Karmen Torma

Sunt foarte curioasa care va fi strategia TVR-ului la Eurovision. N-au dat inca drumul la clip, asa ca nu ma pot pronunta, dar la cum misca TVR-ul din punct de vedere al marketingului, tare mi-e ca va transforma acel “I can’t change the world”, din refren, intr-un “heal the world”. Ca mai mult de atat nu-i vad capabili. Nu zic ca in TVR nu exista oameni cu idei, sunt insa convinsa ca orgoliile prea-marilor conducatori vor avea intaietate.

So… i can’t wait to see how Marina Almasan will change the world.

Fie ca Noul An sa Va aduca multa bucurie, veselie, seninatate si prospetime! Va doresc un Calduros La multi ani!

Am fost aseara la cumparaturi intr-un hypermarket din Bucuresti. Stateam frumos la rand la o casa. Langa mine o tanara tinea in mana o cutie de piscoturi sau saratele, nu sunt sigura. Il serveste pe partenerul ei, inchide la loc cutia si se indreapta spre raftul de unde a luat-o. O aseaza frumos inapoi, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. M-am uitat lung dupa ea, partenerul ei a observat, dar nu cred ca a dat doi bani pe privirea mea. Molfaia in continuare “pomana”. Oare ce-o fi fost in capul lor? Ca, oricum nu-i vede nimeni, sau traiesc dupa principiul las’ ca nu moare nimeni daca se autoservesc…

Cred foarte mult in puterea gandirii pozitive. Si mai cred, ca incetul cu incetul lucrurile se vor schimba si la nivelul fiecarui individ. Nu de alta, dar daca vom continua sa traim dupa principiul “sa moara si capra vecinului” ne vom fura singuri caciula.

Multumesc organizatorilor campaniei “Let’s do it, Romania!” si Crucii Rosii pentru campania “Banca de Alimente”, ca ziua de 25 septembrie 2010 nu mi-o pot “fura” niste tineri educati.

De multe ori ma gandesc de ce sunt eu atat de credula? De ce am impresia ca toti oamenii sunt buni, corecti, onesti si nu au intentii ascunse? Sau, chiar daca le au, vor avea bunul simt ca sa ti le spuna si tie, din timp, ca sa te pregatesti. Nu de alta dar, daca tot v-ati imprietenit si faceti parte din aceeasi echipa, atunci interesele echipei sunt mai presus  (sau ar trebui sa fie) decat interesele meschine si egoiste ale membrilor ei.

Tin in mana telefonul meu antic si de demult (un model de Nokia de vreo 5 ani) si din cand in cand am o repulsie puternica. Sa va spun povestea acestui telefon:  Acum vreo 2 ani, in toamna lui 2008, am inceput colaborarea cu o firma din Ungaria. Au venit cu o idee de afaceri foarte buna si cum piata de publicitate nu prea mai functiona (pot spune spre deloc), am acceptat colaborarea cu ei fara sa ma interesez de “istoria” firmei sau a membrilor conducerii.  Se spune ca dedesubturile murdare ale unei relatii / iubiri ies la iveala atunci cand acea relatie se termina. Cred ca intr-un business, se intampla cam pe la mijlocul perioadei. Atunci cand ori iti dai seama ca ai luat locul cuiva, fara sa vrei, ori cand cineva vrea sa-ti ocupe tie locul si incep “sapaturile” de rigoare.

Dar, sa revin la telefon. Negocierea s-a inceput in septembrie, cu urmatoarea oferta: salariu X EUR, Laptop si un Blackberry, iar dupa 6 luni o masina de serviciu. Toate au fost bune si frumoase pana la primul hop: salariu doar x/2, laptop si telefon in primavara. Buuun. Mergem mai departe.  Unul din asociati venea in Bucuresti din doua in doua saptamani. Bine-nteles ca ce imi transmitea era litera de lege: AGA a hotarat, AGA a decis…Prin februarie imi spune ca Administratorul firmei (de fapt actionarul majoritar si cel care era responsabil cu finantele) nu este de acord cu Blackberry-ul si nici cu Laptop-ul, dar el, bunul samaritean, imi va aduce de la el de acasa un telefon mai vechi dar functional si mi-l da “cadou”. Ca sa nu ma supar.  In luna aprilie am fost chemata la Budapesta la intalnirea actionarilor unde mi s-a adus la cunostinta ca se schimba conducerea firmei si cel care mi-a dat telefonul va fi dat in judecata de catre ceilalti actionari pentru ca a delapidat firma cu o suma frumusica, 2 laptop-uri, 2 masini, 2 blackberry-uri… Hopa. Am crezut ca visez. Nu am realizat pe moment ce se intampla. De fapt, nu vroiam sa cred. Nu vroiam sa cred ca persoana cu care am muncit cot la cot luni intregi si pe care l-am respectat si ajutat, a fost in stare sa faca asa ceva.

