idontsov

I am imperfect, but I am perfectly me.


Leave a comment

“Funky business forever”, Kjell Nordstrom, Jonas Ridderstrale

Cartea este interesantă, dar.. epuizată. E veche (Știu, e evident!). E bazată pe evenimentele până în 2007. Dacă aș fi citit-o atunci, aș fi rămas impresionată. Cititind-o în 2013, nu mă tem să afirm că nu am învățat ceva extraordinar de nou.

Totuși, cred că e interesantă pentru cei ce iubesc marketingul.

Mi-a plăcut pentru că se menționează exemple din viața reală, exemple pe care le-am discutat la facultate, pe care le-am citit la știri.

Iată câteva fraze care mi s-au întipărit:

În China, indiferent de locul în care călătorești, vei vedea oameni. În epoca urbană, spațiul destinat gândirii și mișcării este o raritate. Oamenii tânjesc după solitudine și meditație. Gândiți-vă la tăcere. iPod-uri, telefoane mobile, mașini, voci, muzică. Zgomotul asurzitor și necontenit al vieții urbane își ia tributul. Arta izolării va deveni arta supraviețuirii. O să fim cu toții niște Houdini.

Cu cât ne diferențiem mai mult, cu atât mai bine o să ne fie. Spre deosebire de resursele fizice, cunoașterea se acumulează odată cu utilizarea și e portabilă, adică poți s-o iei cu tine când pleci. Așa că, dacă vrei cu adevărat să-ți construiești o viață mai bună și/sau doar să faci bani, calea către reușită nici că poate fi mai clară: înșfacă succesul și vezi-ți de drum. Puterea îți aparține – poți s-o folosești și s-o răsfolosești.

Trăim în era lui “mai mult”. Mai multe alegeri. Mai mult consum. Mai multă distracție. Mai multă teamă. Mai multă nesiguranță. Mai multă competiție. Mai multe oportunități. Am intrat într-o lume a excesului: era abundenței.


Leave a comment

“The last lecture”, Randy Pausch

Printre cele mai bune cadouri se numără, desigur, o carte bună. E cadoul perfect, mai ales atunci când vrei să-i comunici ceva unui om, dar nu găsești cuvintele potrivite.

În cartea “The last lecture”, scrisă de Randy Pausch, am găsit fraze care m-au pus pe gânduri, fraze cărora le-am dat dreptate și, desigur, lecții de urmat, printre care:

If you can dream it, you can do it. (Walt Disney)

***

Sometimes… We cannot change the cards we are dealt, just how we play the hand.

***

– How many men are on the football field at a time?

– 11 on a team. So that makes 22.

– And how many people are touching the football at any given time?

– One of them.

– Right! So we’re going to work on what those other 21 guys are doing.

***

When you see yourself doing something badly and nobody’s bothering to tell you anymore, that’s a bad place to be. You may not want to hear it, but your critics are often the ones telling you they still love you and care about you, and want to make you better.

***

The brick walls are there for a reason. There’re not there to keep us out. The brick walls are there to give us a chance to show how badly we want something.

***

Not everything needs to be fixed.

***

Time must be explicitly managed, like money.

You can always change your plan, but only if you have one.

Ask yourself: Are you spending your time on the right things? (yep, THE question!)

***

Give yourself permission to dream.

***

Don’t complain, just work harder. Too many people go through life complaining about their problems. I’ve always believed that if you took 1/10 the energy you put into complaining and applied it to solving the problem, you’d be surprised by how well things can work out.

Treat the disease, not the symptom.

Don’t obsess over what people think. 

Look for the best in everybody. Almost everybody has a good side. Just keep waiting. It will come out.

Watch what they do, not what they say. When it comes to men who are romantically interested in you, it’s really simple, Just ignore everything they say and only pay attention to what they do.

Luck is what happens when preparation meets opportunity. Seneca

Experience is what you get when you don’t get what you want.

***

Showing gratitude is one of the simplest yet most powerful things humans can do for each other. I think that thank-you notes are best done the old-fashioned way, with pen and paper.

***

Go out and do for others what somebody did for you.

***

If I could only give three words of advice, they would be ‘tell the truth’. If I got three more words, I’d add: ‘all the time’.

