Într-un exces de genialitate, statul român a angajat circa zece mii de oameni pe post de trompete. Inițiativa face parte din Programul pentru Dezvoltare Durabilă și are ca scop identificarea și implementarea unor măsuri sustenabile. În acest fel se economisesc aproximativ 12 tone de material (11,5 t de alamă și restul oțel, nichel, argint și lac), a sunat motivația din spatele măsurii. Același luminat reprezentant a continuat: este o decizie istorică și o dovadă că statul nu stă cu mâinile în sân când vine vorba de reglarea pieței muncii. Prin măsura două sute treizeci și doi, aproape zece mii de oameni sunt reintegrați în câmpul muncii, mediul înconjurător este protejat, iar economia va avea un avânt răsunător.
Cel mai greu este pentru orchestrele care, brusc, s-au pomenit cu astfel de instrumente umane în componență. Dirijorii se plâng că, deși trompetiștii suflă cu putere, trompetelor le intră aerul pe o ureche și le iese pe alta.
Astăzi sărbătorim o mulțime de zile internaționale:
Ziua Treptelor Înguste, a Șifonierelor cu Două Uși și-un Sertar, a Antilopelor Fotografiate pe Ploaie, a Merelor din Curtea Vecinului, a Șanțului Înfundat, Ziua Nopților cu Jumătate de Lună, a Porcilor Mistreți Născuți Anul Trecut, a Coatelor Goale, a Mustăcirii la Umbră, a Dublului Nonsens, a Ciornei Mototolite, a Genunchilor Îndoiți la 38 de grade, a Ardeilor Copți pe Concert pentru Pian în La Minor (Opus 54) de Robert Schumann, Ziua Internațională a Mâncatului de Zile cu Gura Plină, Ziua Mondială a Combaterii Foametei prin Scufundări în Ciocolată.
Astăzi, în cabinetul dr. stomatolog Carian Smălțuianu a avut loc Ziua Ușilor Deschise. Inițiativa i-a bucurat pe câțiva oameni dornici să caște gura la aparatura dentară și mobilierul medical fără să-i coste nimic, mai ales că ușile erau deschise la propriu și se făcea curent. Vizitatorii au aflat informații prețioase despre periajul corect în funcție de zodie, tatuaje dentare și trenduri în materie de bijuterii gingivale. Guvernul a stabilit și un plafon suportat prin Casa de Asigurări de Sănătate pentru acest tip de proceduri, considerate de rău-voitori drept excentrice.
Nu e nimic exagerat în a-ți dori să ai un zâmbet demn de orice casă de amanet. Faptul că ai posibilitatea de a-ți deconta diamantele dintre măsele mi se pare o dovadă clară de evoluție. Ok, nu mai ai bani de mâncare, nu mai faci carii și, în loc să ai resturi printre dinți, ai bijuterii. Gurile rele pot spune că nu vor ajunge pensionarii sau alte categorii defavorizate să aibă acces la fondurile respective, că se vor epuiza rapid în fiecare lună și vor rămâne cu buza umflată sau că nu i-ar interesa așa ceva oricum. Eu sunt de altă părere, dar e work în progress și nu vreau să fac spoilere, a declarat dl. Smălțuianu.
În zgomotul orașului, împânzit de claxoane și sirene, de taclale și opinii, crește un nor de pâclă care cuprinde conștiințe adormite de himere, amorțite de compromisuri.
Pavajul arată ca un monument al onoarei decăzute din dreptul de a se manifesta, pusă chiar de către foștii ei posesori sub tălpile indiferente care o strivesc la fiecare pas. Bucată cu bucată, fiecare fărâmă de cinste s-a desprins din ființa umană și a ajuns parte din drumul ei spre declin.
Umbre se mișcă printre rafturi pline, într-o coregrafie a existențelor golite de sens. Printre gunoaie, respectul și bunăvoința ard mocnit, scoțând un fum roșu, subțire.
În magazin e coadă la aparatul de colectare a sticlelor de plastic. Afară, cete întregi de oameni cotrobăie prin coșurile de gunoi după ele. Nimeni nu le observă, pâcla a ajuns până în interior. Cei de la coadă au venit cu sticlele de acasă; cască plictisiți, neștiind că într-o zi, de vor ajunge să caute în gunoi după ele, nu vor mai da de onoarea pe care au aruncat-o, căci a intrat de mult în pământ.
