The Friendship Formula

Ah, Friends …almost everyone saw the show at least once but none of us have people we can truly call friends. Or we call them but are they really our best friends? Sure, there are great relationships out there that lasted through someone’s life but what is the reason it did. I might sound a bit nostalgic about this topic but that’s because I’m longing for what others view as a true friendship so I decided to do the second best thing, come up with a theory that would explain my lack of deep social skills and maybe get some internet points in the meanwhile. The whole theory is solely based on my observations and countless chats with several people that mean a lot to me. 

It’s quite simple, since I’m not really into math or anything but it all boils down to 3 elements that I’m going to go a bit more in depth. So the formula for true friendships boils down to proximity plus frequency multiplied that with time. It has a few stages that I’m also going to explain. Friendship Formula basic

 

The first variable in this formula is proximity, and by that I mean spatial proximity, character proximity and proximity of interests. If someone who’s good at math will help me out to create a real formula for this, just hit me up. It’s quite important for a healthy friendship to have a balance between these three types of proximity, keeping it interesting and meaningful for both parties. In the long run that creates a stronger bond and helps you avoid the pitfalls of nostalgia sharing friendships which I’m also going to tackle a bit later. Spatial proximity it’s basically a given, and goes hand in hand with frequency. When things are closer they tend to interact more often, giving you a bit of chemistry in here too, that’s why longer lasting friendships tend to start in random places like kindergarten, the playground, school. When we are younger and just start forming our social skills we tend to interact more with the people we meet in the places we spend most of our time. Seems a bit forced but I see it quite natural. The need of micro communities is strong in our genes. There you have all three types of proximity or the chance to fill up the three slots faster because you won’t interact with someone that’s near and totally different than you just for the sake of it, especially when you are young. Being that picky little brat knows more about your social skills that might help you than the rational 7 year old part of you. And it’s always up to both parties to maintain that proximity and frequency. First you are schoolmates, then hanging out at the same playground, sleepovers, family meets family and voila, you got yourself a true friend. Well, that’s if the time decides to keep that proximity and frequency, and both of you obviously. 

Now let’s talk about frequency, tune on your favorite radio station and let’s go for it. Frequency isn’t as complicated as proximity with it’s different layers. It’s just keeping a steady line of interaction in time with your friend. It’s up to you two how you do that as long as it keeps things reasonable for both. It can be once a week or everyday, different people have different needs and wants when it comes to actual interaction but if you two know each other as you already should, it goes as a given. The formula would dictate that the smaller the proximity the higher the frequency of interaction. I’m going to explain this with a few graphs a few paragraphs later. 

And the last element is time, the one that never forgives and never forgets and also to be honest doesn’t care about you. Your friendship faces time, not the other way around so it’s up to you folks to decide who wins, but the winner is always the time. That doesn’t have to make your relationship with awkward though. Enjoy every moment, be it with your best friend or with anyone that you really care about. 

 

Let’s get cooking with tons of spices, because the topic is getting hot. In the first image you can see basically a normal friendship cycle defined by the three elements in our formula. The closer the proximity, the higher the frequency of interaction, with time the frequency might dwindle but as long as the proximity is kept the interactions should get more meaningful. Also, this doesn’t happen in a void so you can always get new elements in the mix, such is the nature of the social creature. For example you have a childhood friend that went to school together, were living near each other, went to the same college, have similar hobbies and even work in a similar field. You might not have the same frequency as before but the thing that glues everything together is still proximity in all its entirety. I would argue that Proximity in this day and age is more important than frequency. If you think otherwise please let me know. But I’ll try to prove my point with the next image.

Friendship Formula Proximity

It takes just a little change in proximity, especially spatial one and the whole thing starts to crumble. Even though you maintain a steady frequency, that with time also dwindles. The other day I was reading an article that gives 10 reasons why long distance relationships make for the best bonds and the arguments are quite weak to be honest. You can see the article for yourself here if you choose to. The article makes friendship sound trivial focusing more on one element of proximity, proximity of character, implying that you can find a so called soulmate that you will always get along with no matter where you are. To be honest that’s not really a friendship, we will encounter a lot of people that we click with, those can become your friends but most likely will not, basically because of the formula. And here’s why: you have the right base for a potential friendship, being similar in character but as long as you ignore the other elements in the formula it all goes in vain. You might get along great when you see each other, but that’s maybe once a month, you might have the spatial proximity but the frequency is not quite there. That’s if you don’t really invest in the relationship, this way at best you can call each other buddies, a wasted opportunity for a disconnected generation. 

