… si simt. Si simt cum corbii se infrupta, din – odata – trupul meu viteaz. Cum dispar cu fiecare imbucatura a corbului – viata! Si au trecut ani peste mine, lasand urmele adanci, ca poteci pentru dusmanul ce-o sa vina, sa rapuna tot ce-am fost pana atunci.
Cu o ultima suflare, insufletesc ceea ce erau odata membrele de fier, tresar si plin de spaima, ca o bestie eu zbier. Se-nspaimanta corbii si in haita zbor spre cer. Ii privesc din departare cum planeaza-n jurul meu, plin de forta-mi simt iar trupul, gata-gata incep sa sper, vad lumina cum patrunde, drept in suflet ca un ser. Nu mai simt durerea vasta, nu mai simt incet ca pier, cuprind sabia in mana si racnesc privind spre cer. Astazi nu dau sorti de izbanda, corbilor cu cioc de fier.
Ca o muza, ca o stea, ca un dor nestavilit, te simt in mine cum pulsezi iubire pura. Ma transformi din ce am fost, ma remodelezi, iti dai viata pentru mine, iti dai sufletul din piept. Ce-as putea sa-ti cer eu tie? Ai facut atat de multe, intr-un timp atat de scurt, ai fost sursa izbavirii, sursa noului inceput. Cu ochi inchisi, priveam spre tine, priveam – nu stiam – iubire. Te chemam, te alungam, te iertam, te suparam, ai fost totul pentru mine, cum sa-ti spun eu nu stiam. Trebuia sa-ti spun eu multe, poate mai bine ar fi fost, sa creeze o lume-ntreaga cu un singur scop in ea, sa fiu doar eu pentru tine, cred c-atata trebuia. Asta simt acum, ce doare, simt durerea ca un ac, ce incet-incet patrunde, ma termina, ma uimeste, ma preface-n muribund, muribund dup-o iubire ce-o priveam atunci in tine. Plang si azi, am plans si ieri, „n-are rost sa plangi” – imi cer – poate cu vointa, reusesc s-opresc tortura, poate incep din nou sa sper.
… si simt!
•2 mai 2013 • Un comentariuDevine trist
•26 noiembrie 2012 • 2 comentariiDevine trist la un moment dat sa tot tragi de o plapuma care nu-ti ajunge. Sa incerci la nesfarsit noi metode de a o intinde peste tot ceea ce ai nevoie sa acopere, fara succes. Sunt un strain, un mare strain in ceea ce numesc „viata mea”. Nu simt ca-mi apartin, nu simt ca este locul meu in acesti adidasi, acest tricou, aceasta pereche de blugi. Mananc aceasi mancare ramasa fara gust, fara sa ma indestuleze, beau aceasi apa fara sa-mi potolesc setea, dorm fara sa ma odihnesc si traiesc gol fara sa mai simt. Intre mine si restul lumi vad zidul creat. Cum a aparut acel zid? Cine scrie povestea vietii noastre cu asemenea nepasare si lipsa de compasiune? O alta destinatie, un alt drum de parcurs, o alta fiinta intalnita, o alta dezamagire, un alt impas, un alt pahar golit, o alta rana, un alt nume pus pe piedestal, o alta aroma amara … totul devine prea trist.
Se leaga destinele unora, altele se destrama, parca in ciuda inceputului, sfarsitul este tot mai crunt, mai rece, mai dureros, mai trist, mai sec. Imi doream odata sa ma arunc in acel ocean de fericire care-mi lucea in fata ochilor copil fiind, acum nu imi doresc nici sa simt nisipul dinaintea oceanului, mi-e teama, mi-e frica de acea atingere a iubirii. Am fost uzat de lume si de viata, desi inca nu sunt rapus, simt puterea ce o aveam cum se transforma, cum se dilata, cum devine experienta si amintiri. Voi ramane fara putere dar plin de amintiri si intelepciune ma tem … Voi inchide intr-o noapte pleoapele ca sa le deschid dimineata batran, trecut prin viata, amintiri despre viata in fiecare par carunt ce-l voi privi in oglinda. Ma tem sa nu ucid viata din mine prematur si sa traiesc tot pentru ziua de maine, tot pentru altii, tot pentru lucruri care nu le pot lua cu mine, cand vor fi rostite ultimele cuvinte deasupra mea.
