Mie dor de tine, dor de noi, de prima întâlnire, de primul sărut, și-mi mai este dor de acea primul pahar de vin savurat împreună. Mie dor de multe lucruri legate de tine și de noi. Plimbările erau o plăcere la brațul tău, când eram alături de tine simțeam că trăiesc și timpul care ne era martor la toate stătea în loc și privea nedumerit cum trec toate mult prea repede.

Mie dor de tine de mângâierile tale și de al tău sărut suav și gingaș de care acum îmi este foarte dor. Acei ochișori care m-au fermecat încă de când te-am zărit pentru prima dată, ei m-au făcut sa îmi doresc atât de mult sa te cunosc și mai ales sa te iubesc.

Încă stau și-mi aduc aminte de acele clipe frumoase și regret amarnic că au trecut și că au rămas doar niște simple amintiri frumoase pe care aș vrea să le retrăiesc dar tot alături de tine. Gândurile îmi sunt zăpăcite iar sufletul meu încă tânjește după tine și tot ce-a fost.

Tot ce a fost a fost frumos și nu regret că sa întâmplat ci regret că sa terminat mult prea repede. Aș vrea să putem să o luam de la capăt și să fie totul cum a fost. Chiar de aș vrea să uit ce a fost nu voi putea deoarece tu mi-ai aprins flacăra iubirii când te-am revăzut saptămâna trecută și m-ai făcut sa te iubesc cu adevarat.

Tu ai fost cea care ma învățat sa iubesc cu adevărat,  și tot tu ai fost cea care mai făcut să mă îndrăgostesc nebunește.

Mie dor…

ani de când te cunosc. 7 ani cu o mică pauză, dar totuși îmi provoci aceleași emoții de adolescent care experimentează pentru prima oara dragostea.  Te-am revăzut și nimic nu e schimbat în sufletul meu. Nu știu dacă dacă îți pot oferi lucrurile după care tânjești, dar îmi este de ajuns să știu că la un moment dat îți vei găsi liniștea si fericirea.

7 ani….și un pic de când te cunosc.

Și realizez că te iubesc ca la început…și un pic mai mult.

vorba sa ma incred in voci, nimic ce se naste nu ajunge sa moara definitiv. Oamenii au tendinta sa exagere si sa te manipuleze, sa-si exercite intreaga capacitate de dominatia asupra ta, sa te monopolizeze si sa te reincarneze. Devii ceea ce ai fi putut jura ca nu esti si toate sacrificiile tale se devoaleaza si prinde contur un altfel de peisaj.

la iubire in timp ce stau la taclale cu trecutul meu. Si mi-e al naibii de dor de el. Am ajuns la momentul acela in care ne tatonam, glumim si avem conversatii clare. Eu incep sa pun intrebari corecte, iar el incepe sa-mi deblocheze intelesuri, sentimente si amintiri uitate.

Nu am mai scris de mult timp. S-au adunat atatea, incat , chiar daca as fi scris constant, nu as fi reusit sa tin pasul cu intamplarile.
Da! M-am convins. Viata mea e o succesiune de provocari, la care stiu din ce in ce mai bine sa fac fata. Cred ca oarecum m-am maturizat….din parti.

cum sunt, dar eu cand ma simt depasit de situatie, prefer sa imi iau ceva timp sa ma gandesc bine la cum voi actiona mai departe. Analizez, intorc pe toate partile si abia apoi iau o decizie…
Si pana acum ceva timp a fost  una din perioadele in care m-am simtit coplesit de tot ce se intampla in jurul meu. Si am simtit nevoia sa evadez, sa las tot deoparte si sa ma concentrez un pic pe mine. Sa nu ma mai gandesc ca viata mi se poate schimba radical in secunda urmatoare, sa nu mai stau lipit de telefon, asteptand o veste buna care sa readuca totul la normal, sa nu mai dau explicatii nimanui pentru starile prin care trec…, … pur si simplu sa stau singur cu gandurile mele, cu cartile si filmele mele, sa respir in voie si sa plang atunci cand trebuie, fara sa-mi ascund starile de privirile curioase si compatimitoare din jurul meu.
Nici macar sa scriu cateva randuri nu am  avut la dispozitie in ultimile luni… inspiratia trecea pe langa mine si-mi dadea si ea pace, stiind ca nu e cazul sa ma bata la cap acum…
Am avut unele din „acele zile”…. , una din acele perioade in care nu vroiam sa ma mai simt sufocat de intrebari inoportune, raspunsuri fortate, iesiri nedorite, intalniri finalizate cu nervii mei calcati in picioare.
A fost una din acele perioade in care imi puneam pe primul loc familia, singurii care mi-au fost alaturi intotdeauna, neconditionat. Pana nu va trece norul negru de deasupra noastra, nimic altceva nu va mai conta…
Asta ca sa raspund la intrebarea “Ce se intampla cu tine? Te-ai schimbat?!”, pe care o tot aud aproape zilnic…

