Departe

Blogul este in suspensie pentru termen nelimitat pe motiv de viata plina. Citesc, ma bucur de kindle, ma bucur ca in drum spre metrou pot in fiecare miercuri sa imi cumpar revista the newyorker, ma uit la cum ploua de la etajul 24 si multumesc in fiecare dimineata in drum spre birou ca am avut norocul sa gasesc in sfarsit un serviciu care sa ma faca sa muncesc cu placere, calatoresc prin emisfere cat mai sudice cu putinta si ma minunez de cat de mare si nemaipomenita e lumea, ma zburlesc cand oamenii din jur ma intreaba cand am de gand sa fac copii, cumpar bilete la guns n roses, lady gaga, nickelback si chambao. iau viata in brate si pup pe ambii obraji.

In continuare imi lipseste sa stau de vorba cu oameni cu idei, dar daca asta e singura problema, atunci trec cu vederea.

As dori sa pot mentine legatura cu cei cu care corespondam prin intermediul blogului asta. Dar blogul in sine nu mai mi se pare o modalitate, nu mai am timp de el. Nu stiu de ce nu il inchid, poate pur si simplu mi-e mila de magar.

Sper ca toata lumea e ok.

The wealthy northern suburbs of Athens […] were supposedly home to 324 swimming pools in 2010. Suspecting that some homeowners might be evading a special pool tax, the Finance Ministry decided to take a helicopter census. It counted 16,974 pools. The Time, 21 November 2011. Nu e prima oara ca izbucnesc in ras in gura mare in metrou in timp ce sunt singura si citesc.

Desi m-am dezabonat la The Nyer, pentru ca in unele saptamani nu vine si cand vine, vine prost, l-am primit in continuare in ultimele catea saptamani. In acelasi timp mi-am cumparat The Time, care mi se pare un fel de hibrid intre The Economist (acoperind cam acelasi tip de subiecte) si TNYer (ca fel de prezentare). Cum spunea si The Arrow mai demult, The Economist e depresiv, stilul e prea abrupt si imi da dureri de cap. Time pare mult mai accesibil si imi ofera o gama de subiecte diferita fata de TNY. Nu am statii destule la metrou ca sa ma culturalizez in liniste. In plus, ma simt vinovata sa ma limitez la a citi reviste si as vrea sa imi fac timp sa citesc si cate o carte – dar din lipsa de inspiratie si timp e greu.

Poate am inceput sa ma maturizez (mai bine mai tarziu decat niciodata) dar mi se pare vital sa fiu informata. A inceput sa imi faca placere sa citesc analize financi-eco-politice, ca un om mare, zice magarul, mai aud de una, alta, mai fac o conexiune, imi mai fac o parere si uite asa ajung la concluzia ca stirile la televizor sunt mai mult decat proaste. Incep sa cred ca e extrem de dificil sa fii jurnalist bun, sau invers, cred ca e foarte usor sa fii jurnalist prost.

In drumul spre munca trec printr-o statie dubla, si de metrou si de tren. De cele mai multe ori, la ora la care sunt eu pe acolo dimineata trece un tren care nu opreste in statie.  Trece ca vantul, e un tren serios, cu multe vagoane si cu geamuri inchise la culoare, plin de oameni care stau jos si citesc ziare, un tren adevarat in comparatie cu cele de “navetisti” care sunt mai mult niste metrouri de distante mari. Trece in viteza si fluiera, facandu-ma sa ma gandesc la expresia “trece ca rapidul prin gara”; nu stiu daca chiar e rapid, dar mie trenurile care trec in viteza fluierand imi inspira respect. Genul asta de trenuri sunt din alea in care te urci plin de anticipatie, care merg la mare si din geamul carora se vad berze si floarea soarelui pe camp sau care merg la munte si trec foarte aproape de brazi plini de zapada, si desi esti singur nu te poti abtine sa nu il atingi pe cot pe vecinul de compartiment care e adancit in carte sa ii arati. Trenuri pline de promisiuni si de chestii interesante si de lucruri care te fac sa te lingi pe buze de placere.

