INSIDER: „Români „uitați”: Nicolae Vasilescu-Karpen, fizicianul care a construit bateria infinită. La începutul secolului XX, într-un laborator modest din București, inginerul și fizicianul Nicolae Vasilescu-Karpen a pus la punct un dispozitiv care avea să sfideze legile cunoscute ale termodinamicii. Era o baterie electrochimică menită, inițial, să demonstreze stabilitatea curentului electric în timp. Dar s-a întâmplat ceva neașteptat: dispozitivul n-a încetat niciodată să funcționeze. Prototipul, două pile galvanice din aur și platină, scufundate într-un electrolit special, a fost construit în jurul anului 1950 și donat Muzeului Tehnic din București. De atunci, bateria continuă să genereze curent constant. A alimentat zeci de ani un mic galvanometru, iar indicatorul s-a mișcat fără abatere. Mulți cercetători au încercat să explice fenomenul.
Unii spun că reacția este extrem de lentă, dar reală; alții susțin că e vorba de o eroare de măsurare. Totuși, verificările făcute periodic confirmă același lucru: tensiunea rămâne stabilă, fără semne de descărcare. Bateria Karpen pare să funcționeze „în afara timpului”. Unii o numesc perpetuum mobile, un principiu imposibil teoretic. Alții o consideră pur și simplu o demonstrație genială a preciziei și a răbdării științifice.

Astăzi, dispozitivul poate fi văzut la Muzeul Tehnic din București, într-o vitrină discretă, lângă o plăcuță pe care scrie simplu: „Bateria construită de Nicolae Vasilescu-Karpen – funcționează continuu din 1950.” Un paradox românesc, încă nerezolvat.
Și poate una dintre cele mai tăcute dovezi că uneori, știința nu se grăbește.” SURSA

N.R.: Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova – d. 2 martie 1964, Bucureşti), a fost un om de știință, inginer, fizician și inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei şi ingineriei civile cu peste 140 de lucrări publicate. A fost membru titular al Academiei Române (din 1923). A studiat și realizat pilele cunoscute sub denumirea de pile Karpen, care funcţionează folosind căldura din mediul ambiant.

Şi-a desfăşurat activitatea de cercetare în domenii precum: elasticitate, aerodinamică, fizică atomică, termodinamică, electrostatică, teoria cinetică a gazelor, electromagnetism, chimie fizică, electrochimie și pile electrice. A efectuat studii asupra aderenței fierului la beton și a făcut cercetări asupra presiunii interne a lichidelor și mecanismului presiunii osmotice.

În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenților purtători de înaltă frecvență pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. A scris și a participat la proiecte de centrale electrice și la proiecte de electrificare a oraşelor (Câmpina, Constanța). A fost membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor, doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi membru al Academiei Române (membru corespondent din 5 iunie 1919, membru titular din 6 iunie 1923, vicepreşedinte între 1930-1932 și 1942-1944, preşedinte al secţiunii ştiinţifice între 1945-1948). În 1928 a fost ales președinte al Comitetului Electrotehnic Român. În 1931 a fost numit în funcția de ministru al Comerţului şi Industriei în cabinetul lorga. Între anii 1931-1935 a fost preşedintele Asociația Generală a Inginerilor din România.” DETALII

ARHIVĂ: MUZEUL TEHNICII: „Expoziția temporară Lego a fost luată cu asalt de viitorii mari ingineri și cercetători români sau de origine română!”

INSIDER: „Glanda pineală sau al treilea ochi este cea mai puternic vizată și otrăvită glandă din corpul uman, în principal datorită influenței spirituale pe care o are asupra conștiinței umane. O glandă pineală închisă înseamnă că mintea poate fi ușor înșelată, deoarece se străduiește să privească dincolo de ceea ce i se prezintă. O glandă pineală deschisă acționează ca un detector de adevăr, fiind capabilă să detecteze inconsecvențele subtile ale minciunilor sau mesajelor subliminale care pot fi folosite ca un văl pentru a ascunde adevăratele intenții.

Cuvântul «Pineală» este derivat din cuvântul latin «Pinealis», referindu-se la con de pin, forma glandei. Glanda pineală este o legătură între conștiința omului și lumile invizibile ale naturii. Ori de câte ori arcul corpului pituitar contactează această glandă, există sclipiri de clarviziune temporară, dar procesul de a face ca aceste două să funcționeze împreună în mod constant necesită nu doar ani, ci vieți de consacrare și un antrenament fiziologic și biologic special. Acest al treilea ochi este ochiul ciclopic al anticilor, deoarece era un organ al vederii conștiente cu mult înainte de formarea ochilor fizici, deși vederea era un simț al cunoașterii mai degrabă decât al vederii în acele vremuri străvechi. Tradițiile antice au descris pe scară largă glanda pineală în arta și sculptura lor. Cu toate acestea, semnificația și rolul acesteia au fost ascunse profanului prin simbologie, așa cum a fost majoritatea cunoștințelor ezoterice transmise de-a lungul veacurilor. Examinând simbolurile anticilor asociate cu glanda pineală, în special conul de pin, putem obține o idee mai bună despre rolul său spiritual în viețile noastre. Interesul pentru glanda pineală poate fi urmărit până în China antică, în timpul domniei Împăratului Galben, Huangdi, cel mai bătrân dintre cei cinci împărați chinezi legendari.