Mujdei era un tată responsabil. El voia ca fata lui de nouă ani să le aibă cu bancnota. Gândit și făcut: i-a cumpărat un ghid de drămăluire a finanțelor și a invitat-o să-și investească timpul în mod productiv. Fata l-a ascultat și s-a pus pe lecturat.
În câteva săptămâni a pus bazele primei școli de cod vestimentar pentru păpuși. Le-a învățat pe cursante cum să-și îmbrace păpușa când o scot în parc, o iau la shopping sau merg cu ea în vizită. Mujdei e un om împlinit, fiica lui a dezvoltat o afacere la nici zece anișori și se află în top 30 Mici Antreprenori.
Zilele trecute, Mujdei a rugat-o pe fiica lui să ducă gunoiul și ea a făcut întocmai. Peste două zile, contabilul și administratorul firmei pe care o conducea fata i-a înmânat lui Mujdei o factură:
Servicii de igienizare a locuinței 1 buc. – 250 eur;
Deplasare în interesul terților – 87 eur;
Set echipament de lucru (mănuși, salopetă, cască și mască de protecție) 1 buc. – 125 eur;
Servicii de logistică – 284 eur;
Servicii de transport al deșeurilor – 322 eur;
Gestionarea deșeurilor în conformitate cu prevederile Ministerului Mediului – 297 eur;
Management de proiect – 585 eur.
Fata înregistrase firma cu obiect de activitate general; factura avea număr de înregistrare, dată, semnătură. Mujdei n-a avut încotro și a plătit. Din acea zi, pedagogia financiară pentru copii nu i-a mai mirosit bine deloc.
Un bucătar a gătit un preparat cu aromă de mâncare, un ospătar l-a prezentat ca fiind specialitatea casei, un client l-a lăudat ca și cum i-ar fi plăcut în mod deosebit. Cineva care se afla la masa alăturată a dat vestea că bucătarul e de top și un ziar l-a elogiat într-un articol.
De-atunci oamenii sunt plătiți în laude pentru munca lor și servesc cu poftă supă cremă de ambalaje, tocăniță conceptuală, migrene pane, tochitură smart și mujdei premium.
A fost odată un ins dârz. El și-a dat seama că oamenii au nevoie să fie tratați omenește chiar și în mediul profesional. A mers atunci într-o călătorie plină de mister, în munții Aparențieni. Odată ajuns acolo, a fost întâmpinat de un trib marchitanian. Membrii tribului i-au dat o fiertură de compasiunendis erupeum, o plantă de prin părțile locului, și a devenit brusc empatic.
Câteva săptămâni mai târziu, a pus bazele un curs de learship empatic. Totul a decurs normal până la lecția de afecțiune. Deși cursanții înscriși băuseră înainte ceai de compasiunendis erupeum, efectul nu a fost cel așteptat, ei și-au unit maxilarele și l-au înghițit pe profesor. Familia sa a inițiat o acțiune în instanță, firma producătoare de ceai din compasiunendis erupeum fiind acuzată de comerț cu produse contrafăcute.
Societatea de Înalte Moravuri a avut nevoie de câteva lucrări de renovare. A fost constituită o comisie de experți care a evaluat clădirea după standarde actuale. Constatările experților au fost trecute într-un raport oficial și a fost desemnată echipa care urma să se ocupe de lucrări.
Fațada societății a fost renovată complet, echipa a lucrat cu sârg și finalitatea lucrărilor a fost apreciată de toți. Lucru firesc, de altfel, având în vedere că aspectul Societății de Înalte Moravuri era acum unul proaspăt refăcut.
La câteva luni distanță, construcția în care își avea sediul societatea s-a prăbușit complet. Din fericire, faptul s-a produs în afara orelor de lucru și nimeni nu a fost rănit. Din păcate, concluzia a fost că trebuie renovată din nou fațada.
Prima expoziție subacvatică din lume a avut loc în țara noastră. Artiști din o sută de țări au realizat tablouri de o deosebită valoare estetică și culturală. Fiecare expozant a avut la dispoziție o mână de pietricele pe care le-a aruncat la-ntâmplare în mare.
Eu am intitulat opera mea „Perspective asupra adâncimii emoției în contextul stratificării fragilității simbolistice a cubului în formă de triunghi isoscelateral”. Am considerat că este esențial să integrez conceptul de cădere a pietricelelor în mare într-un soi de unicitate duală.
Faptul că inspirația mea de a arunca pietricelele într-un anumit loc s-a unit cu capacitatea suprarealistică a mării de a se manifesta artistic și de a le așeza într-un mod creativ pe fundul ei m-a determinat să dedic acest tablou tuturor meduzelor care nu au avut șansa de a simți nisipul uscat. Cumva m-am simțit responsabilă să fac ceva pentru această categorie defavorizată.