Veghez ca un paznic, cu privire de corb, instincte de felina si minte de om, asupra ta ingerasul meu. Sa te binecuvanteze Dumnezeu! Dormi in pace
Timpul
•27 august 2011 • 3 comentariiAm pierdut atata timp, cautand clipe de nemurire in simpla-ti privire, asa pierdut in ochii tai, ingenuncheam, plecand capul sperand ca-mi vei cruta sufletul de o alta rana adanca. In aceasta lume, un om, de unul singur este … nimic si nu avem alta lume decat asta. Dar eu am vazut o alta lume, desi cateodata cred ca a fost doar imaginatia mea care-mi trage un voal peste ochi, acoperindu-mi sufletul de adevarul rece si gol de dincolo de el. Am vazut lucruri pe care, ceilalti nu le vor vedea niciodata, am trait, gustat si simtit lucruri de nedescris in acea lume. Si apoi din nou gust zidul rece de beton gri si vad ca nu este alta lume decat cea in care traim. Aici tot ce poti sa faci este sa inchizi ochii si sa nu lasi nimic sa te atinga, sa gasesti ceva sa-l faci al tau si sa-ti construiesti o insula pe care sa te ascunzi, sa ai doar grija de tine.
Nu mai gasesc cuvinte pentru tine de spus, totul este tacere. Aud cum strigi „vino …, vino unde sunt eu.” Esti in sufletul meu acum, te voi purta cu mine oriunde voi merge. Nimic nu te poate face sa uiti, nici chiar un nou inceput, durerea; nu te innobileaza, iti otraveste sufletul. Totul devine asa de confuz, in toata mizeria si zgomotul acesta, vreau sa raman neschimbat pentru tine, vreau sa ma intorc acelasi om care a plecat. Mi-e greu sa ajung pe acele coline insorite, dincolo de apele negre ce ne despart. Cine a aprins aceasta flacara in mine, ce nu poate fii stinsa de nici o apa? Eram un prizonier …, acum sunt liber.
Am descoperit perfectiunea, inchid ochii si-mi legan capul. Deschid gura, cu buzele aproape simtind imortalitatea ce se arata-n fata mea. Vad toata frumusetea ce curge din sufletul pamantului, este lipsita de culoare profunzimea ce o atinge, lipsita de gust desi parca o pot simti cum imi atinge buzele, si-mi mangaie fata, simt asta foarte clar cum imi mangaie chipul cu sunete perfecte, le aud cum imi soptesc perfectiune. Fara cuvinte, nu esti decat o alta chitara ce canta, alta vioare ce plange, doar un alt pian cu clape albe, un alt graunte de nisip intr-o clepsidra.
Nu am cu cine sa impart perfectiunea ce o vad. Nimeni in jur cu ochii larg inchisi, deschis la suflet si la mine , sa simta ce-i transmit si ce-i arat, sa lase imaginea simplista, de un gri vulgar deoparte si sa lase lacrimile sa-i curga pe obraz, sa-si curete sufletul de otrava ce-l apasa, sa-si dezmorteasca inima, sa bata cu putere. Fie ea ranita, sa bata cu putere inauntru, sa-i aprinda vapaia ce odata ardea cu putere in el, sa nu mai respire aer mort. Sa traiasca dincolo de cuvinte si de margini, faramargini, fara limite, inchide ochii si zboara pana simti din nou vantul cum iti trece prin par. Traiesti din nou, atinge si iubeste, saruta si invata din nou sa simti. Ai fost otravit de aerul mort ce-l respiri, intr-o societate care-ti ucide, pe rand visele si-ti ia apoi viata ca trofeu indubitabil al victoriei dobindita asupra ta. Ridica-te din amorteala, striga din rasputeri, esti om, ai dreptulsa fii aici si acum fericit, ai dreptul sa fii iubit si sa atingi perfectiunea ce nu poate fi numita, vazuta sau simtita. Este timpul …
Cum oare am reusit sa nu te vad pana acum? Sastai langa mine si totusi sa nu-mi vorbesti? Ma rascoleste in interior muzica ce mi-o canti, te implor nu te opri, da-o mai tare, aveam atata nevoie de tine sa apari, scumpa perfectiune.
Oare cine te-a scris pentru mine? Cine te-a dirijat? Cine te-a invatat melodia sufletului meu? Cum reusesti sa ma atingi acolo unde de mult prea mult timp este gol si durere? Si ai plecat, lasand in urma o fiinta din nou vie, iti multumesc, nu te voi uita niciodata.