***

About being great at what you do: (of course, strive for more, but…) No job is beneath you. ‘You ought to be thrilled you got a job in the mailroom. And when you get there, here’s what you do: Be really great at sorting mail.’  […] Under the ruse of giving an academic lecture, I was trying to put myself in a bottle that would one day wash up on the beach for my children. If I were a painter, I would paint for them. If I were a musician, I would have composed for them. But I am a lecturer. So I lectured.

Fiind un caz real, aici puteți viziona și lecția.


Leave a comment

About relationships

Refuz să cred/accept monotonia în relații. Poate par naivă, dar eu cred și voi crede în relația unde persistă jocul și flirtul, indiferent de durata acesteia.  Când peste 20 de ani soțul își ține femeia de mână, se uită la ea cu mândrie și o iubește din în ce în ce mai mult. Și nu obosește să o recucerească periodic. Cred și voi crede în relația când femeia se trezește cu drag cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a pregăti un mic dejun Regelui său. Când îl recucerește la rândul ei și îl sprijină în ceea ce face.

Printre motivele de bază de ce relațiile eșuează se regăsesc monotonia și falsitatea. Da, suntem falși. Pentru că atunci când abia întâlnim persoana, încercăm din răsputeri să o cucerim, să ne arătăm în lumina cea mai bună, iar apoi uităm de toate astea și ne gândim doar la propria persoană, convinși de faptul că partenerul/partenera este obligat să ne iubească și să ne accepte așa cum suntem, nu? Cu toți gândacii pe care îi ținem la îngrășat. Dar aici uităm un lucru: atunci când am cucerit persoana, de fapt, am jucat rolul unui alt personaj…

 

 


Leave a comment

Boooooom

De ce focurile de artificii provoacă stări de melancolie și tristețe?

Personal, am încercat să admir focurile de artificii fiind și tristă, și veselă, și singură, și cu cineva. Rezultatul e același – tristețe, melancolie, tânjeală (după nu știu ce), lacrimi etc.

Să fie oare pentru că în filme focurile de artificii înseamnă The end?

Sau e vorba de o reacție naturală a organismului uman împotriva bombardărilor/focurilor/pericolelor etc?

Sau, în aceleași filme vedem cum totul e regizat perfect în momentul când focurile de artificii bombardează cerul, iar în realitate e un pic… mai diferit?


Leave a comment

Despre eșecuri și sănătate

Din liceu am învățat să fiu tocilară (cred că am mai scris despre acest lucru, undeva). Tocilară în sensul bun al cuvântului, până la urmă, pentru că pe măsură ce învățam mai mult, vroiam să cunosc și mai mult (acest lucru nu s-a schimbat nici în ziua de azi, din fericire. Ceea ce s-a schimbat e faptul că nu mai tind să fiu tocilară).

Nu știu dacă e ceva comun, dar “tocilaritatea” mea a creat un risc de a nu mă putea opri, de a nu îmi putea permite să cobor mai jos de nivelul pe care tot eu mi l-am impus, de a mă simți rușinată de fiecare dată când obțineam un rezultat mai mic decât eu mi-l doream (cum își poate permite oare Măria Sa, Irena, o notă mai joasă? Apropo, tot ea susține că notele nu sunt un indicator al cunoștințelor. Paradox, dar nu-i pe asta..)

În viața mea, am avut 2 eșecuri la examene. Primul eșec a fost în anul 2 la facultate, la un obiect pe care îl consider prostesc (pt că nu mi s-a trezit interes întru studierea acestuia și chiar dacă dorința de a-mi menține statutul și bursa era enorm de mare, nu am trecut peste mine să mă lingușesc pe lângă profesor pentru o notă bună sau să acord acestui obiect mai multă atenție decât o simplă lectură înainte de examen. Într-un final, am luat 5.8 ca notă generală. Nu pot spune că nu-mi pasă, din contra, încă îmi pasă, deși conștientizez că nu pot schimba nimic).

Al doilea eșec l-am trăit ieri, la un examen foarte important pentru mine și cariera mea (noroc că mai am posibilitatea să-l mai dau o dată, pentru că într-adevăr am găsit serviciul perfect pentru mine, unde lucrez cu plăcere).

Nici eu nu știu cum m-am simțit, până la urmă – când am văzut rezultatul am fost dezamăgită (cu toate că mă așteptam, deoarece am avut puțin timp de pregătire), apoi mi-a părut bine (justificând prin faptul că voi avea timp să învăț mai bine materia), spre seară parcă m-am resemnat, iar spre noapte m-a surprins o criză de anxietate (normal, nu examenul a provocat-o, starea a fost rezultatul mai multor evenimente și săptămâni de nesomn, oboseală și stres).

