albastru electric spre turcoaz

Blogul acesta (cândva pretenţia de blog)  nu mai exista de ceva timp… un eveniment recent m-a făcut, totuşi, să-mi doresc să scriu câteva cuvinte pe o pagină prăfuită de wordpress. Este vorba despre o expoziţie foto ce poate fi văzută încă vreo 5 zile la Teatrul de vară, expoziţie de fotografie sportivă 😀 sub semnătura lui Radu Restivan.

Am avut onoarea să mă număr printre prietenii lui Radu prezenţi la lansare, plăcerea de a-i surprinde zâmbetul larg de pe faţă în momentul dezvăluirii surprizei cu ocazia zilei sale de naştere (da, expoziţia a fost o surpriză pe care Radu a primit-o din partea prietenilor săi, unii mai inventivi şi mai întreprinzători ca alţii) şi de a-i vedea emoţia din ochi atunci când îşi admira propriile fotografii.

E minunat să vezi oameni pasionaţi, oameni care cred cu tărie în ceea ce fac, dar mai ales prieteni şi sport, toate la un loc.

De când mă uit la fotbal, şi la sport în general, mereu a trebuit să înghit în sec remarca comnetatorului: „ne-a lipsit puţină şansă”, sau „n-am avut noroc”. Ei bine, ce vrei mai mult de atăt: două goluri picate parcă din cer, şi tot degeaba. Dacă nici măcar atunci când pare-se avem noroc la marcatul golurilor (am înscris într-un meci cât n-am înscris la tot campionatul european…) nu suntem în stare să ţinem de rezultat şi să câştigăm, atunci nu mai e nimic de spus. „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în straiţă” aşa sună o zicală populară, mai adevărată ca niciodată…

M-am săturat să tot aud cât de bine a jucat echipa în primele „n” minute, 2-0 e scor periculos and so on…  Mă uitam la televizor în prima repriză şi aveam în faţă o naţională a Franţei destul de confuză, încât credeam în victoria noastră (de remarcat că m-a dus cu gândul la victorie prestaţia Franţei mai mult decât jocul românilor). Cred că ceea ce ne lipseşte cel mai mult nu sunt jucătorii de valoare, că la urma urmei avem un Goian (preferatul meu), Mutu, Chivu, Rădoi, Mureşan (surpriza plăcută a meciului), ci un psiholog! Băieţii nu sunt în stare să câştige pentru că îşi acceptă resemnat condiţia de umbră a generaţiei de aur, şi de pitici care doar visează la a juca alături de marile nume din fotbal… Nu vreau să mă apuc să analizez jocul echipei, strategiile lui Piţurcă, (asta în cazul în care are mai mult de una), neîmplinirile lui Mutu sau moralitatea celor din conducerea FRF, că nu aş avea ce…

Asta e, suporterii îndură fără prea mari proteste – o înjurătură păcătoasă, grav articulată, – că aşa e în sport, şi alţii îşi iau banii pe toleranţa noastră, că ce să facem şi noi, „mai mult de atât nu se putea”…

Da! S-a încheiat turneul de tenis masculin din China, iar cel care a ridicat cupa deasupra capului este nimeni altul decât Andy Roddick. După un turneu interesant, în care Roddick a avut şi momente bune dar şi mai puţin fericite, americanul a reuşit în cele din urmă să se impună şi să câştige cel de-al treilea turneu al său pe anul acesta… da, cam subţirel pentru un an întreg, dar asta e, anul încă nu s-a încheiat şi poate reuşeşte să producă o surpriza la Mastersul Final:D

Prea mult chef de scris nu am eu, dar mi-ar fi părut rău dacă nu scriam 2 cuvinte despre marea victorie din turneul nu prea mare :)) asta e… şi, la mai multe!

Nu prea pot să-mi explic de ce, dar, de ceva zile mă tot uit la ştirile celor de la telesport… Dacă îmi place sau nu, încă nu m-am hotărât… mi-e greu să mă decid. Cert este că fata care prezintă – Alexandra Tudor – are un stil interesant: pare că se ceartă cu prompterul (seara trecută la un moment dat mi s-a părut că a lăsat-o la greu, terbuind să citească de pe foaie), e îndeajuns de agitată şi se încruntă foarte des. În plus, încă nu am văzut să-şi pună pe ea vreo bluză decoltată, aşa cum se poartă mai nou 🙂 ; nu că aş avea ceva împotriva lor, doar că în cazul acesta e destul de greu ca bărbaţii să creadă că o tipă chiar poate să fie pasionată de sport, mai are şi ceva cunoştinţe în domeniu, şi nu trebuie să le facă unora diverse servicii pentru a obţine vreun job în sport…

