Cuvântul anului 2026
Sunt ani în care spiritul Crăciunului se instalează în mine din septembrie și sunt ani în care primesc mărțișoarele unui martie viitor și tot aștept să apară. Aparent 2025 este a doua categorie.
Poate această întârziere a sărbătorilor are legătură cu tot ce am trait anul ăsta, poate e o latură de Grinch pe care o am în AND. Nu știu și nici nu e important.
Anul ăsta nu au existat postări cu fotografii de Crăciun pe pagina de Facebook și nici postări cu colinde, Crăciunul lui 2025 a fost ca tot restul anului tăcere.
Să nu credeți că a fost un an rău, dimpotrivă, m-am mutat, am crescut, am depășit niște realții, am învățat niște lucruri, a fost un an bun, dar nu unul în care să vreau să mă deschid spre lume.
Am aflat că îmi plac atât de mult diminețile de sâmbătă liniștite în care îmi beau cafeaua și mă gândesc la ale mele, am aflat că nu pot coexista cu ființele superioare, cele care simt nevoia să sublinieze la fiecare cotitură a drumului cu cât sunt ele mai bune, mai inteligente, mai orice decât restul universului.
Am aflat că, decât să zic din colțul gurii așa e sau să încuviințez cumva, e mai plăcut să stau cu mine și să tac.
Așa cum știți, sau nu, spre finalul anului am citit în disperare Dramione, finaluri alternative ale seriei Harry Potter, scrise de fani în jurul unei relații Draco Malfoy/ Hermione Granger. Sunt fascinată de câte povești pot ieși din două persoanje, cărora li se respectă în mare parte caracterele trasate în seria inițială. Sunt cucerită de nuanțe, de jocurile de cuvinte, de universurile paralele. Nu cred că epoca Dramione se va termina curând pentru mine.
Cu ocazia asta am fost nevoită să îmi revăd părerile despre mine la momentul citirii seriei. Întotdeauna am crezut că mi-aș dori să fiu Ceretaș, eh bine în adâncul meu cred că Jobenul ar fi avut multe de analizat între Ochi de Șoim și Viperini și aș alege viperinii.
Viața e complicată, nu tot ce este rece, analitic și orientat spre rezultat e rău, nu tot ce e pasional și necesită aruncat cu capul înainte e bun.
Probabil veți înțelege cât de puțin sunt implicată în Crăciunul și sfârșitul ăsta de an când veți observa că am vorbit în același blog despre Crăciun, sumarul anului 2025 și cuvântul anului 2026.
Pe vremuri asta ar fi presupus cel puțin 3 bloguri, acum e gata în jumătate. Sincer nu îmi doresc tare mult să îmi aleg un cuvânt dar e o tradiție inițiată de Irina și poate prin mai voi regreta că nu am ales un cuvânt.
Pentru mine anul 2026 va fi acceptare: e ok să fiu Viperin, e ok să nu fiu Miss Popularity, e ok să las în urmă oameni care îmi sunt mici, e ok să mă pun pe primul loc, e ok să tac luni de zile, e ok să fiu așa cum sunt indiferent ce înseamnă asta, mă accept pe mine, viața mea, limitele mele și punctele mele de maxim. Accept lumea din ce în ce mai nebună și mai dezechilibrată în care trăim. Accept că nu am control asupra a nimic, uneori nici măcar asupra mea. Accept să merg pe un drum care nu știu unde duce și să fiu ok cu asta.
Cum așteptați voi Crăciunul? Și sub ce cuvânt intrați în 2026?
Sweet november
Sweet November, în mod clar intenționez să revăd și filmul dar de la el așa a rămas luna asta în capul meu. Luna în care trecem de la lumina galbenă de toamnă la cerul cenușiu de iarnă, în care cad ultimele frunze și, poate, primii fulgi, dar chiar și fără fulgi cu siguranță parbizele mașinilor vor înflori cu flori de gheață dimineața devreme când trec pe lângă ele în drum spre lucru.