Egoleta Bâjbâianu, artistă, profesor de stat la umbră în mod creativ, instructor de mindness, expert în novicism, trainer de nori.
Astfel, evenimentul a fost unul inedit, deopotrivă artistic și caritabil. Expoziția este deschisă publicului larg până la finalul lunii, iar submarinul care face posibilă vizionarea expoziției are o capacitate de douăzeci de persoane. Finanțarea proiectului „Tineri pentru un viitor creativ” a fost asigurată din fondul de pensii. În acest fel li s-a oferit o șansă bătrânilor de a participa în mod direct la dezvoltarea noii generații.
Trei tineri au descoperit un zăcământ de uraniu în subsolul casei în care locuiau. Autoritățile au fost alertate imediat, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje de specialiști.
Later edit
Cei trei tineri erau de fapt în vizită la o rudă care era plecată în Germania. Conform declarațiilor pe care le-au oferit organelor competente, ei se aflau acolo ca să ude florile.
Later edit
Doi dintre cei trei tineri erau rude apropiate ale fostului secretar general al Camerei de Comerț și Industrie, însă se cunoscuseră de curând, într-o excursie la munte.
Later edit
Cei doi tineri s-au cunoscut, în realitate, într-o vacanță de vară, la mare.
Later edit
Răsturnare de situație în cazul tinerilor care au descoperit zăcământul de uraniu. Se pare că în realitate sunt trei octogenari care căutau un joc de șah în subsolul casei.
Later edit
Cei trei octogenari au fost audiați de Comisia pentru Situații de Urgență. Probele au arătat că voiau să joace table și aveau doar zaruri.
Later edit
După cercetări intense, s-a stabilit că cei trei octogenari greșiseră adresa și așa au ajuns să descopere zăcământul.
Later edit
Informații absolut terifiante: casa nu are subsol, iar pensionarii au dat peste uraniu în pod!!! Poliția îi cercetează acum pe cei trei octogenari pentru fals în declarații.
Later edit
Descoperiri uimitoare: uraniul ar fi fost „plantat” în pod special pentru a crea suspiciuni în privința integrității fostului secretar general al Camerei de Comerț și Industrie.
Later edit
Noi informații în dosarul „Uraniul din pod”: fostul secretar general nu a lucrat niciodată la Camera de Comerț și Industrie, demisionând înainte de a prelua funcția.
Later edit
Anunț bombă: ruda din Germania nu-i cunoaște pe octogenari!!! Declarații în exclusivitate: Am locuit 3 ani în Canada, apoi am cerut viză de SUA. Pe urmă mi s-a ars blatul pentru Pădurea Neagră. Așa a început aventura germană.
Later edit
Ruda din Germania coresponda cu un potențial moștenitor al casei din România pe când locuia în Canada.
Later edit
Procurorii spun că, deși nu în casa ei s-a găsit uraniul, ruda din Germania este un factor cheie în desfășurarea anchetei.
Later edit
Dosarul „Uraniul din pod” a fost închis pentru renovare.
Later edit
Dosarul „Uraniul din pod” a fost redeschis pentru a adăuga noi probe. Anchetatorii suspectează că presupusa legătură cu ruda din Germania a fost o pistă falsă.
Later edit
Dosarul „Uraniul din pod” trebuie închis pentru că nu are șină și în arhivă e mereu geamul deschis.
Later edit
Breaking news: dosarul „Uraniul din pod” a fost deschis în format digital. Polițiștii încearcă să afle dacă octogenarii pot face reconstituirea partidei de table online.
Later edit
În timp ce căutau tabla de șah pe care voiau s-o folosească pentru table, octogenarii au pierdut unul dintre zaruri.
Latest edit
Cazul a fost închis. Procurorii nu au putut stabili care dintre zaruri a fost pierdut.
Agenția Națională a Prognozelor anunță cod roșu de somnolență în perioada următoare. Cetățenii sunt sfătuiți să nu iasă din casă fără pernă portabilă. Ceața va persista pe arii extinse, gândul va sufla slab până la moderat, iar vizibilitatea va fi redusă.
Pe tema condițiilor atmosferice, corespondentul Basm TV a stat de vorbă cu Mișelian Născoceanu, președinte al societății Noilor Vechi:
Societatea noastră adormită trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că este posibil ca toți să o ducă bine. Singura condiție este să viseze frumos.