La intoarcerea in Bucuresti m-au asteptat doua email-uri: unul, in care imi cerea sa-i restitui telefonul pe care mi l-a facut cadou (deoarece l-a luat de la fiica lui si a lasat-o fara telefon de dragul meu) si un al doilea email (bine-nteles ambele cu CC catre toti asociatii) in care administratorul firmei ii cere frumos bunului samaritean (in attach factura fiscala scanata) sa inceteze cu minciunile ca s-a adeverit celebrul proverb “Pe mincinos il prinzi mai usor decat pe un caine schiop”.

Intr-o zi, cand ii va veni sorocul, telefonul meu va spune: disconnect.

Romania, ti se pregateste ceva: majorarea TVA-ului si a cotei unice sunt doar doua dintre zvonurile raspandite azi prin online. Ce-am crezut, ca vom reusi sa ascundem saracia si s-o maturam sub pres? Nu mai merge…. Prin anii ’90 Europa ne-a lasat in pace pentru ca era ocupata cu problemele sale. Sa nu uitam ce-a insemnat  pentru fosta RFG sa duca in carca prafuitul RDG. Motorul Europei strangea din dinti si cu perseverenta si seriozitatea tipic nemteasca au ajuns acolo unde le e locul.

In cercurile financiar-bancare se discuta tot mai mult despre Grecia si efectul falimentului ei asupra monedei Euro. Unii pariaza pe Europa Unita, altii abia asteapta sa se zguduie Batrana Doamna. Chiar daca Germania se va supara intr-o zi si va zice: gata, pana aici, nu mai vrem sa platim noi subventia agriculturii franceze sau lenea europenilor mediteraneani si de maine reinviem MARCA GERMANA, Romania tot nu va stii de care parte a baricadei se afla. Pentru ca tara noastra nu are un plan. Nici un guvern nu era interesat de situatia socio-economica a populatiei acestei tari, unde e si incotro se indreapta.  Ce va fi peste 5 ani?

Nu avem bani la buget. Bun, se mai intampla. Ne imprumutam. Ok, dar peste 2 ani vom avea bani la buget? Nu stiu. Poate. Daca Romania ar deschide tiparnita de bani si ar da drumul Leilor atunci poate vom avea bani. DOAR… ca nu poate. Pentru ca Romania nu e SUA, nici macar Grecia nu e.

Prin anul 2000 guvernul Nastase a incercat sa convinga populatia tarii sa cumpere produsele autohtone si a demarat proiectul “Fabricat in Romania”.  A mai auzit cineva de el dupa cateva luni? Prea putini. Prin 2004-2005, cand iar s-a ajuns la fundul sacului (deh, alegerile…), UGIR 1903 a incercat sa reinvie programul, dar fara prea mare succes. De fapt, care ar putea fi produsele pe care am putea pune eticheta: “Fabricat in Romania”? Foarte multe. Si, ca sa incepem sa adunam banutii in sacul din care se platesc pensiile si salariile profesorilor, medicilor si functionarilor publici, poate ar fi timpul sa incepem sa ne gandim la intreprinzatorii si oamenii de afaceri romani, care prin plusvaloare (nu bisnita, mentionez), ar putea umple, incetul cu incetul, sacul, in fiecare an.

De unde vine titlul? Sincer, de la reclama berii Ciucas. Nu-mi place din punct de vedere al creatiei, dar imi place ca imi arata Carpatii. Un alt produs romanesc, natural, care a fost parasit de publicitari, din pacate.

Eh, poate vom invata ceva in anul de gratie 2010 si ne vom gasi si noi locul pe Harta Unita a Europei, cu lei,  marci,  franci sau coroane.

Nu e meritul meu, circula pe internet de cateva zile si mi s-a parut extraordinar de impresionant. Din pacate si foarte real.