Noiembrie este a treia lună în care îmi notez cheltuielile pentru a încropi un buget realistic și, chiar fără a lua vreo decizie măreață cu privire la bani, luna asta am depășit suma pe care credeam eu că o consum cu numai 162 de lei, aș fi fost mult mai bine dar Bubu a simțit nevoia să își vadă mecanicul iar eu a trebuit să achit factura pentru emoționanta revedere.
În noiembrie am programate două week enduri cu oaspeți și o vizită scurtuță la București, plus este luna în care cumpăr majoritatea cadourilor de Crăciun așa că nu îmi fac iluzii cu privire la buget, probabil va fi ușor depășit sau cine știe mă surprind și voi sta în limite.
O chestie pe care trebuie să o modific cu privire la organizare este analiza. O lună e o perioadă prea mare pentru analiză, mă plictisesc, mă enervez și o las baltă așa că voi încerca să îmi stabilesc în fiecare sâmbătă o întâlnire cu mine la cafea și să vedem pe ce se duc banii săptămânal.
A doua chestie pe care trebuie să o fac este să îmi lărgesc aria magazinelor, din comoditate m-am tot rezemat pe supermarketul de lângă casă dar o parte din lucrurile pe care le cumpăr des cum ar fi laptele este cu cel puțin 2 lei mai scump decât la următorul magazin disponibil așa că vom modifica un pic traseul și voim merge o dată pe săptămână și în alte supermarketuri ca să facem aprovizionarea.
În rest lucrurile merg binișor, am văzut Harry Potter si prizonierul din Azkaban deci sigur pe văd pe toate până la Crăciun. Am terminat două cărți din universul HP scrise de fani și azi mă pregătesc să termin Samhain-ul cu Vrăjitoarele Bell.
Am reușit să îmi iau ceva timp înapoi de la programul de muncă, am stat acasă suficient timp să fierb o ciorbă de oase de exemplu ( adică minim 6 ore), la treba asta cu gătitul Voxa ajută neașteptat altfel tai morcovii când ești atent la o carte care se aude din boxe. Sper că va ajuta și la tricotat pentru că e sezonul, nimic nu zice scoate andrelele la înaintare ca o zi cu ploaie și vânt în care poți sta pe canapea cu un ceai și un viitor șal.
Încă nu sunt sigură când voi declara deschis târgul de Crăciun în sufragerie dar înclin să cred că la întoarcerea de la București, adică va trebui să investesc ceva bani în niște instalații noi, cred că una din cele albe a decedat tragic prin scurt circuit anul trecut.
Cum începe la voi ultima lună de toamnă?
Alt fel de distopie
Nu cred că există cărți universal bune. În fond ce definește o carte ca fiind bună? Tirajul vânzărilor? Osanalele criticilor?
O carte bună este cea cu care tu rezonezi, cea care are posibilitatea să te schimbe și să îți schimbe viața, oricât de puțin. Și pentru că suntem atât de deosebiți între noi cărțile care ne pot atinge nu pot fi decât deosebite între ele, cartea mea bună și cartea ta bună în cele mai multe cazuri diferă.
O carte bună nu poate fi lăsată din mână până nu ai ajuns la final și după ce ai citit ultima pagină și ai închis cartea o răsucești și începi din nou de la prima pentru că nu vrei și nu poți să ieși din lumea cuprinsă în ea, nu vrei și nu poți să te desparți de personajele alea care vor continua de atunci încolo să trăiască în tine și undeva într-un colț de suflet îți va rămâne imprimat dorul de a putea fi acolo, de a putea fi așa.
O carte bună ți se imprimă în minte și în suflet ca un tatuaj permanent, după ce ai citit-o nu vei mai putea fi cel dinainte, nimic nu va putea să te schimbe la loc.
De mult nu am mai citit o carte pentru care să îmi sacrific ora de somn și iată că s-a întâmplat. M-am apucat de Manacled într-o doară în ideea că era un sfârșit alternativ pentru Harry Potter, serie care mi-a plăcut deși aș fi schimbat lucruri prin ea. Este o carte fan fiction care apoi a fost rescrisă în versiunea Alchemised pentru ca autoarea să poată primi drepturi de autor pe care le merită din plin.
