Îmbrățișarea...

 

Astăzi e Ziua Îmbrățișărilor,

Ce zi

Minunată!

Cel ce nu știe

Să îmbrățișeze,

Nu e Om, pasăre,

Animal,

Niciodată!

E Ziua Îmbrățișărilor,

De orice fel,

Astăzi

Și mereu,

Cu brațele ridicate

Spre El-

Așa să ne-ajute Dumnezeu!

Mâine

E Ziua îmbrățișărilor,

Poimâine-la fel...

 

Poemul meu se umple de vibrații,

Când îl citiți cuprindă-vă fiorul,

Îmbrățișați-vă unii pe alții

Cum îmbrățișează aripile zborul!

 

Fără-mbrățișări nici cuvintele scrise

Nu se lasă cuprinse-n tipar,

Odată și ele ne-au fost interzise,

Orice îmbrățișare nu este-n zadar,

 

Dar întotdeauna să fie curată,

Precum e porunca ce vine de sus,

Îmi aduc aminte, în Grădină odată

Și Iuda l-a-mbrățișat pe Iisus!

 

Din Cartea cea sfântă și vie,

Îmbrățișați întru aceeași credință

Petru și Pavel îmi stau mărturie,

Îmbrățișarea e un semn de biruință...

 

Te îmbrățișez! Minunate cuvinte!

Ele vin întotdeauna de sus,

Iuda-vânzătorul-își aduce aminte

Cum L-a vândut atunci pe Iisus...

                     * * *

Îmbrățișarea este cel mai frumos ritual,

Brațele Omului niciodată nu dor,

Nici râul nu doare din mal în mal

Cu Iubirea curgându-i de la izvor.

 

Fără îmbrățișare zborul nu există

Și via-i sălbatică fără araci,

De-aceea, te rog, să nu mai fii tristă,

Îmbrățișează-mi Poemul și taci!

 

Nicolae Nicoară-Horia

A secat izvorul...

 

 

A secat izvorul dinspre Poezie,

Arșița pe buze încă e în toi,

Nu aud porunca îngerului: scrie,

Ce tăcere oarbă crește între noi!

 

A secat izvorul, harnicul izbuc

Dintru bucurie nu se mai înaltă,

Fără el din lume unde să mă duc?

Fără el, Părinte, ce târziu e-n viață!

 

Îmi ascult cum plânge inima din piept

Și cu ea deodată sfânta Rugăciune,

A secat izvorul? Încă mai aștept

Să mi se întâmple tainica minune...

20 Ianuarie 2026

 

Ce-i Viața asta și de unde vine?

Nedezlegată-n veci e taina ei,

Mă gândesc la voi, dar și la mine,

Oameni suntem pe pământ, nu zei!

 

Venim pe rând și stăm aici o vreme,

Ne adunăm comori peste comori,

Pleci întotdeauna prea devreme,

Suflete-al meu, neînvățând să mori...

 

Acum când scriu cu mâna tremurândă,

Ca lancea Horii fulgerând din teacă,

Aceeași întrebare stă la pândă:

Ce-i Viața asta și spre unde pleacă?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Caut stăpân…

 

„Horia pe-un munte falnic stă călare…”

EMINESCU

 

Neamul meu e tot pe drum,

Ești român? Trage pe dreapta,

Vreau să te-amendez acum,

Vai cât de rotundă-i roata!

 

Mă gândesc mereu la tine,

Între Leagăn și mormânt

„Sunt român!” Nu mi-e rușine

Și port numele tău sfânt!

 

Doamne, cum să nu mă doară?

Lumea-i plină de atei,

HOREA, nu-i bine-n țară

Și nici în afara ei!

 

Timpul parcă e nărod,

Cu vederile de-atunci,

Trupul tău pe eșafod

Răstignit între porunci

 

Și în jur cu-aceeași bardă

Mușcă din dreptate gerul,

Focul pe călăi să-i ardă,

Veșnic să îi mustre Cerul...

