Ginger cat

și după un an de trăit sub același acoperiș, gătit lasagna și compandat mâncare chinezească împreună, ca în cel mai idiot film romantic noi am început a ne săruta vineri seara în spoons după patru shoturi de vodkă, două de sambuca, trei de tequilla, un smirnoff ice și încă un shot de ceva. Cu o săptămână în urmă tu încetișor ai început a mă evita, când ieșeam din duș cu prosopu pe țâțe goale, când fierbeau cafeaua în pijama dimineața, când suspinam pe scări că viața-i gre. Apoi, i-ai zis prietenei noastre comune să mă țină departe de tine, că nu vrei să regreți ceva. În mă-tă, ți-am răspuns eu ție în gând, neînțelegând nimic ca o femeie ce sunt. Până la urmă, l-am întrebat de negru casei ce-i cu tine. El a zic că ești trist și melancolic că tre să ne mutăm. Boys, am răspuns eu și mi-am mai turnat oleacă de proseco.

Stop drowning yourself in alcohol, young lady, îmi șopteai tu în glumă săptămâni în urmă.

Și iată acum, tu din nou îmu pșpșpș la ureche. What. What did you say. Spoons după zece seara, muzică și shoturi ieftine. This is the reason I ve been sad. Și hopa limba ta îî din nou la mine în limbă și tu mă gâdeli cu bărbuța. Meh.

Două nopți mai târziu. Eu i-am spus bărbatului meu că nu, gata, așă nu se mai poate. Pauză.

Mă ridic la tine-n cameră, mă culc peste tine, te cuprind, învelesc. Tu miroși plăcut. Mai ales pentru un britanic de 23 de ani.

Câteva filme mai târziu. You ve been lying on my crotch for ages, Im ready to rip your clothes off.

Câteva secvențe mai târziu. Furioasă, îmbrăcată, udă, și din nou furioasă, eu îți zic nu. Îți zic nu pentru că eu am luat pauză în relație câteva zile înainte și încă nu-s gata. Bullshit. N-am avut curaju să-ți zic că înțelegi, nu-s epilată de trei săptămâni.

A doua zi, tu mă pupi și-mi zici că asta-i farewell kiss, că te muți în Spania și apoi în Japonia și că noi probabil niciodată no să ne mai vedem.
Trei zile mai târziu, mi-e dor de tine mai mult decât mi-am imaginat că ar trebui.
****

-m-am săturat.

-să te simți simgură sau să fii singură?
-să nu am pe nimeni alături care să mă cuprindă și să-mi spună că eu-s frumoasă și tot o să fie bine.

-tu ești prea departe să te cuprind, tu îți face asta singură, cu mâinile tale.
***

-Te pup) podrujeski! Hatea stii, asa teas pupa nu doar podrujeski.. Tiash acuprinde si tiash apune chestii frumoase. Tiash lua pe un weekend undeva, cu cortul, sa stau cu tine… Poate tu nai fi asa complicata cum vrei sa parii.. M-as plimba cu tine prin paduri si dealuri, prosta, as vrea sa pwtrek ceva timp cu tine. Da. Tu la asta nai sa dai nish o mama masii de feedback)))

Malii o intrebat o saptamina in urma despre fata cu paru ca focu care venea la noi) o intrebat de ce nu mai vine…! )

-ce i-ai răspuns?

-Iam zis ca invata peate hotare)

I don’t wanna live in a tiny flat with bright green walls, old rug on the floor, silly bedding and fuck guys with small dicks.
Cam ăsta o fost primu gând al meu dis-de-dimineață. Probabil m-am (dez)îndrăgostit. Sau mă uit la pre mult porn. Hatea ce-i prea mult porn pentru o femeie sănătoasă, tehnic vorbind.

You’re sort of bipolar, mi-o zis sublit vecinu, în timp ce eu stătea pe podea la dânsu-n cameră ș cu un zâmbet până la urechi mai nu boșem.
Dacă ar fi să luăm lucrurile într-o ordine cronologică, câteva zile eu stăteam într-o cafea, cu cele două курице, aka vecinele mele și ne hlizeam. Ne hlizeam la o lentil soup ca să ne treacă mahmureala. Cu câteva ore înainte una so apropiet de mine și mi-o soptit la ureche, printr-un râgâit elegant și o lunecare pe podeaua din bucătărie, că eu, видите ли, să nu uit că am bărbat. Undeva departe, dar am. Și iată acum, stăm toate trei курице și ele mă pregătesc pentru job interview. -so what are your weaknesses? -well, I cheated on my boyfriend the other night, except that, I’m the perfect employer. La una supa o ieșit pe nas, la a doua pe nas o intrat, toate distrate nevoie mare. Și eu stau lângă supa mea, tristă, contemplând ce huinea am făcut și cel mai grav, unde so ascuns sovistea.
Cu câteva ore în urmă, 70 de kile de mușchi se giugiulea cu mine-n bucătăria mea. Mai în glumă, mai în serios, am mers cu toții în club, unde mai în glumă, mai în serios, eu comandam sambuca la bar în timp ce el se juca cu clitoru meu. Mai în glumă mai în serios, ajunși acasă, things went straight to the G. A doua zi dimineață, ca orice femeie fără laskă, eu îmi imaginam cum ar fi dacă el și flori mi-ar aduce. Și eu așă, tare nonșalant, l-aș întreba, oh, do you always bring flowers to girls you jerk on? și el ar zâmbi cu toți mușchii lui de actor și m-ar ridica în brațe pentru a mia oară. În momentu ăsta de apogeu al idiotizmului femeiesc, соседка bate-n ușă și mă-ntrebă dacă am ceva ceva headache pill. O da, eu am de tăti. Și eu mă întind după аптечкă, în același timp gândindu-mă la coaiele lui epilate.
Învârtind timpu încă oleacă înapoi, așa cum se învârte vata pe băț, noi doi, eu și bărbatu meu, eram în tren spre București. Trenul tu-tu-tu, noi tot-tot-tot. Noroc de trenurile noastre rășchirate pe șine care scot zgomote de apocalipsă. Noroc de pachetele de țigări și bomboanele шпyчка. Noroc că eram noi doi, transpirați, obosiți, întinși pe paturile improvizate, din piele lucioasă, murdară, cu muște zâbâind în jurul nostru și oxigenu fugind ca de dracu. Noroc că eram în doi, și ne era bine. Ne era bine până exact în momentul când într-un moment de extaz în ochiul meu o ajuns lichide care n-ar trebui să ajungă în ochii nimănui. Pe urmă eu mă prefăceam bosumflată, el se prefăcea că n-o vrut. Simbioză motherfuckers.