Totuşi, nu pot să mă declar fana celor de la telesport. Îmi plăceau pe vremea când transmiteau turneele de tenis Masters Series, că aveam cu ce să-mi omor timpul fără să mi se pară crimă 🙂 De ce nu mă mai încântă prea mult acum? (asta pe lâbgă faptul că nu mai transmit meciurile…) Mi se pare destul de aiurea spre penibil faptul că se chinuie atât de tare să imite modelul sport.ro  … stau foarte prost la capitolul originalitate! Tot ieri vazusem o reclamă la ei pe post, pentru o emisiune, nu mai stiu cum îi spunea, da parcă era ceva cu şoc… Pe lîngă numele pe care îl are emisiunea, am rămas fixată când am vazut că unul dintre prezentatori semana cu Manu Terzian (cel care prezintă „Informaţia” pe acelaşi vestit post al trustului PRO).  OK,  preiei grafica, stilul de redactare al ştirilor şi nu numai, dar să cauţi moderatori de emisiuni care să semene până şi fizic cu cei ai concurenţei, da de îi confundă telespectatorul şi mai fac şi ei ceva puncte de audienţă (puncte e mult spus, oricum ceva cu vigulă şi 0 în faţă) Se poate mai mult de atât…!?! probabil că da: o poză cu vali moraru pe fundal 🙂 … trebuie doar să mă mai uit puţin la TV cine ştie cu ce mai am onoarea să-mi clătesc ochii :))

Şi cu toate aceste, se pare că le foloseşte la ceva imitaţia asta, că acum am început să-i bag şi eu în seamă şi mă mai uit la una-alta, că doar mi-au atras atenţia 🙂 În acest fel testează cei de la telesport teoria lui Tarde, legată de evoluţia/creşterea (calitativeă şi în audienţă) prin imitaţie socială (inspiraţie din vecini). Aştept totuşi ceva mai mult de la Horia Ivanovici şi al lui Fanatik Show pe care l-a cam purtat pe la toate posturile de televiziune… Face ce face Domnu´ şi se încăpăţâneză să se vadă la TV 😛

DA!!! Zgura, fileul, tribunele cu scaune incomode, tabela de scor, vocea înfundată a arbitrului, Ţiriac :P, … TENIS!

Au început meciurile de pe tabloul principal de la BCR Open România şi aşa am putut să-mi pierd şi eu ziua în cel mai frumos mod 🙂 Pentru început mi-am delectat ochii cu Richard Gasquet, favoritul #1, care a fost foarte aproape să mă dezamăgească, pierzând primul set, dar câştigându-le din fericire pe următoarele două. Jocul lui a fost cu adevărat dezastruos, noroc că adversarul său s-a lăsat impresionat de numele francezului. Mă uitam pe teren şi nu înţelegeam ce se întâmplă: mingi foarte înalte, destul de scurte… se pare că Federer mi-a cam spălat creierul cu jocul lui razant peste fileu (să vedem totuşi poate în curând vom fi vrajiţi de liftul lui Nadal)

Meciul 2: Acasuso, fost campion la BCR Open, contra lui… Junqueira. Am stat atât de aproape de teren încât simţeam mirosul de zgură proaspăt umezită… Doamne, eram aşa de high că nu-mi dădeam seama cât de şubred era scaunul pe care stăteam şi cu siguranţă dacă era să se întâmple vreun accident nedorit nu aş fi fost capabilă de vreo anticipare 🙂 ! Şi de această dată românii (adică eu) au avut norocul ca favoriţii să nu iasă din competiţie! În timp ce ACASUSO era calm, aruncând din când în când câte o privire prin public , celălalt se zbătea ca un peşte pe zgură, purând conversaţii cu sinele, „în gând cu glas tare”.

Meciul 3: Carlos Moya! Adversarul nu mai contează, nici măcar rezultatul (bine că a mers mai departe!). Oricum, un personaj sictirit şi o detaşare completă din partea spaniolului. Auzisem prin tribune ceva despre gândurile lui, care zice-se, nu se îndreaptă spre câştigarea turneului, ci mai degrabă spre altceva… 🙂 se pare că îi cam place lui în România, lume drăguţă, fete sociabile… aşa preocupare şi ţară mai zic şi eu…Bine, comentariile sunt valabile doar pentru primul set, că am fugit repede pe terenul central că se anunţa acolo mare meci mare.