Un robot industrial a creat o saltea nemaipomenit de confortabilă. Un asistent virtual s-a asigurat că produsul este conform standardelor de calitate, un program digital a creat campania de marketing pentru el, un vehicul automat l-a transportat până la magazin, un roboțel mobil l-a așezat la raft.
Deși salteaua era foarte bună și la un preț corect, n-a cumpărat-o nimeni. Roboții n-aveau nevoie de ea, iar oamenii nu mai aveau cu ce.
Se plimba singur pe trotuarele înguste. Nu era ceva neobișnuit pentru el să cutreiere străzile în lung și-n lat. Erau călătoriile sale cu un farmec deosebit. Îi plăcea tare mult să observe lucrurile din jur, toate erau o punte către visare. Dacă, de pildă, traversa un pod, privea cum apa trece necontenit pe sub el și odată cu ea pleca și gândul lui. Ori că se căznea să înțeleagă cum respiră peștii sub apă, ori că mintea îi zbura la balansul unei corăbii prinse între valuri ca într-un dans, ajungea deseori să se cufunde într-o poveste clădită de închipuirile lui.
Se opri în fața unei statui. Ridică fruntea, lăsă capul ușor pe spate și, privind-o de jos în sus, îi părea foarte mare și credea că din vârful ei ar vedea până departe de tot. Ochii lui de copil scrutau rând pe rând toate amănuntele. Una dintre ghetele soldatului avea limba scoasă, genunchiul drept era puțin ciobit în marginea rotulei – țeava puștii era nițel țuguiată. Degetele soldatului păreau încordate, iar gulerul uniformei parcă îi străjuia bărbia proeminentă; însă căutătura lui era neobișnuit de expresivă. O privi prelung și mai că se aștepta din moment în moment să clipească. Se adânci așa de mult în ochii plini de viață ai soldatului, încât auzi un tropăit care părea că se apropie din ce în ce mai mult.
Nu știa el multe despre război, dar auzise de la bunicul câteva istorisiri de pe front. Îi spusese că, deși pierduse un picior pe câmpul de luptă, câștigase un loc în timp pentru graiul românesc și un petec de glie strămoșească în care nepoții să poată crește frumos. Până să plece spre cele veșnice, bunicul îi dăruise câteva amintiri din care îl rugase să ia câte o bucățică atunci când i se face dor de el.
Mergea grăbit spre gară. Pașii alerți parcă îl trăgeau după ei, nici nu-și mai dădea seama dac-au luat-o picioarele înainte sau merge și el odată cu ele. Trenul pleca într-o oră, avea totuși destul timp, dar voia să se vadă mai repede lângă peron, cu biletul în mână. Se uita la ceas de câteva ori pe minut. Își dădea seama că exagerează, însă importanța pe care o avea această călătorie pentru cariera lui îi dicta un ritm de mers alert, căruia pur și simplu nu i se putea împotrivi. De altfel, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani a fost numai pe fugă. Muncise mult pentru a ajunge la priceperea de acum și considera că a sosit clipa când trebuie să culeagă roadele.
Adormise cu capul rezemat de geamul compartimentului. Când coborî din vagon, încă mai avea urme de roșeață pe frunte. Opri un taxi și sări în el. Îi apăru în minte o frântură din vis și un fior i se strecură în inimă. Era o întâmplare stranie, se făcea că se tot rotea în jurul unei statui de erou al neamului și nu reușea să-i vadă fața.
Nu mai fusese de mult pe-acasă. Străzile nu mai erau la fel, oamenii arătau mai îngândurați. Trotuarele erau mai înguste, aglomerarea de mașini mai mare. Unele clădiri deveniseră monumente istorice, altele ruine. Deși pășea domol, nu reușea să se relaxeze. Era o apăsare generală care îl cuprindea și pe el. Cândva, pe unde se plimba acum era un derdeluș. Cel mai mare și mai vestit din oraș. Sute de copii roiau în sus și-n jos, iar larma aceea nu putea fi decât sunetul unei copilării fericite. Cu niște fațade de-a dreptul întunecate, trei clădiri se lăbărțau de-a lungul acelui deal. O luă la pas în continuare și pe măsură ce străbătea orașul devenea mai posomorât. Printre blocurile înghesuite, abia dacă mai zărea drumul. Se lumină puțin când văzu statuia de odinioară. Porni iute spre ea. În timp ce se apropia, se tot gândi la contrastul dintre prezent și trecut, la ce era de păstrat din ce-a fost și la faptul că patria lui e aproape de nerecunoscut. Brusc se opri în loc; mai făcu câțiva pași apoi iar zăbovi. Își dădu seama că el n-a luptat nici măcar o clipă pentru țară, pentru ca moștenirea urmașilor să fie frumusețea plaiului și-a graiului, pentru acea bucurie pe care nu ți-o poate da decât traiul simplu. Și pentru asta nici măcar nu era nevoie de gloanțe sau eroism, ci doar de iubire de patrie și respect pentru înaintași. N-a cutezat să mai privească în ochii soldatului, fie ei și de piatră. Lăsă privirea în pământ și se întoarse.