Și deși ochiu și sufletul mă dureau, eu, din al doilea vagon al meu, eram în al nouălea cer.

Numai că trenu so dus. Eu-s aici, nici în al doilea vagon, nici în al nouălea cer, el e acolo, ни туда ни сюда.
Când mă întreabă lumea what are your plans for today, eu cu un zâmbet ștrengar ș aer de bohemie, le zic că I need to sort out my life. Pe urmă merg în odaie, trag draperiile, pun o hârtie pe ecranul webcamului (prea multe filme despre consiprații, ce să faci), învârt cheia în ușă de două ori, și încerc să ajung în al nouălea cer.

выше пола n-am fost, încă.

dar în rest, viața mea e plictisitoare.

și eu nu găsesc nici un motiv rezonabil de ce aș fi scris asta. Dar ce-i scris e scris. Noapte bună.

stau în semi-мрак și mănânc covrigi, cu французский маникюр țoc-țoc pe claviatură.

câteva minute în urmă căuta ceai negru. Cotrobăin prin dulăpioare l-am găsit. L-am înmuiat încetișor în apă, nu înainte, desigur, ca să mă frig olecă ș să sar în sus. Aburii se ridicau întortocheți în sus. Și hopa. O dată cu aburii o venit ș истина.
Tu nu erai ceai negru, fără vâiboane, tu ai o щепоткă de bergamot.
Dar așa cum pachetul era deja înmuiat, mâna friptă și seara afară, eu te-am băut fără niș un câr.

stau în semi-мрак și mănânc covrigi, cu французский маникюр țoc-țoc pe claviatură

scânșeala mea te-o ajuns la os, eu înțeleg. мое нытьё сказывается на твое состояние. ș da, tu tot prin asta ai trecut, ș tu înțelegi, ș tu m-ajuți, și-mi spui că asta nu-i fata de care tu te-ai îndrăgostit, ș cum am ajuns eu în așă hal, ș dacă eu ceva repejor nu fac ap otnoșeniile noastre пострадают, ș mă-ta, dacă sincer.

mă-ta pentru că dacă eventual eu aș trece strada și o mașină ar decide că today is a good day to die, eu, în principiu, nică împotrivă n-aș avea. șa, nu sări. este o anumită posibilitate ca кризис среднего возраста să apară cu vreo nouă ani mai devreme. sau eu pur și simplu îs ебнутая.
cert e că în ambele cazuri ваша трагедия моя комедия. sau fix invers.

îndopați-mă cu bezele able хрустящие până mor.

mă tem de regret

punct

da’ concret ce ai. ce ai concret. tu spune-mi concret ce ai. cum n-ai nică concret. da când ai să ai ceva concret. da’ concret ce ai.

O pulă concret eu am, și aceea nu-i a mea, și pe aceea nu mereu.

În rest, revenind la idea că eu tare-mi iubesc familia când îs cu cât mai departe și cu cât mai puțin știu despre viața mea, eu sugerez tuturor intelectualilor concreți și altor animale emoționale, să-și îndoape sieș capurile cu întrebări concrete.

Fără respect,
A voastră

eu recitesc ce scrisesem ani în urmă și-mi pare că pizdeț peste pizdeț, la mine viața-i ca-n poveste. Numa că eu-s baba cloanța.

cum poate atâta oboseală să încapă în cei 21 de ani ai mei, mă întreb eu uitându-mă la cele două sticle de vin de pe polișiora deasupra patului. Și partea cea mai rea e că nici un instinct din mine sau forță supraomenească  supraneomenească nu mă împinge să le deschid.

eu nu mai vreu să găsesc cuvinte sau buchete de flori sau formule pentru fericire sau pe tine lângă mine sau de lucru.
I’ve had enough or not at all, but does it really matter. Eu am obosit până-n măduva oaselor. Și mai departe.

Mama spune să vin acasă pe câteva zile. nahuia.

so stors poezia din mine, la revedere (only if).

cuprinzeală, caldă și comodă, de care eu n-am avut demult.

tu m-ai întrebat что случилось.