Emotie, emotii
•21 ianuarie 2011 • 6 comentariiCum imi tremura degetele pe taste. Multitudine de emotii simt in mine, de departe cea mai proeminenta fiind frica. Mi-e teama pentru tine micutule, mi-e teama ca nu pot fi ceea ce tu ai nevoie sa fiu. Mi-e teama sa nu te dezamagesc, mi-e teama sa nu iti pot oferi lumea. Am un nod in gat ce va trebui sa-l plang cat de repede, pentru ca in curand vei veni la mine si vreau sa fiu puternic pentru tine, vreau sa-ti dau tot sufletul meu si toata viata mea tie. Te astept micutule, iti multumesc ca ma binecuvantezi acum si ca m-ai ales pe mine sa te indrum pe acest greu drum numit viata. Sunt nespus de fericit si desi ma incrunt putin cand vad ca in fata sunt nori si greutati, sunt bucuros si mandru ca vei fi alaturi de mine, iar eu alaturi de tine, pas cu pas. Te iubesc din tot sufletul meu si cu toata fiinta mea. Sa ma ierti cand iti voi gresi si te rog sa ma intelegi cand nu pot sa fiu mai bun, pentru tine si pentru mine. Voi avea nevoie de tine micutule in viata mea, la fel cum vei avea si tu nevoie de mine. Sa nu te grabesti, sa ai grija, sa vii intreg, sanatos si perfect. Te implor ai mare grija, pentru ca eu te astept sa vii.
Iar tie nu voi avea niciodata cuvintele necesare sa-ti multumesc pentru ce ai facut pentru mine. Vad acum ca toate greutatile de pana acum au meritat din plin. Vad acum ca prin felul tau m-ai indragostit de tine, m-ai facut sa te iubesc cum nu am facut-o pana acum, esti tot ce am mai scump pe lume si desi uneori nu pare, te iubesc din toata inima mea si voi face orice este necesar pentru tine. Iarta-ma pentru ca nu stiu cum sa ajung mereu la sufletul tau si nu stiu mereu sa ma opresc atunci cand este cazul. Alaturi de tine am trecut printr-o transformare incredibila, am redevenit om, am reinvatat sa simt, sa iert, sa iubesc, iti multumesc pentru tot ce faci pentru mine, iti sunt recunoscator ca existi in viata mea. Te iubesc si va iubesc.
Priveste
•29 decembrie 2010 • Un comentariuEu sunt cel care-ti rapeste copilaria si inocenta. Eu sunt cel care-ti redau maturitatea ce sta in tine ascunsa. Asculta-mi vocea, urmeaza firul gandului ce ti-l soptesc. Vezi dincolo de voalul tras pe ochi, inspira-expira, deschide pt prima data ochii asa cum trebuie.
Stiu ca pleoapele-ti sunt grele, stiu ca te apasa adevarul sumbru ce-l privesti, stiu ca doare golul ce se formeaza intru-tine. Urmeaza cu privirea tot ce vreau sa iti arat, nu te speria, lasa lacrimile sa-ti inunde obraji, nu te teme, lasa deoparte frica de iluzi, lasa deoparte ganduri negre ce-ti incetoseaza simturile. Priveste zambind, iti arat noul tau inceput. Priveste cum renasti, priveste cum faci primi pasi in noua lume ce devine incet viata ta cea noua.
