Sunt pentru totdeauna a lui! Simt ca-i apartin in cel mai sublim mod!
L-am invatat sa iubeasca si el m-a retrezit la viata…
…si desi suntem departe unul de celalalt il simt tot timpul cu mine… strangandu-ma in brate.. sarutandu-ma..alintandu-ma..cum doar el o poate face. Si sunt fericita! EL! Motivul pentru care traiesc.. mi vita..
Am inceput dintr-o joaca…eu femeia altuia , el…o persoana din cercul de cunoscuti al acelui altuia..
Visam amandoi la lacurile din Elvetia…
„Te invit la cina, pe malul lacului …”
L-am privit cateva secunde foarte surprinsa. Nu stiam ce sa spun, cum sa reactionez… Am crezut ca glumeste, asa ca am raspuns ce-mi a venit, intentionand sa fie tot o gluma:
„Accept, cu o conditie. Sa accepti invitatia mea la micul dejun.”
Apoi am relizat ca am spus adevarul. Vroiam sa fiu a lui, intre cina si micul dejun…
Asa a inceput. Cu o joaca de priviri semnificative, de vorbe alese, totul cu o subtilitate atat de rafinata, de inteligenta… incat am fost imediat fermecata… Nu aveam nici cea mai mica intentie sa-i atrag atentia. Eram a altuia si-mi era bine. Nu vroia sa ma ia de langa altul, din respectul pe care i-l purta. Si totusi…. Joaca noastra, micile noaste aluzii, felul in care tratam totul mai mult ca pe un concurs de inteligenta si rafinament, ne-a adus Impreuna. Totul a decurs asemeni curgerii unei ape. Nu puteam face nimic sa-i schimbam cursul. Incercam doar ca albia sa nu fie prea aproape de cei dragi, cei pe care ii respectam, si in timp sa ne urmam cursul departe de acea cunostinta comuna.
Am reusit. Desi ne-a ramas cunostinta apropiata amandorura, el nici acum nu stie despre relatia noastra.
Am inceput apoi lupta cu prejudecatile sociale, cu dificultati materiale, cu mintea mea…. Da mintea mea..mereu in dezechilibru…
Am hotarat sa facem in asa fel incat sa putem merge mai departe pe baze mai solide. Asa ca el s-a intors in tara in care a crescut, si eu am ramas aici, amandoi pentru a ne finaliza si aprofunda studiile.
..si pentru a gasi curajul de a face fata unei societati care gandeste in tipare inguste…. si nu in termenii IUBIRII absolute.
„Ce culoare vrei sa zugravesc in camera noastra?” m-a intrebat pe neasteptate intr-o convorbire … Iar eu am ramas fara cuvinte. De fericire! De drag!
„Vreau doar un perete, burgundy” am raspuns coplesita de atentia si iubirea ce-o simteam…
What Flower Are You?
Innanaitis's Blog 