Morala acestui post și concluzia la care am ajuns ieri este că orice s-ar întâmpla, organismul uman are nevoie de somn, odihnă, hrană (atât pentru corp, cât și pentru suflet); organismul are nevoie de această delimitare dintre muncă, studii și odihnă. Pe bune, nu doar în teorie.

Ca urmare, am decis să iau mai puține asupra mea și să mă organizez mai bine. Să dorm mai bine. Să mănânc mai sănătos și să fac mai mult sport. Să învăț să fiu mai eficientă (nu mă întrebați cum, sper să găsesc o cale). Să respir mai mult. S-a demonstrat că atunci când omul se stresează, respiră mai puțin, iar atunci când respiri mai puțin aer, ești predispus spre crize nervoase. De ieri am ales să fiu sănătoasă, ceea ce vă doresc și vouă!


Leave a comment

Călătorii tulburătoare

Transportul public e muza mea. De bine, de rău, mă umple de gânduri care nu îmi dau pace până nu le exteriorizez cumva.

În primul rând, am observat că taxatoarele în vârstă de 40+ își salivează degetele înainte de a da rest. De 2 ori chiar am pățit să simt saliva lor pe propria-mi mână (în urma contactului cu banii) și sincer, e foarte scârbos – mai scârbos decât sună. Pe lângă faptul că nu e prea etic, arată cam vulgar pentru o doamnă. Și desigur, un lucru foarte important – bolile. Banii sunt purtători de boli și bacterii, iar în contact cu saliva, îți iei tichet costisitor spre spitale și policlinici. La ce se mai gândesc oamenii care fac așa ceva?!

Un al doilea gând ce nu-mi dă pace este atitudinea oamenilor mai în vârstă referitor la cedarea locului. Ține de educația și bunul meu simț, dar NU ESTE OBLIGAȚIA MEA să cedez locul cuiva. E ca și cum ai intra în transportul public cu gândul că acuș-acuș intră o băbuță și trebuie să fii cu ochii în patru pentru a o vedea, căci alte gânduri și probleme nu ai atât timp cât te afli în transport.

Obișnuiam să cedez locul oricărei persoane observam și îmi dădeam seama că ar fi frumos să-i ofer locul – na, sunt tânără și nu mă deranjează să stau în picioare câteva stații, dar mă frustrează faptul că din ce în ce mai des dau de băbuțe care nu au bunul simț măcar să mulțumească.. pritr-un singur cuvânt. Și ele mai au tupeul să critice generația aceasta…

Într-un final, am găsit soluții pentru ambele probleme – să achit taxa de călătorie fără a avea nevoie de rest și să stau undeva lângă geam, în picioare.


Leave a comment

Despre anchete

Viața oamenilor este legată de marketing. Ba mai mult, marea majoritate au câte ceva înnăscut care explică un anumit concept din marketing.

Astăzi am făcut această legătură pentru că mi-am adus aminte de anchetele pe care le țineam cândva. Ancheta, cine o mai ține minte? Carnetul/caietul acela colorat, umplut cu steluțe, floricele, desene și întrebări, răspunsurile cărora căutam de la colegii pe care îi respectam cel mai mult sau de la care vroiam să știm ce le place și de ce, pe cine place, ce fac în timpul liber etc. Interesantă copilărie..


4 Comments

Război declanșat

Bun, marșrutnișilor le-a reușit să demonstreze că sunt importanți în orele de vârf. Dar chiar și așa, nu voi da 5 MDL pentru ca să fiu dusă ca un cartof, să fiu înjurată sau grăbită, să mă tem de viața mea, gândindu-mă la viteza cu care șoferul mă duce, pentru că el are de fugărit un alt șofer, să urc în maxi-taxi fără ca șoferul să aibă bunul simț de a se opri, nu doar să încetinească viteza. Și motive se mai găsesc.

Azi în drum spre servici mi s-a părut oarecum haioasă toată situația dată. Aveam speranța că până seara autoritățile vor întreprinde ceva. Dar n-a fost să fie. Și mă tot întreb de ce nu s-a reușit să se rezolve cumva această problemă? Despre protestul șoferilor se știa de ceva zile (nu mai vorbesc de nemulțumirea acestora, despre care se tot vorbește de luni, dacă nu de ani).

