E usor sa imi confirm, dar e ca o pelerina de ploaie pe care o dai jos de pe umeri. Nu mai insemn nimic pentru ea, ea prea putin pentru mine. 45 de ani sa fi fost o farsa? Nu vreau sa trag concluzii, sper sa plang cand o fi cazul. Ar trebui sa fie trist, eu o sa desfac o bere.
Ma indrept spre nicaieri, cu o bere in mana, cautand un loc sa ma asez, ea la soare indiferenta, ma ignora in stil feminin. Imi asez oasele ostenite langa si clipeste din ochii verzi, de parca nu m-ar fi vazut. Imi aprind tigara, ii dau o replica banala si pare ca zambeste, nu ii ghicesc indiferenta. Iau trei guri din bere, o intreb daca o intereseza si nu raspunde, isi aranjeaza manusile. Are niste gene impresionante si casca plictisita.
Nu-i de mine dama asta, beau, platesc, salut si ies. A dracu’ matza de pe trotuar, bine ca nu m-a zgariat.
…si am luat-o de mana, nu stiu de ce, nu imi explic, si ea mi-a spus ca nu e nevoie. Cacat, nu mi-a spus nimic, doar mi-a inchis gura in timp ce eu ma pierdusem intre urechea ei si parul de pe ceafa. Am incercat sa-mi trag rasuflarea si sa rationez, dar aveam buza de jos si n-am mai avut timp.
Am visat ceva, nu stiu daca eram intre realitate si somn, s-a naruit totul dimineata intr-o maxima durere de cap.
Incepea cu mine tras de spate, avusesem un accident sau eram intr-o lupta, vedeam doar o urma de sange in fata ochilor. M-au luat doi vlajgani si m-au urcat intr-un elicopter, ma dureau toate organele interne, apoi am ajuns in spital alb, perfect de curat. Si a venit, s-a urcat pe mine, si-a dat jos boneta de pe frunte si s-a transformat in nisip. Mi-a intrat intre degete, in piele si in ochi, asa ca i-am inchis.
M-am trezis de dimineata cu nisip intre dinti si gust sarat in minte.
Imi imaginez ca imi invart mana prin parul tau si respiri cuminte. Atunci cand pot sa-ti fac rau, dar nu vreau. E asa devreme, ca mi-e frica.
Am stat si m-am gandit: ma enervez prea usor.
Ma enerveaza munca, ma enerveaza vremea de afara, ma enerveaza vecinul care nu aduna cacatul dupa caine. Ma enerveaza flexul si ma enerveaza linistea. Ma enerveaza politicienii si ma enerveaza alegatorii. Ma enerveaza hotii si ma enerveaza politistii, ma enerveaza procurorii si ma enerveaza avocatii. Mai ales avocatii.
Ma enerveaza ca ma enervez si ma enerveaza ca reactionez. Ma enerveaza ca gandesc si ma enerveaza ca sunt prost. Ma enerveaza ziua si ma enerveaza noaptea. Ma enerveaza ca sunt eu si ma enerveaza ca nu ma gasesc. Ma enerveaza rau ca o iubesc.
Doar o vorba scurta, dar sa ramana intre noi: am atatea lucruri sa iti spun, si atat de putin timp ramas.
Imi amintesc doar ca ai venit la patul meu si mi-ai dat IV, m-ai intrebat daca mai doare, eu am spus ca nu am nevoie de IV, ca pot sa ma tin si fara, apoi am visat ca te asezai langa mine si ne aprindeam cate o tigara, si visul s-a spart. Vreau sa fumez o tigara cu tine pe balcon, la etajul 14, vreau sa imi bagi IV-ul si sa-mi spui ca o sa pot manca poimaine. Vreau sa mint la urmatoarea vizita.
Visez un pinguin/slide.
Se duce si anul asta, asa ca imi tot trec niste concluzii prin cap. Una peste alta, n-a fost un an rau, nu mai rau decat 23. Asa ca sa ii spunem un an fast.
In primul rand am luat o decizie pe care o tot lalaiam, si s-a dovedit una corecta. Imi place de mine cand le mai si nimeresc. O sa fiu nevoit la anul sa mai iau una, dar vorba aia, we’ll cross that bridge when we come to it. Deocamdata e bine si liniste.
In al doilea concediul n-a fost asa de anost-enervant cum credeam. Impartit pe bucatele, dar a functionat ca spalatura gastrica. Mai vreau, dar bani sa fie.
In ultimul rand n-am stat nici o zi in spital. Cacat, dupa o varsta cu asta ar fi trebuit sa incep. M-am simtit atat de OK fizic, incat sunt in urma cu vizitele regulate la specialisti cu, hai sa nu spun un an, peste 12 luni. Le punem pe lista.
Ca tot veni vorba de lista, mai sunt vreo doua chestii. Una ar fi ca incep sa ma transform in omul slab si cu burta, cea mai mare dracovenie nascocita vreodata de necuratu’. Asa ca sunt pe regim usurel si am cumparat o saltea de sport. Am zis ca e doar o lista, da?!
Ultima e ca iar urmeaza probabil un an cacacios cu banii. Zapaceala de la alegeri, ale noastre, ale americanilor, nesiguranta, deci strans din buci. Tocmai in anul cand credeam ca schimb masina. Sa-i deie sanatate al de sus domnului Honda si sa il tinem in acatiste pentru fiabilitate.
In rest nimic. Sa ne vedem peste doua zile in 25, pesemne ca tot din an in Paste o sa scriu pe aici.
E racoare si copaci s-au scuturat pe masini, lumina de la pacanele e rosu crud.
Baiatul de la shaorma zambeste trist. Tocmai voia sa inchida, trebuia sa tina deschis pana la 22 dar mi-a spus ca are o problema personala. Ii striga nevestei, care sta langa caruciorul de copil, sa-i aduca doua polonice. E ultima shaorma a serii. In carucior sta Denis, taica-su il ameninta ca, daca nu e cuminte, il ia nenea. Denis e simpatic si are strabism. Il gadil pe un picior si el spune ceva pe limba lui si rade. De maine o sa se inchida la 24 la shaormerie, il consolez pe baiat ca poate o sa ii iasa mai multi bani. Rade trist si ii las un leu bacsis, observ ca e tiganos, are barba si ochii verzulii. “Copii iubiti au ochii crucis”.
Ma duc spre casa si imi vine sa vorbesc singur. Imi vine sa ma asez pe bordura si sa plang. Mai am doua beri in frigider si o jumatate de pachet de tigari, asa ca imi refuz gestul. Ma sterg cu maneca la nas si urc scarile, cu lumina rosie de la pacanele in spinare.
[ipostaze] 