Pentru că nu știu dacă aveți de gând să citiți ceva catalogat dark romance pe scurt războiul cu Voldemort nu se termină bine și în locul cuplului total ilogic Hermione –Ron autoarea propune un cuplu Hermione – Draco, mai echilibrat și care are sens, și un război cât se poate de real pentru niciun om întreg la cap nu își poate imagina fie și în lumea Harry Potter că ai putea câștiga un război folosind numai farmece defensive. Este un Harry Potter real combinat mult și vizibil cu Povestea slujitoarei.
În rest, ca o altă carte care îmi place, este despre putere, planuri ascunse în planuri,(ascunse în planuri), despre rezistență, despre lipsa unei alegeri reale, despre prețul adevărat al unui război, despre idealiști și pragmatici, despre traume și modul în care oamenii din jurul tău pe care îi consideri prieteni te pot face să te crezi lipsit de vreo valoarea, despre gashliting și intervenția înceată sau lipsa de intervenței a organismelor care ar trebui să supravegheze diverse, despre istoria scrisă de învingători, despre știrile scrise pentru a fi de partea bună a publicului, despre realitatea trunchiată care ne e prezentată drept adevăr.
Foarte în trecere cartea cuprinde și o poveste oarecum romantică pentru că sunt multe de spus despre relații toxice și sindromul Stockholm pe acolo.
Sunt multe lucruri pe care le-am întâlnit și în alte cărți dar cumva cartea asta a reușit să mă prindă, am terminat-o aseară și acum evident o recitesc.
După ce am închis-o a trebuit să recunosc față de mine însămi, și acum față de voi ca să nu am timp să îmi îndulcesc povestea, că nu aș fi fost niciodată pusă la Griffyndor și că de altfel în viața reală m-au călcat întotdeauna pe nervi.
Care e ultima carte bună pe care ai citit-o?
E magie în aer
E marți deci logic e cartea de marți care nu a mai fost de mult pe micile noastre ecrane.
E octombrie, sezonul vrăjitoarelor, așa că nu poate fi decât despre magie. Și pentru că am fost incredibil de înclinată spre procrastinare, bunică-mea ar fi zis leneșă dar nu sună în ton cu moda actuală de a vorbi frumos inclusiv despre ce nu faci bine, blogul de azi este despre trei cărți, una cred că am citit-o în ultimele zile de septembrie dar cum pentru mine tot anul e sezonul vrăjitoarelor merge. Ba chiar patru cărți dacă mă gândesc bine.
Prima este Poate data viitoare de Cesca Major, o reluare în zilele noastre, inundate de tehnologie și de false priorități, a ideii de bază din Ziua Cârtiței, narată la genul feminin și într-o cheie mult mai dureroasă decât originalul.
Nu sunt multe de spus, cartea se citește ușor, cu înțelegere față de toată lumea mai ales dacă și tu ești ocupată și prinsă în hățișul comunicării vituale care crează impresia că ne apropie de tot universul și în fapt ne îndepărtează de cei de care am putea fi cu adevărat apropiați.
După ce ai închis cartea rămâne aceeași întrebare căreia fiecare îi răspunde conform personalității sale. O zi care se repetă la nesfârșit este o binecuvântare sau un blestem?
Personal aș fi extrem de în favoarea unei asemenea zile, singurul lucru care nu îmi place este incertitudinea, nimeni nu pare să știe când se va opri repetarea și vei începe o zi nou nouță. Aș putea totuși să sper că se va repeta suficient de mult pentru a avea timp să fac tot ce amân acum din diverse motive unele chiar foarte obiective.
A doua a fost Revrăjită de Lucy Jane Wood evident despre magie și vrăjitoare dar și despre cum tindem să luăm unele lucruri drept cuvenite nouă, cum nu le vedem valoarea decât atunci când le-am pierdut sau suntem pe cale să le pierdem, despre vechea noatră boală a oamenilor cu încercarea de a ne prelungi viața dincolo de lungimea considerată în prezent biologic normală și mai ales despre familii cu tot ce este bun și tot ce este rău în ele.