Ei bine, trenul asta e cumva nesatisfacator. In general trenurile aici mi se par lipsite de imaginatie. Sunt finite, stii clar ca nu pot sa mearga, cel mai bun caz, pana undeva la mare, in cel mai rau caz, se opresc undeva in drum. Dar sa presupunem ca trenul meu de dimineata, ala care fluiera, e un tren serios care nu se multumeste cu jumatati de masura si merge pana la capat. Ei bine, capatul ala e la o mare, pe oricare parte ai da-o tot intr-un mal se va opri. Cred ca e frustrant sa fii tren pe o insula, sa stii ca nu poti sa visezi la sine nesfarsite si la drumuri de cat vezi cu ochii. Sunt convinsa ca eurostarul, cand intra sub canal e in al noualea cer, stie ca daca vrea poate sa evadeze, sa o ia pe o sina si apoi pe alta si sa se duca unde il poarta rotile. Nu ca ar face-o, dar e vorba de promisiunea unei evadari continuta in drumul respectiv. Posibilitatea exista, si uneori simpla existenta a unei posibilitati poate sa iti tina de cald.

In alta ordine de idei, mi se pare nemaipomenit ca pietrele dintre sinele de tren au aceeasi forma oriunde pe lumea asta. Pe cautatelea.

Au aparut canile rosii la Starbax.  De cand am descoperit canile rosii mi s-a parut o idee geniala. Can apar, inseamna ca mai e o luna pana la ziua mea, cadouri, sarbatori, visuri de domestic goddess, panetone si alte chestii de genul asta. Magic.

Regimul merge perfect, 10 kile in minus in 4 luni. Sunt la greutatea ideala, tintesc spre inca 6 pentru a ma califica drept slaba si a-mi crea un fel de siguranta, nu de alta dar mi-am stramtat absolut toate hainele. No going back.

Mi-am luat Kindle, varianta noua fara butoane dar si fara touchscreen, pt ca pana una alta numai americanii pot sa dea paginile cu degetul – de ce nu se vinde si in afara americii varianta noua ma depaseste. Recomand cu caldura jucaria, e geniala. Am pus in balanta aspectul negativ al pirateriei si aspectul pozitiv al dezvoltarii mele intelectuale si neuronii mei au castigat detasat, iti sta mintea in loc cate carti sunt la liber. Si pentru ca aveam orice alta varianta, am inceput (si terminat) Help, interesanta pt ca mi s-a parut deosebit cum e descris felul de a vorbi al servitoarelor, dar povestea in sine e mai mult decat subtirica. Poate sunt in minoritate, dar detest povestile previzibile iar asta nu e prima oara in care imi promit sa nu mai citesc o carte careia i s-a facut reclama pe panouri publicitare in metrou. Rusine mie ca ma las prinsa in plasa de publicitate, dar adevarul e ca mereu sunt intr-o cautare de carti bune. Marketing mult inseamna in general asa numitul best-seller despre care toata lumea vorbeste si care daca il iei la bani marunti e de o calitate indoielnica. Vezi Codul lui Da Vinci, fata cu dragonul tatuat si cu calculatoarele la degetul mic, harry potter. Teoria asta nu o aplic decat la carti pentru ca un film care are reclama intinsa pe toate gardurile inseamna ca e un film prost cu buget mare si se stie, asta e reteta succesului cand vine vorba de filme. Popcorn mult, distractie la maxim, subiect usurel si fara filme de arta ca nu tine gluma. Am incercat din rasputeri sa ma concentrez pe primele 10 minute din Norwegian Wood pentru ca tin minte ca mi-a placut cartea, dar pentru dumnezeu…..! Pe cand Cei 3 muschetari, (film vazut in weekend) a fost usurel, cu impuscaturi, scurt si la obiect si pentru ca tot e in 3D, cu multe chestii care cad, zboara si in general vin inspre ecran, ca sa stii de ce ai dat 4 lire pe ochelarii de 3D.

