Parviz Tanavoli – Oh! Persepolis II (detaliu)
După toată nebunia din presa internațională cu privire la ce s-a întâmplat în Iran, ca trăitoare a două decenii în această țară, ca persoană ce a vizitat ultima dată Iranul chiar anul trecut (octombrie – noiembrie 2025 ), vreau să expun și eu câteva aspecte.
Este atâta discrepanță și reavoință în felul în care prezintă instituțiile mediatice din vest viața cetățenilor iranieni, și realitatea de la fața locului, încât nu mă mai minunez de valul de opinii stupide exprimate pe Facebook-ul românesc (ca să-i zic așa), de persoane care nu au citit nimic despre istoria acestei țări, despre literatura și arta ei, despre tensiunile politice sau alte lucruri adiacente cum ar fi gastronomia, sportul …șamd.
Nu vreau să spun că în Iran este democrație, așa cum e definită în normele occidentale, dar nici regim dictatorial ca în Afganistan sau Coreea de Nord, și nici regim autocrat ca în Arabia Saudită.
1. Nenumărate comentarii vin partea unora care nu cunosc un fapt elementar: Iranul nu este o țară arabă, la fel cum România nu este o țară slavă (așa cum cred majoritatea vesticilor atunci când se uită pe harta Europei).
2. Iranienii sunt urmașii persanilor, vorbesc limba persană/Farsi – care este o limbă indo-europeană, și au o civilizație multimilenară susținută de imperii și religie proprie cu cel puțin un mileniu înainte de invazia arabilor musulmani.
Din cuvintele de bază ale vocabularului vreau să dau câteva: madar – mamă (mother), pedar – tată (father), beradar – frate (brother în engleză și Bruder în germană ), dokhtar – pronunțat cu h glotal – fată (daughter în engleză și Tochter în germană – ambele cu sensul de fiică), bad – rău (bad), dar – ușă (door), nam – nume (name), tondar – tunet (thunder), setareh – stea (star).
3. În Iran nu se poartă burka, și niciodată nu s-a purtat, dar comentatorii de pe Facebook nu au răbdare să caute să afle mai multe. În mintea multora Iranul este egal cu Afganistanul în ceea ce privește libertatea femeilor, lucru complet neadevărat din mai multe motive:
– femeile iraniene au drepturi egale pentru educație (de la grădiniță până la doctorat). Începând din 2011 numărul studentelor l-a depășit pe cel studenților, cu un maxim în 2016 când, per ansamblu, aprox 65% dintre persoanele înrolate în universități erau fete, doar 35% fiind băieți.
https://docs.un.org/en/A/HRC/59/NGO/264
– femeile iraniene au drept de vot, primit în 1963 în timpul șahului Mohammad Reza Pahlavi, și l-au exercitat fără întrerupere de atunci.
– femeile iraniene au avut de la bun început dreptul de a conduce un automobil, și nici un regim nu le-a luat acest drept.
– femeile iraniene au dreptul de a divorța. Dacă soțul inițiază divorțul, ele au dreptul să ceară toată suma sau proprietățile promise de soț în contractul de căsătorie ( mehrieh/mehriyeh). În cazul în care soțul nu-și poate onora promisiunea făcută, el intră la închisoare prin ordin judecătoresc. În anul 2025 erau înregistrați 1910 bărbați iranieni încarcerați pentru că nu au putut plăti mehrieh pentru fosta soție.
În paralel, în Iran s-a dezvoltat un curent ciudat, cel al femeilor profitoare, care, în contra unei sume mari de monezi în aur sau proprietăți imobiliare scumpe, se căsătoresc cu oameni bogați, cel mai adesea vârstnici, după care divorțează pentru a obține beneficiile stipulate în contractul prenupțial .
Comic este faptul că aceste „întreprinzătoare”, ce au făcut din mehrieh un business, nu pot fi trase la răspundere deoarece în Iran nu există o lege pentru astfel de situații.
https://www.en-hrana.org/articles/from-profiteers-to-victims-of-dowry-law-poverty-culture-and-media-mahtab-alinezhad/
Până în 1975 ( deci încă pe timpul ultimului șah) doar bărbații cere divorțul, deși prin unele acte legislative din 1962 și 1967 se stipulau anumite condiții de inițiere a divorțului din partea femeilor, datorită procedurile încurcate și greoaie, nu s-a reușit punerea în practică extinsă.
În 1992 (deci în perioada regimului islamic), s-au făcut unele amendamente la lege ce dădeau dreptul femeilor de a iniția divorțul, cu consecințele care decurgeau din acest drept (custodia copiilor, partajarea averii).
Atenție, dacă soțul inițiază divorțul, el este obligat să plătească întreaga sumă în monezi de aur, sau să cedeze proprietățile imobiliare, agricole, comerciale, trecute ca mehriyeh în actul prenupțial atașat certificatului de căsătorie.
Începând din 1992 femeile iraniene au putut iniția procedurile de divorț în următoarele situații:
– soțul este dependent de droguri sau alcool;
– soțul lipsește de acasă pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutiv, sau 9 luni intermitent, fără acordul soției sau fără a anunța soția (părăsirea domiciliului conjugal);
– soțul are probleme medicale: nu poate avea copii, nu își poate satisface sexual soția.