  The other elements you need to factor in when spatial proximity grows between you is two phenomena that occur when the spatial divide grows even further. First one the nostalgia train and the second is that both of you have totally different lives outside that so called friendship that might include other, real friendships. 

Some might argue that after a certain point nostalgia train is the natural evolution of a real friendship, the only thing important to consider is the length of the relationship expressed in time, especially if the first elements were quite constant. It’s a natural progression of great friendships, but if this is the only element that keeps a relationship afloat especially give the spatial proximity divide, then it’s not quite the friendship you would want or think that it is. The bonds that people create when the interact more physically are more important than the overall interaction, or seeing each other once a year and remembering the good old days. Yeah, it was fun, but not a lot is keeping you together or helping you creating and maintaining that relationship because as soon as the two of you part ways again, and after that euphoria of seeing each other passes, you go on your merry way and do your thing far away with your own circle of people, family, cat and so on. Until you meet again, rinse and repeat and you got yourself not really a friend but only the idea of a true friend. Call it a never ending honeymoon.The more you think about it the sadder it gets, but hey, put on a happy face when you see your high school friend again, except that that’s not really your friend anymore. Phew, I actually managed to explain both phenomena in one take, hopefully it was quite clear. 

 

Some of the things here are applicable to a group of friends or even romantic relationships, but hey, I’m not observing those at least for the time being. I know that the formula might have flaws and it won’t ever put everyone in the same bucket, unlike those chicken wings, uhhh, but it’s a small observation of mine because I’m still trying to figure out if I still have a chance of calling someone in my life my true friend, the best part is that I can proudly say that I have some candidates. If you have any ideas on how I can improve upon the formula, some personal stories or some feedback on this article, let’s be friends, even virtual ones. Have a good one!

Easy peasy chineasy vol.2

Doar patru tipuri nu pot descrie toată China, așa că o să continuăm în partea a doua despre ce feluri de oameni puteți întîlni cam peste tot în regatul de mijloc.

  1. Moses– Sunt adevărații eroi ai fiecărui autobuz și metro din China. Sunt cei ce au cu adevărat puteri telepatice, poate chiar și magice. Dacă credeați că transportul public din Chișinău e un haos lipsit de logică, păi se poate și mai rău. Moses e acea persoană care e conștient că ajunge autobuzul acuș la stație, dar stă bine mersi pe scaun, și cînd autobuzul vrea deja să plece din stație și ușile se închid, el își aduce aminte că e timpul să-și lase locușorul fierbinte, să strige din răsputeri la șofer să aștepte și să împingă pe toți să-și croiască drum spre ieșire. Nu fi ca Moses !
  1. Prietena casieriței– De te duci în un parc de distracție, sau undeva unde se vînd bilete mereu o s-o găsești pe prietena casieriței. Acea persoană care crede că toți străinii nu știu chineză și că ea știe engleză. Ea îți va spune prețul biletului cu cîteva minute întîrziere, în engleză, chiar dacă deja l-ai cumpărat vorbind în chineză. După ce și-a făcut treaba, se va retrage rîzînd satisfăcută că a salvat lumea.
  1. Halou– Cel mai des întîlnit tip de om. Problema nu e în ce și cum o spune, petru el noțiunea de timing e ceva tare distant. Mergi pe stradă văzîndu-ți de treabă cînd auzi în spate un Halou tare tare straniu că nu prea înțelegi dacă îți este adresat ție sau ca să-și satisfacă el egoul. Pentru personajul Halou îmi vine în minte doar o singură explicație, că timpul cît a mers în fața mea l-a folosit să-și aducă aminte singurul cuvînt care îl știe în engelză și cum și l-a adus aminte prea tîrziu, nu a vrut să rateze șansa oricum l-a spus, problema e că tu ești deja la cîțiva metri depărtare.
  2. aiPhonerii– Ăștia sunt un pic mai rar de găsit însă din cîteva motive, în primul rînd se tem să vorbească cu străinii, și în al doilea rînd nu pot vorbi engleza. aiPhonerii sunt persoanele care automat te clasează ca fiind american, nu că asta ar fi problema, doar că primul subiect de discuție este veșnica întrebare: ”E adevărat că la voi în America iPhoneurile sunt mai ieftine”, și dacă le spui da, gata, fac planuri cum să le cumperi un iPhone din America, aveți grijă, nu știți nimic de prețurile la iPhoneuri în America!