George Carlin spunea că other’s people stuff is shit and your shit is stuff.
La nivel metafizic eu m-am săturat de făcut valiza. De împachetat, de despachetat. De rulat pulovere așa ca să ocupe mai puțin spațiu și să încapă și maiou cela pe care niciodată nu l-am purtat. а вдруг. De pus în valiză bețișoare chinezești, mălai, fustă pliată, hrișcă, sutiene, nervi, maiouri, fulare, ghimbir și grănată, blugi, pirog, chiloți, cărți, caiete, creme și nuci.

Eu n-am nevoie de nimic.

ieșind din zona de confort, nu uita să lași ușa deschisă. потерянная. erased, eliminated.

eu nu mă mai simt bine.

așa cum sunt, m-aș duce nahui. жизни боли.

azi pe la unsprezece dimineață mi s-o zis că-s frumoasă.

două ore mai târziu, o altă gură o zis că-s deșteptă.

iar eu, ca să demonstrez lumii că n-are dreptate, la nouă patruzeci și două de minute seara am început a boși.
totul s-a început de la fustă. De la fusta pe care tu așa de mult ai iubito și care o strâns atâte amintiri între firele de dantelă că nici mucegaiu nu s-o atins de ea, din respect pentru amintirile mele putrezite.
eu, ca om fără casă ce sunt, în fiecare an îmi reînoiesc garderoba cotrobăind prin dulap și găsind hainele mele vechi. Apoi le împăturesc frumușel în valiză și țuști în lume. Anul acesta eu am dat peste fusta. Aș scri-o cu literă mare dar mi-i lene. Este o fustă cumpărata la reducerea de după reducere, și pentru neștiutori seamănă mai mult cu o peticică. Dar anume ea este peticica celor 17 ani ai mei, când eu eram roșcată, frumoasă, plină de viață, și tânăr de cinică. Din toate ăstea o rămas doar roșcatul.

***o intrat fratele în odaie. O zis că eu mâine plec deci tre să-l netezăsc pe cap. Motan. ***

bărbatul meu zice că всё будет, но не сразу. Iar eu revin la ale mele și mă întreb dacă не всё уже прошло.
Fusta cu pricina o fost purtată peste tot. La radio, când lansam prima emisiune și eram un sac de emoții umblătoare, pe acoperișuri la apus de soare, în Nescafe (cine știe știe), o fost scoasă seară de seară când veneam de la școală, de la lucru și mă dezbrăcam și ne făceam cina și umblam goi prin garsonieră și fusta era undeva aruncată pe podea. O vreme îndelungată ea mirosea a casa ta, pentru că ea ție așa de tare nu-ți plăcea că mereu o dădeai jos. Fusta cu dantelă albă era mereu flagu de-mpăcare.

Și erau alte vremuri. Eu am încercat să-i explic bărbatului meu cum era când nu era el. Cum eu nu trăiam la alt capăt de pământ, dar eram aici, aici unde fumam pe ascuns și fiecare bericică era mană cerească, unde știu cum se găsește vodkă cu cinci lei și care hudițe îs mai întunecate noaptea. Aici unde eram înconjurată de oameni, de mirosuri, de atmosfere cunoscute. Unde pe străzi se mergea de mână și elipili era încă nu-n vogă. Unde pe scaunele verzi mereu găseai fețe cunoscute iar între pereții galbeni orez cu legume și campot.

Unde programul meu era lucru, școală, lucru, săx turbat.

Iaca iar mi-o nimerit ceva-n ochi.

Și încet încet eu realizez că amintirile mi-s împopoțonate. Că eu am uitat tot ce-o fost rău și că nu mai ești al meu. Și nici eu demult a ta. Iar fusta cu dantelă albă, mai mereu purtată cu ciorapi abli, aka чулки, de care numai tu știai stă uitată-n dulap.

eu demult nu mai scriu ceotka. Și om ceotkii demult n-o să mai fiu. Și mă înec în mediocritate și jin alb și câteodată-n lacrimi dar șșșș.
conștiintezarea situție umane, dom’le.

-не смей грустить

-да это как то так натурально приходит, мастер

cine se oferă să mă hrănească cu cafea ș băiles, sau macăr cognac? nimeni, nimeni nu se oferă pentru că не могут дотянуться. cine se oferă să arunce cu-n buchet de bujori în mine? kâr-kâr, ca-n poveste.

eu, în principiu, vreau să fie bine și să nu doară, dar cumva îmi iese pe dos. Sau nu iese deloc.
graduated, employed, travelled, loved and depressed.
eu ieri am învățat că dacă te bați cu capu de perete sub ritm vecinii încep să citească răp. right neighbourhood.
„I love it when you’re happy and your cutie kitty smile. și gestu cela cu mâna tot.”

eu n-am înțeles despre care gest cu mâna tu vorbești dar am început să dansez prin cameră. prima dată-n ultimii 21 de ani.

Ты не можешь разбудить человека, который притворяется, что спит.
visează-mă.
într-un moment sau altul eu am vrut atât de multe, că перехотела. și iaca atârn eu acum aici, ca o moniță-n cădere liberă.

Индейцы считали, что люди заболевают от несбывшихся желаний, iar în contextu mie azi mi s-o luat sânge din vene. Și complimentaru compliment ah ce vene mititele si frumușăli ai.

и тебя туда же.

mama m-o întrebat ce vreau, și așa cum mi-o explicat pe urmă el, nu pentru ca să-mi arate că eu nu știu ce vreau dar pentru că părerea mea contează. наёбщики. dar eu nu știu cum să le explic că eu (încă) vreau să fiu om ceotkii și nimic mai puțin mult.