Cartea are multe puncte în comun cu cea de a treia din listă Prăvălia de vrăji de Saraj Beth Durst. Ambele vorbesc despre magia de poveste, despre vrăjile creatoare de lumi dar și despre magia cotidiană, despre curajul și consecvența de a-ți urma visele, despre curajul de a te deschide în fața oamenilor, despre riscurile care atunci când permiți ca lumea ta să se micșoreze la un loc, o slujbă, un mediu stabil.
Notă personală Prăvălia de vrăji mi-a plăcut muuuult mai mult, e genul de carte care te face să vrei să te muți cu arme și bagaje în universul alternativ pe care îl oferă sau cum spunea autoarea pe undeva să te simți citind-o ca și cum ai bea o ciocolată caldă.
Magia este atât de puternic întrețesută în viețile noastre încât uneori nici nu o mai recunoaștem ca atare dar posibilitatea de a lua o grămadă de ingrediente și a crea pe baza unei rețete o ciorbă, o tocăniță sau o prăjitură este magie.
Posibilitatea de a cunoaște oameni cu care nu ai vorbit niciodată și a ajunge în ceva timp să îi consideri prieteni, faptul că nu trebuie să te mai descurci de unul singur ci ajutorul va veni de undeva este magie.
Simplul fapt că oricât de rea ar fi situația la un moment dat cu un pic de ajutor și un pic de voință o poți lua de la capăt, îți poți schimba viața în ce direcție vrei este magie curată.
Și pentru că nu am amintit de ea de aproape un an desigur vă aduc aminte că propria mea carte Solomonarii de evident K T Yara este despre magie iar pentru mine faptul că am reușit să pun povestea în cuvinte este magic.
La urma urmelor ”La început a fost Cuvântul” nu e așa?
Octombrie jumătate
Săptămâna asta pe scurt. Nornele nu se aliniază pentru un blog despre cărți, cel puțin nu azi dar e și mâine o zi.
Am stat binișor cu cheltuielile dacă reușesc să păstrez trend-ul următoarele 20 de zile luna asta mă încadrez în bugetul planificat.
Mâine ar trebuie să fie o low spending day pentru că e planificată pentru stat acasă și gătit totuși nu ar fi prima dată când planurile mele sunt diabolic răsturnate.
Am cumpărat cam tot ce trebuie pentru supă cremă de dovleac, am uitat să iau un măr și pentru macaroane cu brânză la cuptor, am uitat să iau paste. Dacă tot ajung la magazin o să iau și două sticle de apă dar prevăd că nu depășesc 50 de lei.
Reușita săptămânii: după multe plimbări la un magazin de second, deși aș putea să îi zic anticariat, am reușit să completez serviciul de ceai japonez sakura albastru de pe la 1900-1920. Al doilea serviciu care e cadou de Crăciun pentru o prietenă. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc am să atașez o fotografie cu prețul pe piața liberă, eu am scos cele 21 de piese la 100 de lei, destul de mândră de mine. Primul serviciu care este al meu și care este aproape același lucru numai că litofan, mai are nevie de o ceșcuță cu gheișă dar până o găsesc pe aia i-am luat una de rezervă fără gheișă.
A doua reușită, nu a săptămânii ci a toamnei aș zice, este că am slăbit 6 kilograme, probabil undeva prin februarie voi fi din nou la greutatea standard a modelului.
Din seria mai puțin reușite, Bubu e la service, probabil electromotorul dar om trăi și om vedea, m-am obișnuit cu ideea de a mă putea urca oricând în mașină să plec și deși nu o folosesc cumva e liniștitor să știi că ai libertate de mișcare așa că am decis să o repar și să o păstrez.
De luna asta începe și campania de strângere de fonduri pentru un apartament în târg, inițial este gândită pentru un an dar dacă fondurile fi-vor insuficiente pentru un avans serios și nici prețurile nu scad un pic cel mai probabil va deveni o campanie de doi ani.
Am lansat programul de film de octombrie, probabil și noiembrie care constă în a vedea un film din seria Harry Potter în fiecare sâmbătă după amiază, azi va fi acompaniat de plăcintă cu dovleac și spumant pentru că am depășit vârsta pentru butter beer.