Nici aceste patru tipuri de persoane nu încununează multitudinea de tipuri de persoane care le veți găsi în universul numit China, pentru mai multe tipaje așteptați partea a 3-a a articolului.

Easy peasy chineasy vol.1

granny     Probabil fiecare țară are anumite tipuri de oameni care poți să-i recunoști ușor. Luînd în considerație populația Chinei astfel de tipuri se găsesc mult mai des și în colțuri diferite ale țării însă sunt ușor de recunoscut. În acest articol voi caracteriza cîteva tipuri de persoane care le vei găsi peste tot în China cu unele particularități neesențiale. Sunt cu mult mai multe decît voi descrie aici însă pentru început, doar patru:

  1. Dancing babe (pluralul la babă)- De e ploaie, de e vînt, mai puțin cînd e ploaie totuși, în toate orașele Chinei, spre seară vei vedea grupuri de babe care dansează în sincron dansuri pe tot felul de melodii total nepotrivite mișcărilor lor. Indiferent dacă pot dansa sau nu, ele o vor face seară de seară și chiar se vor certa că unele mișcări le fac mai grațios decît alte babe. Ele pot fi oricine, paznicul de la cămin sau băbuța aia care vinde banane, vine seara și hai la dans.
  2. Nazgulii– tot în categoria persoanelor cu talente care trebuie arătate indiferent dacă ele există sau nu. Sunt de asemenea persoane în vîrstă, care iau boxe, microfon și își etalează vocile ascuțite în parcurile din oraș. Dacă mergi în weekend prin parc, nu ai scăpare. Oriunde ai merge, orice ai face, ele vor cînta !
  3. NPC (pentru gameri termenul e cunoscut, pentru cei ce nu cunosc NPC= Non playing character, adica personaje din joc care sunt controlate de calculator) întorcîndu-ne la macaroanele noastre, NPC sunt iarăși acele băbuțe și bătrînei care dimineața sau seara fac ”sport”, adică merg pe o cale deja stabilita încolo și înapoi de cîteva zeci de ori. Te duci la școală, te duci la magazin, ei merg ba în colo, ba înapoi. Trebuie de întrebat dacă n-au questuri…
  4. Uginșîkuai-(dacă ai traduce din chineza, ar însemna 2.5kg la 10 yuani)- Vînzatori ambulanți, de obicei de fructe, versiunea chineza  la ”hai la otravă, otravă”. Îi întilnești lîngă universități sau seara la piața. Cu timpul mergînd pe lîngă ei devii și tu un ugijșîkuai-ist înrăit.

Astea sunt doar cîteva tipuri de persoane care le vei întîlni oriunde în China. Pentru mai multe tipuri, așteptați articolul următor.

The fault in our lies.

Rutina deși este un rău și macină sufletul încetul cu încetul este necesară, din mai multe puncte de vedere. Unul din acele puncte este că te face să înțelegi ce cu adevărat vrei și de ce ceea ce ai e deseori dramatizat sau pur și simplu fals.

 

Multe nu înțeleg și o să treacă încă mult timp pînă voi înțelege, asta în cel mai bun caz, dar un lucru cît de tare nu aș încerca să intru în esența lui, nu reușește să-mi dea pace. De ce oamenii încearcă să pară atît de profunzi cînd în realitate sunt ai naibii de superficiali. Mereu am încercat să fiu sincer cu mine, am încercat să fiu sincer și cu cei din jur, să le spun ce cu adevărat ar trebui să audă, nu doar ce doresc ei să audă și să se întoarcă la starea mizerabilă în care erau. Surpriză! nu prea a funcționat, am ajuns într-un timp cînd ceea ce contează pur și simplu se ignoră, iar ceea ce nu contează se dramatizează pînă la absurd. Cînd am plecat în China vedeam oamenii de la noi cu totul altfel, mai buni, mai consistenți în gîndire cît și în fapte. Spre norocul meu am văzut în China, deși am realizat-o cînd deja m-am întors acasă că indiferent de unde sunt oamenii, toți vorbim aceiași limbă, și prin limbă am în vedere toți tratăm totul superficial, fără intenție de continuitate și fără a încerca să creeze ceva de durată. Dacă acum cineva ți-a rezolvat problema, de ce să te mai chinui să vorbești cu el, lasă că vine următoarea problemă și știi exact pe cine să suni. Totu-i a naibii de simplu și frumos. Totul e a naibii de încurcat și deplorant. Oricum, cînd trăiești numai cu persoane care au aceiași atitudine e ușor să te pierzi în mulțime, e ușor să accepți unele lucruri și e ușor să treci cu vedere unele comportamente care nu fac decît să înrăutățească situația. Nu spun că chinezii sunt mai buni sau mai răi decît moldovenii, nu spun că ei sunt mai zîmbitori, de la ei însă poți să te aștepți de la asta(dacă ai avea încă 300.00 de oameni care să-ți dorească locul tău de muncă e și normal că trebuie să calci uneori pe picoare sau pe capur pentru a ajunge acolo) în timp ce de la ai tăi e prea dureros să recunoști.

