Emilia

Acum ,cand toata tevatura cu si despre campania electorala a trecut , mi-am reamintit cu furie  despre acei romani ,o zdrobitoare parte , care formeaza  Diaspora. Nu contest faptul ca in strainatate traieste si o alta parte din romani plecati care o duc bine isi ajuta cum pot parintii si copiii lasati in urma, ca nu-si vorbesc tara de rau , ca sunt respectuosi la adresa tarii care i-a adoptat , ca sunt oameni muncitori si mandrii de faptul ca sunt romani si nu ies in strada sa urle si sa zbiere ca toate aratarile ca niste ultrasi pe stadion comportandu-se civilizat si atunci cand au ceva de strigat. Exista si astfel de oameni si despre aceeia auzim si stim putine pentru ca acel tip de imigrant nu uita nici un momentu pentru ce se afla in tara de adoptie , petru ca acel tip de om oriunde s-ar afla „sfinteste locul” cu adevarat.

Ma gandeam la strazile Romei pline de cersetori de cetatenie romana, nu strigati la mine ca-s tigani ,si ei sunt parte din diaspora, ma gandeam la strazile minunate din centrul vechi al Mantovei unde oriunde ai intoarce capul se aude o vorba romaneasca, si va asigur ca nu vorbe dragute, ci pline de injuraturi , de injurii la adresa tarii pe care majoritatea au lasat-o in urma, ( de felul : Romania e o tara de cacat ) , ma gandeam la Milano, un oras atat de intortocheat ca si Bucurestiul nostru unde am auzit atatea injuraturi in italiana la adresa romanilor ca mi s-a facut creierul gelatina si am avut impresia ca ma aflu pur si simplu intr-un episod de proasta factura de la „vacanta mare”, mi-am amintit de Budapesta, de cum ma priveau ungurii ca nu aveam idee sa vorbesc ungureste (doar sunt ardeleanca ce pana mea) cu suspiciune, da sunt locurile pe care am apucat sa le vizitez si unde am intalnit o gramada din romanii plecati sa caute o viata mai buna pentru ca  tara lor , Romania” e o tara de cacat” ,” o hazna ,o buda ordinara si plina de corupti si de coruptie”etc, etc, etc . Mda , asta e exprimarea cea mai blanda la adresa unei Romanii pentru care in 2009  Diaspora a hotarat ca ne e mai bine sa mai stam o bucatica sub papucul unui presedinte cu nume de onomatopee , e aceeasi Romanie pe care unii au parasit-o si in care se intorc o singura luna pe an , asta daca vin si atunci, e aceeasi Romanie in care unii si-au lasat copiii in grija rudelor, a bunicilor ,de cele mai multe ori incapabili sa le ofere dragostea si ingrijirea de care au nevoie acei copii parasiti, e aceesi Romanie din care multe „doamne” au plecat sa stearga posterioare vestejite , aici lasandu-si parintii batrani si/sau saraci lipiti pamantului sau morti de  dorul copiilor plecati sau a nepotilor pe care nu-i mai apuca sa-i vada. Da asta e o parte din Diaspora, din acea umilitor de mare parte dintre romani plecati si care urla in strada ca  vor sa le fie respectat dreptul la vot , dar care au uitat cu desavarsire ca legea in Romania au decis-o ei acum 5 ani, ca desi acum 2 ani  o majoritate covarsitoare a decis sa-l zboare pe Basescui din Cotroceni , atat de multi romani din Diaspora au strigat in cor cu cucoana Macovei ca s-a dat in Romania o lovitura de stat incat  mi-a venit greata .

Suntem in prag de iarna , lumea mea se invarte in jurul facturii la gaz , a celei de la curent , a unui job mai bun decat cel pe care-l am in prezent, preferabil platit mai bine chiar daca e o munca „neplatita pentru studiile mele” , lumea mea sunt fiii mei care se pregatesc cu inimile pline de sarbatorile care vin si fac liste cu dorinte pentru Craciun.