De asemenea mi-am făcut abonament pe Voxa pentru audiobook-urile despre care am tot auzit-o pe Irina. S-ar putea ca eu personal să am o problemă cu el pentru că nu îmi plac fie vocile, fie modul în care citesc oamenii ăia dar pentru când gătesc e ok, de asemenea întrucât permite 3 dispozitive mă gândesc că s-ar putea să îi placă maică-mii.
În rest sunt bine sănătoasă ceea ce vă doresc și vouă.
Colecțiile de Crăciun
Așa cum știți, sau nu, la ora asta în casa mea există fix două căni, e drept că își duc viața pe acolo niște cești dar ele nu pot fi considerate recipiente adecvate acum în sezonul ceaiului și ciocolatei calde, după cum nu pot fi luate serios în considerare pentru cafea întrucât ar ieși la suprafață adevărul : beau de fapt vreo 6 cafele pe zi nu 3 cum pare datorită cănilor.
Aveam trei căni dar una s-a sinucis,cu aruncare în echer de pe blat, undeva prin iunie și încă nu am găsit cana potrivită să o înlocuiască. Zilele astea a început să îmi surâdă norocul au apărut deja colecțiile de Crăciun și am găsit 4 candidate la Pepco, încă meditez asupra celei mai potrivite.
Însă umblând prin magazine după cană și lovită fiind de valul de produse crăciuniere m-a luat nostalgia pentru copilărie, așa cum ne prinde pe toți.
Nu cred, la nivel rațional, că era mai bine pe vremea aia, mie nu mi-a plăcut să fiu copil, cei mai buni ani ai vieții mele sunt fără îndoială ultimii 10 și totuși mă apucă și pe mine valul de ”era mai simplu, era mai frumos, era mai bine”.
Și am stat așa și m-am gândit și a trebuit să îmi scot pălăria metaforică în fața departamentelor de marketing pentru că știu să ne declanșeze starea asta cu cel mai puțin probabile produse.
Nu mi-e dor de iernile de altă dată cu zăpezile lor care nu se mai terminau, cu circulația lor închisă, cu frigul și cu întunericul lor, cu portocale de Crăciun și banane din amintiri. Ceea e mă face să vreau să mă întorc este senzația de protecție de atunci, eram mică, niciuna din problemele vieții nu se spărgea direct în capul meu. Era întuneric și nu aveam nici televizor, nici internet dar în orele de întuneric bunica îmi spunea povești așa că îmi plăceau orele alea, cineva avea grijă să nu îmi fie foame, frig, frică, să nu fie nevoie să decid eu cine mănâncă singura bomboană de ciocolată din casă sau cine primește ultimul ou.
Undeva în creierul nostru imaginile iernilor alea sunt legate de sentimentul ăsta de siguranță, de convingerea că lumea e un loc drăguț unde nu ți se poate întâmpla nimic rău și atunci cumpărăm determinat obiectele destul de inutile care ne trezesc asocierea asta cu speranța neconștientizată că ne vor face să ne simțim ca atunci.
O cană roșie cu fulgi de zăpadă, o păturică pufoasă, o pernă cu ghirlande de brad, un prosop de bucătărie cu oameni de turtă dulce, lucruri de care ne înconjurăm și care pentru moment ne fac să credem că am rezolvat ceva, că ne-am protejat un pic de nebunia lumii exterioare în coconul nostru de tihnă de acasă.
Și chiar dacă știu toate astea, tot voi merge să îmi cumpăr o cană de Crăciun și poate și o pernă-două cu nostalgia aferentă după les neiges d’antan, pentru că îmi lipsește un pic starea aia de fără griji și îmi lipsesc mult oamenii care mi-o dădeau și pe care îmi place să mi-i imaginez repetând ritualurile copilăriei mele în Rai.
Dacă vi se pare că întrebarea vine prea devreme să știți că nu e chiar așa, pînă când ar trebui să înceapă sezonul lor cele mai drăguțe nimicuri se vor fi vândut deja. Voi ce vă luați de Crăciunul ăsta?