În cealaltă parte a lumii, în Egipt, glanda pineală era o parte crucială a Complexului Central al Creierului care cuprindea Ochiul lui Horus. În scripturile hinduse antice, Vedele, glanda pineală era unul dintre cele șapte puncte chakrice, despre care se presupune că este conectat la Sahasrara, Coroana. Acest punct de vedere a evoluat în timp, pe măsură ce alți yoghini și înțelepți au început să asocieze glanda pineală cu Ajna Chakra. În funcție de școala de gândire, corespondențele dintre Ajna și Sahasrara cu glandele pineală și pituitară sunt interschimbate.

Conurile de pin se găsesc și în mitologia greacă antică, pe toiagul lui Dionysos sau al omologului său roman, Bacchus. Acest toiag simbolic era cunoscut sub numele de „Thyrsus” și era purtat și folosit de mistici în ritualurile lor. Este acoperit cu frunze de iederă, având în vârf un con de pin. Romanii au construit mai târziu o sculptură masivă din bronz, un con de pin, Pigna, despre care se spune că se afla deasupra Panteonului și servea drept fântână. Acum se găsește în fața Vaticanului, fiind cea mai mare statuie cu con de pin din lume.” SURSA

N.R.: Fontana della Pigna sau, pe scurt, Pigna (în română: [‘pinna],, con de pin „) este o fostă fântână romană care acum decorează o nișă vastă în zidul Vaticanului, cu fața spre Cortile della Pigna, situat în Cetatea Vaticanului, Roma, Italia. Compusă dintr-un con mare de pin din bronz, înalt de aproape patru metri, care odinioară țâşnea apă din vârf, Pigna se afla inițial lângă Panteon, lângă Templul lui Isis. A fost mutată în curtea vechii Bazilici Sfântul Petru în Evul Mediu și apoi mutată din nou, în 1608, în locația sa actuală. Curtea interioară în care se află acesta făcea inițial parte din Cortile del Belvedere, proiectată de Donato Bramante pentru a conecta palatul Papei Inocenţiu al VIII-lea cu Capela Sixtină. Când Bramante a murit, arhitectul Pirro Ligorio a finalizat proiectul și a adăugat zidul şi nişa pentru a închide curtea. Construcția Bibliotecii Vaticanului a împărţit Cortile del Belvedere în două zone. Partea superioară a curții, Cortile della Pigna, își ia numele de la fântână. Păunii de bronz de pe ambele părți ale fântânii sunt copii ale celor care decorează mormântul împăratului Hadrian, acum Castelul Sant’Angelo. Păunii originali se află la Muzeul Braccio Nuovo.

Există o altă fântână cunoscută sub numele de Fontana della Pigna în Rimini, Italia, tot de origine romană antică, dar restaurată în profunzime. Sculptura în formă de con de pin care încorona această fântână a fost instalată abia în 1807, înlocuind o statuie a Sfântului Paul din secolul al XVI-lea, deteriorată de armata napoleoniană. În Divina sa Comedie, Dante descrie dimensiunea capului uriaşului Nimrod făcând referire la această fântână: „Fața lui mi s-a părut la fel de lungă și mare precum este la Roma conul de pin de la Sfântul Petru. ” DETALII

ARHIVĂ: IISUS: „Luminătorul trupului este ochiul. Dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat

INSIDER: „🏛️ Bucureștiul ascuns de sub Planșeul Unirii!În timpul lucrărilor de refacere a Planșeului Unirii, sub stratul gros de beton care acoperă astăzi Dâmbovița, au ieșit la lumină urme ale unui București dispărut. Săpăturile au scos la iveală fragmente de zidărie, cărămizi și fundații ce par să aparțină unor case vechi, construite cel mai probabil la începutul secolului al XIX-lea. Descoperirile se află într-o zonă cu o istorie urbană intensă, aproape de vechi axe comerciale și de mahalale care au dispărut treptat odată cu modernizarea orașului. Specialiștii presupun că aceste rămășițe ar putea proveni din construcțiile aflate cândva pe strada Căldărari, demolate spre sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a face loc Halelor Ghica și altor transformări majore ale centrului Bucureștiului. Odată cu apariția vestigiilor, lucrările au fost temporar oprite, iar zona a fost protejată și cercetată de arheologi, care analizează straturile de pământ și materialele descoperite pentru a le data cu precizie. Aceste fragmente tăcute spun povestea unei zone locuite, animate, cu case, ulițe și oameni, mult înainte ca Piața Unirii să devină ceea ce cunoaștem astăzi. Bucureștiul continuă să ne surprindă: sub pașii noștri se află un oraș vechi, strat peste strat, care așteaptă să fie redescoperit.” SURSA

ARHIVĂ: BUCUREȘTI MULTISTRAT: Săpăturile arheologice din curtea interioară a Universității au scos la lumină bucăți de istorie, Academia înființată de A.I.Cuza (1864) și Academia Domnească „Sf. Sava” fondată de C.Brâncoveanu (1694). Ce o mai fi dedesubt? OXXXO UITARE: Parcarea „Peste morminte”. Situl arheologic de la Universitate, îngropat pe veci de buldozere!