șâ-s impotentă ca vecinu de la etaju cinci.

tu o dată odată mi-ai spus că cumvacumva eu ție olecăolecă-ți plac. pentru că вот, я такая несчастливая. а вдруг я просто неблагодарная скотина, trece-un gând repejor.
sau poate eu nu pot să prețuiesc ce am și ce n-am. sau poate eu vreau am prea multe. sau poate. sau poate eu vreu să scriu toată ziua și să beu vin seara și să mă plimb pe clifuri mirosind vânt de mare și să fii tu pe-aproape și să mă cerți că mă-mbrac subțire și apoi să mă dezbraci încălzești și să privim filme și să mergem la Ikea împreună, și să fumăm iarbă seara după lucru pe front porch și eu să sădesc căpșună primăvara și tu să tunzi tufele de lilieci.

cert este că нихуя не выходит. и мало чего входит, что, в принципе, тоже довольно плохо.

hug you from the inside.

revoltător, strigați voi, în timp ce vă curg balele uitându-vă la cuplu perfect care blablabla.

iaca eu azi mi-am pus o lumânare în sticla goală de vin, l-am pus pe Fauré, și am termina cartea de Pamuk începută încă anul trecut. și gata, eu parcă-s fericită. nu tare, dar fericită.

și ca să-mi consolidez fericirea, am cumpărat un castravete, trei banane și doi bostănei. vânzătărul mi-o zâmbit. și nenea Freud ar face-o.

ieri seara, pe la ora nouă, lângă casa mea a avut loc un accident. Un BMW și un bus. o fată trecea strada să depună lucrarea finală la univer. o murit pe loc. pe pagina ei de facebook ultima postare e I eat shit

tragic.

cearcănele mele, de un vișiniu насыщении, îs cele mai frumoase.
I downed the second white russian. In the background was playing Rihanna only girl in the world and I wanted to cry. Who the heck plays Rihanna nowadays. With these thoughts on my mind, I closed the and looked into my eyes: they were wrinkled. There were wrinkles around, there were wrinkles inside. vinișoare, multe, ca să-mi se potrivească cu cearcănele. și buzele.

ты меня не понимаешь.

https://www.facebook.com/gingercatswordpress/timeline

I got high and I wrote wise shit on the pink stick-it notes but then my handwriting is awful so what’s the point.
Commercial panic, stupidity distributed for free. It comes with a egg-muffin ronțăit pe malu râului la șase dimineața.

Eu am decis să merg în linie dreaptă cu gardul dar gardul era volos, voloros, volănos, văluros.

„You lost it…”
„In the darkness,” he said, looking for the goddamn lighter.

Numărul cojilor de clementine neglijent aruncate pe birou este direct proporțional cu încercările mele to hold my shit together.
-Why do you look sad?
-I’m just tired.

Ahaha, I pranked you, I am sadness itself, fear me, roar!

крыша слетела, ищу новую.

„а как ты это знаешь?
да у нее есть блог, она там пишет когда ей хреново.”

absorbită de lucru și cafea, eu am adormit cu lumina aprinsă, cu fereastra deschisă, cu plapuma pe podea. iar când m-am trezit, sfindând patru alarme și două bocănituri-n ușă, narcișii mei erau uscați, la fel ca și самооценка.

Apoi, șezând cu fundu pe podeaua rece, cojindu-mi roșul de pe unghii și nelăsându-mi capu pe umărul nimănui, eu am decis că счастье за горами.

Hyggea – Danish word meaning a “complete absence of anything annoying, irritating or emotionally overwhelming, and the presence of and pleasure from comforting, gentle and soothing things.”

Vreau să-mi adun fricile într-un sac și să-l arunc rechinilor. Dar mă tem. Că devin patetică, că n-are sens, c-o să răstorn cana cu ceai, că o să pierd trenu, și rațiunea, și liniștea.
Mă culc și nu pot să adorm și mă trezesc și nu mă pot scula. Și o fac pe matura și apoi bang! crash on the road back to home on a drunken Friday early morning și apoi mă scol și-mi scutur capul de idei prostești cum că totul o să fie bine și merg mai departe fără să știu unde.

Vreau să-mi aduci flori iar să-ți fac минет și piroguri.

inbox.

da mie-mi place să mă-mbrac în negru. evidențiază personalitatea și duce dincolo de aparențe.

referitor la pierderea timpului. obișnuiește-te. asta o să fie mereu. eu m-am obișnui tu ideea tristă că eu nimic în viață frumos nu o să fac și că nu sunt cu nimic deosebită și încerc doar să-mi trăiesc viața bucurîndu-mă de mici nimicuri, care în principiu sunt consecințele interacțiunilor umane.

de îndrăgosteală. eu cred că omul o simte o dată în viață și apoi toată viața caută să simtă acel ceva din nou dar nu iese și e frustrant și trist și obijduitor de aceea acceptarea condiției umane e cel mai bun lucru care tu poți să ți-l dăruiești. trivialități, cuvinte furișate, zâmbete, complimente necunoscuților, mie asta-mi face realitatea suportabilă.