Pinterest image
Să facem bugetele sexy din nou
Mon frere, corectă cum mă știi îți spun de la primul rând că blogul ăsta nu e pentru tine. Blogul ăsta este pentru locuitorii mirificei noastre țări în care 60-100% din salariu se duce pe chestii absolut necesare și vitale, uneori chiar 120% motiv pentru care nu numai că se trăiește de la un salariu la altul ci se trăiește și în eternă datorie. Și e din lună în lună mai rău.
V-am spus în vară că mă voi întoarce la planșeta de proiectare a vieții mele financiare, poate îmi voi lua un loc al meu în târgul ăsta, poate nu, dar lucrurile trebuie în mod clar realiniate cu planeții pentru că financiar au început să scârțâie și nu câștig venitul minim pe economie, e drept nici maxim.
Tot în vară v-am zis că nu îmi impun nicio restricție în primul meu concediu în opt ani nu musai pentru că merit, toți merităm, ci pentru că îmi permit. Din septembrie însă, că eu încep anul ca biserica în septembrie, am făcut minimul necesar pentru a pune lucrurile în mișcare.
Dacă nu am scris deja pe undeva sau dacă mă citiți de curând primul lucru pe care îl faci când vrei să îți organizezi viața la nivel financiar este să îți proiectezi bugetul.
Poți încerca să o faci din prima și să ajustezi pe măsură ce mergi mai departe dar eu prefer dulcele stil clasic, chiar dacă este plictisitor ca dracu’ și cronofag, măcar câtă vreme mă ocup cu așa ceva nu am timp de shopping on line sau în afara casei așa că fac economii deja.
Primul pas presupune o agendă și un pix, dacă ești mai pe tehnic probabil merg și notițe electronice, și mai ales o răbdare de fier astfel ca în fiecare zi, indiferent cât de sictirit, obosit, supra încărcat ești, să îți notezi fiecare leu care a plecat din portofelul tău real sau virtual. Repet FIECARE LEU.
M-a ajutat la asta faptul că în ultima vreme plătesc mult cu telefonul, treabă despre care va trebui să vorbim în viitorul apropiat. Mi-a și dăunat un pic pentru că în prima jumătate a lunii nu am așteptat bonurile de casă și am notări mari gen 120 lei Lidl în timp ce scopurilor mele le-ar fi prins bine să știe exact ce am am luat din Lidl de vreme ce nu toate merg în același buget.
Cum spuneam e un proces de învățare, măcar nu am pierdut bani din vedere chit că nu aș ști exact în ce coloană să îi pun.
După trei luni de așa urmărire te poți așeza cu agenda ta și poți stabili categoriile pe care se duc banii în cazul meu : chirie (poate fi și rată), casă, utilități, mașina, mâncare, haine, igienă, sănătate, economii, distracție, prostii, mă cunosc suficient de bine să am o categorie de prostii, din nou pentru că îmi permit.
Desigur în funcție de viața fiecăruia se pot adăuga/scoate coloane, poate aveți datorii, poate aveți copii sau alte persoane în întreținere, poate aveți o slujbă/afacere secundară care necesită bani, poate aveți un hobby costisitor.
Personal sunt după prima lună de supraveghere și nu a venit fără surprize, eram convinsă că pot trăi fără probleme dintr-o sumă lunară și că pot direcționa diferența de venituri către categoria economii/investiții. Deși nu stau chiar prost am descoperit că am consumat cam 1500 de lei peste cât credeam și asta în condițiile în care chiar am încercat să îmi controlez un pic ideile producătoare de găuri bugetare.
Mă gândesc un pic cu teamă la perioada următoare care include Crăciunul și Revelionul perioade recunoscute pentru capacitatea lor de a crea găuri în bugete.
Voi când ați făcut ultima dată un buget?
FOTO: Pinterest
Octombrie cu premeditare
Am citit despre proiectul Irinei de la Dulce Casă pentru octombrie : ”Căminul tău, un colț de rai” și cred că așa ar trebui să ne tratăm casele tot timpul dar știu că goana zilnică în rotița pentru șoricei ne împiedică.
