasuit, nimeni nu ar fi putut spune daca ochii ii luceau doar de dragoste sau erau gata sa dea drumul lacrimilor.
Se intoarse repede si porni in pas mai intai agale, apoi tot mai vioi spre poale, incepand astfel binecuvantata calatorie si invatatura ceruta de Duh.
Ani intregi colinda lumea larga afland cate in luna si-n stele, privind mereu numai cu ochii intelepciunii, invatand totul. Ajunse in locuri nebanuite, despre care nimeni nu stia ca exista, tari cu oameni ciudati, si care se inchinau unor zei necunoscuti. Am putea spune ca in basmele batranilor, ca a mers cele sapte tari si mari, daca nun e-ar fi teama ca am micsora drumul parcurs de eroul nostrum.
Ajunse in mari cetati si mici catune. Poposea din loc in loc, dormind sub cerul liber sau in vreo casa de om, atunci cand intalnea un suflet milostiv. Cand ajungea in preajma unui invatat, statea langa el chiar si ani, pana cand prindea toate cele stiute de acesta. Primi initierea in secretele stelelor, ale cerului si invata misterele vietii de aici si de pe celalalt taram. Intelese taina nemuririi si alte ascunzisuri ale firii.
Mergea fara de oprire sau odihna si niciodata nu-si potolea setae de invatatura. Vedea toate frumusetile pamantului, dar nicaieri, nici in cel mai indepartat coltisor al lumii, nu putu afla meleaguri mai frumoase ca cele de acasa. Aleanul ce-l cuprindea adesea, si, care, odata cu trecerea anilor, crestea neincetat, nu avea mangaiere, dar stia ca nu poate porni inapoi, cel putin nu inca.

* * *

Vremea prorocita de Duhul Pietrei trecuse de acum, iar Zamolxis se intoarse in tinuturile ce-I dadusera viata si pe care le iubea mai mult decat orice pe lume. Parul si barba ii erau lungi, albe, trupul trada ca varsta nu-I mai era frageda, dar adevarul era altul: spiritul ii ramasese tanar si puternic, la fel ca atunci cand please din fata Sfinxului. Acum, insa, avea mult mai mare intelegere pentru dreptate si oameni.
Invatase totul, dar un lucru ii ramasese ascuns lui Zamolxis, in nesfarsita sa pribegie: cum poate indeparta dorul de codrii si muntii ce-l asteptau acasa, de tara lui. Pana la urma pricepuse ca nu exista leac pentru aceasta boala, afara de intoarcere.
-Sufletul meu se gaseste acolo, acasa, isi spunea , iar eu ma voi inturna acolo unde mi-e locul. Numai in muntii mei pot fi fericit si impacat.
Acum se afla in tinutul sau, si mergand de colo-colo ,impartea intelepciune si dreptate celor din jur, vorbindu-le Dacilor despre Credinta si Suflet. Acestia luau aminte la cea mai mica indrumare auzita, pentru ca undeva, in adancul sufletelor lor, simteau ca il au in fat ape trimisul cerului. Regele insusi il intalni pe Zamolxis, pentru ca toata lumea vorbea despre el si stiinta sa, si imediat pricepu despre ce este vorba. Astfel eroul nostrum deveni mare Preot, iar misiunea sa de a-I invata pe Daci, fu mai usoara.
Viata era frumoasa si fara necazuri pentru eroul nostrum, dar era, totusi ceva care Il framanta si care nu-I dadea pace. In toti anii pribegiei, Zamolxis nu incetase nici o clipa sa se gandeasca la cele traite in tinerete in Grota si in fata Sfinxului, si se intreba daca aici se va opri destinul sau, daca menirea sa fusese atinsa si daca doar la atat avea sa se limiteze scopul sau in viata.
La fiecare rasarit si apus privea, facandu-si rugaciunea, spre piscurile ce ascundeau Triunghiul Sacru, si astepta glasul Duhului chemandu-l spre Muntele ascuns. Raspunsul veni pana la urma, si atunci cand se astepta mai putin, intr-o noapte senina si calda, cu stele mai stralucitoare ca niciodata Duhul Pietrei Sacre I se dezvalui in vis, soptandu-I tainic:
-Sorocul s-a implinit, stapane Zamolxis. A sosit vremea sa te intorci in Hotarul Sacru. Vino, ma vei gasi in sala Sacra.
Nu avea nevoie de mai mult! Imediat ce primele raze ale soarelui rupsera perdeaua noptii, Zamolxis isi lua tovarasul nedespartit de pribegie, toiagul, si porni din nou la drum, numai ca dea aceasta data stia exact unde trebuie sa ajunga. Mergea neobosit zi si noapte. Puterea ii era netarmuita, vointa si mai si,, iar anii de preumblat in lumea larga il ajutara san u faca primul popas decat in fata Sfinxului.
Cand se opri, la numai cativa pasi de granitul cu chip de om, stia prea bine ce are de facut. Se lasa sa cada in genunchi, ridica bratele si dschise degetele in forma de stea cu zece colturi. In clipa in care privi ochii Sfinxului, o raza de lumina pornita din varfurile degetelor sale atinse stanca, invaluind-o. Pe data Sfinxul prinse viata si incepu sa vorbeasca:
-Bine te-ai intors Stapane Zamolxis!
“ Si Duhul mi-a spus stapane, gandi Zamolxe” fara a rosti nimic. Pesemne ca mi se intampla ceea ce mi s-a spus atunci, dar mai bines a-l las pe Sfinx sa ma lumineze, isi mai spuse, dupa care se concentra la cuvintele Sfinxului, care continua sa I se adresezae fara de tulburare:
-Simt marea putere ce ai capatat-o, stapane. Acum, asemeni mie, ai devenit nemuritor si, o data u acest lucru, a venit si transformarea ta in zeu al Dacilor liberi. De acum inainte, Dacii, vrednicii nostril supusi, in tine si in Piatra Sacra vor crede, la picioarele tale se vor aseza ofrande si pentru tine vor inalta altare. In numele tau vor lupta si vor munci. Tu este acela care le va aduce de aici inainte fericirea eterna, libertatea si puterea. Toate aceste lucruri si multe altele de trebuinta le vei invata de la Duh, stapane Zamolxis. Noi doi si Piatra Sacra iti apartinem pe vecie intru Gloria si salvarea fericirii Dacilor Liberi. Coboara in inima Muntelui Sacru acum, stapane, mai spune Sfinxul, dupa care o lumina ii porni din ochi, inconjurandu-l pe Zamolxis, care se trezi pe data in sala Pietrei din Muntele Ascuns. Acum nu mai trebuia sa bata drumul cu piciorul, intrase in lumea nemuririi, de acum traia Legenda. Puterea gandului il purta unde voia sa ajunga.

********************

Un timp, Zamolxis, si-l petrecu invatand cum sa stapaneasca pe deplin fortele atat ale finite sale, cat si ale naturii, avandu-I alaturi pe Duh so pe Sfinx, care-l indrumau si-I destainuiau cele mai ascunse secrete ale Pietrei Sacre si tot ce trebuia sa afle. Apoi, secole de-a randul, el ajuta poporul Geto-Dac sa atinga culmile bunastarii si deplinatatea fericirii. Nicaieri in lumen u exista un tinut mai bogat si nici oameni cu un trai mai dulce ca cel al supusilor lui Zamolxis…
Din pacate, acest lucru nu tinu la nesfarsit, ci numai atata vreme cat Dacii au crezut in el si in puterea netarmurita a Pietrei. Aceasta era singura cale prin care Zeul ii putea conduce si carmui spre glorie. Pierderea credintei sacre avea sa aduca Geto-Dacilor caderea in uitare.
Pentru iertarea pacatului, batranii spun ca trebuie sa se nasca un om asemenea lui Zamolxis, pentru a putea patrunde in Hotar, a-l cunoaste pe Zeu si a obtine iertarea atat sperata. Timpul s-a scurs, o face in continuare, iar solul trimis de ursitoare nu a aparut inca. O va face totusi atunci cand noi o vom astepta mai putin.
In zilele pe care le traim, numai Sfinxul mai aminteste de bunul Zamolxis; ramane tot la marginea Triunghiului Sacru, pazindu-l si asteptand solul ce va aduce mantuirea eterna.

Fara sa ai cunostiinta de asta, poti fi chiar tu solul cel asteptat, dar numai Sfinxul stie asta. Citeste mai departe Legendele Varfurilor Sacre si poate te vei simti chemat sa aduci libertatea poporului Dac. Noi asteptam. .

Preluare, de pe site-ul Sfatul Batrînilor.

Legendele Dacilor Liberi

Sunt pulbere de stele, prefăcut în astru
Sunt una cu universul, din care și tu faci parte
In raza unui soare, mă transform
Să-ți ating chipul de Inger al Luminii

SĂMÂNȚA GETO-DACĂ

Ploua cu spaimă și durere
Peste cetatea mea învinsă,
Cădeau bărbații în tăcere,
Murea un zeu cu tâmpla ninsă.
Ardeau străbunele altare
Și ziua coborâse-n bernă,
Treceau oștirile barbare
Peste cetatea mea eternă.
Stam gol în focul din altare
Cu ochii căutând la ceruri,
Cerșeam un strop de îndurare,
Un colț din veșnice-adevăruri.
Ardeam pe geticul jertfelnic
Și muntele ardea cu mine…
Din trupul meu de om nevrednic
Și din bătrânele ruine,
Se zămislea sămânța dacă,
Din foc Și sânge și pământuri
Și dintr-un strop din sfântă apă
Și din blesteme și din cânturi…
Sămânța geților rodește,
Căci timpul i-a trimis poruncă.
Un neam întreg din mine crește,
Un neam de foc și flori de stâncă.

Noi, românii, ca popor urmaș al geto-dacilor, suntem poporul primordial,  poporul pur arian (vezi genetica Hamburg), cel care avem gena primordială introdusă în A.D.N-ul mitocondrial de la începuturi.

Tocmai prin acest fapt nu vom fi decimați și distruși niciodată, deși se încearcă asta. Noi suntem eterni și indestructibili pentru că această genă este gena începutului speciei umane ca specie dominantă pe planeta Pământ. Forțele răului încearcă prin toate mijloacele să ne distrugă, făcând experiențe genetice, fără rezultat însă, pentru că ce este divin nu poate să fie amestecat sau distrus.

Cei mai mari filozofi ai antichității, istorici și cronicari au spus astfel:

Neamul tracilor (geților), este cel mai mare după inzi (indieni), dar sunt divizați și dezbinați, fiind astfel ușor de cucerit. Dacă acești geți ar fi uniți, așa cum sunt de înțelepți și viteji ar putea stăpâni întreg pământul…

Deci, încă din acele timpuri imemoriale se știa despre divizarea noastră ca popor…

Undeva, în mijlocul acelor timpuri, parcă a intrat ceva în acest neam numeros, asemănător unei boli cumplite, boală care macină neamul  de milenii. Nu e posibil ca acest neam primordial și sedentar care a luat ființă și are rădăcini adânci înfipte în pământul sfânt  al Potcoavei de Aur (Geția intra și extra carpatică), uns cu mirul nemuririi, să fie atât de înjosit, maltratat și decimat chiar în propria-i țară de alogenii coloni, primiți fiind cu brațele deschise.

Undeva, departe, în negura timpurilor, o verigă din lanțul veșniciei noastre ca popor primordial s-a slăbit, s-a rupt. Astfel, cum se explică halul în care a ajuns acest popor, altădată atât mândru și frumos, astăzi, atât de trist și posomorât, trecând greu prin viața care i se pare anostă și fără de substrat, mergând apatic pe destinul hărăzit nu de ursitoarele autohtone ci de cei fără coloană vertebrală, născuți din putreziciunea pământului.

Popor român, avem nevoie să conștientizam importanța neamului nostru, a fiecăruia din noi pe acest pământ, că tu ești născut din sămânța nemuririi neamului străbun! Acesta este adevarul care ne duce pe calea eliberării,  și a împlinirii destinului nostru divin.