…timpul ne afecteaza relatiile, cum ne agatam de unii oameni si cum nu ne putem desprinde desi suntem jigniti, insultati si raniti in diferite moduri. Stam o perioada linistiti, in bancuta noastra, ne lingem ranile, ne vindecam si apoi pornim, cu avant si voie buna, optimism si speranta spre o noua lovitura. Asta denota masochism Cred ca fiecare s-a agatat de cate o persoana in viata. De un prieten, de o ruda, de cineva.

Nu-mi imaginam ca o singura persoana, dupa o perioada lunga de timp in care nu am pastrat legatura din diferite motive, poate trezi in mine sentimente atat de diferite. De la fericire pentru ca aud din nou ceva despre ea, la tristete fata de vorbele care-mi cadeau greu, la dezamagire fata de comportament, iar spre final o ciudata stare de curiozitate fata de „oferta” de a ramane prieteni, totul incheindu-se cu o stare de calm si persistenta sentimentului de deceptie, dezamagire.

Exista oameni care te ranesc voit sau involuntar. Sunt cei care se razbuna si cei care vor sa-ti arate ce pot. Dar cel mai tare doare cand cei care te ranesc sunt cei la care ai tinut candva si care acum nici nu-si dau seama ca spun ceva greu de digerat. Normal, treci peste toate, inveti sa accepti si sa treci pezte dezamagiri.Iti vine sa te detasezi incet incet de lume. Iti vine tot mai greu sa te atasezi. Nu mai vrei sa dai nimanui o sansa. Dar realizezi ca izolarea nu e o solutie.
Da, te protejeaza de despartirile de iubitul care te minte ca e prea obosit sa iasa cu tine, dar are timp de 4-5 beri cu baieti, de prietenii care te pun sa-i astepti in fata teatrului in timp ce se imbata intr-un bar, de barfele fetelor… Mai exact, te protejeaza de viata. Viata asta e de fapt, nu? Un sir de oameni si evenimente, de legaturi si despartiri.Si nu as renunta pentru nimic la asta!

Am sa suport o groaza de lucruri, am sa fac compromisuri, am sa ma adaptez si am sa trec peste toate, nu fara a invata din experientele traite. Ma voi bucura cat de mult am sa pot si am sa incerc sa ignor lucrurile care nu-mi plac, am sa-i iert pe cei care ma supara si am sa-mi exprim parerile de rau cand am sa gresesc. Am sa privesc in fata, cu optimism si am sa iau binele atat cat pot. Nu am sa ma gandesc la ce a fost, ce vremuri frumoase au existat, nu voi trai in trecut, viata e prea scurta pentru asta. Best moments are yet to come.

P.S.

Si draga C. multumesc ca ti-ai demostrat inca o data caracterul infect.

Am visat ca ma tineai de mana, iar eu incercam sa imi incolacesc degetele strans intr-ale tale ca sa nu observi… Se facea ca te tineam pe genunchi, iar tu  ma tineai protector si simplu, ca pe un copil care se vrea alintat dar nu i se da prea multa atentie ca sa nu isi faca din alint obisnuinta. imi era frica sa respir, pentru ca as fi expirat emotie intrerupta si chinuita la fiecare 2 secunde. Tremuram!!! Iar tu imi suflai in ceafa murmurand  un cantec numai de tine stiut, apropiindu-ti fata iubita de a mea si clipind des pe obrazul meu.

Mi-am spus apoi o poveste si te-ai ridicat de pe genunchi ca sa te uiti in ochii mei si sa ma re-recunosti. Am incercat sa te sarut si credeam ca o sa refuzi.

