File de adio

Să îţi dai seama că ar lipsi ceva când nu sunt în preajma ta.

Să vezi cât de greu e să înlocuieşti oameni.

Să fiu în mintea ta sinchisită de trecut.

Nouă ne e prea bine,separat de părerile lumii.

Să mă cuprinzi,să mă iubeşti şi să mă uiţi.

Să ne uităm ca doi egoişti..

Uneori aş vrea să darâm dintre noi zidul.

Îmi e greu să văd că lipseşte numele tău în lista de apeluri preluate…mă rog,e şi logic…nu ne-am văzut din octombrie,iar ieri când te-am văzut eram pur şi simplu de porţelan.MASCĂ.

Iar îmi luceau ochii,iaaaar parfumul tău…

Cum se explică oare faptul că sentimentele pentru unii oameni rămân nemuritoare chiar dacă nu-i vedem cu lunile?

O să îmi şterg în mama măsii blogul.E prea încâlcit tot când am stat să recitesc toate articolele.Au pătruns prea multe momente neimportante aici.Mă rog,nu momente,ci persoane.

Am fost o proastă acum o lună.pffff…