Trezește-te popor român și aruncă de pe umerii tăi povara și jugul asupritor al veneticilor și colonilor, născuți din colb de copite și fă din asta clipa de trezirii la viața, la viața pe care o meriți, pentru că tu POPOR ROMÂN, EȘTI NĂSCUT DIN SĂMÂNȚA NEAMULUI VEȘNIC ȘI IMORTAL AL GETO-DACILOR!

Ne-a fost introdus treptat în subconștient, prin mijloacele specifice ale oculiștilor globaliști, sistemul MATRIX, de tip slugarnic…
Capul plecat sabia nu-l taie, spune un mesaj subliminal creat de coloni, transformat tot de ei într-o zicală a umilinței, ce a intrat în mintea românului la fel cum un vierme intră într-un măr sănătos și-l roade pe dinlăuntru.

Ne-au fost introduse în subconștient, prin mesaje subliminale himere ca slugărnicia, indiferența și lașitatea, egoismul, ce fac atât de mult  rău evoluției noastre spirituale. Afirmarea noastră ca neam a avut mult de suferit enorm de pe urma acestor principii involutive. Noi, ca popor, nu ne-am născut cu ele ci, ocultiștii, veneticii și cotropitorii au avut grijă să ne bombardeze mințile masiv, până când, toate acestea au devenit un fapt în viața noastră cotidiană.

Cei care s-au opus acestor himere au devenit martiri. Lumea a fost întoarsă cu susul în jos iar moralitatea și naționalismul au devenit crime și nu ceea ce sunt de fapt: rădăcinile poporului nostru.
Da, sunt mândru că sunt român și că m-am născut pe pământul ancestral al Potcoavei de Aur a Dio-Geției unde s-au născut Fiii Luminii, Primordialii și dacă nu eram român, ceream să fiu.

Cei care au apărat patria străbună, au fost martirizați; cei mai de seamă geți, cei mai de seamă români. Ne-a procopsit Dumnezeu cu raiul pământean, unde, greșeala noastră a fost că primit toate lighioanele pământului. Rezultatul a fost contrar tuturor așteptărilor!… Române, nu numai că ai umplut pământul, emigrând doar cu o bocceluță-n spate dar, chiar și dacă ai rămas în țară, tot cu slugă la dârloagă te asemuiești, pentru că în țară la tine, muncești la patron străin. Tu, române, nu mai ai nimic în țara ta moștenită din străbuni… nu ți-a mai rămas nimic.
Acum, chiar dacă ei cred că noi românii am rămas fără de țară și am umplut pământul, în lung și-n lat, slugi la dârloagă, pe la porți străine, nu-s departe de adevăr. Din stăpâni de drept al acestui pământ, din buni și iubitori vor să ne facă goy de povară (vite), iar cei care în trecut cerșeau un loc în pustie unde să-și îngroape morții… vor sa fie stăpâni în locul nostru, din prea marea noastră bunătate.

Ați observat totuși că acești slujitori ai răului, au început sa facă greșeli mari, iar țara noastră, parcă pare scena teatrului unui război apocaliptic! Pădurile sunt tăiate la ras. Apele ne sunt otrăvite. Munții dragi sunt răscoliți dar, din când în când Străbunii, le mai dă câte o palmă. Se cunosc destule cazuri, unde colonii au luat-o serios pe cocoașă, crezând că pot cuceri muntele. Au pățit-o și o s-o mai pată de nu se astâmpără. Ce caută ei acolo, nu vor găsi, iar dacă vor găsi nu pot nici să îl copieze și nici să îl distrugă. Ceea ce caută ei le va fi de folos, la fel ca un obiect oarecare, dacă-l vor găsi. Chiar și să fie deschis de un autohton cu sânge pur de român- acesta își va pierde esența și gena sa, pentru că trădează, chiar dacă e obligat s-o facă.

Ce caută ei acolo? Cu siguranță nu caută gaze de șist, pentru că procesul de extragere, nu acoperă nici a doua parte din costul lucrărilor de exploatare și nu câștigă pe cât pierd.

Chiar în aceste momente se duce un război de distrugere a României și a fiilor săi români. Să fim conștienți de asta, iar ca acest proces să nu se finalizeze dezastruos și fără de întoarcere pentru noi românii, TREBUIE SĂ LUĂM ATITUDINE!

Ne-am ridicat deja, ca un bulgăre de zăpadă rostogolit la vale!!!

Ne-am ridicat deja, cu TOȚII CA UNUL, pentru că suntem născuți din nemurirea acestui NEAM ANCESTRAL, bun și frumos!!!

Ne-am ridicat deja, pentru că pământul sfânt ce ne-a dat viață, ne ajută, ca fiii lui ce suntem!!!

Ne-am ridicat deja, pentru că păsările cerului, animalele pământului, peștii din apă, toate viețuitoarele ne ajută și ele, să ne scuturăm de jugul asupriri!!!

Ne-am ridicat deja, popor român, cu TOȚII CA UNUL, pentru că luna de pe cer, soarele și toate stelele vor străluci mai tare, dându-ne puterea necesară să sfărâmăm capul fiarei luminându-ne fețele, altădată posomorâte și triste, acum vesele și încrezătoare în viitor!!!

Ne-am ridicat deja, iar MARII STRĂBUNI ne ajută și acum, văzând că, noi, URMAȘII lor am înțeles rostul firii; pământul este al nostru, NOI SUNTEM STĂPÂNI și nu veneticii și profitorii, veniți din pustiu pământului!!!

Astfel fiind spuse aceste cuvinte, nu ne rămâne decât să urmăm învățăturile Mântuitorului, ale Bunului Isus Getul, Mare Maestru al Frăției Luminii. Ca să ne cizelăm, ca să ne pregătim pentru adevărata viață imortală, trebuie să îl alegem ca Învățător absolut pe Isus, însă, avem nevoie să facem și mai mult, adică să devenim și noi învățători spirituali și din tot ce știm noi, trebuie să dăm și altora mai putin știutori, să-i ajutăm să se îndrepte, pentru ca la rândul lor să devină exemple, ba… chiar să ne depășească în știință și ințelepciune. Apoi, acei oameni să continue și tot așa, prin acest lanț, vom ridica nivelul de conștiință, morala și înțelepciunea a ființei umane.

Un alt aspect foarte important este să pregătim temeinic, viitorul de mâine al copiilor noștri. Se știe că, aceste ființe minunate asimilează cunoștințe în primul rând de la părinții lor apoi de la profesori și alte terțe persoane. Cizelarea copiilor noștri și insuflarea în subconștientul lor a cinstei și al adevărului, a legilor divine ce ține de legătura noastră cu Creatorul Suprem, îi va ajuta să iasă probabil din MATRIX, devenind una cu întreaga Creație și energia care suntem de fapt și noi.

Avem nevoie sa îi educăm în moralitate și în credință absolută, învățându-i adevărata și magnifica istorie multimilenară, pentru a ști cine au fost în trecut, ca să știe cine sunt în prezent: urmașii celor care din pronie divină au colonizat acest pământ bun și frumos. Astfel, poporul român își va urma drumul său spre libertate absolută. Totuși, piedicile sunt extraordinar de mari, cu implicații enorme în societatea civilă, acestea fiind expusă la atacurile nonvalorilor, a imoralilor, a scursurilor pământului, slugi ale răului absolut, prin manipulare și distorsionare a adevărului, mergând până într-acolo că pot să creeze o altă realitate, ce se dovedește a fi liniară și alternativă, iar cei mai slabi cu firea dintre noi români, care, prea preocupați de grijile zilnice, preiau cu o pâlnie largă toate informațiile greșite, ce mai sus amintiții coloni le toarnă cu sârg în mințile confraților noștri.

Cei care suntem în măsură să înțelegem aceste aspecte periculoase, trebuie sa le facem cunoscute și celorlalți. Din inima și din mintea noastră trebuie să alungăm frica, indiferența și egoismul- armele slujitorilor răului. Să evoluăm prin felul nostru de a fi, ajutându-ne de moralitate, de cinste și adevăr. Iubirea de țară și de neam trebuie să fie țelul nostru suprem, iar din rugăciune, nu trebuie sa lipsească țara și poporul nostru.

Vor fi perioade de mari încrâncenări. Au fost și în trecut (istoria e ciclică, se repetă…), ori de câte ori un lucru important pentru omenire ori fatalitatea și nefastul  urmează să se întâmple. În altă ordine de idei dar apropiată acestui context, știm că divinitatea are planuri bine stabilite pentru pepiniera de pământeni.

Toate ființele umane sunt create din energie universală-cosmică, suntem una cu pulberea de stele din întreg universul, suntem una cu apa care înseamnă viată, dar puțini dintre noi știm să alegem Calea cea Dreaptă.

Să facem pe Om după chipul și asemănarea noastră, spune în Geneza-Facerea, Creatorul a toate cele văzute și nevăzute, dezvăluind Calea.

Sistemul de tip MATRIX, implementat în subconștientul nostru, ne-a închis această Cale, adică legătura directă cu divinitatea. Acest sistem demonic a lăsat omului doar cinci simțuri esențiale care îl ajută să supraviețuiască în planul fizic și în timpul linear, plan creat de slugile ocultei globaliste pentru a deveni un fel de zombi ambulanți și vite de povară.

Celelalte simțuri, cum ar fi dedublarea și extracorporalitatea, clarviziunea, levitarea, telekinezia, psihochinezia, teleportarea, călătoria în timp, bilocația, multilocația   (omniprezența), transmutarea, puterea de a materializa obiecte și ființe, metamorfozarea, etc. au fost atrofiate sau scoase din spirala lui Fibonaci, din gena umană,  și din A.D.N. -ul mitocondrial, și doar putin dintre oameni mai posedă unele din aceste calități extrazenzoriale. Se pare că toate aceste calități au fost de la începuturi darul pentru poporul arian. Pe de altă parte, se știe că noua ordine mondială (!?), este un concept al unor oameni certați cu Creatorul, un concept distrugător al rasei umane.

Au programe de laborator în stare sa distrugă neamuri și popoare întregi, însă ținta lor nu sunt neamurile metisate, sau cele galbene și negre pentru că acestea sunt neamuri involutive, cu doar jumătate de cromozom Y. Ținta lor supremă este Neamul Arian, cel născut odată cu pământul.

Acest neam arian s-a născut în spațiul intra și extra carpatic- România de azi, însă cu teritorii și mai întinse, pe care le-am pierdut de-a lungul vremurilor, ale străbunei Dio-Geții.

Această nouă ordine mondială, formată din elitele sociale, lideri din tot felul de organizații secrete cred că, dacă vom dispărea noi românii, urmașii geto-dacilor și ai Fiilor Luminii, vor stăpâni pământul și vor avea în sfârșit răzbunarea dorită, însă NOI SUNTEM AICI, și fiecare dintre noi urmăm DESTINUL LUPULUI ALB: 

https://confluente.org/aron_sandru_1501627969.html

Ca să înțelegem mai bine aceste aspecte, să ne reîntoarcem la Geneza-Facerea, atunci când Dumnezeu a creat stelele și întreg universul, lumea și pământul cu oamenii, și toate animalele după soiul lor. Ceva nu le-a convenit unor îngeri, atunci când Creatorul a spus: Să facem pe OM, după chipul și asemănarea noastă.

Aceștia s-au revoltat, pentru că Dumnezeu iubea lucrul mâinilor Sale. Revolta însă a luat sfârșit, cu alungarea îngerilor răzvrătiți din înaltul cerurilor, împreună cu căpetenia lor Lucifer.

Nu știm cu exactitate ce s-a întâmplat la facerea lumii, la conceperea noastră ca homo sapiens-sapiensis. Dar știm că urmașii lui Lucifer ne doresc pieirea, iar noi trebuie să conștientizăm acest lucru.

Conștientizând, nu ne rămâne decât SĂ LUĂM ATITUDINE, ca Fii ai Luminii ce suntem, dezvoltând iubirea necondiționată față de fratele nostru și față de pământul străbun  prin care, astfel, ne apărăm continuitatea în locul moștenit de la străbuni.

Ia aminte, române, ia atitudine împotriva a tot ce e scos din legea firii, ia atitudine împotriva tuturor imoralilor și derbedeilor profitori.

