Nu mă refer sub nicio formă la sexul opus.
Am fost acolo, cândva. Au fost vremuri care au contat şi pe care le-am considerat unice şi speciale. Am creeat legături pe care le credeam eterne. Am descoperit persoane pe care le-am numit suflete pereche. Am crezut că ceva poate să ţină pentru totdeauna şi am investit sentimente în planuri pe care doream să le duc la îndeplinire. Bănuiam că pentru cineva poţi fi unic şi trăiam cu o convingere; că există legături dincolo de frontiere. Mă sculam gândindu-mă la destin şi la tot ce se cheamă empatie. Râdeam singură şi mă amuzam crezând că cineva, undeva, gândeşte la fel ca mine. Măturam toate visele pe care mi le făcusem vreodată şi le lăsam să doarmă liniştite în colţul camerei mele ştiind că o să am cândva nevoie de ele, însă nu acum. Încercam să le dau tuturor prietenilor denumiri diferite şi să cred că fiecare se găseste într-un alt colţ al inimii mele. Stăteam ore în şir vorbind cu anumite persoane vrute şi nevrute, spunând adevăruri în glumă, deschizând porţi în suflet. Atunci mă amuzam ca ei nu ştiau cât de sinceră eram, iar cuvintele aveau o forţă atât de mare încât puteam să-i păcălesc cu uşurinţă.
Credeam că persoane cunoscute îmi sunt prieteni deşi erau doar alţi oameni care aveau rabdarea necesară să îmi facă faţă. Credeam că sunt speciali şi asta doar pentru că nu întâlnisem oameni mai importanţi ca ei. Mă păcăleam cu uşurinţă şi mă hrăneam cu vise neştiind că în acel colţ de cameră visele reale păleau. Mă dureau cuvintele pe care le auzeam şi sufeream mult când visele nu îmi erau inţelese. Uneori aveam curajul să îmi aştern în faţa lor gânduri personale, lucruri pe care doream să le fac – doar pentru mine. A trecut mult timp până să înteleg că oamenii se hrănesc cu fantezii şi cred în prietenii care nu există. Din dorinţa de a fi crezuţi de cat mai mulţi, din dorinţa de a ştii că au cu cine să vorbească, consideră orice psiholog un suflet pereche. Acum înţeleg, deşi ştiu că e puţin cam târziu, dar nu contează. Ştiu că prietenii stau lângă tine şi râd când tu plângi pentru a-ţi distrage atenţia. Vin la tine şi se fac comozi ca şi cum ar fi la ei acasă, iar tu te simţi mulţumit că poţi să îi faci să fie atât de deschişi. Stai până noaptea vorbind despre prostii care nu contează, dar care par de o mie de ori mai importante când le destăinui lor. Ai milioane de poze, multe in ramă, şi le priveşti înainte de merge la culcare, atunci când îţi vine să plângi, atunci când te simţi singur. Fiecare mic punct de pe această planeta este un om. Acel om va întâlni de-a lungul vieţii multe persoane care îi vorbesc frumos şi care par că îl inteleg. Multe din acele persoane nici nu îi vor fi alături ci vor sta într-un alt colţ al lumii, dar vor crede că îl stiu bine deşi se înşeală. Pe lângă acele persoane vor exista altele, care s-au născut aproape, care îi sunt alături, care îi fac cinste cu îngheţată şi care îl încălzesc atunci când este frig. Deşi e plăcut să trăieşti în vise, trebuie să te întorci la realitate. Deschizând ochii mai bine vei realiza că este cu mult mai frumoasă.
_____________________________________________________________________________________
La muţi ani, Cri’ ! Cât despre ceilalţi trei iezi cucuieţi … Suntem acolo.
[just a matter of time] 