Hei, dragi prieteni!
Sunt în tren, în drum spre a doua mea casă,camera de cămin a facultății..gata vacanța,gata relaxarea, începe „stresiunea”,cum îmi place mie să îi spun .
După 3 săptămâni de stat acasă,cu familia,3 săptămâni în care m-am obișnuit să mă trezesc și să îmi văd fratele,mama,trebuie să mă rup din nou de chestiile astea.. îmi e greu,dar asta e situația.
Stau și mă gândesc că trece timpul așa repede, azi sunt acasă, mâine sunt într-un loc străin dar căruia trebuie să îi spun „acasă” .. Și deja am crescut,de la vară nu o să mai am vacanțe așa lungi să merg acasă, adevărata casă și că o să ajung pe acolo în trecere,o să îmi văd fratele și mama tot mai rar,pe tata oricum îl văd rar că e plecat .. Sentimentul ăsta care mă încearcă acum,acela de conștientizare a faptului că încep să am o viață doar a mea,care mă implică cel mai mult pe mine și persoanele care erau lângă mine mereu,sunt din ce în ce mai puțin lângă mine și nu am cum să schimb asta. Trebuie să îmi construiesc o viață a mea,trebuie să lupt pentru mine și ca să îmi fie mie bine. Nu sunt egoistă, dar mereu am mers pe principiul „Dacă eu nu mă gândesc la binele meu,atunci cine?” .
Sper să reușesc să fac față cum trebuie acestei etape din viața mea..
Pupici, dragi prieteni !