E adevarat ca ma doare sufletul de Diaspora si de dreptul lor la vot , pentru ca si pe mine ma preocupa drepturile mele, dar sincera sa fiu nu ma omor atat de mult pentru un drept pentru care doar 60% dintre romanii din toata lumea asta au ales sa uzeze de el DREPTUL LA VOT. E drept si faptul ca acea lipsa la vot a celo aproximativ 40 de procente  putea hotari o alta soarta Romaniei. Asa ca pana una alta doar atunci cand dreptul la vot va fi exercitat de catre cel putin 80% din romani o sa cred ca intr-adevar merita sa ma preocup de asta pana atunci….. asta e Romania pe care o meritam cu totii si cei care au votat si ei care nu!

Fiul meu el mare a implinit 2 ani si patru luni ,ca de fiecare daca cand mai trece o luna din viata lui imi reamintesc cu drag multe din momentele cand am ras sa pic pe jos de “glumele” lui sau de vorbitul lui peltic sau de atatea alte sotii pe care le face .
Insa azi am o zi “neagra”. Am simtit pe pielea mea cum sistemul romanesc de educatie face din fiul meu un tampit,sa-mi fie iertata expresia insa ,asa am simtit.
Un copil care pana sa mearga la cresa stia déjà toate numerele ,vreo zece poezaii de cate 2 strofe ,chiar si o rugaciune nu mai tin minte cate cantecele, azi am ajuns la concluzia ca mersul la cresa l-a prostit.
La varsta de un an si o luna am renuntat la pampers, nu va ganditi ca am fortat copilul cumva sa faca la olita, a venit totul ca o joaca, si vazand ca estte dornic sa invete mreu cateceva nou nu m-am ferit sa-i arat si sa-i raspund la intrebari ca unui adult nu ca unui copil, i-am vorbit clar si concis iar pedeapsa cea mai grea a fost amenintarea ca nu mai vorbesc cu el ,am fost consecventa in tot ceea ce i-am interzis, nu am permis nimanui sa il “rasfete” cu mangaieri atunci cand a gresit . Au avut intentia sa-l ia in brate bunicile si sa-l ocroteasca de parca i-ar fi cazut cerul in cap daca plangea . Nu am permis nimanui sa ii spuna copilului altceva decat ce i-am spus eu indiferent ca a fost vorba de mancare, joaca, socializare si alte chestii banale ,de zi cu zi.
Uite ,insa, ca azi, „SISTEMUL” acest calau al oricarui bun simt ,simt ca mi-a distrus efectiv ultimii doi ani de munca si din viata mea, toata bruma de educatie pe care am reusit sa i-o dau fiului meu a zburat pe fereastra in ultimele doua luni de cand merge la cresa de stat. Nu cred ca e vina nimanui doar a supraaglomerarii din crese a lipsei de personal , a sisemului de inscriere a copiilor in grupe , netinand cont de gradul de dezvoltare intelectuala si fizica a fiecarui copil. Dinr-un copil vesel si plin de energie mi s-a spus ca se izoleaza si se joaca singur cu carticelele lui, mi s-a spus ca el canta, mi s-a spus ca nu este nici lovit nici certat, atunci ma intreb de ce e plin de vanatai pe picioare si vine zgariat de la cresa? Am decis intr-un final sa pun problema altfel,poate gresesc eu , undeva in toata perioada pe care copilul a petrecut-o cu mine acasa , am gresit fundamental undeva si de acolo tot tavalugul de erori ce au urmat a dus la ceea ce se intampla azi. Am decis sa vorbesc cu un pediatru care sa imi recomande un psiholog, ghici ce ? In orasul nostru ,psihologia pediatrica , sau o specializare in acest domeniu nu exista, oricat am intrebat nimeni nu a stiut sa ma indrume . Asa ca am apelat la o solutie de compromis, mi-am schimbat eu optica vis-a vis de comportamentul linistit si bland al fiului meu. Avea tendinte de a se purta foarte protectiv si cu copiii mai mici decat el si de a asculta cu gura cascata ce ii spuneau copiii mai mari ca el, insa nu avea idee cum sa se poarte cu cei de varsta lui asa ca era mereu impins, inghiontit, batut , si si-a dezvoltat un mecanism de autoaparare izolandu-se si vorbind singurel cu carticelele si cu jucariile lui. Asta nu se intampla doar la cresa ci incepuse sa se intample si acasa , asa ajunsesem la concluzia ca pe undeva gresim noi ca nu-i acordam destula atentie ca nu-i suntem alaturi cand are nevoie de noi, ca nu l-am invatat sa se apere(aka sa loveasca si el alti copii) insa cum sa facem asta atunci cand nu e cu noi, cum sa-i explici unui copil de doi ani si trei luni care urasete violenta ca trebuie sa se apere sa tina de jucariile lui daca nu vrea sa raman fara ca trebuie sa nu se mai lase lovit ci sa riposteze in orice fel? Desi renuntase la suzeta de la varsta de un an , acum ma trezeam ca imi cere cu insistenta suzeta pentru ca si copiii de la „gradi” au, desi renuntase complet la scutece de la varsta de un an si trei luni ,ajunsese sa faca pe el si sa i se para amuzant cand imi spunea „ mami pune-mi si mie pampers”. Imi venea sa-mi smulg parul din cap , nestiind cum sa reactionez, cum sa ma comport, unde gresesc, ce sa fac?