Deși nu voi urma exact pașii ei, luna mea octombrie mai aproape de rădăcini, de tradiții și de mine se înscrie cumva pe un traseu vecin și prieten.
Pentru că miercuri este deja 1 octombrie am declanșat de azi procedurile. Am început cu una din noile mele tradiții care ajută minim 3 aspecte din viața mea regula ”Să ai o ciorbă/supă în frigder”, azi ciorbă de curcan cu legume.
Regula asta mă ajută fizic pentru că spre deosebire de alți membri activi ai familiei eu nu înțeleg noțiunea de mers la sală dar nici nu apreciez rochiile de morsă, trebuie să fac cumva să am o greutate decentă ori ciorba e sfântă în domeniu.
Mă ajută enoțional pentru că e toamnă, nu știu la voi dar la mine plouă mocănește, bate vântul și azi am cedat nervos și am apăsat butonul termostatului că nu văz de ce mi-ar fi frig în casă, un castronel cu supă caldă e tocmai bun când ajungi acasă din frigul ăla, aș mai putea enumera ceva comfort food de care sunt mai legată dar nici asta nu e rea.
Financiar cred că o ciorbă e unul din cele mai ieftine feluri de mâncare/ porție imaginabil și cum sunt din nou în reorganizare a vieții financiare nu strică să refuzăm să dăm banii pe prostii hipercalorice și pline de zahăr.
A doua regulă e ceva mai veche, la orele 22 sunt în pat cu o carte din care uneori și apuc să citesc dar simplul fapt că de la 21 sting laptopul și nu mă mai uit pe telefon mă ajută de multe ori să și adorm rapid.
A treia regulă este chiar mai veche decât a doua, rutina de seară. Știți că nu sunt eu femeia care să meargă fie și la magazinul din colț după o pâine fără un machiaj adecvat. Machiajul implică două etape aplicare și ștergere. Etapa de seară, ștergerea ajută mult la încetinirea ritmului înainte de culcare și o poți aplica chiar dacă nu ai machiaj că nu are cum să strice.
Câteva picături de ulei demachiant sau recomandat uzului cosmetic, dacă nu ai probleme cu pielea și cel de măsline e ok, un masaj ușor al feței, mai ales pe liniile apărute în încruntările de peste zi și pe maxilarele încleștate până la scrâșnitul din dinți, emulsifiere cu apă caldă, un produs de curățare lejer ca să elimine urmele și o cremă aplicată cu blândețe și ești deja pe jumătate adormit.
Pentru că în octombrie facem lucrurile încet, cu calm, ajunge cât am scris pe ziua de azi. Voi ce ritual alegeți pentru octombrie?
Fotografia e din colecția personală, nu e legată de articol, sigurul ei scop în viață este să îi ia ochii lu’ mon frere
Scurt că mă grăbesc
S-a tăcut din nou aici cu un talent demn de cauze mai nobile, viața stă în calea scrisului dar în semn că trăiesc prezenta postare care e scurtă dare de seamă.
De când nu ne-am auzit am fost la Praga, despre care probabil nu voi scrie pentru că am scris de muuuulte ori înainte și ea nu s-a schimbat fundamental de pe vremea când scriam eu bloguri fără număr cu ea, dacă doriți puteți citi aici.
Nu am terminat Institutul lui King, sunt undeva la 25% dar lucrez la asta, cum mon frere nu a zis nimic m-am gândit că e în aceeași situație și am tăcut. Însă am citit Egipteanul de Mika Waltari despre care poate voi scrie.
Am primit prune care nu păreau să se mai termine rezultat două prăjituri și două borcane de gem, rețeta unei dintre prăjituri ar merita scrisă.
Mi-am lovit un genunchi așa de rău încât nu am putut îndoi piciorul ăla vreo 2 săptămâni, încă mă ține un pic și mai are echimoză dar cine a țopăit cu el la discoteca anilor ’80-’90?
Am început să merg săptămânal la masaj pentru sufletul meu și mai ales pentru cervicala mea după ce nu am putut să mai răsucesc capul spre stânga.
