
Asa am auzit oameni salutandu-se pe 2 octombrie. A trecut aproape o saptamana de atunci si, din pacate, abia acum reusesc sa scriu despre evenimentul de sambata din capitala.
Acum vreo 13 ani am ajuns acasa, dupa un drum incununat de succes la magazinul Muzica de unde imi achizitionam primul meu CD original: Black Sabbath, Paranoid. Maaaaaaaan, rupere albumul asta, atat pentru timpurile noastre, cat ce sa mai spun pentru vremea aia. Solo-uri de chitara, tobe si bass-uri cum nu mai auzisem pana atunci, melodii si versuri care iti transmiteau ceva, un mesaj, si nu doar stari de spirit “woodstock” – iene. Au trecut anii, si, in 1980, Ozzy s-a despartit de Black Sabbath urmand o cariera solo, debutand cu albumul Blizzard of Ozz care a ajuns si cvadruplu album de platina (peste 4mil exemplare vandute), urmat de multe altele, printre care Bark at the moon, The Ultimate Sin, No more tears, Ozzmosis, Down to Earth, etc.
In fine, revenind la amintirile mele. Am bagat CD-ul in aparat, am dat play, volumul pe la 37 din 40 si zi-le Ozzy, zi-le. Pe la melodia a 4-a, Iron Man, vine tata (care ne-a crescut cu Genesis, Yes, Jethro Tull, Pink Floyd, Deep Purple, Led Zeppelin) si imi zice: “Bah, toti fraierii de pe vremea mea care rupeau 3 note pe chitara stiau si cantau ritmul melodiei asteia, dar atat!” Dup-aia mi-a aratat un vinyl care-l avea de vreo 20-25 de ani, din anul de glorie 1969, albumul Black Sabbath al formatiei Black Sabbath. Bine mah, si pana acum, ce te-a oprit sa ma pui sa-l ascult?! Citește în continuare »
Tocmai ce am primit, acum 3 saptamani, editia completa, formata din 7 carti, a romanului de capatai al lui Stephen King, Turnul Intunecat (The Dark Tower). Prima dintre ele a fost scrisa in 1982 iar volumul al saptelea a fost scris abia in 2004. Am primit cadou iarna trecuta primele doua volume de la sotia mea, totalizand aproape 700 pagini. 700 de pagini care le-am devorat in mai putin de o luna, in conditiile in care bebitza era mica, nu avea decat 2 luni si dormeam mai putin. Pana o sa creasca o sa zic ca in perioada aia nu ma odihneam datorita programului intens de lectura, cand va creste o sa fac misto de ea si ii voi spune ca am pierdut ore si nopti de somn fiindca trebuia schimbata, hranita, ragaita, de-colici-zata 🙂
Le-am primit cadou dupa ce tocmai terminasem, cu vreo juma de an in urma, alta carte a lui Stefan Rege, Orasul BantuIT. Aia a fost cartea care mi-a dat cele mai intense trairi, imi era frica sa duc gunoiul dupa lasarea intunericului, o data la doua nopti ma trezeam aproape strigand din diverse cosmaruri, dormeam pe ¾ din pat ca sa am loc sa ma pot agita in somn si sa nu o lovesc. Dupa episodul asta, nu stiu cum de a avut curajul sa imi cumpere ceva de la acelasi autor. Oricum, bine ca a facut-o! Citește în continuare »
Publicat în Eu | Etichetat Roland Deschain, Stephen King, The Dark Tower, thriller | 2 Comments »
I don’t know how, but it will!
Am un magnet de frigider cu acest frumos slogan! M-am tot gandit cum l-as putea dezvolta, cum sa-l pun in aplicare, sa ma trazneasca si pe mine o idee castigatoare, nu sa intru in Top 10 cei mai bogati oameni, nici macar in Top 500, dar macar asa cat sa-mi ofere un trai decent.
Ei bine, se pare ca niste baieti mai destepti decat mine au facut chestia asta, in a doua jumatate a sec XIX, cand au inventat fotbalul (berea exista de mult mai demult, inca din Evul Mediu cand apa era mult prea nociva pentru a fi bauta si asa a aparut berea, dar cu un continut mult redus de alcohol). Eh, si ca orice inventie, fotbalul s-a dezvoltat, s-au facut grupari semi-profesioniste, apoi profesioniste, s-au inventat foruri si cate si mai cate competitii. Si asa s-a ajuns si la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud, anno Domini si 10 AD.