Asa ca dupa o oarecare perioada de explicatii ,mecanismul lui de aparare devenise plansul, din orice, cand ajungeam la usa clasei si ma vedea singura lui grija era „mami eu nu mai stau aici”.
Mi se rupea sufletul de cate ori ma duceam sa-l iau, asa ca intr-un final am zis ca fie il schimb in alta grupa potrivita pentru el fie il tin acasa si ma ocup eu de activitati educative pentru el, doar nu degeaba am facut cursuri de psihologia predarii in facultate (prima facultate). N-a fost foarte greu sa-l mut in „grupa mare” , s-a intamplat de pe o zi pe alta, i-am luat catrafusele si l-am dus la clasa noua iar in prima zi cand m-am dus sa-l iau m-am asteptat la lacrimi sau la urlete ca el nu mai sta acolo. Mi-a fost dat sa am surpriza cea mai placuta de pana atunci din experienta mea legata de cresa, cand am deschis usa sa-l strig m-a vazut si m-a intrebat „mami de ce ai venit acum, eu mai stau putin” ,a fost randul meu sa-mi dea lacrimile. L-am lasat sa se mai joace si cand a fost el pregatit a iesit singurel. I-am urmarit comportamentul timp de vreo doua saptamani si mi-am notat fiecare lucru ciudat pe care l-am observat la el si l-am intrebat apoi despre ceea ce facea , mi-a raspuns senin si vesel de cate ori il intrebam cate ceva, fara lacrimi ,fara crize de furie ,fara plansete cu sughituri , echilibrat, asa cum il stim, curios, plin de intrebari, am revenit la perioada cu „mami ,de ce?” faimoasa intrebare DE CE ? care inainte ma exaspera la culme acum imi facea viata frumoasa din nou.
A reanceput sa imi ceara numaratoarea, cartile lui de povesti, creioanele colorate, si muzica, multa muzica, fredoneaza din nou prin casa melodiile lui preferate, uneori imi vine sa-i spun sa mai taca atat de mult vorbeste, insa imi e mila de perioada in care a tacut atata timp incat cand il ascult , imi dau seama ca inregistreaza tot ,ca un reportofon si reproduce tot ce aude ca un papagal. Reclame, colinde, cantecele pentru copii, poezii pe care i le spun seara la culcare ,chiar si vreo doua rugaciuni ,iar eu inca raman fara replica atunci cand imi dau seama ca el le stie pt ca i le sopteste fratiorului lui mai mic atunci cand crede ca nu-s atenta la el,ii povesteste cate in luna si in stele iar cel mic il asculta si zambeste. Ciudat e , ca niciodata nu a plans dimineata, parca abia astepta sa mearga dar cand il luam acasa era din ce in ce mai deprimant sa-l vad plans si suparat.
De cand e in grupa mare parca a inviat, si asta spune multe despre ce inseamna sa distrugi spiritul unui copil bun punandu-l la olalta cu copii care nu au aceleasi preocupari ca si el , reducandu-i preocuparile la joaca si atat si joaca aia constand in ce? „luati-va jucariile si va jucati” ,privandu-l de stimuli,de provocari care sa nu se rezume la „da-mi jucaria ,ia jucaria” ci si la educatie efectiv, cum sa se imbrace cum sa se dezbrace, cum sa se aseze pe scaun , sa fie atent la ce i se spune ,sa nu loveasca alti copii, sa se joace cu toti copiii , sa cante ,sa numere ,sa danseze etc etc etc. M-am simtit iar mandra de copilul meu,n-am mai simtit neputinta de dinainte, cand il vedeam trist suparat si nu stiam cum sa reactionez. Am o singura dorinta ,sa o tina tot asa sa ii placa ceea ce face si sa nu il mai aud spunandu-mi mami io nu mai stau aici du-ma acasa. S-a acomodat foarte bine si chiar l-am auzit spunand ca are un „pieten” cu care se joaca, adica este un baietel cu care se alerga cat e spatiul ala de mare si rade si chiuie.
Revenind la ideea initiala, SISTEMUL ,de fapt greseala unor supraveghetoare putea sa ma coste mult prea mult fantastica a fost replica uneia dintre ele, pai noi asa ii ,punem in grupe , doi trei care vorbesc mai bine si sunt mai dezghetati si restul,….
Important e ca acum este bine si a redevenit copilul vesel si curios de la inceput.