Lomped Lingușorian e actor de prima mână. Prima mână întinsă spre a cerși talent. În acest teatru al iluziilor, i s-a dat fabricat și lui imaginea de actor priceput. El poate considera că nu l-a costat mult, noi putem deduce că n-a meritat. Lomped e atât de bucuros că apare pe afișe, încât și-ar mai trage niște fețe peste cele pe care le are deja ca să fie distribuit în toate rolurile. Zice că s-a dedicat scenei, dar se pretează la jocuri de culise. Din păcate pentru el, nici acolo nu strălucește. Cineva l-a zărit la coadă la toaletă și l-a numit oportunist – probabil că persoana în cauză a considerat că-n acel loc avea ocazia să vadă cum arată mâinile curate. Drama e că a ajuns să creadă și el că e talentat. Cine-l vede jucând și nu-l compară cu o piatră care încearcă să recite cu trăire o poezie e cel mult indulgent. Bine că Lomped încă n-a îndrăznit să predea și cursuri de teatru, căci ar fi fost necesar să se creeze și un post de sufleor de profesor. Într-o zi, pe când se holba la propria figură într-o vitrină, Lomped a avut o revelație: a constatat că are față de logo. De-atunci se vinde pe unde apucă.
Niște oameni, în urmă cu zece ani: în sfârșit, România are un președinte care va face și va drege. Avem încredere în el, îl cunoaștem, e capabil, devotat, noi l-am votat fiindcă este garanția că lucrurile vor merge bine. De aceea v-am recomandat și vouă să-l votați. Ce bine că ne-ați ascultat! O să vedeți, n-o să mai puteți de bine. O să fie atât de mult bine, încât o să dăm și la alții. Binele ăsta o să fie atât de bun de-o să-l exportăm. Ah, ce bine că s-a întâmplat așa!
Aceiași oameni, acum: Un deceniu pierdut, asta a însemnat să-l avem pe el la conducere. Este inadmisibil ce s-a întâmplat în tot acest timp. Ce bine că s-a terminat, suntem gata pentru un nou început!
Un cetățean cu tenul sensibil a acționat în instanță vremea pe motiv că vântul l-a lovit în față într-o dimineață. Fiind profund mișcat de trauma cetățeanului, judecătorul i-a dat câștig de cauză. Dat fiind faptul că vântul sufla pe teritoriul țării noastre la momentul respectiv, statul român îi va oferi cetățeanului despăgubiri consistente. Vântul este cercetat în stare de libertate, fiind suspect și în alte cazuri de agresiune facială.
Știre de ultimă oră. Eroii români s-au întors teferi la casele lor. Avem parte de un prezent istoric. Un asemenea eveniment merită marcat. Toți au luptat în linia întâi. Cu toții și-au învins adversarul în luptă bărbătească, unu la unu, chiar și femeile. Milioane de dreptunghiuri au fost răpuse de tot atâtea cercuri brave. Eroii și-au depus armele. Ștampilele de vot au devenit adevărate monumente ale curajului de a lupta pentru țară. Atâția români și-au făcut datoria! De mâine, lucrurile vor reveni la normal. Cu același spirit de solidaritate, se vor trage în piept unii pe alții.
Nea Nicu e pe stradă din ’90 încoace, a ajuns aici din circumstanțe nefericite, dar nu aduce deloc asta în discuție. Durerea lui e că a rămas singur pe lume, nu mai are pe nimeni din familia pe care cândva a avut-o. Ca să vezi, mai toți oamenii de pe stradă au avut la un moment dat casa lor. Nea Nicu e un bețiv uneori chefliu și deseori vesel. Evident, nu acest aspect îl caracterizează. Cântă de durere și face haz de necaz. Deși vorbește când e beat mai coerent decât alții care nu au la bord aditivi destabilizatori, e mai mult marginalizat decât înțeles. Unii îl alungă din te miri ce motive, alții pentru înfățișare. Nu mă-ntelegeti greșit, el caută să fie cât se poate de îngrijit, dar nu se prea găsesc destui care să-i acorde prezumția de om care locuiește într-un ungher uitat de lume, printre oameni, ignorat de ei. Ceea ce nea Nicu numește acasă nici nu există pentru majoritate, oamenii nici nu știu unde e adăpostul lui. Puțini stau de vorbă cu el, păcat, ar fi putut afla cât de pustiu e uneori în mijlocul oamenilor.