Cand eram un catelus, te binedispuneam cu nazdravaniile mele si te faceam sa razi. Ziceai ca sunt copilul tau, si indiferent de cate perechi de pantofi ti-am distrus si de cate perne am smotocit, am devenit prietenul tau cel mai bun. Ori de cate ori faceam vreo nazbatie, imi aratai degetul aratator si imi spuneai: “Cum ai putut…?”, insa apoi te aplecai spre mine, ma rostogoleai si ma mangaiai pe burtica…Educarea mea a durat ceva mai mult pentru ca tu erai foarte ocupat, insa intr-un final, impreuna, am reusit. Imi amintesc acele nopti in care ma strecuram langa tine in pat, si cu boticul lipit de tine, iti ascultam confidentele si visele secrete. Erau clipe in care credeam ca viata e perfecta.Impreuna faceam plimbari lungi, fugeam prin parc, calatoream cu masina, ne opream sa mancam impreuna o inghetata (eu doar cornetul pentru ca “inghetata era rea pentru catelusi”, imi spuneai). Mergeam impreuna chiar si la mare…Cat motaiam eu la soare in timp ce te asteptam sa te intorci acasa la sfarsitul zilei!

Treptat, ai inceput sa petreci tot mai mult timp la locul de munca si in afara casei pentru ca iti cautai un partener uman. Te asteptam cu rabdare si te consolam cand veneai cu inima zdrobita de dezamagiri. Nu ti-am judecat niciodata deciziile si topaiam de bucurie de fiecare data cand te intorceai acasa. Si m-am bucurat cand te-ai indragostit…Ea, acum sotia ta, nu este o “iubitoare de caini” (nu ii plac), si totusi eu am primit-o cu drag in casa noastra. Am incercat intotdeauna sa ii demonstrez afectiunea si supunerea. Eu eram fericit pentru ca va vedeam fericiti. Curand au aparut “puiutii umani” si eu m-am bucurat alaturi de voi. M-a fascinat duiosia lor, mirosul si culoarea lor rozulie… Vroiam sa ii ingrijesc asa cum ii ingrijeati voi… Doar ca voi erati ingrijorati ca as putea sa ii ranesc.Si imi petreceam timpul inchis in cealalta camera, sau in cusca de caini. Numai eu stiu cat ii iubeam! Si am devenit un“prizonier al iubirii”.

Dupa ce au inceput sa creasca, am devenit prietenul lor. Ii lingeam in timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agatau de blana mea si ma trageau, imi bagau degetele in ochi, imi cercetau curiosi urechile si imi dadeau sarutari pe nas. Eu ii adoram, si le adoram mangaierile, pentru ca ale tale erau din ce in cemai rare. I-as fi aparat cu pretul vietii mele daca ar fi fost necesar. Ma strecuram in patul lor si le ascultam preocuparile si visele secrete. Asteptam rabdator la fereastra sa aud masina ta cand te intorceai de pe strada. A fost o perioada in care daca cineva te intreba daca aveai caine, scoteai o fotografie cu mine din portofel si le povesteai mandru despre mine. Au trecut cativa ani si apoi le raspuneai doar “da” si schimbi repede subiectul. La inceput eram “cainele tau” iar apoi doar “un caine”.

Acum ti-e greu sa-mi faci capricii si te plangi de fiecare cheltuiala necesara pentru intretinerea mea.

Ti s-a oferit sansa sa te muti cu serviciul in alt oras. Te vei muta cu familia ta intr-un apartament in care nu este voie cu animale de companie. Ai luat aceasta decizie pentru ca asa este mai bine pentru “familia ta”, insa imi amintesc ca a fost un timp cand eu eram singura ta familie. Am fost incantat de plimbarea cu masina pana am ajuns…La adapostul de animale! Mirosea a caini, a pisici, a teama, a disperare…Ai completat documentele si ai spus: “Stiu ca veti gasi o casa buna pentru el”. Au ridicat din umeri si te-au privit cu tristete. Stiau destinul ce-l asteapta pe un caine de o anumita varsta, chiar avand “pedigrí”. A trebuit sa il indepartezi de mine pe copilul tau atunci cand, prins de gatul meu implora strigand: “Nu, tati, nu ii lasa sa imi ia cainele! M-am intristat pentru ei, pentru lectia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice forma de viata. Tu m-ai mangaiat usor pe cap evitandu-mi privirea, si ai refuzat sa pastrezi ca amintire zgarda si lesa mea. Aveai o intalnire la care trebuia sa ajungi, asa cum aveam si eu una…

Dupa ce ai plecat, tinerii spuneau ca probabil tu stiai de mutarea asta cu mult timp in urma dar ca nu ai incercat sa imi cauti alta familie care sa ma vrea. Unul dintre ei, dand din cap a spus: “Cum ai putut…?”