Priveste chipul ce te mangaie, uita tristetea din suflet, ridica-ti fruntea si miroase iasmonia proaspata de la geam. Alunga amaraciunea ce te apasa. Saruta petalele rosii de trandafir ce le-am asternut in calea ta, iubeste-ma in noapte si in zii, iubeste-mi fiecare atingere si fiece soapta ce-ti ofer. Atinge-mi sufletul cu sufletul tau, atinge-mi mainile cu mana ta, ocroteste-ma asa cum te ocrotesc si eu, pastreaza increderea in mine vesnic. Te iubesc
Pasii ce m-au adus aici
•20 septembrie 2010 • 2 comentariiSi-mi mai plang inca odata pasii care m-au adus aici. Vad cum ceata atinge mereu strada dimineata si acel miros proaspat, acea inviere si revigorare, toate, ma indeamna sa te caut, sa te simt, sa-ti ating chipul cu privirea. A trecut prea mult de cand nu am mai avut lacrimi in ochii, a trecut mult timp de cand nu am mai gresit, de cand nu am mai tocit acea poteca veche si plina de durere. Plin de ploaie, si ud pana la suflet, ingenunchiez, ma trec din nou fiorii si apoi privesc ploaia cum cade, fiecare picur in parte, il simt, ca parte din mine, fiecare lacrima, o simt cum curge din mine, nesecata sursa de durere. Te gasesc pe fiecare chip strain de langa mine, te simt in fiecare gand, cum respiri asa de perfect peste mine, te strang in brate si-ti numar bataile inimii. Calda, perfecta, mereu perfecta, daca ai stii cat te-am cautat si cata viata a mai ramas in mine, cat s-a pierdut pe drum si cate suflete am tinut in palme. Mi-e dor, sa simt gustul tau, pe buzele mele, mi-e dor sa nu ma doara, sa nu-mi injunghii sufletul mereu cand aud sunetul acela trist, acustic, de chitara, mi-e dor sa ma privesti ca la inceput, sa simt razele cristaline din ochii tai cum topeste glasierul, ce este inima mea. Atata gol, neumplut, nevazut, un sprijin, un prieten, un carling de care sa te agati, nimic din ce oferi, sa primesti inapoi, atat de mult poate sa doara. Sunt asa de lovit de nepasarea celor din jur, ranit de cuvinte aruncate ca-n rau, duse la vale, la fel ca mine, mereu la vale. Privesc in urma si vad ce am lasat, vad pasii ce m-au adus aici, vad chipurile ce sunt trecut si cele care sunt prezent, ajuta-ma Doamne, sa ajung sa vad soarele si ziua de maine, ajuta-ma sa vad cu ochii tai, ceea ce singur nu pot, da-mi o farama de intelepciune sa nu-mi omor sufletul, da-mi putina tamaduire, putin sprijin, putina iubire sa-mi usurez povara.
Imortalitate
•13 iulie 2010 • 2 comentariiMiere otravita imi torni in urechi din nou. Oare iubire pt ce am fost nu mai ai ? Daca am ajuns sa decad, sa fiu nimic, tarana, de ce nu-mi intinzi a ta mana? Sa ma ajuti, sa ma ridici, sa ma iubesti la greu, la fel cum te iubesc mereu si eu.
Cel mai tare ma doare cand vreau sa fi aici si nu esti. Ce sunt de fapt pentru tine? Ce am devenit? Ce voi fi in viitor? Oare mai avem impreuna un viitor? Intrebari care ma framanta, imi rod sufletul. Ma simt mai rece pe zi ce trece si nu este nimeni sa vada, aceasta povara.
A trecut atata timp de cand te-am iubit, de cand am simtit “acasa” in ochi tai perfecti. Te vad in orice colt al camerei mele, oarecum nu cred ca ai plecat vreodata de aici. Adoram sa ma privesc prin ochi tai, sa gust tristetea-n ochi mei, sa-mi vad chipul fericit, sa zambesc doar pentru tine. Sa ma indragostesc de fericirea ta, de zambetul tau, de cine esti, de cine mi-ai aratat ca poti fi. Atatea cuvinte pentru atat de putin.
Un mic citat :
“ I remember my mother when she was dyin’, looked all shrunk up and gray. I asked her if she was afraid. She just shook her head. I was afraid to touch the death I seen in her. I couldn’t find nothin’ beautiful or uplifting about her goin’ back to God. I heard of people talk about immortality, but I ain’t seen it. I wondered how it’d be like when I died, what it’d be like to know this breath now was the last one you was ever gonna draw. I just hope I can meet it the same way she did, with the same… calm. ‘Cause that’s where it’s hidden – the immortality I hadn’t seen. “
Imi amintesc
•13 iulie 2010 • Lasă un comentariuImi amintesc, … inca retraiesc, … totul este asa de viu in continuare pentru mine. Imi amintesc privind pozele, lucrurile ce s-au petrecut in fundal, actiunile dinainte si de dupa acel moment imortalizat. Dupa atata timp, dupa atata amar de timp trecut, reusesc in continuare sa traiesc acea perioada in mintea mea, aceasi oameni, aceleasi cuvinte ce au fost spune si uitate, acelasi zambet, acelasi suras, totul in continuare atat de viu si atat de puternic in mintea mea. Si a trecut 1 an, au trecut milenii 2, au sa treaca si-alte 9 si mintea mea tot se va intoarce acolo. Acele poze, acele povesti, atatea amintiri sterse si atatea amintiri ce nu le poti arunca. Ai patit vreodata sa tii minte totul si sa vrei sa tii minte nimic? Sa vrei sa retii o imagine pt totdeauna si pana la urma sa o uiti? Sa simti cum cade totul de sub tine si sa plutesti in deriva, sa vrei sa-ti iei zilele dar cutitul sa nu taie? Sa incerci cu privirea orizontul, stand pe marginea blocului? Toate trec, este o perioada, nefasta si tine de tine cat timp dureaza. Tu ti-ai adus-o in viata, tu sa-i dai viteza.