Ia atitudine, românule, împotriva a tot ce pune în pericol continuitatea ta și a fiilor tăi pe aceste meleaguri magice, moștenite din străbuni.

Ia atitudine, românule, împotriva distrugătorilor pământului sfânt, ce se folosesc de subtrefugii mascate prin așa-zisa NOUA REORGANIZARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI, ce nu este altceva decât împărțirea pe regiuni administrative autonome (a se citi desființarea statului suveran, indivizibil și unitar; art. 1; alin.1. Const. Ro.), și împărțirea lui în mici state vasale- provincii românești, pentru a fi mai ușor de împărțit ungurilor, rușilor, bulgarilor și sârbilor).

Fiți doar proromâni, filoromâni, nu doar filoruși sau filoamericani, căci știm din istorie darurile acestora; ori de câte ori am stat cu ei la masă, am mai pierdut câte un teritoriu, sau am pierdut bogății naturale.

Fiți români în cuget și simțiri, așa să ne ajute Dumnezeu!!!

Autor articol: Aron Șandru

Preluarea Balada Lupului Alb: youtube, Alcorian Bhuntime, versuri Pavel Coruț, cântă Marcel Avram.

Preluarea Mesaje din trecut: Youtube, Blinddaterix.

Preluarea Sistemul de control al Matricei: youtube, echipa FYMah.

Sămânța geto-dacă: versuri de Pavel Coruț.

Articol preluat din Revista Confluențe Literare de pe Canalul de Autor Șandru: https://confluente.org/aron_sandru_1502795897.html

Ultimul stat (liber!?) de pe glob, unde ca să îți păzești țara și bogățiile sale naturale, pădurile și apele, trebuie să ai un curaj nebun!
Cei care iau atitudine, împotriva dezmembrării țării cu tot ceea ce cuprinde ea, cei care iși apără neamul, sunt urmăriți, bătuți adesea, dacă nu mai rău, amendați și băgați în pușcării!
Cei care se opun distrugeri României și bogățiilor sale, știu că își asumă riscuri benevole, fără de care ȚARA ar fi fost distrusă de mult timp.

Eroii naționali, întotdeauna au devenit martiri ai neamului, din cauza trădătorilor, născuți și alăptați la sânul Maicei Românii, fără de care migratori, năvălitori sau colonii de astăzi, nu ar fi avut acces, pe acest pămînt binecuvântat de bunul Dumnezeu.

Eroii naționali; acești cavaleri și apărători ai acestei ȚĂRI STRĂBUNE, au îmbrăcat cămașa morții cu bucurie, apărând această scumpă țară, ca o datorie înăscută și transmisă de STRĂBUNI!

Am fost ,,călcați,, divizați, omorâți, tocmai pentru că suntem și facem parte din poporul primordial, urmaș al colonizatorilor acestei planete.
Popoare, fără a fi înscrise în cartea creației, apărute ca insectele din putreziciunea pămîntului și din colb de copite- fii satanei, au ajuns și pe plaiurile noastre.

Unii au fost primiți cu pâine și sare, alții cu falxul dac, sau cu măciuca și buzduganul, după cum le-a fost inima, dar TOȚI aceștia s-au dovedit  a fi până la urmă,  pui de năpîrcă.
Le-am dat pământ, să locuiască în ȚARA FĂGĂDUINȚEI, însă nu le-a fost de ajuns. Au dorit și doresc în continuare, să ne ia locul, ca popor urmaș al zeilor de început.

Prin tertipuri demne de fii ai lui satan, au evoluat pe scara distrugerilor, ajungând să dețină control total, în țara care altădată era locuită de oameni viteji, bucuroși că se sacrifică pentru țara și neamul său, dacă ar fi fost nevoie.

Oculta globalistă, înseamnă cartierul general al acestor fii ai răului absolut, au descălecat la propriu în *89, anul în care a fost ucis, ultimul președinte patriot al României- Nicolae Ceaușescu!
Lovitura de stat, precedată de capitularea necondiționată a țării, în brațele celor care ne-au dorit distrugerea, ca NEAM și ȚARĂ, a devenit un fapt împlinit.

Au fost desfințate serviciile secrete, care pâna la acea vreme tinea piept serviciilor secrete, din țări ca Israel, Rusia, America sau Anglia, fără a mai vorbi de vecina noastră Ungaria! Odată ce au fost desfințate serviciile secrete românești, automat țara a fost ocupată din toate punctele de vedere; siguranță națională, economico-social și politic.

Etapa următoare, a fost stabilirea stratagemelor pentru a face să dispară națiunea română prin, dăruirea numelui nostru sfânt, subspeciilor evolutive; tiganilor-popor nomad, care s-a înmulțit f. mult pe teritoriul țării noastre.

Astfel românii au devenit țigani și țiganii au devenit români, prin cedarea numelui de ROM acestei etnii involutuive și căpușare.

S-A  TRECUT LA MOTIVAREA INCERTITUDINII, ASUPRA VIITORULUI CA CETĂȚEAN ROMÂN, ÎN ȚARA MOȘTENITĂ DIN STRĂBUNI, FĂCÂNDUL PE ACESTA SĂ IA DRUMUL PRIBEGIEI, PE LA ÎNALTELE PORȚI ALE OCCIDENTULUI ȘI NU NUMAI…

S-A CULTIVAT URA, INVIDIA ȘI INDIFERENȚA, ÎNTRE TOȚI CEI DIN NEAM- NOI ROMÂNII; fapt nemaiântâlnit, la alte popoare.

 Când armata, a devenit carnea de tun, a americanilor…

A urmat apoi privatizarea, a tot ce însemna la acea vreme, întreprinderi de stat, în care erau de fapt incluse, toate sectoarele economice ale tării. Privatizarea însemna, vinderea acestor întreprinderi firmelor străine sau of-shore, pe sume modice, sau desfiintarea acestora, pe motiv ca nu sunt profitabile și trimise la fier vechi.

Flota Romaniei- militară si comercială,  întru totul însumînd mai mult de 2000 de nave, a fost vîndută și distrusă aproape in totalitate. Rând pe rând, economia țării a fost culcată la pământ, când altădată, nu mai tirziu de *89, Romania exporta, în aproape 286 de tari de pe tot globul mașini agricole, autoturisme, camioane, autocare, elicoptere( celebrele Puma) avioanele comerciale etc.

AU DOSTRUS TOT, în 25 de ani …!
Apoi, au trecut la istorie, cultură și culte, schimbînd date, amestecindu-le și înlocuindu-le după bunul plac, tocmai pentru a ni s-e distruge identitatea națională.

CÂND, LA MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN, SUNT EXPUSE TABLOURI, ALE MANELIȘTILOR DE ETNIE ȚIGANĂ…!
CÂND ROMÂNUL ESTE CU TOTUL ALTCEVA; NUMAI ROMÂN … NU!!!

S-au înfiintat instituții(Wiessel),  care îngradesc libertatea natională a poporului român, precum și cele cu retorcedari de terenuri si imobiliare.
După distrugerea economiei naționale, s-a trecut la resursele sale; aur, ape, păduri, petrol, gaze, etc. Rând pe rând, toate acestea, au căzut lăcomiei ocultei globaliste, distrugind tot ce se putea distruge, din această țară minunată.

Mai rămâne doar, ca planul să fie complect, dezmembrarea României, având un plan stabilit prin regionalizare, spunând ca așa se va ajunge, la un nivel de trai mai bun si o echitabilitate în ceea ce priveste economia și statutul cetățeanului de rând. Nimic mai fals, odată ce se va trece la administrare teritorială-federalizare, Romania va dispărea ca națiune si stat (pentru asta s-au jertfit înaintașii nostrii!?); ungurii vor lua Transilvania, bulgarii,  vor pune mâna pe partea de S-V, Moldova se va uni cu cea de peste Prut, formând un stat independent, care va fi atras de Rusia, în Alianța Euro-Asiatică, iar ceea ce va rămânea, va fii o parte infimă din Țara Românească, transformată (tot ce e posibil…) în Țara Rrom … plan utopic , dar nu irealizabil, dacă vom sta ca și până acum, cu mâinile in sân.

Ce este de făcut, popor român??? Cât îți vei mai dormii, somnul letargic al morții??? Cât va mai dura, până să te trezești și să-ți aperi trecutul, prezentul și viitorul…TARA ȘI NEAMUL din care , mîndru  să fii, că faci parte???

Autor: Șandu Aron

distribuiți

În spatele porții din Muntele Sfânt, gânditori, Străbunii stau și așteaptă!
Zamolxe ține în mâinile sale Piatra Sacră, care și-a schimbat culoarea în roșu sîngeriu.
Străbunii, au trimis soli la Cei din Vale pe Moș Leandru, Muntean, Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, Getic-Copilul cu Inimă de Aur, Vuiet de Stîncă și Fiul Munților, conduși de Marele Lup Alb și Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.

Sfinxul-Străjerul Munților Sacri, veghează neclintit! Cu voia Străbunilor, va fi iarăși Om din Neamul Oamenilor, atunci când va sosi timpul desrobirii, al adevărului și al luminii, pentru Cei din Vale.

Însă anii curg, la fel și secolele, vin vremuri din ce în ce mai grele peste poporul ales al lui Zamolxe, peste Cei din Vale.

Solii au primit poruncă, să nu intervină în viața cotidiană a acestora, ci doar să ducă mesajul de trezire.

Moș Timp, la cererea lui Zamolxe, le transmise solilor, ca Cei din Vale, să aprindă focurile pe dealuri, bucumurile să sune.

Focurile pe dealuri sau aprins, acum de-abia mai pîlpîie, focurile …

Buciumurile sună… sună, hăuie munții și văile, să se trezească Cei din Vale, să se ridice,să…

  Asociația Culturală Carpo-dacii din Moldova

 

Acum focurile aproape că s-au stins, iar din sunetul buciumurilor, parcă a rămas doar o șoaptă efemeră, parcă a rămas… o șoaptă.

Cei din Vale sunt nehotărâți, poate că nu a sosit încă timpul.

 -Lasă-i să mai sufere, pînă la ultimii doi; un băiat și o fată! Spuse el, gândind cu voce tare și solii se uitară, nedumeriți la Marele Preot!

Solii repetară și ei, fără însă să termine, cele spuse de Deceneu- Marele Preot al geto-dacilor;

– Poate că nu a sosit încă timpul, lasă-i să… iar vorbele lor se pierdură, duse de  un vânt  ce se porni dintr-o dată, parcă de cei care așteptau răspuns în Muntele cel Sfânt!

De ce oare sunt nehotărîți aceștia, se întreabă  Muntean, doar am trăit printre ei și știu ce fel de oameni sunt?

Deodată, mintea i-se lumină pentru o clipă, ca apoi fața sa să rămână întunecată ca noaptea, cea mai neagră.

Veneticii și popoarele care s-au aciuat  pe nesimțite, unii după alții, pe meleagurile sfinte  ale Celor din Vale, da… da, asta trebuie să fie!

Au intrat ca viermii cei neobosiți, până au devenit majoritari, acolo unde Străbunii avuseseră cel mai vast imperiu, schimbând tot ce se putea schimba, iar Cei din Vale, din acel popor de odinioară, au rămas ca o umbră palidă, ca o șoaptă efemeră, gîrboviți sub povara necazurilor și a neputinței, a neputintei de a se răscula, împotriva celor care le-au luat țara, a celor fără de suflet și fără de Dumnezeu.

Puțini au fost cei care au avut curaj, puțini au fost cei care au cerut ajutor Străbunilor, dar aceștia s-au pierdut ca șoapta-n vânt, luați în derâdere de Cei din Vale și de multe ori batjocoriți de frații din același neam.

Zamolxe și Străbunii au auzit însă strigătul neputinței, au simțit necazurile și greutatea covârșitoare a Celor din Vale. Nu pot să facă însă nimic, nu pot să-i ajute, pînă când tot neamul lor, vor striga după ajutor și se vor scutura de jugul asupritor al celor născuți din colb de copite și din putreziciunea pămîntului.

Străbunii, nu pot interveni decât dacă neamul și tărâmul sfânt sunt în pericol. De aceea au trimis solii, ca să-i trezească pe Cei din Vale.

