Legalizati Iarba si M^!e Garda

Deea X: de blogu tau ce se mai aude?
Nino Nino: ee pula
Nino Nino: stai ca postez acu
Deea X: oh nu se poate
Nino Nino: daca mai stiu
Deea X: :)))
Nino Nino: nici nu mai stiam sa ma loghez

Cum sa fi copil de 7 ani si sa zici „LOL”?! Cum ma?? Pe mine m-a socat, e o prostie. De ce gatu’ ma-tii de parinte prost il lasi pe mess? Cum sa ai 11 ani si sa iti pui la status: „bag pula in ea de viata de ce nu mor odata?”? Si unde mai pui ca atunci cand am intrebat-o de ce are statusul ala mi-a raspuns: „Nu imi merge un id.” Cum sa ai 12 ani si sa te dai in figuri si mare smechera?! Cum sa ai 10 ani si sa dai mass: „care fata se combi cu mine ca sunt solo si sunt mare frumusete?” ?! Maaa…treziti-va dracu’ odata. Ce-i asta?! Apai eu la varsta lor eram in fata scarii si ma jucam. Sau mergeam in weekend la tara sa ma joc cu taranii. Erau de treaba pustii. Unii. Cu exceptia aluia care avea paduchi, aluia care i-am spart capul cu o piatra, aluia care nu avea timp de joaca pentru ca il punea taica-sau sa munceasca si devenea arogant cand ii ziceam sa vina sa ne jucam, aluia care m-a dat asa de tare in leagan incat s-a rupt, si…a unora ce nu ii suportam din nu stiu ce motive. Ii tin minte si acum. Chiar foarte bine. Le tin minte pe fetele alea mici de care imi placea si ma jucam frecvent cu ele…de-a mama si de-a tata, pe aia cu care terorizam lumea, pe aia cu care stateam la ora 12 vara afara, pe aia ce imi tineau de urat seara, pe toti. Imi amintesc cu drag de vremurile astea si sunt fericit ca am avut o asa copilarie, nu m-am maturizat de atunci cum vor sa faca altii. Cu toate astea copilaria mea a suferit si unele chestii…de care nimeni nu isi da seama, dar nu le-ar fi greu sa se straduiasca un pic. Vai, uite unde am ajuns.

Imi cer scuze pentru postul de mai devreme. E o aiureala completa sa te plangi, si mai ales sa te plangi pe blog. Dar, il las totusi, nu il sterg, gasindu-l interesant intr-un fel.

„-Hai, inca un rand!”
Gandurile vor sa scrie cu mainile unui scriitor ce nu a scris demult, insa mainile se opun si dintr-o data ele detin controlul. Incerc sa gasesc a doua litera din primul cuvant, debusolat, si mana o ascunde firav sub primul deget ce se grabeste sa o atinga. Ce dracu’ ba deja o dau in SF-uri… Dar…dar, asta e alta parte ce nu as vrea sa se simta, dar se simte, ca nu ma stiu asa. Ei nu ma stiu. Voi…poate. Deja…deja incepe sa ma deranjeze obsesiv ascunderea unei identitati sub masca sau…masca in sine. Cand apare impresia celei de-a treia identitate, deja nu mai sti la ce sa te gandesti, indecizia vine si ea si…esti complet…complet bagat in ceata. Eh…asta a fost o mica mare paranteza. Nu stiu, am scris rar, si asta poate da impresia de nestiinta, dar nu ma intereseaza pe mine…stii, chiar nu imi pasa. Imi dau seama de lucruri cu subinteles, de apropouri…imi dau seama ce vor sa spuna. Foaaarte repede. Dar de obicei apropourile sunt adresate din evitare..asa ca, eu mai al dracu’, sau nu stiu de ce, fac pe prostul. Daca mi s-ar pune intrebarea „Ba, tu esti prost sau te faci?”, stiu sigur ce as raspunde. Recunosc, sunt prost uneori. Hmm…imi place sa fiu uneori prost, dar parca ma deranjeaza sa mi se spuna. Wow, am scris deja indeajuns, cred, ca sa pot publica postul. Ce realizare…dar nu vreau sa ma opresc, si totusi, ar trebui s-o fac. S-o fac? Sa nu o fac? „Hai…hai…inca un rand!”. Umm…telefonul de mai devreme parca mi-a imprastiat endorfina in tot corpul si asta mi-a omorat nervii. Bine, partial. S-au intamplat atatea…Nu-s cam multe pentru jumatate de zi? Eii…de unde sa sti tu. Am nevoie de…acele „droguri”. Alea pe care tu le numesti…cafea, sau mai stiu eu cum. Si deja au trecut doua randuri, ce fel a sunat, de parca mi-as masura timpul in randuri. Oricum, nu il masor nicidecum in ce indica ceasul. De obicei il masor in ganduri, in stres, in ferestre si de ce nu, in…tristete. Ce slab par. Dar nu-s! Chiar nu-s. La cum ar trebui sa fiu acum, ma simt atat de puternic. Dar nu mi-e de ajuns. Vin multe altele care vor sa ma doboare. Acum nu ar trebui sa fiu aici. Nu, deloc. Ar trebui sa fiu agatat de o sfoara, mort, asteptand pe cineva sa ma gaseasca. Sau pe jos cu venele taiate, plin de sange. Nu e o solutie, stiu, de-aia nici nu ma rezum la moarte, cum o faceam inainte…Am crescut, da-o dracu’. Gandurile la moarte mi se par de-acum o copilarie…un moft. Umm…gata!