– soțul se manifestă frecvent în mod violent, își bate soția și/sau copiii;
– soțul nu poate suporta financiar cheltuielile familiei, sau refuză să facă acest lucru;
– soțul este încarcerat pe o perioadă mai mare de 5 ani;
– soțul are probleme psihice certificate medical.
În noiembrie 2018 în Iran s-a adoptat Directiva 9000/13104/55 , devenită funcțională începând cu 26 decembrie 2018, prin care se punea în practică divorțul de comun acord, ce putea fi finalizat în termen de 45 de zile, în care erau incluse cinci ședințe de reconciliere, în cazul în care ambele părți cădeau de acord asupra tuturor punctelor incluse în procedura de divorț.
Acest divorț de numește divorț irevocabil (Khal în persană), însă are un punct negativ pentru femei.
Dacă femeia se recăsătorește, și dacă ea la divorț a obținut custodia copiilor (a devenit tutore legal – sar parast în persană, quyoum în arabă), indiferent dacă copiii minori sunt fete sau băieți, tatăl copiilor (fostul soț) poate cere revocarea dreptului de tutore acordat fostei soții prin ordin judecătoresc.
La ora actuală rata divorțului în Iran este de 39%, în România fiind undeva la 21%. Cea din Teheran este de 52%. În ambele situații, capitală și restul localităților, cauza principală a divorțului o constituie problemele economic0-financiare și, în destul de multe cazuri, pretențiile exagerate ale tinerelor soții.
De aproape două decenii divorțul a devenit o banalitate în Iran, nu mai constituie o rușine, societatea l-a acceptat suspect de repede. O cauză explicabilă pentru mine este aceea că în jur de 70% din populația Iranului o constituie persoanele cu vârsta sub 35 de ani. Ei au altă mentalitate și au reușit să impună o parte din mentalitatea lor restului de 30% de persoane mai în vârstă ce constituie societatea iraniană.
Vreau să spun că legea islamică din Iran permite femeilor ca în contractul prenupțial să ceară dreptul unilateral la divorț, dar multe femei ori nu cunosc acest drept, ori, din rușine față de familia viitorului soț, nu îl cer în contract.
– femeile iraniene au avut, și au și în actualul regim, atât reprezentare parlamentară (17% în actuala legislatură în comparație cu 23% media din țările vestice) cât și reprezentare guvernamentală. Zeci de mii de femei sunt directori de instituții, spitale, școli, muzee, fabrici, societăți comerciale și profesionale, decani și rectori în universități. În companiile de stat femeile ocupă 19% din posturile de conducere ( a se vedea pag 3 din documentul atașat)
https://docs.un.org/en/A/HRC/59/NGO/264
– femeile iraniene pot fi avocate și judecătoare, însă poziția de judecător este limitată doar la probleme ce privesc familia (divorț, încredințarea copiilor., moștenire, violența în familie). Ele nu pot opera în spețe privitoare la traficul de droguri, traficul de arme, traficul de bunuri care ocolesc sistemul de impozitare, chestiuni politice, litigii comerciale, devalizări și furturi bancare.
Din păcate nici o femeie nu face parte din Înalta Curte de Justiție a Iranului.
– femeile iraniene pot avea, și au, profesii considerate a fi destinate bărbaților: polițist, militar, pompier, șofer de tir/camion, pilot pentru avioane militare (nu însă și pentru cele civile), comandant de navă.
În ceea ce privește hijabul și strictețea lui, voi exemplifica cu un videoclip făcut de cineva în anul …, deoarece, conform unei zicale arhicunoscute, o fotografie valorează mai mult decât o mie de cuvinte.
Videoclipul, publicat pe 24 iunie 2024 de către visitera, cuprinde cinci părți filmate în următoarele locuri:
1. Metroul din Teheran – min 0:00
1. Marele Bazar din Teheran (construit cu aprox 200 de ani în urmă) localizat în centrul vechi al Teheranului – min 4:41
3. Shahrak-e Gharb (Qarb) (Orășelul Vestic) – min 13:16
4. Iran Mall (cel mai mare mall din lume ) , trecut în Cartea Recordurilor, cu o suprafață de aproximativ 31.7 hectare – min 19:36
5. Cartierul Sadeghiyeh (cartier din centrul vechi al Teheranului, o zonă medie a capitalei) – min 25:32
Explicațiile date în videoclip sunt corecte, inclusiv enumerarea punctelor negative
Vă rog să priviți cu atenție fizionomia oamenilor și să trageți singur concluzia dacă ei o fizionomie mai mult orientală sau mai mult europeană.
Sper că ați observat că, în metrou, oamenii ce merg la muncă au o ținută mai sobră, dar la cumpărături în mall sau centre comerciale ținuta lor este mai colorată.
Sigur ați observat că vagoanele de metrou sunt mixte. Excepție fac primul și ultimul vagon din garnitură, denumite vagoane de comoditate, care sunt destinate exclusiv femeilor.