eu n-am să fiu mare scriitoare, o să fiu o jurnalistă mediocră dar dacă nu pot mai mult, tre să pot cel puțin să-mi accept condiția. eu nu cred că aș putea trăi acum singură, mie-mi trebuie societatea ca să uit de mine. toate filosoffile, ideile, toate gândurile, principiile, sunt inventate de om ca să-i fure timpul și să-i facă existența suportabilă. eu cred că tu ești dramatic. asta nu e rău, dar e. acceptă-te așa cum ești. eu nu (mai) cred că există un adevăr de căutat. eu sunt sigură că circumstanțele te influențează și-mi schimbă viziunile dar tu nu poți fugi de esența ta. nici în munți, nici în alcool, nici în cărți, universitate. eu mereu mă gândeam la ce tristă viață au părinții mei. lucru, acasă, lucru, acasă. dar, cât e asta de liniștitor. să ai o rutină în care să te retragi și să fugi de tine însuși. natura umană e destrugătoare și societatea e remediul anti-auto-distrugerii. eu adesea mă gândesc ce găsesc oamenii în mine și mereu mă tem că eu deranjez, că toți prietenii mei mă urăsc în secret și că eu nu valorez nimic. asta poate fi pe atât de adevărat cât și de fals.
somn ușor.

îmi scot ceasul de pe mână. mă bunghesc în ecran. foaia-i goală, mâine plec. 

am pierdut  petrecut o vară-ntreagă ucizând copilul. requiem for a dream. 

Tu-mi zici că eu aș obține orice vreau, doar să știu ce vreau. Eu vreau să fiu lipsită de ambiții și dorințe. Îmi doresc să nu-mi doresc nimic, să fiu un parazit social, să vegetez, să fiu capabilă să trăiesc în afara societății, să vorbesc despre lucruri simple în noțiuni complicate și nimeni, pentru că n-o să mă-nțeleagă, să creadă că-s un fel de ra și să-mi aducă jin și plăcinte. 

Să trăiesc pe un clif, într-o casă de lemn fără garduri și cu grădină în spate unde dimineața o să mă plimb analizând atent dacă s-a schimbat poziția curpenilor de castraveți și apoi o să ud roșiile și ardeii și gândacii de colorado și o să merg în casă să-mi pun ibricul la fiert. Să am un câine și două mâțe și poate câțiva prieteni în sat care o să vină la mine la ora cinci și eu lor o să le dau biscuți. Apoi țuică. Apoi o să ne futem. O să-i spun să mă ia pe la spate and to choke me softly, în timp ce mâța ne urmărește de pe pervaz. 

Vara-ceasta am vrut să ucid copilul din mine, ideile năstrușnice și dorința de a fi un cineva, așa că am devenit angajat public. Am răsfoit foi și am băut cafea, am mers pe culoare încălțată-n шпильки, am bătut la uși, m-am prefăcut că vorbesc pe teme importante cu oameni importanți în locuri importante. Seara mergeam la o sticlă de vin și încercam să discut trivialități, nimicuri, pentru că așă fac oamenii mari. Și eu am să fiu om mare ca să uit cât de mică sunt. 
Vorbeam cu mama într-o seară lângă саморвар că în esență ea tot a devenit nică, și probabil it runs in the family. De ce să fii deștept și trist când poți fi prost și toată lumea să fie a ta. 

доигралась. переигралась. Deși încă-mi trec prin cap ideai precum că io-s deosebită, eu încet-încet le înăbuș cu nasu-n pernă până când nu mai au oxigen să ardă. Probabil curând n-o să mai scriu. Probabil curând o să uit că vroiam să cutreier lumea-n lung și lat și să trec strada la roșu și să mănânc micul dejul la cină. Probabil curând o să fiu destul de dezămăgită  matură ca să mă mulțumesc cu nimic și o să vreau să lucrez de la nouă la cinci și n-o să beau duminică seara și o să mă fac grasă și urâtă, cu părul uleios și vreo odraslă pe alături. 

E greu când ideile tare-s prea mărețe pentru curajul pe care-l posezi. Iar când vezi că banalul te mănâncă, lasă-te mâncat. 
retrasă, nu învinsă, spunea cineva undeva. 

Într-o duminică dimineața m-am trezit bătrână. Veche, de odinioară, de altădată, uitată de vreme.

M-am trezit de parcă timpul s-a scurs pe lângă mine tiptiș, lăsându-mă intactă, impecabilă, aruncată într-un vid moale și vâscos. M-am trezit de parcă nici o noapte nedormită, nici o sticlă de vin și nici o cafea amară nu m-ar fi atins niciodată. De parcă n-am avut niciodată certuri, cearcăne și ceaiuri la două dimineața. De parcă am ajuns nicăieri.

Ideea asta năstrușnică de a nu te compara cu alții ci cu tine insuți e o amăgeală. Tu ai cunoscut atâți oameni, ai văzut atâtă lume, îmi zice orgoliul de fată umblată prin lume, netezindu-mă pe cap, tu ai trăit atâtea în douăzeci de ani. 

Taci tu, tu nu știi nimic, îi răspund eu. Pe mine m-au învățat să nu mă compar cu concetățenii mei.

Și eu, în comparație cu mine, am aruncat douăzeci de lei ani pe fereastră.
și mi se rupe inima. Bată să-l bată de cortisol.