Revin cu amanunte si concluzionez cu inca o poza:

Mi-am luat kindle si stau si ma gandesc ce sa citesc mai intai si mai intai, stresul optional ma da gata. Sunt abonata la the new yorker care nu vine prin posta mai deloc si ma irita, arunc banii de pomana cumparandu-l de la magazin cand am platit o data pentru el. Mama lor de postasi capitalisti!

Deabia apuc sa respir, iar accesul la net e restrictionat, ceea ce inseamna ca e complicat cu blogul. As avea ce sa scriu dar nu cred ca intereseaza pe nimeni de fapt si de drept, in plus sunt superstitioasa si mi-e frica sa nu cobesc ceva . Sunt bine si ma simt recunoscatoare pentru oportunitatea asta. Si cam atat.

De la birou se vede cerul.

Stimati tovarasi

Simtit fenomenal acasa. Punct. Rochia magica a functionat din plin. Punct.
Schimbat serviciul. Punct. Ura. Punct. Neinceput inca, mai am o saptamana de concediu. Punct. Ma duc sa vad daca intr-o anume insula chiar sunt sardine.

Magarul e sanatos, ceea ce va doresc si domniilor voastre.

Raportez 6.5 kile in minus, se vede pe pantaloni, pana pe 20 mai am inca 2 de dat jos ca sa fiu exact in cele 8 kile pe care dieta sustine sa le slabesti in 2 luni. Inca 5 si ajung la greutatea pe care o consider ideala, ca nu imi fac iluzii ca as vrea sa ajung la greutatea pe care o aveam in liceu. Planul original fusese ca sa slabesc in asa fel incat cand stau in picioare sa nu mi se atinga pulpele intre ele, dar intre timp studiind un pic anatomia de clasa a 10a, mi-am dat seama ca poate numai unei supermodele nu i se lipesc pulpele. Magarul zice ca m-am tzacanit de tot si ca mi se trage de la lipsa de nutrienti……

In alta ordine de idei, frumoasa noastra urbe arde voios, tineretul de azi, viitorul de maine, generatia de aur e ocupata cu spartul geamurilor la magazine, furatul a tot ce se poate fura si apoi pusul de videos pe net, ca sa isi dea si altii seama ce valoare au ei. Parerea mea proprie si personala e ca as trebui sa ii dea cap in cap, doi cate doi si sa scoata armata pe strada, pt ca pana una alta politia e neputincioasa in fata generatiei de aur. Parerea sefului politiei e ca parintii ar trebui sa isi cheme copiii acasa – doh!, cum nu ne-am dat seama, asa se rezolva cele 3 zile and counting de haos, cu parintii luandu-si de ureche odraslele.

Mai am doua saptamani in acest loc de munca si deci numar zilele.

Doua chestii, extrem de importante, fiecare in felul ei:

1.     De vreo 2 ani de cand ne-am mutat in casa asta, in dormitor, deasupra patului conjugal sunt agatate doua rame albe, si inauntru si pe dinafara. Singura chestie cu care si eu si AS am  fost de acord e ca ar fi frumos sa avem doua tablouri deasupra patului (where the magic happens, asa cum am invatat din emisiunile The Crib, la care ma uitam non stop pe vremea cand MTV facea partea activ din viata mea de adolescenta teribila). De doi ani de zile deci, trecem periodic prin discutii de genul bai, ne trebuie niste tablouri, da, ne trebuie, sarim amandoi pe situri de genul art.co.uk sau overstock, ne aratam unul altuia idei, ce parere ai de asta, nu, e naspa, ok, atunci asta…. si uite asa mai trece inca un anotimp, sau vorba cantecului, un  an, un timp.

