deverra Din prea mult sau prea putin

Revelație tricoloră

Mă uitam liniștită pe 1 decembrie la parada militară transmisă la tv, când am avut o revelație despre atracția mea pentru oamenii în uniformă.

De când mă știu, mă atrag concepte precum ordinea, disciplina, constanța, deși felul meu de a fi e idealist, visător, condus de emoții și sentimente, de libertatea spiritului, așa că toate cele enumerate anterior sunt simple miraje pentru mine pe care, într-adevăr, le pot obține doar dacă trag de mine.

Oamenii care m-au cunoscut îndeaproape, m-au descris prin cuvinte precum ”autenticitate” și ”intensitate”, deși în interior mă simt adesea ca un vulcan ce stă erupă. Îmi urmez mereu principiile și valorile, fac ce cred eu că e bine, moral, drept, nu neapărat ceea ce trebuie, dăruiesc tot ce am eu mai bun. Culmea e că mereu am căutat compania celor asemănători mie, artiști, muzicieni, scriitori, oameni în căutare de muze și idei, cu care chiar reușesc să rezonez până la un punct, unde introversiunea își spune cuvântul și fiecare se retrage în cochilia proprie.

Magia s-a petrecut când am interacționat cu cel mai luminos om cu care am vorbit vreodată și care a reușit, într-un timp foarte scurt, să pătrundă în fiecare gând al meu și în fiecare celulă din ființa mea, devenind oglinda mea, forțându-mă astfel să mă observ mai bine și să mă redescopăr în lumina lui. A fost o experiență vecină cu fantasticul, în care am simțit că m-am întors acasă, că locul meu în lumea aceasta e lângă sufletul lui și scopul meu în viață e să interacționez cu sufletul lui, că acolo este izvorul vieții la care tânjesc de când exist.

Citește în continuare „Revelație tricoloră” →
deverra Carte-Film-Film-Carte, Din prea mult sau prea putin

Au fost odată ca niciodată o carte nescrisă și o iubire netrăită

În această zi de marți, pe planeta noastră fabuloasă, sunt câteva sute de milioane de cărți. Nimeni nu știe numărul exact și, probabil, ar fi imposibil de contorizat. În fond, cine să aibă resursele necesare pentru un referendum mondial al cărților din toate colțurile lumii doar pentru a satisface curiozitatea unora legată de cifre?

Aproximăm și gata, ne rămâne mai mult timp să ne bucurăm de cărțile citite.

Tot în această zi de marți, în fiecare secundă a ei, îmi place să cred că cel puțin un om din lumea aceasta a început o carte nouă. În momentul în care tu citești aceste rânduri, poate că el a și terminat-o, s-a lăsat inspirat de ea și acum o discută cu prietenii la un ceai sau cu persoana iubită, în timp ce se plimbă de mână printr-un parc sau spală vasele împreună, în bucătăria lor minusculă și, după ce sting luminile și se bagă la somn, chiuveta lor rescrie Poema chiuvetei și-o adaptează anului 2025, mulțumindu-i domnului Cărtărescu pentru originalitate.

În această seară, undeva în lumea aceasta, cineva sigur stă la un birou luminat obscur și scrie pe nerăsuflate ceea ce reprezintă realizarea vieții sale: prima carte din viața ta, cea mai gândită și dorită, la care a visat cu ochii deschiși (și nu numai) toată viața. La un alt birou, un elev își face tema la matematică dintr-o culegere de la Editura NICULESCU și se gândește că, dacă nu termină la timp, îi va lua o veșnicie să învețe noțiunile de gramatică din memoratorul pentru limba română înainte să înceapă meciul Naționalei României.

În clipa în care eu scriu aceste cuvinte, un copil intră în lumea viselor în timp ce glasul mamei îi citește povestea preferată, cea care îl face să se simtă în siguranță, protejat și iubit, iar un student sigur face o horă a disperării cu cărți așezate în cerc în jurul lui, întrebându-se cum le va citi până mâine și când va redacta referatul ce trebuie predat în cele trei ”zile” pe care le are la dispoziție până dimineață: astă-seară, după miezul nopții, mâine devreme în zori.

Pentru fiecare dintre noi, cărțile reprezintă ceva diferit, în funcție de ceea ce suntem, unde, cum, ce trăim. Cărțile pot reprezenta cunoștere, informație, cultură generală, înțelegerea lumii în care trăim, visare, călătorie, ficțiune, poveste, lumi fantastice, bucurie, relaxare, iubire, dar, mai ales, o contribuție la propria persoană și devenirea ei ulterioară.

Și așa ajungem să ne întrebăm: mai lipsește ceva din lumea cărților? A mai rămas ceva nescris, nespus, nepovestit?

Citește în continuare „Au fost odată ca niciodată o carte nescrisă și o iubire netrăită” →
deverra Din prea mult sau prea putin

Curajul purtat în inimă mereu – bijuterii ca un manifest pentru o viață frumoasă

Era aproape de miezul nopții într-un început de noiembrie mohorât și ploios. În camera ei de lucru, luminată doar de un lampadar cu picior, era liniște și cald atât cât să poată purta un pulover pufos și să se simtă ca într-o primăvară blândă, cu soare voios și încă timid, nu în începutul de iarnă de afară, care i-ar fi dat fiori înghețați pe spate și i-ar fi tachinat fața cu pale de vânt rece.

Cu pași leneși, se ridică de pe canapea, ocolește pisicile (adevăratele stăpâne ale casei), una adormită în culcușul de pe podea și alta într-o punguță de hârtie inscripționată Anyoli – Love to give, și face slalom printre grămăjoare de cărți, șoricei cu cheiță, mingi și jucării de toate culorile. Se îndreaptă spre biroul ei, care nu putea să fie decât alb, ca să-i amintească mereu de paginile nescrise ale vieții, de noile începuturi la care tânjea cândva și pe care nu avea curaj nici să și le imagineze.

Albă este și inima pe care o poartă la vedere pe un șirag de perle.

Citește în continuare „Curajul purtat în inimă mereu – bijuterii ca un manifest pentru o viață frumoasă” →