Esti aici ?
•7 aprilie 2010 • Lasă un comentariuEsti aici? …
Inca te simt in preajma mea din cand in cand. Esti aici. Esti langa mine cand nu te chem. Privesc in golul si-n intunericul din fata mea si te vad pe tine. Iti vad trupul fara viata si ochii, ochii tai care ma privesc, ma fixeaza cu privirea. A trecut mult timp de cand ai plecat, dar pentru mine esti tot aici. De ce vii cand te chem? De ce nu pot sa-ti dau drumul?
Inca dor amintirile cu tine, inca pastrez in mine vie, a noastra amintire, inca ma trec fiori cand te rostesc in gand. Ohhh micul meu inger, atatea cuvinte ce as fi vrut sa ti le spun, atatea lucruri ce as fi vrut sa le fac, acum praf si aer. Ma poarta gandul departe … stiam unde merg si totusi, oarecum speram sa nu ajung niciodata acolo. Tot drumul am plans in mine, si, tot drumul am zambit la copacii de la marginea soselei. Cand s-a oprit masina, inima mi-a inghetat, iar cu pasi repezi am apucat pe aleea ce ducea la casa ta. Nu imi era strain drumul, mai fusesem aici si in trecut, in urma cu 2 ani si ceva. Era neschimbata poteca ta, si ducea in acelasi loc, din nou, dupa atata timp, spre tine. Paseam grabit fara sa respir, lumea deja prezenta ma privea, parca ma studiau, nu-mi pasa. Cu fiecare pas inima mea batea mai tare si mai tare. Ma pregateam sa te vad, ma pregateam … sa ma pregatesc pentru ce urmeaza, sa te vad, din nou. Fiecare privire ce o intalneam in drumul spre tine, o intampinam cu un zambet cald, desi sufletul meu era trist. Am trecut pe langa oameni, fara sa salut, fara sa-i bag in seama, fara alte ganduri decat unul, sa ajung. Am intrat in curte, in acel moment am inceput sa sper, sa sper ca totul va fi bine. Pas cu pas, am urcat scarile, am cercetat cu privirea goala oameni din jur, am intrat in camera care acum multa vreme era schimbata, am calcat pe podeaua, care si acum scartaia sub greutatea mea … si acolo erai tu. Nu stiu ce a fost in acel moment in mintea mea, mi se taiase sirul gandurilor, aveam nodul in gat, eram gata sa explodez in lacrimi, sa ingenunchez si sa renunt la tot. Cu greu am gasit forta in mine sa ma apropii de tine. Erai asa de frumoasa, imbracata intr-o rochie alba, cu niste papuci albi, cu o esarfa alba la gat, aratai ca un ingeras. Te-am privit pret de cateva secunde, asteptam sa faci macar o miscare, dar ai ramas neclintita. M-a curpins o durere imensa, am simtit in acel moment ca nu voi mai fi niciodata la fel, ceva murise cu adevarat in sufletul meu, ceva ma ranise ingrozitor, ceva … . Am iesit din camera cu acelasi zambet cu care intrasem, dar cu lacrimi in ochi. Cand am iesit din camera, m-a vazut mama ta, a venit la mine. Era atat de trista, nu stiu cum gasea puterea sa vorbeasca in acel moment cu mine asa de calma. Mi-a oferit un pahar de suc si un scaun pe care sa stau. Eram pierdut si priveam pierdut lumea din jur. Nu cred ca am fost prea coerent in ceea ce am vorbit, dar am zambit in continuare, cu lacrimi in suflet. Dupa o vreme mi-am facut curaj sa ma intorc la tine. Cu un nou avant, am revenit in camera. Te priveam cum nu te privisem niciodata pana atunci, te-am iubit in acea clipa la fel de pur cum te iubisem din prima clipa in care m-ai sarutat, acum multa vreme. As fi dat, poate chiar viata mea, sa te pot saruta din nou, si sa fie totul bine. Un simplu om nu poate face prea multe din pacate, iar tu ai ramas tot acolo, neclintita, frumoasa, iar eu am plans in continuare in mine. Camera aceea era cu amintiri pentru mine, sa te vad din nou acolo, iar eu sa fiu langa tine, ma durea ingrozitor de tare.