Altfel, erau foarte draguti cu noi atunci cand programul lor le permitea. Ne dadeau desigur de mancare, insa mi-am pierdut apetitul dupa cateva zile. La inceput, intotdeauna cand trecea cineva pe langa cusca mea, ma uitam sperand ca esti tu, ca te-ai razgandit, si ca totul a fost doar un vis urat…Am sperat ca printre oamenii aia se va gasi unul care ma va lua sa ma ingrijeasca, sa ma salveze. Cand mi-am dat seama ca nu puteam concura cu puiandrii draguti care atrageau toata atentia, m-am retras intr-un colt si am asteptat… La sfarsitul zilei am auzit pasii cuiva care venea dupa mine…M-au dus pana la sfarsitul coridorului, intr-o camera separata. O camera suspicios de linistita. M-a ridicat pe masa si in timp ce imi mangaia urechile imi spuse:“Nu-ti fie teama”. Inima mea a inceput sa zvacneasca intuind ceea ce se va intampla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfarsit zilele. Asa cum era normal pentru mine, am simtit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese incredintata o apasa chiar daca incerca sa o disimuleze. Stiam acest lucru la fel cum stiam atunci cand fiind un catelus iti cunosteam toate starile tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din fata. I-am lins lacrima de pe mana, asa cum te lingeam si pe tine cand cautai alinare. Cu multa profesiune mi-a pus acul in vena. Am simtit intepatura si lichidul rece imprastiindu-se in corpul meu. Imediat am inceput sa ma simt adormit… Privind-o in ochi i-am soptit:
“Cum ai putut…?”

Probabil pentru ca intelegea limbajul meu de caine, spuse: “Imi pare rau”. Mi-a explicat ca aceasta era munca ei si ca voi merge intr-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumina si iubire, care nu se aseamana deloc cu aceasta viata pamanteasca. Cu ultimele farame de energie am incercat sa ii transmit printr-o bataie de coada ca acel: “Cum ai putut…?”

Nu ii era dresat ei, ci tie… Iti era adresat tie, bunul si iubitul meu stapan. Gandul meu era pentru tine. Si la tine ma voi gandi si te voi astepta mereu. Fie ca toti cei dragi tie sa te iubeasca si sa-ti fie loiali, cel putin pe cat te-am iubit si ti-am fost eu.

Nu te voi uita niciodata…

Atunci cand vezi o reclama pentru prima oara la TV, culmea, muzica este cea care iti atrage atentia. Recunosc, am auzit de campania de promovare inceputa de Millenium Bank inainte de lansare si eram foarte curioasa ce va iesi. Vroiam sa vad cum vor incerca sa personalizeze creditul imobiliar cu ajutorul unei formatii rock ai caror membri se apropie de 50 de ani (daca ei si-ar lua un credit de la MB pe 30 de ani sa zicem si speranta de viata pentru barbati este in jur de 70 de ani, atunci si-ar lasa mostenire copiiilor lor cadoul portughezilor…)

Oare cum s-a ajuns la acest parteneriat? Poate ca “mogulul” imobiliar Dan Bitman a ramas fara bani ca sa-si termine al doilea complex rezidential si a apelat la banca pentru un credit. Fiind un tip sarmant si seducator, le-a vrajit pe Doamnele de la Front-office, a trecut de Relatii cu publicul ajungand pana la Divizia de Marketing si Comunicare.  Si… contractul e ca si incheiat. Sau poate ca cei de la Millenium Bank s-au suparat atat de tare pe Bitman cand a declarat ca el nu este de acord sa ia credit de la banci, ca el a reusit sa construiasca primul compex rezidential din cariera cu banii jos si ca el nu are incredere in banci, incat s-au ambitionat si si-au zis: las’ ca i-o aratam noi lui ?! Nu stiu exact  cum s-a intamplat, cert este ca asist la Sezonul I din Trilogia “Casa ta e aici si ea… te asteapta sa ii aduci iubirea…”

Concluzia spotului este, chiar daca iei un credit ipotecar si te muti la casa ta, tot vei avea “onoarea” sa locuiesti cu “sigur matusica”… Posibil, nu?