Aveam un chef nebun sa te sperii… Nu, nu la modul in care sa fugi si sa nu te mai intorci. Sa te sperii ca nu ma cunosti inca, nu cu totul si nu deodata… Mi-am zis ca  un cantec o sa te faca sa fugi cateva minute, de surpriza, dar ca o sa te intorci pentru ca a fost din suflet. Enjoy the ride! N-ai inteles, te-ai inchis pentru cateva secunde in tine si m-ai privit incruntat. Te-am sarutat pe ridul fruntii si ti-am explicat inca o data ca inca suntem copii. Si m-ai inteles cu o mangaiere cu doua degete peste fruntea mea.

Si te-am pierdut apoi… Ca-n orice vis in care te trezeste cineva brusc la punctul culminant. Ne jucam de-a v-ati ascunselea si nu te-am mai gasit…  nu pana m-a trezit alarma telefonului de dimineata. Ramane sa te caut in visul urmator, sa te gasesc si sa te pun sa „inchizi ochii” pentru inca doua vise…si asta doar pentru ca esti TU.

Dimineata asta, pe marginea patului, fixam cafeaua cu privirea si incercam sa imi controlez emotiile si respiratia. Ma uit la telefon…si realizaz ca in cateva minute trebuie sa plec la munca, dar….simt ca  nu pot sa ma misc, gandurile imi fug la noaptea de duminica spre luni. Noaptea aceea, momentul acela in care toate gandurile mi-au fugit, ca tot in jurul meu nu mai exista, erau doar niste buze moi si TU. Inchid ochii, dar ii deschid inapoi in cateva secunde pentru ca mi-e teama sa nu ma voi putea desprinde de imaginea chipului tau. Ma gandeam ca am uitat cum este sa iubesti, ar gandindu-ma, de fapt imi reamintesc….

…de caldura, de respiratie sacadata, de oftat, de parfumul de tei de pe gat, de buze muscate, de fiori ce trec prin mine.

Si totusi, momentul acela, nimic nu mi s-a parut mai important decat felul in care m-am simtit atunci.

Ma ridic brusc de pe pat si pornesc spre usa. Nu e posibil sa mi se intample asta mie. Mi-am promis ca ultima oara va fi ultima oara. Mi-am promis atentiei mele ca o vei indrepta spre lucrurile cu adevarat importante, care nu dispar atat de usor. Si totusi, in momentul acesta, nimic nu mi se pare mai important decat felul in care m-am simtit atunci.

Nu vrea sa incep, nu vreau sa termin. Nu vreau sa schimb, nu vreau sa repari. Nu vreau nimic altceva decat sa ma simt la fel, mult, mult timp. Nu are nicio legatura cu  fluturi din stomac, cu  nodul in gat, cu nevoia disperata de a lega pe cineva de mine. Nu are legatura cu dorinta de control, de cunoastere, cu setea de necunoscut.

E doar un sentiment, care ma face sa trec altfel prin zilele astea, pentru ca, prin darnicia sa, imi incalzeste si coltul cel mai intunecat al sufletului. E doar o senzatie de prea mult bine, un bine care te sufoca si apoi te salveaza, care te arunca intr-un capat al patului, cu ochii lipiti de tavan. E doar o stare care nu te impinge spre planuri de viitor, ci spre pofta de a profita din plin de prezent.

Nu are definitie, nu are denumire, nu are cuvant potrivit.

poate fi placere…

poate fi dragoste…

poate fi pasiune…

poate fi iubire…

poate fi dorinta.

Pot fi toate la un loc; sau niciuna deopotriva.

Inchid poarta, intrebandu-ma intruna ce as prefera: ceea ce toata lumea spune ca trebuie sa simt sau ceea ce simt eu acum.

Un simplu: „Te iubesc” nu e de ajuns sa iti spun ce simt draga A.

spune ca marea iubire nu se uita niciodata. Chiar daca de fiecare data cand iubim, este singura oara cand iubim vreodata, unele persoane ne raman pentru totdeauna in suflet. Oare nostalgia sau sentimentul de securitate ne conduc spre trecut? Au trecut 6 ani si totusi o iubesc.