Mergeam pe Selari/Smardan in drum spre serviciu (obligat-fortat sunt pieton si asa ar trebui sa raman, ca m-am lenevit rau de tot). Deci, nu cred ca am vazut vreo aglomeratie de baruri si terase mai mare ca acum si pe aceste strazi (la care se adauga si str. Franceza). Selari mai putin ca se mai merge cu masina si e in panta, dar pe Smardan si str. Franceza nu puteai sa arunci un ac de atatea baruri si terase, care mai de care cu mai multe mese si sisteme audio-video mai performante! Plasme de 50-70 inci, boxe peste boxe, chiar am vazut vreo 2 proiectoare. Si ce se intampla la meciurile de fotbal? Se mananca multe mizilicuri, chips-uri, sticks-uri, seminte, fistic, etc si, in primul rand, se bea foarte foarte foarte multa bere! Si cum majoritatea berilor ce se comercializeaza in Romania sunt produse in sucursalele locale ale firmelor-mama, ce poate sa insemne acest lucru: taxe, accize, comenzi marite in cantitati marite, deci venituri marite la bugetul de stat.
Asa caci, poate ca nu va salva lumea, dar berea are sansa de a salva Romania 🙂 Sa ii aud pe aia care vor sa traiasca sanatos, care fac jogging, care traiesc si mananca sanatos ca se pot lauda cu asa ceva 🙂
Hai la multe norocele!
Publicat în Eu | Etichetat bere, centru vechi, CM 2010, fotbal, Selari, Smardan, str. Franceza, terase | Leave a Comment »
daca am avut-o vreodata 🙂 Dar ma uitam ca nu am mai scris nimic de doua luni, nici prostii, nici tampenii, ca lucruri destepte nu prea (cred) am scris 🙂 Am avut treaba si diverse chestii de rezolvat la scarbel, cand ajungeam acasa nu mai vedeam nimic altceva decat pe fetita mea, si mai toate gandurile care le am, catre ea si catre ele doua se indreapta. Am primit in ultima vreme comentarii la un post mai vechi, cu rock-ul in Vama si dorinta unora de a interzice asta. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu asta, dar nici ca ma intereseaza. Vama si-a dat, pentru mine, ultima scarbavnica suflare acum vreo 3 ani, cand nu te mai intelegeai om cu persoana de cate melodii veneau din 15 terase, cand vedeai Jipane parcate in fata vreunei vile-hotel, gard in gard cu un bastion al ceea ce era Vama acum 15 ani din care se auzea Jenifer Lopez urmata timid de o Metallica. Ei bine, comentariile cred ca erau ale unor copilashi, care ziceau ca le place Vama, ca sa o lase asa, ca au fost de 1 Mai si ca a fost super. Acum, nu stiu ce a fost super fiindca am auzit ca a fost ghertoiala, tiganeala, fitzaraie…ce mai, Mamaia 2, 3 si 4.
In fine, nu vreau sa scriu de acest subiect, mai scriam si eu ceva ca sa nu zic ca nu am blog 🙂 ca de doua luni, s-a pus praful virtual p-aici. Asta e alta chestie, cu blogurile. Am auzit ca ar fi vreo 50.000 de bloggeri in Ro, declarati, inregistrati pe nush ce site-uri de monitorizare, etc. Probabil ca nr e si mai mare, vezi ca mai sunt si dintr-astia ca mine. Dintre toti astia, cat pot spune ceva care sa faca diferenta? Pentru tine si/sau pentru multi altii. In fiecare roman parca e o samanta de Steinbeck, Orwell, Ghrisham…dar nu am dat inca de un Stephen King 🙂 Mi-ar placea sa citesc un blog thriller. Dar cred ca o sa revin la paginile cartilor, sa le simt fosnind intre degete, sa le pot mirosi…stiu ca poate nu sunt prea „eco” pentru multi oameni, dar la cati pampersi si servetele folosesc pe zi pentru fetita, as fi chiar ipocrit sa zic ca sunt „eco”.
Vai cate aberatii am scris 🙂
Publicat în Eu | 1 Comment »
O poveste care nu a fost adevarata, in care nu sa nu ma fi lasat cu inima franta, in care sa ma faci sa simt ca nu stii ce ochi de cristal am pana ce nu ii mai ai, iar viata trebuie iubita chiar si de oameni orbi si ne intrebam, prin ploaie, cine pe cine pacaleste?!?
Publicat în Eu, Rock | Leave a Comment »
Nu ma refer la o banca anume, ci la tot sistemul bancar! Cine lucreaza in domeniu si zice ca prima impresie nu conteaza, poate sa se spele la cap cu o astfel de minciuna!
Din liceu, de cand am inceput adolescenta, mi-am tot lasat parul lung. Profesorii ma tachinau, unii in gluma, altii in serios, dar notele de 4-5-6 care le luam, le luam pe lipsa de cunostiinte, nu din cauza parului mai mult sau mai putin lung. Dar fiecare an de liceu insemna si o tunsoare. Venea vara, era cald, transpiram, mergeam la mare si cand inotam si dadeam sa iau gura de aer imi venea parul in fata si ma enerva teribil, parca aveam alge pe fata, imi intra in gura. Si d-aia ma tundeam. Si atunci cand ma tundeam, faceam si cacatu’ praf. O data m-am tuns dar mi-am lasat parul lung pe ceafa, la spate. Ce mai, eram jmecherasul dah Pantahlimo’. M-am tuns exact in aceeasi zi. Alta data, de data asta in facultate, m-am tuns si m-am si vopsit blond…astfel incat, dupa ce mi-a mai crescut parul si era suvite, m-a luat unu pe strada de homosexual, propunandu-mi…da, in fine! Citește în continuare »
Publicat în Eu | 2 Comments »

(in proportie de 98,56%) niste scursori omenesti.