Și toate astea ar avea o soluție simplă, să fim sinceri întîi cu noi și pe urmă să comunicăm sinceritatea noastră cu ceilalți. Să spui cuiva direct cum simți și ce ai vrea să faci decît să inventezi mii și mii de scuze care ar trebui să le ții minte ca povestea să nu-și piardă credibilitatea. E mai simplu să comunici ceea ce nu-ți place și să dai argumente de ce decît să creezi situații ca să eviți unele discuții, e mai simplu în general să comunici.

A new acquaintance a day keeps the boredom away


where-two-rivers-meet10

Să cunoști oameni noi e unul din cele mai bizare și normale lucruri din Univers. Normale prin nevoia de interacțiune umană însă nu neapărat același cerc de oameni mereu și bizare prin unele lucruri care se întîmplă însă toți într-o oarecare măsură le ignorăm.

Să cunoști un om nou e exact ca un rîu. Punctul tău de origine este muntele din țara Vest și scopul tău e să ajungi la Ocean, totul bine și frumos pînă cînd. Însă o dată ce înaintezi vezi că sunt și alte țări, și alți munți apar în cale, și alte rîuri care uneori pot să se intersecteze cu tine alteori nu. Dar totuși dacă se intersectează atunci începe și se termină totul. Începe simplu și logic, ambii vreți să ajungeți la Ocean și mergeți pe același drum. Sunt dealuri, sunt văi, sun podișuri și sunt alte rîuri care trec pe lîngă voi însă voi încă urmați același curs. Exact așa și interacțiunea cu un om care nu demult l-ai întîlnit. Simplu, clar și evident pînă aici.

Bizar e faptul că mereu poți să alegi dacă vrei să mergi cu cineva pînă la Ocean sau să mergi singur, că unele rîuri încă de la geografie știm că se intersectează doar pe o porțiune scurtă și de acolo fiecare își vede de drumul său, sau sunt rîuri care merg totuși pînă la capăt împreună. Capătul ăsta depinde deja de noi cum vrem el să fie, fie ne oprim și creăm un lac împreună și nu mai vedem Oceanul, fie ne ducem în mare fiind aproape unul de altul însă nu chiar așa de apropiați, sau ajungem în Ocean și poate întîmplător ne vom mai întîlni din nou însă nu știm cînd și nu știm în ce colț al lumii.

Să cunoți oameni noi este bizar pentru că știi că după acel ”Salut” mai devreme sau mai tîrziu o să vină și acel ” la revedere”, însă noi o facem. Însă unii care iubesc să stea mereu în siguranță lla mal ar putea evita acel ”La revedere” prin a nu spune acel ”Salut”. Da viața nu e interesantă cînd mereu știi că poți activa ”Safe Mode-ul”. Așa că ieșiți afară, fiți bizari și cunoașteți oameni noi, chiar dacă nu ajungeți împreună la Ocean, măcar bucurați-vă de aventura pînă la el.

Awkward is the new awkward.

ice-cream-Yummy-ice-cream-24070254-1518-2139

Termenul în română poate fi tradus ca penibil sau jenant însă eu nu cred că redă complet același sentimentalism sau moment de confuzie, disconfort și ”vreau să mă bag în pămînt să fiu o rădăcină și viermii să-mi fie prieteni”. Pe de o parte așa ai vrea să fie însă pînă nu treci peste așa momente și încerci să te bucuri de ele nu poți să treci practic peste nimic.

Cel mai awkward moment care îmi vine în cap acum este de cînd eram prin clasa a 8-a, exact nu țin minte.