Se pare că nu a sosit timpul, se pare că Cei din Vale, deși încovoiați de povara cumplită  și apăsătoare a colonilor și veneticilor, au uitat de Străbuni, au uitat că ei sunt urmașii civilizatorilor Eurasiei și până în centrul Africii.

Cei din Vale, ar putea să se trezească din această letargie a morții, ascultând pe frații lor, care s-au trezit mai de mult, ar putea fi ajutați, dacă ar auzi solii veniți cu poruncă de la însăși Zamolxe și Străbunii.

Ar putea da… numai că indiferența și nepăsarea Celor din Vale, i-au dezamăgit pe soli, cu toate că au văzut, realitatea cruntă în care se zbat Cei din Vale- urmașii poporului sfânt al Străbunilor. Solii au hotărât însă, să se întoarcă în Muntele Sfânt Koga-Ion, acolo unde îi așteptau Străbunii, împreună cu Zamolxe, eroul zeificat al geto-dacilor.

Au plecat așadar cu toții, înapoi la Zamolxe, încovoiați de răspunsul Celor din Vale, răspuns dat de indiferența sau neputința acelora, iar focurile pe dealuri aproape că s-au stins, au rămas doar cîțiva tăciuni…câțiva care mai fumegă, iar buciumurile aproape că s-au tocit, de atâta hăuit .

Înăuntru Muntelui Sfânt, nerăbdători, aproape de stânca uriașă, ce slujea de poartă, Zamolxe și Străbunii stau și așteaptă răspunsul Celor din Vale.
Sfinxul stă de veghe, până când din depărtare încep să se zărească solii Lupul Alb, Deceneu, Moș Leandru, Muntean, Pelasg- Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stîncă, Getic- Copilul cu Inimă de Aur Moș Timpul și Fiul Munților.

Sfinxul, le deschide poarta și intrară toți la cei din Neamul Oamenilor… la Străbuni.
Deceneu ia cuvintul;
-Mărite Zamolxe, tu cel mai luminat din zeii geto-dacilor, cel în care Piatra Sacră și-a găsit stăpînul, află că Cei din Vale nu au înțeles porunca ta!
-Ce răspuns au dat aceștia, întreabă Zamolxe?

Moș Timp, îi spuse Măritului Zeu că Cei din Vale nu au înțeles porunca dată, din cauză că Fii Celor din Vale și-au lăsat țara, pe mâna popoarelor fără Dumnezeu, cei mai mulți plecînd în bejenie, slugi la porți străine.
-Păi, nu v-am dat poruncă să le spuneți, să aprindă focurile pe dealuri… să răsune buciumurile? Îi întrebă Zamolxe.

Marele Lup Alb, la rândul său, povestește Marelui Zeu, cum s-au făcut și rânduit toate cele, pentru trezirea din amorțeala letargică a Celor din Vale, numai că aceștia nu au avut urechi să audă și nici ochi care să vadă.

Câțiva au auzit și au văzut, ba chiar au și vorbit celor care încă mai dormeau, dar ecoul trezirii, precum și vorbele solilor, nu se făceau  încă auzite!

Zamolxe, cerând mai multe lămuri, fu rândul lui Moș Leandru să răspundă.
-Mărite Zamolxe, Cei din Vale poate că ar vrea să se trezească dar nu pot din cauza celor pe care aceștia i-au primit in casele lor și în obcina lor. Cei născuți din colb de copite s-au înmulțit fără de măsură și au început să îi extermine pe capete, la fel vă spun și eu ca și cei dinaintea mea că Cei din Vale au fost constrînși să plece în bejenie, la porți străine, lăsând țara pe mâna veneticilor și al neamurilor fără de credință, neam de migratori, oameni sângeroși si mâncători de păstramă crudă, bătucită pe crupa calului.

-Am înțeles, le răspunse Zamloxe, solilor!
-La sfat voi solilor si voi Măriți Străbuni, să ținem sfat și să vedem ce soartă să le hărăzim Celor din Vale, le vorbește tuturor Zamolxe, cu fața gânditoare și cu adăncă frămăntare sufletească, la care Deceneu Marele Preot î-i răspunse;

-Mărite Zamolxe, iartă-mă că îndrăznesc, vreau să vă mai spun câteva vorbe!
-Vorbește Deceneu, ce ai pe suflet?
-Mărite Zamolxe, mai avem totuși un ultim lucru de făcut, pentru trezirea Celor din Vale. Să trimitem pe Spiritul Străbun să le vorbească și să le umple ființa, poate așa vor înțelege, poate așa vor auzi și vor vedea, poate așa se vor trezi din somnul letargic al morții.
– Facă-se voia ta, Deceneu! Îi răspunse Zamolxe, lui Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.
Am să trimit pe Spirit Străbun, să le vorbească Celor din Vale, să-i învețe de la început cine au fost ei, cât de viteji și de înțelepți și ce țară mîndră aveau odată aceștia.                 Vor trebui să audă și să vadă, apoi vor înțelege!

– Vom mai aștepta pină când flăcările focurilor din deal și sunetul tulnicelor vor ajunge până la poarta Muntelui Sfînt și atunci Sfinxul ne va deschide. Dacă nici atunci, după reântoarcerea Spiritului Străbun, Cei din Vale nu vor auzi și nu vor vedea, vom ieși și cu Lumina Pietrei Sacre vom începe curățenia cea mare.

Acesta a fost sfatul ținut de Măritul Zamolxe, împreună cu Marii Străbuni și solii din Muntele Sfînt!

Voi ce credeți?
A sosit oare vremea, să aprindem focurile pe dealuri și să sunăm din buciume?

A sosit oare vremea să ne trezim din somnul letargic al morții sau/și să îi rugăm pe Străbuni să ne ajute?!

Dezrobirea Geto-Daciei

La Porți Străine, cerșit-am bogăție
Dar orb am fost și n-am văzut să fie
În țara mea… neasemuită glie
Și slab am fost din fire
Căzut-am în genunchi
Și rupt de libertate
O cârpă ca să fie!?

Nota autorului- am adus în complectarea acestei legende, poemul dacic, Dezrobirea Geto-Daciei, pe care l-am scris ceva mai tîrziu. Sper să  vă placă!

 

Fotomontajele sunt create de prietenul nostru Yorga Lesco.

Șandru Aron
Lisboa 24.08. 2015

Pentru a  vă răspunde dle  Tăriceanu, la acuzațiile și jignirile dvs adresate nouă căpșunarilor, îngrijitorilor de moși și babe, sau cum vă mai place dvs. să ne denumiți, am să vă comunic următoarele :

      Sunt căpșunar de 16 ani și am plecat doar cu ce aveam pe mine.

A…ca să nu uit, am mai luat doar ce nu se plătea și care În casa mea se găsea din belșug … am luat dorul, da … dorul de familia pe care am lăsat-o, într-o hodăiță plină de igrasie, dintr-un cartier la marginea orașului.

      AM LUAT DORUL NEAMULUI …  AL NEAMULUI MEU ȘI AL ȚĂRII MELE, PE CARE DVS. O DISPREȚUIȚI ATÎT DE FĂȚIȘ.
  EU PERSONAL, RĂMÎN CU CONVINGEREA CA INTR-O ZI, MĂ VOI REÎNTOARCE ACOLO UNDE AM VĂZUT PRIMA DATĂ LUMINA SOARELUI.

În sinea mea, mă gîndeam atunci cînd am plecat, că țara mea rămîne pe mîini bune și că plecarea mea, a lui Ion, a lui Vasile și-a lui Gheorghe, va trece neobservată căci doar rămîn în țară, destui care să ducă mai departe țara și neamul.

Anii au trecut  iar lucrurile s-au schimbat profund, atît în țară la noi cît și peste hotare. Noi cei care am emigrat, am văzut că ,,nu era cîinii cu colaci în coadă,,  cum spune o vorbă din popor.

Aici în străinătate ești privit ca un paria, ca unul care nu merită să-i dai atenție și care, oricit de mult  te-ai strădui să faci munca cît mai perfect, întotdeauna găsesc un mod de a te face să te simți prost, te plătesc prost, sau chiar deloc în anumite ipostaze.

Dar cu toate asta, demnitatea noastră a diasporenilor, este indiscutabilă, iar cînd spun asta vb. de diasporeni în contextul acestei scrisori, fără a avea alte intenții ascunse și care s-ar putea intrepreta greșit. Nu ne-am vîndut pe 30 de arginți, ca Iuda Iscarioteanul ci am rămas demni și vom rămîne cîte zile vom avea. Nu am luat bani pentru a vota pe x sau pe y, care sunt tot în ,,aceiași oală,, .

Am întîlnit femei românce, care lucrau ca ,,interne,, la familii vîrtsnice și care erau de-adreptul explorate la maxim, pînă și ceaiul pe care-l beau, era drămuit. Acele femei cîștigau mult prea puțin pe cîtă muncă făceau,iar banii luați îi trimeteau pe toți în țară, la familie, oprindu-și pentru sine doar 10 euro pe lună, 5 pentru cartela telefonică să sune în țară și 5 pentru lumînari si pomelnice, la o biserică inchiriată in apropiere.

Am întîlnit oameni care ca și mine dealtfel, și-au pierdut  familiari, părinți, frați sau rude apropiate, fără să-i poată conduce pe ultimul drum.

În rezum, toți banii cîștigați de noi, oprind doar cei pentru nevoi personale, AU FOST TRIMIȘI ÎN TARĂ… în țara pe care v-am lăsat-o dvs.  politicienilor, care de disprețuiți atît de profund …să aveți grijă de ea și să o guvernați. Nouă ,, căpșunarilor ,,ne revenea partea cu munca în străinătate  și cu trimisul banilor în țară pentru întreținerea țării și nu pentru reconstruția ei, întrucît după revoluție  am avut o moștenire pe care unele țări, doar visa să o aibe.

Nouă ,,căpșunarilor,, ne-a revenit parte cea mai grea, întrucît, am fost ,,desrădăcinați,,  de glia străbună și de familia noastră.

Nu aveți de unde să cunoașteți aceste sentimente dle Tăriceanu, pentru că nu le-ați trăit vreodată!

Dorul sfîșietor, durerea cruntă la pierderea părinților sau familiarilor apropiați și neputința de a-i conduce pe ultimul drum, nu aveți de unde să le cunoașteți, pentru că nu sunteți ,,căpșunar,, .

 Nu noi ne-am intitulat  Diaspora Română, ci această denumire  luat ființă atunci cind primele grupuri de români au plecat să lucreze în străinătate, iar definiția se găsește in Dex-ul- lb. române.Diaspora Română, se mai numesc și românii, din teritoriile care altădată au aparținut României/ Geto-Daciei, din moși-strămoși. 

Așa că dle.Tăriceanu, înainte să vorbiți ce nu știți,la care chiar cuvîntul însine de ,,român,, vă provoacă dispreț și ură ar trebui înainte să vă consultați conștiința …da, conștiința personală căci, ați fost primiți cu toții, cu brațele deschise de nli, locuitorii de drept, al acestui pămint bun și frumos- România de astăzi.

Așa cum noi diasporenii ne-am luat ,,lumea în cap,, cu misiunea de a aduce bani in țară, dvs. celor care ați rămas în țară, vă revenea misiunea de a o întreține.

Dacă ar fi să aducem acuze cuiva, atunci acestea sunt îndreptate spre toată clasa politică din România de 25 de ani încoace.

Se vede cum a ajuns Romania …!

Se vede cum după 25 de ani, am ajuns ultima țară din Europa, atit ca nivel de trai cit și la nivel economic și social, numai că noi diasporenii nu acuzăm, ci doar vedem poate realitatea cu alți ochi.

Ne simțim înșelați, dar nu de oamenii de rînd, pentru că  aceștia au fost supuși la  o manipulare crasă, au fost îndobitociți cu slogane, menite să-i zăpăcească cu totul, căci  și pe stradă, cu greu mai ridică capul din pămînt. Cu toții ne simțim înșelați de cei pe care le-am depozitat toată încrederea noastră, la care aceștia nu numai că au distrus țara, dar au cheltuit și banii trimiși  de noi cei din diaspora.