Presupun că ați observat numeroși oameni care poartă mască în metrou, pe stradă, în bazar și centre comerciale. Videoclipul nu a fost filmat în pandemie.
Cu mulți ani înainte de pandemie, din cauza ratei mari de poluare a aerului din Teheran, oamenii cu probleme respiratorii, alergici, cu probleme de inimă, sau cei speriați că ar putea contracta vreo boală, au început să poarte măști.
Eu am fost frapată în 1995 să văd oameni cu masca pe față în Teheran. În România nu văzusem niciodată așa ceva. Doar în spital și cabinetele de stomatologie vedeam persoane care să poarte mască.
Sigur ați observat multitudinea de fete și femei cu capul descoperit și îmbrăcăminte total europeană, care se intersectează cu femei ce poartă chador (acel văl negru).
Sper că ați observat că, indiferent de clasa socială sau vârstă, oamenii au un aspect curat și îngrijit. Arată a oameni, cum afirma un vlogger șocat să descoperă că realitatea din Iran, de la firul ierbii, este în totală contradicție cu cea prezentată mass-media occidentală
Sper că ați observat că aproape nu vezi pe stradă, metrou, malluri, centre comerciale, restaurante, etc persoane obeze sau supraponderale.
Sper că ați observat că metroul este foarte curat, la fel și străzile, centrele comerciale, parcurile, locurile de agrement. Totuși, în primul videoclip, în filmarea făcută în carierul Sadeghiyeh, pe o stradă se văd hârtii, probabil fluturași publicitari sau ambalaje aruncate la întâmplare.
………………………………………………………………………..
Următorul videoclip, postat pe 6 octombrie 2025, l-am ales deoarece Carrie Patsalis își plimbă urmăritorii print-un hotel cu o arhitectură și decoruri interioare inspirate parcă din 1oo1 de nopți. Nu am stat la hotel Miras, am stat însă într-un hotel asemănător, Hotelul Shah Abbas din Isfahan, parțial reconstruit pe structura unui caravanserai din ultima perioadă a secolului al XVII-lea..
Stilul Hotelului Miras din Teheran reprezintă o fuziune arhitectonică între epoca Safavidă și cea Qajară. Facilitățile lumii moderne sunt perfect integrate și nu deranjează vizual, nu produc discrepanțe, nu sunt forțate.
L-am ales și datorită faptului că sunt prezentate o serie de mâncăruri tradiționale iraniene, în diverse locuri, de lux sau stradale.
Stilul hotelului Miras reprezintă o fuziune , sau mai degrabă o inspirație din stilurile perioadei dinastiei Safavide și a celei Qajare.
Helia, fata care urcă scările, poartă o ținută tipică femeilor din epoca Qajară … a se vedea miniaturile iraniene din această perioadă.
Din păcate Palatul Golestan este prezentat prea pe scurt în filmare. Merita câteva minute în plus. Eu l-am vizitat de cinci ori, dar am impresia că încă nu am văzut totul așa cum ar trebuit să fi văzut.
Filmarea din Marele Bazar mi se pare reușită deoarece prezintă mai multe elemente esențiale pentru a înțelege Iranul, cum ar fi : un magazin de covoare autentice, cea mai mică ceainărie din lume (trecută în Cartea Recordurilor), felul tradițional al iranienilor de a bea ceaiul din pahare înalte și înguste, îndulcit cu ab-nabat pe băț, principiul de funcționare al unui samovar, sucurile din fructe (ab-miveh în persană) în varietăți diferite: rodie, pepene verde, mango, zereshk (un fel de coacăze), morcovi, lapte cu fistic.
M-a amuzat puțin extazul doamnei Patsalis în fața moscheii din bazar, care este o moschee aproape banală, tipică în ceea ce privește arhitectura. Acest extaz este de iertat din moment ce dânsa nu a vizitat celebrele moschei ale Iranului din Isfahan, Shiraz, Yazd, Ardabil, Tabriz, Kashan, Mashhad, Kerman, Qom, Qazvin.
Mă opresc aici, că iarăși am scris o postare kilometrică.
Linkurile chiar merită accesate. Le-am pus pentru a certifica spusele, dar și pentru a nu se crede că bat câmpii.
Mulțumesc tuturor celor care au avut răbdare să citească până la capăt și să vizioneze videoclipurile în integralitate.
La final mai vreau să spun că, din proprie experiență, am constat că iranienii, indiferent de anii de școală și pregătirea profesională, indiferent de sex, indiferent de gradul de religiozitate sau de neacceptare a regimului, indiferent dacă sunt persani, kurzi, luri, luri bakhtiari, turci azeri, turkmeni, creștini armeni și assirieni, evrei (kalimi), arabi din provinciile cu ieșire la Golful Persic, baluci, mazandarani și rashdi (locuitori din provinciile cu ieșire la Marea Caspică) sau oricare etnie minoritară, au o inteligență emoțională de nota zece.
E foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să te dai în fața unui iranian ceea ce nu ești.
Acuarelă, Linda Horn, Norvegia
Rezonanțe Imposibile 