Luni, 19 Ianuarie 2026

 

„Slugă mereu, caut stăpân,

Vând doniţi, ciubară, tulnice, heeei!”

O Viaţă şi încă aş vrea să rămân

Acolo în lacrima Moţilor mei.

 

Din palmele lor am băut-o-n pruncie

Lumina amară până la fund,

Mâna mea fulgeră acum când vă scrie

Poemul acesta în care m-ascund.

 

Cât aur şi-argint murmura în izvoare,

La Roşia, Zlatna, la Baia şi-Abrud,

Geamătul roţii lui Horia doare,

Fluierul Iancului când îl aud.

 

„Caut stăpân”, aşa le-a fost dată

Pecetea aceasta s-o poarte mereu,

Ei, cerşetorii din poartă în poartă,

Acolo pe Golgota neamului meu…

                 * * *

Îmi stăruie-n minte, ca o sărbătoare,

Omul acela venit de la țară

Cu opincile lui strălucitoare,

Cu fruntea înaltă și ochii de pară,

Acolo-n palatul pardosit cu covoare...

 

E Rex Horea, omul din Munți,

Cu traista înflorată, plină de plâns,

De lacrimile celor umiliți și mulți,

De toată Istoria nespusă-îndeajuns

Cu durerea din râuri, sfâșiată sub punți!

 

Îmi stăruie-n minte, ca mirosul de crin,

Cel ce nu s-a descălțat de opinci niciodată,

Cu ele-a călcat peste ierburi și spini,

Numai când i-au tras trupul pe roată

Călăii aceia, blestemați și străini-

 

Blestemate fie și acele porunci!

Mă întreb, cum se întreabă destui

Dintre frații mei moți, de pe dealuri și lunci,

Unde sunt îngropate opincile lui,

Unde e îngropat Stăpânul de-atunci?

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia se află tabloul „Horea la Viena”, realizat în anul 1960 de pictorul Avram Mentzel. 

Când plânge-o mamă pe pământ...

 

„O, mamă, dulce mamă...”

Eminescu

 

Din Om pretutindeni fiara stă la pândă,

Aerul suspină pe sub norii grei,

Niciodată ura n-a fost mai fecundă

Și e plină lumea de-avortonii ei!

 

Dragostea-mireasă, plânge de sub voaluri,

Blestemat Războiul strigă dinspre pace,

Cât de tulburată-i liniștea din maluri,

În zadar încearcă Râul să le-mpace...

 

Umblă o satană-n chip de dumnezeu,

Scriu și mă cutremur, sufletul din mine

Îmi apasă lutul și-l simt tot mai greu,

Doamne, destrămarea o aud cum vine...

 

Sunt ca un bezmetic prin această Țară,

Sensul vieții mele parcă e bolund,

Timpul din ceasornic vrea să iasă-afară,

Totu-i la vedere, unde să m-ascund?

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026

 

Mi-aduc aminte, câteodată

Când era mama supărată,

Copil o întrebam și eu-

În ceruri plânge Dumnezeu?

 

Ca sunetul dintr-o vioară

Răspunsul ei îmi înfioară

Și azi amiezile din sânge-

Da, plânge dragu' mamii, plânge!

 

Pe fața ei vedeam cum curg

Acele lacrimi în amurg

Sub chipul adorat din ramă-

El plânge-atunci când plânge-o mamă!

 

Și toate lacrimile sfinte

Le-adun cu grijă în cuvinte,

De azi, de mâine și din veac-

Voi știți că ele sunt de leac?

 

Se umple aerul de duh

Când plânge-o mamă sub văzduh

Și fiecare vers de-al meu-

În ceruri plânge Dumnezeu...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Mi-e Dor de tine...

 

 

Scriu între amnar și iască,

Din icoană chipul tău

Cine vrea să-l zdrențuiască

Nu-l ajută Dumnezău!

 

Strigă lacrima din pâine,

Strigă lacrima din Dor:

Tu ai fost și vei rămâne

Pururea nemuritor!