Dupa cateva minute am iesit toti afara, ne-am adunat toti in jurul tau, iar eu ofeream un zambet, fiecarei perechi de ochi care ma privea. Se facuse o caldura infernala si desi voiam sa fiu langa tine, aproape, cat mai aproape, nu puteam. Erau alte biete persoane care aveau nevoie de un umar pe care sa stea, pe care sa planga, iar aparent eu eram aproape. Dupa cateva zeci de minute am prins o clipa libera si am venit langa tine, aproape, langa mama ta. Ingenuncheasera langa tine si mama si tatal tau. Era atata tristete in privirile lor, iar eu le zambeam privindu-i si incercand din rasputeri sa fiu eu cel care le reda o farama de incredere. Nu am reusit decat sa ma amagesc singur. Te priveam, iti studiam chipul devenit deja perfect in ochii mei, manile tale, asa de fine, asa de albe, asa de perfecte. Apoi s-a terminat. Te-au urcat in masina, iar eu am luat-o inaintea coloanei, voiam sa fiu primul daca se putea, voiam sa fiu sigur ca am loc, sa stau langa tine cand ajungem. In cateva minute am ajuns, iar vremea se schimbase brusc de la cald, la rece si batea si vantul, statea ploaia deasupra, gata sa cada. Am decis pe drum ca poate locul meu nu este in coastele tale, nu acum, nu acum cand cel mai important e sa fi langa familie, asa ca am stat alaturi, aproape, in zona. Urmau sa fie spuse ultimele cuvinte, iar eu nu reuseam sa aud nimic, totul era mut, totul era durere, peste tot simteam cum ma apasa durerea. Simteam cerul ca ma apasa si ramaneam fara aer, cautam cu o privire incerta, ceva, orice. Am vazut cum se agita din nou lumea, asa ca am plecat si eu de acolo, sa-mi ocup un loc, de data asta langa tine, nu voiam sa pleci fara sa-mi iau ramas bun, voiam sa fiu cat se proape de aproape. As fi vrut sa fiu chiar langa tine, sa vin cu tine, sa las totul in urma si sa te urmez, dar am ales sa stau, sa nu plec atunci cu tine, sa te urmez, peste ceva vreme. Si te-am vazut, cum dispari incet in jos, fara sa sa-mi spui nici un cuvant, fara sa faci vreo miscare, fara vreo ultima privire, fara nimic, si curand ai disparut. Nu ai mai fost, desi stateam in picioare, ingenucheasem de mult, pastrasem acelasi zambet tampit pe buze, si incercam sa afisez aceasi blandete. In acel moment mi-am dat seama ca ai plecat, in acea zii ai murit pentru mine, iar ei te-au ingropat in acea zii. Asa ai murit, asa a fost sa fie presupun, desi, nu pot sa nu plang cand ma gandesc la acea zi.
Ai plecat de 1 an si jumatate, dar inca astept sa te intorci, sa vorbim, sa te vad, sa te aud sa te simt, sa te vad. Viziteaza-ma in vis, te implor, vorbeste cu mine, lasa-ma sa te aud din nou, lasa-ma sa te vad din nou, arata-mi ca ma iubesti, din nou. Te rog vino la mine …
Esti aici?
Macabru
•31 ianuarie 2010 • Un comentariuAs vrea sa pot decupa bucati din mine, sa ocrotesc in alta parte bunatatea ce-a ramas vie in mine. Sa nu moara tot ce a fost frumos, sa nu las sa ramana stearpa amintirea, iar gandul ce va ramane, si fie impacator. Am fost, nu mai sunt, am plecat, sunt mort in ochi tai. Asta ma ucide zilnic cand privesc in oglinda un chip fara zambet, aceasii amaraciune purtata ca un doliu. Vad lipsa unui umar pe care sa plang, vad vulturi cum se adapa din seva mea, vad necuvantatoare cum imi fura inocenta, ma lasa pustiit si gol. Simt singuratatea cum apasa pe umeri mei ca o povara, duc greul de pe lume intr-o tacere surda, mut si rece, imi doresc sa mor. Imi scapa din ce in ce mai mult din vedere frumosul de pe lume, marele dar .. viata, o vad cum trece calator pe langa mine, distanta si rece. Nemuritore ganduri de maretie, inca ma tachineaza, inca mai cred in „mai bine”, dar nu e urma de bine, fara cineva langa tine, care sa te ajute. Fara cineva langa tine, totul pare ca o plimbare pe brate, pana-n costiug.
Lorinelul's Blog 