M-am dus la magazin care era destul departe de casă să cumpăr ceva pentru a doua zi la ceai. Am intrat în magazin, copil de-a 8-a care încă avea în cap înghețată și mașinele(nu că acum e tare diferit) și orice vorbă care ar veni de la o fată ar fi o cărămidă aruncată de la 2 metri direct în față. Și cărămida aia mă aștepta chiar la casă. Am luat ce am căutat, mă îndrept spre casă cu gîndul al bani și la cîți bănuți o să-mi rămînă mie să cheltui cum vreau eu, adică cîteva gume de 25 de bani(comori adevărate pentru mine pe atunci). Am ajuns la casă, dau ce am luat să scaneze, vînzătoarea deja se pregătea să arunce cărămida, eu cu ochii pe dealuri, și…..și vine cărămida, ea spune:

 

-Ce buze frumoase 🙂 cărămida a lovit ținta cu succes, fiind tras din tărîmul dealurilor, mă uit la ea, și o întreb drăguț „Poftim?”, norocul meu că Victor de clasa a 8-a în ziua aia nu a primit aceiași cărămidă de 2 ori, și cum el ca un băiat deștept a decis să ia inima în dinți și a luat o decizie pe care probabil o va regreta, însă Victor din anul 2 de universitate deja a depășit faza cu regretele.

Din momentul cela, după ce a ajuns la mine peste cîteva ore ce a spus fata de la casă, de fiecare dată am încercat să evit casa aia, ba mai mult am ajuns să nu mai ajung pe la magazin acolo. Și asta cu timpul a evoluat, nu în mai rău însă awkwardness-ul s-a adaptat și cum spunea Tyrion, trebuie să te înfășori în el, să lași să devine parte din tine, să te definească.

Am lăsat și în mare parte sunt mîndru de ceea ce a ieșit. Cel puțin mai awkward decît acum nu cred că e posibil, dar se poate de riscat.  Bucurați-vă de momente de astea pentru că ele dau culoare picturii numită viață chiar dacă la moment culoarea nu pare cea mai potrivită.

Cum să trăiești mai mult.

imagesNu știu dacă eu aș fi persoana potrivită să dau sfaturi de viață însă am pentru voi o scurtă compliație de sfaturi și ce ar trebui să faceți ca să trăiți cît mai mult:
1. Încercați să nu muriți
2. Încercați să nu ieșiți din casă (poate să vă calce mașinile)
3. Încercați să nu aveți nimic ascuțit în jurul vostru
4. Încercați să mîncați sănătos ( și nici să nu vă uitați la mîncare nesănătoasă)
5. Încercați să faceți sport însă nu puteți ieși din casă așa că deveniți inventivi (cîte 70 de ridicări de mouse la interval de o oră) repetați pînă se rupe cablul
6. Construiți un buncher în caz de un război nuclear
7. Uitați de sfatul anterior că puteți să vă răniți în timp ce îl construiți
8. Nu folosiți transportul în public (în el sunt maniaci)
9. Nu mergeți cu trenul, el poate deraia
10. Nu zburați cu avionul, el pote să se prăbușească
11. Nu mergeți cu bicicleta, poate să vă calce o mașină
12. Izoliațivă pe o insulă pustie (dar nu puteți să vă duceți cu barca pe ea că poate să se înece, deci înotați, da ar putea să vă mănînce rechinii)
13. Pe insulă nu luați nici un prieteni, doar o minge de volei (voi știți ce să faceți cu ea)
14. Încercați să evitați orice contact cu oamenii, minciunile lor pot să vă ucidă
15. Încercați să nu dorțimi, pot intra hoți la voi în casă
16. Nu cumpărați mîncare, vînați, da ar putea să vă omoare un animal sau să vă otrăviți, deci e exclus.
17. Nu lăsați urmași, la bătrînețe nu o să vă dea cana cu apă promisă
18. Și în cele din urmă încercați să nu respirați că aerul e poluat.
Astea sunt doar cîteva sfaturi care vă vor ajuta să trăiți cît mai mult, poate pînă la 100 de ani în caz că vă înghețați corpul și îl într-o rachetă și îl trimiteți pe lună, dar ar putea să vă lovească un asteroid sau meteorit așa că succes cu asta 🙂

Căsătorește-te cu ideea.