Oricum,  o simulare pentru un credit merita facuta, doar banca te rasplateste cu un CD gratuit – editie limitata ce mai…

Dar macar pot sa ma laud ca am prieteni destepti si stiti vorba aceea “cine se aseamana se aduna”. Uite ce zicea Monica acum mai bine de un an

Parca n-am prea evoluat.

A trecut o frumoasa zi de duminica. Nu orice duminica, ci duminica de dupa Congresul PSD. Nu stiu al catelea Congres, nu le-am numarat (sincer nici nu am avut curiozitatea sa ma documentez), dar nu are importanta. Are importanta cine a castigat alegerile: Victor Ponta, sau “micul Titulescu” cum i se mai spune.

Atunci cand stau pe web mereu am Facebook-ul deschis. M-am imprietenit “virtual” cu foarte multi jurnalisti si oameni de media si asa aflu imediat tot ce se intampla pe site-urile de stiri. Asa s-a intamplat si azi: Orlando Nicoara ne-a intrebat simplu: “cine se baga?” la noua idee a lui Ponta. “Ponta vrea înfiinţarea şi sprijinirea unor instituţii media cu viziune de stânga”http://www.mediafax.ro/rd-5582764

Asa da presedinte! Am inteles ca are un program denumit “Romania corecta” care contine 22 de puncte. Vedeti ca se poate? Cu cartile pe fata. A dat-o publicitatii pe 31 ianuarie, ca sa-si informeze votantii…..Sa stie lumea de ce l-au votat tocmai pe el! …. Nu cumva sa spuna careva ca a fost manevra, ca-n sus sau in jos! Nu! Istoria va hotara daca va reusi sa spele imaginea acestui colos (PSD), eu vreau sa remarc faptul ca Victor Ponta este un foarte bun marketer. Inca de la inceput, din 2000 sau 2001, cu zambetul pe buze, era omniprezent pe toate televiziunile. Si, incetul cu incetul, si-a facut o imagine de “baiat bun, destept, educat, scolit, care are vorba la el…”, ce mai, chiar un invitat simpatic si dorit de toti realizatorii de talk-show-uri. A disparut cumva Ponta dupa ce-au pierdut alegerile din 2004? Nu, nici vorba. Ca sef al TSD, a avut grija sa fie in centrul atentiei. De exemplu in 2006, prin septembrie, l-a avut chiar pe Basescu invitat la Scoala Politica a TSD. Si multe asemenea exemple sunt. In ultimii 8 ani Victor Ponta a facut marketing politic. Un lucru foarte rar pe plaiurile mioritice…

Urmatoarele saptamani vor fi foarte interesante din punct de vedere mediatic. Sunt convinsa ca atat TV-ul cat si online-ul vor despica firul in 4 si vor analiza rezultatele alegerilor din PSD. Deci, nu ne vom plictisi….

Nu stiu de ce, dar cand vine vorba de stanga din Romania mereu imi aduc aminte de un cantec din copilarie: “tot inainte vrednici pionieri / fii de bravi eroi, pe plaiul stramosesc / la scoala muncii dobandim puteri / comunisti ai patriei cresc…” Sper sa-mi treaca….

Unul dintre cele mai mediatizate scandaluri din ultimele luni a fost infidelitatea celui mai bogat sportiv din lume, Tiger Woods. Saptamani intregi presa internationala relata cu lux de amanunte picanteriile amoroase ale celui care a cucerit lumea selecta a golfului. Dupa ce a recunoscut public greselile sale si a anuntat ca se va retrage pentru o perioada nedeterminata din competitii pentru a incerca sa-si salveze casnicia, a urmat perioada zvonurilor si mai apoi a stirilor legate de sponsori. Intr-adevar, cand e vorba de peste 110 milioane de dolari anuali numai din sponsorizari, nu e de joaca. Rand pe rand firme precum Accenture, Tag Heuer, Gillette, Gatorade, AT&T au renuntat la serviciile celebrului sportiv. Nike in schimb i-a ramas alaturi.  Marketingul sportiv a primit a lectie interesanta. Viitorul ne va demonstra daca-i vor scadea vanzarile lui Nike pe segmentul Golf sau cat va pierde, de exemplu, Gatorade daca fanii sportului il vor taxa pentru “lasitate” si il vor exclude din lumea lor atat de selecta.