How is it to die in the living room?

nimic e așa cum ar trebui să fie și așa cum ar trebui să fie e nimic.

spune-mi cît de mediocru e să scrii despre chiuvete. și să o faci de bunăvoie, căci nimic altceva nu e de făcut.

mă gîndesc ce idiot ar citi medocritatea asta. șap mă întreb ce idiot ar scrie asta.

amuzant e cum în viața oamenii foarte proști și oamenii foarte deștepți arată fericiți. dar noi, restul, care nu găsim locuri de muncă, dormim cinci ore pe noapte, noi care vrem prea multe, ce facem?

trăiască olgofrenii și curvele, iar restul să supraviețuiască.

apogeul lunii octombrie este să șezi pe viceu plângând, după ce ai încercat неудачно să îneci sentimentele-n ceai.

mi-ai futut inima pe gură și ai plecat.

iar când am vrut eu să plec, m-ai apucat de mână și m-ai întrebat dacă e ceva-n neregulă.

tu, am vrut să spun dar am tăcut.

taci și zîmbește, mi-am zis.

m-ai întrebat ce ascund de tine.

ascund faptul că ești idiot. ascund faptul că în orice moment aș fi gata să te apuc de mînă și să fug în lume cu tine, dar tu nu știi geografie și nici nu știi cum se apucă de mînă.

ascund de tine și ideea că uneori te urăsc atît de tare că vreau să te cuprind și să nu-ți mai dau drumul.

m-aș ascunde și eu de tine, pentru că ochii care nu se văd, se visează. și eu aș vrea tu să mă visezi. aș vrea multe de la tine îndeobște, dar tot ce-mi poți tu oferi e patul tău și jumate de ogheal.

ascund, tac și zâmbesc.

ascund și cuțitele din casă, pentru că sunt gata să ucid orice pentru un gram de suka stabilitate.

numără-mi alunelele și gâdilă-mă pe coapse cu barba, în timp ce eu te inspir încet ca să intri în mine și să rămîi acolo, ferit de ochii lumii și de ploaie.

vreau să te ascund așa că poate nici eu după o vreme, nu te voi mai găsi, și tu vei sta ascuns pândindu-mă pe mine, și eu mă voi trezi în fiecare zi gândindu-mă că tu ești doar ascuns, ascuns undeva și mă aștepți. mă voi gândi că ești doar ascuns, n-o să-mi treacă prin minte ideea că poate tu ești al altcuiva acum, sau ai fugit, sau ai murit.

ești doar ascuns și mă aștepți.

și e doar vina mea că nu te găsesc.

3 noaptea, ora dracului, cinci ore înainte de examen, timpul perfect ca să înțeleg că totuși sunt multe lucruri frumoase în viața asta urîtă. și pentru că degetele mele și lăbuțele motanilor pe care-i știu nu-mi ajung ca să le enumăr, iacătălis:
– ciocolată neagră, foarte neagră, de aceea de care mi-ai strecurat pe sub ușă săptămîna trecută când am înțeles că două locuri de lucru, două facultăți, șase examene și nică alcool e prea mult pentru 160cm a mei

-cafea, simplă, fără frișcă și nucușoare, cafea de care face mama și bunica, nu care o cumperi în oraș pentru a avea o scuză să vezi pe cineva pe care dacă tare ai vrea să vezi, ai fi văzut și fără cafea. de aceea care umple casa cu miros, pe care o bei în pat dimineața sau la ore ziua sau citind seara. care e bună și cînd ești singur, și când ești cu tine.

-săx. turbat, moale, în bucătărie, în pat, pe bancheta din spate a mașinii tale, care se termină cu tine ținându-mă de mînă și adormind, și cu mine jucându-mă cu barba ta cât adormi.

-bilete. cuiva nahui, cuiva oriunde. la teatru, peste ocean. oriunde, bilet să fie.

-drumuri. numai cînd ești pe drumuri începi să apreciezi măliga și pepenii murați. și viața.

-motanii, cărțile, toamna, pielea ta întunecată, nopțile, vinul roșu, vîntul, ploaia, noroiul, zăpada, mirosul parfumului tău și blea, cît tu ești de cald când mie mi-e frig.

-wagner, faulkner, kurt vonnegut, machiavelli, dostoievski, thompson, hesse, profa mea de politică, hemingway, camus, miller, jerome, harper lee.

-cînd tu mă pupi prin somn.

-frunzele toamna.

-eu și tu.

mă uit cum curge mierea de pe lingură și se prelinge la tine-n gură. te sărut pe colțul buzei și știu că ești al meu. știu că o să vină timpul cînd o să ne despartă un ocean și mult pămînt rece, dar mierea e atât de bună și tu ești atît de cald și afară e atît de frig.

îmi săruți lobul urechii și-mi șoptești că n-o să mă lași să plec, de la tine din pat, de la tine din cap, de la tine. îmi spui că-ți place cum mă întind ca o mâță dimineața, că îți dau fiori și-ți ridic pula. îmi spui că nu o să mă împarți cu nimeni, că o să trăim într-o mașină, mereu pe drumuri, mereu împreună, că o să fim ca-n Natural born killer, numai că nu o să ucidem. o să lăsăm viața să ne consume.