Ma trezesc azi cu gandul sa-mi scot bebelusul in port-bebe la plimbare, afara … o vreme calda, soare de vara tarzie nicidecum de toamna, deci timpul perfect pentru o plimbare cu copilul strans la piept .Totul ar fi fost perfect daca si numai daca nu mi-ar fi fost pusa la incercare rabdarea (care sincera sa fiu exista la modul foarte putina spre deloc) de un mos cu ochii beliti pe geam si care avea cate ceva de comentat la fiecare trecator care avea nenorocul sa-i treaca pe sub balcon.
Ca „de asteptat” imi vine si mie randul sa trec pe sub balconul babalacului cu copilul „la purtator” , si sa vezi belea….ma abordeaza cu formula: auziti domnisoara…!!!!
Evident ma fac si eu ca ploua ca doar nu avea cum sa mi se adreseze mie cu copilul in brate cu apelativul „domnisoara” insa aratarea continua,… da da… dumneavoastra cu copilul, auzi domnisoara dar copilul ala nu sta spanzurat prea rau in minunea aia , de ce nu-l puneti in carucior? O sa i se deformeze spinarea bietului copil din cauza ca il tineti asa in pozitia aia. Copiii pana la 6 luni trebuie stransi in scutece si tinuti pe spate sa nu li se deformeze picioarele si spinarea….. ooooof tineretul asta modern din ziua de azi nu mai au habar de nimic, noi asa ne-am crescut copiii si uite ca n-au mai murit asa sa stea spanzurati de gatul ma-sii.
Am ramas ca la dentist cu gura cascata de uimire, imi uitasemn cuvintele in alte buzunare, si nu-mi venea nimic in minte sa-i spun popandaului din geam, intr-un final cand ,in sfarsit am reusit sa-mi desclestez maxilarul si sa scot ceva sunete nu mi-a venit decat….
„ Domnule dar pe dumneta nu te-o purtat mama dumitale in broboada???? Ca pe mine ma ducea buna mea pe camp ,la sapa , si asa nu numa’-n brate sau in caru’ tras de boi!!!”

CONCLUZIE CU CONTUZIE : mamici „purtarete” cand vreo aratare de pe la una mie noua sute toamna va abordeaza nu va uitati cuvintele acasa…..asa ca mine.