Mă pregătesc să urmez măcar pentru octombrie noiembrie ceva reguli din cărțile pentru vrăjitoare moderne, nu sacrificii de broaște sub lună nouă și nici incantații, dar chestii gen dormi când se întunecă afară nu la 1 dimineața, bea ceai de mușețel și alege mirodeniile din plăcintă după efectele lor asupra organismului.
Nu știu despre voi dar eu simt nevoia să îmi liniștesc un pic vocile din cap care îmi povestesc non stop despre ce mai am de făcut sau ce nu am făcut perfect, trebuie să reduc efectele stresului permanent cu atât mai mult cu cât în prima zi de lucru după concediu când am dat cu ochii de birou mi-a reapărut instant dermatita și a stat cu mine 3 săptămâni.
Vreau să mai citesc o dată Antrenează-ți creierul a lui Dispenza dar tura asta cu un creion la purtător pentru notițe.
Îmi schimb la fiecare salariu ceva bani să fie acolo pernă de rezervă pentru că numai luna asta euro a crescut de la 5,05 la 5,09, nu știu cât va mai crește dar de bine nu e.
De aproximativ o lună săptămânal fac o pauza de la mâncare pentru 36 de ore, poți bea apă, ceai, aparent și cafea neagră dar eu mă limitez la apă. Încă trăiesc, eczema anterior menționată a dispărut după prima tură.
Mi-am cumpărat o oală de fontă emailată, varianta ieftină că nu dau 1200 de lei pe una, și am îneput să gătesc din nou acasă, recomand oala.
Ar mai fi niște chestii noi dar cum eu sunt olteancă mâine trebuie să pornesc spre plaiurile natale cu nopatea în cap întru organizarea unei pomeni ne vom ocupa de ele într-o altă postare dacă avem noroc tot anul ăsta.
Clubul Jane Austen
Pentru că sunt înainte de prima mea plecare din țară după 8 ani am ales să scriu despre o carte azi și nu despre schimbările care îmi vor transforma viața din țâțâni de prin 18 august încolo.
Știți că aveam de ceva timp ideea asta a unui club de carte și pentru că nu activez în cercuri congruente de prieteni am ajuns să am două. Azi despre cartea din clubul mare, cu 5 membri întregi adică, Clubul Jane Austen de Natalie Jenner.
Mă cunoașteți suficient ca să știți că nu urmează un rezumat. Cartea de față este despre bule, despre cum un cerc de prieteni se poate forma din cei mai improbabili oameni, despre cum trebuie să te închizi în fața agresivității lumii în care trăiești și să găsești ceva în care crezi și încă vreo doi- trei oameni care cred în același lucru ș sunt dispuși să lucreze cu tine pentru a-l salva sau a-l îmbunătăți.
Este o carte despre inechitatea căreia i-au fost supuse de secole femeile și spre care cu pași mai mult sau mai puțin mărunți ne îndreptăm din nou. Despre cum ai putea face multe în viața asta dar societatea nu e dispusă să îți recunoască posibilitatea.
Este o carte despre război chiar dacă este menționat numai pe alocuri și în special în privința efectelor, un război spre care omenirea se îndreptă din nou determinată, probabil prea mult bine diminuează IQ-ul altfel nu văd de ce nu am învățat nimic din războiaele trecute.
Este despre sărăcie și singurătate, despre puterea găsită în lucruri mici cum ar fi citirea din nou și din nou a cărților lui Jane Austen.
Povestește despre fragilitatea relațiilor interumane, despre urâtul și frunosul din noi, despre influența pe care deciziile părinților le au în viața copiilor, chiar și atunci când decizia nu l-a privit pe copil ci numai a fost lovit de valul de efecte creat.
Nu în ultimul rând povestește despre prietenie, despre cum uneori trebuie să încetezi să îți protejezi prietenii, să ai curajul și puterea să le spui adevăruri pe care le ignoră și care deși îi vor face să sufere le vor da posibilitatea să ia decizii corecte pentru restul vieții lor.
V-am convins să îi dați o șansă?
Doar un leu 
Comentarii recente