îmi spui că o vedem răsăritul din toate colțurile lumii, că mereu o să mă cuprinzi pe la spate cînd adorm și o să fugărești țânțarii cu ciupicul. o să vânăm căprioare și o să mîncăm tarte cu afine. tu o să aduci acasă seara noi dvd-uri cu filme și cidru de măr, iar eu o să aduc copiii de la școală și o să hrănesc motanul.

sărută-mă pe coapse și nu mă lăsa.

vreau să fiu a ta, dar știu că o să fie alta în locul meu.

să beau ceai sau să mă sinucid.

trebuie să mănânc ciocolată și să plâng, mi-am zis eu într-o duminică seara care este acum.

e comod nuștiucum să plângi pe umărul băieților care-ți sunt prieteni din cauza bărbaților care nu-ți mai sunt.

tușesc și spăl vesela.

și în fiecare dimineață îmi promit că n-o să mai ajung la el în pat.

și în fiecare seara îmi zic că merit macăr șeva счастье .

***ți-ai vîndut sufletul de dragu dracului, îmi zic eu, punînd popcornul în cuptorul cu microunde.

evaded, eliminated, erased, interrogated.

joacă-te cu mine. dezbracă-mă, minte-mă. învârte lingura în cana cu ceai. arată-mi că am avut dreptate. ridică-te și pleacă.

te vreau. te vreau cât mai departe de mine.

***
coerență, tradafiri și sănătate.

mai important decât prima iubire poate fi doar a doua. pentru că ea îți arată că încă se poate.

a doua iubire este acolo ca să vezi tu că poți iubi după ce nu ai mai putut. după ce ți-ai pierdut , încrederea, virginitatea, capul și pe tine însuți cu cineva cu care nu merita nici să-ți pierzi timpul.

a doua iubire este acolo ca să-ți arate că toamna poate fi și călduroasă. că se poate de trântit în mormanele de frunze veștede, de mâncat mere la apus de soare, înveliți în fulare supradimensionale, că atunci când plouă și e frig, eu nu trebuie să cuprind perna și să privesc drame singură, că atunci când plouă el poate să-și ia liber de la lucru și eu să nu mă duc la ore, și noi să stăm într-o miercuri, exact în mijlocul săptămânii, exact în pat, făcând nimic și ceai.

a doua iubire e acolo ca să te învețe că încrederea se reciclează, că ea se întoarce, că o să se vârcolească în jurul tău până când o să zâmbești cu colțul gurii și n-o să-ți mai pese ce zice gura lumii. că o să-l cuprinzi și o să știi, prin împletituri cosmice și legături de andrică, că totul o să fie bine.

doar prima iubire te învață că binele nu durează veșnic. de aceea eu, tu, el și ea, noi avem nevoie de prima iubire ca să ne bucurăm de a doua.

pentru că prima iubire te-a învățat că și a doua iubire o să se termine.

regula numărul unu: când îți schimbi iubirile, nu uita să-ți schimbi și parfumurile.

în caz contrat, o să te trezești dimineața cuprinzându-ți arabul și spunîndu-i oh god, it’s you. I had an awful nightmare, it was like I went to bed with you and woke up with my ex.

regula numărul doi: eu nu vreau să lucrez și să învăț, eu vreau să citesc cărți și să gătesc. și să-mi bag eu picioarele mele epilate în valorile voastre postmoderniste de femei frustrate.

regula numărul trei: tu nu știi cum arată cealaltă parte a lunii, sau cât de tare am eu poftă de gutui, sau cum mă joc eu cu aburele care iese din cafeaua mea cu lapte, sau cum e să plonjezi în apă și să simți bulbucii de oxigen pe piele.

regula numărul patru: să nu amesteci un litru de vodkă, patru gîturi de whiskey și jumate de joint. niciodată. mai ales dacă ai 160 cm și n-ai mâncat de două zile. chiar dacă ai fost acceptată la un nou job sau ai trecut examenele. niciodată.

regula numărul cinci, care de fapt e întrebare: ce e mai bine, să schimbi creierii pe țîțe, sau țîțele pe creieri?

morsă sub morfină.

mușc din măr și sucu-i se prelinge prin colțul buzei mele.

azi o să fiu lipicioasă. o să mă adulmece albinele și o să mă înconjoare cântece triste. n-am putere să gândesc.

am adormit lucrând, pe canapeaua din bucătărie. simboliștii ar zâmbi.

vine toamna și simt că o să răcesc de la frigul din înăuntrul meu, dar probabil noutatea asta e demult veche. a fost toamna și anul trecut, am fost și eu anul trecut. trăiesc visul a sute de oameni, deși tot ce aș vrea acum e să visez.

vreau să am un borcănaș special cu timp pentru dormit, mă gîndesc eu în timp ce cuprind perna, rece, pufoasă și cu miros de găină. arată-mi te rog de ce sunt capabilă.

în fiecare seară fug de probleme, câțiva kilometri, până cînd înțeleg că alerg în cercuri, și mă duc împăcată și transpirată acasă, pentru că doar acasă e locul unde toate problemele te așteaptă cu drag.

tot ce vreau eu e să nu mă pot îndrăgosti. dar mâna ta neagră arată atât de frumos pe piciorul meu alb, mai ales pe întuneric, mai ales cât eu vreau cineva să-mi cuprindă sufletul iar tu vrei cineva să-ți cuprindă penisu. există lucruri frumoase, există lucruri despre care trebuie de scris și există lucruri despre care nu se poate de scris. tu ești între.

tu ești peste tot, de aceea, de obicei de negăsit.

dezîndrăgostește-mă.