Meciul 4: Cireaşa de pe tort! Arena centrală, cu Hane în centrul atenţiei. Începutul a fost foarte promiţător, dar sfârşitul dintre cele mai triste. Cu toate acestea, atmosfera a fost incredibilă. Publicul era acolo, l-am încurajat pe Victor, dar nu a fost să fie… Chiar şi aşa, fotografii nu mai conteneau în a-i face poze iar jocul lui, chiar şi obosit cum era, m-a impresionat. Păcat că măscăriciul de partea cealaltă a fileului nu se mai sătura de atâta alergat 😦

Ca şi concluzie… DA! L-am văzut pe Ţiriac 🙂 şi mai vreau!

Am văzut (pe reluare, ce-i drept 😦 ) ce înseamnă un sportiv adevărat şi până unde poate duce dorinţa de a câştiga. Se vede că Serena Williams a cam dus dorul gustului dulce al victoriei şi al numărului 1 în lume!!!

Serena şi-a dovedit (asta dacă mai era nevoie) clasa, meritând încă o dată statutul de mare campioană. A fost seara ei, chiar dacă la un moment dat ar fi putut să se transforme în cel mai negru coşmar – o accidentare care o aducea în imposibilitatea de a-şi apăra şansele. Am văzut o americancă ce a uzat nu doar de forţa fizică ci şi de execuţii precise şi un joc strategic excelent, în timp ce de partea celaltă, Jelena Jankovic a fost depăşită de miza jocului, comiţând duble greşeli în momentele cele mai nepotrivite (parcă îmi aduce aminte de un personaj kre tot în felul acesta şi-a bătut joc de şansa sa de a juca o semifinală pe tabloul masculin).

Nu pot decât să-mi exprim admiraţia pentru Serena şi bucuria pentru victoria ei:D. Acum să vedem de ce va fi în stare Murray :P. Aştept…. 🙂

Campania de calificare pentru mondialul din 2010 a început dezastruos pentru români, cu o înfrângere ruşinoasă în faţa unei naţionale despre care mulţi nu au auzit până acum, dar pe care nu o vor uita prea curând. Se pare că rezultatele de la Euro li s-au urcat la cap „naţionalilor” (chiar dacă nu au fost în realitate în stare să obţină până la urmă decât 2 puncte…). Cu un joc mai mult decât dezamăgitor, echipa se ascunde în spatele absenţelor lui Mutu, Chivu sau Raţ, iar antrenorul este prea laş pentru a-şi asuma cu adevărat înfrângerea.

Avem 7 echipe de club în Europa, iar naţionala se face de râs în faţa …. în faţa cui?!! S-a întors roata şi România începe să conteze la nivel de cluburi, dar dezamăgeşte masiv ca naţională (tocmai când credeam că avem şanse de reabilitare, după o perioadă îndelungată de absenţe de la competiţiile internaţionale).

Nici nu sunt prea multe de comentat în cazul de faţă, lituanienii m-au amuţit… Cert este că schimbarea la nivel organizatoric ar tebui să prindă contur, iar oamenii de la cârma fotbalului românesc ar tebui să aibă demnitate… haha! Dar nu mă aud ce spun?!! Noroc cu rezultatul Franţei cu Austria (1-3), că acum pot ieşi la rampă reprezentanţii romăni (de la conducere şi până la jucători) şi să se dea egali cu francezii:)) (acum mai au şi cu ce:))

Americanii se bucură de un tenis la cel mai înalt nivel, chiar dacă pe tabloul principal masculin nu le-a mai rămas decât un compatriot-Andy Roddick. Se anunţă sferturi incendiare!… (cum ar spune cei de la sport.ro :P)

Îmi va face o mare plăcere să urmăresc confruntarea noului val: puternicul Rafa şi arogantul Murray. Încă nu m-am decis cu cine să ţin, dar după declaraţiile pe care le face scoţianul în ultima vreme, pare hotărât să mearga până la capăt 😛 Nu acelaşi lucru se întâmplă cu sfertul dintre Roddick şi Djokovic -la capitolul favoriţi- unde sper că americanul va dicta jocul, ritmul şi va câştiga meciul! Chiar dacă nu a pierdut decât un set până în această fază a competiţiei, tebuie să recunosc că a avut parte de un tablou facil şi jucători cu o formă de joc mai puţin fericită (pentru ei).

