VERSURI DIN EPOCA DE AUR…


citite după mai bine de 50 de ani

Eu cred

Eu cred că sîntem un popor vegetal

De unde altfel liniștea

Pe care o avem așteptînd desfrunzirea?

De unde curajul

De a ne lăsa pe topoganul somnului

Până aproape de moarte

Cu siguranță

Că vom fi în stare să ne naștem

Din nou?

Eu cred că sîntem un popor vegetal…

Cine a văzut vreodată

Un copac revoltîndu-se?

Totul

Frunze, cuvinte, lacrimi,

Cutii de conserve, pisici,

Tramvaie cîteodată, cozi la făină,

Gărgărițe, sticle goale, discursuri,

Imagini lungite la televizor,

Găndaci de Colorado, benzină,

Stegulețe, Cupa Campionilor Europeni,

Mașini cu butelii, portrete cunoscute,

Mereu refuzate la export,

Ziare, frazele,

Ulei în amestec, garoafe,

Întîmpinări la aeroport, Cico, batoane,

Salam București, iaurt dietetic,

Țigănci cu kenturi, ouă de Crevedia,

Zvonuri…

Serialul de Sîmbătă seara, cafea cu înlocuitori,

Lupta popoarelor pentru pace,

Producția la Hectar,

Gerovital,băieții de pe Calea Victoriei,

Cîntarea României, adidași,

Compot bulgăresc, bancuri și pește oceanic

Totul…

CRUCIADA COPIILOR

Un întreg popor

Nenăscut încă

Dar condamnat la naștere

Încolonat dinainte de naștere

Fetus lăngă fetus

Un întreg popor

Care nu vede, nu aude, nu înțelege

Dar înaintează

Prin trupuri zvărcolite de femei neîntrebate.

DELIMITĂRI

Noi plantele,

Nu suntem ferite nici de boli,

nici de nebunie.

N-ați văzut niciodată o plantă

Pierzăndu-și mințile

Și intrînd cu mugurașii în pămînt?

Nici de teamă,

Nici de spaimă,

Nici de inchisoare.

N-ați văzut niciodată o tulpină

Gălbuie, agățată de gratii?

Singurul lucru de care suntem ferite

Sau poate private

E fuga.-

Alte versuri din epoca de aur:

Inscripții pe uși de prăvălii

Tânăr cu mustăcioară de altădată


CDV SWIATONIOWSKI

Tânăr cu mustăcioară, CDV – foto Swiatoniowski- Iassi, circa 1890.

Fotografie de epocă, în format CDV ( carte de vizită) realizată la Iași în studioul fotografic Swiatoniowski, fotograf al Curții Regale, în jurul anului 1890, reprezentând portretul unui chipeș un tânăr cu mustăcioară, cu mâinile încrușișate, gata să înfrunte viața.

Fotografii în format CDV din colecția mea de fotografii vechi realizate în studioul fotografic SWIATONIOWSKI din Iași:

Sfaturi de altădată pentru gospodine


Cum ne îngrijim picioarele obosite

Probabil nu de puține ori am simțit, mulți dintre noi, că după o activitate susținută sau o plimbare mai lungă avem picioarele edemațiate, obosite și chiar supărător de dureroase. Iată o soluție pentru rezolvarea problemei, găsită într-o broșură (la pag.136-137) editată de Comitetul Femeilor Democrate din R.P.R. publicată în anul 1957:

,, … După o zi de muncă obositoare ne dor picioarele și ne sunt chiar umflate. Ca să le dezumflăm și să nu ne mai doară, punem oțet sau sare de bucătărie în baia caldă de picioare. După ce ne-am uscat bine picioarele cu prosopul, fricționăm cu rachiu, sau frecăm locurile care ne dor cu o bucată de săpun muiat în rachiu, apoi le ștergem cu rachiu.”

Dacă nu aveți o altă soluție cred că merită încercat. Din păcate sfatul nu ne spune dacă trebuie să fie o țuică de prună sau poate fi și de tescovină. Ridic miza și spun că înainte de tratament putem să gustăm un păhărel. După tratament insă nu mai este recomandat…

Cum se curăță clapele învechite ale unui pian

GÂND DE NEA


Povestea unui fulg de nea

Îl văd pe Eminescu la fereastră
Cum mușcă din covrigul aburind
Doar el și pasărea măiastră
Mai cântă vechi colinde, gângurind...