Cum vă puteți permite să insinuați afirmații, pe care nu puteți să le susțineți cu date exacte și care au doar menirea de a ne jigni,  pe noi … ,,căpșunarii Europei,, și de ce nu, ai lumii în general?

Dacă fiecare dintre noi, cei din diaspora și cei rămași în țară și-ar fi văzut de treabă (cel putin noi ,,căpșunarii,, am facut-o), alta ar fi fost situația in țară, dar…  asta este!

Cît am făcut noi pentru România este greu de spus ! De la banii trimiși în țară, pînă la ,,ambasadorii pro-bono,, cum ne autointitulăm, noi cei din diaspora, avem doar sentimentul datoriei împlinite față de țara și neamul nostru român( fără esc,sic.)

Dacă dorim să votăm, sau să participăm în viața politico-socială a țării noastre, este dreptul nostru constituțional și vom face întotdeauna parte din țara noastră, poate într-o zi, cine stie(?), – va fi ales cineva care să se gîndească și la noi diasporenii, ca într-o bună zi, să ne întoarcem în țara noastră.

Atît de aici din diaspora dle. Tăriceanu și să ne dea bunul Dumnezeu zile mai bune la toți cei cu inima și sufletul de român, iar la ceilalți, mai multă judecată și respect față de locuitorii de drept al României de astăzi- noi românii.

Întoarcerea lui Deceneu.

„Seara cobora usor peste crestele Bucegilor, luna era aproape de orizont, dar în scurt timp avea să scalde în baie de lumină piscurile ce împrejmuiesc Podişul Bucegilor. Razele ei atingeau lin culmile şi se îndreptau parcă spre Muntele Ascuns, încercând să-l lumineze, pentru a putea fi văzut mai bine. La o primă vedere părea a fi o noapte ca şi toate celelalte, dar atmosfera era încărcată, ceva mistic plutea în aerul munţilor. Iarba şi frunzele altfel se unduiau în vânt , fiarele stăteau ascunse prin bârloguri, liniştea era aproape neliniştitoare prin deplinătatea ei. Deasupra tuturor, măreţ, impunător şi mândru, Sfinxul de granit scruta nemişcat zările şi impresia lăsată era că pur şi simplu aştepta ceva anume să se petreacă. Piatra lui părea că tremură în lumina lunii.

Aceasta să fie oare marea noapte a iertării? Acesta să fie însăşi decorul pregătit de Natura-Mamă pentru regăsireaSpiritului şi Credinţei? Dar să urmăm firul legendei…

Omu, paznicul veşnic şi neobosit, veac după veac, al sfintelor hotare de ţară, îşi aţintea întotdeauna privirile sale agere spre zări necuprinse, numai că, în momentul pe care noi tocmai îl surprindem, acestea parcă erau mai agitate, mai fremătătoare decât de obicei. Toate semnele îi şopteau lui Omu că ceva se petrece, dincolo de hotare gândea el, numai că adevărul nu era în totalitate acesta. Ceva straniu, neobişnuit, se petrecea într-adevăr, iar mai vechiul nostru prieten nu avut nevoie decât de puţină vreme pentru a înţelege: aproape de el, pe Podişul Sacru al Bucegilor, un alai urca în noapte spre Muntele Ascuns. Ani grei trecuseră peste el de când stătea în mantia de granit ce-i însoţea nemurirea, dar privirile sale erau la fel de agere ca-n tinereţea îndepărtată, pe-atunci pe când era oştean, aşa că nu-i fu deloc greu să vadă cine erau cei care se apropiau cu pas tainic, dar mândru şi hotărât de Hotar. Emoţia care îl cuprinse imediat ce desluşi chipul celui ce era în fruntea alaiului fu atât de puternică încât strigă din toţi rărunchii de se cutremurară munţii până la Rarău şi mai departe chiar…Clipa cea mare se apropia.

Nu se liniştiră încă ecourile strigătului său de imensă bucurie, când Omu strigă iarăşi, spre Muntean, de data aceasta, dar într-atât de tare încât şi Luna de pe cer se uită în jos întrebătoare. Omu grăi:

– Prietene Muntean, scutură-ţi degrabă haina de piatră şi fugi iute la Sfinx. Fă aşa fel şi dă-i prin el de veste lui Zamolxis că o solie a Dacilor Liberi se apropie. Mergi în zbor, să nu pierzi nici o clipă, pentru că cei care vin spre Triunghi îl au în frunte pe însuşiMarele Preot, nimeni altul decât bunul nostru preot Deceneu, iar el aduce cu sine eliberarea poporului nostru. Chinurile s-au terminat!

– Adevărat grăieşti, aievea se întâmplă ce spui? Întrebă Muntean, nevenindu-i să-şi creadă urechilor cele auzite.

-Adevărat, Muntean! Îl văd pe Deceneu la fel de bine cum te văd şi pe tine, dar fugi, nu mai sta pe gânduri!

Mai iute decât s-ar fi crezut el însuşi în stare, Muntean lepădă straiele de piatră şi porni la vale, spre Sfinx, într-o goană ce-ar fi făcut invidioasă şi cea mai iute ciută. Fericirea lui era vecină cu nebunia, ar fi dorit să strige, să zburde, se simţea de parcă ar fi fost din nou născut. Îşi dădu seama că bucuria o va gusta pe îndelete mai târziu, acum trebuia să ajungă la Sfinx.

-Dacii vor fi iarăşi liberi precum au fost cândva, de mult, gândea Muntean în fuga sa, fericirea fi-va din nou la ea acasă; în ţara nemuririi, iar lunga mea aşteptare fi-va răsplătită, poate. Mărinimia lui Zamolxis nu cunoaşte margini. Iubita mea ce s-a topit de mult în vale se va întoarce în munţi pentru a paşte mioarele şi din nou vom fi de-a pururi împreună.

Toate aceste idei se amestecau una cu cealaltă în mintea lui Muntean, aşa că fostul cioban, şi totodată preţiosul slujitor al Zeului, aproape că nu se mai uita pe unde alerga, zbura printre stânci şi pietre pe cărările libertăţii.

Nici nu apucară să coboare bine creasta muntelui său, că era aproape să se ciocnească cu Moş Timp, Duhul Pietrei Sacre, care mergea agale, avându-l alături de el pe Leandru. Pasămite, ei auziseră glasul lui Omu şi veneau să vadă ce se întâmplase. Muntean reuşi să-i ferească în ultima clipă pe cei doi şi, după ce îşi trase puţin răsuflarea, răspunse la întrebarea mirată ce se citea pe chipurile stăpânilor săi nemuritori:

– Iertare, Duhule Sacru, începu el, şi ţie, părinte Leandru, dar nu altceva decât fericirea cea mai mare mă face să alerg aşa, ca un nebun.

– Dar ce s-a întâmplat? grăi Moş Timp. Fârşitul lumii nu vine încă şi nu înţeleg de ce alergi în noapte ca un bezmetic. Strigătele lui Omu te-au făcut să-ţi părăseşti locul tău şi straiele de piatră?

– Nu strigătele, stăpâne, ci ce îmi spuneau ele. Fericire mare ne va cuprinde pe toţi!

– Da spune odată, Muntean, nu ne mai ţine aşa!

Printre gâfâieli, cu faţa luminoasă, Muntean continuă:

-Spre Muntele Sacru urcă însuşi Marele Preot Deceneu. Se află în fruntea unei mândre solii a Dacilor Liberi. Iar eu voiam să-i dau de ştire Sfinxului de ceea ce se petrece, el urmând să-l anunţe mai departe pe Zamolxis. Clipa iertării a sosit!

Nici un muşchi nu tresări pe chipurile celor doi bravi slujitori ai neamului, emoţia prin nimic nu le era trădată. Sihastrul puse o mână pe umărul lui Muntean:

– Fugi înapoi la locul tău, prietene, şi aşteaptă acolo împlinirea Legilor Sacre de intrare la Zamolxis, în Muntele Ascuns. Stai fără de griji pentru ă vom duce noi vestea cea mare Zeului.

Muntean nu aşteptă de doua ori să i se spună ce are de făcut şi porni înapoi, spre vârful nemuririi sale, în vreme ce Moş Timp şi Leandru se îndreptau spre Triunghi. Nici nu apucă Muntean să-şi reia locul, că-i şi văzu pe cei din alai la picioarele Marelui Sfinx. Pesemne că ajunseră acolo în timp ce el vorbise cu cei doi sfinţi.

Toţi cei prezenţi la picioarele granitului cu cap de om erau îngenunchiaţi şi priveau fascinaţi spre vrednicul paznic al Perimetrului. Ca la un semnal, ei îşi ridicară braţele spre cer şi deschiseră degetele în formă de stea cu zece colţuri. În sfârşit, nu doar simbolul, ci perfecţiunea însăşi de data aceasta, ducea lupta cea din urmă şi avea să aducă înfăptuirea Marii Iertări.

Deceneu, care se afla cel mai aproape de Sfinx grăi:

– Tu, Sfinx cu trup de granit şi suflet făurit de Duh, veşnic păzitor al intrării în Triunghiul Sacru, permite-mi să pătrund în Hotar şi să merg la Zamolxis. Solie sfântă duc cu mine. A sosit vremea ca iar să fim alături, întru veşnicie de data aceasta. Vorbeşte-mi, mărite Sfinx, mai spuse Deceneu, după care privi spre ochii de piatră din faţa sa.

Şi minunea se petrecu din nou, după atâta amar de vreme. Sfinxul deschise ochii, clipi, privi spre cei aflaţi acolo, la picioarele lui, apoi vorbi simplu:

– Mergi pe drumul destinului tău Deceneu! Zamolxis te aşteaptă.

O dată cu vorbele Sfinxului, care făcură pe cei de acolo să simtă cum lacrimi dulci le curg pe obraji şi pe care prea mult timp le aşteptaseră, dar care de data asta erau aievea chiar, natura păru ca pur si simplu stă în loc. Ceea ce se petrecea pe Podişul Sacru al Bucegilor era mai presus de Timp şi de Om, de Cer şi de Pământ, era ceva unic şi irepetabil.

Marele Preot porni spre Muntean, paznicul care avea cheia pătrunderii în Muntele Ascuns. Ajuns în faţa ciobanului de piatră, Deceneu repetă ritualul de la picioarele Sfinxului:

-Tu, Muntean, suflet nobil şi demn, îl ai la picioare pe Deceneu, purtătorul Soliei Dacilor Liberi, venit de dincolo de vreme, spre a merge la Zamolxis. Dă-mi, rogu-te Cheia Sacră.

Muntean se scutură pentru a doua oară în acea noapte de haina sa de piatră, coborî de unde se afla lângă Deceneu şi îngenunche în faţa Preotului. Stăteau amândoi faţă în faţă, foarte aproape unul de celălalt, şi se priveau în ochi… erau doi oameni ai universului, două spirite nepieritoare aparţinând infinitului. Părea că în acel moment se rupsese ceva din necuprins, coborând chiar pe piscurile duioase ale lui Muntean, în mijlocul mirificului Platou sacru al Bucegilor. Paznicul despietrit, cu un gest uimitor de solemn prin simplitatea sa, scoase Cheia Sacră, i-o întinse lui Deceneu şi spuse:

-Mergi la Zamolxis, Mare Preot! Mergi şi readu fericirea în Dacia Liberă, pentru că prea mult s-a zbătut în întuneric oamenii acestor plaiuri şi dureroasă a fost lunga aşteptare: Prin tine, fi-va pururi de acum, pace pentru noi şi pentru toţi copii noştri.

Deceneu luă Cheia, mai privi odată spre Muntean, după care porni mai departe în călătoria sa spre Zeu. Următorul popas îl făcu pe Găvane. Aici îngenunche iarăşi , de data aceasta în faţa celor doi Şoimi regali ai lui Leandru şi le vorbi:

-Voi, Şoimi Regali ai poporului Dac, ultimii din neamul vostru sacru ce cândva a strălucit pe acest pământ, paznici viteji ai Perimetrului, venit-am sa-l văd pe Zamolxis.. Anunţaţi-l pe Leandru că mă îndrept spre Măgura, să mă aştepte.