Mai puţin ofertantă mi se pare confruntarea lui Federer cu Muller, un luxemburghez nu prea cunoscut (eu îmi aduc aminte de el tot de la US Open când reuşise, anul trecut sau acum 2 ani, să-l elimine pe A Rod chiar din primul tur). Dar, cine ştie, poate îi face o surpriză şi fostului lider mondial, care pe durata turneului s-a arătat tot mai irascibil şi deschis la dispute şi controverse cu arbitrii. Se pare că elveţianul a aterizat (după un prea lung zbor) pe pământ…

În turneul fetelor spectacolul a fost oferit de surorile Williams, care parcă s-au întâlnit cam devreme; dar nu pot avea întotdeauna noroc la tragerile la sorţi… De remarcat că anul acesta nu au mai abuzat la capitolul „împopoţonare”, şi e mai bine aşa ;)) De urmărit este parcursul Safinei, care dă dovadă de un joc excelent, dar care, odată ajunsă în finale uită că trebuie să le mai şi câştige pentru a se apropia de performanţele lui Marat.

Dacă Mutu avea sau nu nevoie de bani pentru „marfă” se pare că Becali ştie mai bine… Oricum se anunţă un meci foarte disputat înte Steaua şi Fiorentina, atât pe teren cât şi în afara lui. Cert este că Gigi nu se poate abţine de la a face comentarii pe seama lui Mutu, cu care se află mai nou în conflict fiindcă jucatorul îi datorează ceva „mărunţiş” patronului din Ghencea :))

Mutu ar trebui să ştie că Noua Generaţie trece foarte uşor de la o stare de spirit la alta, de la prietenie la duşmănie, de la sport la politică… Poate ar fi mai bine să încerce să nu aibă prea mult de-a face cu acesta… De celaltă parte, poate să îngită, şi peste vreo câteva luni aflăm că este invitat special de căte Becali în loja oficială să asiste la cine ştie ce meci important pentru Steaua – poate vreo finală de cupă europeană :)) – sau de vreun transfer la echipă, după ce se satură de aerul italian.

Recent începutul turneu, Masters-ul de la Toronto, numit şi Rogers Cup, a beneficiat de o mare surpriză pe tabloul de joc: eliminarea favoritului principal, elveţianul Roger Federer, învins de campionul de la Openul Romaniei. Consider că este mai importantă semnificaţia înfrângerii decât numele celui care l-a învins (nu este intenţia mea să-l pun în umbră pe francezul Gilles Simon, dar asta este ceea ce cred…).

Era deja timpul ca cineva să-i poată face faţă lui FED (Nadal), dar cu toate astea mi se pare că este vorba de o lipsă de formă a elveţianului, la care se adaugă şi lipsa norocului de care a avut parte din plin de-a lungul anilor… Chiar dacă spaniolul s-a dovedit în repetate rânduri deasupra lui Roger, acest lucru nu a fost suficient pentru ca el să-l depăşească în clasamentul celor mai buni tenismeni. Mai mult, de fiecare dată tânărul jucător de mână stăngă (deloc stângaci pe teren:P, în afara lui nu cunoaştem:P…)  a fost catalogat drept un tenismen rudimentar, care beneficiază de atuu-ul „muşchilor” îndelung lucraţi alături de antenorul şi unchiul său, Tony Nadal. Iată totuşi că lucrurile se mai schimbă, iar perseverenţa aduce recunoaştere acelora care o uzitează din plin.

Tot mai vizibil este faptul că dinastia Federer se apropie de sfârşit, iar cel care este pregătit să-i ia locul este jucătorul spaniol, care cred că s-a plictisit deja să fie veşnicul #2…

Eliminarea lui Roddick din turneu (un alt cap de serie-6), sincer, nu mă miră prea mult, dată fiind şi forma slabă în care el se află. Se pare că Andy, după absenţa sa din circuit datorată unor dureri la spate, nu este capabil să confirme jocul solid afişat în seria de victorii avute la începutul anului în faţa primilor trei clasaţi sau în cadrul turneului de la Dubai, turneu pe care la şi cîştigat… Să sperâm, de dragul lui, că jocul său se va îmbunătăţii până la Masters-ul următor şi astfel vom avea parte de un spectacol pe cinste:P