Imi cer iertare in avans daca citesc aceasta postare taximetristi, sau cei care au rude persoane care se ocupa de taximetrie. Dar, nefiind un blog de manele, fotbal, drojdieri sau spargatori de seminte, daca sunt printre cititori persoane enumerate mai sus, probabil ca se afla intre cei 1,44% care sunt oameni de bun simt si bine crescuti.
Nici nu stiu cu ce sa incep…hai cu diferenta dintre masinile folosite ca taxi in Ro si cele folosite in Europa. Taxiul romanesc e mai micut, mai neincapator, scaunul din dreapta nu poate fi miscat de pe pozitie, husele sunt intr-o stare jalnica (rupte, murdare), sau miroase a ceapa, a statut, sau miroase a 15-17 braduleti pusi prin masina. De sub oglinda retrovizoare, pe toata inaltimea parbrizului, sunt cruciulite, fete hawaiene in fusta de paie(te) cu sanii p-afara, matanii, si peste toate troneaza un CD. Nu ma iau de articulatiile masini care hurducaie, nu e neaparat vina lor. Dar ce e cu mirosul de benzina sau de GPL? Citește în continuare »
Publicat în Eu | 3 Comments »
Theatre Of Tragedy este o formatie norvegiana, ce a luat nastere in 1993. Este cel mai bine cunoscuta pentru albumele de debut si a realizat o influenta masiva asupra genului gothic metal. Au realizat o distantare fata de curentul gothic metal din acea perioada, caracterizandu-se prin compozitii mai melodioase, nefiind asa brutali precum contemporanii lor. Acest fapt a fost realizat in primul rand prin combinarea vocii barbatesti baritonale, joase, guturale, cu vocea femeii, suave, linistitoare, de soprana. Au fost printre fondatorii unui nou curent prin combinatia celor doua elemente in contrast, denumit sugestiv „Frumoasa si bestia”.
Velvet Darkness They Fear este al doilea album al formatiei lansat in 1996. In toate melodiile alterneaza pasaje mai rapide, brutale, riff-uri agresive ale chitarii, insotite de vocalul barbatesc al formatiei, urmate de momente de liniste, calme, notele sunt prelungi, pianul intervine pentru a aduce liniste, in care vocea cantaretei are menirea de a calma ascultatorul. Temele abordate nu sunt cele mai vesele, aduc in discutie teme precum moartea, sfarsitul vietii, demonii din interiorul fiecaruia, negare a credintei, sfarsitul inevitabil al tuturor. Dar combinatia dintre cele doua stiluri vocale, acompaniate in aceeasi nota de instrumental, este extraordinar. Asupra mea are un efect calmant, linistitor, chiar daca stiu versurile fac abstractie de mesaj si interpretez vocile ca fiind doar un alt instrument. Limbajul folosit este si el o curiozitate, si anume engleza moderna timpurie aduce o tenta de vechi, de mistic asupra compozitiilor.
In anul 2000, din pacate, si-au schimbat stilul, adoptand un rock-pop industrial, electronic. Aceasta a condus si la plecarea vocalistei din formatie in anul 2003. Pacat, mare pacat! Azi am aflat ca, incepand cu octombrie 2010, formatia se va destrama. Oare de ce?
Nici eu nu mai stiu cate drumuri, petreceri, excursii, invatari pentru teze, bac, admitere, munti si mersuri la mare a „vazut” albumul asta.
Publicat în Rock, Un album pe saptamana | Leave a Comment »
Sunt absolut sigur si ferm convins de chestia asta. Afara ninge, troieneste Bucurestiul, e frig…si eu ma trezesc, ca multi altii de altfel, sa ma imbrac si sa razbat acest frig si aceasta ninsoare sa ajung la serviciu.
Totul a inceput de (sambata, de fapt, cu pornirea zapezii) azi de dimineata, de la prima ora. M-am dus ieri sarguincios sa dau zapada de pe masina, din jurul ei si chiar si de pe straduta, pe portiunea din fata masinii, astfel incat sa pot pleca usor. Deh, am lanturi, nu am probleme, dar sa fiu sigur. Incep dezapezirea (usoara) de dimineata, dar, cand sa plec, pe stradutza se crease un morman pe care nu aveam cum sa-l trec. Mai erau doi cu o duba de aprovizionare de la mag de la parter, dadeau cu lopata pe rand, dar cam sictiriti. Asa ca pun mana pe lopata (sa-i bat, in primul rand) sa dau mormanul din drum. Citește în continuare »
Publicat în Eu | 1 Comment »