boxele urlă, iar el pe fundal zice că the last time I rode a horse it was in 2009

eu aud subtil că the last time I was a horse it was…

ridic încetișor o sprânceană, ca să nu o scap jos, mai trag o dată, zâmbesc, și mă las pe spate. din experiența unui om experimentat, știu că nu știu nică și mai bine tac. dați liniștea mai tare, oameni buni, viața e feeric de frumoasă, vineri mai ales, în anotimpul nopților-de-vară, când ești atât de ilegală că ai vrea să-ți împrumuți coaiele și altora, dar nu.

cuvintele noastre se împleticesc în unde sonore, de parcă standartul rusesc adus peste ocean s-a dus direct în coardele vocale, iar viața asta cu valori nevalorificate ne pescuiește, cu поплавоace pestrițe, trăgându-ne în mrejele oamenilor grași care își ling degetele unsuroase cu unghii murdare, a curvelor cu funduri mari, negre, strălucitoare, a arabilor care te cheamă în baie la un fum, sau eventual, un minet, a cuptoarelor cu microunde și a vieții de imigrant.

trăiesc în lumea unde oamenii cumpără nelimitatul, îl pun în aceeași pungă cu chefirul și crenvuștile, merg acasă, și tac. trăind acolo unde ne-am născut, suntem ca toți dobitocii ordinari, obișnuiți cu idea că trebuie să plătești ca să iubești, ca să te caci și ca să înveți.

borcanele cu dulceață se vând mai greu decât borcanele cu aer din paris, iar stelele de pe cer mai repede decît сгущёнка.

Ieri seara, încercând să-mi afirm poziția în societate și să-mi ridic de pe jos cамооцека, am cîștigat șase partide de mорской бой, iar când fratele meu mi-a zis sublim să mă duc dracului și s-a pus turcește pe podea luându-și consola în mână, eu m-am întrebat dacă nu cumva orice motiv bun de a trăi e și un perfect motiv de a muri. Nu știu cum și nu înțeleg de ce, udatul cactușilor și hrănitul căcăcoisului peșteșor de aur mă ademenesc, de parcă toate valorile mele s-au dus la mare, iar eu le sunt perechea aia de chiloți pentru bunicuțe pe care nimeni la plajă nu și-o ia. Sau poate, eventual, o dată cu creșterea părului meu roșcat, eu, inevitabil, am îmbătrînit.

Întelege și tu, te rog, atelodemiourgiopapyrophobia nu se tratează, nu se atenuează, nu mă pupă pe frunte înainte de culcare. Tot ce face această fear of imperfect creative activity on paper e să sorbească un bloody mary și să se uite cu coada ochiului la mine în timp ce eu stau pe pervaz cu părul ciufulit și trag nervos fiecare cinci secunde o bucată de jaluzică la o parte ca să văd nu-mi vine cumva inspirația. Dar așa cum asta sunt eu, nu oricare om ceotkii luat de pe stradă la care-n grădină iarba e mai iarbă, inspirației nici nu-i trece prin cap existența mea.

Știi, durerea e oarecum inevitabilă. Suferința e opțională. Dar totuși proști sunt acei care cred că oamenii au opțiuni. Înainte să arunci cu roșii în mine, stai să-mi mai torn oleacă de malibu cu lapte și-ți explic de ce.

***
Opțiune e atunci când alegi între ceai de mentă sau ceai cu cardamon, când alegi să mergi la stânga sau la drepta, când alegi să fuți o brunetă sau o blondă, alegerea e atunci când sunt sau două rele sau două bune. Altceva cu totul e când ai în față ceai și cafea, un drum și un perete, o roșcată și o scândură. Altceva e când dimineața îți iai umbrela ca toată ziua să bată soarele, în cap, cu bîta. Altceva e când îți nimerește un fir de păr în supă, sau când înțelegi că în viață trebuie să fii sau prost, sau mereu beat.

Altceva e când  îți sare suc de lâmâie în ochiul abia dat cu tuș, sau când, uneori, suferința doare iar viața contează.

Stau întinsă cu universul în fața mea, cu podeaua cuprinzându-mă pe la spate, așa cum mie îmi place, uitîndu-mă în abis în timp ce și el se uită în mine, întrebându-mă de ce noi nu-i ascultăm pe cei care tac, de ce conștientizarea depravajului vine odată cu tăierea zămosului și de ce până și curvele iubesc. Iadul nu e aici sau acolo, iadul suntem noi, așa cum puii de crocodil tot de nasc din ouă.

De ce să deschizi gura când poți pur și simplu deschide ochii.

vând suflet, dau în chirie zona de confort, fac bagajul și plec din nou. nimc boem, nimic năstrușnic, nimeni nimic nici n-o să înțeleagă. nimic nou.

vând suflet, dau în chirie zona de confort, și plec. orașul ăsta în care trebuie să te întorci ca să  vrei să pleci oleacă mă deprimă. când ginecologu meu la o ceașcă de cafea m-a întrebat dacă nu mi-e frică să plec și m-ai departe, i-am zis că mi-e frică să rămân. pentru că aici totul e frumos, simbolic, metafizic, oamenii nu-s poezii, iar industria underground a ieșit la suprafață. pentru că oamenii aici sunt prea deștepți ca să poată face ceva, prea deștepți pentru a fi și educați, sau din contra, prea educați pentru a fi și deștepți. de aia nu le merge, dar asta e o altă poveste. pentru că bărbații demult n-au văzut nici femei, nici coaie, deoarece om să fii trebuie.

vând suflet, second-hand, că asta e acum la modă, preț negociabil.