Îmi aduc aminte de prima zi din sezonul busy din SUA, când turiștii au dat buzna peste insulă și trebuia să stai în rând ca și cum ai fi dorit să cumperi pâine caldă (nu glumesc și nu hiperbolizez). Însă, nu știu de ce, această problemă s-a rezolvat în 15 min, printr-un singur apel telefonic – s-a anunțat problema și hop! de după colț au apărut 3 autobuze adiționale (în afara orarului). Dar la noi ce? Noi ce facem? Vă zic – ne mândrim cu faptul că troleurile sunt încăpătoare. Și ne mai și certăm, dar ăsta e un subiect aparte. Despre neînțelegerea, lipsa de amabilitate și bun simț al oamenilor sunt prea obosită să tot bat gura.

Cu toate acestea, prefer să mă îmbulzesc în troleu și autobuz, să fiu împinsă de către dna taxatoare care nu încape, dar trebuie să treacă și ea cumva printre oameni, ca aceștia să se achite cu dânsa. Sau să merg pe jos. Mai știi, mai dau și vreo câteva kg jos. Până atunci, voi tânji după autobuze cu abonamente lunare și anuale – carduri pe care le voi trece automat.

Îmi dau seama că par să vorbesc foarte ușor despre probleme complicate, însă dacă alte țări le rezolvă, fără a recurge neapărat la maxi-taxi, noi de ce să nu o facem?!


Leave a comment

despre București.

Oficial, eu am o problemă: nu pot lua poze locurilor și evenimentelor care mă impresionează. Nu știu exact de ce, dar presupun că e din cauza că poza nu va reda NICIODATĂ frumusețea locului/evenimentului. Un alt motiv ar fi, desigur, și dorința mea de a lua cât mai mult din noul loc, de a învăța ceva nou. E ca și cum aș fi făcut poze, însă unele în..5D?! Poze pe care le păstrez în propria-mi memorie. Pozele care ramifică până și mirosurile și culorile reale ale evenimentelor, locurilor și stărilor trăite.

Să fiu sinceră, mi-a plăcut foarte mult București-ul! (detaliu important: am fost doar în sectorul 1 și o bucată din sectorul 11, însă nu-i pe asta). Din spusele altor persoane mă așteptam să văd un oraș de-a dreptul murdar și oameni lipsiți de orice etică și educație. Nu e chiar așa. Într-adevăr, străzile sunt murdare, dar spre seară, acestea sunt spălate cu apă și soluție specială (presupun că de la soluția aia mirosea a săpun + ceva). Deci problema constă în oameni, care, sper eu, până la urmă vor învăța să aibă grijă ca gunoiul lor să stea în locurile specializate (:D), pe nume ladă/coș de gunoi etc.

Având o săptămână plină de training și întâlniri plăcute cu prieteni, nu prea am reușit să văd întreaga capitală în aceste 5 zile. Însă am insistat să văd, desigur, orașul vechi – totally worth it! Abia aștept următoarea deplasare, pentru a cunoaște și alte zone. Capacitatea de a mă adapta repede o posed, orientare în spațiu am, tot de ce mai am nevoie e harta și un pic de timp.

București, ne mai vedem. Dear World, wait for me.

 


Leave a comment

End of a (summer) season…

…e timpul când trăiesc o stare stranie: o combinație între anxietate, singurătate,  melancolie, dar și bucurie; o stare de parcă aș fi lăsat ceva în urmă, o parte din mine. Și deja al doilea an consecutiv această stare este întărită și de făcutul bagajelor.

În timpul anilor de școală/universitate, această stare era potolită de emoția Primului sunet, când îți vezi colegii, când ai forțe noi pentru a studia. Iar acum.. it feels like no place to go. Să fie oare frica de monotonie cea care vorbește? Acum, când te angajezi acolo unde planifici să îți petreci următorii, cel puțin, câțiva ani? Sau e frica de a te împlânta prea de tot cu picioarele în pământ? Sau să fie altceva?

 

Îmi place toamna.. pentru că nu e atât de cald, pentru că natura se îmbracă în culori mai vii, pentru că pot să beau ceai fierbinte, pentru că mă pot colăci lângă persoana iubită fără să-l sufoc cu căldura corpului meu, dar mai ales, pentru că o pot face, trăgând și o plapumă peste noi. Și pentru că am așteptări mari de la această toamnă.. Și pentru multe, multe altele. Autumn, be good!

Design a site like this with WordPress.com
Get started