Nu termină de vorbit bine, că cei doi Şoimi Sacri îşi scuturară aripile, hainele de piatră căzură ţăndări la picioarele lor, iar ei se ridicară maiestuoşi în văzduh. Atâta mândreţe, măreţie şi putere câtă se putea vedea în zborul lor, n-ai mai fi întâlnit nicăieri în lumea largă, oricât te-ai fi chinuit a găsi. Şoimii desenară trei cercuri pe cerul de deasupra Găvanelor, apoi se topiră în văzduh ca şi cum nici nu ar fi fot vreodată. Zburau spre Măgura Ciobanului pentru a duce mai departe marea veste.

Preotul, impresionat de spectacolul desfăşurat în faţa ochilor săi, privi cu admiraţie şi fericire totodată fantastica plutire, apoi se ridică şi porni la drum prin Perimetrul Sacru al dacilor Liberi.

A urcat fără greutate pe Măgura Ciobanului. Aici îl găsi pe Sihastru aşteptându-i, exact aşa cum îl ştim, rupt din poveste parcă, având pe fiecare umăr câte un şoim. Cândva, cei ce se priveau acum, fuseseră învăţător şi ucenic, dar în clipa aceasta, aşa cum fusese hărăzit cu veacuri înainte, erau doi dintre conducătorii fără de moarte ai neamului Dacilor Liberi, oameni sacri ai celui mai binecuvântat spaţiu de pe întreg Pământul. Deceneu repetă ritualul:

-Tu, Sihastrule sacru, ajută-mă a merge la Zamolxis, pentru că duc cu mine solia cea din urmă a neamului Geto Dac.

Leandru făcu un semn cu mâna, după care porniră împreună spre fruntea Bătrânei, locul în care avea să se încheie prima parte a Drumului Sacru. Odată ajuns aici, Deceneu nu mai avea de făcut decât un singur lucru: să închidă din priviri calea Perimetrului. Apoi urma să coboare în Peşteră, locul în care Zamolxis aştepta, şi el ca atâţia alţii, această zi în care credincioşii se vor întoarce iarăşi cu chipurile şi sufletele spre el, îndreptând astfel greşelile făcute secole de-a rândul.

Pe când Leandru şi Deceneu se găseau în chiar intrarea Grotei, venea clipa de cumpănă între zile. Era miezul nopţii, iar aceasta era singurul ceas în care se putea pătrunde în Muntele Ascuns şi ajunge totodată la Zeu. Moş Timp, Duhul Pietrei Sacre, avu grijă şi încetă depănarea fuiorului său, timpul oprindu-se astfel exact când se stingea răsunetul celei de-a douăsprezecea bătai a orologiului. Timpul trecuse acum în eternitate, se oprise. În fapt, timpul era prea mic, inexistent pentru faptele ce se petreceau.

Cei doi trecură pe lângă Strană şi se opriră în faţa stâncii care ferea intrarea în Muntele Ascuns. Marele Preot fu cel care vorbi, iar cuvintele sale, lovindu-se de pereţii de granit al Grotei, răsunară straniu:

-Voi, preafrumoase Zâne, păzitoare ale Grotei, sunt Deceneu şi doresc a merge la Zamolxis. A sosit timpul ca viaţa Dacilor să reînceapă. Deschideţi iute poarta!

Stânca se dădu pe dată la o parte, iar îndărătul ei cei doi le putură vedea pe frumoasele Zâne. Aveau ochii scăldaţi în lacrimile bucuriei, iar de data asta nu plângeau pentru Făt – Frumosul lor, ci pentru renaşterea eternei fericiri în care aveau să trăiască de acum înainte toţi supuşii Marelui Zeu. Deceneu, urmat îndeaproape de Sihastru, intră, trecu uşor pe lângă Zâne şi începu astfel ultima parte a drumului său, un lung şi întortocheat coridor, aşa cum nu mai văzuse. La fiecare cotitură se deschideau hăuri fără de sfârşit în care şi-ar fi putut afla moartea orice nefericit intrus, dar Deceneu era condus de către Leandru, iar Sihastrul Sacru ar fi putut găsi drumul cel bun şi dacă ar fi mers cu ochii legaţi.

După un timp îndelungat care ar fi putut dura clipe sau ore, dar a cărui măsură nu are nimeni cum s-o cunoască, pentru că toate orologiile lumii fuseseră oprite de Moş Timp, cei doi ajunseră în chiar Triunghiul Sacru al Muntelui Ascuns, sală luminată puternic de Piatra Geto- Dacilor, care îşi avea sălaşul pe aceeaşi masă de granit neschimbată de veacurile care trecuseră peste ea. În spatele ei, pe Marele Tron, aştepta însuşi Zamolxis, având acelaşi chip dintotdeauna, bătrân părând, dar pururi tânăr fiind de fapt. La dreapta Zeului se afla Moş Timp, Duhul Pietrei Sacre, iar la picioarele Tronului, măreţ, mândru, stătea lungit şi la pândă, Marele Lup Alb. Era încordat şi cu urechile ciulite, gata să sară de la locul său îndată ce ar auzi cel mai mic ordin din gura stăpânului său.

Ajuns la numai câţiva paşi de Masa Sacră, Deceneu se lasă din nou să cadă în genunchi, plecă privirile spre podea, ridică braţele spre bolta Grotei şi deschise degetele răsfirându-le în formă de stea cu zece colţuri. Păru că-şi adună gândurile pentru o clipă, apoi ridică faţa, privi spre Zeu şi spuse:

-Tu, Zamolxis, Zeu atotputernic şi peste toate stăpânitor, conducător drept şi fără de prihană a mândrului neam al Geto-Dacilor, am venit aici, în inima Muntelui Ascuns, la picioarele tale, şi aduc cu mine cuvântul poporului ispăşit. Iertare am venit să cer. Lungă şi adâncă a fost suferinţa, căinţa este sinceră acum şi pururea în veci. Aceasta este clipa iertării, mărite Zeu, Dacii Liberi asculta-vor iar Legile Sacre şi nu vor repeta greşala, iar despre asta eu însumi, Deceneu, răspund. Trebuie ca duşmanii să tremure iarăşi numai gândindu-se la ce-i aşteaptă dacă necugetaţi vor fi. Ţara trebuie să fie din nou cum a fost cândva, în vremurile vechi, puternică şi liberă.

Zeul privi spre Deceneu cu multă căldură şi mulţumire în ochi. Aproape că ar fi vrut să-l îmbrăţişeze, dar asta avea să o facă mai târziu. Momentul eliberării, clipa solemnă şi măreaţă , nu-i dădea voie. Într-un târziu grăi:

-Bine ai venit, Mare Preot, bucuria că te văd aici nu poate fi exprimată în cuvinte. Mult au aşteptat Dacii Liberi această zi, dar mai lungă mi s-a părut mie a fi aşteptarea. Timpul şi-a făcut datoria, şi-a spus cuvântul său greu, iar supuşii amarnic au trebuit să se căiască. Greşala este ispăşită însă. Deceneu, mare fericire mi-ai adus în suflet prin cuvintele ce mi le-ai spus. Iertarea va fi acordată şi milă mi-e de aceea ce duşmanii trăi vor fi de aici-nainte.

Imediat cum Zamolxis rosti ultimul cuvânt, toţi cei aflaţi în Triunghi simţiră că se petrece ceva ciudat, nefiresc. Lumina răspândită de Piatră deveni mai slabă în putere apoi scăzu tot mai mult şi mai mult. Era ceva staniu, nimeni nu pricepea ce se petrece, nici măcar Zeul. Fiecare se întreba cu teamă dacă Piatra va hotărî să-şi retragă puterea chiar acum, într-un astfel de moment. Să fi fost aceasta decizia Stelei Mamă?

În scurt timp, Triunghiul Sacru se cufundă în întuneric deplin. Ceva asemănător nu se petrecuse niciodată în lungul vremii. Nimic nu se mai putea vedea în nici unul din cotloanele Muntelui Ascuns.

Afară, pe munte, lucrurile erau asemănătoare: cerul era negru, mai întunecat decât fusese vreodată, bezna ai fi putut să o tai cu cuţitul, iar ceea ce se petrecea în sufletele oamenilor de acolo pentru a mai povesti e mult prea dureros.

În Triunghi şi în afara lui, inimile oamenilor se opriră pentru câteva secunde. Nimeni nu mai avea curajul să respire, parcă ceva se rupsese în toţi. Din fericire, totul fu de scurtă durată. Deodată, o explozie extraordinară de lumină aproape ca îi orbi pe toţi şi-i readuse brusc la viaţă. Părea că însuşi soarele coborâse în mijlocul nemuritorilor pentru a-i binecuvânta atât pe ei, cât şi credincioşii de afară. Căldura se făcu simţită iarăşi, mai puternică decât înainte, iar freamătul izbucnit din inimile tuturor era mai viu decât ne lăsau să înţelegem ochi lor ce priveau flămânzi , contopindu-şi lumina cu cea izvorâtă din Piatră. La picioarele Sfinxului, strigăte de fericire ţâşniră, ca la un semnal din zeci de mii de piepturi. În munte, Zamolxis, ridicând braţele spre boltă, spuse:

-Piatra Sacră a grăit, iar Steaua-Mamă a salutat şi ea, la rândul ei, iertarea Daciei. Acum nu mai este nimic care să ne poată întoarce din drum. Fericirea eternă va domni pururi peste supuşi de-aici înainte. Să mergem, prieteni, poporul aşteaptă!

Cei din Munte se lăsară cuprinşi de pâcla ce coborî odată cu primele cuvinte ale Zeului, şi mai puţin de o clipită se găsiră împreună cu Piatra Sacră la umbra Sfinxului. După veacuri şi veacuri îndelungate, dureroase, chinuitoare pentru Dacii Liberi şi ai lor urmaşi, Piatra lumină din nou sub cerul liber destinele ţării.

Lângă Sfinx aşteptau toţi cei care veniseră cu Deceneu, numai că numărul lor sporise mult, lor adăugându-li-se mereu alţii şi alţii odată cu fiecare minut scurs. La lumina puternică răspândită în noapte de Piatra Sacră, se putea vedea urcând spre Sfinx o mulţime nemăsurată de oameni. Din hotar în hotar, vestea se răspândea cu iuţeala fulgerului, aşa că tot poporul ştia acum că aceea era noaptea cea mare. Nimeni nu pregeta să se îndrepte spre picioarele Sfinxului, pentru a vedea cu ochii lor pe Zeu şi a auzi cuvintele sale. Cu toţii erau oşteni, fii ai nepieritoarei Dacii Libere, cu toţii se treziră din greul somn al necredinţei, după ani de încercări, şi veneau acum spre locul care le păstrase vie, de-a lungul veacurilor speranţa în Libertate şi Nemurire. Părea că toată suflarea ţării avea să se adune lângă Sfinx în acea noapte a trezirii. Oameni ce veneau păreau a se cunoaşte dintotdeauna, de mii de ani, parcă luptaseră cândva împreună sub stindardul Lupoaicei. Nimeni nu vorbea, era Sacra Procesiune a Credinţei Adevărate, renăscută din propria-i ţărână. Fiecare om în parte înţelegea ce se petrecea în sufletul celui de lângă el, pentru că trăirea era unică, simţirea era aceeaşi în toate inimile. Era Renaşterea Dacilor Liberi!