 

Țara asta te cuprinde

Între brațe ca pe-un sfânt,

Nimeni nu te poate vinde,

Vânzători degeaba sunt!

 

Cum pe Fiul Său pe cruce,

Să te răstignească vor,

Dar icoana ta cea dulce

E a noastră, nu-i a lor...

Marți, 13 Ianuarie 2026

 

Nici aici cuvintele n-au somn,

Nici aici cuvintele n-au moarte,

De tine, luminatul nostru Domn,

Nicio tăcere nu mă mai desparte.

 

Vremea parcă nu mai are ani!

Timpul dintre noi e plin de har,

Din Dragoste o mamă-n Botoșani

În curând o să te nască iar,

 

Precum i-a fost porunca cea divină,

Ca pe Viteazul într-un dulce grai

Parc'o aud strigându-te-n lumină

Pe numele cel veșnicit-Mihai!

........................................................

Luceafărul îmi bate-n geam, tresalt,

Poemul meu ce limpede-i sub pleoape!

Mi-e dor de tine și ce Dor înalt,

Brațele mele nu pot să-l încape...

 

Să-l iubim pe Eminescu...

 

Să-l iubiți pe Eminescu, astăzi și întotdeauna,

Oricine vă stă în cale, omul, fiara, ori furtuna,

Fără el această țară, cu tot neamul, nu-i și nu-i,

L-a trimis pentru vecie Dumnezeu din slava Lui!

 

Doamne, cât de vinovată inima îmi bate-n piept!

Ca pe Fiul Tău, Cel Unul, judecatu-l-am nedrept

Și cu toată moartea lumii, cum a fost așa îl știu,

Mai „nemuritor și rece”, geniul nostru cel pustiu...

 

Să-l iubim pe Eminescu, cum iubește focul para,

Cum iubește floarea rodul, învierea primăvara,

Iar de Ziua lui și-n toate zilele dintre cuvinte,

Până la sfârșit de lume să ni-l ocrotești, Părinte!

 

Vine ziua ta, Emine...

 

Vine ziua ta, Emine,

Adoratul meu Mihai

Și cuvântul arde-n mine,

Nu-l auzi cum strigă: hai!

 

Să te strâng la piept fierbinte

Și acolo să rămâi,

Marginilor tale sfinte

Să le pun un căpătâi!

 

Și sărutul meu pe buze

Să te ardă ca un rug,

Precum arde toamna-n frunze,

Toamna noastră din amurg.

 

Tânăr, preafrumos și teafăr

Să te am în tot ce ești,

Nenuntitul meu Luceafăr

Cu plăcerile lumești...

 

Gândul meu de Veronică,

Pururea nemuritor,

Înspre tine își ridică

Ochii tulburați de dor.

 

Inima din piept buiastră

Nici acum odihnă n-are,

Floarea ta, cea mai albastră

Dintre câte sunt sub zare...

 

Știu că îți aduci aminte,

Ce povești spuneam prin crâng

Și eu nu stăteam cuminte,

Ochii mei și astăzi plâng.

................................................

Nimeni n-a iubit ca tine

Mai statornic și mai sfânt,

Mistuindu-te în viață

Pân' la ultimul cuvânt!

 

Pe pământul plin de ură

Ai divinizat femeia,

Amfora de dor în care

Dumnezeu a pus scânteia

 

Și bărbatului să-i fie

Pururea de adăpost,

Fără ea lumina piere,

Și nici noaptea n-are rost,

 

Fără ea zadarnic vântul

Geme între patru zări,

Nu există-apropiere,

Nu există depărtări...

 

Și acum robit de farmec

Stau alături și ascult-

„O, rămâi, rămâi la mine,

Te iubesc atât de mult!”

 

Poezia ta, știu bine,

Plină-i de iubire, toată,

Nimeni n-a iubit ca tine,

Nici nu va iubi vreodată...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Grafica: Mihai Cătrună