Un alt caz, intamplat de data asta in Romania, a fost “patania” lui Lucian Mandruta. Saracu’ om, inainte sa stie poporu ce a facut el deja isi cerea scuze public fata de sotie si fata de familia sa! In cazul lui nu este vorba de milioanele de dolari din sponsorizari, ci daca isi poate pastra job-ul care – dupa parerea mea – nici nu i se potriveste. Zvonurile circula cu repeziciune si sunt de toate felurile – ba ca il dau afara, ba ca il muta pe alt canal, ba (asta mi s-a parut cel mai “inspirat”) ca e vorba de marketing… Vom trai si vom vedea.

Cel mai recent scandal vine tot din lumea sportului dar, de data asta nu este legat de infidelitate, ci de cel mai mare inamic al oricarui sportiv: dopajul. Personajul principal: briliantul Adi Mutu. Nu vreau sa ma pronunt  in legatura cu acest subiect, stiu doar ca dupa patania lui din 2004 de la Chelsea a avut foarte multe de suferit pe plan financiar. Si asta din cauza imaginii.

Departamentele de marketing din multinationale, care gestioneaza sute de milioane de dolari anual, au o sarcina foarte dificila: an de an trebuie sa aleaga intre clasic si modern, intre drumul batatorit si risc, intre Lady Gaga si Barbra Streisand. Indiferent de alegerea facuta, imaginea companiei sau al produsului este strans legata de imaginea persoanei.  In momentul in care persoana a gresit (suntem oameni, nu, oricine greseste la un moment dat – inseala, fura, minte, falseaza, se-mbata, etc) este linsat sau iertat. Nu exista cale de mijloc.
In cazul lui Tiger Woods eu mizez pe Nike.

Lumea se schimba, poate mult prea repede pentru unii sau foarte incet pentru altii. Vorbeam astazi cu o cunostinta despre viata in general si dintr-una-n-alta mi-a zis printre randuri ca are in pasaport visa de state pe 10 ani. Visa de turist, intr-adevar, dar o are. Conversatia noastra a decurs normal dar, in drum spre casa, mi-am adus aminte de ultimii 20 de ani. Poate nu cronologic, dar macar pe etape. Imi aduceam aminte cum imediat dupa 89, cand toata lumea a vrut sa simta libertatea intr-un mod sau altul, a inceput micul trafic. Ani la rand ardelenii mergeau in Ungaria sa-si cumpere blugi si “pumeti”, vindeau benzina (era 1 Ft 1 Leu) si cumparau mancare si haine. Cred ca la fel se intampla si cu Turcia. Generatia care si-a terminat studiile a emigrat ilegal in acea perioada. Apoi a urmat sfarsitul anilor 90 cand situatia nu s-a imbunatatit deloc, dar a mai crescut o generatie, o generatie care la fel ca si cea de dinainte, nu si-a gasit locul sau intr-un mod sau altul, a plecat. A urmat apoi emigrarea Shengen, cand Europa a primit peste 3 milioane de romani (si cred ca primeste in continuare). La “intalnirea de 10 ani” de la terminarea liceului (pe care nu am reusit sa o organizam) ne-am dat seama ca dintr-o clasa de 30 de elevi am ramas in tara vreo 6 (din greseala cred). Si in tot acesti ani am fost de cateva ori bune la Ambasada Americana din Bucuresti cu diferiti prieteni / cunostinte / rude, dupa viza de state. Era ceva extraordinar s-o primesti. Cuvintele mele sunt de prisos sa descriu cat de mult si-o doreau. Dimineata la 05.00 cand te asezai la coada si primeai un numar de ordine auzeai cele mai interesante povesti de viata. Imi aduc aminte acum de un tanar, care a incercat in fiecare luna. A primit refuz de fiecare data. Pe diferite motive. Dar, nu se lasa. Vroia sa plece. Intr-un final s-a insurat. Cu o americanca. A platit casatoria. Si a plecat. Tot la coada am aflat de varianta Mexic. Plecai in excursie si treceai ilegal granita. Daca te prindeau, …

Din pacate, am impresia ca va urma a patra generatie. Din cauza situatiei economice sau pur si simplu pentru ca asa ne-a fost scris, romanii vor emigra in continuare. In masa. Nu stiu daca e bine. Si nici daca e rau. Stiu doar ca azi am stat de vorba cu o persoana care detine ceva ce si-au dorit foarte multi romani ani la randul.  Asteapta sa-si termine studiile…

Aseara au fost premiati cei mai buni studenti romani din strainatate. Yale, Princeton, Columbia, Cornell, Oxford. Si lista poate sa continue. Din pacate, pentru Romania, ei nu vor sa se intoarca.