Un fulg se risipea în șoapte
O simetrie fină devenea
EL, Eminescu, încă scrie-n noapte
Povestea fulgului de nea.


( D.E.S.- 15.01.2025)

LA MULȚI ANI, 2025!


Să avem cu toți un an cât mai bun…

La mulți ani!

Urez tuturor vizitatorilor mei un an nou 2025, fericit, în pace și bucurie,gânduri bune, multă sănătate, prosperitate și nu în ultimul rând împlinirea tuturor dorințelor. Să prindem și noi timpuri mai bune, mai apropiate de condiția umană.

Ipostază de iarnă în Bucureștiul interbelic


Iarna anului 1936 în București

Iarna anului 1936– fotografie din colecția personală.

O inedită fotografie interbelică, aflată în colecția mea de fotografii vechi, ce surprinde o ipostază de iarnă din anul 1936. Fotografia a fost realizată în curtea unei case din Bucureștiul interbelic de un fotograf amator. Fotografia a fost developată în studioul foto SELLMAN ce avea atelierul pe Calea Victoriei la nr.35.

O altă fotografie realizată în perioada interbelică la același studio foto .

Gând despre inteligență


,, Deșteptăciunea nu este altceva decât gradul cel mai înalt al mediocrității ”.

( Giovanni Papini 1881-1956)

Așadar inteligența nu e neapărat genialitate…

Alt gând al zilei: Despre mediocritate și președinție.

Un gând spre calea cea bună


Omul ce nu poate vedea calea cea bună, aici pe Pământ, cu greu va putea zări calea cea bună spre Ceruri...

Alt gând:

Cine e cel mai bun.

Ispita noastră cea de toate zilele


E doar un gând al zilei

Timpul nu se oprește. Ispitele nu dispar. Se adaptează vremurilor, se transformă, vor chipul păcii, al libertății, al suveranității și chiar al binelui. Momentul ce s-a vrut crucial, cel al Punctului G, pare să se disipeze. Probabil Punctul M se pregătește să-l înlocuiască, iar punctului I tocmai i se face instructajul. Întreg dispozitivul e pe baricade. Noi urmăm ispitele și cădem în ele. O parte dintre noi cad de sus în jos, iar cealaltă parte de jos în sus. Efectul în schimb e același. Zi de zi și ceas cu ceas…

Și nu ne duce pe noi în ispită…

iar gândurile și faptele noastre nu le judeca, pentru că iarăși, într-o altă zi, cu siguranță se vor repeta.

UN NOU GÂND


Cine e cel mai bun…

Acum ceva timp, am pus o întrebare mai multor persoane apropiate: cine e mai bun, cel care îți dă două palme sau cel care îți dă trei palme? Răspunsul nu a fost unanim. Am fost destul de mirat, chiar bulversat. Problema e actuală. Cum să-l găsim și mai ales să-l alegem pe cel mai bun sau mai potrivit pentru noi. Constat că nu prea știm. Nu știm nici noi și nici alții. Bine, bine, nu știm noi oamenii de rând. Dar popoarele? Țările și imperiile de ce nu pot… De ce trebuie să alegem cu entuziam și uneori cu prea mult aplomb, apoi după ceva timp să regretăm și să nu mai vedem nimic bun ( chiar când poate ar fi cazul), și asta nu de ieri de azi. Practic nimeni nu a fost bun pentru noi. După logica firească, e posibil să nu reușim niciodată. Sau poate data viitoare…

Cum s-alegem grâul de neghină

Strămoșii noștri știau cum. Cei ce nu reușeau mâncau pâine amară. Ar trebui să ne învețe cineva. Cine: poate școala, poate biserica, poate tic-tac? Poate. Dar, momentan ei s-au apucat de politică. Rugăciunile sunt de ceva timp în vacanță sabatică. Tinerii sunt învățati să fluture prapuri, să ridice icoane nu spre slava Celui de Sus ci ca să iasă un anume partid, un cine știe ce ins fie el chiar liber cugetător sau uns cu de toate cele ale gândirii. Așa ca să fie toată lumea satisfăcută…