Deci intrebarea e in felul urmator: cine ce are in dormitor? astept idei, linkuri, sfaturi utile, inspiratie. mentionez ca peretii sunt albi, patul si noptierele sunt clasice, de lemn caramel, ca nu avem oglinda deasupra patului, ca mocheta e crem si pe una dintre comode e un bonsai. Deci ceva calm, clasic, care sa mearga intr-un set dublu. Vorbesc serios, am nevoie de ajutor.

2.   Doi la mana, povestea e mai lunga, cert este insa ca in asteptarea unui raspuns vital de important, m-a lovit realizarea ca “so long, suckers” nu e chiar cel mai inspirat mod de a incheia o scrisoare de demisie. Magarul rumega la niste paie de stres si emotii, dar si pt ca sunt permise de dieta.

4 kile! si 200 de grame, adauga magarul. Intr-o luna, asta cu doua zile de nastere care au implicat cate o masa la resturant. Intre noi fie vorba, sentimentul ca poti sa respiri chiar si dupa ce inchizi nasturele de la blugi e unic.

Inca 6 kile si am rezolvat-o, cum s-ar zice. Mai vorbim de Craciun, face pe cinicul magarul, pt ca intre noi fie vorba, nu pot chiar sa cred ca scaderea asta va continua in acelasi ritm. Pana una alta insa, continui, ca magarul lui Buridan.

Inainte sa  aflu de cat de la moda este dieta asta, eu m-am apucat de ea auzind de idee de la mama, care a auzit la randul ei de la X, care a auzit de la Y ca Z a slabit 25 de kile in 6 luni. Hop, pai suna bine, ia sa cercetam, si tot cercetand am ajuns la concluzia cu AS ca nu suna asa de greu, oricum in casa in general nu avem mancare ca nimeni nu se poate obosi sa cumpere/gateasca, si deci de 3 sapt o urmam impreuna. Eu am slabit 2 kile, el 2 kile jumate, ceea ce ma face sa urc pe pereti de ciuda si sa dau vina pe retentia de apa. Apa e de vina, ca doar nu mananc dar mor de sete, deci termin o sticla de 2 litri intr-o dupamasa. Partea buna cu regimul e ca nu mi-e foame, ca nu am in cap ganduri legate de mancare, iar asta inseamna ca pot sa stau fara sa poftesc la diverse chestii.

Deci de 3 sapt am eliminat complet paine, cartofi, orez, in general orice fel de carbohidrati si am inlocuit totul cu carne, iaurt cu grasime 0% (suprinzator de gustos) si oat bran, care nu stiu ce e, arata ca praful care se lasa pe fundul cutiilor de muesli dar e in regula – daca esti cal e o delicatesa, pun pariu. Legumele le-am introdus teptat, dar am observat ca daca mananc doar o salata la pranz, pana seara mi-e foame, pe cand daca mancanc peste cu iaurt la pranz, seara o pot incheia perfect cu un iaurt cu fructe (0%, evident).

Rezultatele ar terbui sa fie mai spectaculoase, dar 2 kile in minus sunt un foarte bun incentive (vorba fotbalistului , cum ii spune lui incentive in rom., stimulant?), si desi scopul final sunt 10 kile in minus si sub nici o forma nu imi pot imagina ca asta se va intampla in ritmul asta (see you at Christmas?!), tot e mai bine decat nimic.

In alta ordine de idei si complet fara legatura, printesa lor e mai frumoasa decat a noastra, sau cum s-ar spune, Kate M. nici nu se compara cu Charlene W. . Absolut fenomenala, mor de invidie de cat de bine ii arata parul in coc de fiecare data, e frumoasa si eleganta si distinsa si cu un cap mai inalta decat el si ce mai, e blonda!

Dau calul meu pentru un coc ca ala, mai ales ca am super-truper nunta la final de august (da, de asta am inceput regimul, mister elucidat) si acum ca mi-am luat rochie magica (omg, omg, it’s so lovely I could die!) incerc sa ii explic lui mama ca coafoza ei, mai precis Tanti Nuti de la coaforul din coltul blocului, nu sunt convinsa ca stie sa faca si cocuri care nu intra in categoria “de nasa”.