A fost odată ca niciodată o fată.
Fata aceea nu s-a simțit niciodată suficient de iubită de părinți pentru că ei, părinții, îi repetau mereu cât de diferită este față de copilul pe care ei și l-au dorit. Pentru că nu se simțea iubită de părinți, fata a făcut multe compromisuri pentru ca anumiți oameni s-o iubească suficient cât avea și ea nevoie. Și, de cele mai multe ori, rezultatele au fost nemulțumitoare.
Părinții, școala, societatea în care trăia, i-au pus în față o lungă serie de principii false, care nu erau deloc în concordanță cu viața așa cum se manifestă ea în mod natural. Și fata a fost obligată să se conformeze mereu acestor principii, pentru a nu fi pedepsită prin diferite moduri. Atât de mult, încât a ajuns să creadă că acele principii reprezentau adevărul absolut, iar nu viața așa cum o vedea ea peste tot. Dar, totuși, în sufletul ei ardea scânteia primită de la Creator, care o făcea să intuiască faptul că e posibil să fi fost mereu amăgită, în scopul ca alții să se folosească de ea, de munca ei, de abilitățile dobândite de ea.
Iar într-o minunată zi fata întâlni un băiat și din prima clipă în care îl văzu, înțelese că între ei exista o legătură puternică, veșnică, și știu că orice avea să urmeze în viața lor, nimic nu va mai putea desface acea legătură.
Toată iubirea de care era capabilă fata, brusc, se îndreptă spre acel OM. Se simțea neputincioasă să schimbe ceva și renunță de la început să opună rezistență. Știa că n-ar fi folosit la nimic, era doar pierdere de timp și suferință. Așa că se lăsă în voia sentimentelor ei minunate și începu să trăiască un vis pe care nu îndrăznise să-l viseze.
Dar, în acest timp, părinții ei începură să-i arate cât de mult suferă pentru că ea le oferea mai puțin din iubirea ei decât până atunci. Ba, după câteva luni, tatăl ei se îmbolnăvi și muri. Atunci ea înțelese că el, tatăl, se hrănise mereu cu iubirea ei, cea pe care o cerea, o pretindea și de care nu era niciodată suficient de mulțumit.
Și din acel moment începu să-i mulțumească Cerului că nu fusese pusă ea însăși să aleagă, pentru că nu ar fi putut alege între tatăl ei, față de care fusese toată viața învățată că are tot felul de datorii, iubirea fiind una dintre cele mai importante, și adevărata iubire pe care tocmai o regăsise în viața ei și în fața căreia nu avea nici o putere să se opună.
Înțelese că dacă ar fi trebuit să treacă printr-o astfel de situație, nu ar fi putut supraviețui conflictului dintre principiile false inoculate de societate, prin cei mai de seamă reprezentanți ai săi, familia și școala, și iubirea normală, omenească, pe care o trăia în sfârșit.
…
Au mai trecut câțiva ani, durerea s-a mai atenuat, ca și sentimentul de vinovăție. A rămas să ardă din ce în ce mai puternică, IUBIREA.
Înțelegerea reciprocă, acceptarea, sprijinul, toate s-au dezvoltat și i-au făcut pe cei doi OAMENI ADEVĂRAȚI, puternici și frumoși, invidiați de cei din jur pentru fericirea ce o păstrau în suflet și-n priviri.
Fata își înțelegea tot mai bine rostul vieții, ajunsese să trăiască și ea, în sfârșit, așa cum ar fi trebuit să o facă dintotdeauna, fără frică și fără furie, bucurându-se de deplina libertate pe care o primise de la Dumnezeu la venirea pe Pământ.
Începuse să înțeleagă modul în care furia și frica determinau comportamente ce dădeau naștere unor puternice conflicte interioare ce aveau ca rezultat cele mai urâte boli. Înțelegea că avea posibilitatea să facă lucruri extraordinare pe care nu îndrăznise nici să le viseze și pe care acum voia să le realizeze și asta fără prea mult efort, chiar.
Principalul domeniu al vieții în care începu să facă schimbări era cel al relațiilor cu ceilalți oameni, membri ai societății. Nu mai considera că ea era diferită față de ei, că toți trăiau o viață fericită și doar ea suferise din lipsa înțelegerii acesteia. Nu, nicicum!. Marea majoritate a oamenilor erau bolnavi și sufereau tocmai datorită lipsei lor de cunoaștere și de înțelegere. Și datorită încăpățânării lor de a rămâne înțepeniți în tiparele moștenite și inoculate de către cei de dinaintea lor. Perpetuau același credințe false, același sistem de valori răsturnat, aveau același comportament potrivnic propriilor persoane. Și bineînțeles că sufereau de aceleași boli, devenite cronice, pe care le bănuiau că se moștenesc de la un individ la altul, de la o generație la alta. De fapt, ceea ce moștenesc oamenii sunt tiparele comportamentale ce duc la conflictele care generează bolile.
Acum BĂIATUL și FATA trăiesc o poveste de IUBIRE adevărată, mai presus de toate mărunțișurile traiului zilnic, din care reușesc să-ți umple sufletele de toată energia și resursele necesare pentru orice își doresc cu adevărat să facă.
A dispărut toată teama și neîncrederea în ei înșiși iar în locul acestora cresc tot mai mult încrederea în sine și în celălalt, dorința de a ajuta, de a aduce bucurie și satisfacție celuilalt, convingerea că nimic nu este întâmplător în Univers și relația lor nu era un simplu noroc ci le fusese predestinată dintotdeauna.