Stătea în oală și țipa din răsputeri că este nedreptățit. Cum de tocmai el să nu aibă parte de aceeași umplutură ca toți ceilalți? Nu-i venea să creadă câtă mojicie poate să fie și-n bucătărie. Pe cei din preajma lui nu-i înghițea defel. Se uita la ei cu o ciudă de necrezut. Ai fi putut crede că i-au pricinuit vreun neajuns, dar de unde, nici măcar nu aveau de unde să-l știe. Era plin de păreri bune despre sine și trăia cu impresia că multe i se cuvin și că a căuta să faci bine ce ține de tine e treaba altora. Era ca un ins care se teme de apă și consideră că are ce-i trebuie pentru a fi salvamar. Desigur, special pentru el trebuia creat postul de salvamar de uscat, o prezență distinsă care să te-anunțe pe ton de specialist în bronzat la umbră câtă loțiune mai ai nevoie între degetele mâinii stângi sau dacă umiditatea prosopului e-n ton cu presiunea atmosferică. I se acrise să fie lăsat de izbeliște într-o margine de oală, discriminat, aproape surghiunit. Fierbea de nerăbdare să afle de ce a fost condamnat la un destin atât de dur, așa că icni prelung, apoi strigă revoltat:
– De ce nu sunt umplut ca toți ardeii de-aici? Eu ce am?
Există oameni care dau pe-afară de bunăvoință. La fiecare pas pe care-l fac varsă câte-un strop de cumsecădenie. Cum se ivește o ocazie de a fi binevoitori, cum apar și dânșii, ca și când ar avea loc o întâlnire de gradul zero între neprevăzut și capacitatea de a-l preconiza. Atunci, senzaționalii omenoși se scutură de generozitate ca un frasin de frunze când vântul tomnatic suflă turbat. Un asemenea tumult de amabilitate s-a petrecut și pe o scară de bloc, unde oameni cu inimi mari cât nepăsarea conducătorilor față de mase au ținut să fie groaznic de afectuoși și să-i anunțe pe colocatari că sunt atât de stimați de către dânșii, încât iau în calcul și mica probabilitate de a fi cumva puțin deranjați de lucrările lor de amenajare care vor dura mai bine de-o lună. Da, se-aude de parcă s-ar dărâma blocul. Desigur, parcă are loc greva bormașinilor. Zgomotul e într-adevăr insuportabil. Dar na, ce să-i faci, sunt oameni aproape absolut sinceri, eventual simpatici.
Conform noii directive europene, toate statele membre au o dată pe an șansa de a diminua datoria externă printr-o metodă minim invazivă. Guvernul României a instituit ieri seară un comitet de elită, într-o ședință extraordinară, pentru a elabora o strategie cât mai bine pusă la punct. Chiar în aceste momente un grup de experți format din statisticieni, olimpici la matematică și înalt gânditori stabilesc care sunt numerele cu cea mai mare probabilitate de a fi câștigătoare. Algoritmul a fost dezvoltat având în vedere viteza cu care este aruncată bila, istoricul profesional al celui care o va arunca, forța de frecare, materialul din care este fabricată suprafața și viteza cu care se va învârti ruleta. Cu scopul de mări șansele de a nominaliza corect numerele, câțiva iluștri astrologi, magicieni și specialiști în numerologie au fost invitați să se alăture grupului de elită.
”În urmă cu câteva clipe, trimisul nostru special ne-a informat că grupul de elită a ajuns la un consens. Așadar, iată care sunt cele 4 numere considerate cu potențial mare de a deveni câștigătoare: 33 și 26 – negru, 7 și 21 – roșu. Acum e rândul poporului să contribuie, buletinele de vot sunt pe cale de a fi tipărite, trăim momente istorice. Frați români, avem ocazia de a ne arăta încă o dată solidaritatea față de inițiative strălucite. Mâine sunteți așteptați la urne pentru a desemna numărul pe care vom miza. Vă rugăm să alegeți cu inima și mintea în același timp. Să câștige cel mai norocos!”.
laizvor.wordpress.com 