Cele trei Zâne din Grotă, după atâta amar de vreme, veneau însoţite de tânărul tarabostes ce încălcase cândva Legile Sacre şi fusese transformat, ca pedeapsă, în Stana din Peşteră. Toţi patru erau la fel de frumoşi ca şi atunci, dar veseli cum tare de mult nu mai fuseseră. Alături de Zeu se afla acum şi Omu, care venise o dată cu Muntean. Nu departe, pe Fruntea Bătrânei, sta Marele Lup Alb ce dezlănţui în noaptea fermecată, cântecul de luptă al haitelor. Până departe, dincolo de hotare, duşmanii simţiră cum îi cuprind fiorii morţii la auzul crâncenului urlet. În preajma Sfinxului, însă, Dacii Liberi nu putură decât să facă un singur lucru: să dea drumul lacrimilor de fericire, care mult prea mult timp aşteptaseră să ţâşnească pe obraji şi să-i spele de urmele suferinţelor, aşa că acum curgeau şiroaie. Auzeau strigătul de luptă pe care-l aşteptau de nenumărate veacuri şi duioşia le umplu pe dată inimile lor curajoase. Tot atunci, lângă Sfinx, din Piatra Sacră, o rază dulce a pornit spre cerul curat pentru a întâlni, în sfârşit, Steaua-Mamă, astrul protector al Geto-Dacilor. Când a atins-o, din stea au pornit alte şapte raze împreună cu ea, îndreptându-se spre pământ. S-au oprit chiar deasupra Sfinxului, înconjurând într-o lumină ireală parcă, fantastică, toată mulţimea aflată acolo. Acea lumină răsfirată, cele opt raze mereu apărătoare ale Geto-Dacilor, arată că nu numai pământul şi ai săi stăpâni, dar şi cerul şi a sa putere neţărmurită se afla alături de Dacii Liberi,renăscuţi din propria lor credinţă, suferinţă, durere şi răbdare. Blestemul încetase. Reîncepea viaţa, nemurirea îşi găsise iarăşi al său unic sălaş. Nu mai urma să se petreacă decât plecarea oştenilor, însoţiţi de Marele Lup Alb şi ale sale haite, pentru a da ultima luptă, cea decisivă. Peste puţin timp urma să aibă loc dezrobirea neamului.

Victoria era sigură. Zamolxis îşi ajuta, împreună cu Piatra Sacră, din nou supuşii. Nepieritorii vegheau iarăşi. Renăscuse pururi poporul Dacilor Liberi!”

* * *

Evenimentele ce sunt povestite în această legendă nu s-au petrecut încă şi nici nu se ştie când se vor petrece. Bătrânii care prin grija lor ne-au transmis această legendă ne spun că totul se va înfăptui atunci când sufletele noastre vor fi din nou înmiresmate de virtuţile strămoşilor. Atunci şi numai atunci „când Dacii sau ai lor urmaşi vor şti să reînvie credinţa în Piatra Sacră şi se vor întoarce la cele sfinte… doar atunci durerea şi nesiguranţa vor fi pe veci stârpite. Acele clipe sunt departe însă, iar Piatra va sta pururi în acest locaş, până când va fi aşa cum am spus. Când Bolta Triunghiului Sacru se va deschide din nou, iar lumina soarelui se va contopi cu cea a Pietrei întru fericirea oamenilor, ei bine, abia atunci tu si Deceneu vă veţi găsi liniştea pe care o tot căutaţi, alt chip nu este. Acele vremuri vor veni cândva….poate într-o mie de ani, poate în doua mii de ani , dar vor veni cu siguranţa!” (Zamolxe către Sihastrul Leandru, fr. Legenda Sihastrul Leandru)

Iată ca în Palmii lui David apare următoarea afirmaţie cu caracter profetic: ”Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” (Ps.118:22)….Sa fie doar o coincidenţă? Poate….

Si să mai spună cineva ca românii nu au escatologie!

Material preluat din „Muntele Ascuns. Legendele Dacilor Liberi”

zamolxe

Notă; Am preluat acest material de pe blog-ul Quadraus. Îi mulțumesc pe această cale lui Ler Împărat, creatorul blogului.

Frumos este să-ţi aduci aminte şi să-i omagiezi pe străbunii tăi, pentru că aşa e normal şi bine !

Sănătos este pentru că prin astfel de mijloace, propăşirea şi continuitatea noastră pe meleagurile străbune este asigurată, bineânţeles nu luăm în cauză situaţiile socio-economice ale ţării noastre, unde şi aici putem lua cuvânt, pentru că este viața noastră, ţara noastră ne aparţine nouă și nu altora.

Cu bani și cu nimic altceva, nu se poate cumpăra sufletul şi libertatea unui popor! Cei care încearca acest lucru, nu vor avea niciodată câştig de cauză,  pentru că aceste lucruri nu pot fi cumparate, ci doar prin această acţiuni, se amană indubitabilul …CONTINUITATEA ETERNITĂŢII  UNUI POPOR, URMAŞ AL CELOR MAI VITEJI ŞI MAI îNŢELEPŢI DINTRE GEȚO-DACI!

Am fost „călcaţi” de imperiul grec şi cel roman, mai târziu de cel slav, iar acum şi de cel yankeu. Am fost ,,călcaţi” de popoare migratoare fară un Dumnezeu … fără un pământ.  Am supravieţuit şi vom supravieţui ca NEAM şi ca ŢARĂ până la sfârşitul veacurilor (de va fi vreunul…). Ni sa amestecat sângele, colonii sperând prin asta că ne vor sterge urmele, după jde generaţii, iar gena noastră nemuritoare va dispărea şi ea. Se înşeală amarnic. EI NU ȘTIU CĂ MIRUL SFÂNT, NU SE AMESTECĂ ÎN  APĂ!

Ei nu ştiu (nici nu au cum, căci sunt urmaşii celor născuţi pe crupa calului şi mâncători de pastramă crudă) că veşnicia unui popor este soră geamană cu eternitatea, iar un popor care are aceste … să le  spunem identităţi, nu  va dispărea niciodată.

Ceea ce ne lipseşte de fapt nouă geto-dacilor/românilor, este UNIUNEA ŞI UNITATEA DE NEAM, un fapt destul de grav pentru propășirea acestuia. Avem nevoie de mai multă înţelegere între noi, fraţi ai Maicii Geții, avem nevoie de compasiune, dar și de hotărâre atunci când situaţia o va impune, avem nevoie de implicare …da, implicare în viaţa socio-politică a ţării.

Fiţi buni cu fraţii vostri, fiţi  buni cu voi înşivă  şi dezvoltând aceste însuşiri, vom fi de neânvins impotriva tuturor, celor care doresc pământul bun …pamântul bun şi scump al patriei noastre.

Un lucru f.important, este SCHIMBAREA CONȘTIINȚEI DE SINE!!! Unicul  Dumnezeu  Adevărat și Veșnic Viu, ne-a dat această calitate rară a TRANSFORMĂRII DE SINE, care o avem scrisă în gena noastră și transmisă pâna la noi-cei de astăzi, urmași ai celor care au populat acest pământ, dintru începuturi.

Să ne cinstim strămoşii şi să ne rugăm lor, să reverse asupra noastră un dram de VITEJIE SI CURAJ, pentru că avem mare nevoie, în aceste vremuri de mare restrişte, dar în special TREBUIE SĂ NE TREZIM SI SĂ NE SPĂLĂM PE OCHI,  să vedem cum stau lucrurile de fapt  in Ţara  Veşniciei- Gradina Maicii Domnului.

Autor: Șandru Aron

„Iar cand va veni dusmanul
Sa va ia pamant si drept,
Romani, scuturati gorunul
Ca din somn sa ma destept!”

-versurile lui Iancu

O scurtă introducere, a celui ce a fost unul din eroii revoluției  din 1848-1849(…)

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.
S-a născut în Munții Apuseni într-o familie de moți înstăriți. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situație materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului și Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureș. Își ia examenul de avocat în anul 1848.
În preajma izbucnirii revoluției făcea parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială și națională de sub unguri și imperialii austrieci. A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai și 15-23 septembrie 1848 și conducătorul cetelor înarmate de țărani și de mineri din Munții Apuseni (www.ris.in.rs/craisorul–muntilor–avram–iancu)

Avram Iancu nu a murit nebun

Până când vom fi batjocoriți, popor român!? Până când vom înțelege, că noi urmașii celor care au civilizat Europa, suntem supuși metodic, unei violente campanii de dezrădăcinare, îndobitocire, manipulare în direcția dorită de o mână de oameni, care sub puterea banilor, controlează destinele a milioane de oameni?

Până când vom înțelege, la cel mai simplu mod cu putință, că se dorește ca națiunea română, să fie supusă  unor experimente, care pot duce la un sfârșit tragic a tot ceea ce a însemnat mii și mii de ani de istorie reală și cultură ancestrală?

Se dorește de către OCULTA GLOBALISTĂ ,,înregimentarea,, noastră, laolaltă cu celelalte națiuni, să fim doar vite de povară, într-un sistem centralizat, la nivel mondial.

Cine sunt acești oameni sau aceste ființe, care aruncă la gunoi, fără cea mai mică remușcare, mii de ani de istorie pură, a fiecărei civilizații în parte?

Cine sunt cei pentru care  pacea, morala, binele și toate celelalte calități evolutive, numai la auzul acestor cuvinte reacționează violent, în toate aspectele vieții noastre cotidiene? Aceste ființe. care se cred că stau la cârma Noii Orânduiri Globale și-au luat după bunul plac, titulatura de Dumnezei ai pământului. Aceștia, distrug după bunul plac, așa cum am enunțat mai sus, mii și mii de ani de istorie, iar în cazul nostru tot ceea ce înseamnă urmași al celor care au civilizat EurAsia, până în Africa Centrală și de Est.

Metodele lor sunt foarte variate, începând de la înlocuirea istoriei cu cea a subraselor căpușare, inlocuirea moralității cu cea a imoralității (vezi homosexualitatea, predată în școli și susținută aprig în viața socială), distrugerea tradițiilor și datinilor unui popor, bolile inventate în laboratoarele  institutelor de sănătate ș.a.m.d.p.

Aceștia, au oameni introduși în toate sferele de activitate,  începând de la nivel central cu  președinte de tip marionetă, un guvern mafiot și corupt,  iar apoi îi găsim  peste tot în industrie, agricultură, sănătate, turism etc.

Așa ne-am pricopsit și noi, de cel puțin 25 de ani, cu indivizi care stau în fruntea țării și care ar trebui să apere interesele statului și a poporului care i-au pus ca să-i reprezinte. Se pare   că aceștia sunt din cea mai rea specie, căci de cel puțin 25 de ani România și poporul român, sunt supuși distrugerii absolute. Până chiar și istoria unui popor- liantul fără de care o națiune nu va avea viitor- este batjocorită!

Cel mai recent caz este cel al președintelui ales Klaus Iohannis, care crede că românii sunt doar niște  marionete, menite să joace așa cum decide păpușarul. Ultimile sale acțiuni , denotă cât de departe este acesta de sufletul românilor. A  avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, dar fără să se întereseze de soarta  românilor care locuiesc in Ucraina, fără să întrebe de ce, doar majoritatea românilor de acolo, sunt chemați la un război care nu este al lor?!

Ultima sa gafă a fost cea care a umplut paharul  (a câta oară…?)!!! A retrimis în parlament Legea Avram Iancu, pentru a fi rediscutată și reanalizată.

-De ce, întreb eu și milioanele de români??? De ce, sau ce mai este de discutat și analizat  la o lege care să-i confere lui Avram Iancu, tiltul de erou național?

Avram Iancu, este eroul nostru național, pentru că și-a jertfit viața sa, pentru propășirea neamului român (fără esc. sic!). Avram Iancu, s-a opus cu toată forța sa, expansiunii imperiului austro-ungar, popor migrator și sângeros, născut din putreziciunea pământului.

Un lucru este clar dle. Iohannis; Avram Iancu,  nu are nevoie de o lege, care să-i confere titlul de erou, pentru că el este deja EROUL NAȚIONAL AL TUTUROR ROMÂNILOR, chiar dacă doriți asta sau nu!!! Avram Iancu, alături de Horea, Cloșca și Crișan, alături de toți EROII  GETO-DACI/ROMÂNI, SUNT EROI ÎN INIMILE NOASTRE, ALE TUTUROR CELOR CU INIMA ROMÂNĂ! În plus, EROII ROMÂNI, se nasc DOAR, pentru frații lor români.

Dvs. ca alogen, nu știți ce înseamă spiritul unui popor accestral, pe care destinul nedrept, a făcut ca să îl conduceți(!?)

