E plină Luna, beibi. Nu, n-o văd din cauza norilor, dar îmi amintesc cum mă sunai tu să ies afară să o privim împreună. Eu de la mine, tu de la tine. Și Luna aia mare și portocalie ca o roată de cașcaval părea că ne zâmbește, și se mira și ea de cât de copii puteau fi doi oameni de-aproape patruzeci de ani.
Să știi că nu mai plâng, beibi, deși îmi vin lacrimile foarte des. Și vreau să mai știi că ești mereu în gândurile mele și că o să te iubesc până când moartea îmi va închide ochii. Pentru că tu ai fost iubirea mea, mai mult de atât nu o să pot vreodată să simt.
Te aștept, beibi, să ne vedem pe cealaltă față a Lunii. Și știu că vei fi acolo.

P.S. Nu uita să privești cerul deseară!

Am incercat sa refac ultimul traseu pe care am fost împreună, beibi. N-am reușit. În două săptămâni pădurea s-a schimbat. Bine, toate lucrurile s-au schimbat în ultimele două săptămâni. Noi ne-am schimbat, deși nu credeam că e posibil.
Am vrut să cobor la plaja de unde priveam apusurile, era plină de maneliști ieșiți cu beamveurile la grătare. Adu-mi aminte, beibi, să nu mai ies duminica.
Vezi, fără tine-s neajutorată. Nimic nu știu să fac ca lumea. Tu erai echilibrul meu. Erai punctul meu de sprijin.
O să-ți mai scriu, beibi, deși știu că tu n-ai cum să citești jurnalul meu. Dar o să îți scriu neîncetat.
Te las acum, mă duc să mă rătăcesc în pădure.

Se întâmplă că m-am îndrăgostit de tine
Se întâmplă că n-am vrut să fie așa
Se întâmplă că uneori mi-e greu
Și alteori mi-e bine
Se întâmplă să iubim ce nu putem avea.

Și cu toate că lucrurile astea se întâmplă aleator,
Nouă ni se spune că nimic nu e întâmplător!

Când absența ta mă doare
Când nu ești, deși aș vrea
Mă gândesc cu-nfrigurare
Că de-ai fi, nu aș putea.

Cum să-ți fiu eu zi și noapte
O iubită pământeană,
Când pe noi doi ne unește
O iubire-aeriană!?

Eu sunt aer, tu ești apă
Nu ne contopim nicicând,
Eu sunt Venus, tu ești Luna
Apărând și dispărând.

Dimineață sunt,
Tu, noapte.
Sentiment
Tu, rațiune.

Dar de-ai vrea să-ți fiu de toate,
Eu ți-aș fi, făr-de-ndoială,
Pentru că iubirea dă
Și nu cere miluială.

Inima mea bate cu o bătaie pentru mine și una pentru tine.
Din două-n două secunde, gândul meu fuge la tine.
Cum poate un om trăi cu atâtea defecte capitale?
Cred că niciun doctor nu poate să mă mai repare.
Și cred că nici nu vreau un tratament
Care să mi te scoată din corp.
Așa te port cu mine. Peste tot.

Am să te iubesc cât toate universurile.
Ăsta al nostru, plus alea paralele.
Am să te țin ascuns în inima mea,
Până când moartea mă va intrerupe.
Și-am să mă nasc apoi, de milioane și milioane de ori
Doar ca să fiu cu tine,
Undeva, cândva,
Când Universurile se vor alinia.

Spune-mi că mă iubești,
chiar dacă pentru asta ar trebui să minți.
N-ar fi nici prima ta precum nici ultima minciună,
M-ar face să mă simt mai bine,
M-aș minți că spui adevărul,
Te-aș crede…pentru o secundă
Și-apoi ți-aș răspunde cu același text:
Te iubesc!

Aștept cu nerăbdare clipa
Să te-ntâlnesc, iubitul meu!
Să îmi topești tu toată frica
Ce mă cuprinde mai mereu.

(Mi-e frică să nu te pierd
Deși nici măcar nu te-am avut.
Mi-e frică să nu pleci prea curând.
Mi-e frică să nu mă săruți pentru ultima oară.
Mi-e frică de tot ce-o să mă doară.)

Să nu mă lași, iubite,
Să sufăr despărțirea.
Mai dulce-mi fi-va moartea.
În moarte e iubirea!

Fără tine, viața-i un sevraj
Ești drog și dependență
Ești tot ce îmi doresc
Și înc-un infinit peste.
Iar dacă pentru totdeauna
E o secundă
Secunda aia trăită cu tine
Mă inundă.
Nu mă-ntreba
Ce tot vorbesc
Cred că pur și simplu
Te iubesc!