engagement_ring_scrabble__will_you_marry_me__by_pbjohn-d62bj28  Țin minte că încă de mic persista ideea căsătoriei și a întemeierii unei famili și a crea un mediu perfect unde toți rîd și vorbesc frumos doar în față, e cam diferit pe la spate. Nimeni însă nu vorbește cînd ești mic că nu totul se rezumă totul al a întemeia o familie în sensul tradițional al cuvîntului. Poți să faci mult mai multe și fără seria asta lungă de oficialități, oricum, cum rămîne cu visul care încă de cînd eram de jumate de metru promitea să schimbe lumea, să zdruncine sistemul și să aducă stelele mai aproape? Creștem și tot mai des și mai des face ceea ce ne este ”sugerat”. Du-te la școala aia că este mai prestigioasă, vorbește cu oamenii ceia că restul sunt răi și o să te strice și o să începi să fumezi și să bei și să faci prostii și așa mai departe. Și pînă la urmă ajungem să ne căsătorim, să întemeiem o familie, să avem cîțiva copii, divorțăm peste cîțiva ani, lucrăm într-un loc unde fiecare dimineață parcă te pregătești pentru spînzurătoare și fără o oarecare perspectivă clară despre ce ai vrea să faci sau ce poți să faci. A, da, trebuie să mai plătești și pensia alimentară.

Dar cum rămîne cu ce am vrut cînd eram copii, sau cînd am crescut mai mari? E simplu, ce a fost atunci lasă să stea acolo. E bine așa? Evident că nu. Pentru a putea ajunge la o căsătorie propriu-zisă întîi trebuie să te căsătorești cu ideea. Indiferent de idee, poate că ideea e să faci o familie cu 10 copii, e și aceasta o idee. Trebuie să-ți găsești jumătatea idee care o să-ți fie prietenă, iubită, frate, soră, tot ce poți să-ți imaginezi. Atîta timp cît ideea va fi altărui de tine nu-ți trebuie nici acel inel, nici acea semnătură la starea civilă. Ideea poate fi orice, poate fi locul tău de muncă, poate fi hobbyul tău, ideea poate fi chiar căutarea unei idei. Important e să nu ne dăm bătuți prea devreme, am observat și chiar am trecut prin asta, noi vrem tot, chiar acum, însă totul și acum poate să se transforme în nimic niciodată mîine. Important e să alegi ideea și ea să te aleagă pe tine, nu vei ști exact procesul, e ca și în filmul Inception, știi că ești aici și acum în vis, dar nu ții minte cum ai ajuns la acel acum.

Eu mi-am găsit ideea, nu îmi rămîne decît să fac nunta, iar luna de miere să dureze toată viața mea. Poate că nu ar ține anume de voi, poate că e un pic copilăresc, poate că e prea devreme însă unele lucruri dacă le sădești acum, fructul lor mai tîrziu va fi mult mai gustos. Pentru cei ce știu care e ideea cu care am decis să mă căsătoresc vă invit la nuntă, pentru cei ce nu știu, vă invit să trageți cu ochiul.

E tristă despărțirea…

Probabil despărțirile sunt cele mai grele momente din viața fiecăruia. Mai ales alea pe termen lun, niciodată nu știi dacă o s-o revezi cîndva, niciodată nu știi dacă va veni înapoi sau dacă își va mai aduce aminte de tine. Despărțirile împart universul tău în două, înainte și după ea. Înainte cînd părea că fiecare stea îți zîmbește cînd te uiți la ea, cînd vîntul te ridică pe sus cînd sunteți doar voi, cînd luna pare că vrea să-ți spună ceva. Și după, un loc sumbru, lipsit de relevanță. Fiecare culoare își pierde strălucirea, devine doar o pată spălăcită. Nici vîntul nu mai este vînt, este sare care se joacă în rană, iar luna este doar o piatră atîrnată la sute de mii de kilometri depărtare, totul e lipsit de sens, chiar sensul nu mai are sens, totul este mult prea greu de mestecat, totul e doar un nimic ce se învîrte la infinit.

Se pare că a venit clipa despărțirii. Multe lucruri au dus la asta, multe momente minunate au rămas în urmă. Multe lacrimi voi vărsa, multe nopți voi tremura, dar știu că totul e spre bine. Zîmbetul meu nu va mai fi la fel, va fi doar o schiță a unui trecut minunat, a unei etape depășite. E amurgul unui veac, dar sunt puternic și știu că după noapte iarăși vine dimineața. Nu, nu sunt pregătit să o spun, nu am curajul, sunt slab, sunt vulnerabil însă barba mea dragă, a venit timpul să ne despărțim…