Nu avem, nevoie de dvs. ca să puneți ,,patalamaua,,  pe o bucată de hârtie, pentru că eroi ca Avram Iancu, fac parte din VOCEA SPIRITULUI STRĂBUN, care ne spune că nu suntem singuri pe acest pământ și că cineva acolo sus, ne iubește, indiferent de mașinațiunile murdare ale unora, care cred că pot lua locul, printr-o singură negare, a mii și mii de ani de istorie.

Iar dacă tu dormi…dormi popor român, parcă ai dormi somnul cel de veci, că cei care iți doresc pieirea, nu îți pun saltea din puf si așternuturi de mătase, ci saltea de spini cu foc si așternuturi de mătrăgună!!!

N.a. Am folosit o serie de citate din mediul virtual, cu mulțumiri. Datorită  probabil drepturilor de autor, sau din motive aleatorii+ cenzura, cele mai multe site-uri de unde am preluat aceste citate, au fost blocate. Probabil, că și site-ul acesta va trece prin furcile caudine.

Autor: Șandru Aron, Io Deceneu, Cavalerul Paladin, Lupul Alb.

Un articol de Iulia Brânză Mihăileanu

V-ați întrebat vreodată ce fel de etimologii or fi având, conform DEX-ului, piesele componente ale costumului nostru național?

M-am gândit să desenez o pereche de români îmbrăcați în straie tradiționale, pe care să atârn, ca pe un pom de Crăciun, etimologiile instrumentului nostru ,,științific”.

Ştiţi la ce mă gândesc, când mă uit la acest desen? Dacă ar fi avut măcar un pic de imaginaţie, autorii DEX-ului s-ar fi jenat ei înşişi de absurditatea ce o impuneau.

Numele pieselor din costumul național românesc sunt toate ,,împrumutate”.

Etimologiile DEX-ului par „normale”, când sunt rupte de întreg. Dar când analizăm întregul, ele devin mai mult decât absurde: sunt antiştiinţifice. Poţi să împrumuţi de la vecini numele unui fel de mâncare (ciulama, gulaş, pizza) sau al unei băuturi (vodka, wisky, coca-cola), al unei arme (iatagan,katiuşa,kalaşnikov), al unui aparat inventat de curând (sputnic, lunohod, computer,mouse). Dar nu majoritatea pieselor de port naţional, care, la toate popoarele, vin din timpuri imemorabile.

Uitați-vă atent la ţăranca specialiştilor în răsfoit dicţionare.

LIVRARE GRATUITĂ – Orice produs

Bunda[1] din piele de oaie şi catrinţa[2] de lână le-au inventat strămoaşele noastre din neolitic, când au domesticit oile. Pe spatele bundelor românii brodează și azi simboluri geto-dacice vechi cât lumea, cum ar fi Pomul Vieții și pasărea-suflet. Catrința o ţeseau la stativele alcătuite dintr-un băţ sprijinit pe două crăci înfipte în pământ, iar urzeala era întinsă de pietre legate de fire. Dar, conform DEX-ului, ele n-au fost în stare să inventeze și nume pentru hainele lor. Mii de ani le-au arătat cu degetul. Au venit legionarii, apoi slavii, dar nu știu de ce nu le-au luat de la aceștia. I-au așteptat pe maghiari, ca sa se producă alt miracol lingvistic în stil DEX: deși vedeau pentru prima dată ocatrinţă, maghiarii le-au dat româncelor numele fustei lor tradiţionale. Deși e mai logic să admiți că femeile maghiare, dupa ce au învățat să țeasă, au luat de la dace catrința și, pocind niţel cuvântul dac, au ajuns la katrinca. Este absurd să afirmi că pentru piese vestimentare străvechi românii au împrumutat nume de la ultimii migratori veniți lângă noi.

Ia[3], bluza femeiască, dacă ar putea vorbi, ar spune că nu-i luată de la romani. O purtau femeile de la Cucuteni când desenau pe oalele lor aceleaşi semne ca cele de pe mâneca sa. În fața iei, toată suflarea europeană trebuie să se închine adânc. Pe mânecile sale a păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume. Femeile traco-dace scriau pe altiţă[4] formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta. Din păcate acestea n-au putut îndepărta duhurile respective și din etimologiile DEX-ului. Conform lui, când au venit legionarii, strămoaşele noastre n-au avut altă treabă decât să umble pe sub gardurile castrelor cerșind cuvinte, inclusiv pentru cămaşa lor. DEX-ul afirmă că legionarii le-au dat linea, care, printr-o minune lingvistică, s-a transformat în ie.

LIVRARE GRATUITĂ – Orice produs

Când mă uit la picioarele ţărăncii îmbrăcate în etimologiile „specialiştilor” de la Academie, mă copleşeşte mila pentru biata femeie. Pentru ciorapi[5] a aşteptat turcii ca să le dea un nume. Iar pentru colţuniînchipuiţi-vă că s-a dus tocmai în Grecia. La limba neogreacă. Dar când, cu ce mijloc de transport şi în ce regiune a Greciei au mers strămoaşele noastre după numele unor simple obiecte de îmbrăcat pe picioare, specialiştii în confecţionat etimologii tac mâlc.

Cu opincile şi nojiţele le-a fost mai uşor. Au tras o fugă la bulgari.

Pentru brâu[6] au făcut o drumeţie lingvistică în Albania. Conform răsfoitorilor de dicţionare, alte popoare importau mirodenii, mătase, cafea. Noi importam cuvinte.

Să nu uităm de traistă[7]. Geanta tradiţională de lână ţesută la stative. Strămoaşele noastre o purtau pe umăr din străvechime. Dar numele ei, aţi ghicit, l-au împrumutat. De la cine? Tot de la albanezi. Când, cum, în ce împrejurări? Ce întrebări dacomanice? Răsfoitorii de dicţionare trebuie crezuţi pe cuvânt. Altfel se supără şi te fac dacoman, dacopat, promotor de teorii nocive.

Acum uitați-vă la țăranul român. N-are în costumul tradițional niciun cuvânt de la geto-daci.

NOTA MEA (Daniel Roxin): Este incredibil! Până și OPINCA ROMÂNEASCĂ, aia pe care o puteți vedea pe Columna lui Traian, purtată de strămoșii noștri încă de acum 2.000 de ani, cică e împrumut din BULGARĂ, de la migratorii care au venit după veacuri de la războaiele dintre Decebal și Traian. Ce mizerie! Ce mistificatori!!!

Sumanul[8], paltonul dacic din lână bătută la piuă, gluga[9], opincile, nojițeleau nume bulgărești.Cojocul[10] l-a luat de la slavi. Dar dacă ar putea vorbi, această haină dacică ar spune că originea numelui său vine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană -koug’, care însemna ,,coajă”, ,,înveliș”. O piele uscată, ca o coajă, ce învelea trupurile dacilor când bătea crivățul de nord. Dovada: acest radical există în mai multe limbi indo-europene. Știu că lingviștilor oficiali le tremură barba, când un Mihai Vinereanu sau alți cercetători de bună credință fac paralele între limba română și limbile indo-europene. Dar altfel nu se poate face etimologie științifică. N-au demonstrat chiar autorii DEX-ului că, răsfoind dicționarele vecinilor, obții acest tablou monstruos: costum național românesc cu numele pieselor exclusiv de împrumut?!

Pălăria, fiindcă nu au găsit-o nicăieri, au dat-o cu ,,et. nec.”

Dar culmea cinismului e că autorii DEX-ului nu se sinchisesc să spună despre cioareci, pantalonii dacici strânși pe picior, că au ,,etimologie necunoscută”. Am observat că susținătorii romanizării au frică de lucrurile clare. Metoda comparativa, principiile ferme, găsirea unor echivalente în limbile indoeuropene vechi nu sunt în favoarea romanizării. De aceea în DEX nu veți găsi nici principii ferme, nici metodă, nici criterii științifice. Totul este arbitrar. De aici și masa compactă de etimologii bizare. Asta se vede foarte bine când ne uităm la feluritele etimologii prin care a fost purtat cuvântul ,,cioareci”. Cihac îl considera împrumutat din maghiarul szövelèk ,,țesătură”. Șăineanu îl lua din turcă, čarek ,,cisme orientale”. Capidan din aromână,cioară ,,șireturi pentru picioare”. Observați intenționata încâlceală. Dacă ar fi mers, ca domnul Mihai Vinereanu, pe linia unui radical proto-indo-european, cum fac și alți etimologi serioși de pe alte meridiane, ar fi dat de (s)keu- ,,a acoperi”. Acestui radical i s-a adăugat, în limba veche traco-dacă, sufixul –iko-s, obținându-se keuriko-s. În traco-dacă se zicea k’uriko-s. În străromânăciorecu. Iar în română cioarec(i). Prin geto-daci, cuvântul a ajuns la noi. Metoda urmată de Vinereanu se cheamă comparativ istorică. Și ea chiar îl duce pe cercetător la originea cuvintelor. Spre deosebire de răsfoitorii de dicționare, care vor să ne convingă că cuvintele nu evoluează în decursul a mii de ani, ci sar pârleazul, ca niște găini, de la un vecin la altul. Dar mai ales că au sărit pârleazul de la toți vecinii în limba noastră. Asta te face să pui la îndoială corectitudinea celor de la DEX.

Până și unealta principală de muncă a țăranului român are denumiri numai de la migratori: de la legionari securea[11], de la slavi toporul[12], de la maghiari barda[13], de la turci baltagul[14].

Nici pleata[15] nici chica[16] nu-i a lui. Și pe acestea le-a împrumutat de la slavi.

Da poate nici trupul[17] nu-i al lui? parcă-l aud întrebând pe un cititor inimos.

Firește că nu. Conform DEX-ului, l-a luat din vechea slavă.

Dar măcar sufletul[18] îi al lui?

Ce întrebare dacomanică! Firește, că nu. Conform DEX-ului l-a luat din latină. De la un suflitus cu asterisc, adică el nu există în limba latină, dar răsfoitorii de dicționare presupun că ar fi existat. De ce? Ca să provină din el românescul suflet, pe care ei nu l-au găsit nicăieri.

Dar măcar capul, creierul, mintea, a munci, a gândi sunt ale lui?

Nu, nici vorbă. Capul, mintea și creierul i le-au dat legionarii. Iar a munci și a gândi l-au învățat maghiarii.

Citind etimologiile DEX-ului, ai senzația că te afli în lumea acelor ,,trolls” de pe internet care neagă totul. Cu un cinism și o lipsă de logică demnă de un balamuc, românului i se neagă adevărata identitate. Are în vocabular cuvinte de la toți vecinii și străinii. Numai de la strămoșii săi reali, geto-dacii, nici unul. Îți vine greu să crezi în profesionismul celor ce au alcătuit un asemenea ,,instrument științific”.

Întrebarea este: ,,Cui folosește el?”

Nota mea: Bulversant acest articol al Iuliei Brânză Mihăileanu! Simplul bun simț este suficient pentru a ne da seama că DEX-ul este o catastrofă științifică, un instrument de menținere a falsului istoric. Cum e posibil ca un popor cu vechimea noastră, cu rădăcini clare în spațiul geto-dac (costumul popular românesc seamănă bine cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian), cu tradiții care se pierd în negura timpului, să nu poată păstra nici măcar o denumire geto-dacă din costumul pe care îl poartă de peste 2.000 de ani? Cine ar putea crede așa ceva? În concluzie, putem spune că dicționarul Explicativ al Limbii Române este o mizerie iar faptul că Academia Română îl girează este foarte grav. Ar fi interesant să se facă o cercetare pentru a vedea câți dintre autorii DEX-ului, în ultimul secol și jumătate, au fost români. Din informațiile mele, majoritatea au fost de altă etnie…

Oameni buni, acest articol trebuie să circule, trebuie răspândit pentru ca toți românii să înțeleagă minciuna în care trăiesc. Dați-i Share, trimiteți-l pe e-mail, publicați-l pe blogurile voastre. Măcar atât!!!

În zilele următoare vă așteaptă două noi articole scrise de aceeași autoare, articole care dinamitează cu inteligență și umor așa-numitul Dicționar Explicativ al Limbii Române…

Daniel Roxin

Sursa:

[1] adevaruldespredaci.ro